TRADITILE FAMILIEI

Manea irina
 Traditi de paste

■ În tradiţia ortodoxă, începutul sărbătorii e marcat odată cu postul de şapte săptămâni. O

semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii
încetează lucrul la câmp şi se concentrează asupra casei și curţii, pentru ca totul să fie curat. Tot
în Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle.
■ Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn
în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun straie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către
biserică unde preotul, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi, iese
cu lumânarea aprinsă şi înconjoară biserica de trei ori. Când preotul rostește „Christos a înviat!”
toţi cei prezenţi la acest serviciu religios spun: „Adevărat a înviat!”, răspunsul fiind recunoaşterea
tainei Învierii. Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele
dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, pe care o va păstra tot restul anului. Oamenilor le este
permis să mănânce bucatele (pasca/pâinea, ouăle roşii, carnea de miel, sarea şi vinul) abia după
ce acestea se sfinţesc şi după ce fiecare persoană participă la Liturghi
■ Ca orice mare eveniment creștinesc sărbătorit în țara noastră avem și de această dată obiceiuri
moștenite din vremuri străvechi, în funcție de regiune:
■ În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de
feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi că a doua zi să dea un ospăţ,
adică mâncăruri şi băuturi din care se înfrupta atât „hoţii”, cât şi „păgubaşii”. Dacă aceia care au
încercat să fure toaca nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul
 Pastele
■ Sărbătoarea Paștelui celebrează evenimentul fondator din relatarea biblică care este eliberarea evreilor din
sclavia egipteană. E legat deci de peripețiile Ieșirii (Exodului) și suferințele îndurate de popor în deșert (de
unde interdicția pâinii dospite în mesele festive), ca și de întâlnirea lui cu Dumnezeu. Istoric vorbind,
sărbătoarea repetă o practică sacrificială uzuală în vechiul Orient, sacrificiu care era modul comun de
adorare al unui zeu pentru religiile tribale pre-mozaice și contemporane lui Moise.[2]
■ Data de început a Paștelui[modificare | modificare sursă]
■ Paștele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre
deosebire de Paștile creștine, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paștelui evreiesc
poate cădea în orice zi a săptămânii. Nisan este a șaptea lună a calendarului evreiesc actual. Calendarul
ebraic nu coincide însă cu cel civil universal (care este bazat pe calendarul creștin gregorian). Este de
precizat că în calendarul religios evreiesc din Antichitate, luna Nisan, care durează de la luna nouă din martie
 până la luna nouă din aprilie, după calendarul gregorian), era prima lună a anului, conform poruncii divine:
■ Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).
■ Conform tradiției ebraice, sărbătoarea Paștelui trebuie să cadă primăvara. Calendarul ebraic este însă un
calendar lunar și de aceea, luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru
ca Nisan și Paștele să cadă primăvara, și nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numită Adar
II, Adar Bis și în ebraică Adar-Bet) în anumiți ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 și
19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit și în prezent, a fost introdus în 
secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar și anotimpurile.
■ Conform cu calendarul ebraic: și conform poruncii lui Dumnezeu, dar, Praznicul Paști cade în luna "Nisan"
(Berbec) denumită în cartea lui Moise "Aviv" (Spic) între 15–21.