La margine de târg, în pustietate, există o uliță obișnuită și umilă.

Ulița copilăriei nu are un aspect

minunat , însă este atât de pașnică și tăcută, încât se aud doar trăsurile pe drum, dar chiar și ele se aud
rar. Totuși, deși este o uliță neștiută, este specială. De obicei, ulițele au slujitori. Sunt îngrijite de
măturători, meșteri și stropitori. Însă această uliță este diferită. Ea nu are îngrijitori. Se slujește singură.

Când vine pe lume fratele cel mic al naratorului, Puiuțu, ulița, cu brațele deschise, îl așteaptă la
poartă, deși el nu poate să își dea seama. Atât de mic e. În micuța lui căsuță, adică leagănul alb,
scâncește toată ziua. Asta este tot ce știe să facă. Astfel, primește și o poreclă, aceasta fiind
« Scâncea-voievod».

Băiatul deja începe să mai crească și să privească lumea într-un mod diferit. Se împrietenește și
cu ograda sa, dar și cu draga uliță, care îl învață să privească fiecare anotimp în parte și să-l
iubească.

Seară de seară, un moşneag vine până la singurul felinar de pe uliță. Nu se știe cum, dar parcă
moșneagul poartă o conversație cu felinarul, o conversație importantă. Moșneagul comunică
gesticulând, iar felinarul îi răspunde cu o lumină care dăinuie întreaga noapte. Iar într-o zi,
băiatul îl vede pe moșneag pe drum spre felinar, dar și pe Septembrie, care vine pentru
copacii uliței. Copilul, neînțelegând importanța lunii, observă a doua zi că felinarul este stins,
însă copacii de pe uliță sunt aprinși. În acest mod, ulița îl învață pe băiat că toamna are
importanta. Este o candelă de veghe pentru Pământ. Este o lumină blândă, aprinsă de copaci.

Puiuțu crește foarte repede. Deja porneste spre școală. Uliţa îl însoțește până la colț. Își face
prieteni buni la școală, pe care de altfel îi învită pe pașnica lui uliță. Ulița astfel este nevoită să
primească o mulțime de copii cu personalități diferite, iar el devine căpetenia lor. Acum, pe
întreaga uliță, se aud râsete dulci de copii.

Timpul se scurge din ce în ce mai repede. Puiuțu urmează să plece într-o ţară străină. Cu ochii
înlăcrimați, își ia rămas bun de la toți oamenii buni din viața lui și de la draga uliță. Ulița este
locul în care a copilărit, în care s-a dezvoltat, în care s-a maturizat și în care și-a creat cele mai
frumoase amintiri.

Războiul vine. Într-o zi, mai spre seară, mama îi scrie fiului său, plecat de mult timp, o scrisoare.
Același lucru îl face și fiul, în aceeași clipă. Cei doi empatizează, gândesc aceleași lucruri și
trăiesc aceleași emoții. Ulița ascultă și simte emoția fiecăruia. Trece și ea prin aceeași stare.

O veste cutremurătoare se prăbușește pe uliță. Dragul nostru Puiuțu, băiețelul care a înveselit
întreaga ulița, care a crescut eepede și care învățat ce înseamnă iubirea datorită uliței , a pierit.
Curând, locuitorii uliței, decid să părăsească ulița.

Vremea trece. Naratorul, fratele cel mare al băiatului, se îndreaptă spre ulița părăsită, dar în
zadar. Aceasta a dispărut. Acum, în locul ei, există o altă uliță, unde se aud râsetele altor copii
veseli.