Canonul de rugaciune al preotului si importanta acestuia

Nu se poate concepe o trăire duhovnicească deplină a preotului fără o pravilă de rugăciune zilnică. Și
cum ar trebui să fie aceasta? Cât de lungă sau scurtă? Ce rugăciuni să conțină? Cum să ne asigurăm că
rugăciunea zilnică nu devine formală? La ce să acordăm o atenție deosebită? Ce greșeli să evităm? Și în
ce constă esența citirii unui canon de rugăciune?

În cele ce urmează vom încerca să găsim câteva răspunsuri la întrebările de mai sus.

Să începem cu faptul că fiecare preot ar trebui să aibă un duhovnic. Și cu sfatul și binecuvântarea

duhovnicului, el trebuie să-și stabilească un program de rugăciune zilnică.Este întotdeauna ceva
individual și nu există o regulă generală. Această sfătuire trebuie să tină cont de gradul de libertate și de
alegere personală a celui care a întrebat. Apoi, volumul de muncă al preotului este de așa natură încât
uneori, nici atunci când trebuie să-și citească Rânduiala pentru Sf. Împărtășanie, nu are întotdeauna
suficientă putere.

La săvârșirea unui canon de rugăciune ținem cont de trei principii: cantitatea, perseverența și calitatea.

1. Cantitatea. Orice lucru făcut cu măsură înfrumusețează pe om, atât în activitatea pământească, cât și
în cea duhovnicească. Găsirea ”căii de mijloc” este foarte importantă. În împlinirea pravilei de rugăciune,
această ,,cale împărătească” este importantă și relevantă. Este nevoie, pe de o parte, să ne silim a ne
ruga, pe de altă parte să ne temperăm habotnicia . Lenea este dăunătoare, exagerarea este periculoasă.
Uneori poate este mai bine dacă nu finalizăm canonul azi, să rămână dorința de a continua și mâine.
Exagerarea provoacă cel mai adesea refuzul și renunțarea. Învățăm de la Sf. Părinți că ”rugăciunea scurtă
este fără de preț”.

Să nu ne însușim de la început canoane mari. Să fie astfel încât să-l putem îndeplini toată viața.
Amintiți-vă: pravila este pentru preot și nu invers. Canonul corect menține preotul într-o stare bună de
spirit, dar în același timp, se păstrează bucuria inimii și dorința de rugăciune. Aici pot fi luați în
considerare și alți factori: vârsta, starea de sănătate, familia, volumul de muncă etc. Rodul unei rugăciuni
corespunzătoare este smerenia adâncă și pacea inimii. O pravilă care corespunde puterilor noaste ține
treaz în noi duhul rugăciunii. Fiindcă scopul este acela de a ține ,,mintea toată ziua la rugăciune.”

2. Perseverența. Să fim stăruitori în rugăciune. Aceasta este porunca apostolului Pavel: ,,Rugați-vă
neîncetat” (1 Tesaloniceni. 5,17). Succesul oricărei lucrări depinde de râvna și stăruința noastră, dar nu
numai. Trebuie să ne amintim că suntem doar împreună lucrători cu Dumnezeu. „Astfel nici cel ce
sădește nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.” (1 Corinteni. 3,7). Este
important ca Dumnezeu să binecuvânteze osteneala noastră. Sfinții Părinți vorbesc despre sinergie -
adică stăruința noastră în rugăciune, pe de o parte, și ajutorul lui Dumnezeu prin Harul cel mântuitor, pe
altă parte. Rugăciunea nu trebuie să înceteze niciodată din viața preotului.Practicarea rugăciunii este ca
mersul pe bicicletă sau ca deplasarea cu barca împotriva cursului apei: doar străduința și truda
neîncetată asigură mișcarea înainte. Deprinzându-ne cu rugăciunea, sărăcia inimii și plictiseala din suflet
vor fi în cele din urmă înlocuite de o bucurie și dorință de rugăciune. Acesta este un semn de înaintare și
ajutor plin de har. Statornicia este importantă în practicarea unui canon de rugăciune. Dacă un canon nu
are o practică regulată, atunci acesta încetează să mai fie o pravilă. Va fi un fel de hobby spiritual de
weekend, când iei o carte de rugăciuni pentru că nu ai ce face zicând: ei bine, ia să citesc ceva...
Indiferent de starea de sănătate sau de dispoziție, se cuvine să ne rugăm. Și se întâmplă și minuni - poți
începe canonul plictisit, obosit, iar la final ieși vesel și puternic, renăscut din interior. Pentru că
rugăciunea dă putere sufletului.

3. Calitate. Mai puțin, dar mai bine. De acest lucru ar trebui să ne amintim toți atunci când ne angajăm la
o anumită rânduială de rugăciune. Conform Sf. Părinți, două indicii condiționează calitatea rugăciunii:
atenția minții și zdrobirea inimii.Potrivit Sf. Ioan Scărarul, atenția este sufletul rugăciunii. El îi sfătuiește
pe toți să coboare (încuie) mintea în cuvintele rugăciunii. La început, toată lumea o face prost, dar nu
trebuie dat înapoi și nici renunța. Să ne punem la treabă, și cu siguranță Dumnezeu ne va ajuta, ne va
trimite la timpul potrivit un înger păzitor al rugăciunii noastre. Sf. Marcu Ascetul zice: "A ne ruga oricum
sta in puterea fiecăruia, a ne ruga cum se cuvine sta in puterea rugăciunii si in darul Duhului Sfânt". De
aceea, după cum ne învață Sf. Părinți, mai întâi ne rugam "cum putem", ca mai apoi sa ne rugam "cum
trebuie"... Acest "cum trebuie" este de la Duhul Sfânt, nu este o lucrare a sinelui nostru, a omului, ci a lui
Dumnezeu.

Inima înfrântă și smerită este cu adevărat altarul de jertfă, de unde Dumnezeu primește nevoințele
noastre duhovnicești, din care principala este rugăciunea. Se cuvine să ne apropiem de rugăciune ca un
copil cu blândețe și fără răutate, iertându-i pe cei ce ne-au greșit și rugându-ne pentru cei care ne
jignesc. Să ne amintim de toate datoriile noastre neîmplinite față de Dumnezeu și astfel ne va fi mai ușor
să iertăm. În același timp este necesar să facem inima să plângă pentru păcatele săvârșite ca mărturie
importantă a adevăratei pocăințe.

Este clar că îndeplinirea acestor condiții este posibilă prin săvârșirea unui canon mai simplu de
rugăciune. Experiența va veni cu timpul și apoi va fi posibil să adăugăm și alte rugăciuni. Și ne vom
îndeplini cu umilință mica noastră pravilă de rugăciune cu fidelitate, urmărind calitatea rugăciunii
noastre, amintindu-ne că nu ostenelile noastre determină succesul, pentru că acesta vine de la
Atotputernicul Dumnezeu.

5.Prima întrebarea care se pune când vine vorba de un canon de rugăciune este cât de lung ar trebui să
fie și ce ar trebui să conțină. Dar se pare, că nu aceasta este întrebarea principală. Și totuși, fără a
răspunde la ea, nu putem trece la ceea ce este mai important. Și aici, uneori, ne confruntăm cu o situație
paradoxală, când unii preoți nu îndeplinesc nici măcar puținul care trebuie așa cum trebuie, ci caută
„canoane și rugăciuni speciale”. Ne comportăm precum un meseriaș grăbit și nepăsător, care fără să
îndrepte fundația, caută să ridice pe ea cea mai înaltă clădire posibilă și, în loc să aibă grijă de fiabilitatea
fundației, caută cum să construiască din ce în ce mai multe etaje. Este clar cu ce se poate termina o
astfel de construcție.

Pentru început, cea mai simplă și, nu mă tem să spun, suficientă rânduială pentru o viață bună și
evlavioasă este citirea atentă și smerită a rugăciunilor de dimineață și de seară. Apoi, dacă este posibil,
citirea zilnică a unui capitol din Sf. Scriptură, citirea unei catisme, sau mai multe din Psaltire. Cu siguranță
vom adăuga aici rugăciuni înainte și după masă, înainte de orice lucrare și de mulțumire, la sfârșitul zilei
de lucru și foarte important, deprinderea cu ”Rugăciunea lui Iisus”. Restul se poate adăuga la sfatul
duhovnicului, iar alegerea aici este cu adevărat bogată. În orice caz, trebuie să luăm aminte ca ,,mica
pravilă” să nu degenereze niciodată într-o simplă formalitate, căreia i ne supunem cu conștiința datoriei,
însă fără participare lăuntrică. Libertatea acordată rugătorului are tocmai sensul de a tăia formalismul de
la rădăcină și de a conduce adevărata rugăciune la întâlnirea personală cu Dumnezeu ,,în duh și în
adevăr”. Cheia succesului în rugăciunea personală constă în râvna şi conștiinciozitatea pe care preotul o
are fată de misiunea sa. Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nicio activitate nu este mai de preț decât
rugăciunea, fiindcă ea ne dăruiește inspirație și putere pentru a rosti cuvântul frumos și pentru a săvârși
fapta bună. Rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire fată de
Dumnezeu şi de semenii noștri. Este, așa cum au spus sfinții rugători, ‹respirația sufletului›”.

6.Și acum ajungem cu adevărat la punctul principal. Orice rugăciune, în primul rând, trebuie să fie
susținută de o trăire creștinească de zi cu zi, adică de o permanentă atenție la împlinirea poruncilor lui
Hristos. Altfel, Domnul răspunde rugăciunii noastre cu aceste cuvinte: „Și pentru ce Mă chemați:
Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? (Luca 6:46).

Dar asta nu este tot. Pentru că, oricât de mult ne-am strădui să fim atenți și zeloși în împlinirea
poruncilor lui Hristos, împlinim în cel mai bun caz, cel mai simplu lucru pe care trebuie să-l împlinim și,
de multe ori, dacă suntem atenți la noi înșine, vom fi siliți să admitem că nu îndeplinim nici măcar o mică
parte din ceea ce se cuvine. Înțelegerea acestui fapt nu trebuie să ne ducă la descurajare, ci la o
conștientizare smerită a neputinței noastre. Și acesta este cu adevărat principalul lucru în orice pravilă
de rugăciune: pocăința sinceră, atenția în rugăciune și încredințarea noastră totală în mâinile lui
Dumnezeu. Preotul trebuie să se roage cât mai mult fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în
inimă, ne unește cu Dumnezeu cel Milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate și în fiecare
frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutățile vieții și să
pregustăm încă din lumea aceasta lumina și bucuria învierii și a vieții veșnice.
Viața noastră este aranjată în așa fel încât orice conținut să fie strâns legat de formă. Sufletul nemuritor
este prezent în trupul muritor, Sf. Împărtășanie se păstrează în cutiuța numită ,,Sf. Chivot”, mirul
parfumat - în sticluță, iar pentru înălțarea de rugăciuni, canonul poate fi forma exterioară. Așa cum un
râu are un canal de-a lungul căruia apa curge cu ușurință înainte, tot așa o pravilă de rugăciune este
canalul de-a lungul căruia plutește rugăciunea către Domnul.

O anumită rânduială organizează sufletul, îl pregătește pentru rugăciune. Rugăciunile de dimineață și de

seară, pravila înainte de Împărtășanie, acatistele și paraclise, precum și alte cărți de rugăciuni sunt
compuse de oameni sfinți, ele cuprind acele cugetări și trăiri în care ar trebui să ne regăsim și noi. Prin
urmare, nu putem a ne ruga ignorând rânduiala din cărțile de rugăciune.

Dar sensul pravilei nu este în citirea textelor în sine, ci în dobândirea unui mod de viață în fața lui
Dumnezeu, dobândirea unei stări de rugăciune, a unui duh de comuniune cu Dumnezeu. Canonul de
rugăciune este doar un mijloc, iar scopul este harul lui Dumnezeu, de care se bucură cel ce se roagă.

Imaginați-vă că cineva încearcă să găsească o comoară. Un târnăcop și o lopată sunt doar mijloace
pentru a face aceasta. Sunt atât de valoroase pe cât contribuie la dobândirea comorii. Prin urmare, este
ridicol să ne lăudăm cu pravila de rugăciune pe care o practicăm, de parcă prin asta am fi deja printre
sfinți. Nu suntem mântuiți prin metaniile sau rugăciunile noastre, ci Dumnezeu ne mântuiește prin Harul
Său atunci când îl chemăm în rugăciunile noastre.

Pravila de rugăciune trebuie îndeplinită de fiecare dată cu sentimentul că Domnul este de față. Un canon
de rugăciune, îndeplinit cu sârguință, cu atenție și cu pocăință, deschide inima pentru primirea Harului
Divin, iar harul va aduce liniște peste năzuințele noaste. Și poate că veșnicia noastră depinde de
sentimentul și atenția cu care împlinim pravila.

În acesta privință lucrurile sunt clare și bine stabilite, dar să revenim la pravila zilnică.
O mărturie emoționantă a părintelui Stăniloae, limpezește sensul și neliniștea căutărilor sale, așezând la
locul de cinste, o descoperire personală care i-a deschis, pentru toată viața, calea către Dumnezeu. „L-
am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărți, în idei și în simboluri. Dar acest lucru nu
mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu
putință să-L întâlnești pe Dumnezeu, în mod real, prin rugăciune. Și aici L-am auzit spunându-mi:
Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc! Atunci, cu răbdare, m-am pus pe lucru. Astfel am
înțeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubește și că, umplându-mă de iubirea Lui, inima mea
se deschide celorlalți”.

Preoția este frumoasă în toată slujirea și sub toate aspectele ei. Toate activitățile desfășurate de preot în
parohia sa sunt de mult folos, dar pe lângă acestea, fiecărui preot îi este netăgăduit lipsa de a avea în
sine și cu sine starea duhovnicească - duhul rugăciunii. Cuviosul Nil zice:” Fericit este acela care niciodată
nu încetează a se ruga. Tu, preotul lui Dumnezeu, prin glasul rugăciunii tale să cuprinzi picioarele
nevăzute ale lui Dumnezeu și atunci inima ta cea întinată se va preface într-o comoară de aur neprețuit,
într-un jertfelnic al Domnului”.

Să ne străduim cu dragoste a ne apropia de Domnul, cu toată inima și cu tot sufletul, în toată vremea și
în tot ceasul, cu o adâncă conștientizare a neputinței noastre - și apoi orice am zice, chiar și cea mai
simplă și mai mică rugăciune, fără îndoială, prin harul lui Dumnezeu, ne va aduce folos duhovnicesc.

Bibliografie :

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București, 2018

Liturghier, Editura IBMBOR, București, 2012

Filocalica, vol. I, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, EIBMO, București, 2017

Sfântul Ioan Scărarul, Scara, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune
al B.O.R., București, 1992

Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, trad. de Maria
Cornelia Oros, Ed. Deisis, Sibiu, 1995

Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Sibiu, 1996