IONEL TEODOREANU ÎN CASA BUNICILOR ÎN CASA BUNICILOR NINGE NAIV.

Poate că pe o fereastră aburită, un deget mic a desemnat o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi hogeacul din care iesă codiţa unui cârlionţ de fum. Satul fulgilor e numai în ochii copiilor. Geamul e o filă veche din cartea îngerilor. Aşa începe iarna: într-o dimineaţă albă, cu copaci moşnegi şi alţii copii. BUNICUL A FOST, BUNICA ESTE E TERIBILĂ CASA bunicilor! Uf! de câte ori trebuie să se ducă la bunici cu părinţii, copiii se uită chiorâş unul la altui, strâmbă din buze, dau din cap, şi sunt ca zmeele descălecate de pe vânturi şi arestate în dulap, cu cozile înfăşurate, sfoara depănată şi zbârnâietoarea mută. Mâinile trebuie să fie curate şi dulci la pipăit, unghiile tăiate, părul pieptănat — dar nu cu mâinile —, hainele periate, ghetele lustruite. — Să nu vorbiţi tare şi neîntrebaţi, să nu râdeţi prosteşte, să nu puneţi mâna pe lucruri, să nu v-atingeţi de pisici, să nu faceţi obrăznicii... — Atunci ce să facem? — Să fiţi cuminţi. Să nu, să nu, să nu. Asta-i casa bunicilor: zidurile între care nepoţii n-au voie să fie copii. E mai rău decât la biserică. Acolo măcar e lume multă, mare şi cam surdă, iar copiii — printre babe şi moşnegi — sunt ca în pădurea veche: îşi fac semne şi râd pe furiş şi înfundate. Dar bunicii sunt doi, fiecare în câte un fotoliu; părinţii, doi, fiecare pe un scaun; iar copiii, prizonieri între ochelarii bunicilor şi ochii părinţilor. Bunicul a fost procuror general, adică generalul procurorilor. Tata spune: — Nimeni nu crâcnea în faţa tatei. — Stăteau toţi smirnă? — Toţi. — Chiar şi mata? — Chiar şi eu. Teribil! — Şi bunica? urmează logic glasul inocent. Tata vrea să se încrunte, dar zâmbeşte cu ochii mici. — Mama? se întreabă el. Straşnică femeie! Râde şi nu mai spune nimic. Aşa e tata: când nu vrea să spună ceva, îi vine să râdă. Cu mama râde des. Mama se supără, şi tata parcă e copilul mamei, ca şi ceilalţi. Bunicul a fost şi primar şi decanul avocaţilor, bunicul a fost decorat: decoraţiile le ţine bunica în şifonieră, şi portretul bunicului, din salon, pe tot pieptul fracului. — Tată, bunicul e ca o poveste. — De ce? — Fiindcă începe cu „a fost”.
1

Tata zâmbeşte. Asta nu înseamnă întotdeauna că o vesel. Dar nici nu se supără. Acum bunicul e alb şi zâmbeşte. Chiar şi primăvara el e tot ca un copăcel nins. Are ceas de aur cu muzicuţă, ochelari cu ramă de aur — şi stă. Stă acasă toată ziua. E foarte bine să fii bunic. Bunica a fost şi ea tânără, adică a fost mireasă când bunicul nu era bunic, când tata nu era tată, şi când copiii tatei nu erau deloc. Numai gândindu-se la tinereţea ei, mintea copiilor se înceţoşează de aţe de păianjeni mai colbăite decât cele din pod de pe cărţile cu litere chirilice. Când o fi fost tânără şi bunica? Atât de încâlcită-i socoteala tinereţii ei, încât nepoţii se gândesc la tinereţea bunicii ca la altceva, cum e de pildă portretul doamnei frumoase din salon, de lângă portretul cu decoraţii al bunicului, — dar simt câtă vechime e în fosta mireasă a bunicului. Teribil! Lumea spune bunicii „Coana Elencu” şi bunicului „Cuconu Alecu”. Iar bunicii între ei îşi spun Alecu şi Elencu, şi nu-şi vorbesc cu ,,tu" ca tata şi cu mama, ci cu „mata", ca şi cum ar fi în vizită unul la altul. Nepoţilor le vine să râdă. Dar: — Să nu... VIZITA PORNESC SPRE CASA bunicilor în trăsura comandată de tata. Se cunoaşte! Un muscal numai de catifea, ca un mitropolit cu şapcă, obrajii de duduie, bici galben ca de aur, roţi cu ochelari de cauciuc, perne moi, covoraş la picioare şi cai negri, cu coamă şi coade lungi de fată care s-a lăut. Dar sunt armăsari, fiindcă numai armăsarii pot fugi cu atâta străşnicie năzdrăvană. Unul dintre copii ar vrea să vadă luceferii de foc, care s-aprind în mers pe pieptul armăsarilor. Dar copiii stau pe scăunaş, cu spatele la muscal, nas în nas cu ochii mamei. Mama e nervoasă. Pe genunchi are o cutie de bomboane legată cu şnur de aur. Cu toate că sînt în mănuşi, degetele maniei fac game pe capacul cutiei. Copiii ştiu ce înseamnă când mama face game fără pian. Deci stau cuminţi. Tata fumează şi salută în dreapta şi în stingă. Toată lumea îl cunoaşte pe tata. Au ajuns în „Beilic”. Dar trăsura nu intră în ogradă. Stă smerită la poartă, ca la mănăstire. Mama în frunte, cu foşnetul rochiei, umbreluţa şi cutia de bomboane; tata după mama, cu scârţâitul ghetelor, uitându-se la copaci; copiii în urmă, unul după altul, târându-şi paşii, cu capetele mereu întoarse după armăsarii de la poartă. Dintâi intră cutia cu bomboane cu mâinile mamei, apoi mama cu sărutările. Tata aruncă ţigara, îşi şterge buzele cu batista care miroasă frumos a apă de colonie, se descoperă şi intră, sărutând pe rând mâna bunicilor. Bunicii îl sărută pe frunte. Tata nu mai e tata: e copilul bunicilor. Copiii, şi mai mici, rămaşi parcă fără tată, aşteaptă pe treptele antreului să le vie rândul la bunici. Treptele sunt de piatră vopsită albastru deschis. Antreul este de lemn gălbui, cu ferestre. Mâna bunicii e plină de inele cu pietre colorate şi ouşoare de mărgăritar. Miroasă ca turtele de Crăciun, a migdale şi apă de flori. — Sărută, nepricopsitule, ca lumea. Aşa se sărută?
2

Nepotul sărută din nou — apăsat şi cu „ţoc” — mâna care parcă are un ochi în palmă ca bolta bisericii. Mâna bunicii, chiar când o săruţi, o simţi urzicându-ţi urechea. Mâna bunicului bate-n gălbui şi miroasă a frunză uscată de nuc. Copiii ar vrea să fie în casa bunicilor ca la pomul de Crăciun. Dar e altfel. În casa bunicilor totul e cuminte — ca în somn — şi nu se mişcă din loc, începând cu nepoţii aşezaţi la rând pe trei scaune prea înalte pentru ei. Stau. Stau. Stau. Le vine să se strâmbe ca la fotograf. Dar: „Să nu"... Tac. Tac. Tac. Le vine câte-un „oac" de broască, câte-un „ham" de câine, câte-un „bâz" de muscăbâzălău, câte-un „muu” de vacă. Dar: „Să nu"... Şi nu fac nimic, nimic, nimic. Degeră de urât. Unul cască sincer: „Uăăă!" — Caşti o gură cât o şură! spune bunica. Are să-ţi intre muştele. Ia să văd: te speli bine pe dinţi? — De ce nu-ţi acoperi gura când iţi vine să caşti? intervine mama, trimeţindu-i o privire mai împungătoare decât acul de pălărie. Ceilalţi nu mai cască, deşi simt câte-o gură de peşteră cu balauri în fălcile încleştate. În schimb, cel mai mic strănută. — Moaşa-n pod, spune bunica. Da' unde ţi-i balista? N-are. — Nu ţi-am spus, — începe mama. I-a spus, dar n-are. — Iaca ţi-o dau pe-a mea, — spune bunicul. Suflă bine. Mama nu admite batiste străine în mâna copiilor. Dar asta se va vedea acasă, la înapoiere, după ce trăsura cu doi armăsari îl va duce pe tata la club. Bunica a făcut cafeaua, a umplut filigenele cu semilună, le întinde pe rând. începând cu bunicul, varsă ca din greşeală puţină cafea în farfurioara tatei, şi spune, privindu-l pe sub ochelari: — Ai să iei parale. — Dea Domnul! Poate se sparge ghinionul! — Tot nu te-ai lăsat? îl cercetează bunica, cu glasul gros şi sprâncenele îmbinate. Tata râde, mama oftează, bunica dă din cap a pagubă şi bea cafeaua răcoritoare în farfurioară, făcând „sfrr” cu buzele, ca o vrabie când zboară de jos pe creangă. — Da' istora ce să le dau? o întreabă pe mama, ştergându-şi cu batista mustăţile de cafea. — Nu-i mai răsfăţa, mamae. Lasă că au de-ajuns acasă. Nepoţii îşi încrucişează privirile asupra cutiei cu bomboane. Deşi bunica are ochi şi-n palmă — pentru nepoţi —, nu vede. Strânge cutia cu bomboane proaspete în dulap, şi le dă din cutia cu bomboane vechi. — Voi aveţi dinţi de lup, gâgâlicilor, nu ca mine, femeie bătrână. După cafea, tata se duce în odaia de alături. Nasul bunicii parcă se ascute adulmecând urma tatei. Trece câtva timp cu miros de fum de tutun, şi tata se întoarce, ştergându-şi mustăţile cu batista parfumată. Bunica îl priveşte, îşi duce şi ea batista la nas, ia de pe o poliţă cornetul
3

cu toate că în fiecare zi. Joacă barbut în banca repetenţilor din fundul clasei. Ghinionul tatei tot nu s-a spart. faţa de masă are pete de noroc. cu păr buclat de culoarea castanelor sălbatice şi obraji de măicuţă. Nepoţii au aflat din Eminescu despre „grecotei cu nas subţire". înainte de-a se destrăma. întârzie dimineaţa la şcoală. ca şi uniforma — cu mâinile la spate.de coajă de brad cu răşină. nasurile nepoţilor se îngroaşă patriotic. Când vin copiii în vizită — tot cu părinţii —. — Tată de când fumezi mata? îl cercetează ei în taină. aflând se vede toate miroznele păcatului. Trebuie dat la Şcoala Militară. Nu? — Da.. Părinţii nu mai sînt atât de tineri: au băieţi mari. dă cu praştia nu numai în vrăbii şi în gutuile Nănoaiei — care suferă de ficat — dar şi-n ferestrele oamenilor răi. cum ar fi popa Tuchi şi dascălul Ghiţă-Sughiţă. care le scot peri albi. sergenţilor şi oamenilor serioşi. în apele somnului lui? Mai ales el nu ştie. primeşte bilete 4 . după ce tata-şi bea cafeaua neagră. confirmă mama. — Cum credeţi voi — continuă tata mult mai convins — că aş fi îndrăznit să fumez în casa părinţilor mei? Nici acuma. Nuferi cresc. şi nu face nimic: nici la şcoală. zâmbeşte ca şi cum ar vrea să tacă. Copiii sînt mândri că tatăl lor a cutezat să fumeze în casa bunicilor. fură ţigări din biroul tatei. Se simte ca un fum care se încolăceşte în semn de întrebare. dar răspunde totuşi: — Parcă de când m-am căsătorit. Altfel nu mai merge. Nepoţii sînt într-adevăr plini de păcate. căci se uită crâncen la ei. visa şi când era treaz. poartă pantaloni „cloche". are note proaste la matematică. trage cu puşca în ciorile de pe crucea bisericii sfântului Ion Gură de Aur. pare are păr de aur creţ şi graseiază râzând cu toată faţa — ca şi cum mereu lar bate soarele în ochi — e bătăuş. Cel mijlociu. cu număr. bunica. chimie. după ce le spune nepricopsiţilor să nu-şi ia nasul la purtare şi să-i sărute mâna cum trebuie. Tata se uită la mama cu coada ochiului. Bunica e neam de grec. s-a fotografiat picior peste picior cu cărare la mijloc şi monoclu cu şnur. îmbinându-şi cu afurisenie sprâncenele stufoase. În schimb. Numai că nasul bunicei s-a ascuţit şi mai tare şi parcă are lucirea unui acuşor la pândă. Cel mic. Când era mic. scoţând limba şi făcând schime necuviincioase birjarilor. să afumi cu tămâie şi să stropeşti cu aghiazmă înaintea şi pe urma lui. fumează cu ţigaretă de cireş — tabacherea i-a confiscat-o domnul pedagog Jenică Bantaş —. şi suflând şi tot suflând se duce cu fumul albastru în cele patru colţuri ale odăii cum ai face semnul crucii într-un loc spurcat de Necuratul. şi trei fire din coadă i se zburlesc. tăcut ca o oglindă din pod. germană şi religie. drept în vârf. spune mama care trebuie să cumpere din ce în ce mai mulţi metri de stofă pentru uniformele lor. sau broaşte. vinde cărţile şcolare înainte de Crăciun. pune un cărbune din sobă. ridicând din umeri. ştiinţe naturale. e îngândurat ca o salcie ninsă. Când se uită la ei. acum doarme şi când nu doarme. din fundul pământului. Dar bunicii au rămas aceiaşi. — îi iscodeşte pe rând cu nasul ei subţire. E teribilă casa bunicilor! NASUL BUNICEI ŞI PĂCATELE NEPOŢILOR Nepoţii au crescut şi cresc „văzând cu ochii". şi merge cu bicicleta — fără număr. nici acasă.. Scaraoţchi îşi linge buzele. Cât despre cel mare. printre tramvaie şi trăsuri.

Prin uşa întredeschisă. Fulgii se uită unii la alţii. săpun de glicerină. Ruşinea unei şcoli model. Viscoleşte. să nu. pază. — răsună din urmă glasul mamei. comisarii. Ninge din toate părţile cu spume de fum. Şi după el — sau de la el — şi cel mai mare. 5 . până când ameţesc în scrânciobul viforniţei.. Dar a rămas tot la liceu. Se vede că i-a mai spus ceva. grijă. caietele şi o cutie de bomboane trimisă de părinţi bunicilor. termometru. — Nu mai merge. are ticuri — închide ochii.parfumate. Blanşa se gudură. Noapte mare de iarnă. teafăr ca prin minune — parcă i-a fost lene să sembolnăvească — va fi expediat de mama la bunici. periuţă de dinţi nouă. scoate limba şi mişcă din urechi —. cu binoclul mamei în etacul domnului director. Se pregăteşte de plecare cu inima mai grea decât picioarele de iarnă. Popa Tuchi. fiindcă tata. două pijamale şi trei mandarine. pedagogii. — a hotărât mama. sergenţii. Al treilea. Casele nu se mai cunosc. ÎNTR-O ZI VINE cu temperatură cel mai mic.. două pachete de ţigări. Ferestrele aprinse sunt de aur ca pâinea scoasă din cuptor. Doctor. lumina din casă — de acasă — e caldă şi bună ca un samovar aprins alături de cozonaci. Te dau la Şcoala Militară. CĂLUŢ.. Un geamandan ticsit. un greier necăjit e şi mai greu decât un car cu fân. din coadă.. căţărat pe prăjină. reţete. Răi copii! Ştie mama — şi pune la inimă —. fredonează şansonete. cling-cling. rufele vămuite de ochii mamei. HII. clipind. Inima fotografiază tot. a fost surprins de profesorul de gimnastică uitându-se tocmai în sus. suprem ca şi crucea bisericii sfântului Ion Gură de Aur. E foarte solemn. În geantă: cărţile. a zâmbit cu faţa în şervet. ştie tata — şi tace —. Gheorghe aduce cu tărăboanţa lemne pentru foc. ştiu profesorii. după ce-a reprodus solemn vorbele directorului. Rău e să fii sănătos. străzile nu se mai văd.. face epigrame. Sania trage la scară. — Şi să nu superi pe bunici. Bieţii părinţi! Dar bunicii? Să afle bunicii! Ar fi teribil! ŞI IATĂ CA. cu ghete şi şoşoni. Iar în buzunar. dascălul Ghiţă-Sughiţă. Până şi clopoţeii spun: să nu. Cling-cling-cling. furate de la tata. să nu. cel mijlociu. ŞI S-A TOT DUS HII. Călătorul oftează. Nănoaia şi toate babele de la ferestrele oraşului. ciorapi cârpiţi. Huieşte târgul. E un rău. Directorul 1-a convocat pe tata la şcoală şi i-ar fi spus: — Nu mai merge.. şi n-a mai spus nimic.

— Noi tocmai ne culcasem. Miroasă a sobă caldă şi a fum albastru de răşină. ca o vorbă trecută din gură în gură. nepotul povesteşte mai cu uşurinţă despre boala fraţilor şi hotărârea mamei. BUNICULE. Intră. Ţipenie de om. până să ajungă tocmai în fundul cetăţii.Surghiunitul aprinde o ţigară. I-atât de pesimist c-a devenit eroic. Ninsoarea fâlfâie şi tremură.. Vine şi motanul. — dar parcă-i miezul nopţii. surghiunitul ar lăsa geamandanul la uşă şi ar fugi fără să mai privească în urmă.. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ LA CASTEL ÎN POARTA OARE CINE BATE? — EU SUNT. Bunicul îl ascultă alb. oftează şi iar dă din cap. răsturnându-si ceafa pe spetează. În brazi. 6 . Dar fiindcă ştie că-s bunicii. Dacă n-ar şti că înlăuntru sînt bunicii. ciorile vorbesc răguşit într-un fel de ţigănească. Fulgii vor să-i stingă ţigara. bunicule. dar o aprinde. Câinii nu mai latră. Prea târziu. glăsuind zgribulit şi ponosit ca greierul în casa furnicii. Aşa aveau şi nepoţii când erau mici. şi-i pare rău că ştie. ninsă şi oblonită. Dumnezeule! Se leapădă de ţigară. întunecată. Îi goneşte ca pe ţânţari. EU. Soneria parcă s-a dus hăt departe. învechindu-i aşteptarea. Nu-i târziu — acasă. Sania sa şi oprit la poarta ogrăzii în care trăsurile nu intră. Se lungeşte în sanie ca un boier mare. stă. suflându-le fum.. Cling-cling-cling. Dezbracă-te mata. Faţa bunicului e mult mai turtită şi boţită decât ziua. Fiindcă îl are înaintea ochilor numai pe bunic. Halatul a intrat la spălat şi i-a rămas prea strâmt la umeri. Vântul şi-ascultă glasurile când de lup şi când de cucuvaie. Nepotul începe. Bunicul obloneşte uşa. din strajă în strajă. ridică din sprâncene. apare capul bunicului. moşnegindu-l. Mută. de picioarele bunicului. — răsună de dincolo glasul bunicei. cu mare greu.. N-a fumat niciodată pe stradă. ţârâind somnoros. Peste cămaşa de noapte are halat lung de pichet cu picăţele roşii. Obloanele uşii se crapă pocnind şi scârţâind ca un dulap care de ani şi ani nu a mai fost deschis. eu sunt. dă din cap. ca şi bunicul. — Bagă de seamă sa nu te tragă. Se zburleşte ninsoarea ca o pisică rea. casa bunicilor e zmeiască. cu geanta şi cu inima. făcându-şi semne negre. o oală cu apă care fierbe. — Da. Cu scufă albă de pichet. Bunicul e ca o băbuţă cu mustaţă albă. Şi nasul bunicii. nici nu s-ar fi pus la masă. drăguţă. alintându-se până-n vârful cozii. spune bunicul. Soba de fier din antreţel are un fel de scufă. Nu-i mai pasă de nimic. Apoi a nins mult şi bine asupra nepotului cu geamandanul. Dar a uitat că merge la bunici.

Motanul. Pune. Bunica se dă jos din pat — răsună. Nepotul se dezbracă obidit. Acum e acum! Vine. drăguţă. De ce nu mi-ai pupat mâna? Nepotul o sărută. cu şoşonii. — Sărută şi mâna lui bunicu-tău. Apoi şterge bine geamandanul cu o petică. — Pentru ce. Pune mâna. — Scoate limba. bunica? — Fiindcă-ţi zic. — Vă zghihuiţi toată ziulica. nepotul. Glasul bunicei a venit ca buzduganul Zmeului. după el. — Uaaaa. scârţâitul telurilor — şi se îmbracă. — Bunică. o gazetă. 7 . Numai nas. strânge şoşonii. Apare. Bunicul oftează. Alecule. Fostul procuror general aduce ochelarii.. Şi. Apoi la bunica. Unde s-or fi strângând şoşonii? Ai bunicilor nu se văd. cu mâna la gură. tare frământat. — Şi căciula. fiindcă nare dantura. dă-mi ochelarii. bunica ia de după sobă mătura şi făraşul. Zi: aaa. — Cască.. — Aaa. să nu mă dezbrac? — Cine ţi-a spus una ca asta. bunică? — Unde? Unde? Unde se strâng şoşonii. E legată cu tulpan. — Mai tare. — Pune paltonul în cuier. Pune. vorbeşte în şoaptă bunicul.. din nevăzute. Parc-aveţi viermi în ceia! Lasă că te satur eu. Bunicul aşteaptă cu gazeta în mână.— Poftim?! Şi unde-am să-l culc? răsună aprig de dincolo. Or fi având şoşonii o colivie sau o cuşcă în casa bunicilor? — Ii. Sărută. zmucindu-1 subt lampă. da' nu te mai codi atâta. — Ia o gazetă. — Ia să te văd. — Unde.. — Mi-ai feştelit antretul. Îl înhaţă de mână. şi adună omătul adus de nepot. Nepotul se uita inocent şi la cuier. În timp ce bunicul caută o gazetă. berechetule? Doar n-ai să dormi cu paltonul! — Dezbracă-te mata. glasul bunicei. Alecule. ochi şi sprâncene. aruncând o umbră care creşte pe linia nepotului. Dă-i mata. mocoşitule. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla. aşa cum în poveste fata moşului dezghioacă păpuşoii babei.

Chiar lângă sobă. munceşte şi vă-n-doapă ca pe curcani. Dar bunica nu-i dă răgaz. Nepotul simte că are să fie bine pe canapea. În fund e un dulap zbârcit de lemn mahoniu cu o oglindă de ceaţă în luminiş. măturându-l cu palma. Deasupra şi dintâi apar mandarinele ţinându-se de mână. Nepotul deschide geamandanul. Şi voi. Grozavă e însă canapeaua îmbrăcată cu iută întunecat roşie. În etacul bunicilor bate toaca un ceasornic de perete. ŞI L-A PUS BUNICA LA TREABĂ PARCĂ A INTRAT fată în casă la bunica. înainte de-a izbucni în flăcări. două fotolii cu pernuţe pe spetează şi taburete la picioare joacă tabinet. bunica i-a pus un călcâi de hârtie. cu scântei. Într-o parte. căscaţi şi nu sunteţi buni la nimic. Parcă abia s-au stins stelele pe cer şi noaptea începe să zâmbească aburit. — Pune-un lemn în sobă. bunicul adoarme. smuceşte şoşonii din mâna nepotului. E mare ca o corabie de pitici. Numai pestelca îi lipseşte. trei. — Închide bine gura sobei. păretele cu viscolul. Mata mai bine culcă-te. — Şi-acum ce stai ca prostul? — Ce să fac. Soba râde cu gura până la urechi. Hait. 8 . trântorilor. lemnul se uită cu mirare la mâinile nepotului. E moale şi cufundătoare chiar la privit. Arde numai o lampă cu glob albastru de porţelan cu medalioane de trandafiri. Subt piciorul şchiop. nepotul după motan. — Unde-l culci. — Hait! spune bunica nepotului. Bunicul se suie în pat. tată-tău. parcă scuturând fărmituri. la fel gătite. şoşonii peste gazetă. — dă din cap bunica. motanul după bunic. Elencu? — N-ai grijă mata. Îi vine să caşte. Oi găsi eu unde să-l culc în casa asta. Trei mandarine. — se stropşeşte bunica. L-a dus în odaia de lângă etac. pune gazeta desfăcută jos. E ultima odaie a casei din şirul celorlalte. uşa etacului bunicilor. bunică? — Să-ţi duci calabalâcul în odaie. nepotul în capcană. gata de râs în soare. Acolo a copilărit şi tata. Motanul i se culcă la picioare. E tare târziu în casa bunicilor. Se prăvăleşte un stâlp de stejar în sobă.Bunica ia gazeta din mâna bunicului. că doar n-are să ţi-l care bunicu-tău. bunicul după bunica. — Scoate-ţi daravelele din ceia. că încolo-i ca o „proastă de la ţară”. şi lemnul zâmbeşte cu jarul. şi la mijloc. — Ai văzut? — Am văzut. şi bate palmele una într-alta. tustrele vesele şi sprintene. Zâmbeşte ceasul? bunicul? nepotul? soba? sau lampa cu trandafiri? Cu somnul motanului la picioare. Bunica în frunte. în cealaltă. Pornesc. Deprins cu mâinile bunicii. că-i tare târziu. Dă-le-ncoace. în jurul unei măsuţe rotunde. Minutarele aurite ale ceasului din părete arată nouă. — Sireacu el.

Cinci galbeni l-a costat pe babaca. Unde ţi-s ochii. — Ce stai cu mâinile-n brâu? Aştepţi să-ţi crească burduhan? — Ce să mai fac. oţărâtă. te-ai şi făcut cucoană mare! Nu-i fi poftind să-ţi pun eu gogeamite ceia la loc? — Geamandanul? Unde să-l pun bunică? — Unde te taie capul? — Ştiu eu? Poate să-l împing sub pat. — Măi-măi! Bujmachii de piele! Hm! Papucii nepotului află că-s bujmachii: hm! — Şi sopon de glicerina! Aista-i de nasul tău? Săpunul trece la bunica între mandarine. Va avea nepotul un culcuş de cocon domnesc.. — zice bunica. mă rog? — De ce. pui tăti-cele la loc. bunică? — Tot n-ai învăţat? Da' cu şoşonii ce-ai făcut? — Mata ai făcut.. Fă ceia.. — În loc de cămeşă de noapte. şi să nu-mi faci harababură.. Oftează adânc. bunică. rânduieşte pe un raft zestrea nepotului.. Nu s-aude decât glasul bunicei şi suspinul alb. — Auzi! Da' fustă n-ai. — Am nişte bomboane pentru mata. — Iaca măi. c-ai făcut o treaba cât o nucă! Şi ce-a făcut nepotul. iar de pe altul adună cele trebuitoare somnului. trântorule! Suie trântorul.. — Să nu te-aud. Apoi se-ncruntă şi izbucneşte răstit: — Suie-l pe dulap. Au fost odată trei scufiţe aurii. Mă rog.. Cred că nu. desface şi reface ca.Bunica ia mandarinele. — Na. — Nu cumva îi fi sforăind? — Dă. Înfaţă oghialul. Pe unul ca tine n-aş da nici un pitac bortelit. cu miros de levănţică al albiturilor somnului. — Măi că puturos mai eşti! se bate bunica cu palma peste obraz. — Asta-mi mai lipsea! Buclucuri la bătrâneţă! Ce stai! Dezbracă-te. că te-arunc în stradă. bunică. — Noroc că ţi-ai adus aminte. — zice bunica. ştiu eu. bunică? — În loc de pantaloni. — zice bunica. — zice bunica. Bunica se opreşte deodată. — Asta-i de nasul tău. Dă ceia. Bunica dă din cap a pagubă.. S-a isprăvit cu ele. oftează bunica. Oghialul e un şal turcesc căptuşit cu fulgi. Te dezbraci cu binişorul. Bunica deschide dulapul din care vine miros de livănţică şi de camforă. Înfaţă perna. — zice bunica. Auzi dumneata bazaconie! Să dormi cu surtuc şi pantaloni! Vă răsfaaaaaţă! De asta vă luaţi voi nasul la purtare! Asta-i pentru mama. Mândreţe de şal de Ţarigrad. — îl îngână bunica. 9 . bunică. Da' asta ce-i? A dat de pijamale.

Nepotul azvârle ţigara în sobă. Motanul doarme la picioarele bunicului. cu frig în spate şi cu frunte încreţită. Ştie că timpul care vine e plin de ani şi ani plini de-atâtea zile şcolare. Şi totuşi zâmbeşte la gura sobei. Apoi ia cornetul de răşină. odată tata era copil. Parcă-i era somn? Atunci de ce nu se culcă? Plănuieşte ceva? Aşteaptă pe cineva? Nu-nu. Ştie că trebuie să se scoale şi mai devreme decât acasă. Şi deodată vede în oglinda fumurie a dulapului un obraz cu zâmbet printre inele de fum. ci în oglinda timpului vechi din casa bunicilor. că duminicile. Ceasul cu minutare aurii parca merge de-andăratelea. Noapte bună. copiilor.. E foarte cuminte. ştie că e în surghiun. răspoimâne şcoală. La primăvară vor înflori alb şi trandafiriu.Nepotul se codeşte. Afară ninge. ninsoare. Ştie că trebuie să plece prin viforniţă. Noapte bună. Fumează în casa bunicilor! Cum să nu zâmbească? Ce-or fi visând bunicii? Sforăie amândoi. Ştie că nu ştie nimic la şcoală. Sărut mâna. şi nu s-a culcat. ştie că nu-i acasă. — Sărută. pune un cărbune. ştie că fraţii îi sunt bolnavi. în odaia asta. le simte cum vin spre el. ca un vals de fete pe care le va iubi. 10 . Cura să nu zâmbeşti când îţi vin astfel de gânduri? Nepotul aprinde o ţigară în casa bunicilor. încât în genele lui şi minutarele adorm.. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ CE E CU NEPOTUL? NEPOTUL S-A DEZBRĂCAT fără să facă harababură. Vine din jar — sobă adâncă — o lumină roşie care se deschide în odaie ca o coadă de păun trandafiriu. Odată bunica era tânără. afumând albastru. Bunicii dorm. A deschis uşiţa de alamă cu trei ochi a sobei. Ceva dulce ca o lebădă trece prin inima lui somnoroasă. în casa asta. Ştie că prima oră e ora neagră a matematicii. — Noapte bună.. a tras fotoliul chiar la gura sobei. Cât de alb. Ştie şi tot ştie numai lucruri cu oftat. şi porneşte prin odaie cu cornetul de răşină. Bunici. ştie că mâine e şcoală. nepricopsitule. fiindcă de la bunici până la şcoală e drum mai lung. Odată şi el va fi bunic. a stins lumina. Stă în fotoliul bunicilor. şi nu face nimic. afumă. şi a doua e cea cu miros oţeţit a chimiei. Mare păcat şi-o făcut maică-ta cu mine. s-a aşezat în fotoliu cu picioarele pe taburet. bunicilor. bunică. că mă duc.. — Ţi-o fi ruşine de bunică-ta! Iaca măi! Hai. Ştie că dimineaţa e atât de somnoros. poimâine e şcoală. şi se întreabă cum de n-a rămas repetent şi cum de nu va rămânea. sărbătorile şi vacanţele abia se văd. Ce e cu nepotul? E tinereţa descoperită nu în dragoste.

Iar a doua zi: — Na. cu surceluşe uscate şi hârtii pregătite de cu seară de Măriuca. S-au înzăpezit. că ti-i împotmoli şi tu de năuc ce eşti! a spus bunica dându-i o băncuţă de argint din punguţa ei de piele roşie. Eu nu mai dorm. ce să fac? — Să-ţi iei linguriţa cu miere. bunică. zise bunica. e lângă bunica. sa le plimbi frumuşel. tinereţă. Bunica nu ştie că bunicul i-a dat decuseară bani de sanie. Chiar şi motanul bunicului s-a alintat de piciorul lui. Se scarpină trântorii unul de altul. sfârâind ca un titirez. la patru dimineaţa. — Bună-dimineaţa. Parcă recită pe de rost vorbele bunicii. 11 . Elencule? arătă bunicul zâmbind. Numai ciubuc îţi mai lipseşte. trece pe-acasă după veşti. muindu-şi sunetul convingător la substantivele „miere" şi „apă”. Elencu! Asta-i tusa me.Noapte bună. Dar imediat blândeţa dă în clocot: — Hai. Nepotul însă a învăţat să ştie ca bunica şi când îi singură parc-ar fi cu cineva pe care-l ocărăşte. nepotul dormea dus. Acasă. Dar bunica nu-l ascultă de două ori. hodorogule. * Bunicii se scoală la patru dimineaţă. Alecule? — Zici şi mata. Ai bani de tramvai? Are.. să-ţi bei paharul cu apă. Ea se dă degrabă jos din pat şi se iuţeşte la treabă. — Ai văzut. haimana. Un străin din odaia de alături ar crede că Măriuca. somn. Noapte bună. Şi bunicul se scoală. Nu mai merg tramvaiele. bea un pahar cu apă nu prea rece. Alecule. ia linguriţa cu miere de tei. Într-o zi a venit cu sania de la şcoală. Încep. — Da' picioare n-ai? Bietu' tată-tău trage la jug. bunica spune: — Alecule. şi vine de-a dreptul la bunici.. — Am văzut. nepotul se deşteaptă mai sprinten. şi voi. noapte. — Lene cu clopoţei. — i-a spus bunica. Dimineaţa. da' mata nu te mai scoli? — Şi dacă mă scol. De la şcoală. Gura nu i se aude. comandă ea. Bunicul tuşeşte. — Să nu-mi umbli lelea pe uliţi. şi se plimbă frumuşel. — Nu-i aşa. într-ascuns. Bunica zice: — Nu-i fi răcit. Bunicul citeşte din nou gazeta pe care a citit-o şi cu o zi înainte. — spune bunica cu lână-n glas. BUNICII AU NEPOT CU FIRMAN DE LA MOTAN NEPOTUL E ASCULTĂTOR ca o nepoată. de la musteaţă până-n vârful cozii. Bunica e ca un ceasornic supărat. Aprinde fiecare lampa cu abajur de mătase verde de pe căpătâi. Cu glas tare. „o proastă de la ţară". Şi tata şi mama i-au dat la despărţire. — i-a spus bunica. Dintâi aprinde focurile în sobe. Nu mai întârzie la şcoală. să vii cu sania. După ce odăile s-au încălzit.

bunicii mănâncă la şase. Îl vede pe bunicul.. bunicii se pregătesc de culcare. Dar de la patru dimineaţa somnul nepotului începe să zâmbească.. Îţi place? — Dă. — Iaca. Şi bunica nu mai spune nimic: despre asta. în globul căruia s-aprind curcubee de aur. Trei fetiţe cu obraji dolofani şi rumeni. — o roagă bunicul. Motanul se culcă la picioarele bunicului.. Elencule.. Mereu se scoală cu şervetul în mână. Şi-n fiecare dimineaţă cele trei fetiţe întineresc cu încă o dimineaţă. sau lapte cu orez. nu prea. bunica mănâncă mai bine decât bunicul. lasă. se-ncruntă bunica la nepot. simte cum se aprind focurile rumenind noaptea cu câte-o gură de zori din fiecare sobă. Motanul bunicului îşi isprăveşte somnul pe canapeaua nepotului. — şi-ncet cu-ncetul somnul nepotului e parcă transparent. Numai el singur închide obloanele. Atâta spune.. una cu ochi albaştri. în timp ce două bucăţele de zahăr. — Nu ţi-i ruşine să te uiţi la bunicu-tău cum face treaba şi tu stai? Dar bunicul nu vrea. şi ceasul când şi locul unde —. alta cu ochi castanii. Închide uşa. În fiecare dimineaţă nepotul le trimite câte-un balonaş de săpun. câteva linguri de supă şi un măr creţesc. Apoi vine uşurel ca o călugăriţă mirosul de pâine prăjită de bunica la gura sobei cu furculiţa cea lungă.Doarme şi la bunici. foc în sobe şi lumini aprinse. Pe la şase fără cinci bunicul spune: — Elencu. ştii ceva? Hai să ne luăm de-o grijă. — Lasă. Nepotul sărută mâna bunicilor. — Şezi. Parcă-i de nasul lui? Abe o lepădat biberonul şi se cucoşeşte! La opt.. Deasupra ligheanului e o cromolitografie cu cadră de lemn negru. Bunicii joacă tabinet. Doar n-ai să dormi până poimâni.” Apoi se sting luminile şi se aprinde luna cu trandafiri a nopţii din etac. i s-a făcut foame lui bunicu-tău. Dar ochii ei spun nepotului: „Lasă tu. Seara. măi! Nu-i fi vrând să-ţi placă? Asta-i doftorie pentru digestia omului. Motanul pleacă mieunând: e ceasul alb al laptelui din farfurioară. şi închide obloanele uşilor şi ferestrelor. Ştie că doarme. E somn şi nu e somn.. Elencule. Apoi către nepot: — Unde mi-i şervetul? Ca şi cum nepotul i l-ar fi ascuns. aşteaptă într-o farfurioară. mormolocule. Bunicul mănâncă mai nimic: un ou fiert — bunicii ştiu şi numele găinii. Sărut mâna. — Na şi ţie. — Cum poţi să vorbeşti cu bunică-ta nespălat? Hait. — Scoală-ţi zic. Aşa începe ziua la bunici: cu noapte la ferestre. Căpitanul corăbiei care pleacă pe aripele somnului e bunica. Auzi? Nu-i place. stropite cu melisă. bunică. — suflă balonaşe de săpun. Într-o zi.. Dar el e „cavaler" şi trebuie să i-l aducă. Nici la masă bunica n-are astâmpăr. Bunicul încearcă numai dacă uşile sînt încuiate. Deschide gura 12 . — Bună dimineaţa. — Ei. O aude pe bunica. — s-a încruntat ea la nepot. dar nu doarme. La şapte începe să fie târziu în casa bunicilor. bunica a greşit şi a pus trei bucăţele. şi mănâncă. nu sta. de asta-mi arde mie! Totuşi. — Hai. şi alta cu ochii negri.

. bunică! — Ba ştii. Şi scade. ca şi cum deodată ar fi devenit ecou în peştera năprasnică. Dintâi 1-a zmucit de umăr ca pe o haimana. — Numai bunică-ta. şi în el şi în jurul lui. Gura bunicii s-a ascuţit de tăcere: ochii fulgeră: nasul împunge. la casa de fier.sobei. — Şi de unde. Îmi spurci casa. „Asta" e trâmbiţa judecăţii de apoi. „Asta-i”. Bunica a venit ca un nour de grindină. Zi: fumez. răspunde paloarea cu glas alb. şopteşte nepotul blând ca iedul în gura lupului. Tu. Oftează cu o înclinare din şale şi ochii spre cer. bunică? Poate că le-a uitat tata. Strici sănătatea lui bunicu-tău. astfel privindu-l. n-ar fi decât o carte de primăvară scrisă de el cu vorbe de caşmir. — repetă aiurit nepotul. — Cine te-a învăţat? Ticălosu' de frate-tău? — Eu singur. — Aşa? De ţigări? — De ţigări. — Nici maică-ta? — Nici. bunică. Aprinde o ţigară şi-i fericit ca şi cum tot ce-i fum şi abur. Ce-are să se întâmple? 13 . — Mă rog. Acolo-i nordul nepotului. — Ştiu? Eu?! — Ştii.. CE A SPUS BUNICA — Ia poftim încoace. Bunicul umblă în birou. Nepotul îngheaţă ca picurul unui uluc.. — Auzi! Tată-tău ştie? — Nu. mă rog. — Zi drept: fumezi buruiană. săraca. ce-i asta? „Asta" e trăsnetul. de ureche ca pe un nepot. Bunica tace ca un tun. Şi creşte. ţigări în casa mea? — Ştiu eu. — Tată-tău? — Tata. apoi 1-a apucai. de rouă şi de toporaşi. bunică. Îmi feşteleşti covoarele. — Fumez. — Spune mata: ce ştiu? — Ba spune tu. Bate crivăţul dinspre bunica. — Tată-tău? Unghiile bunicii pun fiorul unui cercel în urechea nepotului. Tace ca un gheţar. Ea să le poarte pe toate. — Auzi! Şi-ţi place? — Îmi place. — Ştiu eu.. — Un pachet de ţigări.

— Ia-ţi buriana dracului. — Drăguţă. cucoana Elencu s-aşează bine în fotoliu — ca pentru drum lung. — Îmi caut ochelarii. când crede că nu-l vede nimeni.. Bunicul apare în fund. şi după ce nepotul îi sărută mâna spunându-i noapte bună — iar se întoarce în odaia nepotului. la ureche: — Cucoane Alecule. pentru sănătatea matale. Zi că i-ai găsit şi pace. şuierându-i o şoaptă şerpească: — Da' să nu afle bunicu-tău că-i prăpăd. ş-un fel de huţa-huţa. ştiu. — Mie. Am să dau o liturghie la biserică pentru sufletul tău. seara ţi-i somn. în scârţâitul bujmachiilor brodaţi de bunica. Adevăr grăit-a.. dar se codeşte. în marş. — Na.. şi parcă vrea ceva. ai patima tutunului. Bunica îl împinge pe nepot — cu grabă şi scârbă — spre odaia lui.. nu s-au ridicat lespezi..Bunica tresare. Alecule? 14 . ca şi cum l-ar consola de-o mare durere. Da' să nu te afle Elencu. Păcate omeneşti. — Nu-i mai căuta. Trage cu urechea. Se uită în dreapta şi în stânga. E tare greu să te-ascunzi de bunica. sfrrr... Somnul bunicei i-o armată a somnului. Se opreşte. — dar e ca o înviere. cucoane Alecule. Numai odată-i cade cartea pe braţe. Alecule? îl întreabă de dincolo glasul cu ochelari ai bunicii.. — oftează bunicul dezmierdând părul nepotului. şi parcă mereu uită ceva în odaia nepotului. Mata n-ai observat. cu ochelarii pe nas. Dar se vede că toate lucrurile nu-s numai aşa. cu mâinile la spate. dar şi altfel.. Îi dă ţigările. că-s pe nasul matale. deschide gura. N-au fâlfâit îngerii. Bunicul e de fum şi şoaptă ca o înserare de toamnă cu răsărit de lună. n-au căzut paznici în genunchi. drăguţă. deschide o carte veche. netrebnicule. Poate că i-o fi şoptit într-o noapte cel cu coadă şi cu „miau". După dejun. CE A SPUS BUNICUL CE-O FI AVÂND BUNICUL? De vreo două seri se uită lung la nepot.. Nu-l văd nici ochelarii bunicii. cu litere chirilice. — Ce faci mata acolo. ssss. — Drăguţă. Dar vine după el şi mai năprasnică. voiniceşte. Ştiu. Somnul bunicei taie lemne în pădure. sfrrr. mai ales când eşti ca bunicul. acoperinduşi cu palmele ochii răniţi de lumina cerului deschis.. că-mi frige mâinile. — în timp ce bunicul se plimbă prin odaie. şi doarme sfădindu-se cu aghioasele pe limba somnului. şi după ce-şi zahărul cu melisă. Nu degeaba stă şi doarme şi s-alintă când e treaz motanul la picioarele bunicului.. S-aude în biroul bunicului zăngănit de chei. lângă o biserică veche. dar cucoana Elencu e grozav de trează. că numai după dejun. Şi bunicul pleacă binişor ca fumul luat de vânt. sfrrr. Abia se scoală de la tabinet. şi citeşte cu glas tare din Vieţile Sfinţilor. cu diligenţa — îşi pune ochelarii. — Ce faci acolo. Somnul bunicei vine numai din Vieţile Sfinţilor. drăguţă. Ce? O palmă? Palmă? Vorbă? Nu mai ştie... îmi pare tare rău.. E năuc.. chiar şi-n casa bunicilor. Elencule.

ca şi cărbunele aruncat din nou în sobă.. El ia încetişor cornetul de brad. Dar bunicul când afumă e blajin ca un sfânt de argint. bunică.Bunicul parcă a sughiţat. CORNETUL CU RĂŞINĂ AFUMĂ ŞI BUNICA. Se duce spre fereastră. dumneavoastră. nepoate? Şi cucoana Mariţa Sacheti de unde-i. ca şi cum nu ar găsi. La miazăzi. boieri mari. afumând.. — Iaca. bunica înhaţă cornetul. nepoate? Şi cucoana Mariţa Măcădău de unde-i. — intervine bunica. „Sculaţi. Astfel. şi-i şi mai frumos. lucind departe. oftează bunicul. — o cheamă nepotul.. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica. de la Brusturoasa. ca şi cum ar fi Zmeoaică într-o poveste. bunicule. Am copilărit între brazi.. după ce-au plecat copiii cu Steaua. sculaţi. A fost ia apus. şi merge. şi suflă. îl descântă uşurel. nepoate? Şi cucoana Mariţa Bozian de unde-i. bunică. pune un cărbune. ca şi cum ar căuta. — Te iei bine cu bunicu-tău. înceţoşând. nepoate? Şi cucoana Mariţa Şendrea de unde-i. nepoate? Şi cucoana Mariţa Ciuntu de unde-i. bunicul merge prin odaie.. nepoate? Şi 15 . mă rog. nepoate? Şi cucoana Mariţa Scobai de unde-i. ca şi cum cu fum ar fi venit şi într-un nour se va duce. În fiecare odaie e un cornet de coajă cu răşină. — Ce să facem? Mai punem şi noi ţara la cale. se opreşte în prag. drăguţă. — Nu. sângeriu. Florile dalbe. Tare mi-i dor de ei. şi merge. dar surâde cu ochi albaştri. nepoate? Şi cucoana Mariţa Hălăceanu de unde-i. E plecat şi alb bunicul. fumegând. MĂRIUCA BUNICUL ÎI SPUNE Măriuca: aşa o cheamă. dumitale? — „Măriuca” e de la ţară. şi suflă. când în dreapta. Când afumă ea. când în stânga. eu îs de la munte. nepoate? Şi cucoana Mariţa Chirniscaia de unde-i. „Mariţa” e de la mahala. Şi steluţa se preface în luceafăr care străluceşte în ieslele de fum albastru. holteii. dar aşa o cheamă pe ea. — Măriuco." — Bun miros. suflă c-un fel de mânie în nepricopsitul de cărbune. I-au tresărit şi ochelarii. Pune un cărbune mic ca o steluţă. — Ei. Şi bunicul rămâne alb şi stins. drace. ca o ferestruică ninsă. de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai frumos. A fost la răsărit. ca şi când s-ar teme să nu tulbure un somn într-însul. strâmbându-se. — Şi cucoana Mariţa Chiunoaia de unde-i. — cască lung bunica. — Da. ca şi cum ceaţa de fum aromitor nar fi decât noaptea de taină când un copil cu ochi albaştri a colindat cu Steaua. apoi spre uşa din antret. apoi porneşte spre odaia nepotului. aburind. La miazănoapte.. cu cea de taină suflare a buzelor. aruncându-i o căutătură peste ochelari. Simţi că se face şi mai mare tăcere în bunicul.

ţi se răceşte cafeaua. că nu te-am poftit la cumătrie. — oftează bunica cu demnitate. nepoate? Plouă cu Mariţe. Bunicul zâmbeşte de profil. Şi ia mă rog să-ţi cauţi de treabă şi să nu te mai amesteci în treburi femeieşti..cucoana Mariţa Turculeţ de unde-i. — I-ajunge. Bunicul aşază farfurioara lângă soba de fier din antreţel. — Şi de la boieri cum îţi zice? scurtează bunica. Elencule. Adică bunica numai îi pregăteşte farfurioara. râde. citindu-şi gazeta. Bunicul îi întoarce privirea. — spune bunica. Clip-clip. — s-alintă cu faţa numai creţuri şi lumini. şi are tulpan tivit cu mărgele albastre. Ce-ai făcut. cucoane Alecule? Dacă n-o vede bunicul. Nepotul se uită la bunic. Zdupa-zdupa. bunicule? — Îţi merge gura ca o moară hodorogită. Mariţo. oftează bunica. — Miau. — Cum îţi spune ţie. lăsându-şi galeş bărbia în guşă.. unul într-altul. — Pune-i de la mine. sărut mâna matale ş-a boierului. alb şi blând ca un Dumnezeu al laptelui. pe muşama. şi spune: — Pâs-pâs-pâs. ş-aşă. recăpătându-şi suflarea. zdupa-zdupa. Aşteaptă dintâi să-ţi crească musteaţa. BUNICA-I dă în farfurioară lui — mă rog — lapte cu miez de pâine.. — zice bunicul. nins c-un fulg pe rozul nasului. şi după aceia om vedea noi. Vine alb ca din lună. — Stric orzul pe gâşte! cum spunea biata cucoana Mariţa Ciulei. E roşie ca o lună răsărită în păpuşoaie. — Mariţa. — Nie. nu-i păcat s-o pui pe Mariţa între atâtea cucoane mari? Bunicul zâmbeşte de profil. — Bunică. Stă şi se uită la bunic. nepoate? Şi cucoana Mariţa Softa de unde-i. clip-clip.. * 16 . — Şi tu ce-ai încremenit? Du-te. îndrăzneşte nepotul. — Hî-î. — Şi cum ţi-i mai bine? o iscodeşte bunica. privindu-l c-o zburlire masivă de dulău.. zdupa-zdupa. Elencule. cu ochi albaştri. ş-o ia de la început. Măriuca vine. MOTANUL BUNICULUI DIMINEAŢA. nie ni-i bine ş-aşă. — Alecule.. intrând singură în salonul Măritelor. săracu'! — Şi mata eşti tinerel. Da' ni-i mai drag di Măriuca. Când merge parc-ar avea un sac în spate.. Îşi încovrigă degetele de flăcău. bineînţeles. di la mămuca. E bătrân.. fato? o cercetează bunica. şi toate cucoane. „proasta". ca gâdilată de-o musteaţă. fată-hăi ia treabă. — trâmbiţează scurt glasul bunicii. — Mai pune. — Ei. nepoate? Şi cucoana Mariţa Gheţău de unde-i. îmi zîci Măriuca. bunica mai toarnă ş-un gâlgâit de apă în laptele motanului.

Furculiţa bunicului dă peşte la doi: motanului şi bunicului. Bunicul ii aşteaptă ia uşă până ce-şi isprăveşte tabietul lui motănesc. — Se cere. motanul mulţumeşte bunicului. bunica aruncă oasele motanului. Când se duce spre motan — mai pe furiş — mâna bunicului parcă strecoară un bileţel de dragoste. — Tare bun. Alecule. * Dimineaţa. Elencu. satură-te. ca în genunchi. — o apără bunicul către nepot. să nu răcească la picioare. săracu'! îl apără fostul procuror general. motanul stă lângă scaunul bunicului.. — Pune-i şoşonii. pe covor. şi mai apoi încă puţin la picioarele nepotului. — zice bunicul. Na. — zice bunica. pe lângă sobe. cât îţi dă pe lună? — Cine? — Cine? Stăpânul matale cu coadă. — Vai de mine. răspunde ecoul bunicii. Bunicul îi deschide uşa. — Iaca vine. Nu vezi cât îi de fudul! * 17 . de-al Măriucăi. — Tare-i neobrăzat. Mult se mai uită-n jos bunicul! — Ţi-a căzut şervetul. — Numai că nu mă trage de mână. S-aud numai furculiţele. — Miau. Tare-i deştept. — îi aruncă ea piatra unei bucăţi de friptură.. şi câte-un sughiţ cu alean. cădelniţând cu somn prin toată casa. tare bun. Şi după ce-a isprăvit de mâncat peştele. — Bunătate de peşte! oftează bunica. îmbrăcându-i picioarele cu lână toarsă din fuiorul lui. După ce şi-a mâncat-o. Motanul se strânge sub scaunul bunicului. Alecule. — Scânceşte de foame. pe subt nasul bunicii. regăsind-o pentru el.. privind cerul albastru de după ochelari. ridicându-se cu grabă. cu ochii ţintă la fereastra aburită. Bunicul îi deschide uşa. împieliţatule! Şi la masă mă asurzeşti? Câţ. — motanul miaună la uşă. după ce toată noaptea a dormit la picioarele bunicului. Am să-l înţărc eu. pe canapele. Motanul n-are nevoie să sune.La masă. — Aşa. Elencule. nu în casa noastră. motanul cade în mintea copiilor. — Câţ. dacă se îneacă? — L-om îngropa cu popă. şi încă puţin câte puţin în toate părţile. — Ducă-se. anunţă uşurat bunicul. spune bunicul. lepădându-l în omăturile iernii care şterge urmele. glumeşte Elencu. Când e peşte la masă.. — Îi chiorăie burduhanul de huzur! replică bunica. — Alecule. — Da' mata de unde-ai aflat? se miră bunica. Alecule? Bunicul se uită-n farfurie. se mânie bunica. Parcă o îmbătrânit la grajd.

beau câte-un pahar de ceai. Vine agale ca un boier în papuci. — Cheamă-ţi fiara. Cum vrei mata.Într-o dimineaţa. faţă în faţă la măsuţa rotundă. vede laptele. Nu şti bine dacă se joacă. Nepotul clatină în pahar linguriţa cu iniţialele bunicei. vede capcana. zice bunica devenind uriaşă cu capcana în mână. — Acuma-i acuma. — Pâs-pâs. Mariţo. după ce s-a uitat la amintirea cu codită. cu ace-n ochi. Sare între gratii ca o fetiţă cu mingea. Elencu? — Pe dumnealui. ci se târâie ca o teacă fără sabie. Motanul se alintă de piciorul bunicului — ca şi cum dintâi s-ar fi grăbit să dea o scrisoare la cutie —. şi după fiecare sorbitură face „haaa". Pune capcana alături de farfurioara cu lapte. Alecule. — Faci muzică. — Dă să ţi-l aghezmuiesc. la ceasul laptelui. pâs-pâs. — Bine.. răsună oarecum războinic glasul bunicei. o linguriţă de zestre într-un pahar de ceai. se uită şi prin ochelarii nărilor. Nu-i de nasul tău. — Da-ţi place ceaiul cu rom? — De plăcut îmi place. s-a întors c-un fel de „nu cunosc. de pe vremea zaiafeturilor. Clip-clip. clip-clip. bunică.. bunica şi nepotul. sau se teme. — Răcoresc ceaiul. — Papă-lapte! spune cu năduf cucoana Elencu. — Tare-i bun. caută o pisică pentru şoarece. zice bunica. — L-am prins. da' face bine la stomah. nu ştiu. pe dumnealui care-mi bate darabana în nuci. — Rom vrei? — Dacă vrei mata. bunică. Bunica soarbe cu zbârnâitoare de zmeu mare ceaiul clocotit. Dar motanul bunicului. Paharul frige. moară de vânt. când la fereastră cad fulgi mari şi eşti în casa bunicilor. Toboşarul nucilor bunicii e un şoricuţ prins în capcana din cameră. ochii nu i s-aprind. nu clipeşte. dar numai ale bunicii se zburlesc. Parcă cearcă să-şi aducă aminte un cântecel din tinereţă. I-atât de mic că pare un mărţişor la gâtul spaimei. N-are să se scarpine cu laba-n cap? Şoricuţul pâlpâie cenuşiu. e prea fierbinte. nu-mi aparţine" în expresia feţii de lună veche. Ceaiul fumegă. Bunica se uită cu întrebare la musteţile motanului. CEAŞCA ROŞIE LA PATRU ŞI UN SFERT după-amiază. Ţup-ţup. — Măi că viteaz mai eşti. ţup-ţup. — Iaca nu vreu. şoldane. cu cling subţire. Se uită cu ochii în capcană. coada n-are sfârlă-n vârf. Da' eu de ce nu l-oi fi răcorind? 18 . Sună lin. — Ce-ai prins. Şi s-a dus la farfurioara dimineţilor lui albe. politakia. — exclamă bunicul din toată inima.

Parcă s-au descărcat poloboace cu vin în casa bunicilor. Bea ceaiul fierbinte. S-a întunecat antretul. — Pune pahare. şi de asta-l bei. Am cumpărat-o eu odată cu fragi. Asta-i ceaşca me. părintele. Te potriveşti mata? Da' conu Alecu cum o mai duce cu sănătatea? După ce plecă popa Pădure. Nepotu' dumneavoastră — mai zice el cu foc. după fugă. oftează cuvioşia-sa. zâmbeşte bunicul. POPA PĂDURE — ÎN IORDAN BOTEZÂNDU-TE TU. — zice părintele dând duşcă aghiazma dimineţii harnice. — zice bunica venind din cămară cu două păhărele de rachiu. în timp ce bunica afumă cu răşină. Când aghezmuieşte. Parcă respiră adânc. — Păgânule! se oţărăşte ea. Popa Pădure ar putea fi popă şi la urşi: la cei negri. luându-le pe cele deşertate. — Nu-i mai meşteră nevasta lui Blăgeanu. Dascălul e un fel de ţâr holbat lângă mâna popii. coană Elencule. Între timp. că de asta-i ceai. Zbârnâie ca furtuna glasul lui de bas. în stare să cutremure şi o mitropolie. Sar ţăndări pe fruntea bunicilor şi-n ochii nepotului. coană Elencule. O înghiţitură de lapte. şi mai încolo alte două mai sfioase. bunicul se plimbă prin odaie. — Îmi pune el Blăgeanu. şterge şi freacă de zor. îl îndeamnă bunica. — Auzi haram. parcă au trecut recruţi în marş prin odăile motanului.. Bun rachiu. DOAMNE. Nu numai ochii şi urechea au aflat năprasnic c-a venit popa Pădure. face câţiva paşi. de mătăhălos ce-i popa Pădure venit la bunici cu zi-ntâi. A fost la cules fragi ceaşca bunicului. — Cu cine-o fi vorbind? Bunica simte privirea nepotului. dacă fata va avea obrajii rotunzi ca ceaşca şi zâmbet alb ca laptele. părinţele.. ca şi bunicul. uşa antretului rămâne deschisă.. aruncându-i nişte ochi. fiindcă laptele e alb.. lume ră. Şi el are nasul roş. — Ai luat-o de dimineaţă. — Ei. părinţele? îl iscodeşte bunica. abia oprită.. se întoarce şi iar mai bea puţin.. căci şi apele cerului ştiu că una-i popa Pădure. bându-şi laptele din ceaşcă. Când va iubi întâia oară. parcă meditând. La picioarele cu cizme ale cuvioşiei-sale s-au făcut două băltoace mari. iar Măriuca mătură. coană Elencule. — Şi matale-ţi place.— Ştiu eu? — Tu nu ştii nici cât a uitat puricele. Şi mai roşie. popa Pădure parcă dă cu buzduganul în ceva cumplit ca şi cuvioşia-sa. dar şi nasul. şi alta dascălul Niculae Pupă-Lumânare. Mă ţine un junghi în şale. uşa etacului se-nchide. Să vă trăiască. — Ceasu' cel bun. inima nepotului îşi va aduce aminte de ceaşca cu fragi din casa bunicilor. cu ochii după sticla cu rachiu. E plină şi sprintenă. Ceaşca e ovală şi roşie. de ce n-ai sărutat mâna sfinţiei-sale? DUMINICĂ 19 .

O duminică în fiecare fulg care cade pe căciuliţa de lutru a bunicului. Conu' Alecu îşi freacă mâinile şi zâmbeşte: — Ce oameni de ispravă! Apoi către Buţirchi: — Du-te mata acasă. Conu' Alecu nu se tocmeşte. coane Alecule. — Bună dimineaţa. urechiatule. NINEACĂ. joi. — Să-ţi trăiască. vineri şi sâmbătă. căciuliţă de lutru şi guler la fel. ştie când se ouă găinele. — se-ntoarce ea către nepot. miercuri. zice bunica de cu sâmbătă seara. iar duminica îi însoţeşte pe bunic. cu spinarea plecată. bunicule? — Cu-ncetu'.— TRAI.. Dar îl deşteaptă ca şi luni. Numai oameni bătrâni. Dar afară ninge liniştit. Afară-i aşteaptă cu panerul bărbatul bucătăresei. Mâini sau aripi? Încă puţin şi zboară. domnul Buţirchi care-a fost mereu aprodul bunicului: pe vremuri vechi. de pe care sufli colbul îndesit. Îl întreabă de coana Elencu. fără să se uite la conu' Alecu. Cei tineri trec tineri. Bunicul are fular de mătasă ecoseză. — Închide şoşonii lui bunicu-tău. Merg pe uliţi de omăt. răsuceşte o ţigară. — Ajută lui bunică-tău să-şi puie blana. Domnul Buţirchi a îmbătrânit deschizând uşi solemne. — Cu plecăciune. că te aşteaptă Elencu. 20 . Şi-l duce pe nepot la un negustor cu fes. Du-te la Hală cu bunicu-tău. Ninge vesel. Acolo iarna-i zurgălău. coane Alecule. ai să te umfli de lene. Parcă n-o vezi. şi pune mâna pe umărul nepotului. Bunicul are blană de niurcă.. Panerul s-a umplut. Trage căciula peste urechi. Bunica asistă la pregătirile de ducă. — Măi ce frumos te-ai făcut.. adică bunica. dă grăunţe la păsări. — îl admiră bunica. examinându-l din cap până-n picioare. îi spun necazurile lor. şi târguieşte la Hală singur în timpul săptămânii. — Să trăieşti. îi cer sfaturi. precupeţii şi precupeţele îl cunosc de mult pe conu' Alecu. Bunicul şi nepotul apar zâmbind alături printre fulgi. ci o auzi chiar şi cu ochii. de mult n-ai mai dat pe la Iancu. coane Alecule. La Hală. măi terchea-berchea. Nişte copii se bat cu bulgări de omăt. drăguţă. Au glas de vrăbii şi mişcări de vrăbii. Panerul lui Buţirchi e uşor şi vesel ca şi cum ar fi zburat din el hulubii iernii. E duminică. fulguind. Cavaler gândac. şapte la pitac: asta-i pentru tine. Duminică dis-de-dimineaţă bunicul târguieşte la Hală. Nepoţelu' matale? Bunicul dă din cap. Dar conu' Alecu se duce cu nepotul la Hală. Acuma cară lemne la bunici. — Hait. ca bunicul şi nepotul într-o fotografie veche. Bătrâneţea lui parcă e roasă de şoareci ca hârţoagele arhivelor. şi-i mulţumit mereu ca şi cum ar căpăta numai daruri de la negustori. marţi. Au venit Floriile iernii. de sănătate. Numai viscolul l-ar putea opri. Mâni. — Noi nu mergem. bea cafea.. scoală. cu-ncetişorul.

Bunicul însă a vărsat vin roşu pe faţa de masă.. dar cu sobă — pe care se coc castanele —. Bunica le deschide uşa căldurii cu miros albastru de răşină. cu guleraş şi mânecuţe de dantelă. Şi sania porneşte cu bunicul şi nepotul la plimbare. de pe când drumurile Moldovei erau negre de tâlhari. Aşteaptă coana Elencu. — îl anunţă pe nepot. Bunicul îşi scoate botinele. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ Pe pragul casei se scutură unul pe altul de omăt.Pe masa negustorului fără dugheană. Gazeta cade. bunică? — Citeşte bunică-ta gazeta. până când casele rămân în urmă. şi un bunic. sclipesc rubinele iepuraşilor de caramel roş. şi-s trase-n ţeapă câte trei smochine cu glazură şi câte cinci miezuri de nucă în pojghiţă de zahăr. se duce spre bunic. spune bunica. Elencule. — Bine. În jurul şalelor e înfăşurată cu şalul cenuşiu. umbla după ei. Şi se tot duc. Dar dându-i-le bunicul îi dă şi vârsta lor naivă. De obicei bunicii mănâncă pe muşama. Bunica se ridică din fotoliu. Podelele sunt ceruite. ciuboţele cu scârţ şi glanţ. — Şi tu ce stai ca peştele-n proţap? — Ce să fac. ridicând în sus bastonul cu baltag. alb şi tot alb. — Nu cumva să mi-o feşteleşti că te vâr în sobă. se zburlesc numai zulufi de floricele îndulcite cu sirop. — răspunde cel de sus. alungă pe motan care s-a şi suit. şi bunicul.. şi un nepot. Oala cu apă ţârâie pe soba de fier. Măriuca are pestelcă albă. — Slobod? întreabă bunicul. Se vede c-a făcut grijitură mare cu ferestrele deschise. — Slobod. Bunica şi-a pus rochie de mătasă neagră. se întinde pe canapeaua din etac şi începe să citească gazeta cu glas tare. cu o pălmuţă — hait — îşi scoale şalul şi înveleşte somnul bunicului. coane Alecule. E o duminică în fiecare fulg. şi mărgele roşii la gât. Dar e cald. Deodată tace. — Şi pe unde mi-aţi fost. dintre aripile ninsorii. — Mata ai dinţi. îşi pune bujmachii brodaţi. şi se tot duc. că doar atâta carte îi fi ştiind tu şi fără ochelarii mei. Bine-bine. E un baston străvechi. drăguţă. coane Alecule. făcând o strâmbătură — o dor şalele —. mă rog? — Venim de la biserică. o broşă cu mărgăritare. * Şi-n sufragerie e duminică. 21 . procuror tânăr. Nepotul nu mai are de-ajuns vârsta acestor bucurii. Simţi că aerul rece n-a plecat de mult din odăi. e o duminică în fiecare zurgălău. Astăzi însă bunica a pus faţă de masă cu broderii. spune bunicul oarecum scuzându-se ca şi cum l-ar fi pus la treabă. stă halviţă tolănită ca o cucoană mare pe-o blană de urs alb. Şi tot nu merg acasă. şi nu mai e nimic decât alb.

Din gura Măriucăi ar putea să scoată capul patru pui de vrabie. Stai şi deschide Nănoaiei. — zice bunicul. spălăciţi. repede. când îi fi mare şi ţi-o da Dumnezeu un dram de minte: „Săraca bunică-mea. Tu să nu te-amesteci în vorba oamenilor bătrâni. — Lasă că-ţi mai ţine de urât. Elencule. De aceea. măi. O pune pe masă. Bunica se uită încruntată. tot cu vin roşu. — spune bunicul după prima înghiţitură răcorită cu suflarea. lăcrămoşi şi clipicioşi. potaie? — Mă duc să-mi fac lecţiile. Alecule. Ţoc. bună budincă mai făcea". — Da' tu unde-mi pleci. Deprinde-te să te porţi ca lumea. şi nu mai strica bunătate de budincă pe-o haită de motan. Bunicul dă din cap cu veselie. Hait! Trece timp până când servitoarea Nănoaiei s-o dee jos din sanie şi s-o urce pe scară. că-i de noroc. Alecule. care e mai cu piele decât a moaştelor Sfintei Paraschiva. Elencule — zice Nănoaia. — se răsteşte bunica la nepot. Şi de pătat tot era pătată înainte. sania Nănoaiei intră în ogradă. NĂNOAIA A VENIT NĂNOAIA — cea cu gutuile — în vizită la bunici. — zâmbeşte bunicul. — Şi mata. — Ia. Nu-i de-ajuns că-ţi dau vin la masă? Acuma vrei să-l şi verşi? De ce-o fi adus bunica la masă sticla cu rom? Răspunsul soseşte cu Măriuca. Nănoaia e mai bătrână decât bătrâneţea. Vezi. mă rog. — E grozavă. măăăi? Vorbeşte. — Iaca.— Pune sare. — spune bunica. — Şi tu ce taci? Îţi place. împărţind dreptate budincii de orez. ca dricul. Vine din bucătărie cu budinca. să nu picur şi eu din paharul meu? — Tuu? se uită lung bunica la nepot. — Aista care-i? zice Nănoaia privindu-l cu ochi de curcă. — Lasă. Să spui şi tu. spune bunicul. fată hăi. 22 . — Dă-te mai încolo. Se pupă cu răsunet una pe alta. şi umblă cu lingura printre flăcări. şi trage la scară. Bunica toarnă rom pe budincă şi-i dă foc. — zice bunica către bunicul. Ţoc. Alecule. bunică. la tacâmul bunicii şi se pregăteşte de privit ca la panoramă. — Să-ţi lingi buzele. dacă nu băgaţi de seamă! O păţeşte şi bunica. — Hm-hm-hm! oftează hurducat bunica. nu-mi mai umbla cu tertipuri. — Mata mănâncă pentru mata. — Nănoaia. şi vânoasă. Ţoc. că-mi sufli în obraz. pe fiecare obraz. închizând uşa după el. topindu-l. Nepotul sărută mâna Nănoaiei. Dumnezeu s-o ierte. Flăcările dansează cu arome pe zahărul vanilat. Ţoc. am mai venit pe la tine. — Bunică. — Ia lasă. şi se duce la birou. Elencule. bunică. Elencule.

— Aşa-s copiii. Bunica o ia de mină şi o conduce — ferind-o la prag — în etac. Îşi potriveşte sacul de catifea pe genunchi. — Şi tu de ce stai! Adu-ţi buchile şi pune-te la învăţat. De la o vreme se trezeşte. se pune la împletit. acoperă c-o farfurioară filigeana Nănoaiei. — zice Nănoaia. — zice bunica. zise Nănoaia. să-mi aduci aminte să nu uit vata. face cafeaua. Auzi. Iaca i-am prins zvârlind cu chetre în gutuili meli. — N-au astâmpăr. — I-auzi! zice bunica. — zice bunica. — Mersi. o toarnă. Nepotul rămâne singur cu Nănoaia. Of! tare mă mai dure! Da' cum învaţă? — Bine. o ceaşcă mare. nume? numere? rugăciuni? Când se întoarce bunica. — Da' ce cată la tine? — Stă la bunicii lui. Elencu? — O cafeluţă? — Da. mai scoate un colţun de lână cu andrele în el. aşezând-o în fotoliul ei. dacă n-ar fi atât de galben somnul ei. 23 .— Cel mijlociu. murmurând nu ştiu ce. şi-ncepe: — Da' aista care-i? Noroc că-i iarnă. Soseşte şi servitoarea Nănoaiei. — Aha. şi noaptea vine mai degrabă. Elencu. Vorbeşte numai ceasul din părete. da di cel bun. dă-mi. nu di cel cu zahăr ars. Parcă nici n-ar fi Nănoaia. Suferă de ficat Nănoaia. zice bunica. Da' aista care-i? — Cel mijlociu. după ce i-a potrivit pernuţa la scobitura mijlocului. Nu zâmbeşte. ia din el o hârtiuţă de mătasă. Îşi ia ochelarii din sacul de catifea. Nănoaia n-a murit cu bărbia în piept: doarme galben. şi cu dulceaţă de caise. Ninge. — Aşaa! Şi di ci s-o îmbolnăvit numai ii? — Răceală. da' moale şi bun să fie. şi c-o linguriţa de rom. cu sania. bea cafeaua — o fi având rom? şi de care? — stă ce mai stă. Da parcă era mai mare? Ce-o păţit? Bunica dă din cap. îşi scoate din fiecare ureche câte-un ghemotoc de vată şi le înfăşoară în hârtiuţă cu grijă ca pe nişte nestemate. — Da' nu-i ştrengar? — Nu. Ninge. — Ahaaa! Acuma ştiu. A dracului Nănoaia! Bunica se duce la cămară. Îşi ia dulceaţa cu lăcomie. — răspunde bunica. eu eram cu cărămidă caldă pentru maiu meu. cel mare. — Îi strică părinţii. zice Nănoaia. îl descoperă pe nepot. Bunica numai se uită la ea. Când l-o făcut mă-sa. Ninge. o rumegă cu toată faţa. Aista-i mai cuminte. îşi pune ochelarii şi deschide Vieţile Sfinţilor. coană Catincă? — Ce mi-i da. — Ha? zice Nănoaia. — Da di ci? — S-au îmbolnăvit fraţii lui. Da' matale ce să-ţi dau. Dar Nănoaia l-a uitat. Şăd bini. — Elencule.

Nu se grăbeşte. Ţoc. — Elencu. Bunica-i prin casă. stă. aici mi te-ascundeai!" Aşa vorbesc şi copiii când sînt singuri cu păpuşile lor. rânduiesc. bunica face o cruce mare. Vine bunica... Dar gândul lui spune la fel: Fereşte-o. ci un abur care trece peste faţa lui. Alecule. — Nu aşa. Bunicul s-a sculat cam roş la fată. Dar nu-şi mai continuă pasienţa. la nepot. Vine. acoperă. Ţoc. Nepotul zâmbeşte. abia. se uită la motan. Aici. Ţoc. — Lasă. — De-acum te lăs. Alecule. Se uită la pasienţă. Alteori dă din cap. aşază. se uită. nepotul sărută mâna Nănoaiei. dintre zgomotele ei. 24 . potrivesc. trăgând cu urechea la zgomotele — cam cu şfici — pe care le face bunica în cameră. Nici un copil bolnav în pat cu jucăriile nu-i mai cuminte decât bunicul cu pasienţa şi motanul. că nu-mi văd capul de treabă. la fulgi.. iar poposeşte. ca şi cum ar spune: „Te-am prins. De două ori. Am să mai vin. se socoate. nu răspunde. Nu vezi mata ce-ai făcut? Şi iute-iute. cu grijă şi evlavie.. vultureşte. S-a ridicat şi motanul cu coada-n sus. şi se duce spre cămară. nu te supăra mata. le aşază frumos. o supărare care nu-i un nour. Îşi potriveşte cărţile una câte una. ai să răceşti în cămară. Dincolo. Pleacă. Drege. ca ţăranii cu carul cu boi. Elencule. Bunicul oftează. Bunicul nu spune nimic. — Da' parcă erai mai mare? N-a uitat să-şi puie vata în urechi. Tari bini am petrecut. Elencu. că mă duc. Bunicul rămâne. stă ce mai stă. Uneori parcă se supără. Doamne. fă mata pasienţa. A pornit la drum lung. PASIENŢA BUNICULUI BUNICUL FACE O PASIENŢĂ pe canapea. —. Dar se vede bine că amestecul bunicei i-a zăpăcit şi mintea şi bucuria de a se juca liniştit. se uită peste umăr să vadă ce face motanul — doarme — şi iar rămâne cu pasienţa. hoţomane. — Mersi. degetele bunicii descoperă. Face. — Mă rog. Ţoc. — Elencu! Bunica. O dată. Bunica pleacă. Doamne. Îl vede pe bunic. pune o carte peste alta... Te-am descurcat. Zgomotele continuă. se uită la ninsoare — pasienţa albă a ferestrelor —. Stă îngândurat. dezleagă. — Fereşte-mă. De trei ori. cu motanul la spate.La despărţire. — Tare-i uite Elencu! o explică bunicul către nepot. combină. După ce pleacă Nănoaia.

chemând-o pe mămuca. Între timp. I-a pus bunica ceva. — zice ca. Dar bunica nu-i dă timp să isprăvească. sticluţe. cutiuţe. cu dojana în glas. da' nie ni-o rămas o nica tătî. de mirosul acela de turte de migdale cu apă de flori. A ce? Nepotul caută. o pecete rece. flacoane. bunică? — Spiţeria mea.. flaconaşe. Bunica iar a umblat la spiţerie. bubosule. Bunica a găsit pacheţelul cu sare-amară. SPIŢERIA BUNICEI VINE MĂRIUCA CU broboada strâmbă ş-un sughiţ în piept. „Ţaţa" a înviat cu sare-amară. Mare lucru nu-i de văzut. — I-o chicat vătămături. Ca şi mâinile bunicei. din ce în ce mai rece. bunica a descuiat dulăpaşul de lemn auriu. N-a mai murit nici Măriuca. pacheţele. după ani şi ani. trandafirii. Nepotul vine încetişor la spatele bunicii care umblă în dulap. „Ţaţa"-i bucătăreasa. cu medalion pictat. Nepotul nu ştie dacă „Afion" e numele unei doctorii. şi iar nepotul a fost ca musca la arat. — Ce e în dulap. — miros pe care niciodată nu-l va regăsi printre parfumurile pământului. ţaţa trage să moară. că de pasienţă văd că te-ai săturat. şi încă a ceva. — Zîci că numai o gustat. — Coniţă. poate şi de bomboane englezeşti. pachete. Şi coşul s-a uscat. Altădată nepotul s-a plâns că-l supără un coş. — Cum se cheamă. fă mata gospodărie. 25 . gavanoşele. — Hop şi tu ca musca la arat. Odată şi Măriuca s-a văetat că moare. vrând parcă să se încredinţeze dacă-i vrednic de un astfel de secret. — Sî vaitî di inimî. — zice Măriuca. — Mă rog. — O mâncat mult curechi? întreabă bunica. Dar mirosul dulăpaşului e tulburător. Apoi a spus scurt: — Afion. — parcă prin amintiri. Alecule. şi pentru tine.. apăsându-şi mult mâinile pe burtă. Vine Măriuca cu paharul — zdupa-zdupa — de parc-ar aduce cofele de la fântână.. — porunceşte bunica. S-a uitat la nepot cu încruntare şi adâncire. — De unde-i vine? întreabă bunica. nevasta lui Buţirchi. — începe bunicul de pe prag. sau o glumă de-a bunicei. gata să se clatine şi să cadă din nou în fotoliu. Am de toate. Dar a păstrat cuvântul care-i va aduce aminte ca o vorbă magică. şi de mai ce? şi de mai ce? al spiţeriei bunicei. — ameninţă ea. — Adă un pahar cu apă. zîci ţaţa. doctoria matale? Bunica nu i-a răspuns îndată. caută.. Bunicul se ridică în picioare. de lângă fereastră. — Hai la spiţerie. Trei rafturi pline de sticle. Bunica nici nu se clinteşte. tăios. — De unde-i vine? repetă bunica. Îţi iesă păcatele. şipuri.— Elencu. miroasă a turte de migdale cu apă de flori. bunică. albastre. Închide ochii să te dreg. ploscuţe. dând cu ochii de nepot. cu vârful unui dop de sticlă. cutii. verzi.

Se duce doctorul de voie. suflând şi dând. şi o dată pe săptămână îi dă luciu proaspăt. închide ochii. îşi scoate ochelarii. Bunica şi bunicul l-au cunoscut pe „Conu' Vasile".. După ce-a isprăvit. departe. cu glas şi mai tare. Aşa-i şi cu condeierul tău de la gazetă. Vorbesc despre el numai cu preamărire.. îi lustruieşte încuietorile. Îl şterge de colb. — îl potoleşte bunica. A fost — zice el —. — Bunică. cu mâna ei. cu candela mereu aprinsă. Ţi-ai luat pulsul dumitale". Elencu? — Aud. îi spune el „n-ai nimica. nu mai poţi. Alecule. În schimb. Ia să vă spun eu una..O VORBĂ DE-A BUNICEI — I-AUZI! Bunicul s-a oprit cu gazeta în mijlocul etacului. Te-ai îmbătat ca un porc". Bunica îşi îndreaptă trupul.Tinerelul'' de la gazetă îl ia foarte de sus pe Vasile Alecsandri. — Auzi. îngrijeşte straiul de nuc al scrinului. Alecule. El îi prost. chiar lângă patul ei. „Măi". nu mai este. „că nici n-ai pus mâna pe mine. — Cum de rabdă pământul pe-un astfel de ticălos? — Stai binişor.. Scrinul luceşte ca o violină atunci scoasă din culcuşul ei de catifea şi piele de căprioară. Şi dă să plece. Bunicul respiră adânc şi zâmbeşte împăcat. Parcă nici nu 1-a auzit de-acolo unde-i ea. Elencu? — Aud. Bunica potriveşte mucul candelii şi oftează. — Auzi.. nu Conu' Vasile. — Ce ţii mata în scrin. articolul despre Vasile Alecsandri. Nepotul n-a văzut-o niciodată pe bunica umblând la vreun saltar. până ce-i picură fruntea. şi-şi trece dosul palmei peste faţă. dă şi dă şi dă şi dă. îi spune omul. Elencule. — Deşteaptă mai eşti mata. ea singură. se uită la nepot. Deasupra scrinului e icoana Maicii Domnului. — Bunică. un scrin cu trei saltare. O ştiu de la babaca. * 26 . Lasă-mă pe mine. bunică? Nu-i răspunde. şi cum dă cu ochii de bolnav. . domnule doctor". Într-o noapte îl ia la un bolnav. Începe sa citească din nou. dă să-i ia pulsul. apăsat. frecându-l cu o petică plină de rumeguş de miez de nucă. Era pe vremea ceea un doctor mare la Ieşi. Iar începe să-l lustruiască. se aşază pe marginea patului. ia trecut vremea. chiar de la crâşmă. apoi la scrin. de nevoie. Nu poate isprăvi. da' foarte beţiv. Bunicul citeşte c-un tremur în glas. nu vrei să-ţi ajut? Nu-i răspunde. Freacă bunica. Ar vrea parcă să cânte lemnul scrinului. „Stai. ca ţăranii după ce-au prăşit în arşiţă. O FILĂ VECHE ARE BUNICA în etac.

bunicule? — Jucăriile ei. Bunicul îşi scoate verigheta de pe deget. Nu sforăie. hait. Dar dimineaţa s-a înnourat. Iarna o duceam la fereastră şi desena cu degetul ei căsuţe ca la ţară. ca şi pasienţa lui. Nepotul. Aşteaptă ceva? Caută ceva? Doresc ceva? Bunicul nici nu citeşte gazeta. pe brazi şi pe acoperişuri.. Şi somnul bunicului e cuminte astăzi. Zborul ciorilor a desfrunzit parc-o pădure de mangal. de lână. Parcă începe să apară o lumină în somnul bunicului. şi i se strânge altfel inima. Mâinile bunicului parcă s-ar hotărî să zboare. drăguţă. se duce la scrinul bunicei. cărţile ei. Mai alb. cu un tăiuş de lună nouă. papucaşii ei. Ferestrele au ars alb. — Sora tatei? — Da. cad. privindu-l pe bunic. nici nu face pasienţă ferită de amestecul bunicei. care luceşte castaniu. care seamănă la păr cu fata bunicilor. citeşte inscripţia. drăguţă. Ş-a început să ningă vechi. Ca să nu uite soba că afară-i ger. pe tata. o priveşte în lumină.Bunica face pâine la bucătărie. Lasă-l. Nepotul stă şi tace. Avea nouă ani.. Trece câte-o cioară cu fustă neagră. „Papucaşii ei de lână"? Dar bunicii n-au avut decât un copil. Bunica 1-a acoperit cu şalul cenuşiu şi a vrut să alunge motanul c-o pălmuţă. şi stă ca în faţa unei uşi închise. — Eu o pieptănam. Au scârţâit în tăcere străvezie paşii — cui? — pe omătul Căii Laptelui. etacul a făcut din motan nod alb la picioarele bunicului. cu motanul la picioare. râşnind. 27 . nu mai palid.. Se ridică pe genunchi. şi gazeta pe covor. la căpătâi. — Cine. Şi motanul îi ţine cald bunicului. iar se ridică. Somn în fiecare fulg. Când doarme ziua. Avea păr dulce şi mătăsos cum ai mata. Bunicul şi nepotul se uită pe fereastră. Fereastra cu ninsoare e o filă veche din cartea îngerilor. parcă e de argint. Bunicul se scoală. Azi-noapte a fost senin de ger. Nu-i vânt deloc. pune verigheta la loc pe deget şi iar se uită la fulgi. nici nu dezmiardă blana motanului. bunicule? — Fala noastră.. Nu tresare. dar s-a răzgândit. Dar astăzi mâinile bunicului şi-au pierdut liniştea lor blajină. Mâinile bunicului piaptănă luciul lemnului mort. pornesc. Bunicul e mai palid ca de obicei. cucoană Elencule. — spune bunicul. Nepotul îşi aduce aminte de Nănoaia. Era mai mare decât băieţelul. E lene. pe cer. Bunicul e şi nu e în etac la fereastra cu fulgi. Se uită şi vede altceva decât ce vede nepotul. — Ce-i acolo. Abia i se aude respiraţia. MUSCA BUNICUL A AŢIPIT PE canapeaua din etac. nici nu umblă la casa de fier. Nu face mişcări. simte că-i o oglindire a celor care nu-s. cu scântei. Bunicul stă şi tace.

tot ca o veveriţă vrea să fie. să nu luneci. de fum şi de funingini. E o muscă între muşte. iar nepotul aprinde lumânarea anume pregătită în antret. Nepotul. O muscă. Căci bunicul şi la vale. tot ca brazii de pe munte vine. n-o nimereşte. — Zău. Bunica respiră cu tot pieptul. pe fruntea somnului bunicului. răsucindu-se. Parcă au fost sfinţi cu aureolă pe acolo. o aude.Bunica s-a aşezat în fotoliul ei. ca şi cum într-adevăr ar asculta o muzică. mi-i drag s-o ascult. acum posomoriţi. bunicul îşi pune paltonul şi căciulită. Vorba răsună cavernos. Zidul gros. fiindcă sufrageria e dedesubt. o urăşte. până la genunchi. nu te mai înţeleg. Iar citeşte. Prin somn. Plafonul e boltit. iar ascultă. o vede. 28 . Căldura sobei i-a redat temperamentul. bunica se acoperă cu şalul. porneşte o scară cu balustradă de fier. cu ochii dincolo de carte. HRUBA BUNICII SE COBOARĂ în sufragerie. făcând lumină pentru pogorârea bunicilor — Bagă de seamă. dar surâde. Citeşte cât citeşte. bunicul o alungă cu un deget. dă. merg. muşcă în numele muştelor: pecete. Dar musca nu se lasă. că nu mai ştii. Musca zboară râzând gâdilicios.. — spune bunica. îşi scoate papucul. Musca se aşază chiar pe nasul bunicului. — Las-o. — oftează bunicul încălţând papucul cu care era să omoare o muscă. Bunica nu-i răspunde. Şi deodată se aude: bâzzz. pune mâna pe gazetă. Din antretul de dindos până la coridorul sufrageriei. Parcă ascultă somnul bunicului. fără de trup. O muscă în casa bunicilor! Şi încă în toiul iernii! Dar bunica nu ascultă decât tăcerea de icoană a bunicului.. Bunicul se strâmbă. Treptele scârţiie a vechi. Prin faţa ferestruicilor ei trec numai picioarele celor de-afară. Au ajuns. cântând din drâmba ei. Bunica tresare şi se uită cu fruntea încreţită spre canapeaua bunicului. iar bunica şi la deal. merg. îl ridică. deschide ochii. cu lumânarea îndreptată în urmă. Alecule. Elencule. ţinând în mâini Vieţile Sfinţilor. şi intră în urechea bunicului. şi deodată stă. Dar deodată nu se mai aude nimic decât tăcerea. Prea o iei mata fuguţa la vale. care coteşte. pândită de ecouri. iar stă. Bâzzz. se scoală. Când pleacă la masă. Merg. treaptă cu treaptă.. cu chibriturile alături. Doarme.. pas cu pas. vede cu aur zâmbetul bunicului şi ridicarea lui din umeri. e cu vitejie muscă. Alecule. Doarme? I-atât de alb ş-atât de stins. Se afirmă deci. nins. Şi scara şi coridorul sufrageriei sînt bisericeşte întunecate. Bunicul tresare.

deşteaptă-n el vechimile copilăriei mici. fariseule. de-acolo de unde încă n-au plecat balaurii. cu zăngănit de ani. Dar secunda de întuneric în coridorul privit de uşa tainiţei cu orbite negre.. bunică. iar se uită la bunici. ci tot al treilea. şi n-a întrebat. — Ce-mi faci acolo tolănit ca un bey? — Învăţ. — Lasă-l să înveţe.Acolo e clopotniţa de subt pământ. satană! — strecurat printre picioare. fiindcă cel-şi-mai-mic din el se teme şi se roagă: „Nu întreba. Toţi sînt supăraţi unii pe alţii. — Cu ochii pe păreţi? — Uite cartea. LECŢIA DE ISTORIE CU CEAI.. la dejun şi la masă. în sufletul nepotului. Nepotul duce un zâmbet regilor şi împăraţilor. zmeii. Bunica citeşte Vieţile Sfinţilor. dar de ieşit are pe unde. pe unde-ţi umblă ochii? — Repet lecţia. vârcolacii şi vampirii. Zimţ de spaimă i-ar atinge inima.Faţă-n faţă cu flacăra luminării răsare ca de os lepros uşa tainiţei din zid. lecţia de istorie. — Uăăă! — Nu ştiu pe unde-o fi intrând învăţătura. dar alt ochi de fereastră. Focul din sobă-i ca octombrie: numai de aur şi miere. — Măi caţaoane. bunică. în care numai amintirea va intra. — Ce-o fi acolo? . la picioare. deşi-i pe canapea la picioarele nepotului. De două ori pe zi. pâlpâie semne de-ntrebare. ferestrele sufrageriei scufundate în pământ. zburliţi de armate şi noroade. Nepotul ridică ochii dintre regi şi împăraţi. şi intră în sufragerie după bunici. Dar cartea de istorie îi supără din nou unii pe alţii în fraze lungi şi încâlcite. Aşa-i mai bine. bunicul. şi motanul. în coridorul care miroasă a pândă de guzgan şi a piatră sihastră. CU LAPTE şi cu rom — o linguriţă — a trecut şi ora ceaiului. L-a ascultat pe cel mai mic. nepotul. mitropoliţi. strigoii. Altfel mă pierzi". De-afară se văd. aduşi cu umbrele de-o flacără de luminare dintre umbre. fără „miau". Ş-acum toţi au murit şi stau cuminţi cu osul lor încununat şi miruit. în numărul bunicului. Fireşte. Elencu. lângă bunicii ei. Se dă deci la o parte. — Ce-o fi acolo? Cămara bunicilor e sus. stingând luminarea care fumegă. dar. cu aur şi cu fumegări de lumânare stinsă. — Zici tu. Ce-o fi acolo? Ca şi cum ai spune: cine-o fi acolo? Bunicii îl ajung. N-are să ştie niciodată ce-i acolo. generali şi sfetnici. dacă îndată — cam pripit şi cu-n fior în spate — nar intra după bunici. Fâlfâie foşnind gazeta bunicului. — Hait! 29 . — zice bunica. sunând ultima spaimă a copilăriei. gazeta. deschizătură sau răsuflătoare nu s-arată. după ce bunica nu-l mai vede. Dar motanul nu e al patrulea. bunică. cu motanul — ptiu. Toţi trei stau în etacul bunicilor. Beciul e tocmai în fundul grădinii. papi. iadul.

Bunica e aşa. Fiul pleacă zâmbind. Bunicul e aşa. Rămâne mama la fereastră. Nepotul a mai luat un patru la istorie — patru sau trei: cam tot pe-acolo —. mai străvechi decât lumina care-i bătrâneţea lui. ca să-l aprindă-n candelă pentru bunici. ca şi când era acasă. Mijeşte aur vechi în umbra etacului. nepotul trăieşte pe altă lume. Îi trimite o sărutare. şi-i închide în cutie. Are un patru. din viitor spre trecut.. Când se întoarce de la şcoală. da' întreabă-l pe dumnealui de colo: vede lecţia? — Am isprăvit-o. — spune bunica nepotului.. cucoane Alecule. — Mai lasă. aşa se vede mai bine Luceafărul. — Nu pot. Îi vede cum stau în câte-un fotoliu. În etac sînt numai doi bunici şi pacea lor cu pecetea motanului.Ochii bunicei se duc între sfinţi. Când va veni povestea? Nu ştie.. DESAGUL CĂLĂTORULUI DE CÂND E LA BUNICI. În cartea de istorie stau zeci de regi şi împăraţi încrucişând fierul războiului. cu paşii albi ai lunii după el. Etacul s-a întunecat. alămii. Stă la fereastră. Şi tocmai mâini îl ascultă la istorie. 30 . N-are voie să intre în casă: boală molipsitoare. scot limba şi fac schime. Are note proaste. Dar lecţia? Iar o ia de la început. şi buzele ei mute spun: „să nu. suflând un trandafir pe ferestre.. Pe fiecare-n parte. dar a păstrat luceafărul de-atunci.. Se duce la şcoală. Şi deodată simte că din cer i-a strălucit aur pe gene.. Bunica. tot ca atunci. îndulcind-o albăstrui. ar veni din ceruri afumând cu brad. Parcă trec aburi prin lumină. Elencule. Fraţii slabi. cu Blanşa lângă el.. portocale. Profesorul vrea să-l mai încerce înainte de-al pecetlui sub cinci. şi pe-amândoi laolaltă. ca pe două păpuşe cu resort.. îi face semn să plece că îngheaţă stând afară. Nepotul suspină. şi de acolo schimbă semne cu mama. vechi de când nu era nici lumea. mandarine.. — Vezi mata luceafărul. N-au decât s-aştepte regii şi împăraţii. mama şi mai trasă decât ei. sticle. Dar e-n el. bunică. Bunicul. Zâmbeşte. A început să-i ştie pe bunici. Zarea asfinţitului arde portocaliu. ş-ajunge iar nepot. luminaţi de floarea ferestrelor. Fraţii şi mama sunt subt sticlă. fereastra plină de flacoane. Ca şi cum un alt bunic şi mai vechi decât acesta. E ca la panopticum. Apoi mama îi ia de gât. şi simte că fiecare dintre ei e litera cu care-ncepe o poveste. trece pe-acasă să vadă ce mai fac fraţii lui.. Afară e senin. la casa bunicilor. cu fruntea încreţită. pe obraji şi pe filele cărţii de istorie.. Şi lecţia de istorie stă.. — Aprinde lampa. Fraţii clipesc. Sunt cu bunicii. Gene-n gene cu luceafărul. Soarele apune..." Mama nu ştie că bunicii.

în care-şi va purta bunicii. Mama s-a săturat să n-aibă trei. E transparent. catalogul la fel. Nepotul zâmbeşte. te freci la ochi. — Iaca drace. Apare. spui tot ce gândeşti? 31 . Şi totuşi nu-i la fel. bunică-ta te-ntreabă ce faci cu scăfârlia ta de cap. Inima lui e grea ca un desag pe umăr. dai din buze. Ninge naiv pe casa bunicilor. — Cum. — Da' până acuma ce-ai tot făcut? — Ce-am făcut? Ce-am făcut? se socoteşte nepotul. — Mă rog. bunică. Nepotul simte că acuş începe viaţa: drumul printre alţii. Nepotul a scoborât geamandanul de pe dulap. Apoi 1-a priveghiat cum îşi adună calabalâcul. Toate să le facă tatu-tău? — Am să mă mai gândesc. — Da' vorba pentru ce-i făcută? S-o ţii ascunsă-n sân ca busuiocul? — Parcă mata. sărută. nu cu gogeamite picioarele tale de trântor. Măi terchea-berchea. În loc să fie tânăr. cu toate că fumează. — Căşti. — continuă bunica. te întorci. Şcoala a rămas aceeaşi. bunică? — Te-i pomeni că te tocmeşti nepot la bunici. bunică? N-am învăţat la şcoală? Braţele bunicei zboară. care. bunică.Tata vine uneori la bunici. privind prin el numai nepotul cam bleguţ. — înşiră nepotul. e nepot la bunici. — zice bunica. E ultimul somn în casa bunicilor. te duci. punându-l să-l şteargă de colb. îmi fac lecţiile.. harapule şi haramule. de unde sare iepurele! Şi la ce te gândeşti. râzi. dă — întotdeauna dă —. — Înveţi tu. te foieşti. — Citesc. — Râzi tu. Parcă te văd. — Ce tot dai din plisc ca cocostârcul pe casă? N-ai făcut nimic. iarna veche şi copilăria lui. întinereşte cu copilăria-n el. c-un zâmbet urzicat de harţag. — Munceşte. E mult mai mic şi mult mai mare decât cel ce-a venit să stea la bunici. DIALOG FRAŢII S-AU SATURAT să fie doi. şi pleacă risipind pe urma lui argint de zurgălăi. cu sania cu doi cai.. mă rog? — Ei. Bunica i-a dat o petică. — Gândesc. sireacu'! Ce să spue tatu-tău? Tu să spui. părinţii asemenea. fraţii acuşi-acuşi îs sănătoşi. Vra să zică numai atâta e schimbat. Toate-i apar altminteri. încordându-şi fruntea ca la matematică. bunică. da bietu' tată-tu ce zice? — Tata nu spune nimic.. Nu-i tulbure. tot copil e. Atât de transparent încât bunicii nici nu-l văd. şi de ce-ai să te-apuci tu când îi fi mare? — Ştiu eu. pe dracu'! Dormi în bancă.. în loc să fie fiu acasă. oraşul tot aşa. e greu de spus. pierzându-şi copilăria.

De ce-ai să te apuci când îi fi mare? Nu uită bunica de unde-a plecat şi pace! — Poate c-am să scriu. — oftează bunica. despre bunică-ta? Ninge naiv. e mititel. mă rog. mă rog. mă rog. — oftează ea. un papă-lapte. — Nu mai sunt. Bunicul se retrage. şi se bate cu vârful degetului pe frunte. — Ş-acuma. Vin fulgii Crăciunului. mă rog? — Cărţi. Apoi îşi trece. La vârsta ta învârteam lumea pe degete. — Să scrii? Tu? Ce să scrii. Eşti mare. bunicul. măăăi.— Ba bine că nu! Nu-i crede că m-oi pierde cu firea pentru unul ca tine? Iaca-ţi spun verde: gândesc că eşti un neisprăvit. Alecule. — revine bunica.. — Mai ştii. ia spune. un „da' muieţi ţi-s posmagii?" Iaca. nepoate? — Mie nu. 32 . Se apropie de nepot. bunică. pe fereastră. Doamne. — Iaca măi! Cărţi! Şi cu ce-ai să le umpli? Nepotul zâmbeşte. despre bunică-ta? * Ani şi morminte dorm între întrebare şi răspuns. casa bunicilor. Bunica ascultă. ascultă. — Ei. — Cum mititel? Ce vorbă-i aiasta? Eşti mititel? îl întreabă bunica înşurubându-i o privire. — zâmbeşte bunicul. cu copaci. când voiau să intre în gândurile nepotului. Se privesc ochi în ochi. — Şi ce-ai să scrii. — Şi ce-i. Se vede c-a zărit ceva bunica. motanul bunicului. bunică? — Ce nu mi-ai spus. acolo? — Mata. Apoi priveşte departe. că nu-mi arde de şuguit. Elencule. — Bine că spui măcar. pentru întâia oară. — Ce să mai spun. fără să bată la uşă. Face o cruce mare spre icoana lui Iisus. — Ce-am scris. — vine şi bunicul cu motanul după el. — Lasă-l Elencule. O nouă iarnă începe la fereastră. vorbele bunicei. care seamănă cu pârul fetei bunicilor şi întreabă cu glas scăzut: — Şi ce-ai să scrii. frângându-se din şale: — Dă.. degetele cu miros de floare de migdal prin părul nepotului. adânc. — Lasă mata. Iar ninge alb în noapte. moşnegi şi alţi copii. dacă vrei să ştii. — Nu-ţi sună a gol. care ajunge până la păcatul tutunului. bunică. bunică. bunică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful