2

Univeristatea din Oradea

Facultate de Teologie Ortodoxă

Lucrare de Seminar
Istoria Religiilor

.Prof. cord Pr.Dr.Florin Tomoioagă Student:Bogan Darius

 2

Sărbătorile iudaice

Sunt sărbătorile consacrate de religia iudaică,comemorări religioase sau

laice ale unor evenimente însemnate sau personalități din istoria evreilor și alte
zile festive din viața poporului evreu în Israel și în Diaspora.

În ebraică, sărbătorile și zilele festive, în funcție de natura lor, pot fi

numite "yom tov" (zi bună), "hag„ sau "moed". Yom tov sunt sărbătorile în care
munca este oprită.1

Calendarul evreilor structurat pe baza celui babilonian avea în

perioada pre-exilică, următoarele sărbători:

1. Sărbătoarea Paştilor, urmată de Sărbătoarea Azimilor, care durează o

săptămână după ziua Paştilor;

2. Sărbătoarea Săptămânilor;

3. Sărbătoarea Corturilor;

Sărbătorile menţionate anterior sunt atestate cu mult timp înainte

de perioada exilului babilonian, calendarul sărbătorilor ebraice urmând să fie
îmbogăţit în perioada post-exilică şi cea modernă cu următoarele sărbători:

Ziua Ispăşirii, Sărbătoarea Hanukka, Sărbătoarea Anului Nou şi

Sărbătoarea Purim.

Sărbătoarea Paştilor

1
https://ciao.ro/care-sunt-cele-mai-importante-sarbatori-ale-evreilor-cu-ce-traditii-se-remarca-acestia/
 2

Ziua serbării Paştilor este pentru evrei sărbătoarea cea mai importantă din
an. In Cărţile Vechiului Testament, celebrarea Paştilor apare menţionată în
momente istorice decisive pentru poporul evreu, cum ar fi: ieşirea din Egipt
(Ieşire 12), intrarea în Canaan (Iosua 5) şi reîntoarcerea din exilul babilonian
(Ezdra 6). 2

De asemenea, Sărbătoarea Paştilor este prezentată în detaliu la cartea 2

Cronici 30, însă există şi surse exterioare care aduc informaţii despre Pastele
iudaic, între care cele mai importante sunt un papirus şi două „ostrace" de la
Elefantina (Egipt).

Tradiţia preoţească de la Levitic 23 şi Numeri 28 prezintă sărbătoarea

Paştilor ca fiind unită cu cea a Azimilor.

Pastele este celebrat în prima lună a anului. In ziua de 10 a lunii se caută

un miel sănătos de un an, parte bărbătească, iar în seara zilei de 15 a lunii,
acesta este sacrificat. Sacrificiul numit „zebah" presupune pregătirea mielului pe
cărbuni şi consumarea acestuia în întregime în aceeaşi seară.

Alături de mielul pascal se consumă pâine nedospită şi ierburi amare, iar

masa pascală este celebrată în familie.

Participanţii la masa festivă sunt îmbrăcaţi de plecare, în amintirea

plecării evreilor din Egipt la porunca lui Dumnezeu. Sărbătoarea Paştilor este
urmată de sărbătoarea Azimilor (maşşot).

Incepând cu ziua de 15 a primei luni a anului, vreme de şapte zile, se

consumă pâine nedospită (azimă), iar prima şi a şaptea zi sunt considerate zile
de odihnă, vreme în care se organizează întâlniri cu caracter religios.

Deuteronomul la capitolul 16, 1-8 prezintă ca şi tradiţia sacerdotală

sărbătoarea Paştilor unită cu cea a Azimilor în luna Aviv, fără a preciza ziua
celebrării.

Importanţa relatării de la Deuteronom constă în faptul că aminteşte locul

unde trebuie celebrat Pastele, considerându-se că este vorba de Ierusalim, unde
se afla Chivotul Legii.

«Tu nu poţi să junghii Pastile în vreuna din cetăţile tale, pe care Domnul
Dumnezeul tău ţi le va da. Ci numai în locul acela pe eare-l va alege Domnul

2
https://ro.scribd.com/presentation/496151803/Sarbatorile-Iudaice
 2

Dumnezeul tău, ca să rămână acolo numele Lui; să junghii Pastile seara, la

asfinţitul soarelui, pe vremea când ai ieşit tu din Egipt». (Deut. 16, 5-6)

Informaţiile din Deuteronom referitoare la pelerinajul în cetatea

Ierusalimului pentru Sărbătoarea Paştilor se pare că reprezintă o prescripţie
introdusă special în favoarea reformei centralizatoare a lui Iosia de a canaliza
viaţa religioasă a poporului evreu în direcţia Templului din Ierusalim.

Originea Sărbătorii Paştilor este localizată în momentul ieşirii poporului

Israel din Egipt, când Dumnezeu a trimis a zecea plagă asupra egiptenilor,
pedeapsă care a ucis pe tot cel întâi născut de parte bărbătească al acestora.

Termenul folosit pentru a identifica Pastele este „pesah", cuvânt pus în

legătură cu rădăcina „psh" care înseamnă „a se ridica".

O altă ipoteză leagă termenul de cuvântul akkadian „pasâhu", care se

traduce prin „pedeapsă". Insă faptul că sărbătoarea Paştelui ebraic nu are un
caracter „de ispăşire", elimină orice dubiu în privinţa invalidităţii acestei
ipoteze.

Fixarea datei de sărbătorire a Paştelui în ziua de 15 a primei luni a anului

corespunde momentului „lunii pline". Alegerea acestei zile trebuie să fi fost
legată de faptul că, în călătoria prin deşertul Sinaiului, noaptea „lunii pline" era
cea care asigura o claritatea absolută în întunericul nopţii, evitându- se vreo
conexiune cu valoare interpretativă astrală.

Corelarea sărbătorii Paştilor cu sărbătoarea Azimilor (maşşot) este legată

de evenimentul agrar al colectării primelor roade cerealiere, când vreme de o
săptămână se consuma pâine nedospită din noua recoltă de cereale.

Faptul că cele două sărbători erau celebrate în aceeaşi lună a anului a

determinat unificarea acestora ca o sărbătoare comună.

In toate izvoarele scripturistice, Sărbătoarea Paştilor este legată de

momentul eliberării poporului Israel din robia egipteană.

Faptul că istoria poporului evreu a fost în permanenţă marcată de

intervenţii divine atribuie sărbătorii Paştilor un rol extrem de important în
istoria mântuirii iudaice, fiind o sărbătoare a biruinţei lui Dumnezeu în favoarea
poporului ales.
 2

2) Sărbătoarea Săptămânilor

Sărbătoarea Săptămânilor (qăşîr) sau a Recoltei este a

doua sărbătoare anuală a evreilor, fiind legată de perioada
agricolă a recoltelor. Sărbătoarea era celebrată la şapte
săptămâni după „tăierea spicelor" (sărbătoarea Azimilor).

Fiind o sărbătoare agrară, este o perioadă de bucurie,

iar un ritual caracteristic acestei sărbători îl reprezintă
aducerea a două pâini din aluat dospit ca ofrandă lui Yahve.
Celebrarea acestei sărbători în a treia lună a anului este pusă
în legătură cu momentul legământului realizat de Yahve cu
poporul Israel pe muntele Sinai, iar mai târziu, în creştinism,
coincidenţa serbării

Pogorârii Duhului Sfânt în aceeaşi perioadă cu sărbătoarea iudaică a

Săptămânilor a fost interpretată ca o instituire a Noului Legământ pe care
Dumnezeu îl realizează cu întreaga umanitate, alianţă în care intermediar este
Hristos.

3) Sărbătoarea Corturilor

Sărbătoarea Corturilor (sukkot) este a treia mare sărbătoare a evreilor care

apare în cărţile biblice, fiind printre cele mai vechi evenimente ale calendarului
 2

religios. Sărbătoarea apare menţionată într-o formă explicită la Levitic 23, 33-
44, fiind celebrată şapte zile printr-un pelerinaj la Ierusalim, unde a opta zi
aveau loc sacrificii de animale, în special tauri.

Data celebrării este controversată, însă, conform informaţiilor din Levitic

şi Numeri, aceasta apare ca fiind serbată în ziua a 15-a a lunii a şaptea din an.
Conform tradiţiei iudaice, Sărbătoarea Corturilor presupunea locuirea timp de
şapte zile sub acoperişul corturilor, în amintirea perioadei de călătorie a
poporului Israel în deşert ca populaţie nomadă, vreme în care evreii locuiau în
corturi.

Sărbătoarea coincide şi cu perioada recoltelor agricole, fiind asociată

oarecum construcţiei corturilor pentru strângerea produselor agrare.

4) Ziua Ispăşirii

Ziua Ispăşirii sau „Yom Kippur" este una dintre sărbătorile celebrate cu
3

mult fast de evrei, fiind atestată în perioada post-exilică.

Data serbării apare localizată în scrierile biblice în ziua de 10 Tishri

(septembrie - octombrie) (Levitic 23, 27-32 şi Numeri 29, 7-11).

3
https://ro.frwiki.wiki/wiki/C%C3%A9l%C3%A9brations_dans_le_juda%C3%AFsme
 2

Ritualul oficiat în Ziua Ispăşirii presupunea două sacrificii animale: un

taur şi o capră. Marele preot al templului stropea cu sângele taurului altarul din
faţa vălului care adăpostea Sfânta Sfintelor, act care simbolizează jertfa pentru
păcatele personale, iar sacrificiul caprei era realizat în aceeaşi manieră în
numele poporului, spre iertarea păcatelor. în cadrul ritualului era folosită o a
doua capră, numită „capra pentru Azazel", pe capul căreia marele preot îşi
punea mâinile pentru a-i „transmite" păcatele poporului şi care apoi era eliberată
în adâncul deşertului spre a purta cât mai departe păcatele comunităţii.

Un ritual asemănător este atestat în Babilonia, însă specificul Zilei

Ispăşirii iudaice îl reprezintă „capra lui Azazel", unde „ăzn'zel" denumeşte
prăpastia în care sunt purtate păca tele oamenilor, ca urmare a faptului că
impuritatea animalului nu-i permite să fie adus ca jertfă lui Yahve, fiind
îndepărtat în pustiu.

5) Sărbătoarea Hanukka

4
Hanukka este o sărbătoare instituită în perioada Macabeilor, fiind
prezentată la 1 Macabei 4, 36-59. Sărbătoarea are legătură cu episodul istoric în
care Templul din Ierusalim este profanat de regele Antioh IV Epifanes în ziua
de 25 decembrie (Kisleu) 167î.Hr., prin aducerea de jertfe lui Zeus.

La trei ani după aceasta, la 25 decembrie 164 î.Hr., Templul din

Ierusalim este purificat de Iuda Macabeul după o luptă victorioasă şi astfel
sărbătoarea a ajuns să fie celebrată în fiecare an. Sărbătoarea durează opt zile,
4
https://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/iudaism/sarbatorilor-iudaice-158480.html
 2

timp în care, în locul jertfelor sângeroase, se merge la templu cu ramuri verzi şi

se cântă imne, fiind o perioadă de mare bucurie.

De asemenea, în faţa caselor se aprind candele în amintirea purificării

altarului şi a aprinderii candelelor de către luda Macabeul. Din acest motiv,
sărbătoarea mai este numită şi „Praznicul Luminilor".

6) Sărbătoarea Purim

Instituirea sărbătorii Purim are la bază un fapt istoric

petrecut în perioada de exil a poporului evreu în Babilonia,
episod în care dregătorul persan Aman este biruit de iudeul
Mardoheu cu ajutorul nepoatei sale Estera.

Sărbătoarea este celebrată în zilele de 14 şi 15 Adar

(februarie/martie) cu mare bucurie, după ce în ziua de 13
Adar se posteşte.

Numele sărbătorii este derivat de la termenul „pur”,

care înseamnă „sorţi", indicând metoda folosită de Aman pentru a stabili data de
exterminare a iudeilor.

Etimologia cuvântului este însă de provenienţă akkadiană, de Ia „pzm'

care se traduce prin „destin". In zilele sărbătorii se merge la sinagogă, unde se
citeşte cartea Esterei, iar apoi are loc un banchet devenit în timp profan, în care
se rostesc formule de binecuvântare dedicate eroilor Mardoheu şi Estera,
respectiv blesteme asupra lui Aman. Sărbătoarea Purim s-a transformat într-un
carnaval al iudeilor, datorită manifestărilor de bucurie duse la extrem.

Alături de aceste sărbători atestate în cărţile Vechiului Testament trebuie

amintită şi o sărbătoare a Anului Nou, numită la începutul erei creştine „Rosh
ha-Shana”, însă sub această denumire nu apare nicăieri în Biblie

Totuşi, menţiuni despre o celebrare a Noului An sunt redate la Levitic 23,

24-25 şi Numeri 29, 1-6. Prima zi a lunii a şaptea este identificată ca prima zi a
anului, luna Tishri fiind celebrată în continuare cu sărbători precum Ziua
Ispăşirii (10) şi Sărbătoarea Corturilor (15-22).
 2

Calendarul sărbătorilor religioase iudaice s-a îmbogăţit mai ales în

perioada post-exilică, iar sărbătorile sus amintite sunt doar cele mai importante,
rămase în uz până azi.

Acestora li s-au adăugat şi alte zile festive, care însă nu au nici un temei
biblic pe baza căruia să deţină o autoritate religioasă.

Importanţa sărbătorilor iudaice constă în introducerea ritului sacrificial în

cadrul celebrării acestora, determinându-se o relaţie spirituală certă între
sărbătoare şi practică de cult.

Șabat

Sabatul , ziua a șaptea

5

este o sărbătoare legală , pentru

că este Dumnezeu însuși , care
și- a întrerupt activitatea sa
creatoare în timpul săptămânii de
creație.

Șabatul începe vineri seara

la apus (pentru că, conform
tradiției moștenite din Biblie, o zi începe seara la apus). Orice activitate creativă
este interzisă de la începutul Șabatului până când stelele apar în ziua următoare
și orice încălcare intenționată este pedepsită teoretic prin înrădăcinare spirituală
sau moarte.

 Liturghia include multe piyyutim (poezii) și psalmi care o diferențiază de

zile seculare. De asemenea, în timpul rugăciunilor de dimineață , secțiunea
săptămânală a Torei, precum și cărțile profetice sunt citite public .

Trebuie luate trei mese copioase după slujbele de seară, dimineața și

după-amiaza pentru a cinsti și a bucura Șabatul; pe lângă
tradiționalul hallot (pâine împletite), două la număr pentru a aminti porțiunea
dublă de mană în timpul Exodului din Egipt , cărnurile (însoțite de cuscus în
comunitățile originare din Africa de Nord), peștele ( prăjit în ulei în stil
andaluz sau Ashkenazi -style stuffing ) și vinul ( kosher ) ar trebui să ocupe
locul principal pe masă. Această prescripție are prioritate peste orice rapid,

5
https://prezi.com/veugqkp45oix/sarbatori-iudaice/
 2

voluntar sau obligatoriu, cu excepția lui Yom Kippur , Shabbat Shabbaton

(„Șabatul lui Shabbatot”).

ROŞ HAŞANA Anului Nou

Multiplele semnificaţii ale Anului

Nou iudaic sunt desemnate prin
denumiri diferite: Roş Haşana - "Cap al
Anului", Yom Hadin -"Ziua Judecaţii",
Yom Terua -"Ziua sunării din lofar".

Zilele de 1 şi 2 Tişri -Roş Haşana,

Anul Nou, este "Ziua facerii lumii şi a omului", "Coroana Creatiunii". Este ziua
Judecaţii, in care Dumnezeu trece in revistă şi judeca faptele noastre, hotărindu-
ne soarta, înscriindu-ne in cartea vieţii sau a morţii. În cea mai emoţionantă
rugăciune, Unetane Tokef, rostită de Roş Haşana şi Yom Kipur, ni se
infatişeaza in culori vii tabloul impresionant al Judecaţii divine, in care, precum
pastorul îşi cercetează turma, tot astfel Creatorul, aşezat pe scaunul de judecată,
face sa treacă pe dinaintea sa întreaga suflare omeneasca. Ideea principală care
se desprinde din rostirea rugăciunii este că trebuie să unim hesed -"mila" cu
emet -"adevarul". Numai adevărul care are ca urmare mila, mila adevărată,
poate fi o fericire pentru oameni şi popoare.

Anul Nou, din luna Tişri, aparţine deci, in concepţia evreiască, întregii
umanităţi. Este ziua aducerii aminte, în care credincioşii sunt indrumati sa-şi
cerceteze trecutul şi sa mediteze asupra lui, să-şi facă bilanţul activităţii, sa-şi
examineze conştiinţa şi să analizeze daca au trăit şi au muncit în conformitate
cu prescripţiile biblice şi să se pocăiască.

Întâmpinarea Anului Nou iudaic constituie o piatră de hotar pe drumul

existentei pământeşti, un papas menit să pună în fata conştiinţei marile
probleme ale vieţii, spre a împlini un sever examen de conştiinţă (heŞbon
nefeş), spre a putea găsi un răspuns întrebării dacă ne-am împlinit sau nu
menirea de fii ai poporului Torei. Roş HaŞana este ziua sunatului din Şofar.
Această prescripţie biblică are numeroase şi profunde semnificaţii. Maimonide
(1135-12o4), în celebrul său cod Hilhot Tşuva - Legile Pocăinţei - scrie că
 2

sunetele Şofarului constituie un apel către noi, de parcă ne-ar spune: - Treziţi-
vă, adormiţlor, din somnul vostru, cercetaţi-vă, analizaţi-vă faptele şi pocăiţi-vă.

Aceste trei nume - Yom Hadin, Yom Hazicaron, Yom Terua - conferă
zilei de Roş HaŞana un caracter de austeritate, similar celui de Yom Kipur; de
aici şi termenul-sintagmă de Zamim Noraim -Zile înfricoşătoare - cu care este
desemnată în literatura rabinică sau in limbajul popular.

Cuvântul - sliha- înseamnă iertare. Utilizat la plural, - slihot -, el

6

desemnează rugăciunile rostite de către credincioşi pentru iertarea păcatelor.

Zilele de Roş HaŞana şi de Kipur sunt precedate de slihot, care pregătesc
sufletele credincioşilor pentru Ziua iertării. Întreaga lună Elul este considerată
Luna rugăciunilor de iertare. Ele se spun înainte de răsăritul soarelui sau chiar la
miezul nopţii.

Sărbătorile de Roş HaŞana şi Yom Kipur au ca notă dominantă caracterul

lor universal. Tema acestor sărbători, spre deosebire de toate celelalte, care au
caracter national, nu este raportul dintre Creator şi poporul evreu, ci raportul
dintre Creator şi făptura omenească in general. Roş Haşana ne aminteşte nu
numai de cea dintâi zi a anului, ci şi de Marele Început, de Creaţie, de Ziua cea
dintâi a Existentei Universului; Haiom Harat Olam - Azi e şi Ziua Creării
Universului – se proclamă în rugăciuni.

În această zi se hotărăşte destinul nu numai al indivizilor, ci şi al tuturor

naţiunilor. Splendidă dovadă a spiritului universal al iudaismului, caracteristica
sărbătorilor de toamnă, este că, in aceste zile, evreul părăseşte cercul strimt al
persoanei sale şi se simte unit cu poporul său, cu întreaga creatiune, aşteptând
momentul in care toată lumea va forma aguda ahat - un singur tot-. Idealul este
ca întreaga omenire să fie unită printr-o coeziune puternică, având drept scop
îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu.

În rugăciuni se îmbină interesul pentru Univers şi omenire cu iubirea de

neam şi cu fidelitatea religioasă. Roş Haşana are deci un caracter universal,
evreiesc şi religios.

În această zi serviciul divin se distinge prin evlavie. Sinagoga se

înveşmântează în alb, culoarea inocentei şi purificării. Unii dintre credincioşi îşi
îmbracă kitl - halatul alb al neprihănirii, care îl însoţeşte pe om pe ultimul sau
drum, amintindu-ne prin aceasta ca omul este muritor. După rugăciunea de
6
https://rabinat.ro/category/sarbatori/
 2

seară, credincioşii îşi urează: "Leşana Tova Tikateivu!" -"Sa fiţi înscris pentru
un an bun!".

Un obicei care îşi are obârşia în epoca talmudică recomanda ca la masa

festiva sa se servească mâncaruri ale căror nume sau dulceaţa sa fie de bun
augur. De aceea, după Kiduş, se ia o felie de pâine pe care se rosteşte
binecuvântarea şi apoi se înmoaie în miere. Aceasta simbolizează anul bun pe
care Dumnezeu ni-l va dărui. Se gusta şi o felie de măr muiată în miere. Se
recomanda să nu se consume mâncaruri acre sau piperate. În cea de-a doua zi,
saara, se obişnuieşte sa se servească un fruct care nu a mai fost consumat in anul
respectiv. Rugăciunea de dimineaţa, Şaharitul7, este amplificată de numeroase
pasaje poetice - piiutim (poezii sinagogale intrate in canonul rugăciunilor) - care
scot in evidenta multiplele semnificaţii ale solemnităţii. Recunoaşterea
maiestăţii lui Dumnezeu, Unul pe întregul Univers, ca o condiţie fundamentală
a progresului moral şi a păcii mondiale, este tema paragrafului intercalat in
Şemone Esre şi învăţătura principală a zilei. in cadrul serviciului divin se recită
in picioare Avinu Malkeinu ("Tatăl nostru, Regele nostru"), în care Dumnezeu
este implorat să-i pe credincioşi înscrie in cartea vieţii pentru anul viitor.
Rugăciunea este repetata in fiecare zi, până la Yom Kipur.

Lectura Torei în prima zi relatează despre naşterea tui Iţhak, in timp ce

Haftaraua ne povesteşte despre naşterea lui Samuel; astfel sunt evocate cele
doua mame, Sara şi Hana, a căror aşteptare plina de - încredere a fost
binecuvântată de Dumnezeu.

Urmează momentul cel mai solemn, când se suna din şofar. Sunetele sale
sunt menite sa trezească conştiinţele adormite ale credincioşilor. Tradiţia ii
atribuie şi alte semnificaţii evocatoare: Crearea lumii, Sacrificarea lui Iţhak,
Revelaţia sinaitică, predicile rostite de profeţi, darâmarea Templului, învierea
morţilor, Judecata de apoi şi Venirea lui Mesia.

Sunatul din şofar se desfăşoară după cum este prescris: treizeci de sunete
in trei serii (sedarim de câte 12, 9 şi 9 sunete) - sunete simple (Tekia); sunete
prelungi (Şvarim); sunete sacadate (Terua); la sfirşit se emite un sunet prelung
(Tekia Ghedola), simbol al fericirii recâştigate.

Daca prima zi de Roş Haşana cade intr-un Şabat, se va suna din şofar a
doua zi. Potrivit lui Moses Rosen, Tekia, evocă "Facerea Lumii" şi are menirea
sa aducă reflecţie în conştiinţe privitor la divina armonie – dacă nu cumva a fost
7
https://rabinat.ro/category/sarbatori/
 2

tulburata şi daca nu îi pândeşte pe credincioşi primejdia reîntoarcerii in haos.

Armonia, coeziunea presupune dreptul la viata al fiecăruia, al indivizilor şi al
colectivitatilor. În sunetele modulaţiei Şvarim "răsuna nu numai povestea
primei Akeida, a sacrificiului de pe muntele Moria al celui dintâi evreu,
Avraham, şi al fiului sau, Iţhak, ci şi o istorie multimilenara plina de jertfe", Cea
de-a treia chemare a şofarului, Terua, este confirmarea încrederii neclintite in
Dumnezeu şi in umanitate, vestindu-ne realizarea nobilelor nazuinte spre Pace,
Dreptate şi Libertate pentru intreaga omenire. Copleşit de sunetele şofarului,
credinciosul incepe rugaciunea (tefila) de Musaf, Ea este mult mai lunga decât
cea de Şaharit, căci i se adaugă trei grupe de rugi biblice, fiecare prevăzuta cu o
introducere, o binecuvintare şi o încheiere, Aceste adăugiri poarta numele de
malhuiot, zihronot şi şofarot. Repetarea rugăciunii este des întrerupta de
intercalari poetice. Cea mai de seama, a treia culme pe care o urca credinciosul
in ziua de Roş Haşana, este poemul Unetane Tokef. După un ultim imn, Haiom
Teatmeinu -"Azi ne vei întări", slujba de dimineaţa se încheie.

După amiaza, la rugăciunea de Minha, se recita din nou Uvinu Malkeinu,

Unii credincioşi se duc apoi la marginea unei ape pentru ceremonia de taşlih.
Recitind anumite versete ale profetului Miha, credincioşii îşi scutura
buzunarele, gest care simbolizează despartirea de păcatele trecutului.

A doua zi de Roş Haşana, cu aceeaşi emoţie şi evlavie se spun rugăciuni

din prima zi, dar din Tora se recita versetele referitoare la Akeida Ithak
-"Sacrificarea lui Ithak" - eveniment care, potrivit tradiţiei, a avut loc de Roş
Haşana.

Legătura de cauzalitate intre Akeida şi Roş Haşana, după cum, observa

Eminenta Sa, Moses Rosen, se dovedeşte totuşi mult mai profunda, definind
însăşi esenţa iudaismului: "A fi evreu înseamnă a face din Akeida, din spiritul
de sacrificiu crezul vieţii noastre". De Anul Nou evreii îşi urează unul altuia:
"Leşana Tova Tikateivu!". Urarea se face prin viu grai sau in scris.

De Roş Haşana sentinţa este scrisa, dar mai sunt zece zile până la Yom
Kipur, până la pecetluirea ei, Zece zile de pocainta, in care credincioşii vor
căuta să înduplece pe Supremul Judecător Ceresc, căci, după cum spune imnul
Unetane Tokef, căinţa, rugăciunea şi fapta bună îndulcesc asprimea sentinţei.

Zodia lunii Tişrei este Balanţa, simbolizind dreptatea statornicită intre

oameni şi intre popoare -supremul ideal. Păşind intr-un nou an, există
convingerea că printr-un sentiment nobil, printr-un gând frumos, prin fiecare
 2

fapta bună pusă in slujba progresului se participă la Haiom Harat Clam, la

perfecţionarea lumii şi la realizarea idealurilor de pace, dreptate şi libertate
pentru întreaga omenire.

Așa cum spațiul sacru este organizat prin sanctuare , timpul sacru este
8

marcat de sărbători.

Sursele biblice care se referă la sărbători sunt de două tipuri diferite:

există prescripțiile cărților apodictice și ceea ce este scris în cărțile istorice. Dar
numai unele dintre sărbătorile evreiești cunoscute sunt menționate în aceste
texte: Paștele și sărbătoarea pâinii nedospite, cea a săptămânilor, a Anului Nou
și a sărbătorii standurilor.

Pentru aceste trei momente festive, conform dictării Deuteronomului , 16

a fost prescrisă o vizită la sanctuar

Cele trei perioade de vacanță (Paștele, Rusaliile și sărbătorile de toamnă)

menționate în Biblie sunt „legate de ritmul anual al economiei agropecuare”.
La pesaḥ este un festival de primăvară, care sărbătorește bogăția turmei
în expansiune.

Rusaliile sunt sărbătoarea primelor roade ale pământului. Toamna există

Anul Nou („sărbătoarea trâmbiței” sau „sărbătoarea adunării mari”) și
sărbătoarea Cabinelor (sărbătoarea recoltei).

Acestea sunt sărbători care au loc pe parcursul mai multor zile și care
includ abținerea de la muncă și practicile de sacrificiu. Cerința de a trăi în colibe
este comună altor festivaluri ale popoarelor mediteraneene.

În Biblie, o încercare de a reciti vechile sărbători tradiționale poate fi

văzută ca o legătură cu cele mai semnificative episoade din istoria poporului
evreu, chiar dacă numai Paștele este legat în mod explicit de fuga din Egipt.

Pe lângă faptul că a putut presupune că tiparul sărbătorilor de dinainte de

exil a fost marcat precis de vremurile agriculturii, acest calendar nu poate fi mai
bine definit: un document epigrafic, numit Calendarul Gezer (probabil
din secolul al X-lea î.Hr. ), descoperit în începutul secolului 20. secolul de către
8
https://rabinat.ro/category/sarbatori/
 2

irlandezul Robert Alexander Stewart Macalister , nu ajută la înțelegerea

schemei sărbătorilor, deoarece nu le menționează.

Evreii au foarte multe sărbători și tradiții, pe care le respectă cu sfințenie.

Aceștia folosesc calendarul Gregorian și de aceea, pentru evrei, anul nou începe
pe 4 septembrie și ține până pe 6 septembrie. Această sărbătoare este una aparte
pentru ei. Evreii consideră că atunci este momentul lor de întâlnire cu
Dumnezeu.

Sunt judecați pentru faptele lor și Dumnezeu decide dacă merită să fie
iertați sau nu. În acest sens, fiecare evreu primește o semnătură, valabilă timp de
10 zile. Ziua în care expiră aceasta se numește ziua de Yom Kipour, cea mai
importantă din calendarul lor.

Pentru evrei, sărbătorile se împart în mai multe categorii: ”yom tov”,

adică ”zi bună”, ”hag” sau ”moed”. Cele din prima categorie sunt zilele în care
nu se muncește. Există însă și sărbători în care se lucrează.

Acestea poartă denumirea de Hol Hamoed. Sărbătorile care conțin

cuvântul ”hag” sunt cele de bucurie deplină.

De asemenea, cifra 7 este extrem de importantă pentru evrei. De exemplu,

Sabatul se sărbătorește o dată la 7 zile, anul sabatic are loc o dată la 7 ani, iar
luna nouă din cea de-a șaptea lună este celebrată cu mult fast. În plus,
sărbătoarea Pentecoste este la 7 săptămâni după Paște, iar sărbătoarea Paștelui și
a Azimilor durează 7 zile.

De reținut este faptul că:

 Una dintre cele mai importante sărbători ale evreilor este Paștele.
Aceasta este unită cu sărbătoarea Azimilor. Evreii le
sărbătorescîmpreună, pentru că astfel își aduc aminte de eliberarea
lui Moise din Egipt.
 Sărbătoarea Săptămânilor sau a Recoltei se numește Savuot și are
loc la 50 de zile după Paște. Așa cum îi spune numele, este o zi
dedicată agriculturii. Sucot reprezintă Sărbătoarea Corturilor și se
celebrează atunci când se termină de cules recolta.
 Sabatul reprezintă una dintre sărbătorile care îi caracterizează cel
mai bine pe evrei. Aceasta are loc o dată la 7 zile, când nicio
muncă nu mai este permisă. Sabatul începe vineri seară, înainte de
apusul soarelui, și se încheie în noaptea de sâmbătă.
 2

 La începutul Sabatului, evreii aprind lumânări Sabat și recită

Kiddush, deasupra unei cupe cu vin. Sărbătoarea se termină cu o
rugăciune, denumită ”Havdalah”.
 Cea mai importantă sărbătoare a evreilor este însă Iom Kipur sau
Ziua Ispășirii. Aceasta include un post total de 25 de ore și are loc
în cea de-a 10-a zi din luna a șaptea. Este cea mai solemnă zi din
an. Evreii nu au voie să mănânce, să bea, să se spele sau să
întrețină relații sexuale.
 Yom Hashoa este ziua dedicată Holocaustului. Evreii
comemorează atunci milioanele de oameni uciși în timpul
Holocaustului. În ziua respectivă, la ora 11, oamenii se opresc din
ceea ce fac și păstrează un moment de tăcere în amintirea
victimelor.

Bibliografie
https://rabinat.ro/category/sarbatori/
https://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/iudaism/sarbatorilor-iudaice-158480.html
https://ro.scribd.com/presentation/496151803/Sarbatorile-Iudaice
https://ro.frwiki.wiki/wiki/C%C3%A9l%C3%A9brations_dans_le_juda%C3%AFsme
https://prezi.com/veugqkp45oix/sarbatori-iudaice/