EUTANASIA – o perspectivă

catehetică
- Elemente speciale
de redactare și prezentare a catehezei -

2
 CUPRINS

I. EUTANASIA – noțiuni introductive.........................................................................3

II. EUTANASIA în societatea contemporană și secularizată...............................6

III. EUTANASIA – o abordare ortodoxă..................................................................11

IV. CONCLUZII................................................................................................................17

V. BIBLIOGRAFIA..........................................................................................19

3
 I. Eutanasia – noțiuni introductive.

Îndată după crearea omului, acesta nu cunoștea suferința ori moartea, acestea
fiind consecințele păcatului strămoșesc. Niciuna dintre acestea două n-au fost create de
Dumnezeu și nu sunt firești firii umane. Sfântul Grigorie Palama spune că: ”moartea
survenită în suflet prin păcat corupe nu numai sufletul...ci cuprinde și trupul cu necazuri și
patimi, îl fac stricăcios și îl supune morții.” Una dintre datoriile esențiale în timpul vieții
pământești este grija față de viața și sănătatea noastră. Viața este un dar de la
Dumnezeu și avem datoria să o păstrăm și să o prețuim. Omul alcătuit din trup și suflet,
a fost creat de Dumnezeu după Chipul Său și întru-un proces de debândirea a
asemănării cu Creatorul. Trupul devine templu al Duhului Sfânt prin primirea Sfintelor
Taine (I Cor. 6, 19). Trupul ia parte alături de suflet la războiul duhovnicesc purtat de
creștin, dar și la durerile, necazurile și bucuriile din timpul vieții. De aceea Biserica
creștină acordă trupului o importanță deosebită și un rol bine determinat. Supus morții,
trupul va învia la Parusia Domnului. Dar aceste lucruri nu presupune neglijarea
sufletului sau acordarea întâietății trupului.1

În cursul istoriei, omul a avut o atitudine variabilă cu privire la viața și moartea

sa proprie. Este cunoscut faptul că în Sparta antică, copiii născuți cu handicap erau
lăsați să moară. Filosofia greacă s-a pronunțat în favoarea sinuciderii și suprimării celor
care deveneau o povară pentru ceilalți. Cucerind Grecia, romanii au preluat aceleași
moravuri, astfel că și ei ucideau copiii născuți cu handicap. De asemenea sinuciderea era
considerată o moarte onorabilă. Creștinismul respinge orice acțiune prin care poate fi
luată viața unei persoane. Dumnezeu a poruncit: “Să nu ucizi!” (Exod 20,13). 2 În epoca
noastră, doctorii și oamenii de știință doresc să controleze viața umană sub aspectul ei fizic
sau biologic, din momentul nașterii omului până la sfârșitul său, incluzând controlul durerilor
bolnavilor în stadiu terminal și eutanasia.

Cuvântul eutanasie, din punct de vedere etimologic, înseamnă “a muri bine” sau
“moarte bună”. Conform vechilor greci, a muri frumos presupunea cultivarea unei vieți
morale ordonate. În zilele noastre, acest termen a dobândit un alt înțeles, cel al
provocării morții prin intervenția unuia sau a mai multor membri ai corpului medical și
1
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 103-105.
2
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/bioetica_2.html

4
a mijloacelor necesare, la cererea persoanei, cu scopul de a se elibera de starea
degradării fizice sau psihice în care se regăsește, considerată insuportabilă. Termenul
folosit cu acest sens, a fost utilizat prima dată de către filosoful Francis Bacon într-un
text publicat în 1605 subliniind că printre datoriile unui medic revine și cea de a alina
durerile și suferințele și a pune capăt suferinței printr-o moarte bună. Dar această
gândire se află în deplină contradicție cu Jurământul lui Hipocrate în care este scris: “Nu
voi da nimănui otravă dacă mi se cere, nici nu voi sfătui pe cineva să ia otravă”. Prin
urmare, unui medic este interzis să provoace moartea sau să ajute pe cineva să facă
acest lucru.3 În secolul al XVI –lea Thomas Morus ( 1478 – 1535)  a vorbit de practica
uciderii bolnavilor în imaginara sa insulă (Utopia), practică pe care el o socotea ( în cartea cu
același nume) drept „act de înțelepciune, religios și sfânt”.

Eutanasia practicată astăzi este de fapt o execuție și o sinucidere, deoarece

bolnavul care nu mai suportă suferință cheamă medical să-l eutanasieze acasă sau la
spital la o oră stabilită ulterior, alegând să moară singur sau înconjurat de cei dragi.
Această practică este des întâlnită în Olanda, astfel că au existat situații în care bătrânii au
fugit în Germania de teamă că medicii vor hotărî în locul lor când trebuie să moară. Cazuri
de eutanasie au existat întotdeauna în istorie și există și astăzi la unele triburi din India,
Indonezia spun unii. De exemplu la battakii din Sumatra, tatăl ajuns la bătrânețe îi
invită pe copiii lui să-i mănânce carnea, apoi urcă în copac, se lasă să cadă jos asemenea
unui fruct copt, după care cei din familie îl omoară și îl mănâncă.4

Eutanasia a fost clasificată după două criterii:

a) în funcție de acordul bolnavului;

b) după modul și mijloacele de realizare.

a) Din punctul de vedere al acordului bolnavului, euthanasia poate fi:

 voluntară, când în deplinele facultăți mentale pacientul ia hotărârea să i se curme

viața;
 nonvoluntară: 1) în cazul în care din cauza unui accident sau a unei boli,
pacientul nu mai poate lua vreo decizie; 2) în cazul neadministrării hranei sau a

3
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, pp. 105-106.
4
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 109.

5
 tratamentului unui nou născut plurimalformat; 3) în cazul bolnavului aflat în comă
profundă.
 involuntară, în cazul condamnaților la moarte.5

b) În ceea ce privește după modul și mijloacele de realizare, eutanasia este:

 activă, care înseamnă uciderea suferindului de către medic la cererea bolnavului,

printr-o injecție letală.
 b) pasivă, prin întreruperea tratamentului și decuplarea bolnavului de la
aparatura medicală.6

Teologul francez Jean-Claude Larchet vorbește și despre eutanasia anticipată, când o persoană
dorește sfârșitul vieții sale cu toate că nu suferă fizic sau psihic de teama unei viitoare stări de
degradări fizice și psihice firești bătrâneții.7

II. Eutanasia în lumea contemporană și secularizată

5
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/bioetica_2.html.
6
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, p. 110.
7
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, pp. 108.

6
 -Cadru legislativ-

Una dintre temele cotroversate din secolul nostru este eutanasia. Trăim într-o
societate secularizată, în care oamenilor le e teamă de moarte si care totodată au pierdut
sensul suferinței și al morții, respectul față de cei neputincioși și practica solidarității.
Având motivații sociologice în cadrul civilizației actuale, dar și motivații filosofico-
juridice, eutanasia este inclusă în revendicarea pentru drepturile omului, acesta având
dreptul de a dispune de trupul său și de a muri cu demnitate. Dreptul aceste este dorit să
fie inclus de anumite persoane sau asociații militante. Revendicarea pentru acest drept
s-a exprimat cu anii 60 în Statele Unite și Europa, în cadrul unui curent, numit “libera
gândire”, care se leagă de gândirea stoicilor. Aceștia considerau sinuciderea ca un mijloc
de a scăpa de bătrânețe și suferință, în momentul în care mai suntem stăpâni pe noi
înșine. Acest curent al gândirii libere a fost susținut de mișcarea masonică.8

Dar, în declaraţia de la Geneva, adoptată în 1948 de Asociaţia Medicală

Mondială, este precizat: "Voi acorda cel mai mare respect vieţii umane încă de la
începuturile ei." Acelaşi principiu este valabil şi în Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului: "Dreptul fiecărui om la viaţă va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar trebui
lipsit de viaţă intentionat." Şi Codul de deontologie medicală în vigoare în România
menționează de asemenea că eutanasia şi SAM (Sinuciderea Asistată Medical) sunt
inacceptabile: "Art. 121. Se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor
substanţe sau mijloace în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de
gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacă a fost cerută insistent de un bolnav perfect
conştient. Art. 122. Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri sau autovătămări
prin sfaturi, recomandări, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul
va refuza orice explicaţie sau ajutor în acest sens."9

Cu toate acestea, legislația cu privire la eutanasie a evoluat în acești ultimi ani în

diferite state europene. În Țările de Jos, în Belgia și Luxemburg, eutanasia este
acceptată prin lege, cu anumite condiții. Dintre aceste condiții voi aminti doar câteva:
pacientul să fie major, conștient, capabil și fără constrângere să ia această decizie, se

8
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, p. 109.
9
http://www.provitabucuresti.ro/bioetica/eutanasia-sinuciderea-asistata

7
regăsește într-o stare de suferință insuportabilă și incurabilă, iar medicul să practice
acest act voluntar. În Elveția eutanasia propriu-zisă este interzisă, dar este permisă
SAM.10

Primul program politic de eutanasie aplicat a fost practica nazistă a eutanasiei

programate. Între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70.000 de vieți, considerate a fi
lipsite de valoare.11 De atunci, pe plan internațional a avut loc o luptă pentru legalizarea
eutanasiei începând cu anul 1976 când legea cuprinsă în documentul Natural Death Act,
emis de statul California și extins în alte state americane în termeni echivalenți,
prevedea dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea și întreruperea terapiilor de
menținere în viață în cazul în care se află la limita extremă a condițiilor esențiale. Lupta
aceasta a coincis în cele din urmă cu legalizarea suicidului asistat pentru bolnavii în fază
terminală în statul american Oregon în anul 1994. Pe 20 mai 1997, eutanasia a fost
aprobată și de Curtea Constituțională a Columbiei, dar numai pentru persoanele aflate
în fază terminală care își dau acordul.12

În prezent există păreri pro și contra eutanasiei în Europa. Se dorește legalizarea

acesteia în numele respectării dorinței individului de a decide asupra propriei sale vieți
și de a pune capăt unor suferințe teribile în faze terminale. În ianuarie 2012, Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a aprobat o Rezoluție împotriva eutanasiei
în cadrul căreia este precizat: “Eutanasia, în sensul uciderii intenționat prin acțiuni în
acest sens sau prin omisiune a unei ființe umane pentru presupusul său bine, trebuie să
fie întotdeauna interzisa.” Directorul Centrului European de Dreptate și Justiție,
Gregor Puppinck a precizat: “Numeroasele abuzuri care se petrec în țările care permit
eutanasia sunt alarmante și constituie violări ale adevăratelor drepturi ale omului. Este
limpede că eutanasia trebuie interzisă. Puținele state europene care permit eutanasia ar
trebuie să-și schimbe legislația în lumina principiilor enunțate de PACE.” Doar că
rezoluția PACE nu este obligatorie. În Europa sunt Belgia, Olanda, Elveția (care au
clinicile Dignitatis), Suedia, Finlanda, Luxemburg, care au legalizat eutanasia, iar pe
plan mondial, aceasta este utilizată în Canada, Japonia, Tailanda, Oregon și

10
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, p. 113.
11
Ellio Sgreccia și Victor Tambone, Manual de Bioetică, Arhiespicopia Romano-Catolică de București, 2001, p.
284.
12
Ibidem, pp. 290-291.

8
Washington în SUA și Columbia. În țări precum India, Mexic și Irlanda este legalizată
eutanasia pasivă.13

Dar aceasta nu este singura problemă. În Belgia, care este unul dintre statele
pionere cu privire la eutanasiere și care a legaliat această metodă în urmă cu 11 ani, se
dorește de către guvern eutanasierea copiilor. Inițiatorul acestui proiect legislativ este
Partidul Socialist aflat la putere. Partidul Creștin Democrat Flamand și-a manifestat
opoziția proiectului și a anunțat că va apela la Curtea Drepturilor Omului. Proiectul
este dezbătut la Senat, iar votul final va fi dat de către Parlamentul reunit în
următoarele luni. Arhiepiscopul catolic Andre-Joseph Leonard a spus în fața Senatului
că “este ciudat că minorilor nu li se permite să se căsătorească, dar ar putea lua o decizie
cu privire la momentul în care să moară.” Din nefericire, în Belgia eutanasia este
agreată și practicată tot mai mult în ultima perioadă de timp. Statisticile spun că
numărul eutanasierilor a crescut de la 235 în 2003 la 1432 în 2012. În Olanda este
legalizată eutanasia copiilor cu vârste peste 12 ani în condiții bine stabilite și numai cu
consimțământul părinților.14 Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susţinător al
eutanasierii pentru copiii din Olanda. El a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant,
de ce angoasa părinţilor este relevantă: „Aceşti copii sunt gri şi reci, au buze albastre şi,
dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră profund. Este foarte greu să vezi aşa ceva,
iar asta poate dura ore şi uneori zile întregi. Experienţa este foarte stresantă pentru
părinţi. Vederea unui copil tremurând în ultimele sale clipe de viaţă, le poate lăsa răni
profunde.”15

Cercetătorii danezi au făcut câteva rapoarte pe o perioadă de 10 ani, din care au

rezultat că în Olanda cel puțin 1000 de pacienți sunt uciși în fiecare an prin eutanasie
fără consimțămâtul lor sau dorința lor. Doctorii olandezi raportează autorităților doar
jumătate din cazurile de eutanasie. În acest fel ei încalcă legea prin care sunt obligați să
facă acest lucru, motivând că această cerere este plictisitoare și pierdere de timp pentru
ei. Drumul parcurs de eutanasie este într-o pantă alunecoasă și foarte periculoasă, în
sensul că totul a început prin omorârea bolnavilor cronici care au cerut acest lucru,
continuând cu uciderea depresivilor care nu sufereau fizic și terminând cu omorârea
13
http://adevarul.ro/international/europa/marilecontroverse-secolului-xxi-eutanasia-
1_5280ab2dc7b855ff56e14a9a/index.html#
14
http://www.evz.ro/detalii/stiri/initiativa-controversata-belgia-ia-in-consideratie-legalizarea-eutanasiei-in-cazul-
copiil-1065076.html
15
http://adevarul.ro/international/europa/marilecontroverse-secolului-xxi-eutanasia-
1_5280ab2dc7b855ff56e14a9a/index.html#

9
nou-născuților cu infimități. În Fanța și Belgia mai mult de jumătate din decele nou
născuților au fost provocate de doctori, care au oprit medicația prescrisă acestora.
Acești copii sufereau de malformații sau erau născuți prematuri.16

În ultimii zece ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat patru

cazuri de eutanasie, iar deciziile au fost diferite. În prezent, Curtea de la Strasbourg se
confruntă cu un caz în care o elvețiancă în vârstă a reclamat refuzul de a primi
medicamente care o ajută să se sinucidă, deși nu suferă de vreo boală. Curtea i-a dat
dreptate, însă Confederația Elvețiană a contestat decizia, iar cazul va fi analizat de
Marea Cameră a Curții. Un alt caz a fost cu un bărbat elvețian care suferea de o boală
fatală și căruia Curtea i-a respins cererea de a cumpăra o doză de medicamente letale
fără rețetă. Din nefericire și în România au fost cereri de eutanasiere, multe datorate
sărăciei sau lipsei unui loc de muncă. Este cunoscută cererea de eutanasiere colectivă,
depusă în luna mai de 37 din 54 de angajați ai Institutului de Cercetare Dezvoltare
Utilaj Petrolier Ploiești, care erau nemulțumiți pentru că nu mai primise salariile de
aproape doi ani. Rezolvarea a fost detașarea lor la Institutul de Cercetări Electronice
din București pentru o perioadă de 6 luni.17

Cu toate acestea, în România lucrurile sunt foarte clare și nu există loc de

discuție sau dezbatere cu privire la eutanasie. Codul Deontologic aprobat de Colegiul
Medicilor interzice în mod evident eutanasia. Articolul 23 prevede că: “medicul trebuie
să încerce reducerea suferinței bolnavului incurabil, asigurând demnitatea
muribundului, dar în niciun caz nu are dreptul să-i provoace moartea în mod deliberat,
act ce constituie o crimă, chiar dacă a fost cerut insistent de un bolnav perfect
conștient.” Iar în articolul 27 este scris că “se interzice cu desăvârșire eutanasia, adică
utilizarea unor substanțe sau mijloace apte de a provoca decesul unui bolnav, indiferent
de gravitatea sau prognosticul bolii.”18 De asemenea, poziția Bisericii Ortodoxe Române
este fermă și clară împotriva eutanasiei, care, fie ea activă sau pasivă rămâne un act împotriva
lui Dumnezeu și o crimă împotriva umanității.

16
Eutanasia și sinuciderea asistată. Raport comun al medicilor. Traducerea în limba română de Asociația
Provita București, accesat pe www.provitabucurești.ro
17
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Eutanasia+din+nou+in+dezbatere+europeana.
18
Codul de Deontologie Medicală, din 30 martie 2012, al Colegiului Medicilor din România, publicat în
Monitorul Oficial nr. 298 din 7 mai 2012.

10
 Legalizarea eutanasiei va conduce inevitabil la efecte negative profunde pentru
om și societate, efecte care deja au fost observate în țările care au aprobat prin lege
practicarea acesteia. Astfel, odată legalizată:

 eutanasia nu va mai fi controlată; vor fi uciși inclusiv pacienți care nu își

doresc acest lucru. Cu toate că a fost ulterior gândită pentru a fi utilizată
numai în cazul oamenilor cu boli în faze terminale, mai devreme sau mai
târziu vor fi eutanasiați și oamenii în vârstă, cei cu handicap, infirmități
sau cu probleme afective. În felul acesta viața umana va fi desconsiderată;
 eutanasia va pune presiune pe bolnavi, care se vor simți constrânși moral
să accepte această procedură medicală deoarece se vor simți ca o povară
pentru rude și societate;
 indepedența pacientului va scădea întrucât acceptarea eutanasiei va fi
rezultatul depresiei, durerii, iar pacientul nu va mai dori să trăiască, ci să
moară;
 eutanasia va fi privită ca un tratament firesc, alături de celelalte
tratamente medicale și chirurgicale obișnuite; compasiunea, răbdarea,
solidaritatea, aceste sentimente își vor pierde înțelesul și existența;
 îngrijirea medicală își va pierde adevăratul rol, astfel încât, pacientul va fi
confuz în a-l privi pe doctor ca pe un tămăduitor sau călău;
 eutanasia nu în puține cazuri s-a dovedit a fi nu acea moarte bună pe care
și-o doresc oamenii, pentru că au apărut unele complicații, iar pacienții au
murit în câteva zile și nu imediat.19

O alternativă la eutanasie este îngrijirea paliativă, al cărei scop nu urmărește

grăbirea morții pacientului, ci îngrijirea acestuia în momentul în care tratamentul cu scop
therapeutic este inutil. Ea dorește protejarea vieții umane, oferind pacientului tot ceea ce
poate ameliora situația bolnavului din punct de vedere medical, psihologic și spiritual. Cu
toate acestea, îngrijirea paliativă ridică unele semne de întrebare din punc de vedere
moral.20

19
Eutanasia și sinuciderea asistată. Raport comun al medicilor. Traducerea în limba română de Asociația
Provita București, accesat pe www.provitabucurești.ro
20
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, p. 207

11
 III. Eutanasia – o abodare ortodoxă.

-Poziția bisericilor-

Atât Biserica Ortodoxă cât și cea Romano-Catolică refuză într-un mod categoric
euthanasia. Bisericile protestante au opinii diferite în privința acestui subiect. În ceea ce
privește pe doctor, euthanasia pare asimilabilă omuciderii, iar în ceea ce privește
persoana care o cere, pare asimilabilă unei sinucideri asistate. Or, în porunca a șasea a
Decalogului ni se spune: “Să nu ucizi” (Ieș. 20, 15). În această poruncă este cumprinsă
implicit sinuciderea, fiind interzis nu numai să omori pe altcineva, dar și să te omori pe
tine sau a pune pe altcineva să te omoare. Numai Dumnezeu este singurul în mod
absolut să hotărască începutul și sfârșitul vieții umane, după cum în mai multe rânduri
este precizat în Sfânta Scriptură: “În mâna Lui, El ține viața a tot ce trăiește și suflarea
întregii omeniri” (Iov 12, 10); “Domnul omoară și învie, El coboară la locuința morților
și iarăși scoate” (1 Regi 2, 6); “Nu este alt Dumnezeu afară de Mine, Eu omor și înviez”
(Deut. 32, 39).21

Viața umană creată de Dumnezeu și care poartă chipul divin, e sfântă prin însăși natura
ei și trebuie reespectată și protejată. Momentul zămislirii și morții omului trebuie să fie în
mâinile lui Dumnezeu. El singur este deasupra vieții, morții și a procesului morții.
Vremea pentru a trăi și a vremea pentru a muri trebuie să fie horătâtă de Dumnezeu.
Este obligatoriu să se facă orice effort pentru refacerea pacientului până la un nivel
optim al sănătății.22

Prin urmare, chiar dacă se vorbește despre eutanasie activă sau pasivă, este un
act împotriva lucrării și voii lui Dumnezeu. Nici medicul și nici pacientul nu poate
hotărâ când viața cuiva trebuie să înceteze. Mai mult decât atât, scopul medicinii este de
a lupta pentru viață și nu de a justifica moartea. Omorul din compasiune este contrar
menirii profesiunii medicale. Mântuitorul Hristos nu a omorât pe bolnavii pe care i-a
întâlnit, ci a curmat suferința lor tămăduindu-i. Cunoaștem că viața este cel mai de preț
dar oferit de Dumnezeu nouă. Prin urmare, fiind un dar, nu putem dispune de el după
bunul nostru plac, ci avem datoria să ne îngrijim de sănătatea noastră. Când Dumnezeu
21
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, pp. 114-116.
22
John Breck, Darul sacru al vieții. Tratat de bioetică. Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007, p. 268.

12
îl crează pe om, nu-l în pune în fața alegerii dacă să primească sau nu darul vieții.
Acesta îi este dat, oferit, iar omul trebuie să îl folosească în vederea mântuirii.23

Biserica iubește pe copiii ei și este alături de ei atunci când aceștia sunt bolnavi și
suferă. În astfel de momente, preoții sunt alături de enoriașii bolnavi prin prezența
fizică a lor, prin rugăciuni, prin susținere morală și prin oferirea Sfintelor Taine. Spre
deosebire de societatea secularizată care nu înțelege suferința și dorește suprimarea ei,
în viața unui creștin suferința capătă înțeles. Dacă nu recunoaștem suferinței un sens,
atunci vom fi cuprinși de disperare, teamă, descurajare, întristare. De aceea, Sfinții
noștri Părinți ne îndeamnă să ne preocupe evidențierea rolului pozitiv al suferinței în
perspectiva mântuirii noastre.24

Suferința este o realitate pe care și Hristos a aceptat-o. Prin suferință, un creștin devine
părtaș oarecum suferințelor și patimilor Fiului lui Dumnezeu. El nu era vinovat de nimic și cu
toate acestea a suferit pentru noi. Murim și înviem ca Hristos urmând drumul crucii și al
suferinței din această viață. Pentru că toți oamenii păcătuiesc, toți suferă. Suferința este
urmarea căderii în păcat și a îndepărtării omului de Dumnezeu. Nu El este autorul răului și a
suferinței, ci lipsa prezenței Sale în viața omului înseamnă suferință și boală. Dragostea pentru
aproapele nu presupune curmarea vieții lui atunci când el suferă, ci ajutorul de a suporta
durerea până în clipa în care Dumnezeu va hotărî să pună capăt vieții lui pământești.25

Buna chivernisire a suferinței cere de la om patru însușire ale sufletului: răbdarea,

rugăciunea, nădejdea și dragostea de Dumnezeu. Suferința este cu adevărat o încercare pentru
orice creștin. Și ea poate fi pierzare pentru acesta prin faptul că el își poate pierde credința în
Dumnezeu, se leapădă și îl tăgăduiește pe Hristos. Dar totodată suferința poate fi o cale de
sfințenie prin faptul că a statornicit în credința și dreptatea lui Dumnezeu, multumindu-I și
aducându-I slavă lui Dumnezeu că în suferință a simțit dragostea și mila Creatorului.26

Vorbind despre importanța suferinței, Dostoiesvski spunea că: “Un om sănătos este
totdeauna un om pământesc, material...dar cum ajunge bolnav și ordinea naturală,
pământească a organismului său se strică, îndată i se revelează posiblitatea unei alte lumi și,
pe măsură ce se agravează boala, raporturile cu această lume se îngustează.” Prin urmare
boala are un rol pedagogic, îngăduită de Dumnezeu, pentru ca omul să devină mai bun prin

23
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 111-112.
24
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, p. 112.
25
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/bioetica_2.html
26
Jean-Claude Larchet, Dumnezeu nu vrea suferința omului, Editura Sophia, București, p. 154.

13
întoarcea lui la Dumnezeu, mai înțelept și supus voii Creatorului. Sfântul Ioan Gură de Aur
spune că “De aceea Dumnezeu pedepsește trupul din pricina păcatelor sufletului, pentru a
reda sănătatea părții celei mai nobile a omului prin pedepsirea celei mai puțin nobile. Durerea
ne este impusă din pricina păcatului și tot durerea ne slobozește de păcat...Păcatul dă naștere
durerii și durerea omoară păcatul.”27

În momentul când cineva apelează la eutanasie, atunci el își împropriază moartea de

două ori, anume cea fizică și cea spirituală prin pierderea credinței, nădejdii în Dumnezeu și a
răbdării. Suferința are valoarea ispășirii păcatelor încă de aici, iar asumarea crucii este
mântuitoare. (Mt. 10, 38; Lc. 24, 26; Evr. 12, 7; II Tim. 3, 11). Prin această practică este
anulat rolul familiei în îngrijirea bolnavului. Cei dragi își pot manifesta generozitatea, iubirea
și recunoștința prin purtarea de grijă față de cel bolnav.28

În viitor va fi considerat spitalul un loc al tămăduirii sau un loc al crimei? Oamenii

probabil își vor schimba în general conștiința și se vor întreba atunci când vor vedea
ambulanța transportând un bolnav la spital dacă urmează să fie vindecat sau va fi omorât. Mai
mult decât atât, prin practicarea eutanasiei în spitale, se poate ajunge la tot felul de abuzuri
precum forțarea diagnosticului, cereri mari de transplant sau chiar forțarea mâinii medicului
de către familiile care doresc să scape de bolnavi. Argumentul oferit de către proeutanasiști
conform căruia omul este liber să-și decidă sfârșitul vieții este lipsit de rațiune și valoare
pentru că în timpul unei mari suferințe omul este capturat de suferință și nu poate să decidă
liber și prin urmare, indiferent de decizia luată, nu exprimă vreun grad de libertate.29

În cultul Bisericii Ortodoxe, există rugăciunea pentru ieșirea cu greu a sufletului

și Canonul de Rugăciune către Maica Domnului în ceasul morții. Astfel, ne putem ruga
lui Dumnezeu să ia repede viața celui care se află într-o agonie prelungită și dureroasă.
Preotul se roagă astfel: ”Poruncește dar, Stăpâne, să se dezlege în pace sufletul robului
Tău și să se odihnească în locașurile cele veșnice împreună cu toți sfinții Tăi.” Iar dacă
persoana suferă de mult timp și e în pragul morții, preotul se roagă astfel:”Cu iubire de
oameni, poruncește ca această legătură nestricată a Ta, pe care ai sfințit-o cu voia Ta cea
dumnezeiească, să se desfacă și să se risipească, iar trupul să se desfacă în cele dintru
care a fost alcătuit, iar sufletul să se mute acolo de unde și-a luat ființă până la învierea

27
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 112-113.
28
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Prof. Univ. Dr. Lucian Gavrilă, Conf. Univ. Dr. Cristina Gavrilovici, Asist.
Soc. Drd. Andreea Băndoiu, Principii de bioetică. O abordare ortodoxă, Editura Christiana, București 2008, p.
203.
29
Ibidem, p. 206.

14
cea de obște. Moartea sfinților și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată ce este
moartea bună.30

Un creștin nu trebuie să se teamă de moarte pentru că aceasta a fost biruită de

Hristos atunci când a înviat. Mărturie stau cuvintele Apostolului Pavel: ”Unde-ți este
moarte boldul? Unde-ți este moarte biruința ta?” (I Cor. 15, 55). Un creștin trebuie să se
teamă de moartea care vine pe neașteptate, care nu lasă nicio șansă unui creștin să se
pocăiască, de a îndrepta răul făcut și de a se împăca cu aproapele său.

În cazurile de durere cronică există posibilitatea să fie necesară sedarea pentru a

micșora agonia fizică și psihică pe care pacientul nu o poate suporta. Acest lucru poate
însemna inducerea unei stări ușoare de somn, din care pacientul poate fi trezit cu
ajutorul vocii sau al unui stimul. În cazuri mai dificile, poate însemna inducerea unei
stări de comă prelungită până când pacientul moare. Însă se recurge la această ultimă
soluție după ce au fost epuizate toate posibilitățile pentru alinarea durerii și a suferinței.
Dar ușurarea suferinței poate fi asigurată prin sedative ușoare care permit bolnavului să
fie conștient. Acest fapt este important pentru bolnavii creștini pentru că le permite să-și
ducă la sfârșit ultimele îndatoriri creștinești, spre exemplu de a cere iertare celor care a
greșit sau de a primit Sfintele Taine.31 Trebuie menționat că au fost cazuri în care pacienții
au primit doze prea mari de morfină și au murit. (Gata aici, mai jos merge la cap I)

Cu toate că eutanasia este prezentată ca o formă de dragoste pentru muribund,

care curmă suferința acestuia, de fapt medicul eliberează familia și societatea de
bolnavul care a devenit o povară inutilă, de multe ori acest “tratament” ascuzând poate
uneori și interese meschine, precum moștenirea.

Sunt situații în care pacienții sunt incapabili de orice interacțiune conștientă cu

lumea din jurul lor din cauza bolii sau a traumelor severe. Aceștia se află într-o stare
vegetativă persistentă sau permanentă (SVP), stare care se mai cheamă și moarte
cerebrală. Există discuții cum ar trebuie îngrijiți pacienții care se află în această stare.
Din moment ce prelungirea vieții unui pacient în SVP nu este urmată de vreo schimbare
pozitivă, atunci moral ar fi încetarea nutriției și hidratării artificiale cu condiția ca
pacientul să-și fi dat consimțământul pentru procedură atunci când era conștient sau

30
H. Tristam Engelhardt jr., Fundamentele bioeticii creștine, Traducere Mihail Neamțu, Cezar Loghin, diac.
Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu 2005, p. 428.
31
John și Lyn Breck, Trepte pe calea vieții, o viziune ortodoxă asupra bioeticii, Traducere din limba engleză de
Geanina Filimon, Ed. Sophia, București, pp. 250-252.

15
printr-un împuternicit în baza unei procuri. Firește că nimeni nu dorește să piardă o
persoană dragă, însă trebuie să ne întrebăm dacă astfel de acțiuni slujesc intereselor și
bunăstării pacientului sau ele izvorăsc din propriul refuz de a accepta moartea și
încredințarea celui drag în mâinile oamenilor. Există o vreme pentru a trăi și o vreme
pentru a muri. Prin urmare, când sufletul cuiva se luptă să iasă din trup, moral și chiar
obligatoriu ar fi întreruperea întreținerii artificiale a vieții pacientului. Dar acest lucru
trebuie să se petreacă doar când doctorii au constatat că situația pacientului este
ireversibilă și că organismul continuă să funcționeze datorită mijloacelor artificiale de
întreținere a vieții.32 Orice altă intervenție medicală este inutilă și chiar abuzivă, iar nu
benefică, deoarece împiedică persoana în lupta sa de a muri.

Eutanasia este un păcat colectiv, săvârșit de doctor, pacient și familia pacientului

care a aprobat acest act, legiuitorii care au promulgat această lege și comunitatea care
nu a fost capabilă să intervină și să protesteze împotriva acestui fenomen necreștinesc și
anti-social. Mai mult decât atât, cine ucide o persoană botezată, ucide un mădular al
Bisericii, al cărei cap este Însuși Hristos. Putem spune cu toată convingerea, că
practicarea eutanasiei este o dovadă a lipsei dragostei pentru oameni, a necredinței și a
pierderii nădejdii în Dumnezeu. Aceste trei virtuți sunt celei mai de seamă pentru un
creștin. Cea mai mare tragedie a eutanasiei este poate scurtarea într-un mod violent și
ireversibil a timpului de pocăință. Momentul injecției poate prinde pe pacient nepregătit
pentru moarte, iar acest lucru amplifică gravitatea și dimensiunea criminală a
eutanasiei.33

În ultima perioadă de timp, tehnologia medicală a făcut progrese uimitoare,

astfel că viața omului poate fi prelungită prin ventilatoare, aparate de dializă și
antibiotice, dar totodată au fost momente în care aceste soluții medicale nu au făcut
decât să prelungească procesul morții. Este de preferat atunci când vorbim despre
ceasul morții să încetăm orice formă și măsură de întreținere a vieții umane și să
permitem procesului morții să-și urmeze cursul firesc. Această procedură se cheamă
eutanasie pasivă, iar ea recunoaște limitele tehnologiei în dobândirea tămăduirii și este
conform cu voința lui Dumnezeu și a jurământului lui Hipocrate, permițând încheierea
vieții unui pacient în momentul stabilit de Dumnezeu și nu de doctor. Altfel, intervenția
32
John și Lyn Breck, Trepte pe calea vieții, o viziune ortodoxă asupra bioeticii, Traducere din limba engleză de
Geanina Filimon, Ed. Sophia, București, pp. 258-261
33
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Prof. Univ. Dr. Lucian Gavrilă, Conf. Univ. Dr. Cristina Gavrilovici, Asist.
Soc. Drd. Andreea Băndoiu, Principii de bioetică. O abordare ortodoxă, Editura Christiana, București 2008, pp.
207-209.

16
medicală în cazurile terminale nu ameliorează situația bolnavului și devine
împovărătoare și trebuie oprită. Moral, eutanasia pasivă este obligatorie.34

Adevărata eutanasie sau moartea cea bună pentru un creștin este fără nici un
dubiu sfârșitul vieții în pocăință, în împăcare cu toți oamenii și cu Dumnezeu, în curăția
inimii, minții și a sufletului, în liniște și pace sufletească. Toate acestea oferă bolnavului
liniștea necesară în fața morții și nădejde pentru viața veșnică și pentru momentul când
va sta în fața Dreptului Judecător.35

Deoarece nimeni nu cunoaște clipa morții sale, ca și creștini, trebuie să fim

pregătiți tot timpul, să priveghem și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru o moarte bună.
De aceea în timpul Sfintei Liturghii, preotul se roagă lui Dumnezeu să ne ofere “sfârșit
creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, cu pace și răspuns bun la înfricoșata
judecată a lui Hristos.” (pana aici duci la cap I)

Întru final, spunem că Biserica nu admite eutanasia deoarece ea înseamnă

ucidere și încălcare a poruncii dumnezeiești, “să nu ucizi”. Totodată medicina are scopul
de a lupta pentru păstrarea vieții omului, iar nu pentru întreruperea acesteia. Doctorul
are îndatorirea să aline suferințele bolnavului și nu să grăbească în mod voit procesul
firesc al morții. Mai mult decât atât, sub masca eutanasiei se pot ascunde omoruri
intenționate în scopuri materiale. Această practică este utilizată doar de oamenii care
cred că moartea reprezintă sfârșitul vieții lor. Or pentru creștin aceasta semnifică
trecerea la viața adevărată, Sfinții Părinți considerând-o chiar benefică. De aceea și
Dostoiesvki afirma că “nu există moarte, ci întâlnirea cu Dumnezeu”. Creștinul trebuie
să țină seama de voința omului, dar și de voința lui Dumnezeu. Prin urmare nu el este
cel care hotărăște când a sosit clipa morții, ci Dumnezeu. Un creștin dorește cel mai
sigur să nu moară într-un spital departe de cei dragi lui, ci acasă alături de familia și
prietenii lui, având la căpătâiul său pe preotul său duhovnic care să-l spovedească, să-l
mângâie duhovnicește și să-i ofere Trupul și Sângele Domnului Hristos. 36 (asta la cap cu
ce zice biserica)

Moartea este nefirească pentru natura umană. De aceea ea provoacă teamă

pentru muribunzi. Moartea este o consecință a păcatului, dar ea a fost învinsă. Hristos
34
John și Lyn Breck, Trepte pe calea vieții, o viziune ortodoxă asupra bioeticii, Traducere din limba engleză de
Geanina Filimon, Ed. Sophia, București, pp. 244-245.
35
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, p. 136.
36
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 121-123.

17
prin învierea Sa a biruit-o și a transformat-o într-o trecere la adevărata viață, viața
vesnică și la bucuria veșnică.37

CONCLUZII

În concluzie spunem că eutanasia, sub masca ei atrăgătoare poate pentru unii, are
efecte negative profunde în societatea noastră, în atitudinea noastră față de moarte, boală și de
cei bolnavi. Odată legalizată, în viitor ea nu va mai putea fi controlată. Din experiența
olandeză numai, reiese că aproximativ 1000 de pacienți sunt uciși de către medici în aproape
fiecare an împotriva dorinței sau a consimțământului pacienților. Gândită ulterior a fi aplicată
numai în cazul bonvailor aflați în fază terminală, eutanasia a ajuns să fie utilizată în arii mai
largi, asupra unor oameni care doresc moartea înainte să ajungă bătrâni și neputincioși și
asupra copiilor născuți cu infirmități.

Ceea ce s-a dorit de la început a fi “dreptul de a muri” și de a avea parte de o moarte

bună, va deveni într-un timp relativ scurt, “datoria de a muri”. Mai mult decât atât în
conștientul oamenilor, se va produce o schimbare cu privire la semnificația bolii, a morții, a
vieții, dar și a medicului și a tratamentelor medicale în general. Eutanasia va deveni o
alternativă de “tratament” pentru toți bolnavii, chiar dacă se află într-o fază terminală sau nu.

În felul acesta, va fi o soluție mai ieftină și rapidă să scapi de un bolnav omorându-l decât
tratându-l. De aceea, implicit relația doctor-pacient va fi afectată, în sensul că pacientul nu va
avea mai avea încredere în doctor atunci când i se oferă un diagnostic, iar ca tratament
eutanasia dacă va fi sincer și dornic să salveze pe pacient sau doar să scape de el. Doctorul va
înceta să fie văzut de către oameni ca un tămăduitor, ci ca un călău. Or, menirea doctorului și
a medicinei nu este aceasta, lucru confirmat și în Jurământul lui Hipocrate și în deoontologia
medicală.

37
Dominique Beaufils, John Breck, Olivier Clement, Mitropolitul Meletios, Pr. Ignace Pockstadt, Jean Roberti,
Bertrand Vergely, Bioetica și taina persoanei. Perspective Ortodoxe. Editura Bizantină, București, p. 230.

18
 Biserica nu poate fi de acord cu eutanasia. După cele prezentate mai devreme, reiese
că eutanasia este o crimă, este un act împotriva voii lui Dumnezeu. Este o încălcare a poruncii
dumnezeiești “Să nu ucizi” și o crimă împotriva iubirii, solidarității față de aproapele nostru.

Prin eutanasie nu este ucis numai trupul omului, ci și al sufletului. Să iubim pe aproapele
nostru ca pe noi înșine presupune implicit grijă față de cel bolnav, răbdare în momentele de
suferință ale acestuia. Când un mădular al trupului nostru suferă nu-l lepădăm, ci îi oferim
toată atenția noastră posibilă și facem ce ne stă în putință pentru a-l tămădui. Astfel ar trebuie
să fie și comportamentul și atitudinea noastră vis-a-vis de cei aflați în suferință. În creștinism
cunoaștem că atât suferința, cât și moartea capătă un înțeles și este acceptată de un creștin.
Omul secularizat se teme de acestea, nu le înțelege, se înfricoșează și de aceea unii chiar
doresc eutanasierea înainte de bătrânețe. Dar pentru creștin, suferința este un mijloc de
apropiere de Dumnezeu și de a cunoaște și simți dragostea și mila Lui, este o cale de
dobândire a răbdării și de întărire, după modelul copacilor ale căror rădăcini devin mai
puternice în bătaia vântului. Căci Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a spus că cel care va răbda
până în final, se va mântui. Suferința este așadar după cum am mai spus o cale de sfințenie
pentru creștin, iar pentru omul secularizat este pierzarea sufletului său și a lui Dumnezeu.

19
 BIBLIOGRAFIE

A. IZVOARE PRINCIPALE

1.BEAUFILS Dominique, BRECK John, CLEMENT Olivier, Mitropolitul Meletios,

POCKSTADT, Pr. Ignace, ROBERTI Jean, VERGELY Bertrand, Bioetica și taina
persoanei. Perspective Ortodoxe. Editura Bizantină, București.

2. BRECK Lyn și John, Trepte pe calea vieții, o viziune ortodoxă asupra bioeticii, Traducere
din limba engleză de Geanina Filimon, Ed. Sophia, București.

3. BRECK John, Darul sacru al vieții. Tratat de bioetică. Editura Patmos, Cluj-Napoca,
2007.

4.CHRILĂ, Prof. Univ. Dr. Pavel, GAVRILĂ, Prof. Univ. Dr. Lucian, GAVRILOVICI,
Conf. Univ. Dr. Cristina, BĂNDOIU, Asist. Soc. Drd. Andreea, Principii de bioetică. O
abordare ortodoxă, Editura Christiana, București 2008.

5.Codul de Deontologie Medicală, din 30 martie 2012, al Colegiului Medicilor din România,
publicat în Monitorul Oficial nr. 298 din 7 mai 2012.

6.ENGELHARDT H. Tristam jr., Fundamentele bioeticii creștine, Traducere Mihail

Neamțu, Cezar Loghin, diac. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu 2005.

7. Eutanasia și sinuciderea asistată. Raport comun al medicilor. Traducerea în limba română

de Asociația Provita București, accesat în format digital pe www.provitabucurești.ro.

8.LARCHET Jean-Claude, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în

pace..., Editura Basilica, București 2012.

20
9.IDEM, Dumnezeu nu vrea suferința omului, Editura Sophia, București.

10.SGRECCIA Ellio, TAMBONE Victor, Manual de Bioetică, Arhiespicopia Romano-

Catolică de București, 2001.

11. STAN, Dr. George, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001.

B. IZVOARE AUXILIARE

http://adevarul.ro/international/europa/marilecontroverse-secolului-xxi-eutanasia-
1_5280ab2dc7b855ff56e14a9a/index.html#

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/
Eutanasia+din+nou+in+dezbatere+europeana

http://www.evz.ro/detalii/stiri/initiativa-controversata-belgia-ia-in-consideratie-legalizarea-
eutanasiei-in-cazul-copiil-1065076.html

http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/bioetica_2.html

http://www.provitabucuresti.ro/bioetica/eutanasia-sinuciderea-asistata

21