Rolul și rodul rugăciunii în viața creștinului

„Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă

bună? Să cânte psalmi! Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme preoții bisericii;
şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele
Domnului.Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va
însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5 : 13-15)
Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov este o epistolă a punerii
credinței noastre în practica vieții, arătând-o prin trăirea în fiecare zi după Cuvântul
lui Dumnezeu, de aceea și abordarea rugăciunii din eseul meu trebuie să ne îndemne
și să ne ducă la a pune în practică ceea ce a pus Dumnezeu la îndemâna noastră în
trăirea noastră pe acest pământ ca și credincioși.
Dar ce este, totuși, rugăciunea ? Pentru orice creştin, rugăciunea este vorbirea
(tainică ) continuă cu Dumnezeu, a relației noastre sincere, dezinteresate, prietenești
cu Acesta. Ne rugăm pentru noi, pentru familia noastră, pentru prietenii noştri, chiar
şi pentru duşmanii noştri, cerând de la Dumnezeu anumite binefaceri sau mulţumind
pentru cele primite.Cei mai mulţi dintre noi, însă, suntem victimele unei societăţi care
ne încleştează în ritmul infernal al activităţilor cotidiene, părând că nu mai este loc de
rugăciune....O problemă în aparență ușor de dezbătut dacă preocuparea noastra constă
numai în a discuta despre efectuarea rugăciunii, rostirea ei prin cuvinte, exprimarea
celor necesare , cerute de la Domnul, dar nu și despre esența ei, calitatea care o face
să ne fie de folos sufletului și să placă lui Dumnezeu.Ne referim aici la o rugăciune
care să aibă efecte vizibile în modul nostru de a ne comporta, de a vorbi, de a făptui
lucrurile.Să aibă, uneori, chiar răspuns imediat de Sus. Să ne schimbe încetul cu
încetul deprinderile și modul de a gândi, de a înțelege ,,CE” ne cere Dumnezeu spre a
deveni oameni noi întru Hristos, creștini adevărați.
V-ați gândit vreodată care este, cu adevărat, rolul rugăciunii în viața oamenilor
obișnuiți? Rugăciunea are un rol foarte important în viața credinciosului, spunea
Sfântul Augustin că ”este respirația sufletului”, de aceea trebuie să înțelegem că este
importantă în orice circumstanță a vieții și este strâns legată de relația personală cu
Dumnezeu, de veghere și stăruință, de prezența Duhului Sfânt în viața noastră, de
neprihănire și de intensitatea temperaturii, de post și ne ușurează biruința în lupta pe
care noi ca și creștini o ducem. Lumea noastră contemporană are nevoie de rugăciune
mai mult decât orice altceva. Nu este trebuință de conferințele conducătorilor ca să se
rezolve problemele lumii, nu este trebuință de organizații internaționale ca să
consolideze pacea, nu este trebuință nici de guverne ca să rezolve problemele de stat.
Ceea ce trebuie mai mult decât toate este rugăciunea către Dumnezeu, și pentru toate
celelalte Dumnezeu va găsi modul de a le rândui spre folosul sufletului omenesc, a
făpturii Sale, pe care atât de mult o iubește. Și oricât am fi de dezamăgiți datorită
provocărilor vremurilor, oricât de mult foamea ar secera lumea, semenii noștri ar
muri din pricina bolilor, oameni nevinovați ar fi uciși în atacuri teroriste, noi conflicte
de război ar apărea zilnic, un adevăr nu trebuie să-l uităm: Dumnezeu poate rezolva
toate problemele, numai să i-o cerem din adâncul inimii și fără nici o urmă de interes
personal.
Și totuși, care sunt roadele rugăciunii noastre? Rodul de excepție al rugăciunii
nu este căldura ori dulceața, care se datorează poate și înșelăciunii, ci frica de
Dumnezeu și zdrobirea de inimă. Alte roade ale rugăciunii le căpătăm aflând noi
luare aminte şi smerenie. Aceste roade se arată înaintea celorlalte din rugăciunea
săvârşită aşa cum se cuvine, dar mai ales din rugăciunea „Tatăl nostru”, care după
cum știm este una dintre cele mai complexe rugăciuni prin profunzimea și totodată
simplitatea cererilor și a cărei lucrare stă mai presus decât cântarea de psalmi, şi de
celelalte rugăciuni grăite. Din luarea aminte se naşte umilinţa, iar din umilinţă se
adânceşte luarea aminte. Ele se împuternicesc, născându-se una pe alta; ele aduc
rugăciunii o adâncire, dând cu încetul viaţă inimii; ele îi aduc curăţenie, înlăturând
risipirea şi visarea. Ca şi adevărata rugăciune, luarea aminte şi umilinţa sunt daruri
ale lui Dumnezeu.Nu uitaţi că nu trebuie să ne mărginim la o simplă repetare a
cuvintelor rugăciunii, ci să lucrăm mereu la conștientizarea cuvintelor, pentru a nu ne
osândi singuri în fața lui Dumnezeu prin promisiunile noastre nerespectate. Acest
lucru nu ne va duce la niciun rezultat afară de o deprindere mecanică de a repeta
această rugăciune cu limba, chiar fără să ne gândim la ea. şi aceasta fără îndoială, nu
e rău. Dar alcătuieşte cel mai depărtat hotar din afară al acestei lucrări. Esenţa lucrării
este să stai cu cugetul de sine treaz în faţa Domnului întru toată frica, credinţa şi
dragostea. Această stare sufletească este cu putinţă să se împlinească în noi şi fără
cuvinte. Este chiar de trebuinţă s-o statornicim din nou mereu în inimă, mai înainte de
orice. Cuvintele vor veni mai târziu, după aceasta, ca să ţintuiască luarea aminte şi
stările sufleteşti.
Vindecarea de boli şi uşurarea durerilor este un alt rod al rugăciunii pentru
semeni. Atunci când rugăciunea este săvârşită în ambianţa de har a Bisericii, dar şi în
puterea unei credinţe, care „mută şi munţii din loc”, cei bolnavi primesc cu adevărat
noi energii de viaţă, simt că se află racordaţi la un izvor de putere şi lumină cu totul
deosebit de cele ale lumii acesteia, care mângâie, uşurează şi vindecă bolile sufleteşti
şi trupeşti ale omului. Mântuitorul fiind „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”
a lăsat în Biserica Lui o Taină, prin excelenţă, a vindecării de bolile sufleteşti şi
trupeşti: Taina Sfântului Maslu, la care Sf. Sinod al Bisericii noastre ne îndeamnă
părinteşte să medităm şi să ne rugăm, să celebrăm şi să punem în lucrare darurile
acestei Sfinte Taine, cu o sârguinţă specială.Rugăciunea pentru aproapele dezvoltă şi
adânceşte dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, care se simte la rândul lui
iubit şi de Părintele ceresc şi de fraţii săi întru Hristos – semenii săi. Cu alte cuvinte,
un alt rod al rugăciunii pentru semeni este evidenţierea, afirmarea şi adâncirea
solidarităţii între cei care se roagă unii pentru alţii.
 În concluzie, rugăciunea are numeroase roluri în viața oricărui creștin și, de
asemenea, are nenumărate beneficii care pot fi „culese” de credincioși, arătând astfel
nemăsurata putere și bunătate a celui ce a spus „Unde sunt doi sau trei adunați în
numele Meu, sunt și eu în mijlocul lor.”(Matei18 :20) .