Ce înseamnă rugăciune lucrătoare?

De asta depinde ca
rugăciunea mea să fie ascultată.
Vrem ca rugăciunile noastre să fie ascultate de Dumnezeu? Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune care
este una dintre condițiile esențiale: rugăciunea noastră trebuie să fie lucrătoare.

Dacă rugăciunea noastră este lucrătoare, atunci ea are putere și capătă consistență. Dacă nu este
lucrătoare, atunci rămâne fără ecou, fără rezultat. Ceea ce, bineînțeles, nu ne dorim deloc.

Bine, deci avem nevoie de rugaciune lucratoare. Dar ce înseamnă asta? Și cum să ajungem la rugăciunea
lucrătoare?

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că există două feluri de a citi expresia asta, rugăciune lucrătoare. O
poți înțelege mai întâi ca rugăciunea mea pentru mine: și atunci mă întreb când devine lucrătoare
rugăciunea mea pentru mine?

Iar în al doilea rând, o poți înțelege drept rugăciunea unei alte persoane pentru mine - și sigur ne
întrebăm ce înseamnă rugăciune lucrătoare în acest caz.

Și iată primul înțeles, prima situație: atunci când mă rog cu rugaciunile obisnuite, cand ma rog pentru
mine deci, rugăciunea mea devine lucrătoare —--------------------------------- dacă produce schimbări
vizibile în viața mea. Ce fel de schimbări? Sfântul Maxim spune scurt: trăirea virtuților și împlinirea
poruncilor lui Dumnezeu. În viața mea, nu pot despărți rugăciunea mea de faptele mele. Nu pot fi un om
rugător dacă în viața mea nu fac faptele recomandate de Iisus Domnul în Evanghelie. Așa cum știți:
Învățătorule, ce să fac ca să am viața veșnică? Păi, răspunde Iisus, fă ceea ce s-a spus demult să faci: fii
corect în viața de toate zilele, nu minți și nu fă nedreptăți. Astea sunt poruncile. Iar virtuțile: fii milostiv,
iartă chiar și atunci când nu ți se cere iertare, iubește dezinteresat pe aproapele tău și fii disponibil
pentru ca să-l ajuți și să-l susții.

Este nevoie să deschid aici o mică paranteză, ca să explic mai bine. Atunci când mă rog, rugăciunea mă
pune în fața lui Dumnezeu. Ei bine, cum stau eu în fața lui Dumnezeu? Vă aduceți aminte ce s-a întâmplat
cu primul om, atunci când, după ce el făcuse primul său păcat, păcatul fundamental, Dumnezeu l-a
strigat pe nume. Adame, unde ești? Iar Adam era după tufișuri, pentru că-și știa chipul său din interior
afectat de greșeală și nu se mai simțea demn să stea în fața lui Dumnezeu.

Dumnezeu Însuși îl strigă, iar Adam nu răspunde. Nu e de mirare că acum omul strigă, iar Dumnezeu se
face de multe ori că nu aude.

Dar, spre deosebire de Adam, eu n-am voie să mă pitesc după tufișuri. Oricum, ochiul lui Dumnezeu mă
vede oriunde m-aș ascunde. Și atunci, ce-mi rămâne de făcut? Nimic altceva decât să-mi asum
responsabilitatea pentru ceea ce sunt (asta pe de o parte!) - iar pe de altă parte să pun în practică
schimbarea sau schimbările de care am nevoie. Aici devine rugăciunea lucrătoare. Rugăciunea
lucrătoare este efortul meu de a mă pune în acord cu solemna prezență a lui Dumnezeu. Prin rugăciune,
eu Îl chem în viața mea. Și în timp ce mă rog, prin însuși faptul că eu continui să mă rog accept că viața
mea trebuie să se schimbe în bine. Și mai mult, și mai mult, de fiecare dată când mă rog și cu atât mai
mult cu cât mă rog mai mult. Iar Sf. Maxim Mărturisitorul mai spune chiar că cele bune pe care le fac,
virtuțile deci, sunt de fapt cele conforme cu firea. Cele ale firii nu sunt cele rele, păcatele și plăcerile.
Cele conforme cu firea noastră sunt cele spirituale. Când facem ceea ce ne-a spus Mântuitorul, atunci
revenim de fapt la firea noastră cea adevărată. Când ne îndepărtăm de plăcerile trupești grosiere,
atunci revenim de fapt la firea noastră cea adevărată.

Plecasem de la expresia rugăciune lucrătoare, și vă spuneam că există și un al doilea fel de a vedea

expresia aceasta. Și anume, atunci când cineva se roagă pentru tine. Cum devine rugăciunea lui
lucrătoare?

Sf. Maxim ne explică: dacă un sfânt se roagă pentru tine, rugăciunea lui este lucrătoare dacă în același
timp în care el se roagă, tu lucrezi binele și virtutea în viața ta.

E extraordinar de important ce ne spune Sf. Maxim, acest mare teolog al Bisericii, care a trăit în secolul al
7-lea. E important pentru că e foarte pragmatic. Gândiți-vă la asta: tu îl rogi, să zicem, pe un bun creștin,
pe un om credincios, să se roage pentru tine. Sau trimiți un pomelnic la o mănăstire, sau dai un
pomelnic la biserica ta. Te bazezi pe faptul că acel frate al tău, sau monahii de la acea mănăstire, se vor
ruga pentru tine. Și da, se vor ruga. Dar întrebarea este: rugăciunea lor va avea putere, va avea șanse să
se împlinească?

Ei bine, Sf. Maxim ne spune că da, rugăciunea care se face pentru tine va fi puternică. Dar cu o condiție:
ea să fie dublată de schimbări în bine în viața ta.

Ce fel de schimbări? Aceleași despre care am vorbit și mai devreme. Să eviți răul și să respecți poruncile
Evangheliei (le spunem porunci, dar sunt de fapt propoziții esențiale pentru buna stare a ființei).

Iată cuvintele Sf. Maxim: rugăciunea unui drept pentru tine nu-ți folosește dacă tu te ocupi mai mult cu
păcatele decât cu virtuțile. Și ne dă un exemplu din Sfânta Scriptură, ca să ne convingă: Samuel îl
plângea pe regele Saul, care păcătuise; dar plânsul și rugăciunea lui Samuel cel drept către Dumnezeu
nu aveau efect, pentru că nu erau dublate de pocăința păcătosului Saul. Și de asta Dumnezeu chiar îi
spune lui Samuel: ”Cât timp o să te mai tânguiești pentru Saul? E inutil.” Găsiți toată istoria în cartea I a
Regilor, capitolul 16.

Revenind: dacă un om drept și credincios se roagă pentru tine, rugăciunea lui prinde aripi prin pocăința
ta (regretul pentru cele rele) și prin virtuțile tale (practicarea faptelor bune). Dacă faci asta, rugăciunea
aceea rostită pentru tine are forță și ajunge la Dumnezeu.
Dacă nu faci asta, zice Sf. Maxim că este o mare nesimțire (chiar așa spune! O mare nesimțire) și o mare
nebunie să ceri altuia să se roage pentru tine, în timp ce tu însuți ești nepăsător. El se roagă pentru ca
Dumnezeu să-ți ierte greșelile, fix în timp ce tu continui să faci aceleași greșeli. Nesimțire și nebunie!

O altă istorie din Biblie pe subiectul acesta este la profetul Ieremia, în capitolul 7. Acolo, Dumnezeu
constată că poporul este nici mai mult nici mai puțin decât viclean. Pe de o parte, face tot felul de lucruri
rele, pe de altă parte vine la templu să se roage ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat sau ca și când
iertarea divină li s-ar cuveni.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt directe și percutante: ”Voi furați și ucideți și faceți adulter; jurați mincinos
și umblați după alți dumnezei. Apoi veniți și vă înfățișați înaintea Mea, în templul Meu, și ziceți ”Suntem
izbăviți”, ca apoi să faceți iarăși toate ticăloșiile acelea”. Acesta este și locul din Scriptură unde
Dumnezeu spune pentru prima dată că templul sfânt a ajuns pentru păcătoșii care-l profanează
”peșteră de tâlhari”. Mântuitorul va folosi aceeași expresie, așa cum știți, șase sute de ani mai târziu.
Peșteră de tâlhari. Tâlhari, oameni nu doar făcători de rele, ci vicleni; răuvoitori, nu doar răufăcători.

Și după ce face acest rechizitoriu, Dumnezeu îi cere lui Ieremia: Nu te mai ruga pentru acest popor, nu
mai înălța rugăciune și cerere pentru dânșii, pentru că nu te voi asculta”.

Iată deci: mijlocirea și rugăciunea celui drept pentru nevrednicul de mine are tot sensul din lume. Dar cu
condiția ca eu să încerc să nu contrazic prin faptele mele însăși rugăciunea lui. Iar dacă mai și depun
eforturi pentru a-mi îndrepta viața, asta dă forță uimitoare rugăciunii lui. Să-mi îndrept viața, adică să
devin conștient de ceea ce sunt acum, pentru a deveni în viitor mult mai mult decât atât.

De multe ori oamenii, chiar oamenii credincioși, preferă să se mintă pe ei înșiși. Ne uităm în oglindă
(într-o oglindă virtuală) și ne spunem că e ok și așa. Nu e aproape nimic bine în viața noastră, dar merge
și așa. Nu suntem credincioși, dar e ok, probabil că Dumnezeu o să ne sporească credința. Nu e totul în
regulă în familie, dar e ok, o să vedem cum ne descurcăm. Nu ne rugăm cum trebuie și cât trebuie, dar e
ok, Dumnezeu ne iartă.

Da, Dumnezeu ne iartă, da, Dumnezeu ne sporește neputințele, da, Dumnezeu este milostiv. Dar suntem
orbi și ne mințim pe noi înșine. Ne băgăm capul în nisip și concluzionăm că suntem în siguranță, pentru
că pericolul nu se mai vede.

Să-ți spui ție însuți în față adevărul - iată una dintre marile virtuți! Să te vezi cum ești —----------- nu
pentru ca să disperi și să te prăbușești, ci ca să nu te mulțumești cu prea puținul pe care l-ai realizat
până acum. Înalță fruntea ta din țărână și privește departe! Nu fi trufaș, dar nu fi fricos și nici nesincer.