Universitatea București

Facultatea de Teologie ,,Justinia Patriarhul” din București

Lucrare de disertație

Eutanasia – O provocare misinar-pstorală a societății

secularizate
 Cuprins

Cuvânt înainte..............................................................................................

Capitoul I
1. Eutanasia – noțiuni introductive ....................................................
2. Cadrul legislativ pentru eutanasiere...............................................
3. Eutanasia în viziunea contemporană.............................................

Capitoll II
1. Eutanasierea in statele Europene....................................................
2. Eutanasierea în România...............................................................
3. Eutanasiere în afara spatiului european..........................................

Capitolul III Perspective Teologice

1. Pozitia Bisericii Ortodoxe față de eutanasiere................................
2. Poziția Bisericii Romano-Catolice față de eutanasiere...................
3. Metode pastorale pentru prevenirea eutanasierii.............................
4. Concluzii..........................................................................................
5. Bibliografie......................................................................................
Cuvânt înainte
 Capitoul I

Eutanasia – noțiuni introductive

Etimologic, cuvântul eutanasie provine din unirea a două cuvinte de origine greacă, eu
însemnând „bine, bun”, şi thanatos însemnând „moarte”. Thanatos a fost zeul morții la greci,
frate cu Hypnos, zeul somnului, şi cu luntraşul Charon, cel care îi trece pe morți râul Styx1.
Prima utilizare atestată documentar a termenului de eutanasie, a fost identificată în lucrarea
Viețile celor doisprezece Cezari a istoricului latin Suetonius. 1 Eutanasia este actul deliberat de a
pune capăt vieții unui pacient cu intenția de a curma suferința acestuia. Sinuciderea asistată
medical reprezintă o procedură distinctă de eutanasie şi reprezintă autoprovocarea morții unui
pacient cu ajutorul direct dat de un medic. Legalizarea eutanasiei suscită aprinse dezbateri etice,
medicale, juridice şi religioase, punând practic în discuție limita până la care trebuie exercitată
protecția dreptului la viață.2 Eutanasia reprezintă o problemă extrem de complexă, care se
situează practic la confluența dintre viață şi moarte, dintre liberul arbitru şi canoanele religioase,
dintre terapie şi intervenție medicală deliberată pentru a provoca moartea. 3Eutanasia sau crima
înfăptuită în numele compasiunii înseamnă provocarea morții unei persoane, având
consimțământul acesteia.4

De‐a lungul timpului, atitudinea societății față de viața membrilor ei a fost variabilă. În
Sparta, copiii handicapați erau lăsați să moară, lucru aprobat chiar de filosoful Platon (Republica
III, 906). De altfel, filosofia greacă a a fost favorabilă sinuciderii şi suprimării vieții celor care
deveneau povară pentru alții. Cucerind Grecia, romanii au preluat moravurile grecilor, inclusiv
1
C. Deaconescu, Eutanasia în proiectarea sa multidisciplinară, în Revista Română de Bioetică, vol. 3, nr.
4/2005, p. 100.
2
M.M. Pivniceru, F.D. Dăscălescu, Limita inferioară a dreptului la viață: între protecția fetusului uman,
dreptul la avort şi progresul ştiințelor biomedicale, în Revista Română de Bioetică, vol. I, nr. 4/2003, p. 114.
3
M.D. Marty, Raportul asupra eutanasiei al Comisiei asupra problemelor sociale, de sănătate şi de familie din
cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, 10. 09. 2003, disponibil online la: http://assembly.coe.
int/Mainf.asp?link=http://assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/Doc03/FDOC9898.htm, p. 3.
4
M.M. Pivniceru, F.D. Dăscălescu, Eutanasia: unde se sfârşeşte protecția dreptului la viață?, în Revista
Română de Bioetică, vol. 2, nr. 2/2004, p. 90
pe cele referitoare la moarte. Prin urmare, în Imperiul Roman nou‐născuții cu malformații erau
lăsați să moară. Acest obicei s‐a continuat până în cea de‐a doua jumătate a secolului al IV ‐lea,
când, sub influența creştină, Împăratul Valens avea să îl interzică. În Roma antică sinuciderea era
considerată o moarte onorabilă. Creştinismul, cu viziunea sa privind viața şi suferința ca mijloc
de ispăşire a păcatelor, a adus modificări radicale în ceea ce priveşte respectul față de viața
umană. Creştinismul a respins orice acțiune sau omisiune prin care s‐ar încerca ridicarea vieții
cuiva şi orice modalitate prin care cineva ar încerca să‐şi ia viața. 5 Îndată după crearea omului,
acesta nu cunoștea suferința ori moartea, acestea fiind consecințele păcatului strămoșesc. Niciuna
dintre acestea două n-au fost create de Dumnezeu și nu sunt firești firii umane. Una dintre
datoriile esențiale în timpul vieții pământești este grija față de viața și sănătatea noastră. Viața
este un dar de la Dumnezeu și avem datoria să o păstrăm și să o prețuim. Omul alcătuit din trup
și suflet, a fost creat de Dumnezeu după Chipul Său și întru-un proces de debândirea a
asemănării cu Creatorul. Trupul devine templu al Duhului Sfânt prin primirea Sfintelor Taine (I
Cor. 6, 19). Trupul ia parte alături de suflet la războiul duhovnicesc purtat de creștin, dar și la
durerile, necazurile și bucuriile din timpul vieții. De aceea Biserica creștină acordă trupului o
importanță deosebită și un rol bine determinat. Supus morții, trupul va învia la Parusia
Domnului. Dar aceste lucruri nu presupune neglijarea sufletului sau acordarea întâietății
trupului.6 În cursul istoriei, omul a avut o atitudine variabilă cu privire la viața și moartea sa
proprie. Este cunoscut faptul că în Sparta antică, copiii născuți cu handicap erau lăsați să moară.
Filosofia greacă s-a pronunțat în favoarea sinuciderii și suprimării celor care deveneau o povară
pentru ceilalți. Cucerind Grecia, romanii au preluat aceleași moravuri, astfel că și ei ucideau
copiii născuți cu handicap. De asemenea sinuciderea era considerată o moarte onorabilă.
Creștinismul respinge orice acțiune prin care poate fi luată viața unei persoane. Dumnezeu a
poruncit: “Să nu ucizi!” (Exod 20,13).7

În zilele noastre, acest termen a dobândit un alt înțeles, cel al provocării morții prin
intervenția unuia sau a mai multor membri ai corpului medical și a mijloacelor necesare, la

5
Rezoluții ale sinoadelor Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Ortodoxe Ruse privind probleme de bioetică.
Avortul, eutanasia şi transplantul de organe disponibile, disponibil la adresa <http://provitabucuresti.ro/
docs/bioetica/bioetica.BOR.pdf.>, accesat la data de 25.02.2023.
6
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 103-105.
7
Rezoluții ale sinoadelor Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Ortodoxe Ruse privind probleme de bioetică.
Avortul, eutanasia şi transplantul de organe disponibil la adresa <http://provitabucuresti.ro/
docs/bioetica/bioetica.BOR.pdf.>, accesat la data de 25.02.2023.
cererea persoanei, cu scopul de a se elibera de starea degradării fizice sau psihice în care se
regăsește, considerată insuportabilă. Termenul folosit cu acest sens, a fost utilizat prima dată de
către filosoful Francis Bacon într-un text publicat în 1605 subliniind că printre datoriile unui
medic revine și cea de a alina durerile și suferințele și a pune capăt suferinței printr-o moarte
bună. Dar această gândire se află în deplină contradicție cu Jurământul lui Hipocrate în care este
scris: “Nu voi da nimănui otravă dacă mi se cere, nici nu voi sfătui pe cineva să ia otravă”. Prin
urmare, unui medic este interzis să provoace moartea sau să ajute pe cineva să facă acest lucru. 8
Eutanasia practicată astăzi este de fapt o execuție și o sinucidere, deoarece bolnavul care nu mai
suportă suferință cheamă medical să-l eutanasieze acasă sau la spital la o oră stabilită ulterior,
alegând să moară singur sau înconjurat de cei dragi. Cazuri de eutanasie au existat întotdeauna în
istorie și există și astăzi la unele triburi din India, Indonezia spun unii. De exemplu la battakii din
Sumatra, tatăl ajuns la bătrânețe îi invită pe copiii lui să-i mănânce carnea, apoi urcă în copac, se
lasă să cadă jos asemenea unui fruct copt, după care cei din familie îl omoară și îl mănâncă.9

Având în vedere complexitatea problemei eutanasiei, aceasta a fost clasificată după mai
multe criterii:

1) Luând în considerare existența consimțământului anterior al pacientului,

eutanasia poate fi clasificată în trei tipuri: voluntară, nevoluntară și involuntară.

A.Eutanasia voluntară

Eutanasia voluntară este caracterizată de existența consimțămăntului prealabil al pacientului

lucid.

B.Eutanasia nevoluntară

Eutanasia nevoluntară se efectuează atunci când acordul pacientului nu este disponibil.

Exemplele includ eutanasia copilului, care este ilegală la nivel mondial, dar este decriminalizată
în anumite circumstanțe specifice în Țările de Jos, în temeiul Protocolului de la Groningen.

8
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, pp. 105-106.
9
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 109
C.Eutanasia involuntară

Eutanasia involuntară se face împotriva voinței pacientului, ne aflăm în ipoteza unei eutanasii
involuntare în cazul executării pedepsei capitale a unui condamnat.

2) În funcție de modalitatea de comitere, se face diferențierea între eutanasia pasivă

și eutanasia activă:

Eutanasia pasivă implică stoparea administrării tratamentului necesar pentru continuarea vieții
sau externarea unui pacient cu motivarea faptului că în cazul acestuia nu se mai pot realiza
acțiuni de salvare.

Eutanasia activă se referă la acțiunea directă a agentului și adesea presupune utilizarea de

substanțe sau forțe letale, de exemplu: administrarea unei injecții letale sau deconectarea de la
aparate.

3) După forma intenției, clasificarea se împarte în eutanasia directă și eutanasia

indirectă:

Diferențierea dintre cele două constând în rezoluția incipientă a agentului, dacă de exemplu
acesta dorește în mod direct, nemijlocit cauzarea morții, este incidentă eutanasia directă, dar dacă
moartea se produce ca urmare a administrării unui surplus de analgezice, va fi incidentă cea de-a
doua formă de eutanasie.10

La momentul actual există trei curente de opinie în ceea ce priveşte eutanasia:

1. Vitalismul conform cu care viața biologică trebuie menținută cu orice preț şi cu toate
mijloacele. Acest curent nu ar fi decât o formă de idolatrie biologică care plasează valoarea
abstractă a existenței fizice mai presus de nevoile personale şi de destinul final al pacientului.

2. Moartea demnă, conform cu care pacienții aflați în agonie trebuie lăsați să aleagă
timpul şi modul în care vor să moară cu demnitate.

3. Grăbirea procesului morții, reprezintă al treilea curent ce propune ca, într‐un anumit
moment din procesul morții să se oprească tratamentul.11

10
Eduard Verhagen, Physician-Assisted Suicide and Euthanasia: Before, During, and After the Holocaust, Ed.
Lexington Books, London, 2022, pp. 145-147.
11
J. Breck, Darul sacru al vieții, Ed. Patmos, Cluj, 2001, p. 257.
Legislația privind eutansierea – o abordare meical juridică

Medicina este o ştiință orientată în beneficiul omului, fapt relevat încă de la Hipocrate, iar
relația medic‐pacient se desfăşoară sub cenzura eticii medicale prefigurate de Hipocrate, care are
în centrul său preocuparea pentru condiția umană. Încă de la începuturile sale medicina a fost
conectată atât la dimensiunea teoretică, cât şi la cea etică a filosofiei. Conturarea şi dezvoltarea
noii ştiințe a bioeticii a pus într‐o lumină nouă concepte precum naşterea şi moartea, în cadrul
cărora limitele istorice şi naturale ale acestor fenomene devin tot mai complexe. 12 Obligația
morală şi juridică de tratare a pacienților interzice medicului să curme viața unui pacient aflat în
stadiul terminal al bolii, indiferent de costurile pe care tehnicile aplicate în scopul prelungirii
vieții pacientului le implică. S‐a arătat, cu prilejul unei dezbateri religioase pe marginea acestui
subiect că problemele referitoare la începutul şi sfârşitul vieții aparțin unei zone „gri” unde
binele real nu se relevă în mod aparent şi imediat, sugerându‐se ca discuțiile să fie calme şi să se
evite judecăți rapide şi superficiale şi diviziuni inutile.13

Datoria medicinei de a lupta cu moartea – prefigurată de Hipocrate – a devenit pe

nesimțite încăpățânarea de a ține în viață pacientul care, din cauza bolii, nu mai are şanse la
viață. În sec. XXI, pe fondul dezvoltării fără precedent şi în mod accelerat a tehnologiilor
medicale şi farmaceutice, obstinația s‐a transformat în obsesie terapeutică, alimentată de frica
medicului de consecințele economice şi juridice pe care le‐ar suferi în cazul în care nu ar
respecta prevederile legislației medicale care îl obligă să trateze şi să țină în viață cu orice chip
pacientul. Consecințele economice constau în sumele pe care medicul ar trebui să le plătească cu
titlu de despăgubiri familiei pacientului, fapt care a fost rezolvat doar parțial pe calea
obligativității încheierii asigurării de malpraxis, iar consecințele juridice sunt multiple, începând
cu pierderea dreptului de liberă practică şi terminând cu inculparea pentru omucidere. Personalul
medical fiind expus atâtor riscuri, este evident că obsesia terapeutică de care am vorbit este
departe de a fi ”tratată”, tinzând să se agraveze. În acest context pe lângă teama de repercusiuni
juridice care alimentează obsesia terapeutică, se adaugă şi sentimentul de „vină” de a nu fi
12
Lect. univ. dr. Laura Stănilă, Obsesia terapeutică, Pro și contra eutanasiei – noi provocări ale legislației
românești, în Analele Universității de Vest din Timișoara, p.
13
Cardinal C.M. Martini, Dialogo sulla vita, L’Espresso, disponibil la adresa
<http://speciali.espresso.reppublica.it/interattivi/martini/index.html.>, accesat în data de 23.02.2023
intervenit sau de a nu fi efectuat o anumită procedură medicală, sentiment care relevă aspectul
profund moral al acestei dezbateri. Trebuie astfel clarificată datoria morală a medicului de a
prezerva viața şi sănătatea unei persoane prin mijloace medicale în raport de legitimarea morală a
refuzului pacientului de a accepta o procedură medicală, cum ar fi, spre exemplu, amputarea unui
membru. Literatura de specialitate bioetică a acordat atenție deosebită multiplelor cazuri în care,
în ciuda riscului unui deces iminent, pacienții au refuzat amputarea unui membru. Nimeni nu ar
putea fi obligat să suporte o procedură care ar cauza astfel de suferințe şi o durere insuportabilă
echivalentă cu tortura, iar refuzul unor asemenea suferințe abominabile cu greu ar putea fi
calificat drept act suicidal.14

Având motivații sociologice în cadrul civilizației actuale, cât și motivații filosofico-

juridice, eutanasia este inclusă în revendicarea pentru drepturile omului, acesta având dreptul de
a dispune de trupul său și de a muri cu demnitate. Dreptul aceste este dorit să fie inclus de
anumite persoane sau asociații militante. Revendicarea pentru acest drept s-a exprimat cu anii 60
în Statele Unite și Europa, în cadrul unui curent, numit “libera gândire”, care se leagă de
gândirea stoicilor. Aceștia considerau sinuciderea ca un mijloc de a scăpa de bătrânețe și
suferință, în momentul în care mai suntem stăpâni pe noi înșine. Acest curent al gândirii libere a
fost susținut de mișcarea masonică. 15 În declaraţia de la Geneva, adoptată în 1948 de Asociaţia
Medicală Mondială, este precizat: “Voi acorda cel mai mare respect vieţii umane încă de la
începuturile ei.” Acelaşi principiu este valabil şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:
"Dreptul fiecărui om la viaţă va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar trebui lipsit de viaţă
intentionat.” Şi Codul de deontologie medicală în vigoare în România menționează de asemenea
că eutanasia şi SAM (Sinuciderea Asistată Medical) sunt inacceptabile: “Art. 121. Se interzice cu
desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau mijloace în scopul de a provoca decesul
unui bolnav, indiferent de gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacă a fost cerută insistent de un
bolnav perfect conştient. Art. 122. Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri sau
autovătămări prin sfaturi, recomandări, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace.
Medicul va refuza orice explicaţie sau ajutor în acest sens.”16

14
Lect. univ. dr. Laura Stănilă, Obsesia terapeutică, Pro și contra eutanasiei..., pp.33-34.
15
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, p. 109.
16
<http://www.provitabucuresti.ro/bioetica/eutanasia-sinuciderea-asistata>, accesat în data de 23.02.2023
Cu toate acestea, legislația cu privire la eutanasie a evoluat în acești ultimi ani în diferite state
europene. În Țările de Jos, în Belgia și Luxemburg, eutanasia este acceptată prin lege, cu
anumite condiții. Dintre aceste condiții voi aminti doar câteva: pacientul să fie major, conștient,
capabil și fără constrângere să ia această decizie, se regăsește într-o stare de suferință
insuportabilă și incurabilă, iar medicul să practice acest act voluntar. În Elveția eutanasia
propriu-zisă este interzisă, dar este permisă SAM.17

Primul program politic de eutanasie aplicat a fost practica nazistă a eutanasiei

programate. Între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70.000 de vieți, considerate a fi lipsite
de valoare.18 De atunci, pe plan internațional a avut loc o luptă pentru legalizarea eutanasiei
începând cu anul 1976 când legea cuprinsă în documentul Natural Death Act, emis de statul
California și extins în alte state americane în termeni echivalenți, prevedea dreptul oricărui adult
de a dispune de neaplicarea și întreruperea terapiilor de menținere în viață în cazul în care se află
la limita extremă a condițiilor esențiale. Lupta aceasta a coincis în cele din urmă cu legalizarea
suicidului asistat pentru bolnavii în fază terminală în statul american Oregon în anul 1994. Pe 20
mai 1997, eutanasia a fost aprobată și de Curtea Constituțională a Columbiei, dar numai pentru
persoanele aflate în fază terminală care își dau acordul.19

În prezent există păreri pro și contra eutanasiei în Europa. Se dorește legalizarea acesteia
în numele respectării dorinței individului de a decide asupra propriei sale vieți și de a pune capăt
unor suferințe teribile în faze terminale. În ianuarie 2012, Adunarea Parlamentară a Consiliului
Europei (PACE) a aprobat o Rezoluție împotriva eutanasiei în cadrul căreia este precizat:
“Eutanasia, în sensul uciderii intenționat prin acțiuni în acest sens sau prin omisiune a unei ființe
umane pentru presupusul său bine, trebuie să fie întotdeauna interzisa.” Directorul Centrului
European de Dreptate și Justiție, Gregor Puppinck a precizat: “Numeroasele abuzuri care se
petrec în țările care permit eutanasia sunt alarmante și constituie violări ale adevăratelor drepturi
ale omului. Este limpede că eutanasia trebuie interzisă. Puținele state europene care permit
eutanasia ar trebuie să-și schimbe legislația în lumina principiilor enunțate de PACE.” Doar că
rezoluția PACE nu este obligatorie. În Europa sunt Belgia, Olanda, Elveția (care au clinicile

17
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Ed. Basilica, București
2012, p. 113.
18
Ellio Sgreccia și Victor Tambone, Manual de Bioetică, Ed. Arhiespicopia Romano-Catolică de București, 2001, p.
284.
19
Ellio Sgreccia și Victor Tambone, Manual de .....pp. 290-291.
Dignitatis), Suedia, Finlanda, Luxemburg, care au legalizat eutanasia, iar pe plan mondial,
aceasta este utilizată în Canada, Japonia, Tailanda, Oregon și Washington în SUA și Columbia.
În țări precum India, Mexic și Irlanda este legalizată eutanasia pasivă.20

Însă aceasta nu este singura problemă. În Belgia, care este unul dintre statele pionere cu
privire la eutanasiere și care a legaliat această metodă în urmă cu 11 ani, se dorește de către
guvern eutanasierea copiilor. Inițiatorul acestui proiect legislativ este Partidul Socialist aflat la
putere. Partidul Creștin Democrat Flamand și-a manifestat opoziția proiectului și a anunțat că va
apela la Curtea Drepturilor Omului. Proiectul este dezbătut la Senat, iar votul final va fi dat de
către Parlamentul reunit în următoarele luni. Arhiepiscopul catolic Andre-Joseph Leonard a spus
în fața Senatului că “este ciudat că minorilor nu li se permite să se căsătorească, dar ar putea lua
o decizie cu privire la momentul în care să moară.” Din nefericire, în Belgia eutanasia este
agreată și practicată tot mai mult în ultima perioadă de timp. Statisticile spun că numărul
eutanasierilor a crescut de la 235 în 2003 la 1432 în 2012. În Olanda este legalizată eutanasia
copiilor cu vârste peste 12 ani în condiții bine stabilite și numai cu consimțământul părinților. 21
Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susţinător al eutanasierii pentru copiii din
Olanda. El a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant, de ce angoasa părinţilor este relevantă:
„Aceşti copii sunt gri şi reci, au buze albastre şi, dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră
profund. Este foarte greu să vezi aşa ceva, iar asta poate dura ore şi uneori zile întregi.
Experienţa este foarte stresantă pentru părinţi. Vederea unui copil tremurând în ultimele sale
clipe de viaţă, le poate lăsa răni profunde.”22

Cercetătorii danezi au făcut câteva rapoarte pe o perioadă de 10 ani, din care au rezultat
că în Olanda cel puțin 1000 de pacienți sunt uciși în fiecare an prin eutanasie fără consimțămâtul
lor sau dorința lor. Doctorii olandezi raportează autorităților doar jumătate din cazurile de
eutanasie. În acest fel ei încalcă legea prin care sunt obligați să facă acest lucru, motivând că
această cerere este plictisitoare și pierdere de timp pentru ei. Drumul parcurs de eutanasie este
într-o pantă alunecoasă și foarte periculoasă, în sensul că totul a început prin omorârea

20
<http://adevarul.ro/international/europa/marilecontroverse-secolului-xxi-eutanasia
1_5280ab2dc7b855ff56e14a9a/index.html#>, accesat în data de 23.02.2023
21
http://www.evz.ro/detalii/stiri/initiativa-controversata-belgia-ia-in-consideratie-legalizarea-eutanasiei-in-
cazul-copiil-1065076.html
22
<http://adevarul.ro/international/europa/marilecontroverse-secolului-xxi-eutanasia-
1_5280ab2dc7b855ff56e14a9a/index.html#> , accesat în data de 23.02.2023
bolnavilor cronici care au cerut acest lucru, continuând cu uciderea depresivilor care nu sufereau
fizic și terminând cu omorârea nou-născuților cu infimități. În Fanța și Belgia mai mult de
jumătate din decesele nou născuților au fost provocate de doctori, care au oprit medicația
prescrisă acestora. Acești copii sufereau de malformații sau erau născuți prematuri. 23 În cadrul
legal prezent din Marea Britanie, tentativa de sinucidere nu este considerată infracțiune, dar acest
lucru nu poate fi luat în considerare ca dovadă a neutralității legale cu privire la sinucidere.
Sinuciderea este tolerată, nicidecum promovată ca aspect al libertății individului. Legea
sinuciderii din 1961 a prevăzut ca infracțiune serioasă acțiunile „unei persoane care ajută, incită,
sfătuiește sau facilitează sinuciderea altei persoane.” Dar de-a lungul timpului, toleranța
legislativă poate fi tot mai mult considerată ca o chestiune de libertate individuală. 24 Toate
schimbările propuse în legislația primară au încercat să introducă uciderea medicală în rândul
„măsurilor de siguranță legală strict controlate.” De exemplu, Legea Morții Asistate a Lordului
Joffe din 2005 stipulează că individul trebuie să întrunească o serie de criterii.

Pentru a se califica pentru SAM (sinuciderea asistată medical) individul trebuie:

(A) să fie un adult competent din punct de vedere legal;

(B) să fie întro stare terminală confirmată medical cu speranța de viață de șase luni sau
mai puțin;

(C) să aibă o suferință insuportabilă, care a fost definită ca „suferință cauzată de durere,
chin sau altceva, pe care pacientul o consideră atât de severă încât e inacceptabilă”;

(D) să exprime o „dorință persistentă de a muri.”25

În mod tradițional, atât eutanasia, cât și SAM au fost interzise în orice cod de lege. Până
recent, toate codurile de etică medicală acceptate le-au interzis în mod specific. Jurământul lui
Hipocrate, care a apărut cu câteva secole înainte de Cristos, a exclus explicit atât eutanasia, cât și
SAM. „Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul

23
Eutanasia și sinuciderea asistată. Raport comun al medicilor. Traducerea în limba română de Asociația
Provita București, disponibil pe <www.provitabucurești.ro>, accesat în data de 23.02.2023
24
John Wyatt, Eutanasia și sinuciderea asistată, Ed. Centrului Areopagus, trad. Elena Neagoe, Timișoara,
2015.
25
Assisted Dying for the Terminally Ill Bill, disponibil pe <www.publications.parliament.uk/pa/ld200506/ldb
ills/036/06036.i.html>, accesat în data de 23.02.2023
și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență. Nu voi prescrie niciodată o
substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această
privință.”26

În ultimii zece ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat patru cazuri de
eutanasie, iar deciziile au fost diferite. În prezent, Curtea de la Strasbourg se confruntă cu un caz
în care o elvețiancă în vârstă a reclamat refuzul de a primi medicamente care o ajută să se
sinucidă, deși nu suferă de vreo boală. Curtea i-a dat dreptate, însă Confederația Elvețiană a
contestat decizia, iar cazul va fi analizat de Marea Cameră a Curții. Un alt caz a fost cu un bărbat
elvețian care suferea de o boală fatală și căruia Curtea i-a respins cererea de a cumpăra o doză de
medicamente letale fără rețetă. Din nefericire și în România au fost cereri de eutanasiere, multe
datorate sărăciei sau lipsei unui loc de muncă. Este cunoscută cererea de eutanasiere colectivă,
depusă în luna mai de 37 din 54 de angajați ai Institutului de Cercetare Dezvoltare Utilaj
Petrolier Ploiești, care erau nemulțumiți pentru că nu mai primise salariile de aproape doi ani.
Rezolvarea a fost detașarea lor la Institutul de Cercetări Electronice din București pentru o
perioadă de 6 luni.27

Cu toate acestea, în România lucrurile sunt foarte clare și nu există loc de discuție sau
dezbatere cu privire la eutanasie. Codul Deontologic aprobat de Colegiul Medicilor interzice în
mod evident eutanasia. Articolul 23 prevede că: “medicul trebuie să încerce reducerea suferinței
bolnavului incurabil, asigurând demnitatea muribundului, dar în niciun caz nu are dreptul să-i
provoace moartea în mod deliberat, act ce constituie o crimă, chiar dacă a fost cerut insistent de
un bolnav perfect conștient.” Iar în articolul 27 este scris că “se interzice cu desăvârșire
eutanasia, adică utilizarea unor substanțe sau mijloace apte de a provoca decesul unui bolnav,
indiferent de gravitatea sau prognosticul bolii.”28

Dacă se va ajunge la legalizarea eutanasiei, aceasta va conduce inevitabil la efecte

negative profunde pentru om și societate, efecte care deja au fost observate în țările care au
aprobat prin lege practicarea acesteia. Astfel, odată legalizată va avea următoarele efecte:

26
John Wyatt, Eutanasia și sinuciderea...., p. 14.
27
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Eutanasia+din+nou+in+dezbatere+europeana., accesat în
data de 23.02.2023
28
Codul de Deontologie Medicală, din 30 martie 2012, al Colegiului Medicilor din România, publicat în
Monitorul Oficial nr. 298 din 7 mai 2012.
 •eutanasia nu va mai fi controlată; vor fi uciși inclusiv pacienți care nu își doresc acest
lucru. Cu toate că a fost ulterior gândită pentru a fi utilizată numai în cazul oamenilor cu boli în
faze terminale, mai devreme sau mai târziu vor fi eutanasiați și oamenii în vârstă, cei cu
handicap, infirmități sau cu probleme afective. În felul acesta viața umana va fi desconsiderată;

•eutanasia va pune presiune pe bolnavi, care se vor simți constrânși moral să accepte
această procedură medicală deoarece se vor simți ca o povară pentru rude și societate;

•indepedența pacientului va scădea întrucât acceptarea eutanasiei va fi rezultatul

depresiei, durerii, iar pacientul nu va mai dori să trăiască, ci să moară;

•eutanasia va fi privită ca un tratament firesc, alături de celelalte tratamente medicale și

chirurgicale obișnuite; compasiunea, răbdarea, solidaritatea, aceste sentimente își vor pierde
înțelesul și existența;

•îngrijirea medicală își va pierde adevăratul rol, astfel încât, pacientul va fi confuz în a-l
privi pe doctor ca pe un tămăduitor sau călău;

•eutanasia nu în puține cazuri s-a dovedit a fi nu acea moarte bună pe care și-o doresc
oamenii, pentru că au apărut unele complicații, iar pacienții au murit în câteva zile și nu
imediat.29

29
Eutanasia și sinuciderea asistată. Raport comun al medicilor. Traducerea în limba română de Asociația
Provita București, disponibil la adresa <www.provitabucurești.ro>, accesat în data de 23.02.2023
Eutanasia în viziunea contemporană

Cu toate că eutanasia este prezentată ca o formă de dragoste pentru muribund, care curmă
suferința acestuia, de fapt medicul eliberează familia și societatea de bolnavul care a devenit o
povară inutilă, de multe ori acest “tratament” ascuzând poate uneori și interese meschine, precum
moștenirea.

Sunt situații în care pacienții sunt incapabili de orice interacțiune conștientă cu lumea din
jurul lor din cauza bolii sau a traumelor severe. Aceștia se află într-o stare vegetativă persistentă
sau permanentă (SVP), stare care se mai cheamă și moarte cerebrală. Există discuții cum ar
trebuie îngrijiți pacienții care se află în această stare. Din moment ce prelungirea vieții unui
pacient în SVP nu este urmată de vreo schimbare pozitivă, atunci moral ar fi încetarea nutriției și
hidratării artificiale cu condiția ca pacientul să-și fi dat consimțământul pentru procedură atunci
când era conștient sau printr-un împuternicit în baza unei procuri. Firește că nimeni nu dorește să
piardă o persoană dragă, însă trebuie să ne întrebăm dacă astfel de acțiuni slujesc intereselor și
bunăstării pacientului sau ele izvorăsc din propriul refuz de a accepta moartea și încredințarea
celui drag în mâinile oamenilor.

Există o vreme pentru a trăi și o vreme pentru a muri. Prin urmare, când sufletul cuiva se
luptă să iasă din trup, moral și chiar obligatoriu ar fi întreruperea întreținerii artificiale a vieții
pacientului. Dar acest lucru trebuie să se petreacă doar când doctorii au constatat că situația
pacientului este ireversibilă și că organismul continuă să funcționeze datorită mijloacelor
artificiale de întreținere a vieții.30 Orice altă intervenție medicală este inutilă și chiar abuzivă, iar
nu benefică, deoarece împiedică persoana în lupta sa de a muri.

Mișcarea de susținere a dreptului la moarte asistată se extinde pe plan mondial, prin

înmulțirea statelor care legalizează tipuri de moarte asistată și prin creșterea constantă a
numărului de decese.31

30
John și Lyn Breck, Trepte pe calea vieții, o viziune ortodoxă asupra bioeticii, Traducere din limba engleză de
Geanina Filimon, Ed. Sophia, București, pp. 258-261
Chambaere, K., Bilsen, J., Cohen J. et al. (2011). Trends in medical end-of-life decision making in Flanders,
31

Belgium 1998-2001-2007.
 Eutanasia şi surogatele ei par a se regăsi într-un anumit tip de societate și de cultură,
ancorate în trei perspective definitorii ale utilitarismului radical:
 perspectiva hegemonică a lui homo omnipotentis, cel care s-a autointitulat stăpânul
absolut;
 perspectiva individualistă a lui homo libertar, cel care invocă autonomia în forma ei
pură;
 perspectiva care le cuprinde pe primele două – definitivă, a lui homo hedonicus, cel care
este preocupat să trăiască cum vrea el și să decidă ceasul morții când vrea el.32

Eutanasia este un păcat colectiv, săvârșit de doctor, pacient și familia pacientului care a
aprobat acest act, legiuitorii care au promulgat această lege și comunitatea care nu a fost capabilă
să intervină și să protesteze împotriva acestui fenomen necreștinesc și anti-social. Mai mult decât
atât, cine ucide o persoană botezată, ucide un mădular al Bisericii, al cărei cap este Însuși
Hristos. Putem spune cu toată convingerea, că practicarea eutanasiei este o dovadă a lipsei
dragostei pentru oameni, a necredinței și a pierderii nădejdii în Dumnezeu. Aceste trei virtuți
sunt celei mai de seamă pentru un creștin. Cea mai mare tragedie a eutanasiei este poate
scurtarea într-un mod violent și ireversibil a timpului de pocăință. Momentul injecției poate
prinde pe pacient nepregătit pentru moarte, iar acest lucru amplifică gravitatea și dimensiunea
criminală a eutanasiei.33

În ultima perioadă de timp, tehnologia medicală a făcut progrese uimitoare, astfel că viața
omului poate fi prelungită prin ventilatoare, aparate de dializă și antibiotice, dar totodată au fost
momente în care aceste soluții medicale nu au făcut decât să prelungească procesul morții. Este
de preferat atunci când vorbim despre ceasul morții să încetăm orice formă și măsură de
întreținere a vieții umane și să permitem procesului morții să-și urmeze cursul firesc. Această
procedură se cheamă eutanasie pasivă, iar ea recunoaște limitele tehnologiei în dobândirea
tămăduirii și este conform cu voința lui Dumnezeu și a jurământului lui Hipocrate, permițând
încheierea vieții unui pacient în momentul stabilit de Dumnezeu și nu de doctor. Altfel,

32
Sintagma generică folosită de Engelhardt, H.T. (2005). Fundamentele bioeticii creştine. Perspectiva
ortodoxă. M. Neamţu, C. Login, I. Ică (Trad.), Ed. Deisis, Sibiu
33
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Prof. Univ. Dr. Lucian Gavrilă, Conf. Univ. Dr. Cristina Gavrilovici, Asist.
Soc. Drd. Andreea Băndoiu, Principii de bioetică. O abordare ortodoxă, Editura Christiana, București 2008,
pp. 207-209.
intervenția medicală în cazurile terminale nu ameliorează situația bolnavului și devine
împovărătoare și trebuie oprită. Moral, eutanasia pasivă este obligatorie.34

Adevărata eutanasie sau moartea cea bună pentru un creștin este fără nici un dubiu
sfârșitul vieții în pocăință, în împăcare cu toți oamenii și cu Dumnezeu, în curăția inimii, minții
și a sufletului, în liniște și pace sufletească. Toate acestea oferă bolnavului liniștea necesară în
fața morții și nădejde pentru viața veșnică și pentru momentul când va sta în fața Dreptului
Judecător.35

Deoarece nimeni nu cunoaște clipa morții sale, ca și creștini, trebuie să fim pregătiți tot
timpul, să priveghem și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru o moarte bună. De aceea în timpul
Sfintei Liturghii, preotul se roagă lui Dumnezeu să ne ofere “sfârșit creștinesc vieții noastre, fără
durere, neînfruntat, cu pace și răspuns bun la înfricoșata judecată a lui Hristos.”

34
John și Lyn Breck, Trepte pe calea vieții, o viziune ortodoxă asupra bioeticii, Traducere din limba engleză
de Geanina Filimon, Ed. Sophia, București, pp. 244-245.
35
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, p. 136.
 Capitolul II

Eutanasierea în statele Europene

În anul 2012, a fost aprobată Rezoluția împotriva eutanasiei de către Council of Europe
Parlamentar Assembly (PACE), potrivit căreia: „Eutanasia, în sensul uciderii intenționate, prin
acţiuni sau prin omisiune, a unei ființe umane pentru presupusul său bine, trebuie să fie
întotdeauna interzisă.36 Grégor Puppinck, directorul European Centre for Law and Justice, a
catalogat decizia PACE drept „indicaţia clară că majoritatea este împotriva eutanasiei.
Numeroasele abuzuri care se petrec în ţările care permit eutanasia sunt alarmante şi constituie
violări ale adevăratelor drepturi ale omului. Este limpede că eutanasia trebuie interzisă.”37

Cu toate că decizia a fost un răspuns al majorității și s-a așteptat interzicerea practicii,

Rezoluţia nu a avut caracter obligatoriu, astfel, statele care au legalizat anumite forme de moarte
asistată nu au putut fi obligate să modifice sau să retragă legile pro eutanasie. În continuare
dorim să punem ăn lumină țările din cuprinsul Uniunii Europene care au decis să adopte
legislația privind eutanasia.

I. Olanda

În 2002, Olanda devenea prima țară din lume care legaliza două tipuri de moarte asistată
(eutanasia și SAM) și „laboratorul din care alte țări pot trage învățăminte, atunci când se
analizează posibilitatea legalizării eutanasiei”330. Moartea asistată se practicase timp de aproape
două decenii, pe baza unui acord cu Procurorul General și a următoarelor criterii, aflate încă în

36
Goodenough, P. (2012, Ianuarie 27). Euthanasia „Must Always Be Prohibited”, European Body Says,
CNSNEWS, https://bit.ly/3dOzHYz. (02.09.2015).
37
Puppinck, G. (2012, Ianuarie 06). Victory: Council of Europe Adopts Resolution Against Euthanasia,
https://bit.ly/341UmnH. (02.09.2015).
vigoare: (1) cererea bine gândită și voluntară a pacientului informat; (2) suferința insuportabilă;
(3) lipsa opțiunilor de tratament și a prognosticului favorabil și (4) consultarea unui al doilea
medic.38

Cele mai numeroase cazuri de eutanasie s-au înregistrat la pacienții care sufereau de
cancer în stadiu terminal (denumite cazuri tradiționale de eutanasie) și la cei cu afecțiuni
psihice, cu comorbidități sau cu alte afecțiuni.39 Recent, în Olanda se înregistrează și aprobă
dosare ale unor noi categorii de solicitanți, persoane cu comorbidități, dar fără a le pune în vreun
fel viața în pericol sau fără a le provoca suferință, invocându-se, în acest sens, vârsta înaintată,
bolile cronice, epuizarea, pierderea statutului social sau chiar singurătatea.40

Consecințele nerespectării legii se observă și în creșterea numărului de cazuri de peste

300% și în anchetele338 care privesc eutanasierea unor pacienți neeligibili sau a unora cu
perspectivă de îmbunătățire a stării medicale. 41 În prezent, un medic olandez este judecat după ce
a eutanasiat o persoană cu demență care nu își exprimase această intenție, adăugându-i
barbiturice în cafea și intravenos, ajutat fiind de soțul și de copilul paciente.42

II. Belgia

În Belgia legea eutanasiei a intrat în vigoare pe 23 septembrie 2002, fiind modificată, în

2005, pentru a permite farmacistului să vândă euthanatica (medicamentele utilizate de medicul
care practică eutanasia) iar în 2014, pentru a dezincrimina eutanasia pentru minorii capabili.43

Potrivit legii eutanasiei, medicul nu comite o infracțiune atunci când se asigură că:

38
Upper House. (2002). The Dutch Termination of Life on Request and Assisted Suicide Act,
https://bit.ly/3iMP4n8. (13.02.2017). Boer, T.A. (2014). Euthanasia, Ethics and Theology: A Dutch
Perspective. RES, 6(2), 197.
39
Boer, T.A. Euthanasia, Ethics and Theology: A Dutch Perspective. în: RES, 6(2), 2014, p.198.
40
Boer, T.A. Euthanasia, Ethics and.......,p. 206.
41
Deutsch News. (2017, Aprilie 12). Number of official cases of euthanasia rise 10% in the Netherlands,
https://bit.ly/3aFics5. (19.12.2018).
42
Boffey, D. (2018, Noiembrie 09). Doctor to face Dutch prosecution for breach of euthanasia law,
https://bit.ly/2yk8pcy. (19.12.2018).
43
Montero, E. (2017). The Belgian Experience of Euthanasia Since Its Legal Implementation in 2002. În D.A. Jones,
C. Gastmans, C. Mackellar, Euthanasia and Assisted Suicide. Lessons from Belgium, Ed. Cambridge University
Press, p. 41.
  Pacientul este un cetățean major sau un minor emancipat,
 Paceintul se află într-o stare medicală gravă, în care suferințele fizice sau psihice sunt
insuportabile, constante și iremediabile;
 Pacientul a fost informat despre opțiunile de tratament disponibile;
 Pacientul a consultat de un alt medic independent;
 Cererea de eutanesie este conștientă, voluntară, bine gândită și repetată.44

În Belgia, stimulentul noii abordări legislative asupra vieții și a morții are la bază valorile
umaniste (autonomia, etica bazată pe rațiune și știință etc.) predate în școli alături de teme
precum cea a eutanasiei, aceasta fiind „parte a unei filosofii de preluare a controlului asupra
propriei existențe și de îmbunătățire a condițiilor obiective pentru fericire. Există o săgeată a
evoluției care merge tot mai mult pe reducerea suferinței și maximizarea plăcerii.” 45 Dacă ar fi să
realizăm un tablou general al situației geenrate de legalizarea etanasiei în Belgia, am putea trage
următoarele concluzii:

1) Sistemul de control al cazurilor de eutanasiere se dovedește incapabil să protejeze

pacienții, din moment ce funcționează prin autoraportare a posteriori (după eutanasiere, datele de
anchetă sunt insuficiente, tardive și corespunzătoare legii).46

2) Eutanasierea pe baza unor indicații nedefinite în lege – „afecțiune incurabilă” – sau

inexistente în lege – „afecțiuni multiple” – (specifice celor în vârstă, dar nepermise de lege).47

3) Eutanasia apare ca un tratament al depresiei suicidare, de când „ușa eutanasiei este

deschisă pentru mii de persoane deprimate”, cu tulburări psihice sau depresie (categorii excluse
din lege). În unele cazuri, copiii au fost informați despre decesele părinților după eutanasiere.48

44
Le Ministre de la Justice. (2002). Loi relative à l’euthanasie, http://tiny.cc/1z96iz. (10.01.2017).
45
Aviv, R. (2015). The death treatment. The New Yorker. https://bit.ly/3arK56M. (29.11.2018).
46
Nys, H. (2017). A Discussion of the Legal Rules on Euthanasia in Belgium Briefly Compared with the Rules
in Luxembourg and the Netherlands. În D.A. Jones, C. Gastmans, C. Mackellar (Eds.), Euthanasia and
Assisted Suicide. Lessons from Belgium. Cambridge: Cambridge University Press, p 23.
47
Septième rapport aux Chambres législatives, années 2014-2015, 6. https://bit.ly/2QDUKDf. (03.09.2018 )
48
Le Ministre de la Justice. (2002). Loi relative à l’euthanasie, http://tiny.cc/1z96iz. (10.01.2017).
 4) Extinderea legii pentru minori – prin ignorarea datelor specialiștilor legate de capacitatea
decizională insuficientă sau influențabilă a minorilor în asemenea contexte.49

5) Transplantul de organe de la persoane eutanasiate - Chiar dacă numărul persoanelor

eutanasiate de la care s-au prelevat organele este relativ scăzut, se observă o tendință în creștere,
o promovare indirectă și o pregătire susținută.50

III. Luxemburg

În 2009, Marele Ducat al Luxemburgului a adoptat legislația privind eutanasia și SAM.

Condițiile impuse de lege sunt: (1) suferința fizică sau psihică insuportabilă, având drept cauză o
boală incurabilă sau un accident; (2) diagnosticul să fie confirmat de doi medici; (3) pacientul să
fie conștient și capabil în momentul depunerii cererii scrise în mod voluntar și repetat. Deși legea
a fost votată de doar de câțiva oameni din micul Parlament luxemburghez, susținerea populară a
fost de peste 70%, în ciuda opoziției ferme a Bisericii Romano-Catolice și a Marelui Duce Henri
care a refuzat să semneze proiectul de lege, ceea ce a condus la reducerea puterii monarhului, în
mare parte, la un rol ceremonial.51

IV. Elveția

Când vine vorba de Elveția, aici, moartea asistată prezintă o serie de particularități precum:

1) Nu există o lege specifică privitoare la acordarea asistenței pentru suicid, ceea ce

înseamnă că această practică funcționează într-o zonă legislativă gri, adică, o persoană nu poate
fi pedepsită pentru o practică care nu este interzisă de lege. În completarea Art. 15, Tribunalul
Federal din Elveția a recunoscut dreptul de a solicita suicidul asistat (SA), persoanei cu: o boală

49
Arnett, J.J. (2000). Emerging adulthood: a theory of development from the late teens through the twenties. Am
Psychol, 55(5), 469-80.
50
Van Raemdonck, D., Verleden, G., Dupont, L. et al. (2011). Initial experience with transplantation of lungs
recovered from donors after euthanasia. Appl Cardiopulm Pathophysiol, 15, 41.
51
Le Gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg. S’informer sur une demande d’euthanasie ou d’assistance au
suicide, https://bit.ly/39vdvzv. (27.01.2017).
în fază terminală, suferință insuportabilă și durere incontrolabilă; care are discernământul să ia
decizia în mod voluntar și repetat fiind capabilă să-și autoadministreze agentul letal.52

2) Rolul central în facilitarea SA îl ocupă organizațiile right to die. Acestea afirmă că SA

este o formă de „recunoaștere a dreptului de autodeterminare” și „o formă eficientă de prevenire
a sinuciderii.”53 O persoană interesată de asistența pentru suicid trebuie să achite o taxă unei
organizații right to die pentru a avea calitatea de membru. După solicitări repetate, persoana în
cauză și dosarul acesteia sunt examinate de către un medic. În situația acceptării, se stabilește o zi
pentru sinucidere unde un voluntar reevaluează capacitatea decizională a solicitantului, constată
reafirmarea dorinței de a muri, după care pregătește substanțele letale pe care pacientul și le va
autoadministra oral, intravenos sau printr-un tub de alimentare.54

3) Spre deosebire de celelalte state care recunosc forme de moarte asistată, în Elveția, nu
există o instituție de control și monitorizare a cazurilor de SA, de aceea, raportările sunt
dispersate în registrele mai multor instituții.55

V. Germania

În noiembrie 2015, Parlamentul german a adoptat un proiect de lege, prin care moartea
asistată este dezincriminată, dacă această practică se desfășoară pe o bază individuală, din motive
altruiste și o interzice dacă are la bază un profit. Cu toate acestea, legea rămâne neclară și
inexactă, având în vedere că nu este menționat tipul sau mijlocul specific al morții asistate.
Biserica Romano-Catolică și Biserica Evanghelică din Germania au emis o declarație comună în
care au catalogat propunerea legislativă drept o „amenințare semnificativă la adresa demnității
vieții umane” „care deschide, în mod oficial, ușa sinuciderii de zi cu zi și a presiunii sociale
pentru persoanele în vârstă sau grav bolnave.”56

52
Ziegler, S.J., Bosshard, G. (2007). Role of non-governmental organisations in physician assisted suicide.
BMJ, 334(7588), 297.
53
EXIT. FAQ. https://bit.ly/3dOy6lx. (20.01.2018).
54
Ziegler, S.J., Bosshard, G. (2007). Role of non-governmental organisations in physician assisted suicide.
BMJ, 334(7588), 295.
55
Steck, N., Junker, C., Zwahlen, M. (2018). Increase in assisted suicide in Switzerland: did the socioeconomic
predictors change? Results from the Swiss National Cohort. BMJ Open, 8(4), 1.
56
Ethik am Lebensende. Kathlosih.de, https://bit.ly/2JwciNR. (22.12.2018).
Eutanasierea în România

Aidoma altor sisteme de drept european, problematica legalizării/incriminării eutanasiei

are la baza caracterul disponibil/indisponibil al dreptului la viață al unei persoane. Evoluției
legislației române în ceea ce priveşte eutanasia, Codul Penal Transilvănean prevedea la art. 282
că ,,acela care, prin dorința hotărâtă şi serioasă a unei persoane, a fost determinat să o ucidă,
se va pedepsi cu recluziunea până la 3 ani.”57

Codul penal Carol al II‐lea adoptat în 1936 prevedea la art. 468 alin. (1) ,, că acela care
ucide un om în urma rugăminții stăruitoare şi repetate a acestuia, comite crima de omor la
rugăminte şi se pedepseşte cu temniță grea de la 3 la 8 ani”; potrivit alin. (3) al aceluiaşi
articol, ,,pedeapsa este închisoarea corecțională de la 1 la 5 ani, atunci când faptul a fost
săvârşit în condițiile alineatelor precedente, sub impulsul unui sentiment de milă, pentru a
curma chinurile fizice ale unei persoane, care suferea de o boală incurabilă a cărei moarte era
inevitabilă din această cauză”. Prin urmare, în viziunea legiuitorului de la 1936, eutanasia şi
asistarea suicidului erau prevăzute ca variante atenuate de omor, pedeapsa fiind mult redusă față
de limita maximă de 25 de ani de muncă silnică pe care art. 463 o prevedea pentru fapta tipică de
omor. Codul penal de la 1968 nu a mai prevăzut fapta atenuată de ucidere la cererea victimei,
incriminând la art. 174‐176 faptele de omor simplu, calificat şi deosebit de grav şi fapta de
determinare sau înlesnire a sinuciderii, la art. 179.58

Chiar dacă această temă nu este, încă, o preocupare în România, eutanasia și surogatele ei
sunt interzise prin Codul Deontologic al Colegiului Medicilor (Art. 22 respinge „practicarea
eutanasiei și eugeniei”) şi prin Codul Penal (Art. 188 prevede pedepse pentru „uciderea la
cererea victimei” și Art. 189 pentru „determinarea sau înlesnirea sinuciderii.”59 Codul de
Deontologie Medicală Român nu cuprinde astfel de prevederi detaliate referitoare la limitele
obligației medicului de a trata sau a prelungi cu orice chip viața pacientului, referindu‐se explicit
la interzicerea eutanasiei şi eugeniei (art. 22 lit. a) şi la importanța consimțământului pacientului

57
A. Boroi, Euthanasia- Concept, Controverse, Reglementare, în: Revista de Drept Penal nr.2 /1995, p.80
58
C.Rătescu, T.Pop. V.Dongoroz, H.Aznavorian, M.Papadopolu, N.Pavalescu, Gh.Perițeanu, Cod Penal
Carol al II-lea adnotat, partea specială, vol.III, Ed. Librăria Socec, București, 1937, p.100
59
Colegiului Medicilor din România, Codul de Deontologie Medicală, https://bit.ly/39GHe8V.
în ceea ce priveşte efectuarea anumitor proceduri sau tratamente medicale. Astfel, potrivit art. 11
din acest act, nu se poate efectua de către medic nicio intervenție în domeniul sănătății decât
după ce persoana vizată şi‐a dat consimțământul liber şi în cunoştință de cauză. Consimțământul
se poate retrage în orice moment de persoana vizată. Dispozițiile privind retragerea
consimțământului sunt valabile şi în ceea ce priveşte consimțământul exprimat, în condițiile
legii, de altă persoană sau instituție decât persoana respectivă. Potrivit Legii privind drepturile
pacientului nr. 46/200323, pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală
asumându‐şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor
medicale trebuie explicate pacientului (art. 13 din lege). Atunci când pacientul nu îşi poate
exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală de urgență, potrivit art. 14, personalul
medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr‐o exprimare anterioară a voinței acestuia.
În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul
reprezentantului legal nu mai este necesar (art. 15 din lege).

Noul Cod penal – Legea nr. 287/2009 prevede infracțiunea de ucidere la cererea victimei,
ca o formă atenuată a omorului, reînscriind astfel reglementarea nu doar pe linia tradiției
existente în dreptul nostru (art. 468 C. pen. din 1936), ci şi în tradiția majorității codurilor
europene (art. 143 alin. (4) C. pen. span., art. 134 C. pen. por., art. 114 C. pen. ). În expunerea
de motive privind adoptarea noului Cod penal, se arată că reintroducerea acestui text se impunea
însă, înainte de toate, ca urmare a noului regim al circumstanțelor atenuante consacrat de partea
generală31. Dacă în reglementarea Codului penal de la 1968, împrejurarea avută în vedere în art.
190 putea fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară, ducând astfel la aplicarea unei
pedepse sub minimul special, în noua reglementare, chiar reținând o atenuantă judiciară,
pedeapsa aplicată nu se va mai situa obligatoriu sub acest minim. De aceea, pentru a permite
aplicarea unei pedepse care să corespundă gradului de pericol social al acestei fapte, era necesară
o reglementare legală distinctă. În ceea ce priveşte denumirea acestei infracțiuni, s‐a optat pentru
ucidere la cererea victimei şi nu cea de omor la cererea victimei. Potrivit art. 190 C. pen.,
infracțiunea de ucidere la cererea victimei constă în uciderea săvârşită la cererea explicită,
serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate
gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente şi greu de suportat, şi se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
 Această infracțiune are un subiect pasiv special, o persoană fizică suferindă de o boală
incurabilă, infirmitate gravă, cauzatoare de suferințe permanente şi greu de suportat. Atât boala,
cât şi infirmitatea trebuie atestate medical. Pentru existența infracțiunii se cer a fi îndeplinite o
serie de cerințe esențiale:

a) Condiții cu privire la cererea victimei:

‐ trebuie să îşi manifeste în mod expres voința de a i se suprima viața (cerere explicită);

‐ cererea trebuie să fie conştientă, victima realizând natura solicitării, semnificația şi

consecințele acesteia;

‐ cererea trebuie să fie repetată, se reiterează la diferite intervale de timp, reflectând

stăruința victimei în hotărârea luată.

b) Condiții cu privire la starea victimei:

‐ victima să sufere de o boală sau infirmitate atestate medical;

‐ boala să fie incurabilă iar infirmitatea ireversibilă, fiind imposibilă ameliorarea stării
victimei prin vreun mijloc medical;

‐ boala/infirmitatea să cauzeze suferințe fizice sau psihice permanente şi greu de suportat.

Dacă fapta concretă nu este tipică în sensul îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în norma de
incriminare, ea va fi calificată ca omor (art. 188 C. pen.) sau omor calificat (art. 189 C. pen.).
Deşi eutanasia poate fi şi pasivă, iar sub aspectul elementului material, activitatea de ucidere
poate fi comisă şi prin inacțiune. Medicul care, nu mai administrează un medicament care are ca
efect prelungirea vieții unui pacient sau nu mai efectuează o procedură de resuscitare, va
răspunde penal pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere la cererea victimei dacă sunt îndeplinite
şi celelalte condiții referitoare la conduita şi starea subiectului pasiv. Dacă nu a fost formulată
anterior o astfel de cerere repetată, sau deşi a existat o astfel de cerere persoana nu suferea de o
boală incurabilă sau o infirmitate sau nu s‐a putut stabili imposibilitatea de tolerare personală a
suferințelor de către victimă, atunci medicul va răspunde pentru omor simplu sau calificat.
 În situația în care bolnavul îşi retrage consimțământul pentru efectuarea unei proceduri
medicale sau pentru administrarea unui anumit tratament, medicul nu poate continua terapia de
principiu, cu excepția a două situații:

a) când pacientul nu îşi mai poate exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală de
urgență (art. 14 din Legea nr. 46/2003), personalul medical are dreptul să deducă acordul
pacientului dintr‐o exprimare anterioară a voinței acestuia; dar dacă pacientul a exprimat mai
multe opinii anterior, oscilante, sau şi‐a dat acordul pentru o anumită terapie? Într‐o asemenea
situație, de teama sancțiunii penale, medicul ar putea interpreta extensiv voința pacientului
ilustrând obsesia terapeutică amintită pe parcursul prezentului studiu.

b) în cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul nu mai

este necesar (art. 15 din lege), medicul putând trece peste voința pacientului, chiar în cazul unor
cereri repetate anterioare de întrerupere a terapiilor medicale. Şi într‐o asemenea situație
considerăm că se conservă acea viziune paternalistă asupra relației medic‐pacient. Practic, teama
de sancțiunea penală alimentează obsesia terapeutică, la care şi‐a dat concursul şi legiuitorul prin
reglementarea unor astfel de situații.60

60
Lect. univ. dr. Laura Stănilă, Obsesia terapeutică, Pro și contra eutanasiei..., pp 35-40.
Eutanasiere în afara spațiului european

I. Statele Unite ale Americii

Oregon

Când instanța supremă din SUA acorda statelor membre libertatea de a-și reglementa
propria legislație privind SAM (1997), cetățenii statului Oregon votau pentru a doua oară în
favoarea Death with Dignity Act.

Potrivit indicațiilor legii, SAM poate fi efectuată atunci când pacientul:

1) este adult și rezident al statului Oregon;

2) se află în stadiul final al unei boli incurabile (6 luni sau mai puțin până la moartea
naturală);

3) își exprimă, în mod voluntar, intenția de a fi asistat în sinucidere;

4) este capabil să-și administreze singur substanțele letale prescrise de medic;

5) este conștient și informat cu privire la decizia lui și la opțiunile sau alternativa SAM;

6) doi martori atestă decizia voluntară a pacientului, iar doi medici confirmă diagnosticul,
prognosticul bolii și capacitatea decizională a pacientului.61

În Oregon, între 1998-2019, 2.518 de pacienți, cu boli precum cancer, scleroză laterală
amiotrofică și afecțiuni cardiace, au primit prescripție medicală (dintre care 1.657 au murit în
urma ingerării substanțelor letale), iar factorii invocați pentru SAM au fost scăderea capacității
de a participa la activitățile cotidiene plăcute, pierderea autonomiei și a demnității. 62 Numărul
persoanelor care solicită asistență pentru suicid este în continuă creștere, dat fiind că în 1998
(primul an de după promulgare), 15 persoane au murit în urma ingerării substanțelor prescrise,
iar în 2019, numărul a fost de peste zece ori mai mare.63

61
Alexander Capron citat în Jackson, E., Keown, J. (2012). Debating Euthanasia. Oxford: Hart Publishing, 129, 171.
62
Death with Dignity National Center. (2020). Latest Report on Oregon Death with Dignity Act Shows Law
Continues to Work As Intended, https://bit.ly/2JCH0Vy.
Washington

În anul 2008, Washington a devenit cel de-al doilea stat american care a legalizat SAM,
prin adoptarea legii Washington Die With Dignity. Potrivit legii, SAM este permis: 1) adultului
rezident care 2) suferă de o boală, în stadiul terminal 3) și care este competent și capabil să își
înregistreze solicitarea și 4) să își autoadministreze substanțele letale. 64 La fel ca ăn Oregon, și în
acest stat se înregistrează o creștere a cazurilor celor care primesc asistență medicală pentru
suicid, după cum se poate observa din graficul de mai jos. Astfel, dacă în primul an au fost
înregistrate 64 de decese, în anul 2018 numărul lor a crescut la 251 cele mai frecvente boli fiind
cancerul, afecțiunile neurodegenerative și cele respiratorii. Cei mai frecvenți trei factori invocați
pentru decizia SAM au fost: pierderea autonomiei, a demnități și a abilității de a participa la
activități care fac viața plăcută.65

Vermont

În 2013, Vermont s-a alăturat statelor care recunosc SAM, prin adoptarea legii Patient Choice at
the End of Life, potrivit căreia, pacientul trebuie:

1) să fie rezident adult al statului Vermont;

2) să sufere de o boală incurabilă în stadiu terminal, reconfirmată de un al doilea medic;

3) să fie capabil în a-și înainta solicitările;

4) a-și autoadministra agentul letal;66

California

California a legalizat SAM prin adoptarea End of Life Option Act. Din iunie 2016, statul
recunoaște dreptul adulților bolnavi, în stadiul terminal de a solicita și de a obține o prescripție
63
Public Health Division. (1999). Oregon’s Death with Dignity Act: The First Year’s Experience,
https://bit.ly/3brfS7S
64
Washington State Legislature. Death With Dignity Act Requirements, https://bit.ly/2JjBjeU
65
State Department of Health. (2018). Washington State Department of Health 2017 Death with Dignity Act
Report, https://bit.ly/39ks3Sr
66
The Vermont Statutes Online. Patient Choice at End of Life, https://bit.ly/2UjKIJK.
medicală pentru achiziționarea și autoadministrarea substanțelor letale310. Între 2016-2018,
1.108 de pacienți (cu afecțiuni neurologice, cancer, boli cardiovasculare și respiratorii) au primit
aprobare, 807 murind după ingerarea agentului letal.67

Colorado

Prin adoptarea Access to Medical Aid In Dying în noiembrie 2016, statul Colorado
permite unui adult cu o boală incurabilă aflat în ultimele 6 luni de viață, să primească o
prescripție medicală pentru substanțele letale pe care și le va administra singur. Legea stabilește
sancțiuni pentru nerespectarea cererii de SAM sau pentru constrângerea solicitării
medicamentelor, cu bună știință. În perioada 2017-2019, au primit prescripții medicale 365 de
pacienți cu boli precum cancerul, afecțiunile neurologice, bolile cardiace și respiratorii.68

Districtul Columbia

Din iunie 2017, Districtul Columbia permite SAM oricărei persoane adulte, în ultimul
stadiu al bolii, care are mai puțin de 6 luni de trăit și care este competentă să ia decizia și să
solicite, în mod voluntar, asistența pentru suicid.69

Hawaii

Prin legea Our Care, Our Choice Act, care a intrat în vigoare la începutul anului 2019,
statul Hawaii permite pacienților adulți cu o boală aflată în stadiul terminal, cu capacitate
decizională, autoadministrarea agentului letal.70

II. Canada

În 2013, Parlamentul Québec-ului a adoptat Bill 52, prin care s-a schimbat statutul și
încadrarea juridică a morții asistate (din infracțiune, în îngrijire la finalul vieții) pentru „a asigura

67
California End of Life Option Act 2016 Data Report, https://bit.ly/3ai4gUu.
68
Colorado Department of Public Health and Environment. (2016). Medical Aid in Dying,
https://bit.ly/2JenDlD
69
Collier, R. (2017). Assisted death gaining acceptance in US. CMAJ, 189(3), E123. https://bit.ly/2xpCHdm
70
State of Hawaii. (2018). A Bill For An Act, https://bit.ly/39ksJar.
respectul față de îngrijirea de la finalul vieții [...] față de demnitatea și autonomia pacientului.” 71
Printr-o hotărâre a instanței supreme din Canada, referitoare la neconstituționalitatea incriminării
morții asistate, eutanasia și sinuciderea asistată au devenit legale în toată Canada în iunie 2016.
Legea C-14 permite asistența medicală în caz de deces pentru pacienții adulți în cazul cărora se
constantă suferința fizică/psihică insuportabilă provocată de o afecțiune gravă și irecuperabilă și
care se confruntă cu moartea naturală previzibilă.72

În primul an după ce moartea asistată a fost legalizată, în Canada, s-au înregistrat 1.982
de decese asistate medical323. Până la 31 octombrie 2018, numărul de persoane care au primit
MAID a ajuns la 6.749, cea mai frecventă afecțiune fiind cancerul, urmat de tulburările
neurodegenerative și de problemele sistemului circulator și respirator.73

III. Columbia

În Columbia, timp de aproape 20 ani, eutanasia a fost practicată fără o reglementare

specifică, după ce Curtea Constituțională a decis în 1997 că, în anumite circumstanțe, această
practică nu poate fi considerată crimă.

Din iulie 2015 moartea asistată a fost dezincriminată pentru columbienii adulți care
suferă de o boală incurabilă, în stadiul terminal capabili să redacteze cererea, în mod voluntar,
repetat și în prezența a doi martori. În cazul incapacității, cererea să fie semnată de tutorele
desemnat anterior, de familie sau de medic. După ce medicul a constatat starea medicală gravă și
capacitatea decizională, alternativa morții asistate a fost prezentată, iar dosarul a fost trimis către
comitetul abilitat pentru verificare.74

Din 2018, pot solicita eutanasia și minorii care suferă de afecțiuni grave, fără speranțe
rezonabile de vindecare, cu capacitate decizională să alcătuiască o cerere voluntară, informată și
neechivocă și cu aprobarea ambilor părinți (în cazul minorilor cu vârste între 6 și 12 ani). Dacă

71
The Parliament of Québec. (2013). Bill 52. An Act Respecting End-of-Life Care, https://bit.ly/2WPq0Di
72
Parliament of Canada. (2016). Bill C-14, https://bit.ly/2xrG97j.
73
Health Canada. (2019). Fourth Interim Report on Medical Assistance In Dying in Canada,
https://bit.ly/2Us4Cmb
74
Ministerio de Salud. (2015). Protocolo para la Aplicación del Procedimiento de Eutanasia en Colombia
2015, https://bit.ly/3au9FI4
există o discrepanță în deciziile părinților, primează dorința adolescentului (cu vârsta cuprinsă
între 12 și 14 ani), iar de la vârsta de 14 ani, prevalează decizia adolescentului.75

Capitolul III

Pozitia Bisericii Ortodoxe față de eutanasiere

75
Colombia has regulated euthanasia for children and adolescents. Latin American Post,
https://bit.ly/33QYpTI
 Atât Biserica Ortodoxă cât și cea Romano-Catolică refuză într-un mod categoric
euthanasia. Bisericile protestante au opinii diferite în privința acestui subiect. În ceea ce
privește pe doctor, euthanasia pare asimilabilă omuciderii, iar în ceea ce privește
persoana care o cere, pare asimilabilă unei sinucideri asistate. Or, în porunca a șasea a
Decalogului ni se spune: “Să nu ucizi” (Ieș. 20, 15). În această poruncă este cumprinsă
implicit sinuciderea, fiind interzis nu numai să omori pe altcineva, dar și să te omori pe
tine sau a pune pe altcineva să te omoare. Numai Dumnezeu este singurul în mod absolut
să hotărască începutul și sfârșitul vieții umane, după cum în mai multe rânduri este
precizat în Sfânta Scriptură: “În mâna Lui, El ține viața a tot ce trăiește și suflarea întregii
omeniri” (Iov 12, 10); “Domnul omoară și învie, El coboară la locuința morților și iarăși
scoate” (1 Regi 2, 6); “Nu este alt Dumnezeu afară de Mine, Eu omor și înviez” (Deut.
32, 39).76

Momentul zămislirii și morții omului trebuie să fie în mâinile lui Dumnezeu. El

singur este deasupra vieții, morții și a procesului morții. Vremea pentru a trăi și a vremea
pentru a muri trebuie să fie horătâtă de Dumnezeu. Este obligatoriu să se facă orice effort
pentru refacerea pacientului până la un nivel optim al sănătății.77

Prin urmare, chiar dacă se vorbește despre eutanasie activă sau pasivă, este un act
împotriva lucrării și voii lui Dumnezeu. Nici medicul și nici pacientul nu poate hotărâ
când viața cuiva trebuie să înceteze. Mai mult decât atât, scopul medicinii este de a lupta
pentru viață și nu de a justifica moartea. Omorul din compasiune este contrar menirii
profesiunii medicale. Mântuitorul Hristos nu a omorât pe bolnavii pe care i-a întâlnit, ci a
curmat suferința lor tămăduindu-i. Cunoaștem că viața este cel mai de preț dar oferit de
Dumnezeu nouă. Prin urmare, fiind un dar, nu putem dispune de el după bunul nostru
plac, ci avem datoria să ne îngrijim de sănătatea noastră. Când Dumnezeu îl crează pe

76
Jean-Claude Larchet, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica,
București 2012, pp. 114-116.
77
John Breck, Darul sacru al vieții. Tratat de bioetică. Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007, p. 268.
om, nu-l în pune în fața alegerii dacă să primească sau nu darul vieții. Acesta îi este dat,
oferit, iar omul trebuie să îl folosească în vederea mântuirii.78

Biserica iubește pe copiii ei și este alături de ei atunci când aceștia sunt bolnavi și
suferă. În astfel de momente, preoții sunt alături de enoriașii bolnavi prin prezența fizică a
lor, prin rugăciuni, prin susținere morală și prin oferirea Sfintelor Taine. Spre deosebire
de societatea secularizată care nu înțelege suferința și dorește suprimarea ei, în viața unui
creștin suferința capătă înțeles. Dacă nu recunoaștem suferinței un sens, atunci vom fi
cuprinși de disperare, teamă, descurajare, întristare. De aceea, Sfinții noștri Părinți ne
îndeamnă să ne preocupe evidențierea rolului pozitiv al suferinței în perspectiva mântuirii
noastre.79

În cultul Bisericii Ortodoxe există rugăciunea pentru ieșirea cu greu a sufletului și

Canonul de Rugăciune către Maica Domnului în ceasul morții. Astfel, ne putem ruga lui
Dumnezeu să ia repede viața celui care se află într-o agonie prelungită și dureroasă.
Preotul se roagă astfel: ”Poruncește dar, Stăpâne, să se dezlege în pace sufletul robului
Tău și să se odihnească în locașurile cele veșnice împreună cu toți sfinții Tăi.” Iar dacă
persoana suferă de mult timp și e în pragul morții, preotul se roagă astfel:”Cu iubire de
oameni, poruncește ca această legătură nestricată a Ta, pe care ai sfințit-o cu voia Ta cea
dumnezeiească, să se desfacă și să se risipească, iar trupul să se desfacă în cele dintru
care a fost alcătuit, iar sufletul să se mute acolo de unde și-a luat ființă până la învierea
cea de obște. Moartea sfinților și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată ce este
moartea bună.80 În timpul oricărei Liturghii Ortodoxe, o cerere este repetată de trei ori:
„Sfârşit creştinesc, fără durere, neînfruntat, în pace...”. Înţelegerea ortodoxă a unui
sfârşit neînfruntat include pregătirea momentului morţii, care este considerat un stadiu
semnificativ spiritual al vieţii umane. O persoană bolnavă, care este înconjurată de grijă
creştină este capabilă să-şi ducă ultimele zile ale vieţii pământeşti, experiind revărsarea

78
Dr. George Stan, Teologie și Bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2001, pp. 111-112.
79
Dr. George Stan, Teologie........., p. 112.
80
H. Tristam Engelhardt jr., Fundamentele bioeticii creștine, Traducere Mihail Neamțu, Cezar Loghin, diac.
Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu 2005, p. 428.
de har, care îi va dărui o nouă înţelegere a căii pe care a mers şi pe care va merge şi o
prezenţă plină de pocăinţă înaintea eternităţii.81

În Ortodoxie, viziunea supra eutanasiei se analizează din perspectiva în care viaţa

este legată de Biserică. Cererea pentru eutanasie poate veni din partea bolnavului, a
familiei acestuia, sau în anumite situaţii, chiar din partea echipei de îngrijire. În ultimele
două cazuri actul eutanasic, fiind practicat în afara dorinţei bolnavului, îl face
inacceptabil din punct de vedere deontologic. Pentru creştinul mărturisitor, sfârşitul vieţii
pământeşti se constituie într-o etapă esenţială care trebuie să fie din plin trăită de către
bolnav, ca un sfârşit creştinesc, în optica sa „de justificare în faţa tronului de temut a lui
Hristos”. Nimeni nu are dreptul de a-i fura acest timp care îi aparţine doar lui şi nu
nouă.82

Prin Rezoluţia Comisiei de Bioetică, Biserica Ortodoxă Română respinge

eutanasia, catalogând-o drept „act împotriva lui Dumnezeu” și expresie a unei
„mentalități secularizate” și a unor „etici hedoniste și utilitariste. 83 Justificarea are la bază
principiul vieții ca dar de la Dumnezeu, potrivit căruia, viața umană este intrinsec bună,
fapt pentru care trebuie apărată, îngrijită și respectată în orice situație, pentru că
Dumnezeu, și nu omul, este Stăpânul ei absolut, prin vrerea Lui, „intrăm şi ieşim din
istorie.84 În încheierea Rezoluției, Biserica susține și recomandă utilizarea mijloacelor de
natură duhovnicească și medicală prin care să se aibă în vedere uşurarea suferinței și a
durerii provocate de boală.

În declaraţia referitoare la opoziţia totală faţă de eutanasie se afirmă că: „iubirea

de aproapele nu constă în curmarea vieţii cuiva din milă pentru a-l scăpa de dureri, ci a-
l ajuta să suporte durerea pană în clipa când se va preda lui Dumnezeu, moment care
trebuie să rămână rezultatul unui proces natural şi, pe cât posibil, în deplină conştienţă

81
<www.pravoslavie.ru>, accesat în data de 25.03.2023
82
Prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta, Liliana Buta, Eutanasia ca Intenție, în: Studia, Vol. 57 (LVII) 2012, Cluj-
Napoca
83
Comisia de Bioetică a Bisericii Ortodoxe Române, Eutanasia, https://bit.ly/2UT7lUr.
84
Comisia de Bioetică a Bisericii Ortodoxe Române, Eutanasia, https://bit.ly/2UT7lUr.
şi cu deplină conştiinţă. Datoria noastră şi în special scopul medicilor este de a fi în
slujba vieţii până la capătul acesteia; or omul trăieşte chiar şi atunci când se află în
stadiul terminal al vieţii fizice”. În cazul bolilor incurabile, Biserica Ortodoxă
recomandă folosirea tuturor mijloacelor în vederea uşurării durerii provocate de boală:
în primul rând a celor de natură spirituală, înţelegându-se prin aceasta administrarea
Sfintelor Taine, consilierea duhovnicească, rugăciune şi susţinere morală, iar în al
doilea rând, de natură medicală, prin administrarea tratamentelor normale, prin
asigurarea igienei corespunzătoare şi a tratamentelor paleative.”85

Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a emis un document în care a

recomandat o atenție sporită către îngrijirea paliativă holistică, unde îngrijirea
duhovnicească să se afle în centrul preocupărilor preotului și ale comunității.86

Biserica Ortodoxă Rusă face lumină referitor la acest subiect, recomandând să se

efectueze resuscitarea şi menţinerea artificială în viaţă a pacienţilor aflaţi în stadiu
terminal dacă aceştia şi-au exprimat clar această dorinţă. Dacă pacienţii nu şi-au exprimat
dorinţa, atunci se recomandă luarea celei mai bune decizii de către medicul curant în
funcţie de particularitatea fiecărui caz.87

Comisia Sinodală de Bioetică din cadrul Bisericii Greciei a întocmit un document

oficial cu 54 de articole referitoare la eutanasie și la societatea în care este dezincriminată
această practică. Membrii Comisiei vorbesc despre societatea secularizată a politicienilor
și legiutorilor ca „manageri ai vieții și ai morții” care dezvoltă condițiile unei societăți
rasiste și eugenice în care pacienții cu boli în fază terminală sunt considerați
„neproductivi” și „obstacole în calea dezvoltării și a bunăstării.” 88 Biserica Greacă

85
Biserica Ortodoxă Română. Opera social-filantropică, Bioetica. Euthanasia. Disponibil la:
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/bioetica_2.html
86
Ecumenical Patriarchate of Constantinople (Orthodox Christian). (2009). The legal regulations on end of life
choices in Greece and Turkey, https://bit.ly/3c5bWcN.
87
Russian Ortodox Church, Official Web Site of the Department for External Church Relation, Problems of
Bioethics, Disponibil la: http://www.mospat.ru/en/documents/ustav/,
88
The Holy Synod of the Church of Greece Bioethics Committee. (2007). Basic positions on the ethics of
Euthanasia. Atena: Apostoliki Diakonia of the Orthodox Christian
respinge moartea rezultată din deciziile omului, aceasta fiind considerată „ o insultă la
adresa lui Dumnezeu”, „un act lipsit de etică” din partea medicului și recomandă clerului
și credincioșilor să nu aștepte ca pacienții suferinzi să li se adreseze, ci să meargă în
locurile unde aceștia sunt internați și să-i îngrijească. De asemenea, preoții sunt îndemnați
să le administreze Sfintele Taine, pentru a înlocui „neglijarea care duce la eutanasie” cu
„iubirea, grija și nădejdea adevărată care intensifică dragostea pentru viață. 89

În cadul Bisericii Ortodoxe Sârbe, utanasia nu trebuie să reprezinte o problemă

pentru creștinul preocupat de cultivarea virtuților în vederea mântuirii și a vieții veșnice,
și nu de acțiunile prin care poate pierde posibilitatea desăvârșirii. „Problema eutanasiei
apare ca o întrebare amorală care declară o negare completă a lui Dumnezeu (...) în
societatea care nu recunoaște slăbiciunea materiei vieții și a morții” 90 Argumentația
teologilor sârbi are la bază doctrina vieții ca dar de la Dumnezeu și raportul responsabil al
omului cu darul primit. Potrivit acesta, nimeni nu are dreptul să-și ia propria viață sau
viața altcuiva, deoarece doar Dumnezeu este cel care decide cu privire la naștere și la
moarte și fiecare viață este în mâinile Sale.91

89
The Holy Synod of the Church of Greece Bioethics Committee. (2007). Basic positions on the ethics of
Euthanasia. Atena: Apostoliki Diakonia of the Orthodox Christian
90
Loncar, M., Pajkanovic, Z. On Euthanasia, https://bit.ly/3c7CmdV.
91
Loncar, M., Pajkanovic, Z. On Euthanasia, https://bit.ly/3c7CmdV.