SĂRBĂTORILE MAICII DOMNULUI

- În calitatea ei de Theotokos, Fecioara Maria este venerată în cultul ortodox ca cea dintâi
și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind „mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită
(ενδοζοτεραν = înslăvită) fără de asemănare decât serafimii”

1. Vechimea și temeiurile biblice ale cultului Maicii Domnului

- Cinstirea ei a fost inaugurată de Arhanghelul Gavriil la Buna-Vestire: „Bucură-te, ceea ce
ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Lc. 1, 28)
- Cinstire îi arată și rudenia Sa Elisabeta: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecelui tău” (Lc. 1, 42)
- Fecioara Maria prevestește venerarea ei universală de care urma să se bucure datorită
rolului ei în istoria mântuirii: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc. 1, 46-49)
- Admirația profundă produsă de învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, determină pe o
femeie din popor să exclame: „Fericit este pântecele care te-a purtat și fericiți sunt sânii
pe care i-ai supt” (Lc. 11-27)
- Cinstirea ei a început încă din timpul vieții și decurge din relația unică pe care o are cu
Fiul Său dumnezeiesc Iisus Hristos, Cel Născut ca om dintr-însa
- În primele trei veacuri creștine cinstirea ei se manifesta în chip latent și discret, mai mult
în cultul particular al creștinilor din Biserica Ierusalimului și din jurul mormântului
Maicii Domnului de la Ghețimani
- O dezvoltare a cultului public al Maicii Domnului se constată abia începând cu sec. al IV-
lea, după libertatea acordată creștinilor de către Împăratul Constantin
- Cultul Maicii Domnului se va dezvolta repede și nestingherit începând din prima
jumătate a sec. V, mai precis după Sinodul III Ecumenic (431) de la Efes, ca o reacție
firească împotriva nestorianismului
- Sinodul III Ecumenic a condamnat erezia lui Nestorie și a formulat esența doctrinei
mariale ortodoxe a Bisericii, prin recunoașterea celor două atribute ale Sfintei Fecioare:
θεοτοκια (meritul de a fi Născătoare de Dumnezeu) și αειπαρθενια (pururea fecioria ei)
 2. Formele de exprimare ale cultului Maicii Domnului
a. Instituirea de sărbători sau zile din cursul anului bisericesc, consacrate
pomenirii și cinstirii ei deosebite
- Există un număr mare de sărbători mariale
- Dacă majoritatea sfinților sunt pomeniți mai ales în ziua trecerii lor din această existență,
în cazul Maicii Domnului sunt comemorate și anumite momente importante din cursul
vieții sale și minuni săvârșite prin puterea sau icoana ei
- Două categorii de sărbători:
- 4 sărbători mari (cu ținere) socotite praznice împărătești
- Sărbători mai mici
- Sărbătorile mari ale Maicii Domnului au icoană pe catapeteasmă în registrul icoanelor
praznicelor împărătești
- Sărbătorile Maicii Domnului cele mai vechi, apar în forma lor primă ca sărbători ale
Mântuitorului
- Dintre sărbătorile Maicii Domnului doar Buna Vestire are la bază un fundament istoric
consemnat în Sfânta Scriptură (Lc. 1, 26-38), celelalte sunt inspirate din tradiție sau din
consemnările evangheliilor apocrife
- Părinții noștri în credință au pus în valoare în Omiliile lor anumite părți ale povestirilor
apocrife care au fost acceptate de Biserică primind astfel aprobarea conștiinței Bisericii;
Omiliile abundă în detalii apocrife din Protoevanghelia lui Iacob și alte surse
- La început a existat o singură sărbătoare marială, înainte de Sinodul de la Efes (431)
numită în Răsărit Pomenirea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei
Maria, care celebra maternitatea divină și zămislirea feciorelnică
- La Antiohia, această sărbătoare exista la sfârșitul sec. IV și era fixată în preajma
Crăciunului (Soborul Maicii Domnului-26 decembrie)
- La această sărbătoare face aluzie Sf. Proclu al Constantinopolului în 429
- Apusenii au adoptat sărbătorile Maicii Domnului de la Bizanț în jurul sec. VII
b. Cântări/imne și rugăciuni adresate Maicii Domnului
- Nu există slujbă în care să nu fie pomenită Maica Domnului
- Imnografia Maicii Domnului din Octoih, Triod, Penticostar, Minei și Ceaslov
- Teotokiile sau Bogorodișnele de la Și acum... (la toate Laudele bisericești) (la Sf. Taine și
Ierurgii și la Sf. Liturghie)
c. Slujbe speciale alcătuite în cinstea și spre lauda Fecioarei Maria
- Imnul Acatist și alte Acatiste ale Maicii Domnului
- Paraclisele Maicii Domnului
- Prohodul Maicii Domnului alcătuit de Manuel al Corintului la începutul sec. XVI
d. Biserici zidite în cinstea și spre pomenirea ei, având ca hram diferite
sărbători ale Maicii Domnului
- Cele dintâi biserici cu această destinație au fost zidite în Țara Sfântă, la Ghețimani (lângă
Mormântul Maicii Domnului), la Nazaret (pe locul casei unde a locuit Maica Domnului
când a primit vestirea îngerului), aproape de Betleem sau în alte locuri memoriale, legate
de amintirea vieții ei
- În sec. V la Roma (Santa Maria Antiqua și Santa Maria Maggïore)
- Catedrala Sfintei Fecioare din Efes în care s-a ținut chiar Sinodul III Ecumenic (431)
- Biserica Vlahernelor – ctitorită de Împărăteasa Pulheria în sec. V (aici se păstrau brâul și
vesmântul Maicii Domnului)
- Biserica Mănăstirii Chora din Constantinopol (sec. XI-XII)
- „Notre-Dame” din Paris (stil gotic sec. XII-XIII)
- Bisericile „Uspensky Sobor” și „Blagoveștenia” din Kremlin, Moscova, sec. XV
- Biserici de pe vremea lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș cu hramul „Adormirea Maicii
Domnului” (sec. XV-XVI) și vestita biserică a Mănăstirii Curtea de Argeș zidită de Sf.
Voievod Neagoe Basarab cu același hram, sfințită pe 15 august 1517
- Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca (1923-1933), ctitoria lui Nicolae Ivan, părintele
fondator al Eparhiei Clujului, a primit hramul „Adormirea Maicii Domnului” în memoria
intrării trupelor românești eliberatoare ale Ardealului pe 15 august 1918
e. Zugrăvirea chipului Maicii Domnului pe icoane și pe pereții bisericilor
- Cele mai vechi reprezentări le avem în catacombe
- Sf. Ev. Luca este considerat, potrivit tradiției, precursor al iconografiei Maicii Domnului.
De la el avem trei modele sau prototipuri celebre care au fost copiate și din care s-au
dezvoltat toate tipurile ulterioare: Hodogitria, Eleusa și Oranta
- Icoane celebre se găsesc în toată lumea creștină
- Reprezentarea Maicii Domnului a avut un loc privilegiat în arta creștină, putându-se
afirma că nici un alt subiect nu a fost mai des abordat decât Fecioara cu Pruncul astfel
încât, atât în Răsărit cât și în Apus, sunt nenumărate capodopere care tratează această
temă
f. Cinstirea Maicii Domnului este exprimată prin numeroasele Omilii Patristice
care ni s-au transmis începând mai ales cu sec. al V-lea
g. Frecvența numelor de Maria Mariu și larga circulație a cărților de pietate
populară marială (ex. Visul, Brâul Maicii Domnului – apocrife)

3. Sărbătorile Maicii Domnului

a. Sărbătorile Mari: teologice
Nașterea Maicii Domnului
- Începutul sărbătorii trebuie pus între Sinodul III Ecumenic (Efes 431) și Sinodul IV
Ecumenic (Calcedon 451) deoarece o găsim și la copții egipteni și la iacobiții sirieni
(necalcedonieni – nu au mai primit de la ortodocși nicio sărbătoare după Sinodul IV
Ecumenic)
- La origine a fost aniversarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim închinată Sf.
Fecioare, zidită între anii 430-480, pe locul unde după tradiție a fost casa părinților
Fecioarei
- Unii istorici văd în instituirea acestei sărbători reacția Bisericii bizantine împotriva
cultului lui Istar, Isis și Astartea, zeitățile matriarhale ale învingătorilor păgâni, care se
sărbătoreau la 8 septembrie
- Sărbătoarea se fundamentează pe informații din scrierile apocrife și din tradiția orală
(130-140 Protoevanghelia lui Iacob)
- În Apus a fost introdusă în sec. VIII de către Papa Serghie I, sub influența
Constantinopolului, dar s-a generalizat mult mai târziu (sec. IX-X)
- În sec. VI, SF. Roman Melodul compune un Condac pentru această sărbătoare
- La începutul sec. VIII (715) Sf. Andrei Criteanul (+740) a alcătuit în cinstea ei patru
Omilii și un canon
- Al II-lea canon este compus de Ioan Monahul – probabil Sf. Ioan Damaschinul (+749)
- Aceste texte datează din perioada iconoclastă când cinstirea Maicii Domnului a fost
contestată, fiind o mărturisire de credință și o laudă în vremuri de persecuție

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

- Cea mai nouă sărbătoare a Maicii Domnului apărută în sec. al VI-lea la Ierusalim
- La 20 noiembrie 543 se sfințește biserica Sf. Maria cea Nouă, ctitorită de Iustinian lângă
ruinele templului
- La 21 noiembrie a început să fie serbat hramul bisericii, serbarea fiind consacrată aducerii
Fecioarei la Templu – istorie preluată din Protoevanghelia lui Iacob
- În Orient s-a generalizat înainte de sec. al VII-lea
- Spre sfârșitul sec. al VIII-lea, Sf. Andrei Criteanul asistă la această sărbătoare la
Ierusalim
- Sf. Gherman și Tarasie al Constantinopolului au ținut cuvântări (Omilii) în sec. al VIII-
lea
- În Apus a fost introdusă de Papa Grigorie XI în 1374 la Avignon
- În tradiția liturgică răsăriteană face parte din pregătirea Praznicului Nașterii lui Iisus
Hristos
- Imnografia dezvoltă tema templului: Maria este dusă la templu pentru a fi închinată lui
Dumnezeu și pentru a deveni ea însăși templul Celui Preaînalt

Buna Vestire

- Cea mai de timpuriu consemnată în documente (la Nazaret→biserică pe locul casei

Maicii Domnului unde a avut loc Buna Vestire – sec. IV-V)
- La început se prăznuia în diferite Biserici locale din Răsărit și Apus, dar la date diferite,
în funcție de concepția teologică din epocă (sec. III):
a. Unii considerau Buna Vestire, Răstignirea și Facerea lumii ca fiind trei momente
unite în istoria mântuirii și de aceea sărbătoarea era ținută la 25 martie. Această dată
se va generaliza în Răsărit când Nașterea Domnului se va stabili pe 25 decembrie
(prima jumătate a sec. V)
b. O altă concepție mai istorică, respectând lunile în care Maria și-a purtat pruncul în
sânul ei, a stabilit data prăznuirii ei pe 7 aprilie, în legătură cu Epifania (6 ianuarie)
 c. Alte tradiții: 18 decembrie sau 5 ianuarie)
- Panegirice celebre (sec. V): Sf. Proclu Patriarhul Constantinopolului (+446), Vasile
Episcopul Seleuciei, Petru Chrysologul, Arhiepiscopul Ravenei
- Se fundamentează pe relatarea evanghelică (Lc. 1, 26-38)
- Cade în general în Postul Mare (dar și în Vinerea Mare sau Ziua de Paști acolo unde
calendarul este încă neîndreptat: Kirioposha)
- Dacă va cădea în zilele de rând (de luni până vineri) în Postul Mare se săvârșește
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, iar la masă se face dezlegare la
pește și vin
- Celebrarea liturgică, imnografia și lecturile revelează conținutul teologic bogat al
praznicului

Adormirea Maicii Domnului

- Primele informații despre existența acestei sărbători le avem din sec. V (în Siria exista
sigur în sec. V)
- Originea ei este la Ierusalim
- Se fundamentează pe informații transmise de tradiția orală și de apocrife
- Praznicul „Mariei Theotokos” fixat pe 15 august la Ierusalim, în biserica Kathismei, a
poporului Maicii Domnului pe drumul Betleemului, aproape de mormântul Rahelei
- În sec. VI menționat în Apus
- Generalizarea sărbătorii se datorează împăratului Mauriciu (582-603) care a rezidit
biserica Maicii Domnului în Ghețimani fixând definitiv data sărbătorii pe 15 august
- Omilii patristice
- Slujba praznicului are un profund caracter pascal (vezi prohodul Maicii Domnului)
- Pentru creștini a devenit și o zi a pelerinajelor la mănăstiri

Sărbătorile mai mici

- legate de intervenția Maicii Domnului
- Soborul Maicii Domnului – 26 decembrie
- Acoperământul Maicii Domnului: în amintirea unei minuni din cartierul Vlaherne pe
timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911) – 1 octombrie
- Izvorul Tămăduirii – Vinerea Luminată
- Zămislirea Sf. Ana – 9 decembrie
- Punerea cinstitului veșmânt al Maicii Domnului în raclă – 2 iulie
- Punerea Brâului Maicii Domnului în raclă – 31 august

Durata Praznicelor Împărătești

- Sărbătorile și Praznicele durează câte o zi
- Paștile 3 zile; în realitate 7 zile, în vechime 50 zile
- Săptămâna luminată este ca o mare Duminică
- Sărbătorile mai au însă și un timp de pregătire, anticipare sau introducere: înainte-
prăznuire
- Ele au și zile de confirmare sau prelungire a serbării: după-prăznuire
- Ziua cea dintâi a serbării = începutul sărbătorii iar ziua ultimă = odovania sau încheierea
- În perioada praznicelor se suspendă Octoihul (este imnografie în Minei etc)
- Odovania – se reia slujba iar slujba zilei se mută potrivit Tipicului
 Otpustul
- Din ajunul sărbătorii se așează în mijlocul bisericii pe analog icoana care rămâne până la
odovanie (duminica 2 icoane)
- Unele praznice au ajun! (în legătură cu catehumenatul)
Durata praznicelor
- Variază în funcție de importanța lor și de poziția din anul bisericesc – vezi tabelul
Sărbătorile numite soboare
- Sobor = adunare, sinaxis
- Adunări liturgice ale credincioșilor pentru sărbătorirea persoanelor sfinte care au avut un
rol de căpetenie în evenimentele comemorate la praznicele precedate
1. Soborul Sf. Părinți Ioachim și Ana – 9 septembrie
2. Soborul Sf. Ioan Botezătorul – 7 ianuarie
3. Soborul Dreptului Simeon și Prorociței Ana – 3 februarie
4. Soborul Sf. Arhanghel Gavriil – 26 martie
5. Soborul Sf. Apostoli – 30 iunie
6. Soborul Maicii Domnului – 26 decembrie
- 26 decembrie – 6 ianuarie → Soboare cu ținere