Sunteți pe pagina 1din 5

Duminica a 6-a de peste an

ora 11.00
Sir 15,15-20
1Cor 2,6-10
Mt 5,17-37
Într-o bună zi, o femeie a cumpărat o rochie extrem de scumpă, iar
când s-a întors acasă soțul ei i-a spus, Când o probai în magazin de
ce nu ai spus, Treci înapoia mea Satana. Iar soția i-a răspuns că Dar
am spus, Treci înapoia mea satană, însă când am privit-o din spate
era la fel de drăguță.
În viețile fiecăruia dintre noi există o luptă continuă, o luptă ce se
duce pentru viețile noastre, o luptă între bine și rău. La finalul acelei
bătălii, în viața viitoare, noi îl vom auzi pe Isus spunându-ne, tu ești
al meu, sau mai rău, îl vom auzi pe satana spunându-ne tu ești al
meu. Prin crucea sa Isus a câștigat bătălia însă ține de noi dacă
acceptăm sau nu harul și viața celor răscumpărați de Isus. Există
manifestări ale harului dar și manifestări ale răului peste tot în jurul
nostru însă ne putem alătura lui Isus în această bătălie pentru viețile
noastre prin a învinge păcatul și ispitele.
Însă cum învingem păcatul și ispitele? În textul evangheliei de
astăzi am putut auzi spunându-se, Şi, dacă mâna dreaptă te
scandalizează, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine
pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul
tău să ajungă în Gheenă!... Dacă ochiul tău drept te scandalizează,
scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară
unul dintre membrele tale decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot
trupul!...(Mt 5, 30,29).
Un lucru e clar că Isus vorbea în mod metaforic. În Palestina
acelui timp era destul de frecvent acest mod exagerat de a vorbi
pentru a te putea face înțeles, sau altfel spus acest mod în hiperbole.
Însă dacă ceva chiar ne duce în ispită și la păcat atunci va trebui să le
evităm. Numim aceasta, evitarea ocaziei de păcat. Când Isus a spus
să îți tai mâna sau piciorul sau să îți scoți ochiul dacă din cauza lor
ajungi să comiți păcate, el de fapt ne cere să evităm tot ceea ce ne
duce la săvârșirea acelor păcate. Isus ne cere să reflectăm supra
vieților noastre pentru a afla tot ceea ce ne duce în direcțiile greșite
iar apoi să facem ceva pentru a le și remedia.
Probabil că pentru unii oameni, alcoolul este o ocazie de păcat
fiindcă îi duce spre săvârșirea unor păcate. Cred că am putea spune
același lucru și despre unele gunoaie ce se prezintă la televizor sau în
diverse materiale printate sau în alte surse media, de exemplu,
aplicații de telefon, ori unele site-uri de pe internet, din cauza faptului
că sunt prezentate anumite păcate ca fiind fascinante, ceea ce puțin
câte puțin va ajunge să ne distrugă apărarea și vom începe să credem
că e bine să păcătuim, ori mai rău, că nu avem păcate sau că sunt
păcate mici, prin urmare nu trebuie mărturisite la spovadă. Nu e de
mirare că sfânta maică Tereza de Calcutta a spus la un moment dat
despre televizor că avem un tabernacol al lui Isus în Biserică și avem
un tabernacol al satanei în casele noastre. Dacă ea ar fi acum să
vorbească, ar spune ceva asemănător și despre calculatoare și despre
telefoane. Cunosc o comunitate de creștini, laici care au decis să nu
aibă nici un televizor sau vreun ziar în comunitatea lor. Acesta este
modul lor propriu de a scoate ochiul ce îi ducea la păcat. În textul
evangheliei de astăzi Isus nu ne spune nimic despre limbă însă dacă
ar spune, ar zice ceva de genul dacă limba ta te duce la păcat taie-o
și arunc-o de la tine, căci este mai bine pentru tine să rămâi mut
decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul. Cunosc un convent de
surori de clauzură, care au o regulă care spune că o soră nu are voie
să vorbească cu o altă soră despre o a treia soră, ca nu cumva să
spună ceva rău despre ea. Acestea sunt eforturi pe care, aceste două
comunități le fac pentru a se feri de ocaziile de păcat. Așa că
întrebarea e, ce facem noi pentru a ne feri de ocaziile de păcat?
Apoi, pe lângă această ferire de ocaziile de păcat, ne mai putem
întări pe noi înșine împotriva celui rău și prin multe alte moduri. De
exemplu, ne putem ruga să învingem răul. Cea mai puternică formă
de rugăciune în acest sens este sfânta Liturghie. În timpul uneia
dintre audiențele sale de Miercuri, 1 iunie 1983, sfântul papă Ioan
Paul al II-lea a spus că Fiecare celebrare euharistică este mai
puternică decât tot răul din Univers. Este un mijloc real, o realizare
concretă a mântuirii ba chiar și o împăcare mult mai profundă a
celui păcătos cu Dumnezeu spre realizarea unei lumii mai bune.
Apoi, citirea sfintei Scripturi este de asemenea un foarte bun
remediu fiindcă acolo întâlnim cuvintele lui Dumnezeu destinate,
rostite pentru noi, cuvintele sale de iubire pentru noi.
Sfânta Fecioară Maria, ne-a spus în repetate rânduri, în diverse
apariții ale sale că sfântul Rozariu este cea mai bună armă împotriva
Satanei. Povestea un preot că, în prima zi a unor serii de exerciții
spirituale, la care participase cu mulți ani în urmă, exerciții ce fusese
ținute de către părintele Gabriele Amorth, principalul exorcist al
diecezei de Roma, a spus că într-o zi, pe când alunga un demon,
acesta i-a spus că Fiecare Bucură-te Marie este o altă lovitură pe
capul meu. Dacă creștini ar știi de puterea rozariului, puterile mele
s-ar risipi complet. Apoi, sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a scris o
frumoasă scrisoare despre rozariu intitulată Rosarium Virginis
Mariae, încurajând pe toți creștini și credincioși să se roage din nou
rozariul. Cu alte cuvinte, acum e momentul să luăm iarăși rozariul în
mâini dacă l-am lăsat jos și l-am neglijat.
Apoi, apa sfântă, este un sacramental foarte puternic ce ne ajută să
ne protejăm de cel rău. Când un preot binecuvântează apa el îi cere
lui Dumnezeu să ne protejeze de cel rău când vom folosi acea apă
sfântă. Unele dintre rugăciuni, pe care le spune preotul când
binecuvântează apa spune că,
Dumnezeule atotputernic... Te rugăm, binecuvântează această
apă cu care voim să fim întăriți astăzi, în ziua închinată ție... Prin
ea, să fim apărați de orice rău sufletesc şi trupesc, ca să ne putem
apropia de tine cu inimi curate și să ne învrednicim de mântuirea
veșnică.
O altă rugăciune alternativă, sau altfel spus care poate fi folosită
spune că
Dumnezeule atotputernic...te rugăm să binecuvântezi această apă
pe care o folosim cu încredere spre a implora de la tine iertarea
păcatelor noastre și a dobândi ocrotirea harului tău împotriva
tuturor bolilor și a uneltirilor diavolului.
Când apa sfântă este binecuvântată, sarea poate fi și ea amestecată
cu ea, iar în acel moment preotul poate spune că
Dumnezeule atotputernic,... cu adâncă umilință, te rugăm:
binecuvântează această sare, și poruncește ca, oriunde se va stropi
cu apa în care s-a pus sarea binecuvântată, să fie alungată toată
uneltirea Celui Rău, iar prezența Duhului tău Sfânt să ne ocrotească
neîncetat.
Aceste rugăciuni ne amintesc de importanța binecuvântării proprii
cu apă sfântă, de importanța binecuvântări, de către noi înșine, prin
stropire cu apă sfințită a propriilor noastre case, locuințe.
În încheiere vă invit să nu uitați, mai ales ceea ce am spus pe la
început, că în viețile fiecăruia dintre noi există o luptă continuă, o
luptă ce se duce pentru viețile noastre, o luptă între bine și rău. Prin
crucea sa Isus a câștigat bătălia însă ține de noi dacă acceptăm sau nu
harul și viața celor răscumpărați de Isus. Isus ne invită astăzi, ne cere
chiar, să reflectăm supra vieților noastre și să privim dacă există vreo
ceva care ne-ar putea conduce în direcția greșită, iar dacă există, să
facem ceva pentru a remedia acele ocazii de păcat, pentru a fi apoi
capabili să trăim în harul lui Isus, ca mai apoi, la finalul vieții
noastre, să îl putem auzi pe el spunându-ne Tu ești al meu. Amin

S-ar putea să vă placă și