CAPITOLUL IX

DURATA PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEȘTI

1. Preserbare, după-serbare, odovanie

Durata serbării însăşi a praznicelor împărăteşti este la toate de câte o zi, cu
excepţia marelui praznic al Învierii, care ţine trei zile de-a rândul. În plus,
întreaga săptămână a Paştilor (Săptămâna Luminată) este ca o prelungire a
serbării înseşi, slujba din toate zilele acestei săptămâni, făcându-se aproape la fel
ca în prima zi de Paşti.
Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti
(inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de
anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-
prăznuire (, predprazdnstvo, Vorfeier). Ele au, de asemenea, şi o
perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-
prăznuire (, Nachfeier). Prin aceste perioade de pregătire
şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el
însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua
cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi
(), iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un
termen slavon, odovania (otdania), adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea
sărbătorii (conclusio, , Abschlussfeier)1.
În toată perioada preserbării şi a după-serbării, pe lângă slujba sfinţilor
pomeniţi în zilele respective, se adaugă şi cântări, rugăciuni şi lecturi din cele în
legătură cu praznicul respectiv; iar în ziua odovaniei praznicului, slujba se pune
aproape la fel ca şi în ziua însăşi a praznicului (omiţându-se doar Paremiile şi
Litia la Vecernie, Polieleul şi Evanghelia la Utrenie, iar Apostolul şi Evanghelia
de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfântului (sfinţilor)
1
La Vasile al Seleuciei (Viața Sfintei Tecla, II, 19, P.G. t. LXXXV, col. 596 B) găsim: . În Ardeal se
folosește termenul „întroptirea” sărbătorii, iar în Banat, cel de „ieșirea” sărbătorii;
1
din acea zi se mută, adică se oficiază cu o zi mai înainte sau mai în urmă, după
cum prevede Tipicul sau după cum rânduieşte cel mai mare.
La fiecare sărbătoare din cursul anului se pune, încă de la Vecernia din
ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sânul) bisericii, icoana praznicului
sau a sfântului sărbătorit. La praznicele împărăteşti, icoanele praznicale (şi
Crucea la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci) se pun pe iconostas încă din ajunul
începutului preserbării şi rămân pe iconostas până la sfârşitul după-serbării,
adică până în ziua odovaniei praznicului.
Obiceiul de a prelungi sărbătorile mari pe anumite perioade e moştenit în
cultul ortodox din cultul Vechiului Testament, în care Sărbătoarea Azimilor, ca
şi altele (Sărbătoarea Corturilor, Sărbătoarea Sfinţirii Templului), se prăznuiau
câte şapte zile la rând (vezi Ieşire XXXIV, 18; Lev. XXIII, 36; 3 Regi VIII, 66-
67; 2 Paralipomena VII, 9 ş.a.). În creştinism, prima manifestare de acest fel o
întâlnim la împăratul Constantin cel Mare, cu prilejul festivităţilor sfinţirii
basilicilor din Ierusalim şi din Tir (13 sept. 335), sfinţire a cărei aniversare se
serba în fiecare an, câte şapte zile de-a rândul, multă vreme după aceea, sub
denumirea de Sărbătoarea Înnoirilor (Dies Enceniarum, ).2
Instituţia catehumenatului, în floare în secolele IV-V, a contribuit apoi la
dezvoltarea acestui obicei în cultul creştin. Cele dintâi sărbători cu înainte şi
după-serbare au fost cele trei mari praznice la care se oficia pe atunci botezul
catehumenilor: Crăciunul, Paștile şi Rusaliile. Instruirea morală şi catehetică a
catehumenilor făcea necesară o perioadă de pregătire pentru primirea Botezului,
iar bucuria primirii Botezului şi a intrării neofiţilor în Biserică se prelungea de
regulă o săptămână după praznicul respectiv.
După desfiinţarea catehumenatului, obiceiul anticipării şi al prelungirii
festivităţilor acestor mari praznice s-a menţinut şi a trecut, prin analogie, şi la
celelalte sărbători împărăteşti, intrate în uz şi generalizate în calendarul Bisericii,
din sec. IV înainte (vezi în urmă, la cap. despre Praznicele împărăteşti).
2. Durata preserbării şi a după-serbării praznicelor împărăteşti
2
Vezi Itinerarium Egeriae, cap. 47 și 48 (în ed. H. Pétré, 1970, p. 262 ș.u.);
2
 Durata preserbării şi a după-serbării praznicelor împărăteşti variază după
gradul lor de importanţă şi după poziţia pe care o au în cadrul anului bisericesc,
fiind la unele mai lungă, iar la altele mai scurtă, precum ne arată cărţile de slujbă
(Mineiele, Triodul şi Penticostarul). Astfel, preserbarea Naşterii Domnului ţine
cinci zile, începând de la 20 decembrie, iar după-serbarea aceluiaşi praznic ţine
şase zile, sfârşindu-se la 31 decembrie, când este odovania praznicului. Excepţie
fac praznicele Tăierii-împrejur (1 ianuarie) şi al Floriilor, care n-au nici
preserbare, nici după-serbare (cel dintâi fiindcă se află între după-serbarea
Naşterii şi înainte-serbarea Botezului, care sînt praznice împărăteşti mai mari şi
de origine mai veche, iar al doilea, fiindcă e în Păresimi).
Tabloul de mai jos ne arată durata fiecărui praznic împărătesc.
Precum se vede din acest tablou, cea mai mare durată de sărbătoare o are
Paștile (39 de zile), iar cea mai scurtă durată o are Buna Vestire (pentru că în
actuala situaţie calendaristică a Bisericilor Ortodoxe cu calendarul îndreptat, ea
cade totdeauna în timpul Postului Mare).

Tabel cu durata serbării praznicelor împărăteşti

Nr. Denumirea Începutul Data Odovania Total

crt. praznicelor sărbătorii praznicului praznicului zile

1. Naşterea Domnului 20 decembrie 25 decembrie 31 decembrie 12

2. Tăierea-împrejur - 1 ianuarie - 1

3. Botezul Domnului 2 ianuarie 6 ianuarie 14 ianuarie 13

Întâmpinarea
4. 1 februarie 2 februarie 9 februarie 9
Domnului

3
 Dată
5. Duminica Floriilor - - 1
schimbătoare

Miercuri,
Învierea Domnului
6. - Dată variabilă săptămâna a 39
(Sf. Paşti)
6-a după Paști
Joi, săptămâna Vineri,
7. Înălţarea Domnului - a 6-a după săptămâna a 9
Paști 7-a după Paști
Sâmbătă,
Pogorârea Sfântului Duminica a 8-a
8. - săptămâna a 7
Duh (Rusaliile) după Paști
8-a după Paști

9. Schimbarea la Faţă 5 august 6 august 13 august 9

10. Înălţarea Sfintei Cruci 13 septembrie 14 septembrie 21 septembrie 9

Naşterea Maicii
11. 7 septembrie 8 septembrie 12 septembrie 6
Domnului

Intrarea în Biserică a
12. 20 noiembrie 21 noiembrie 25 noiembrie 6
Maicii Domnului

13. Buna Vestire 24 martie 25 martie 26 martie 3

Adormirea Maicii
14. 14 august 15 august 23 august 10
Domnului

3. Alte sărbători cu înainte-serbare şi după-serbare

Mineiele noastre poartă reminiscenţe ale obiceiului străvechi, când nu
numai sărbătorile împărăteşti, ci şi sărbătorile sfinţilor mai importanţi aveau, în

4
unele Biserici locale, un fel de preserbare şi după-serbare. Astfel, slujba zilei de
27 octombrie, consacrată pomenirii Sfântului Mucenic Nestor, mort ca martir
odată cu Sfântul Dimitrie, conţine încă stihuri închinate Sfântului Dimitrie,
sărbătorit cu o zi mai înainte. Această după-serbare a Sfântului Dimitrie o
săvârşeau în vechime îndeosebi aghioriţii din mânăstirea Sfântului Dionisie 3; iar
tesalonicenii aveau şi o rânduială specială a preserbării Sfântului Dimitrie,
alcătuită de arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului4. La Constantinopol se oficia
odinioară preserbarea aducerii moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur (la 26
ianuarie)5. În Mineiele actuale, slujba zilei de 25 iunie poate fi socotită o
prelungire a sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)6, ca şi cea
din 30 iunie (Soborul Sfinţilor Apostoli), care este un fel de prelungire a
sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, prăznuiţi cu o zi mai înainte (vezi
Mineiele respective). Sărbătoarea procesiunii Sfintei Cruci de la 1 august are
încă şi azi o zi de înainte-prăznuire (31 iulie, vezi Mineiul pe iulie la ziua
respectivă), iar odinioară serbarea ei, la Marea Biserică din Constantinopol, se
prelungea până la 13 sau 14 august 7. Călugării aghioriţi din mânăstirea Lavra
sărbătoreau, de asemenea, ziua de pomenire a Sfântului Atanasie Atonitul (5
iulie) cu preserbare şi după-serbare8. Aghioriţii din mânăstirea Xenofont
săvârşeau după-serbarea Sfântului Gheorghe, al cărui hram îl avea biserica
mânăstirii9, iar sinaiţii aveau o preserbare a profetului Moise10.
Duminicile din perioada Penticostarului au, de asemenea, după-serbarea
lor. Astfel, Duminica Tomii, Duminica Mironosiţelor şi Duminica Samarinencii
au câte o săptămână de după-serbare, iar Duminica Slăbănogului, ca şi cea a
Orbului, se odovăesc marţea următoare. Înjumătăţirea praznicului Paştilor

3
A. Dmitrievski, Descrierea manuscriselor liturgice...(rus.), t. III, Petrograd, 1917, p. 581;
4
Publ. De Sofr. Eustratiades, în Anuarul Soc. de Studii Bizantine (grec.), vol. XI, pp. 123-149;
5
A. Dmitrievski, op. cit., p. 354;
6
În unele mânăstiri se făcea chiar preserbarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sofr. Eustratiades, op. cit., p.
111);
7
Despre felul cum se sărbătorea odinioară Adormirea Maicii Domnului la Catedrala Patriarhiei Ecumenice din
Constantinopol, vezi Constantin Porfirogenetul, Despre ceremonii..., cartea II, cap. 9 (P.G. t. CXII, col. 1009-
1013);
8
A. Dmitrievski, op. cit., pp. 510-511;
9
Ibidem, p. 354;
10
Ibidem, p. 581 și Sofr. Eustratiades, Eortologhionul Bisericii Ortodoxe, p. 111;
5
durează şi ca opt zile (între miercurea săptămânii a patra şi miercurea săptămânii
a cincea după Paşti)11, iar amintirea femeii samarinence din duminica a cincea
după Paşti se prelungea până în sîmbăta săptămânii a şasea după Paşti12.
Instituţia prelungirii sărbătorilor mai importante există şi în cultul
romano-catolic, unde sărbătorile mari au de regulă câte o zi de înainte-serbare,
numită vigilia (vigile, ajun) şi o săptămână de după-serbare, numită octavă (dar
după 1955, numai Crăciunul, Paștile şi Rusaliile au păstrat prelungirea octavei).

4. Sărbătorile numite „soboare” (adunări)

În legătură cu marile praznice stau şi sărbătorile care poartă denumirea
specială de soboare sau adunări de slujbe (, sobor, Mitfest), adică
adunări liturgice ale credincioşilor, pentru sărbătorirea persoanelor sfinte care au
jucat un rol de căpetenie în evenimentele comemorate la praznicele precedente.
În categoria aceasta se numără, de exemplu:
a) Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului, la 9
septembrie (a doua zi după praznicul Naşterii Maicii Domnului);
b) Soborul Sf. Ioan Botezătorul, la 7 ianuarie (a doua zi după praznicul
Botezului Domnului);
c) Soborul Dreptului Simeon şi al proorociţei Ana, la 3 februarie (a doua
zi după praznicul Întâmpinării Domnului);
d) Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, la 26 martie (a doua zi după
praznicul Bunei Vestiri);
e) Soborul Sfinţilor Apostoli, la 30 iunie (a doua zi după praznicul comun
al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel).
Două dintre aceste soboare (26 decembrie şi 7 ianuarie) sunt sărbători cu
serbare, celelalte sunt simple sărbători bisericeşti (fără serbare).
Denumirea de sobor (adunare) o poartă şi sărbătoare Sfinţilor Arhangheli
Mihail şi Gavriil (8 noiembrie), care este şi sărbătoarea comună a Sfinţilor

11
Vezi Penticostarul, la sfârșitul slujbei din miercurea săptămânii a patra după Paști și din marțea săptămânii a
cincea după Paști (ed. V-a a Sf. Sinod, București, 1936, p. 152 și 188);
12
Comp. S. Pétridés, artic. și dicț. cit., col. 2590;
6
Îngeri, în general (vezi mai departe, la Sărbătorile Sfintei Cruci și ale Sfinților
Îngeri); precum şi alte sărbători mai puţin importante, cu caracter local,
prăznuite prin adunări de slujbă spre aducerea-aminte de anumite minuni (ca de
ex. Soborul Sfântului Evanghelist Ioan, de la 8 mai, vezi Sinaxarul zilei
respective).