Parintele Gabriel Cernauteanu

Meditatii

Craciunul în Occident

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, Craciunul, eveniment unic în istoria

omenirii, când Însusi Dumnezeu ia trup omenesc, punând hotar nou vietii omului
si istoriei sale, a fost dintru început preamarit, cinstit si serbat cu aleasa vrednicie
si mare cuviinta de catre întreaga crestinatate.
De praznuirea Craciunului sunt legate extrem de multe obiceiuri si traditii
care, în pofida primei si marei despartiri regretabile peste tot, produsa la
începutul mileniului al II-lea, nu numai ca n-a afectat sarbatorirea întruparii Fiului
lui Dumnezeu si a Mântuirorului lumii, ci a dezvoltat, în decursul secolelor, traditii
caracteristice atât în Orient, cât si în Occident, Rasaritul punând în relief unele
accente si aspecte privind nasterea lui Iisus Hristos, Domnul nostru, iar Apusul
altele.
Ceea ce dorim sa subliniem aici este ca Persoana divino-umana a lui Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat “ pentru noi oamenii si pentru a noastra
mântuire“, este cinstita si adorata de si în întreaga crestinatate deopotriva. Atât
Rasaritul cât si Apusul închinându-se cu pietate lui Hristos Domnul ca unui
Dumnezeu venit prin întrupare om; cinstindu-L si preamarindu-L pe El si toate
momentele legate de Persoana Sa: nastere, întreaga viata, cu dumnezeiestele
Sale fapte, moartea pe cruce, învierea si înaltarea Sa la Cer. Numai ca, daca în
Rasarit, în Orient, învierea Domnului este momentul de apoteoza ( daca ne
putem exprima astfel ) si de înviere se leaga întreaga doctrina ortodoxa, potrivit
gândirii pauliene: „daca n-a înviat Hristos zadarnica este toata credinta noastra“,
în Apus, respectiv Occident, fara a se departa fata de acest adevar biblic, istoric
si dogmatic, se pune un accent deosebit pe înomenirea Fiului lui Dumnezeu,
potrivit textului neotestamentar ioaneic: „si Cuvântul trup S-a facut“.
Aceasta nu înseamna nici ca Rasaritul n-ar serba ( sau cinsti ) dupa
cuviinta Nasterea Domnului, dupa cum nu semnifica nici ca Apusul n-ar pretui si
adora dupa vrednicie Învierea Domnului!
Remarcam în acest sens ca, daca Rasaritul întâmpina Sfintele Pasti cu un
post de sapte saptamâni si cu rugaciuni speciale, în Apus pregatirea întâmpinarii
Craciunului prin duminicile Advent, care premerg sarbatoarea întruparii Fiului lui
Dumnezeu, sunt o marturie a celor acum afirmate. Fireste, aceasta nu vrea sa
spuna ca la noi, la ortodocsi, n-ar exista o pregatire adecvata întâmpinarii
Craciunului, care se face prin Postul Nasterii Domnului si prin împartasirea cu
Sfintele Taine. Dar însufletirea, asteptarea si pregatirea existenta în Occident
pentru sosirea Craciunului este oarecum asemanatoare însufletirii, asteptarii si
pregatirii sosirii Pastilor în Rasarit.
Oare este ceva rau în aceasta deosebire de accente privind diferenta de
pregatire a întâmpinarii celor doua mari momente din viata Mântuitorului nostru
Iisus Hristos: Nasterea Sa si Învierea Sa? Nicidecum! Dimpotriva! Aceasta este o
îmbogatire a traditiei crestine si un prilej binevenit de a învata unul de la altul, de
a ne iubi unul pe altul si de a ne întinde unul altuia mâna si, cu bucurie, a-i spune
“frate”, deoarece serbam pe acelasi Domn si Stapân, devenit Om, asemenea
noua, afara de pacat. Caci daca învierea din morti a lui Iisus Hristos este o
minune nemaiauzita si nemaivazuta, nici înomenirea lui Dumnezeu nu este
altceva!!!...
În aceste zile, strazile, vitrinele magazinelor si fetele oamenilor din
Occident marturisesc despre o bucurie unica ce va sa fie si-n acest an: Craciunul,
Nasterea Fiului lui Dumnezeu, praznic închinat Pruncului divin, Mântuitorul lumii,
culcat într-o iesle saraca din Betleemul Iudeei…