În casa bunicilor

De Ionel Teorodeanu

Afară ninge. Poate, un deget mic de copil desenează pe un geam

aburit o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi un horn, de unde iasă fum. Astfel începe
iarna.

Casa bunicilor e fantastică. Acolo domneşte ordinea, curăţenia şi respectul. Ori de

câte ori copiii pleacă cu părinţii la bunici, aceştia sunt bine instruiţi pentru a nu
face obrăznicii. Prin urmare, copii sunt ca nişte prizonieri, între ochelarii bunicilor
şi ochii părinţilor.

Pornesc spre casa bunicilor într-o trăsură, trasă de doi armăsari năzdrăvani.
Mama nervoasă, într-o rochie elegantă şi cu o cutie de bomboane pe genunchi,
tata fumează. Şi salută pe toată lumea iar copiii stau smirnă în faţa mamei. Ajung
la casa bunicilor în „Beilic“. Mama intră prima apoi tata iar mai apoi copiii. Toţi
sărută mâna bunicilor. Într-o tăcere deplină şi după un ritual bine stabilit se
serveşte cafeaua şi bomboanele vechi copiilor. Copiii stau cuminţi şi nu au voie să
facă nimic.

E teribilă casa bunicilor!

Nepoţii au crescut iar părinţii nu mai sunt atât de tineri, însă bunicii au rămas
aceeaşi. Nepoţii sunt plini de păcate. Cel mic cu păr de aur creţ e bătăuş, merge
cu bicicleta cu mâinile la spate printre tramvaie şi trăsuri, scoate limba şi râde la
toţi oamenii din jurul lui.

Cel mijlociu fură ţigări din biroul tatei, are note proaste la şcoală şi e leneş. Iar, cel
mare e „şi mai şi“. Tata a fost convocat la şcoală de către director pentru că,
băiatul cel mare e „Ruşinea unei şcoli model“...Într-o zi copilul cel mic se
îmbolnăveşte, apoi şi cel mai mare. Astfel că, mama hotărăşte ca mijlociul să plece
la bunici pentru a fi protejat. Prin viscol şi zăpadă ajunge la poarta bunicilor. Îi
deschide bunicul, mult mai primitor decât bunica. Apare şi bunica cu privirea
ascuţită, care îl conduce în odaia unde a copilărit tatăl său bineînţeles după ce îl
dojeneşte la fiecare pas. Nepotul se dezbracă în linişte, însă nu poate adormi. Se
aşează în fotoliul din faţa sobei şi se gândeşte cu fruntea încreţită, la viforniţa de
afară, la orele de şcoală, la fraţii lui bolnavi, la sărbătorile şi vacanţele prea scurte,
la faptul că nu e acasă şi la bunici e în surghiun, şi totuşi zâmbeşte. Bunicii îşi
petrec viaţa de zi cu zi după un ritual de neclintit. Se trezesc devreme, servesc
mesele la ore fixe, seara de asemenea se culcă devreme.

Noaptea târziu, după ce adorm bunicii, nepotul îşi aprinde o ţigară. Lucru
neobişnuit în casa bunicilor. Din nefericire este descoperit şi de bunica şi de
bunicul. Bunicii aveau în casă o fată care îi ajută la treburile gospodăriei. Bunicul îi
spunea Măriuca iar bunica îi spunea Mariţa. Cei doi bunici aveau un motan
bătrân, care în fiecare noapte dormea la picioarele bunicului. Motanul era ca un
membru al familiei, era îngrijit şi protejat în special de către bunicul. Bunicii ţin la
anumite tradiţii, primesc preotul în casă, pentru a le sfinţi casa, primesc musafiri,
îi servesc cu bunătăţi. Chiar dacă bunica e mai răutăcioasă, în sufletul ei e corectă
şi dreaptă. În ciuda faptului

că-şi dojeneşte mereu nepotul, ţine foarte mult la el şi prin atitudinea ei doreşte
să-l educe. Bunica îi ajută pe toţi care-i cer ajutorul, bineînţeles după câteva vorbe
de duh.

Într-o zi, nepotul a aflat o întâmplare neplăcută din viaţa bunicilor. Se pare că
tatăl lui a avut o soră care a murit la nouă ani. A fost o descoperire impresionantă
pentru nepot, iar acea întâmplare nefericită a lăsat urme adânci de tristeţe în
viaţa bunicilor.

O altă zi petrecută în casa bunicilor cu ceai cu lapte şi cu rom a fost aceea în care
bunica citeşte Vieţile Sfinţilor, bunicul gazeta iar nepotul lecţia de istorie. Celor
trei li se alătură motanul. Bunica, cu ochii , când în carte, când la nepot, din nou îşi
apostrofează nepotul, cum că nu învaţă, nu ia note bune, prin urmare, ce-o să
facă el în viaţă!

Se apropie ziua în care părăseşte casa bunicilor, se întoarce acasă la fraţii şi

părinţii lui. Înainte de plecare poartă un dialog cu bunica, dialog din care reiese că
atunci când va fi mare poate c-o să scrie cărţi cu bunica, bunicul, motanul
bunicului, vorbele bunicei...casa bunicilor. Bunica oftează. Afară ninge.