Biserica și provocările lumii contemporane:

avort, eutanasie, eugenie

Lumea în care trăim noi este în continuă transformare. Şi este observabil că se încearcă
deplasarea oamenilor ce alcătuiesc lumea într-o direcţie total contrara aprecierii valorilor educaţionale
şi culturale, şi anume raportarea omului la sine însuşi şi atât. Societatea a devenit una de consum, în
care omul nu mai este tratat ca persoană, ci ca individ. Tratarea ca persoana se face de formă,
pierzându-se de cele mai multe ori sentimentele sale, totul concetrandu-se pe ce poate acesta, la ce este
de folos într-o companie, neluându-se în seama sentimentalul, ci doar fizicul. Astăzi vom vorbi despre
trei probleme de actualitate delicate: avortul, eutanasia şi eugenia.

Avort

Primirea vieţii e un dar de la Dumnezeu. Trebuie avută în vedere societatea actuală,

secularizată, cu omul autonom, dezvoltându-se vertiginos iubirea de sine şi uitarea învăţăturilor
bisericii. Metode ale abortizării sunt cunoscute încă din antichitate. Însă tot din antichitate avem
jurământul lui Hippocrate, pe care orice medic mărturisea faptul cu nu va săvârşi acţiuni abortive. În
faze primare, se cunosc în Grecia şi Roma (în orice lună) metode de avort orice lună. În America, după
apariția mișcărilor fetale era interzisă întreruperea sarcinii. În România, codul penal din 1865,
respectiv 1937, excepta cazurile în care viaţa mamei era pusă în pericol sau unul din părinţi suferea de
o boală psihică ce putea fi transmisă fetusului.
Mişcările feministe americane au implementat conceptul de maternitate voluntară şi conceptul
de planificare familială. Din 1960, mișcările feministe, îndeosebi americane, au trasat o linie de
demarcație între viața sexuală și procreaţie. Astfel s-a ajuns la afirmaţia conform căreia avortul
reprezintă un mod individualist, pentru femei fiind singura posibilitate de control asupra corpului și
destinului acestora. În perioada regimului totalitarist, toate legile din ţara noastră condamnau avortul
prin privare de libertate. orice provocarea (ilegală) a avortului. După 1989, legile acestea au fost
abrogate pe motiv că erau în totală contradicție cu respectarea drepturilor omului. Dreptul la viaţa este
un drept natural al omului, ce privește atât propria viaţă, cât şi posibilitatea de a da viaţă, adică de a
procrea. Cum în convenția europeană a drepturilor omului nu este prevăzut nici dreptul de a procrea și
nici obligația de a avea copii, se oferă femeilor posibilitatea de a întrerupe sarcina prin refuzul
îndeplinirii funcției reproductive naturale.
Deși convenția europeană a drepturilor omului declară că dreptul fiecărei persoane la viața
trebuie să fie protejat prin lege, comisia europeană menţionează faptul că acest lucru nu se referă și la
copilul nenăscut deoarece dreptul la viaţa nu se referă și la copilul nenăscut. Asta pentru că trăim între
o lume în care viața umană este adesea considerată și tratată ca un produs pe care, la cerere, se elimină
din interese personale. De menţionat sunt şi cele două etape: etapa embrionară, în care copilul are
aspectul unor germene uman –etapa în care este posibil avortul, şi etapa fetală în care el capătă
înfățișare umană, etapa imposibilă avortului. Convenția europeană a drepturilor omului nu prevede ca
viața începe în momentul concepţiei. În multe ţări avorturile nu mai sunt o crimă deoarece nu mai
lezează sentimentele morale ale societății din cauza numărului atât de mare de femei.
Medicul obstetrician american Bernard Nathanson, care făcuse mii de avorturi, s-a întrebat dacă
este corect ceea ce face.Pentru a cerceta acest lucru în cele mai moderne vremuri, a realizat un film
numit: „Strigătul mut”. În acest film are loc un avort, în care se observă cum simte copilul ameninţarea
instrumentului de ucis, percepe pericolul, ceea ce îl face să se miște agitat, frecvența bătăilor inimii se
măreşte până la 200 de bătăi, iar în final îşi deschide gura ca un strigăt (mut).
1.Preexistentialism - contradicție cu sfânta scriptură şi cu învățătura noastră, care ne arată că sufletul
părinţilor noştri a fost odată cu trupurile;
2.Traducianismul – bazată pe afirmaţia lui Tertulian, potrivit căreia sufletele provin de la părinţi, ca şi
trupurile;
3.Creaţionismul – mărturia ortodoxă.
Alcătuit din trup și suflet, omul trebuie respectat ca fiind o ființă de o valoare inestimabilă,
pentru că prin suflet gândește. De menţionat sunt şi familiile cu mulţi copii, respectiv modul în care se
desfăşoară viaţa lor sentimentală, una plină de linişte şi bucurii. Lumea de astăzi dezvolta o mentalitate
abortista.

Exemple:
-Invatatura celor 12 apostoli – este menţionată pedepsită uciderea pruncilor;
-Sfantul Ioan Gură de Aur – menţionarea activităţii permanente a preotului în această problemă, păcat
ce a luat în mreaja să multe suflete;
-Clement alex – dezvoltă problema şi aduce răspuns unor anumite situaţii;
-Sinod Ancira 314 – prim sinod care condamnă cu fervoare avortul;
-Sfantul Vasile cel Mare – avortul este în mod clar ucidere;
1.Avort terapeutic – probleme diferite apărute; aici e declarata prioritara viaţa mamei;
2.Avort eugenetic – [o problemă sensibilă astăzi, într-o societate îndreptată numai spre un idealism
(ipotetic, imaginar, de neatins)]; e vorba despre maladii/handicap, iar astfel apare idealismul
hedonistic/economic/social;
3.Avort spontan – imprevizibil, dar pentru care Biserica are inclusiv rugăciuni adresate mamei.
Cazuri exceptate:1.Viaţa mamei
2. Stresul acumulat care ar duce la probleme serioase pentru mama şi copil
3. Viol/Incest
4. Defect geneti
 Poziţii confesionale (toate au în comun interdicţia practicării avortului, diferă cazurile):
-traditia ebraică: - mishna ohalot - mama are prioritate, condamnate orice alte forme;
-catolicii: apropiaţi ortodocşilor;
-biserica valdeza: avort condamnabil.

Eutanasia
Imediat după creare, omul nu cunoaște suferința și moartea, acestea fiind urmări ale păcatului
strămoșesc. Toți oamenii moștenesc natura bolnavă; bolile şi suferinţele oamenilor nu trebuie privite
întotdeauna ca rezultat al păcatelor lor personale: ex. -pericopa orbului din naștere, când oamenii se
întreabă cine a păcătuit din familia lui. Omul este responsabil de 3 atribuţii:
-datorie fata de Dumnezeu;
-datorie fata de el însuși;
-datorie către aproapele sau, pe care trebuie să-l iubească pe sine însuși.
De remarcat este şi existenţa aşa-numitei „spaima de moarte” a oamenilor, această spaimă
provenind din măsura în care oamenii sunt dedicaţi placerilor vremelnice. Creştinul trebuie să-și
amintească mereu că este muritor pentru a nu fi iubitor de plăcerile trecătoare ale lumii și să stea
neclintit în credinţa.
La origine, termenul „eutanasie” semnifica starea sufletească și morală a muribundului în a
se apropia de moarte și a primi cu deplina liniște și seninătate sfârşitul. Străduinţa medicului era cea de
a îndepărta tulburările exterioare, prin alinarea durerilor cu anestezice: toate de natura se liniștească şi
să micșoreze chinurile.
 Astăzi însă, din cauza faptului că trăim într-o societate de consum, care uită treptat şi sigur
de Dumnezeu, eutanasia şi-a schimbat sensul original prin „metoda de provocare
-de către medic- a unei morţi precoce, nedureroase, unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferinţa
grea și, altfel, posibil prelungită.În Olanda, cetățenii în vârstă au ajuns să meargă în Germania de
teamă că nu cumva medicul lor să hotărască în numele lor eutanasia.
1.Eutanasia pasivă înseamnă întreruperea tratamentului și decuplarea bolnavului de la aparatură
medicală;
2.eutanasia activa înseamnă uciderea bolnavului de către medic, prin injecţii care produc o moarte
rapidă.
Pentru creștin, suferinţa are un sens, el știind că sănătatea fizică nu foloseşte la nimic dacă nu
este folosită în scopul mântuirii; Sfântul Ioan Hrisostom spune că dacă sufletul este sănătos, suferinţa
trupului nu poate să cauzeze rău. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să nu ne preocupe cauzele bolilor și
suferințelor. Conştientizarea relativităţii duce la refuzul de a continua pe la medici lungirea sfârşitului.
Dostoievski spune că un om sănătos este întotdeauna un om pământesc, material, dar, cum ajunge
bolnav și ordinea naturală pământească a organismului sau se strică îndată, devine activ mai mult pe
partea spirituală. Dimensiunea spirituală a vieţii este intens simţită şi observabila în momente ca
acestea. Sfântul Apostol Pavel spune: „când sunt slab, atunci sunt tare”. Boala poate fi o încercare: ne
putem îndepărta de Dumnezeu sau îi putem dovedi atașamentul nostru față de el. Creștinul trebuie să
se roage atât pentru tămăduirea să, cât și pentru tămăduirea celorlalte semeni, pentru că noi suntem
trupul lui Hristos și mădularele Sale. Altă cale de obţinere a vindecării este ungerea cu untdelemn
sfinţit, administrat prin Taina Sfântului Maslu.
Medicul creştin recunoaște că, fără ajutorul lui Dumnezeu și al credinţei, nu poate face nimic.
Sfinţii Părinţi recunosc importanța științelor medicale, dar arată și limitele acestora.
1.Boala suferința și moartea nu sunt create de Dumnezeu, ci ele sunt consecința slăbirii comuniunii cu
Dumnezeu în urma păcatului strămoșesc;
2 .Viaţa e darul cel mai de preţ pe care îl face Dumnezeu; avem datoria să îngrijim și să o păstrăm;
3.Trebuie să sporim în virtute, în vederea mântuirii; căci „ce va folosi omului dacă va câștiga lumea
toată, iar sufletul său îl va pierde?”;
4.Sănătatea fizică nu este de niciun folos dacă nu o folosim în vederea mântuirii noastre trupe creat
după chipul lui Dumnezeu; părtaş la toate acțiunile umane, trupul este „Templul Sfântului Duh”, el se
va bucura de înviere, devenind nemuritor .
Biserica nu admite eutanasia, întrucât înseamnă ucidere. Exemplul cel mai relevant este
Răstignirea Mântuitorului. Când suntem bolnavi trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Textele
liturgice menţionează: „sfârşit creştinesc vieţii noastre...”.

Eutanasia eugenică:
-boli incurabile + dureri insuportabile;
-solutiile alternative;
-2 opinii de specialişti;
-cerere proprie, în deplinătatea gândirii;
-propunerea nu vine de la medic;
-izbavirea societăţii de indivizi periculoşi;

Eugenia
Termenul vine din grecește ce înseamnă naștere bună. Francis Galton este „dezvoltatorul”
acestui concept. În Germania, eugenia a fost asociată nazismului. Momentul în care o familie putea
avea un fiu purtător de handicap se gândește în primul rând la dificultățile pentru ea şi pentru societate.
Nu se recurge la eliminarea handicapului, ci a purtătorului.
Atenţia este îndreptată şi spre selecţia fetală, de aici rezultând eugenia negativă. Eugenetica
pozitivă se poate face prin aşa-numita selecție germinală, pe baza unor criterii de idealitate sau a unor
capricii, urmând fecundaţia în vitro cu embrion dezvoltat ulterior în uterului unei mame selecţionate
cu grijă. Astfel, se ajunge fără îndoială la violarea fundamentală a suveranităţii divine şi a drepturilor
omului. În calcul trebuie luate şi interese politice, sociale, mai ales modificări biologice şi sociale pe
care o persoană rezultată dintr-un asemenea proces le-ar aduce. Se încearcă îmbunătăţirea tuturor
lucrurilor oferite natural în lume, mergându-se în direcţia unui producerii unui ideal.

Bibliografie

BRECK, John, „Darul sacru al vieții – Tratat de bioetică”, editura Patmos

IONASCU, Juvenalie, „Teroriștii uterului - Terorism științific și etica începuturilor vieții”, editura

Anastasia, București

STAN, George, „Teologie și bioetică”, editura Biserica Ortodoxă, 2001

MANTZARIDIS, Georgios, „Morala creștină”, editura Bizantină, București, 2006