IONEL TEODOREANU ÎN CASA BUNICILOR ÎN CASA BUNICILOR NINGE NAIV.

Poate că pe o fereastră aburită, un deget mic a desemnat o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi hogeacul din care iesă codiţa unui cârlionţ de fum. Satul fulgilor e numai în ochii copiilor. Geamul e o filă veche din cartea îngerilor. Aşa începe iarna: într-o dimineaţă albă, cu copaci moşnegi şi alţii copii. BUNICUL A FOST, BUNICA ESTE E TERIBILĂ CASA bunicilor! Uf! de câte ori trebuie să se ducă la bunici cu părinţii, copiii se uită chiorâş unul la altui, strâmbă din buze, dau din cap, şi sunt ca zmeele descălecate de pe vânturi şi arestate în dulap, cu cozile înfăşurate, sfoara depănată şi zbârnâietoarea mută. Mâinile trebuie să fie curate şi dulci la pipăit, unghiile tăiate, părul pieptănat — dar nu cu mâinile —, hainele periate, ghetele lustruite. — Să nu vorbiţi tare şi neîntrebaţi, să nu râdeţi prosteşte, să nu puneţi mâna pe lucruri, să nu v-atingeţi de pisici, să nu faceţi obrăznicii... — Atunci ce să facem? — Să fiţi cuminţi. Să nu, să nu, să nu. Asta-i casa bunicilor: zidurile între care nepoţii n-au voie să fie copii. E mai rău decât la biserică. Acolo măcar e lume multă, mare şi cam surdă, iar copiii — printre babe şi moşnegi — sunt ca în pădurea veche: îşi fac semne şi râd pe furiş şi înfundate. Dar bunicii sunt doi, fiecare în câte un fotoliu; părinţii, doi, fiecare pe un scaun; iar copiii, prizonieri între ochelarii bunicilor şi ochii părinţilor. Bunicul a fost procuror general, adică generalul procurorilor. Tata spune: — Nimeni nu crâcnea în faţa tatei. — Stăteau toţi smirnă? — Toţi. — Chiar şi mata? — Chiar şi eu. Teribil! — Şi bunica? urmează logic glasul inocent. Tata vrea să se încrunte, dar zâmbeşte cu ochii mici. — Mama? se întreabă el. Straşnică femeie! Râde şi nu mai spune nimic. Aşa e tata: când nu vrea să spună ceva, îi vine să râdă. Cu mama râde des. Mama se supără, şi tata parcă e copilul mamei, ca şi ceilalţi. Bunicul a fost şi primar şi decanul avocaţilor, bunicul a fost decorat: decoraţiile le ţine bunica în şifonieră, şi portretul bunicului, din salon, pe tot pieptul fracului. — Tată, bunicul e ca o poveste. — De ce? — Fiindcă începe cu „a fost”.
1

Tata zâmbeşte. Asta nu înseamnă întotdeauna că o vesel. Dar nici nu se supără. Acum bunicul e alb şi zâmbeşte. Chiar şi primăvara el e tot ca un copăcel nins. Are ceas de aur cu muzicuţă, ochelari cu ramă de aur — şi stă. Stă acasă toată ziua. E foarte bine să fii bunic. Bunica a fost şi ea tânără, adică a fost mireasă când bunicul nu era bunic, când tata nu era tată, şi când copiii tatei nu erau deloc. Numai gândindu-se la tinereţea ei, mintea copiilor se înceţoşează de aţe de păianjeni mai colbăite decât cele din pod de pe cărţile cu litere chirilice. Când o fi fost tânără şi bunica? Atât de încâlcită-i socoteala tinereţii ei, încât nepoţii se gândesc la tinereţea bunicii ca la altceva, cum e de pildă portretul doamnei frumoase din salon, de lângă portretul cu decoraţii al bunicului, — dar simt câtă vechime e în fosta mireasă a bunicului. Teribil! Lumea spune bunicii „Coana Elencu” şi bunicului „Cuconu Alecu”. Iar bunicii între ei îşi spun Alecu şi Elencu, şi nu-şi vorbesc cu ,,tu" ca tata şi cu mama, ci cu „mata", ca şi cum ar fi în vizită unul la altul. Nepoţilor le vine să râdă. Dar: — Să nu... VIZITA PORNESC SPRE CASA bunicilor în trăsura comandată de tata. Se cunoaşte! Un muscal numai de catifea, ca un mitropolit cu şapcă, obrajii de duduie, bici galben ca de aur, roţi cu ochelari de cauciuc, perne moi, covoraş la picioare şi cai negri, cu coamă şi coade lungi de fată care s-a lăut. Dar sunt armăsari, fiindcă numai armăsarii pot fugi cu atâta străşnicie năzdrăvană. Unul dintre copii ar vrea să vadă luceferii de foc, care s-aprind în mers pe pieptul armăsarilor. Dar copiii stau pe scăunaş, cu spatele la muscal, nas în nas cu ochii mamei. Mama e nervoasă. Pe genunchi are o cutie de bomboane legată cu şnur de aur. Cu toate că sînt în mănuşi, degetele maniei fac game pe capacul cutiei. Copiii ştiu ce înseamnă când mama face game fără pian. Deci stau cuminţi. Tata fumează şi salută în dreapta şi în stingă. Toată lumea îl cunoaşte pe tata. Au ajuns în „Beilic”. Dar trăsura nu intră în ogradă. Stă smerită la poartă, ca la mănăstire. Mama în frunte, cu foşnetul rochiei, umbreluţa şi cutia de bomboane; tata după mama, cu scârţâitul ghetelor, uitându-se la copaci; copiii în urmă, unul după altul, târându-şi paşii, cu capetele mereu întoarse după armăsarii de la poartă. Dintâi intră cutia cu bomboane cu mâinile mamei, apoi mama cu sărutările. Tata aruncă ţigara, îşi şterge buzele cu batista care miroasă frumos a apă de colonie, se descoperă şi intră, sărutând pe rând mâna bunicilor. Bunicii îl sărută pe frunte. Tata nu mai e tata: e copilul bunicilor. Copiii, şi mai mici, rămaşi parcă fără tată, aşteaptă pe treptele antreului să le vie rândul la bunici. Treptele sunt de piatră vopsită albastru deschis. Antreul este de lemn gălbui, cu ferestre. Mâna bunicii e plină de inele cu pietre colorate şi ouşoare de mărgăritar. Miroasă ca turtele de Crăciun, a migdale şi apă de flori. — Sărută, nepricopsitule, ca lumea. Aşa se sărută?
2

Nepotul sărută din nou — apăsat şi cu „ţoc” — mâna care parcă are un ochi în palmă ca bolta bisericii. Mâna bunicii, chiar când o săruţi, o simţi urzicându-ţi urechea. Mâna bunicului bate-n gălbui şi miroasă a frunză uscată de nuc. Copiii ar vrea să fie în casa bunicilor ca la pomul de Crăciun. Dar e altfel. În casa bunicilor totul e cuminte — ca în somn — şi nu se mişcă din loc, începând cu nepoţii aşezaţi la rând pe trei scaune prea înalte pentru ei. Stau. Stau. Stau. Le vine să se strâmbe ca la fotograf. Dar: „Să nu"... Tac. Tac. Tac. Le vine câte-un „oac" de broască, câte-un „ham" de câine, câte-un „bâz" de muscăbâzălău, câte-un „muu” de vacă. Dar: „Să nu"... Şi nu fac nimic, nimic, nimic. Degeră de urât. Unul cască sincer: „Uăăă!" — Caşti o gură cât o şură! spune bunica. Are să-ţi intre muştele. Ia să văd: te speli bine pe dinţi? — De ce nu-ţi acoperi gura când iţi vine să caşti? intervine mama, trimeţindu-i o privire mai împungătoare decât acul de pălărie. Ceilalţi nu mai cască, deşi simt câte-o gură de peşteră cu balauri în fălcile încleştate. În schimb, cel mai mic strănută. — Moaşa-n pod, spune bunica. Da' unde ţi-i balista? N-are. — Nu ţi-am spus, — începe mama. I-a spus, dar n-are. — Iaca ţi-o dau pe-a mea, — spune bunicul. Suflă bine. Mama nu admite batiste străine în mâna copiilor. Dar asta se va vedea acasă, la înapoiere, după ce trăsura cu doi armăsari îl va duce pe tata la club. Bunica a făcut cafeaua, a umplut filigenele cu semilună, le întinde pe rând. începând cu bunicul, varsă ca din greşeală puţină cafea în farfurioara tatei, şi spune, privindu-l pe sub ochelari: — Ai să iei parale. — Dea Domnul! Poate se sparge ghinionul! — Tot nu te-ai lăsat? îl cercetează bunica, cu glasul gros şi sprâncenele îmbinate. Tata râde, mama oftează, bunica dă din cap a pagubă şi bea cafeaua răcoritoare în farfurioară, făcând „sfrr” cu buzele, ca o vrabie când zboară de jos pe creangă. — Da' istora ce să le dau? o întreabă pe mama, ştergându-şi cu batista mustăţile de cafea. — Nu-i mai răsfăţa, mamae. Lasă că au de-ajuns acasă. Nepoţii îşi încrucişează privirile asupra cutiei cu bomboane. Deşi bunica are ochi şi-n palmă — pentru nepoţi —, nu vede. Strânge cutia cu bomboane proaspete în dulap, şi le dă din cutia cu bomboane vechi. — Voi aveţi dinţi de lup, gâgâlicilor, nu ca mine, femeie bătrână. După cafea, tata se duce în odaia de alături. Nasul bunicii parcă se ascute adulmecând urma tatei. Trece câtva timp cu miros de fum de tutun, şi tata se întoarce, ştergându-şi mustăţile cu batista parfumată. Bunica îl priveşte, îşi duce şi ea batista la nas, ia de pe o poliţă cornetul
3

şi suflând şi tot suflând se duce cu fumul albastru în cele patru colţuri ale odăii cum ai face semnul crucii într-un loc spurcat de Necuratul. dar răspunde totuşi: — Parcă de când m-am căsătorit. Trebuie dat la Şcoala Militară. poartă pantaloni „cloche". nasurile nepoţilor se îngroaşă patriotic. Nu? — Da. vinde cărţile şcolare înainte de Crăciun. Se simte ca un fum care se încolăceşte în semn de întrebare. Copiii sînt mândri că tatăl lor a cutezat să fumeze în casa bunicilor. Nepoţii sînt într-adevăr plini de păcate. şi trei fire din coadă i se zburlesc. întârzie dimineaţa la şcoală. — Cum credeţi voi — continuă tata mult mai convins — că aş fi îndrăznit să fumez în casa părinţilor mei? Nici acuma. drept în vârf. ridicând din umeri. în apele somnului lui? Mai ales el nu ştie. sau broaşte. bunica. cu păr buclat de culoarea castanelor sălbatice şi obraji de măicuţă. — Tată de când fumezi mata? îl cercetează ei în taină. să afumi cu tămâie şi să stropeşti cu aghiazmă înaintea şi pe urma lui. Ghinionul tatei tot nu s-a spart. Cel mijlociu. visa şi când era treaz. după ce le spune nepricopsiţilor să nu-şi ia nasul la purtare şi să-i sărute mâna cum trebuie. din fundul pământului.. E teribilă casa bunicilor! NASUL BUNICEI ŞI PĂCATELE NEPOŢILOR Nepoţii au crescut şi cresc „văzând cu ochii". În schimb. trage cu puşca în ciorile de pe crucea bisericii sfântului Ion Gură de Aur. aflând se vede toate miroznele păcatului.. înainte de-a se destrăma. scoţând limba şi făcând schime necuviincioase birjarilor. dă cu praştia nu numai în vrăbii şi în gutuile Nănoaiei — care suferă de ficat — dar şi-n ferestrele oamenilor răi. ca şi uniforma — cu mâinile la spate. Când se uită la ei. Nepoţii au aflat din Eminescu despre „grecotei cu nas subţire". pare are păr de aur creţ şi graseiază râzând cu toată faţa — ca şi cum mereu lar bate soarele în ochi — e bătăuş. şi merge cu bicicleta — fără număr. zâmbeşte ca şi cum ar vrea să tacă. Când vin copiii în vizită — tot cu părinţii —. Altfel nu mai merge. tăcut ca o oglindă din pod. Bunica e neam de grec. Părinţii nu mai sînt atât de tineri: au băieţi mari. chimie. sergenţilor şi oamenilor serioşi. Dar bunicii au rămas aceiaşi. nici acasă. cum ar fi popa Tuchi şi dascălul Ghiţă-Sughiţă.de coajă de brad cu răşină. Cel mic. fumează cu ţigaretă de cireş — tabacherea i-a confiscat-o domnul pedagog Jenică Bantaş —. spune mama care trebuie să cumpere din ce în ce mai mulţi metri de stofă pentru uniformele lor. primeşte bilete 4 . îmbinându-şi cu afurisenie sprâncenele stufoase. care le scot peri albi. e îngândurat ca o salcie ninsă. s-a fotografiat picior peste picior cu cărare la mijloc şi monoclu cu şnur. cu toate că în fiecare zi. pune un cărbune din sobă. căci se uită crâncen la ei. germană şi religie. după ce tata-şi bea cafeaua neagră. acum doarme şi când nu doarme. Cât despre cel mare. Scaraoţchi îşi linge buzele. cu număr. — îi iscodeşte pe rând cu nasul ei subţire. printre tramvaie şi trăsuri. Nuferi cresc. Tata se uită la mama cu coada ochiului. Numai că nasul bunicei s-a ascuţit şi mai tare şi parcă are lucirea unui acuşor la pândă. faţa de masă are pete de noroc. Când era mic. are note proaste la matematică. confirmă mama. ştiinţe naturale. fură ţigări din biroul tatei. Joacă barbut în banca repetenţilor din fundul clasei. şi nu face nimic: nici la şcoală.

— Şi să nu superi pe bunici. E un rău. Sania trage la scară. — răsună din urmă glasul mamei. Cling-cling-cling.. ştie tata — şi tace —.. Prin uşa întredeschisă. HII. cling-cling.. fredonează şansonete. clipind. cel mijlociu. Un geamandan ticsit. scoate limba şi mişcă din urechi —. pedagogii. sergenţii.. cu ghete şi şoşoni. Şi după el — sau de la el — şi cel mai mare. un greier necăjit e şi mai greu decât un car cu fân. două pijamale şi trei mandarine. din coadă.. ÎNTR-O ZI VINE cu temperatură cel mai mic. Se pregăteşte de plecare cu inima mai grea decât picioarele de iarnă. Până şi clopoţeii spun: să nu. două pachete de ţigări. Doctor. Răi copii! Ştie mama — şi pune la inimă —. Ruşinea unei şcoli model. comisarii. Ferestrele aprinse sunt de aur ca pâinea scoasă din cuptor. caietele şi o cutie de bomboane trimisă de părinţi bunicilor. termometru. Ninge din toate părţile cu spume de fum. Inima fotografiază tot. pază. lumina din casă — de acasă — e caldă şi bună ca un samovar aprins alături de cozonaci. ŞI S-A TOT DUS HII. Noapte mare de iarnă. cu binoclul mamei în etacul domnului director. Directorul 1-a convocat pe tata la şcoală şi i-ar fi spus: — Nu mai merge. rufele vămuite de ochii mamei. — a hotărât mama. CĂLUŢ. are ticuri — închide ochii. suprem ca şi crucea bisericii sfântului Ion Gură de Aur. să nu. Bieţii părinţi! Dar bunicii? Să afle bunicii! Ar fi teribil! ŞI IATĂ CA. Viscoleşte. În geantă: cărţile. Casele nu se mai cunosc. Huieşte târgul. grijă. Blanşa se gudură. Nănoaia şi toate babele de la ferestrele oraşului. reţete. periuţă de dinţi nouă.parfumate. fiindcă tata. face epigrame. ştiu profesorii. teafăr ca prin minune — parcă i-a fost lene să sembolnăvească — va fi expediat de mama la bunici. după ce-a reprodus solemn vorbele directorului. 5 . Popa Tuchi. E foarte solemn. Al treilea. până când ameţesc în scrânciobul viforniţei. Fulgii se uită unii la alţii. Gheorghe aduce cu tărăboanţa lemne pentru foc. Rău e să fii sănătos. săpun de glicerină. furate de la tata. Te dau la Şcoala Militară. Dar a rămas tot la liceu. dascălul Ghiţă-Sughiţă. a zâmbit cu faţa în şervet. a fost surprins de profesorul de gimnastică uitându-se tocmai în sus. căţărat pe prăjină. Se vede că i-a mai spus ceva. Călătorul oftează. Iar în buzunar. — Nu mai merge. străzile nu se mai văd. ciorapi cârpiţi. şi n-a mai spus nimic.. să nu.

glăsuind zgribulit şi ponosit ca greierul în casa furnicii. Apoi a nins mult şi bine asupra nepotului cu geamandanul. dă din cap. Dacă n-ar şti că înlăuntru sînt bunicii. Soba de fier din antreţel are un fel de scufă. Nepotul începe. întunecată. Dar a uitat că merge la bunici. nepotul povesteşte mai cu uşurinţă despre boala fraţilor şi hotărârea mamei. Dumnezeule! Se leapădă de ţigară. Nu-i târziu — acasă. Cu scufă albă de pichet. drăguţă. Îi goneşte ca pe ţânţari. ţârâind somnoros. dar o aprinde. casa bunicilor e zmeiască. Se zburleşte ninsoarea ca o pisică rea. până să ajungă tocmai în fundul cetăţii. spune bunicul. — Bagă de seamă sa nu te tragă. Nu-i mai pasă de nimic. învechindu-i aşteptarea. Fiindcă îl are înaintea ochilor numai pe bunic. ca o vorbă trecută din gură în gură. moşnegindu-l. cu mare greu. Intră. alintându-se până-n vârful cozii. Se lungeşte în sanie ca un boier mare. ninsă şi oblonită. Peste cămaşa de noapte are halat lung de pichet cu picăţele roşii. Dezbracă-te mata. apare capul bunicului. — răsună de dincolo glasul bunicei. Bunicul obloneşte uşa. Obloanele uşii se crapă pocnind şi scârţâind ca un dulap care de ani şi ani nu a mai fost deschis. răsturnându-si ceafa pe spetează. Prea târziu. — dar parcă-i miezul nopţii. stă. Miroasă a sobă caldă şi a fum albastru de răşină.Surghiunitul aprinde o ţigară. ca şi bunicul. Soneria parcă s-a dus hăt departe.. Mută. Fulgii vor să-i stingă ţigara. Ţipenie de om. 6 . şi-i pare rău că ştie. I-atât de pesimist c-a devenit eroic. Vine şi motanul. Ninsoarea fâlfâie şi tremură.. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ LA CASTEL ÎN POARTA OARE CINE BATE? — EU SUNT. Şi nasul bunicii. În brazi. suflându-le fum. Câinii nu mai latră. oftează şi iar dă din cap. din strajă în strajă. Faţa bunicului e mult mai turtită şi boţită decât ziua. EU. — Da. de picioarele bunicului. BUNICULE. surghiunitul ar lăsa geamandanul la uşă şi ar fugi fără să mai privească în urmă. Bunicul e ca o băbuţă cu mustaţă albă. — Noi tocmai ne culcasem. nici nu s-ar fi pus la masă. ciorile vorbesc răguşit într-un fel de ţigănească. ridică din sprâncene.. Halatul a intrat la spălat şi i-a rămas prea strâmt la umeri. cu geanta şi cu inima. Cling-cling-cling. Dar fiindcă ştie că-s bunicii. N-a fumat niciodată pe stradă. o oală cu apă care fierbe. bunicule. Vântul şi-ascultă glasurile când de lup şi când de cucuvaie. Aşa aveau şi nepoţii când erau mici. făcându-şi semne negre.. Sania sa şi oprit la poarta ogrăzii în care trăsurile nu intră. eu sunt. Bunicul îl ascultă alb.

o gazetă. scârţâitul telurilor — şi se îmbracă. şi adună omătul adus de nepot. Bunicul aşteaptă cu gazeta în mână.. bunica ia de după sobă mătura şi făraşul. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla. bunică? — Unde? Unde? Unde se strâng şoşonii. berechetule? Doar n-ai să dormi cu paltonul! — Dezbracă-te mata. Apoi la bunica. nepotul.— Poftim?! Şi unde-am să-l culc? răsună aprig de dincolo. Sărută. Numai nas. cu şoşonii. — Mai tare. — Scoate limba. — Sărută şi mâna lui bunicu-tău. Glasul bunicei a venit ca buzduganul Zmeului. Bunicul oftează.. 7 . E legată cu tulpan. — Ia o gazetă. Acum e acum! Vine. — Ia să te văd. să nu mă dezbrac? — Cine ţi-a spus una ca asta. — Unde. — Uaaaa. da' nu te mai codi atâta. Zi: aaa.. Şi. mocoşitule. vorbeşte în şoaptă bunicul. zmucindu-1 subt lampă. Parc-aveţi viermi în ceia! Lasă că te satur eu. Or fi având şoşonii o colivie sau o cuşcă în casa bunicilor? — Ii.. Pune. Apare. — Cască. — Vă zghihuiţi toată ziulica. — Pune paltonul în cuier. din nevăzute. tare frământat. aruncând o umbră care creşte pe linia nepotului. Dă-i mata. cu mâna la gură. drăguţă. Bunica se dă jos din pat — răsună. — Şi căciula. Unde s-or fi strângând şoşonii? Ai bunicilor nu se văd. Pune. Nepotul se uita inocent şi la cuier. — Aaa. — Bunică. Nepotul se dezbracă obidit. strânge şoşonii. Motanul. Alecule. Fostul procuror general aduce ochelarii. — Pentru ce. fiindcă nare dantura. De ce nu mi-ai pupat mâna? Nepotul o sărută. Apoi şterge bine geamandanul cu o petică. Pune mâna. dă-mi ochelarii. după el. bunica? — Fiindcă-ţi zic. aşa cum în poveste fata moşului dezghioacă păpuşoii babei. ochi şi sprâncene. — Mi-ai feştelit antretul. Alecule. glasul bunicei. În timp ce bunicul caută o gazetă. Îl înhaţă de mână.

la fel gătite. şi la mijloc. E mare ca o corabie de pitici. bunicul adoarme. — Hait! spune bunica nepotului. Grozavă e însă canapeaua îmbrăcată cu iută întunecat roşie. Arde numai o lampă cu glob albastru de porţelan cu medalioane de trandafiri. Minutarele aurite ale ceasului din părete arată nouă. cu scântei. Şi voi. Bunica în frunte. 8 . motanul după bunic. bunica i-a pus un călcâi de hârtie. Elencu? — N-ai grijă mata. Zâmbeşte ceasul? bunicul? nepotul? soba? sau lampa cu trandafiri? Cu somnul motanului la picioare. Pornesc. trântorilor. Acolo a copilărit şi tata. Soba râde cu gura până la urechi. — Pune-un lemn în sobă. nepotul în capcană. Dă-le-ncoace. — dă din cap bunica. Bunicul se suie în pat. Deprins cu mâinile bunicii. Subt piciorul şchiop. măturându-l cu palma. L-a dus în odaia de lângă etac. şi lemnul zâmbeşte cu jarul. În etacul bunicilor bate toaca un ceasornic de perete. Numai pestelca îi lipseşte. gata de râs în soare. Chiar lângă sobă. bunicul după bunica. în cealaltă. că doar n-are să ţi-l care bunicu-tău. E tare târziu în casa bunicilor. nepotul după motan. ŞI L-A PUS BUNICA LA TREABĂ PARCĂ A INTRAT fată în casă la bunica. parcă scuturând fărmituri. smuceşte şoşonii din mâna nepotului. — Unde-l culci. — Scoate-ţi daravelele din ceia.Bunica ia gazeta din mâna bunicului. Nepotul simte că are să fie bine pe canapea. trei. Deasupra şi dintâi apar mandarinele ţinându-se de mână. Trei mandarine. că încolo-i ca o „proastă de la ţară”. Mata mai bine culcă-te. — Şi-acum ce stai ca prostul? — Ce să fac. Nepotul deschide geamandanul. Oi găsi eu unde să-l culc în casa asta. E ultima odaie a casei din şirul celorlalte. Hait. tată-tău. tustrele vesele şi sprintene. munceşte şi vă-n-doapă ca pe curcani. În fund e un dulap zbârcit de lemn mahoniu cu o oglindă de ceaţă în luminiş. Îi vine să caşte. Dar bunica nu-i dă răgaz. Se prăvăleşte un stâlp de stejar în sobă. — Ai văzut? — Am văzut. bunică? — Să-ţi duci calabalâcul în odaie. şoşonii peste gazetă. două fotolii cu pernuţe pe spetează şi taburete la picioare joacă tabinet. — Închide bine gura sobei. lemnul se uită cu mirare la mâinile nepotului. — se stropşeşte bunica. în jurul unei măsuţe rotunde. Într-o parte. înainte de-a izbucni în flăcări. Parcă abia s-au stins stelele pe cer şi noaptea începe să zâmbească aburit. Motanul i se culcă la picioare. — Sireacu el. că-i tare târziu. păretele cu viscolul. căscaţi şi nu sunteţi buni la nimic. uşa etacului bunicilor. şi bate palmele una într-alta. E moale şi cufundătoare chiar la privit. pune gazeta desfăcută jos.

pui tăti-cele la loc. oţărâtă. — Nu cumva îi fi sforăind? — Dă. — Ce stai cu mâinile-n brâu? Aştepţi să-ţi crească burduhan? — Ce să mai fac. — Noroc că ţi-ai adus aminte. Mândreţe de şal de Ţarigrad. — În loc de cămeşă de noapte. cu miros de levănţică al albiturilor somnului. Au fost odată trei scufiţe aurii.. rânduieşte pe un raft zestrea nepotului. Cinci galbeni l-a costat pe babaca. — Asta-mi mai lipsea! Buclucuri la bătrâneţă! Ce stai! Dezbracă-te. iar de pe altul adună cele trebuitoare somnului. că te-arunc în stradă. — Na. Dă ceia. S-a isprăvit cu ele.. — zice bunica. bunică. — zice bunica. Oghialul e un şal turcesc căptuşit cu fulgi. bunică. — Să nu te-aud. — zice bunica.. Unde ţi-s ochii. Apoi se-ncruntă şi izbucneşte răstit: — Suie-l pe dulap. oftează bunica. mă rog? — De ce. bunică? — În loc de pantaloni. 9 . — îl îngână bunica. c-ai făcut o treaba cât o nucă! Şi ce-a făcut nepotul. Oftează adânc. Înfaţă perna. Mă rog.. ştiu eu. Nu s-aude decât glasul bunicei şi suspinul alb. Bunica se opreşte deodată.. Bunica deschide dulapul din care vine miros de livănţică şi de camforă. Înfaţă oghialul. desface şi reface ca. bunică? — Tot n-ai învăţat? Da' cu şoşonii ce-ai făcut? — Mata ai făcut. — zice bunica. — Măi-măi! Bujmachii de piele! Hm! Papucii nepotului află că-s bujmachii: hm! — Şi sopon de glicerina! Aista-i de nasul tău? Săpunul trece la bunica între mandarine. şi să nu-mi faci harababură..Bunica ia mandarinele. bunică. — Măi că puturos mai eşti! se bate bunica cu palma peste obraz.. Pe unul ca tine n-aş da nici un pitac bortelit.. — Auzi! Da' fustă n-ai. Fă ceia. te-ai şi făcut cucoană mare! Nu-i fi poftind să-ţi pun eu gogeamite ceia la loc? — Geamandanul? Unde să-l pun bunică? — Unde te taie capul? — Ştiu eu? Poate să-l împing sub pat. Da' asta ce-i? A dat de pijamale. Bunica dă din cap a pagubă. — Am nişte bomboane pentru mata. trântorule! Suie trântorul. — Iaca măi. — zice bunica. Cred că nu. Auzi dumneata bazaconie! Să dormi cu surtuc şi pantaloni! Vă răsfaaaaaţă! De asta vă luaţi voi nasul la purtare! Asta-i pentru mama. Te dezbraci cu binişorul. Va avea nepotul un culcuş de cocon domnesc. — Asta-i de nasul tău.

ştie că fraţii îi sunt bolnavi. ninsoare. La primăvară vor înflori alb şi trandafiriu. — Noapte bună. Motanul doarme la picioarele bunicului. ştie că mâine e şcoală. E foarte cuminte. a tras fotoliul chiar la gura sobei. nepricopsitule. bunicilor. ca un vals de fete pe care le va iubi. în odaia asta.. cu frig în spate şi cu frunte încreţită. Ceva dulce ca o lebădă trece prin inima lui somnoroasă.Nepotul se codeşte. Ştie şi tot ştie numai lucruri cu oftat. Ceasul cu minutare aurii parca merge de-andăratelea. Mare păcat şi-o făcut maică-ta cu mine. Cura să nu zâmbeşti când îţi vin astfel de gânduri? Nepotul aprinde o ţigară în casa bunicilor. Ştie că prima oră e ora neagră a matematicii. Noapte bună. şi se întreabă cum de n-a rămas repetent şi cum de nu va rămânea. Ştie că dimineaţa e atât de somnoros. ştie că e în surghiun. Stă în fotoliul bunicilor. Ce e cu nepotul? E tinereţa descoperită nu în dragoste. şi nu s-a culcat. afumând albastru. Odată bunica era tânără. şi porneşte prin odaie cu cornetul de răşină. Odată şi el va fi bunic. — Sărută. Ştie că timpul care vine e plin de ani şi ani plini de-atâtea zile şcolare. sărbătorile şi vacanţele abia se văd. Nepotul azvârle ţigara în sobă. ştie că nu-i acasă. poimâine e şcoală. pune un cărbune. Bunici. Sărut mâna.. Fumează în casa bunicilor! Cum să nu zâmbească? Ce-or fi visând bunicii? Sforăie amândoi. a stins lumina. încât în genele lui şi minutarele adorm. bunică. odată tata era copil. şi nu face nimic. răspoimâne şcoală. le simte cum vin spre el. afumă. fiindcă de la bunici până la şcoală e drum mai lung.. Apoi ia cornetul de răşină. şi a doua e cea cu miros oţeţit a chimiei. Ştie că trebuie să se scoale şi mai devreme decât acasă. Şi deodată vede în oglinda fumurie a dulapului un obraz cu zâmbet printre inele de fum. în casa asta. Bunicii dorm. — Ţi-o fi ruşine de bunică-ta! Iaca măi! Hai. ci în oglinda timpului vechi din casa bunicilor. Vine din jar — sobă adâncă — o lumină roşie care se deschide în odaie ca o coadă de păun trandafiriu. A deschis uşiţa de alamă cu trei ochi a sobei.. că duminicile. copiilor. Noapte bună. că mă duc. Ştie că trebuie să plece prin viforniţă. Ştie că nu ştie nimic la şcoală. Parcă-i era somn? Atunci de ce nu se culcă? Plănuieşte ceva? Aşteaptă pe cineva? Nu-nu. s-a aşezat în fotoliu cu picioarele pe taburet. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ CE E CU NEPOTUL? NEPOTUL S-A DEZBRĂCAT fără să facă harababură. Cât de alb. Şi totuşi zâmbeşte la gura sobei. Afară ninge. 10 .

Nu mai merg tramvaiele. hodorogule. Bunicul tuşeşte. la patru dimineaţa. că ti-i împotmoli şi tu de năuc ce eşti! a spus bunica dându-i o băncuţă de argint din punguţa ei de piele roşie. ia linguriţa cu miere de tei. — Ai văzut. bunică. — i-a spus bunica. Dimineaţa. — spune bunica cu lână-n glas. Nu mai întârzie la şcoală. „o proastă de la ţară". Încep. S-au înzăpezit. Elencule? arătă bunicul zâmbind. — i-a spus bunica. De la şcoală. Bunica nu ştie că bunicul i-a dat decuseară bani de sanie. Se scarpină trântorii unul de altul. Chiar şi motanul bunicului s-a alintat de piciorul lui. bea un pahar cu apă nu prea rece. Parcă recită pe de rost vorbele bunicii. muindu-şi sunetul convingător la substantivele „miere" şi „apă”. Dar imediat blândeţa dă în clocot: — Hai. Elencu! Asta-i tusa me. haimana. bunica spune: — Alecule. ce să fac? — Să-ţi iei linguriţa cu miere. şi voi.Noapte bună. nepotul dormea dus. Cu glas tare. să-ţi bei paharul cu apă. Bunica e ca un ceasornic supărat. să vii cu sania. Acasă. — Nu-i aşa. nepotul se deşteaptă mai sprinten. Dintâi aprinde focurile în sobe. trece pe-acasă după veşti. sfârâind ca un titirez. şi vine de-a dreptul la bunici. cu surceluşe uscate şi hârtii pregătite de cu seară de Măriuca. — Să nu-mi umbli lelea pe uliţi. şi se plimbă frumuşel. Bunicul citeşte din nou gazeta pe care a citit-o şi cu o zi înainte. — Am văzut. 11 . comandă ea. Numai ciubuc îţi mai lipseşte. Gura nu i se aude. e lângă bunica. într-ascuns. Alecule? — Zici şi mata. Nepotul însă a învăţat să ştie ca bunica şi când îi singură parc-ar fi cu cineva pe care-l ocărăşte. Eu nu mai dorm.. — Da' picioare n-ai? Bietu' tată-tău trage la jug. — Bună-dimineaţa. Şi tata şi mama i-au dat la despărţire. Un străin din odaia de alături ar crede că Măriuca. Alecule. noapte. Noapte bună. zise bunica. tinereţă. Aprinde fiecare lampa cu abajur de mătase verde de pe căpătâi. Bunica zice: — Nu-i fi răcit. Ea se dă degrabă jos din pat şi se iuţeşte la treabă.. Ai bani de tramvai? Are. Dar bunica nu-l ascultă de două ori. de la musteaţă până-n vârful cozii. După ce odăile s-au încălzit. sa le plimbi frumuşel. da' mata nu te mai scoli? — Şi dacă mă scol. somn. Şi bunicul se scoală. — Lene cu clopoţei. Iar a doua zi: — Na. Într-o zi a venit cu sania de la şcoală. BUNICII AU NEPOT CU FIRMAN DE LA MOTAN NEPOTUL E ASCULTĂTOR ca o nepoată. * Bunicii se scoală la patru dimineaţă.

bunicii mănâncă la şase. E somn şi nu e somn. Numai el singur închide obloanele. — Cum poţi să vorbeşti cu bunică-ta nespălat? Hait. La şapte începe să fie târziu în casa bunicilor.. se-ncruntă bunica la nepot. Sărut mâna. Într-o zi. Mereu se scoală cu şervetul în mână. câteva linguri de supă şi un măr creţesc. sau lapte cu orez. i s-a făcut foame lui bunicu-tău. O aude pe bunica. nu prea. În fiecare dimineaţă nepotul le trimite câte-un balonaş de săpun. Parcă-i de nasul lui? Abe o lepădat biberonul şi se cucoşeşte! La opt. şi închide obloanele uşilor şi ferestrelor.... — Iaca. Trei fetiţe cu obraji dolofani şi rumeni. în timp ce două bucăţele de zahăr. Deasupra ligheanului e o cromolitografie cu cadră de lemn negru. bunica a greşit şi a pus trei bucăţele. — suflă balonaşe de săpun. — Lasă. bunică. foc în sobe şi lumini aprinse. bunicii se pregătesc de culcare. Auzi? Nu-i place. Dar ochii ei spun nepotului: „Lasă tu. Ştie că doarme.Doarme şi la bunici. — şi-ncet cu-ncetul somnul nepotului e parcă transparent.. Doar n-ai să dormi până poimâni. stropite cu melisă. — s-a încruntat ea la nepot.. lasă. Elencule. — Bună dimineaţa. Dar de la patru dimineaţa somnul nepotului începe să zâmbească. măi! Nu-i fi vrând să-ţi placă? Asta-i doftorie pentru digestia omului. — Şezi. dar nu doarme. — Ei. în globul căruia s-aprind curcubee de aur. mormolocule. — Hai. Şi-n fiecare dimineaţă cele trei fetiţe întineresc cu încă o dimineaţă. aşteaptă într-o farfurioară. una cu ochi albaştri.” Apoi se sting luminile şi se aprinde luna cu trandafiri a nopţii din etac. Nici la masă bunica n-are astâmpăr. Închide uşa. Elencule. Căpitanul corăbiei care pleacă pe aripele somnului e bunica. alta cu ochi castanii. bunica mănâncă mai bine decât bunicul. Îţi place? — Dă. — Na şi ţie. Atâta spune. de asta-mi arde mie! Totuşi. Motanul bunicului îşi isprăveşte somnul pe canapeaua nepotului. Motanul se culcă la picioarele bunicului. Aşa începe ziua la bunici: cu noapte la ferestre. Seara. simte cum se aprind focurile rumenind noaptea cu câte-o gură de zori din fiecare sobă. Îl vede pe bunicul.. — o roagă bunicul. Bunicii joacă tabinet. ştii ceva? Hai să ne luăm de-o grijă. şi mănâncă. Bunicul încearcă numai dacă uşile sînt încuiate. şi ceasul când şi locul unde —. Motanul pleacă mieunând: e ceasul alb al laptelui din farfurioară. Apoi către nepot: — Unde mi-i şervetul? Ca şi cum nepotul i l-ar fi ascuns.. nu sta. şi alta cu ochii negri. — Scoală-ţi zic. — Nu ţi-i ruşine să te uiţi la bunicu-tău cum face treaba şi tu stai? Dar bunicul nu vrea. Dar el e „cavaler" şi trebuie să i-l aducă. Deschide gura 12 . Nepotul sărută mâna bunicilor. Şi bunica nu mai spune nimic: despre asta. Pe la şase fără cinci bunicul spune: — Elencu. Bunicul mănâncă mai nimic: un ou fiert — bunicii ştiu şi numele găinii. Apoi vine uşurel ca o călugăriţă mirosul de pâine prăjită de bunica la gura sobei cu furculiţa cea lungă.

ţigări în casa mea? — Ştiu eu. — repetă aiurit nepotul. Strici sănătatea lui bunicu-tău. răspunde paloarea cu glas alb. ca şi cum deodată ar fi devenit ecou în peştera năprasnică. — Fumez. Dintâi 1-a zmucit de umăr ca pe o haimana. — Auzi! Tată-tău ştie? — Nu. — Şi de unde. „Asta-i”. Şi creşte. Acolo-i nordul nepotului. şopteşte nepotul blând ca iedul în gura lupului. — Tată-tău? — Tata. — Ştiu? Eu?! — Ştii. Tu. — Numai bunică-ta. — Tată-tău? Unghiile bunicii pun fiorul unui cercel în urechea nepotului. Şi scade. Zi: fumez. astfel privindu-l. — Mă rog. bunică? Poate că le-a uitat tata. la casa de fier. săraca. bunică. mă rog. — Spune mata: ce ştiu? — Ba spune tu. apoi 1-a apucai. Tace ca un gheţar. Oftează cu o înclinare din şale şi ochii spre cer. Gura bunicii s-a ascuţit de tăcere: ochii fulgeră: nasul împunge. Bate crivăţul dinspre bunica.. şi în el şi în jurul lui. de ureche ca pe un nepot. Bunicul umblă în birou. Aprinde o ţigară şi-i fericit ca şi cum tot ce-i fum şi abur. ce-i asta? „Asta" e trăsnetul. CE A SPUS BUNICA — Ia poftim încoace. de rouă şi de toporaşi. Nepotul îngheaţă ca picurul unui uluc. — Ştiu eu. „Asta" e trâmbiţa judecăţii de apoi.sobei. bunică.. Ea să le poarte pe toate.. — Cine te-a învăţat? Ticălosu' de frate-tău? — Eu singur. — Nici maică-ta? — Nici. Îmi spurci casa. n-ar fi decât o carte de primăvară scrisă de el cu vorbe de caşmir.. Bunica tace ca un tun. Ce-are să se întâmple? 13 . — Zi drept: fumezi buruiană. — Auzi! Şi-ţi place? — Îmi place. Îmi feşteleşti covoarele. — Aşa? De ţigări? — De ţigări. bunică! — Ba ştii. Bunica a venit ca un nour de grindină. — Un pachet de ţigări.

Se opreşte. şi parcă mereu uită ceva în odaia nepotului. Adevăr grăit-a. voiniceşte. Zi că i-ai găsit şi pace. când crede că nu-l vede nimeni. cucoana Elencu s-aşează bine în fotoliu — ca pentru drum lung. ştiu.Bunica tresare. ca şi cum l-ar consola de-o mare durere. dar şi altfel. — Ia-ţi buriana dracului. S-aude în biroul bunicului zăngănit de chei. şuierându-i o şoaptă şerpească: — Da' să nu afle bunicu-tău că-i prăpăd. Îi dă ţigările. — Îmi caut ochelarii. sfrrr. şi doarme sfădindu-se cu aghioasele pe limba somnului. — Ce faci mata acolo. — în timp ce bunicul se plimbă prin odaie. că-s pe nasul matale. cu diligenţa — îşi pune ochelarii. deschide o carte veche. Dar vine după el şi mai năprasnică. — Na. — Drăguţă. cu ochelarii pe nas. ssss. Ştiu. nu s-au ridicat lespezi. în marş. acoperinduşi cu palmele ochii răniţi de lumina cerului deschis. Se uită în dreapta şi în stânga. — oftează bunicul dezmierdând părul nepotului.. Alecule? 14 . După dejun. N-au fâlfâit îngerii. Bunicul apare în fund. Nu degeaba stă şi doarme şi s-alintă când e treaz motanul la picioarele bunicului. îmi pare tare rău. Mata n-ai observat. Poate că i-o fi şoptit într-o noapte cel cu coadă şi cu „miau".. drăguţă. ş-un fel de huţa-huţa. drăguţă.. şi parcă vrea ceva. Bunicul e de fum şi şoaptă ca o înserare de toamnă cu răsărit de lună.. sfrrr. — Mie. Da' să nu te afle Elencu.. netrebnicule.. chiar şi-n casa bunicilor. la ureche: — Cucoane Alecule.. Am să dau o liturghie la biserică pentru sufletul tău. — dar e ca o înviere.. ai patima tutunului. sfrrr. seara ţi-i somn.. cu litere chirilice.. şi după ce nepotul îi sărută mâna spunându-i noapte bună — iar se întoarce în odaia nepotului.. Nu-l văd nici ochelarii bunicii. Somnul bunicei i-o armată a somnului. că-mi frige mâinile. lângă o biserică veche. Somnul bunicei taie lemne în pădure. şi citeşte cu glas tare din Vieţile Sfinţilor. Somnul bunicei vine numai din Vieţile Sfinţilor. pentru sănătatea matale.. — Ce faci acolo. Elencule. — Nu-i mai căuta. Bunica îl împinge pe nepot — cu grabă şi scârbă — spre odaia lui. Abia se scoală de la tabinet.. Şi bunicul pleacă binişor ca fumul luat de vânt. dar se codeşte. Trage cu urechea. Alecule? îl întreabă de dincolo glasul cu ochelari ai bunicii. cu mâinile la spate. deschide gura.. în scârţâitul bujmachiilor brodaţi de bunica. Numai odată-i cade cartea pe braţe. Păcate omeneşti. CE A SPUS BUNICUL CE-O FI AVÂND BUNICUL? De vreo două seri se uită lung la nepot. n-au căzut paznici în genunchi. că numai după dejun. dar cucoana Elencu e grozav de trează. cucoane Alecule. Dar se vede că toate lucrurile nu-s numai aşa. şi după ce-şi zahărul cu melisă. E tare greu să te-ascunzi de bunica. — Drăguţă. mai ales când eşti ca bunicul. Ce? O palmă? Palmă? Vorbă? Nu mai ştie. E năuc...

ca o ferestruică ninsă. „Sculaţi. bunică. sculaţi. În fiecare odaie e un cornet de coajă cu răşină. şi suflă. MĂRIUCA BUNICUL ÎI SPUNE Măriuca: aşa o cheamă. strâmbându-se. Pune un cărbune mic ca o steluţă. sângeriu. nepoate? Şi cucoana Mariţa Scobai de unde-i.. ca şi cum ar căuta. — Iaca. de la Brusturoasa. şi suflă. — cască lung bunica. ca şi când s-ar teme să nu tulbure un somn într-însul. — Te iei bine cu bunicu-tău. şi merge. şi merge. Şi steluţa se preface în luceafăr care străluceşte în ieslele de fum albastru. nepoate? Şi cucoana Mariţa Şendrea de unde-i. dumneavoastră. se opreşte în prag. Tare mi-i dor de ei. holteii. A fost ia apus. ca şi cum nu ar găsi. nepoate? Şi cucoana Mariţa Hălăceanu de unde-i. boieri mari. cu cea de taină suflare a buzelor.. mă rog. CORNETUL CU RĂŞINĂ AFUMĂ ŞI BUNICA. fumegând. bunică. nepoate? Şi 15 . ca şi cum cu fum ar fi venit şi într-un nour se va duce. nepoate? Şi cucoana Mariţa Ciuntu de unde-i. bunicul merge prin odaie.. Şi bunicul rămâne alb şi stins. Când afumă ea. apoi spre uşa din antret. suflă c-un fel de mânie în nepricopsitul de cărbune. ca şi cum ar fi Zmeoaică într-o poveste. nepoate? Şi cucoana Mariţa Chirniscaia de unde-i. A fost la răsărit. — Ce să facem? Mai punem şi noi ţara la cale." — Bun miros. El ia încetişor cornetul de brad. — Măriuco. dar surâde cu ochi albaştri.Bunicul parcă a sughiţat. bunica înhaţă cornetul. — Ei. lucind departe. nepoate? Şi cucoana Mariţa Bozian de unde-i. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica.. La miazăzi. Florile dalbe. bunicule. oftează bunicul. ca şi cărbunele aruncat din nou în sobă.. Am copilărit între brazi. apoi porneşte spre odaia nepotului. Dar bunicul când afumă e blajin ca un sfânt de argint.. aruncându-i o căutătură peste ochelari. aburind. eu îs de la munte. nepoate? Şi cucoana Mariţa Sacheti de unde-i. când în dreapta. îl descântă uşurel. nepoate? Şi cucoana Mariţa Măcădău de unde-i. Simţi că se face şi mai mare tăcere în bunicul. şi-i şi mai frumos. — o cheamă nepotul. — Nu. — Da. afumând. I-au tresărit şi ochelarii. — intervine bunica. E plecat şi alb bunicul. „Mariţa” e de la mahala. înceţoşând. dar aşa o cheamă pe ea. — Şi cucoana Mariţa Chiunoaia de unde-i. pune un cărbune. Se duce spre fereastră. drăguţă. după ce-au plecat copiii cu Steaua. La miazănoapte. Astfel. când în stânga. dumitale? — „Măriuca” e de la ţară. drace. de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai frumos. ca şi cum ceaţa de fum aromitor nar fi decât noaptea de taină când un copil cu ochi albaştri a colindat cu Steaua.

Şi ia mă rog să-ţi cauţi de treabă şi să nu te mai amesteci în treburi femeieşti. — trâmbiţează scurt glasul bunicii. zdupa-zdupa. Mariţo... — Mariţa. — Cum îţi spune ţie. — zice bunicul. — Stric orzul pe gâşte! cum spunea biata cucoana Mariţa Ciulei. — Şi cum ţi-i mai bine? o iscodeşte bunica. „proasta". nie ni-i bine ş-aşă. Zdupa-zdupa. Adică bunica numai îi pregăteşte farfurioara. Vine alb ca din lună. clip-clip. E roşie ca o lună răsărită în păpuşoaie. — Bunică. Bunicul aşază farfurioara lângă soba de fier din antreţel. unul într-altul.. ţi se răceşte cafeaua.. sărut mâna matale ş-a boierului. privindu-l c-o zburlire masivă de dulău. alb şi blând ca un Dumnezeu al laptelui. — s-alintă cu faţa numai creţuri şi lumini.. — oftează bunica cu demnitate. Elencule. îmi zîci Măriuca. zdupa-zdupa. ca gâdilată de-o musteaţă. — Ei. Bunicul îi întoarce privirea. Aşteaptă dintâi să-ţi crească musteaţa. nepoate? Şi cucoana Mariţa Softa de unde-i. râde. cucoane Alecule? Dacă n-o vede bunicul. bunica mai toarnă ş-un gâlgâit de apă în laptele motanului. nins c-un fulg pe rozul nasului. — Alecule. nepoate? Şi cucoana Mariţa Gheţău de unde-i. di la mămuca. Nepotul se uită la bunic. Clip-clip. bunicule? — Îţi merge gura ca o moară hodorogită. şi toate cucoane.. oftează bunica. recăpătându-şi suflarea.. — Miau. intrând singură în salonul Măritelor. — I-ajunge. lăsându-şi galeş bărbia în guşă. Bunicul zâmbeşte de profil. Elencule. şi are tulpan tivit cu mărgele albastre. că nu te-am poftit la cumătrie. Ce-ai făcut. cu ochi albaştri. E bătrân. ş-aşă. Când merge parc-ar avea un sac în spate. fato? o cercetează bunica. şi spune: — Pâs-pâs-pâs. — Pune-i de la mine. fată-hăi ia treabă. — Mai pune. Măriuca vine. bineînţeles. Îşi încovrigă degetele de flăcău. — spune bunica. pe muşama. nu-i păcat s-o pui pe Mariţa între atâtea cucoane mari? Bunicul zâmbeşte de profil. şi după aceia om vedea noi. — Şi tu ce-ai încremenit? Du-te. MOTANUL BUNICULUI DIMINEAŢA. săracu'! — Şi mata eşti tinerel. ş-o ia de la început. Stă şi se uită la bunic. nepoate? Plouă cu Mariţe. îndrăzneşte nepotul. citindu-şi gazeta..cucoana Mariţa Turculeţ de unde-i. — Nie. Da' ni-i mai drag di Măriuca. — Hî-î. * 16 . BUNICA-I dă în farfurioară lui — mă rog — lapte cu miez de pâine. — Şi de la boieri cum îţi zice? scurtează bunica.

se mânie bunica. tare bun. ca în genunchi. Nu vezi cât îi de fudul! * 17 .. Elencule. Furculiţa bunicului dă peşte la doi: motanului şi bunicului.La masă. — zice bunicul.. — Îi chiorăie burduhanul de huzur! replică bunica. cu ochii ţintă la fereastra aburită. — Tare-i neobrăzat. după ce toată noaptea a dormit la picioarele bunicului. — Iaca vine. — Se cere. şi mai apoi încă puţin la picioarele nepotului. împieliţatule! Şi la masă mă asurzeşti? Câţ. — Bunătate de peşte! oftează bunica. — Aşa. Alecule. — Câţ. îmbrăcându-i picioarele cu lână toarsă din fuiorul lui. Na. S-aud numai furculiţele. lepădându-l în omăturile iernii care şterge urmele. — Ducă-se. şi încă puţin câte puţin în toate părţile.. privind cerul albastru de după ochelari. Când e peşte la masă. pe subt nasul bunicii. Parcă o îmbătrânit la grajd. nu în casa noastră. săracu'! îl apără fostul procuror general.. — Vai de mine. — Miau. Alecule? Bunicul se uită-n farfurie. cât îţi dă pe lună? — Cine? — Cine? Stăpânul matale cu coadă. satură-te. şi câte-un sughiţ cu alean. dacă se îneacă? — L-om îngropa cu popă. pe covor. Şi după ce-a isprăvit de mâncat peştele. Când se duce spre motan — mai pe furiş — mâna bunicului parcă strecoară un bileţel de dragoste. motanul cade în mintea copiilor. — zice bunica. Bunicul ii aşteaptă ia uşă până ce-şi isprăveşte tabietul lui motănesc. — Numai că nu mă trage de mână. Am să-l înţărc eu. bunica aruncă oasele motanului. Elencu. glumeşte Elencu. Motanul n-are nevoie să sune. — Tare bun. pe lângă sobe. Mult se mai uită-n jos bunicul! — Ţi-a căzut şervetul. de-al Măriucăi. pe canapele. ridicându-se cu grabă. — Alecule. Motanul se strânge sub scaunul bunicului. să nu răcească la picioare. cădelniţând cu somn prin toată casa. Alecule. — îi aruncă ea piatra unei bucăţi de friptură. — o apără bunicul către nepot. — motanul miaună la uşă. După ce şi-a mâncat-o. Tare-i deştept. — Scânceşte de foame. anunţă uşurat bunicul. * Dimineaţa. — Da' mata de unde-ai aflat? se miră bunica. Bunicul îi deschide uşa. răspunde ecoul bunicii. regăsind-o pentru el. Bunicul îi deschide uşa. motanul stă lângă scaunul bunicului. motanul mulţumeşte bunicului. — Pune-i şoşonii. spune bunicul.

bunică. — Măi că viteaz mai eşti. Paharul frige. — L-am prins. Sare între gratii ca o fetiţă cu mingea. dar numai ale bunicii se zburlesc. beau câte-un pahar de ceai. o linguriţă de zestre într-un pahar de ceai. Motanul se alintă de piciorul bunicului — ca şi cum dintâi s-ar fi grăbit să dea o scrisoare la cutie —. zice bunica. ţup-ţup. de pe vremea zaiafeturilor. Se uită cu ochii în capcană. şoldane. — Da-ţi place ceaiul cu rom? — De plăcut îmi place. Toboşarul nucilor bunicii e un şoricuţ prins în capcana din cameră. pe dumnealui care-mi bate darabana în nuci.Într-o dimineaţa. zice bunica devenind uriaşă cu capcana în mână. vede laptele.. sau se teme. Şi s-a dus la farfurioara dimineţilor lui albe. politakia. nu clipeşte. Mariţo. — Pâs-pâs. când la fereastră cad fulgi mari şi eşti în casa bunicilor. se uită şi prin ochelarii nărilor. Dar motanul bunicului. e prea fierbinte. da' face bine la stomah. bunică. coada n-are sfârlă-n vârf. — Tare-i bun. Bunica se uită cu întrebare la musteţile motanului. N-are să se scarpine cu laba-n cap? Şoricuţul pâlpâie cenuşiu. Ceaiul fumegă. nu ştiu. ochii nu i s-aprind. Elencu? — Pe dumnealui. — Acuma-i acuma.. Ţup-ţup. faţă în faţă la măsuţa rotundă. Alecule. pâs-pâs. Sună lin. — Cheamă-ţi fiara. Nu şti bine dacă se joacă. — Rom vrei? — Dacă vrei mata. moară de vânt. cu ace-n ochi. — Bine. — Faci muzică. — Răcoresc ceaiul. ci se târâie ca o teacă fără sabie. I-atât de mic că pare un mărţişor la gâtul spaimei. — Ce-ai prins. la ceasul laptelui. cu cling subţire. Da' eu de ce nu l-oi fi răcorind? 18 . Clip-clip. s-a întors c-un fel de „nu cunosc. Nepotul clatină în pahar linguriţa cu iniţialele bunicei. Bunica soarbe cu zbârnâitoare de zmeu mare ceaiul clocotit. — exclamă bunicul din toată inima. după ce s-a uitat la amintirea cu codită. Vine agale ca un boier în papuci. vede capcana. Parcă cearcă să-şi aducă aminte un cântecel din tinereţă. bunica şi nepotul. — Iaca nu vreu. răsună oarecum războinic glasul bunicei. nu-mi aparţine" în expresia feţii de lună veche. şi după fiecare sorbitură face „haaa". Pune capcana alături de farfurioara cu lapte. — Dă să ţi-l aghezmuiesc. — Papă-lapte! spune cu năduf cucoana Elencu. caută o pisică pentru şoarece. clip-clip. Nu-i de nasul tău. CEAŞCA ROŞIE LA PATRU ŞI UN SFERT după-amiază. Cum vrei mata.

— Ai luat-o de dimineaţă. La picioarele cu cizme ale cuvioşiei-sale s-au făcut două băltoace mari. Şi el are nasul roş. se întoarce şi iar mai bea puţin. — zice bunica venind din cămară cu două păhărele de rachiu. — Auzi haram. inima nepotului îşi va aduce aminte de ceaşca cu fragi din casa bunicilor. Bea ceaiul fierbinte. fiindcă laptele e alb. parcă meditând. şi mai încolo alte două mai sfioase. şi de asta-l bei. şi alta dascălul Niculae Pupă-Lumânare. dar şi nasul. parcă au trecut recruţi în marş prin odăile motanului. Între timp. — Şi matale-ţi place. DOAMNE.. de ce n-ai sărutat mâna sfinţiei-sale? DUMINICĂ 19 . şterge şi freacă de zor. Nu numai ochii şi urechea au aflat năprasnic c-a venit popa Pădure. Parcă s-au descărcat poloboace cu vin în casa bunicilor. în timp ce bunica afumă cu răşină. — Ei. bunicul se plimbă prin odaie. părinţele? îl iscodeşte bunica. zâmbeşte bunicul. Te potriveşti mata? Da' conu Alecu cum o mai duce cu sănătatea? După ce plecă popa Pădure. — Nu-i mai meşteră nevasta lui Blăgeanu. părintele. Mă ţine un junghi în şale. E plină şi sprintenă.— Ştiu eu? — Tu nu ştii nici cât a uitat puricele. că de asta-i ceai. — Păgânule! se oţărăşte ea. S-a întunecat antretul. A fost la cules fragi ceaşca bunicului. — zice părintele dând duşcă aghiazma dimineţii harnice.. — Cu cine-o fi vorbind? Bunica simte privirea nepotului. coană Elencule. Nepotu' dumneavoastră — mai zice el cu foc. — Ceasu' cel bun. după fugă.. uşa antretului rămâne deschisă. îl îndeamnă bunica. coană Elencule.. Sar ţăndări pe fruntea bunicilor şi-n ochii nepotului. coană Elencule. în stare să cutremure şi o mitropolie. popa Pădure parcă dă cu buzduganul în ceva cumplit ca şi cuvioşia-sa. Bun rachiu. — Pune pahare. Şi mai roşie. de mătăhălos ce-i popa Pădure venit la bunici cu zi-ntâi. Când va iubi întâia oară. Am cumpărat-o eu odată cu fragi. Popa Pădure ar putea fi popă şi la urşi: la cei negri. Parcă respiră adânc. Să vă trăiască. face câţiva paşi. iar Măriuca mătură. Ceaşca e ovală şi roşie. Când aghezmuieşte. cu ochii după sticla cu rachiu. aruncându-i nişte ochi. abia oprită. părinţele. lume ră. Dascălul e un fel de ţâr holbat lângă mâna popii. Asta-i ceaşca me. O înghiţitură de lapte. căci şi apele cerului ştiu că una-i popa Pădure. bându-şi laptele din ceaşcă. ca şi bunicul. Zbârnâie ca furtuna glasul lui de bas. oftează cuvioşia-sa.. dacă fata va avea obrajii rotunzi ca ceaşca şi zâmbet alb ca laptele. — Îmi pune el Blăgeanu. luându-le pe cele deşertate. POPA PĂDURE — ÎN IORDAN BOTEZÂNDU-TE TU. uşa etacului se-nchide..

domnul Buţirchi care-a fost mereu aprodul bunicului: pe vremuri vechi. precupeţii şi precupeţele îl cunosc de mult pe conu' Alecu. Au glas de vrăbii şi mişcări de vrăbii. Cei tineri trec tineri.. Afară-i aşteaptă cu panerul bărbatul bucătăresei. de pe care sufli colbul îndesit. ai să te umfli de lene. fulguind. coane Alecule. ştie când se ouă găinele. Au venit Floriile iernii. — Să-ţi trăiască. examinându-l din cap până-n picioare. miercuri. Bunicul şi nepotul apar zâmbind alături printre fulgi. 20 . O duminică în fiecare fulg care cade pe căciuliţa de lutru a bunicului. Duminică dis-de-dimineaţă bunicul târguieşte la Hală. marţi. — Hait. de sănătate. bunicule? — Cu-ncetu'. Bunicul are fular de mătasă ecoseză. La Hală. Parcă n-o vezi. E duminică. Acuma cară lemne la bunici. coane Alecule. — Închide şoşonii lui bunicu-tău. şi târguieşte la Hală singur în timpul săptămânii. — se-ntoarce ea către nepot. Mâni. fără să se uite la conu' Alecu.. Du-te la Hală cu bunicu-tău. joi. dă grăunţe la păsări. Acolo iarna-i zurgălău. şapte la pitac: asta-i pentru tine. Dar îl deşteaptă ca şi luni. — Să trăieşti. Dar conu' Alecu se duce cu nepotul la Hală. Panerul lui Buţirchi e uşor şi vesel ca şi cum ar fi zburat din el hulubii iernii. şi-i mulţumit mereu ca şi cum ar căpăta numai daruri de la negustori. Mâini sau aripi? Încă puţin şi zboară. Nişte copii se bat cu bulgări de omăt. Conu' Alecu îşi freacă mâinile şi zâmbeşte: — Ce oameni de ispravă! Apoi către Buţirchi: — Du-te mata acasă.— TRAI. Numai oameni bătrâni. scoală. cu spinarea plecată. că te aşteaptă Elencu. Domnul Buţirchi a îmbătrânit deschizând uşi solemne. ca bunicul şi nepotul într-o fotografie veche. Îl întreabă de coana Elencu. — Cu plecăciune. adică bunica. Şi-l duce pe nepot la un negustor cu fes. căciuliţă de lutru şi guler la fel. răsuceşte o ţigară. bea cafea. ci o auzi chiar şi cu ochii. — Bună dimineaţa. — Noi nu mergem.. Bunicul are blană de niurcă. iar duminica îi însoţeşte pe bunic. şi pune mâna pe umărul nepotului. — Ajută lui bunică-tău să-şi puie blana. — îl admiră bunica. de mult n-ai mai dat pe la Iancu. — Măi ce frumos te-ai făcut.. drăguţă. Cavaler gândac. Bătrâneţea lui parcă e roasă de şoareci ca hârţoagele arhivelor. Nepoţelu' matale? Bunicul dă din cap. vineri şi sâmbătă. NINEACĂ. îi spun necazurile lor. cu-ncetişorul. Trage căciula peste urechi. urechiatule. măi terchea-berchea. Dar afară ninge liniştit. Ninge vesel. Numai viscolul l-ar putea opri. Merg pe uliţi de omăt. Bunica asistă la pregătirile de ducă. Panerul s-a umplut. coane Alecule. zice bunica de cu sâmbătă seara. Conu' Alecu nu se tocmeşte. îi cer sfaturi.

alb şi tot alb. şi mărgele roşii la gât. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ Pe pragul casei se scutură unul pe altul de omăt. — îl anunţă pe nepot. spune bunica. Dar dându-i-le bunicul îi dă şi vârsta lor naivă.. dar cu sobă — pe care se coc castanele —. E o duminică în fiecare fulg. sclipesc rubinele iepuraşilor de caramel roş. * Şi-n sufragerie e duminică. Se vede c-a făcut grijitură mare cu ferestrele deschise. coane Alecule. Simţi că aerul rece n-a plecat de mult din odăi. că doar atâta carte îi fi ştiind tu şi fără ochelarii mei. Astăzi însă bunica a pus faţă de masă cu broderii. se duce spre bunic. E un baston străvechi. Gazeta cade.. coane Alecule. Şi sania porneşte cu bunicul şi nepotul la plimbare. Nepotul nu mai are de-ajuns vârsta acestor bucurii. — Şi pe unde mi-aţi fost. — Bine. şi un bunic. Şi tot nu merg acasă. stă halviţă tolănită ca o cucoană mare pe-o blană de urs alb. — Nu cumva să mi-o feşteleşti că te vâr în sobă.Pe masa negustorului fără dugheană. Deodată tace. şi bunicul. — Mata ai dinţi. alungă pe motan care s-a şi suit. Podelele sunt ceruite. cu o pălmuţă — hait — îşi scoale şalul şi înveleşte somnul bunicului. se zburlesc numai zulufi de floricele îndulcite cu sirop. e o duminică în fiecare zurgălău. ciuboţele cu scârţ şi glanţ. şi-s trase-n ţeapă câte trei smochine cu glazură şi câte cinci miezuri de nucă în pojghiţă de zahăr. Măriuca are pestelcă albă. Dar e cald. — Şi tu ce stai ca peştele-n proţap? — Ce să fac. umbla după ei. Oala cu apă ţârâie pe soba de fier. spune bunicul oarecum scuzându-se ca şi cum l-ar fi pus la treabă. În jurul şalelor e înfăşurată cu şalul cenuşiu. De obicei bunicii mănâncă pe muşama. drăguţă. Bunica le deschide uşa căldurii cu miros albastru de răşină. Bunica se ridică din fotoliu. — răspunde cel de sus. cu guleraş şi mânecuţe de dantelă. Bunicul însă a vărsat vin roşu pe faţa de masă. de pe când drumurile Moldovei erau negre de tâlhari. o broşă cu mărgăritare. Elencule. până când casele rămân în urmă. Aşteaptă coana Elencu. — Slobod? întreabă bunicul. 21 . mă rog? — Venim de la biserică. îşi pune bujmachii brodaţi. bunică? — Citeşte bunică-ta gazeta. Şi se tot duc. Bunica şi-a pus rochie de mătasă neagră. ridicând în sus bastonul cu baltag. şi se tot duc. Bine-bine. şi un nepot. şi nu mai e nimic decât alb. dintre aripile ninsorii. se întinde pe canapeaua din etac şi începe să citească gazeta cu glas tare. — Slobod. procuror tânăr. făcând o strâmbătură — o dor şalele —. Bunicul îşi scoate botinele.

mă rog. împărţind dreptate budincii de orez. — zice bunicul. Ţoc. Elencule. — Da' tu unde-mi pleci. Ţoc. şi umblă cu lingura printre flăcări. NĂNOAIA A VENIT NĂNOAIA — cea cu gutuile — în vizită la bunici. şi trage la scară. Elencule. — spune bunicul după prima înghiţitură răcorită cu suflarea. Bunica se uită încruntată. Flăcările dansează cu arome pe zahărul vanilat. — Aista care-i? zice Nănoaia privindu-l cu ochi de curcă. — Iaca. O pune pe masă. Hait! Trece timp până când servitoarea Nănoaiei s-o dee jos din sanie şi s-o urce pe scară. şi nu mai strica bunătate de budincă pe-o haită de motan. fată hăi. la tacâmul bunicii şi se pregăteşte de privit ca la panoramă. Să spui şi tu. Alecule. Vine din bucătărie cu budinca. nu-mi mai umbla cu tertipuri. — Şi mata. Dumnezeu s-o ierte. — Lasă. şi se duce la birou. — Şi tu ce taci? Îţi place.— Pune sare. Vezi. — Să-ţi lingi buzele. — se răsteşte bunica la nepot. Bunica toarnă rom pe budincă şi-i dă foc. Din gura Măriucăi ar putea să scoată capul patru pui de vrabie. când îi fi mare şi ţi-o da Dumnezeu un dram de minte: „Săraca bunică-mea. închizând uşa după el. — Ia lasă. bunică. — spune bunica. spălăciţi. Alecule. lăcrămoşi şi clipicioşi. Tu să nu te-amesteci în vorba oamenilor bătrâni. Nănoaia e mai bătrână decât bătrâneţea. pe fiecare obraz. că-mi sufli în obraz. spune bunicul. să nu picur şi eu din paharul meu? — Tuu? se uită lung bunica la nepot. bunică. tot cu vin roşu. Stai şi deschide Nănoaiei. Şi de pătat tot era pătată înainte. măi. ca dricul. Deprinde-te să te porţi ca lumea. topindu-l. — Mata mănâncă pentru mata. 22 . Nu-i de-ajuns că-ţi dau vin la masă? Acuma vrei să-l şi verşi? De ce-o fi adus bunica la masă sticla cu rom? Răspunsul soseşte cu Măriuca. că-i de noroc. — Ia. Bunicul dă din cap cu veselie. Elencule — zice Nănoaia. Nepotul sărută mâna Nănoaiei. repede. — Dă-te mai încolo. — Nănoaia. sania Nănoaiei intră în ogradă. — Lasă că-ţi mai ţine de urât. Alecule. Ţoc. am mai venit pe la tine. potaie? — Mă duc să-mi fac lecţiile. De aceea. bună budincă mai făcea". — zice bunica către bunicul. — Hm-hm-hm! oftează hurducat bunica. care e mai cu piele decât a moaştelor Sfintei Paraschiva. — zâmbeşte bunicul. Elencule. — Bunică. măăăi? Vorbeşte. dacă nu băgaţi de seamă! O păţeşte şi bunica. şi vânoasă. Ţoc. — E grozavă. Se pupă cu răsunet una pe alta.

Suferă de ficat Nănoaia. — I-auzi! zice bunica. — Elencule. Ninge. dacă n-ar fi atât de galben somnul ei. Da' aista care-i? — Cel mijlociu. şi c-o linguriţa de rom. nume? numere? rugăciuni? Când se întoarce bunica. cel mare. Ninge. Of! tare mă mai dure! Da' cum învaţă? — Bine. Soseşte şi servitoarea Nănoaiei. — Mersi. mai scoate un colţun de lână cu andrele în el. o toarnă. zise Nănoaia. zice Nănoaia. — Da' ce cată la tine? — Stă la bunicii lui. — Da di ci? — S-au îmbolnăvit fraţii lui. Iaca i-am prins zvârlind cu chetre în gutuili meli. 23 . da' moale şi bun să fie. — zice bunica. şi noaptea vine mai degrabă. De la o vreme se trezeşte. îşi pune ochelarii şi deschide Vieţile Sfinţilor. da di cel bun. — Ha? zice Nănoaia. Elencu? — O cafeluţă? — Da. nu di cel cu zahăr ars. o ceaşcă mare. cu sania. Da parcă era mai mare? Ce-o păţit? Bunica dă din cap. eu eram cu cărămidă caldă pentru maiu meu. — zice bunica. — Ahaaa! Acuma ştiu. şi-ncepe: — Da' aista care-i? Noroc că-i iarnă. Da' matale ce să-ţi dau. Aista-i mai cuminte. dă-mi. Parcă nici n-ar fi Nănoaia. face cafeaua. Bunica numai se uită la ea. Bunica o ia de mină şi o conduce — ferind-o la prag — în etac. Îşi ia dulceaţa cu lăcomie. — Şi tu de ce stai! Adu-ţi buchile şi pune-te la învăţat. Auzi. să-mi aduci aminte să nu uit vata. — Îi strică părinţii. — Aşaa! Şi di ci s-o îmbolnăvit numai ii? — Răceală. Îşi ia ochelarii din sacul de catifea. murmurând nu ştiu ce.— Cel mijlociu. se pune la împletit. îşi scoate din fiecare ureche câte-un ghemotoc de vată şi le înfăşoară în hârtiuţă cu grijă ca pe nişte nestemate. Nănoaia n-a murit cu bărbia în piept: doarme galben. Ninge. îl descoperă pe nepot. — Aşa-s copiii. Vorbeşte numai ceasul din părete. Dar Nănoaia l-a uitat. Îşi potriveşte sacul de catifea pe genunchi. ia din el o hârtiuţă de mătasă. Nepotul rămâne singur cu Nănoaia. Când l-o făcut mă-sa. aşezând-o în fotoliul ei. după ce i-a potrivit pernuţa la scobitura mijlocului. — Aha. Nu zâmbeşte. Elencu. — zice Nănoaia. — N-au astâmpăr. — răspunde bunica. zice bunica. A dracului Nănoaia! Bunica se duce la cămară. acoperă c-o farfurioară filigeana Nănoaiei. bea cafeaua — o fi având rom? şi de care? — stă ce mai stă. o rumegă cu toată faţa. Şăd bini. — Da' nu-i ştrengar? — Nu. coană Catincă? — Ce mi-i da. şi cu dulceaţă de caise.

— Elencu. nu răspunde. Pleacă. degetele bunicii descoperă. Bunicul s-a sculat cam roş la fată. se uită. combină. O dată. — Mersi. la fulgi. Zgomotele continuă. Alecule. se socoate. De trei ori. — Da' parcă erai mai mare? N-a uitat să-şi puie vata în urechi. dezleagă. hoţomane. Îşi potriveşte cărţile una câte una. Dincolo. 24 . Dar nu-şi mai continuă pasienţa. pune o carte peste alta. Ţoc. Ţoc. Se uită la pasienţă. stă ce mai stă.. — De-acum te lăs. aici mi te-ascundeai!" Aşa vorbesc şi copiii când sînt singuri cu păpuşile lor. — Elencu! Bunica.. stă. Ţoc. ca şi cum ar spune: „Te-am prins. rânduiesc. Bunicul nu spune nimic. A pornit la drum lung. Am să mai vin.. Bunicul oftează. Dar se vede bine că amestecul bunicei i-a zăpăcit şi mintea şi bucuria de a se juca liniştit.. trăgând cu urechea la zgomotele — cam cu şfici — pe care le face bunica în cameră. — Mă rog. se uită la motan. Îl vede pe bunic. dintre zgomotele ei. Uneori parcă se supără. — Nu aşa. că mă duc.La despărţire. — Lasă. bunica face o cruce mare. După ce pleacă Nănoaia. Drege. Alecule. ci un abur care trece peste faţa lui. Nepotul zâmbeşte. o supărare care nu-i un nour. că nu-mi văd capul de treabă. Stă îngândurat. vultureşte. Dar gândul lui spune la fel: Fereşte-o. Nici un copil bolnav în pat cu jucăriile nu-i mai cuminte decât bunicul cu pasienţa şi motanul.. Face. fă mata pasienţa. Nu se grăbeşte. la nepot. — Tare-i uite Elencu! o explică bunicul către nepot. ai să răceşti în cămară. PASIENŢA BUNICULUI BUNICUL FACE O PASIENŢĂ pe canapea. acoperă. aşază. nu te supăra mata. potrivesc. cu motanul la spate. Bunica-i prin casă. Alteori dă din cap. Nu vezi mata ce-ai făcut? Şi iute-iute. Aici. Te-am descurcat. Vine bunica. Elencu. Bunicul rămâne. Doamne. şi se duce spre cămară. — Fereşte-mă. cu grijă şi evlavie. Tari bini am petrecut. Doamne. S-a ridicat şi motanul cu coada-n sus. iar poposeşte. —. nepotul sărută mâna Nănoaiei. le aşază frumos. ca ţăranii cu carul cu boi. De două ori. Elencule. se uită la ninsoare — pasienţa albă a ferestrelor —. se uită peste umăr să vadă ce face motanul — doarme — şi iar rămâne cu pasienţa. Bunica pleacă. abia. Vine. Ţoc..

— porunceşte bunica. 25 . cu vârful unui dop de sticlă. gavanoşele. flaconaşe. din ce în ce mai rece. bubosule. — O mâncat mult curechi? întreabă bunica. verzi. Trei rafturi pline de sticle. Bunica nici nu se clinteşte. Vine Măriuca cu paharul — zdupa-zdupa — de parc-ar aduce cofele de la fântână. — miros pe care niciodată nu-l va regăsi printre parfumurile pământului. Dar mirosul dulăpaşului e tulburător. cutiuţe. Dar a păstrat cuvântul care-i va aduce aminte ca o vorbă magică. — De unde-i vine? întreabă bunica. şi de mai ce? şi de mai ce? al spiţeriei bunicei. S-a uitat la nepot cu încruntare şi adâncire. Nepotul vine încetişor la spatele bunicii care umblă în dulap. bunică. şi pentru tine. flacoane. după ani şi ani.. — Hai la spiţerie. cu dojana în glas. chemând-o pe mămuca. o pecete rece. şi încă a ceva. sticluţe. Bunicul se ridică în picioare. — Coniţă. zîci ţaţa. — parcă prin amintiri. — Zîci că numai o gustat. — Adă un pahar cu apă. că de pasienţă văd că te-ai săturat. A ce? Nepotul caută. — zice ca. dând cu ochii de nepot... da' nie ni-o rămas o nica tătî. de mirosul acela de turte de migdale cu apă de flori. Ca şi mâinile bunicei. Bunica iar a umblat la spiţerie. Bunica a găsit pacheţelul cu sare-amară. Odată şi Măriuca s-a văetat că moare. cu medalion pictat. — Ce e în dulap. doctoria matale? Bunica nu i-a răspuns îndată. Am de toate. albastre. apăsându-şi mult mâinile pe burtă. şipuri. vrând parcă să se încredinţeze dacă-i vrednic de un astfel de secret. gata să se clatine şi să cadă din nou în fotoliu. pachete. Alecule. caută. miroasă a turte de migdale cu apă de flori. I-a pus bunica ceva. Îţi iesă păcatele.— Elencu. — De unde-i vine? repetă bunica. SPIŢERIA BUNICEI VINE MĂRIUCA CU broboada strâmbă ş-un sughiţ în piept. sau o glumă de-a bunicei. N-a mai murit nici Măriuca. — Sî vaitî di inimî. — începe bunicul de pe prag. ploscuţe. Şi coşul s-a uscat. cutii. — Hop şi tu ca musca la arat. — zice Măriuca. tăios. — Mă rog. ţaţa trage să moară. bunică? — Spiţeria mea. — Cum se cheamă. bunica a descuiat dulăpaşul de lemn auriu. şi iar nepotul a fost ca musca la arat.. Între timp. pacheţele. „Ţaţa" a înviat cu sare-amară. Închide ochii să te dreg. fă mata gospodărie. poate şi de bomboane englezeşti. — ameninţă ea. Apoi a spus scurt: — Afion. Mare lucru nu-i de văzut. — I-o chicat vătămături. „Ţaţa"-i bucătăreasa. trandafirii. Nepotul nu ştie dacă „Afion" e numele unei doctorii. Altădată nepotul s-a plâns că-l supără un coş. nevasta lui Buţirchi. Dar bunica nu-i dă timp să isprăvească. de lângă fereastră.

Vorbesc despre el numai cu preamărire. nu mai poţi. O FILĂ VECHE ARE BUNICA în etac. îi lustruieşte încuietorile. Iar începe să-l lustruiască. apoi la scrin. se aşază pe marginea patului. un scrin cu trei saltare. — îl potoleşte bunica. bunică? Nu-i răspunde. îngrijeşte straiul de nuc al scrinului. Bunicul citeşte c-un tremur în glas. dă şi dă şi dă şi dă. chiar lângă patul ei. îşi scoate ochelarii. — Ce ţii mata în scrin. Şi dă să plece. Elencu? — Aud. şi o dată pe săptămână îi dă luciu proaspăt. până ce-i picură fruntea. apăsat. Îl şterge de colb.. După ce-a isprăvit. departe. Te-ai îmbătat ca un porc". suflând şi dând. nu mai este. îi spune omul. Bunica potriveşte mucul candelii şi oftează. Elencu? — Aud. chiar de la crâşmă. „Stai. . — Auzi. Aşa-i şi cu condeierul tău de la gazetă. Elencule. El îi prost. Scrinul luceşte ca o violină atunci scoasă din culcuşul ei de catifea şi piele de căprioară. închide ochii. Bunica şi bunicul l-au cunoscut pe „Conu' Vasile". — Bunică. şi cum dă cu ochii de bolnav. Într-o noapte îl ia la un bolnav. Alecule. A fost — zice el —. * 26 . domnule doctor". Ia să vă spun eu una. Nu poate isprăvi.. ca ţăranii după ce-au prăşit în arşiţă. În schimb. Bunicul respiră adânc şi zâmbeşte împăcat. Bunica îşi îndreaptă trupul.. O ştiu de la babaca. „Măi". frecându-l cu o petică plină de rumeguş de miez de nucă. „că nici n-ai pus mâna pe mine. cu candela mereu aprinsă. de nevoie. Alecule.. articolul despre Vasile Alecsandri. Parcă nici nu 1-a auzit de-acolo unde-i ea. se uită la nepot.Tinerelul'' de la gazetă îl ia foarte de sus pe Vasile Alecsandri. nu Conu' Vasile. da' foarte beţiv. Freacă bunica. — Cum de rabdă pământul pe-un astfel de ticălos? — Stai binişor. Începe sa citească din nou. nu vrei să-ţi ajut? Nu-i răspunde. Nepotul n-a văzut-o niciodată pe bunica umblând la vreun saltar. ea singură. Se duce doctorul de voie.. cu mâna ei. Ţi-ai luat pulsul dumitale". îi spune el „n-ai nimica. — Bunică. — Auzi. — Deşteaptă mai eşti mata. Lasă-mă pe mine. Era pe vremea ceea un doctor mare la Ieşi. cu glas şi mai tare. Ar vrea parcă să cânte lemnul scrinului. ia trecut vremea. dă să-i ia pulsul. şi-şi trece dosul palmei peste faţă. Deasupra scrinului e icoana Maicii Domnului.O VORBĂ DE-A BUNICEI — I-AUZI! Bunicul s-a oprit cu gazeta în mijlocul etacului.

Dar astăzi mâinile bunicului şi-au pierdut liniştea lor blajină. care luceşte castaniu... drăguţă. Nepotul îşi aduce aminte de Nănoaia. Abia i se aude respiraţia. Era mai mare decât băieţelul. la căpătâi. Nu face mişcări. şi gazeta pe covor. iar se ridică. Ş-a început să ningă vechi. Şi somnul bunicului e cuminte astăzi. cucoană Elencule. „Papucaşii ei de lână"? Dar bunicii n-au avut decât un copil. dar s-a răzgândit. Bunicul stă şi tace. Bunicul şi nepotul se uită pe fereastră. ca şi pasienţa lui. Se ridică pe genunchi. Mâinile bunicului piaptănă luciul lemnului mort. E lene. Parcă începe să apară o lumină în somnul bunicului. nu mai palid. — Ce-i acolo. Mai alb. Iarna o duceam la fereastră şi desena cu degetul ei căsuţe ca la ţară. râşnind. Nepotul stă şi tace. Avea nouă ani. Se uită şi vede altceva decât ce vede nepotul. privindu-l pe bunic. hait. Dar dimineaţa s-a înnourat. Când doarme ziua. cu un tăiuş de lună nouă.Bunica face pâine la bucătărie. bunicule? — Fala noastră. papucaşii ei. Nu-i vânt deloc. o priveşte în lumină. citeşte inscripţia. — Eu o pieptănam. nici nu dezmiardă blana motanului. Aşteaptă ceva? Caută ceva? Doresc ceva? Bunicul nici nu citeşte gazeta. Nu tresare. simte că-i o oglindire a celor care nu-s. Ca să nu uite soba că afară-i ger. parcă e de argint. Bunicul se scoală. MUSCA BUNICUL A AŢIPIT PE canapeaua din etac. Somn în fiecare fulg. — spune bunicul. nici nu face pasienţă ferită de amestecul bunicei.. Nu sforăie. Şi motanul îi ţine cald bunicului. de lână. — Sora tatei? — Da. 27 . pune verigheta la loc pe deget şi iar se uită la fulgi. nici nu umblă la casa de fier. Nepotul. drăguţă. Azi-noapte a fost senin de ger. Au scârţâit în tăcere străvezie paşii — cui? — pe omătul Căii Laptelui. Bunicul e şi nu e în etac la fereastra cu fulgi. Trece câte-o cioară cu fustă neagră. Bunicul îşi scoate verigheta de pe deget. care seamănă la păr cu fata bunicilor. cad. Fereastra cu ninsoare e o filă veche din cartea îngerilor. Mâinile bunicului parcă s-ar hotărî să zboare. Bunicul e mai palid ca de obicei. şi i se strânge altfel inima. pornesc. Bunica 1-a acoperit cu şalul cenuşiu şi a vrut să alunge motanul c-o pălmuţă. cărţile ei. cu scântei. etacul a făcut din motan nod alb la picioarele bunicului. pe tata. pe cer. — Cine. Ferestrele au ars alb. şi stă ca în faţa unei uşi închise. Zborul ciorilor a desfrunzit parc-o pădure de mangal.. Avea păr dulce şi mătăsos cum ai mata. cu motanul la picioare. pe brazi şi pe acoperişuri. Lasă-l. se duce la scrinul bunicei. bunicule? — Jucăriile ei.

Musca zboară râzând gâdilicios. Doarme. Prin faţa ferestruicilor ei trec numai picioarele celor de-afară. Şi scara şi coridorul sufrageriei sînt bisericeşte întunecate. cu lumânarea îndreptată în urmă. că nu mai ştii. vede cu aur zâmbetul bunicului şi ridicarea lui din umeri. iar ascultă. o urăşte. porneşte o scară cu balustradă de fier. — Las-o. Prea o iei mata fuguţa la vale. iar bunica şi la deal. Şi deodată se aude: bâzzz. acum posomoriţi.. pas cu pas. bunicul îşi pune paltonul şi căciulită. Parcă ascultă somnul bunicului. bunicul o alungă cu un deget. HRUBA BUNICII SE COBOARĂ în sufragerie. Prin somn. Plafonul e boltit. Căci bunicul şi la vale. o vede. Elencule. dă. nu te mai înţeleg. treaptă cu treaptă. fiindcă sufrageria e dedesubt. şi intră în urechea bunicului. se scoală. Vorba răsună cavernos. muşcă în numele muştelor: pecete. cântând din drâmba ei. îl ridică. merg. cu chibriturile alături. dar surâde. Bunica tresare şi se uită cu fruntea încreţită spre canapeaua bunicului. Bunicul tresare. Dar musca nu se lasă. Zidul gros. făcând lumină pentru pogorârea bunicilor — Bagă de seamă. Au ajuns. E o muscă între muşte. merg. mi-i drag s-o ascult. Când pleacă la masă. Nepotul. Alecule. iar stă. ţinând în mâini Vieţile Sfinţilor. O muscă. — Zău. — oftează bunicul încălţând papucul cu care era să omoare o muscă. până la genunchi. Iar citeşte. cu ochii dincolo de carte. fără de trup. e cu vitejie muscă. Treptele scârţiie a vechi. pândită de ecouri. O muscă în casa bunicilor! Şi încă în toiul iernii! Dar bunica nu ascultă decât tăcerea de icoană a bunicului. Citeşte cât citeşte. Bunica respiră cu tot pieptul. iar nepotul aprinde lumânarea anume pregătită în antret.. de fum şi de funingini. — spune bunica. Doarme? I-atât de alb ş-atât de stins. tot ca brazii de pe munte vine. Alecule. ca şi cum într-adevăr ar asculta o muzică. deschide ochii. o aude. şi deodată stă. Căldura sobei i-a redat temperamentul. bunica se acoperă cu şalul. îşi scoate papucul. Bâzzz. Din antretul de dindos până la coridorul sufrageriei. care coteşte. pe fruntea somnului bunicului. pune mâna pe gazetă. nins. 28 . Merg. tot ca o veveriţă vrea să fie. răsucindu-se. Dar deodată nu se mai aude nimic decât tăcerea. Parcă au fost sfinţi cu aureolă pe acolo. Bunica nu-i răspunde. Bunicul se strâmbă. să nu luneci.Bunica s-a aşezat în fotoliul ei. Musca se aşază chiar pe nasul bunicului. Se afirmă deci. n-o nimereşte...

Bunica citeşte Vieţile Sfinţilor. Ş-acum toţi au murit şi stau cuminţi cu osul lor încununat şi miruit. la dejun şi la masă. — Ce-o fi acolo? Cămara bunicilor e sus. Ce-o fi acolo? Ca şi cum ai spune: cine-o fi acolo? Bunicii îl ajung. ferestrele sufrageriei scufundate în pământ. papi. sunând ultima spaimă a copilăriei. Toţi sînt supăraţi unii pe alţii. — Uăăă! — Nu ştiu pe unde-o fi intrând învăţătura. bunică. dar.Acolo e clopotniţa de subt pământ. dar de ieşit are pe unde. în numărul bunicului. cu zăngănit de ani. şi intră în sufragerie după bunici. Dar cartea de istorie îi supără din nou unii pe alţii în fraze lungi şi încâlcite. vârcolacii şi vampirii. Dar motanul nu e al patrulea. lecţia de istorie. lângă bunicii ei. stingând luminarea care fumegă. iadul. — Hait! 29 . — Lasă-l să înveţe. Toţi trei stau în etacul bunicilor. strigoii. — Ce-mi faci acolo tolănit ca un bey? — Învăţ. L-a ascultat pe cel mai mic. şi n-a întrebat. Fâlfâie foşnind gazeta bunicului. în sufletul nepotului. cu motanul — ptiu. dar alt ochi de fereastră. zmeii. nepotul. N-are să ştie niciodată ce-i acolo. satană! — strecurat printre picioare. CU LAPTE şi cu rom — o linguriţă — a trecut şi ora ceaiului. Elencu. şi motanul. ci tot al treilea. iar se uită la bunici. Fireşte. LECŢIA DE ISTORIE CU CEAI. Aşa-i mai bine... Focul din sobă-i ca octombrie: numai de aur şi miere. mitropoliţi. — Zici tu. Se dă deci la o parte. Nepotul ridică ochii dintre regi şi împăraţi. De-afară se văd. cu aur şi cu fumegări de lumânare stinsă. în coridorul care miroasă a pândă de guzgan şi a piatră sihastră. deşteaptă-n el vechimile copilăriei mici. bunicul. la picioare. deschizătură sau răsuflătoare nu s-arată. zburliţi de armate şi noroade. bunică. generali şi sfetnici. dacă îndată — cam pripit şi cu-n fior în spate — nar intra după bunici. deşi-i pe canapea la picioarele nepotului. — Măi caţaoane. gazeta. fiindcă cel-şi-mai-mic din el se teme şi se roagă: „Nu întreba. Altfel mă pierzi". bunică. de-acolo de unde încă n-au plecat balaurii. Beciul e tocmai în fundul grădinii. Dar secunda de întuneric în coridorul privit de uşa tainiţei cu orbite negre. pâlpâie semne de-ntrebare. în care numai amintirea va intra. Nepotul duce un zâmbet regilor şi împăraţilor. fariseule. Zimţ de spaimă i-ar atinge inima. — zice bunica. după ce bunica nu-l mai vede. aduşi cu umbrele de-o flacără de luminare dintre umbre. — Cu ochii pe păreţi? — Uite cartea.Faţă-n faţă cu flacăra luminării răsare ca de os lepros uşa tainiţei din zid. fără „miau". — Ce-o fi acolo? . De două ori pe zi. pe unde-ţi umblă ochii? — Repet lecţia.

ar veni din ceruri afumând cu brad.. da' întreabă-l pe dumnealui de colo: vede lecţia? — Am isprăvit-o. Dar e-n el... Nepotul a mai luat un patru la istorie — patru sau trei: cam tot pe-acolo —. îi face semn să plece că îngheaţă stând afară. nepotul trăieşte pe altă lume. Şi tocmai mâini îl ascultă la istorie. Stă la fereastră. — Nu pot. şi buzele ei mute spun: „să nu.. — Aprinde lampa. portocale. Îi vede cum stau în câte-un fotoliu. pe obraji şi pe filele cărţii de istorie. Are un patru. mandarine. Afară e senin. şi de acolo schimbă semne cu mama. Zâmbeşte. Apoi mama îi ia de gât. ca să-l aprindă-n candelă pentru bunici. Şi deodată simte că din cer i-a strălucit aur pe gene. îndulcind-o albăstrui. Fiul pleacă zâmbind. N-are voie să intre în casă: boală molipsitoare. — spune bunica nepotului. bunică. Fraţii şi mama sunt subt sticlă. Rămâne mama la fereastră. aşa se vede mai bine Luceafărul. Dar lecţia? Iar o ia de la început... la casa bunicilor. Bunica. 30 . Bunicul. Elencule.Ochii bunicei se duc între sfinţi. În cartea de istorie stau zeci de regi şi împăraţi încrucişând fierul războiului. fereastra plină de flacoane. Profesorul vrea să-l mai încerce înainte de-al pecetlui sub cinci. tot ca atunci. E ca la panopticum. Îi trimite o sărutare." Mama nu ştie că bunicii. Mijeşte aur vechi în umbra etacului. scot limba şi fac schime. luminaţi de floarea ferestrelor. Parcă trec aburi prin lumină. În etac sînt numai doi bunici şi pacea lor cu pecetea motanului. şi pe-amândoi laolaltă. Când va veni povestea? Nu ştie. Sunt cu bunicii. — Vezi mata luceafărul. Fraţii clipesc. dar a păstrat luceafărul de-atunci. ca pe două păpuşe cu resort.. Etacul s-a întunecat.. suflând un trandafir pe ferestre. Zarea asfinţitului arde portocaliu. Pe fiecare-n parte. ş-ajunge iar nepot. A început să-i ştie pe bunici.. Fraţii slabi. Are note proaste. mai străvechi decât lumina care-i bătrâneţea lui.. Bunicul e aşa. N-au decât s-aştepte regii şi împăraţii. vechi de când nu era nici lumea. Şi lecţia de istorie stă. cucoane Alecule. DESAGUL CĂLĂTORULUI DE CÂND E LA BUNICI. Gene-n gene cu luceafărul. sticle. cu Blanşa lângă el. mama şi mai trasă decât ei.. alămii. şi simte că fiecare dintre ei e litera cu care-ncepe o poveste... din viitor spre trecut. Soarele apune. Bunica e aşa. trece pe-acasă să vadă ce mai fac fraţii lui. Se duce la şcoală. cu paşii albi ai lunii după el. cu fruntea încreţită. — Mai lasă.. Când se întoarce de la şcoală. şi-i închide în cutie. Ca şi cum un alt bunic şi mai vechi decât acesta. Nepotul suspină. ca şi când era acasă.

Vra să zică numai atâta e schimbat. cu sania cu doi cai. Toate să le facă tatu-tău? — Am să mă mai gândesc. — zice bunica. catalogul la fel. — Râzi tu. — Ce tot dai din plisc ca cocostârcul pe casă? N-ai făcut nimic. DIALOG FRAŢII S-AU SATURAT să fie doi. Măi terchea-berchea. bunică? — Te-i pomeni că te tocmeşti nepot la bunici. dai din buze. — Iaca drace. te foieşti. — Înveţi tu. Apoi 1-a priveghiat cum îşi adună calabalâcul. — Căşti. Nepotul simte că acuş începe viaţa: drumul printre alţii. da bietu' tată-tu ce zice? — Tata nu spune nimic. te duci. E mult mai mic şi mult mai mare decât cel ce-a venit să stea la bunici. Mama s-a săturat să n-aibă trei. — continuă bunica. întinereşte cu copilăria-n el. e greu de spus. Parcă te văd. sireacu'! Ce să spue tatu-tău? Tu să spui.. — Gândesc. iarna veche şi copilăria lui. fraţii acuşi-acuşi îs sănătoşi. Şcoala a rămas aceeaşi. Apare. Bunica i-a dat o petică. Nepotul a scoborât geamandanul de pe dulap. privind prin el numai nepotul cam bleguţ. harapule şi haramule. Atât de transparent încât bunicii nici nu-l văd. Toate-i apar altminteri. de unde sare iepurele! Şi la ce te gândeşti. pierzându-şi copilăria. — Da' până acuma ce-ai tot făcut? — Ce-am făcut? Ce-am făcut? se socoteşte nepotul. Inima lui e grea ca un desag pe umăr. spui tot ce gândeşti? 31 .. în care-şi va purta bunicii. — Mă rog. care.Tata vine uneori la bunici. c-un zâmbet urzicat de harţag. pe dracu'! Dormi în bancă. Ninge naiv pe casa bunicilor. sărută. punându-l să-l şteargă de colb. — Da' vorba pentru ce-i făcută? S-o ţii ascunsă-n sân ca busuiocul? — Parcă mata. — Citesc. în loc să fie fiu acasă. nu cu gogeamite picioarele tale de trântor. râzi. E ultimul somn în casa bunicilor. tot copil e. Nepotul zâmbeşte. e nepot la bunici. oraşul tot aşa. bunică? N-am învăţat la şcoală? Braţele bunicei zboară. E transparent. — Cum. te freci la ochi. Nu-i tulbure. te întorci. bunică-ta te-ntreabă ce faci cu scăfârlia ta de cap. bunică. mă rog? — Ei. încordându-şi fruntea ca la matematică. Şi totuşi nu-i la fel.. bunică. îmi fac lecţiile. — Munceşte. şi de ce-ai să te-apuci tu când îi fi mare? — Ştiu eu. părinţii asemenea. — înşiră nepotul. dă — întotdeauna dă —. În loc să fie tânăr. cu toate că fumează. bunică.. şi pleacă risipind pe urma lui argint de zurgălăi.

— Mai ştii.. Iar ninge alb în noapte. Face o cruce mare spre icoana lui Iisus. pe fereastră. fără să bată la uşă. bunică. un „da' muieţi ţi-s posmagii?" Iaca. Vin fulgii Crăciunului. — Nu-ţi sună a gol. ascultă. — Ce-am scris. mă rog.. mă rog. despre bunică-ta? Ninge naiv. — Cum mititel? Ce vorbă-i aiasta? Eşti mititel? îl întreabă bunica înşurubându-i o privire. când voiau să intre în gândurile nepotului. — Lasă mata. adânc. La vârsta ta învârteam lumea pe degete. — revine bunica. Elencule. bunică. despre bunică-ta? * Ani şi morminte dorm între întrebare şi răspuns. mă rog. că nu-mi arde de şuguit. Se vede c-a zărit ceva bunica. — vine şi bunicul cu motanul după el. — Iaca măi! Cărţi! Şi cu ce-ai să le umpli? Nepotul zâmbeşte. care seamănă cu pârul fetei bunicilor şi întreabă cu glas scăzut: — Şi ce-ai să scrii. O nouă iarnă începe la fereastră. moşnegi şi alţi copii.— Ba bine că nu! Nu-i crede că m-oi pierde cu firea pentru unul ca tine? Iaca-ţi spun verde: gândesc că eşti un neisprăvit. şi se bate cu vârful degetului pe frunte. Alecule. — Ce să mai spun. Bunicul se retrage. acolo? — Mata. bunică? — Ce nu mi-ai spus. Bunica ascultă. — zâmbeşte bunicul. mă rog? — Cărţi. degetele cu miros de floare de migdal prin părul nepotului. — oftează bunica. bunică. 32 . Apoi îşi trece. Eşti mare. pentru întâia oară. — Lasă-l Elencule. bunicul. Doamne. dacă vrei să ştii. e mititel. frângându-se din şale: — Dă. — Să scrii? Tu? Ce să scrii. — oftează ea. bunică. — Şi ce-ai să scrii. ia spune. — Nu mai sunt. nepoate? — Mie nu. — Ei. Se privesc ochi în ochi. — Bine că spui măcar. casa bunicilor. măăăi. — Şi ce-i. care ajunge până la păcatul tutunului. Se apropie de nepot. un papă-lapte. vorbele bunicei. Apoi priveşte departe. De ce-ai să te apuci când îi fi mare? Nu uită bunica de unde-a plecat şi pace! — Poate c-am să scriu. motanul bunicului. — Ş-acuma. cu copaci.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful