Biserica şi tinerii din zilele noastre

Căpraru Mihai

Biserica este legătura noastră cu Dumnezeu. Oare conştientizează

tinerii acest lucru? Porunca principală dată de Mântuitorul Iisus Hristos a
fost şi este iubirea pentru toţi oamenii. Iubirea noastră pentru Dumnezeu şi
pentru oameni, reprezintă măsura conştiinţei noastre. Vocea lăuntrică a
conştiinţei ne îndemnă să cerem iertare atunci când este cazul, să căutăm
împăcarea şi să ne bucurăm de adevărata prietenie. În iubire şi prin iubire
trebuie să înţeleagă tinerii legătura lor cu Dumnezeu, o iubire curată care îl
transformă pe om şi care îi arată acestuia adevărata vocaţie aceea de a fi fii
ai lui Dumnezeu pe care Sfântul Ioan Evanghelistul îl numeşte Iubire.
Ce înseamnă să necinsteşti pe aproapele tău? Găsim răspunsul în
textele Sf. Ap. Pavel care spune că pentru acel om Iisus Hristos a murit în
zadar. Poţi scandaliza un om prin atitudinea ta de viaţă: gesturi, cuvinte, ş.a.
Iată de ce un creştin nu trăieşte la întâmplare, ci înţelege existenţa sa ca
persoană responsabilă faţă de sine şi faţă de cei din jur.
Ce înseamnă să fii creştin, mai ales azi când credinţa şi curăţenia vieţii
multor oameni lasă mult de dorit? Tinerii din ziua de azi cred că a fi creştin
însemnă să respecţi legile Domnului, aşa cum reiese şi din Decalog (ex: „Eu
sunt Domnul Dumnezeului tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”; „Adu-
ţi aminte de ziua de odihnă ca să o sfinţeşti” sau „Să nu fii desfrânat”), din
păcate însă tinerii de astăzi nu-i mai interesează ceea ce este legat de
biserică, ceea ce se şi observă prin numărul lor scăzut de „păşire” în Casa
Domnului duminica sau în zilele de sărbătoare. Pe ei îi atrag mai mult
discoteca sau barurile decât să participe la slujbe.
Domnul nostru Iisus Hristos spune că: „Dumnezeu nu obligă,
Dumnezeu a dat libertate omului să aleagă”. Dar, de obicei, omul nu alege
calea cea bună, calea Domnului. El vrea numai să fie fericit, să-şi trăiască
viaţa aici pe pământ, neinteresându-l viaţa de apoi. Mai sunt oameni care se
căiesc la bătrâneţe când îşi dau seama că au greşit în faţa Domnului. Ei doar
încearcă „să îngraşe porcul în ajun”(aşa cum zice proverbul), adică nu este
de ajuns să vii la bisrică numai atunci când ai nevoie (adică la bătâneţe), ci
toată viaţa trebuie să-I mulţumeşti şi să-L slăveşti pe Domnul, ca la Judecata
de Apoi să fii cu inima curată în faţa Lui şi să ai viaţă veşnică.
Un alt lucru pe care tinerii din ziua de azi îl omit, pe lângă multe
altele, este rugăciunea. Experienţele limită îl fac pe om să renunţe la ideea că
el poate totul. Înălţând gândul spre Dumnezeu, omul realizează că împlinirea
lui ţine de lucrarea divină. A te ruga nu reprezintă o obligaţie ci o
manifestare a libertăţii omului şi a iubirii lui faţă de Dumnezeu.
Putem vorbi atât de o rugăciune particulară, personală, cât şi de o
formă comunitară a rugăciunii. Ele sunt nedespărţite; măsura rugăciunii
personale este dată de participarea la rugăciunea Bisericii, în special la
Sfânta Liturghie.
Există şi piedici în calea rugăciunii. Amintim doar două dintre ele:
nepăsarea şi comoditatea, prin care omul refuză legătura cu Dumnezeu.
Să lăsăm aceste piedici deoparte, să ne rugăm, să fim mai buni cu
aproapele nostru şi cu noi înşine şi să uităm răul pe care alţii ni l-au făcut şi
astfel vom fi cu adevărat fii ai Tatălui ceresc care potrivit cuvintelor spuse de
Mântuitorul Iisus Hristos face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei
răi, atât peste cei drepţi cât şi peste cei nedrepţi.