Cuprins:

Introducere.......................................................................................................................................2
Capitolul I. Justiţia pentru femei.....................................................................................................3
1.1 Reglementări internaţionale privind sancţiunile aplicate femeilor............................................3
1.2 Penitenciarele pentru femei.......................................................................................................5
1.3 Trăsăturile femeilor condamnate aflate în penitenciarele din România....................................9
Capitolul II. Criminalitatea feminină în România.........................................................................16
2.1 Forme de manifestare ale criminalităţii feminine în România................................................16
2.2 Dinamica criminalităţii feminine în România. Statistici privitoare la criminalitate...............16
2.3 Tratamentul penitenciar în diferitele etape ale custodiei penitenciare....................................16
Capitolul III. Cercetarea efectivă...................................................................................................16
3.1 Obiectivele şi ipotezele cercetării............................................................................................16
3.2 Metodologia cercetării.............................................................................................................16
3.3 Rezultatele cercetării...............................................................................................................16
Concluzii........................................................................................................................................16
Bibliografie....................................................................................................................................16
Anexe.............................................................................................................................................16

Introducere
 În căutarea răspunsului la întrebarea „De ce comit femeile infracţiuni?” sau „De ce
femeile comit un număr mai mic de infracţiuni decât bărbaţi?”, s-a constat în literatura de
specialitate că „cel puţin până în ani `60, teoriile criminologice tradiţionale nu doar că nu au
răspuns la această întrebare, dar nici măcar nu au formulat-o, ignorând femeile – adică mai mult
de jumătate din populaţia planetei - , în elaborarea unor ipoteze şi argumente ştiinţifice”1.
Situaţia s-a schimbat la finele anilor `60, când două femei din Marea Britanie şi Canada,
cercetători în criminologie, atrăgeau atenţia asupra omisiunii femeilor din teoriile generale
privind criminalitatea. Un important rol în dezvoltarea interesului pentru criminalitatea feminină
l-a avut mişcarea feministă, în perioada 1975 – 1985, elaborându-se studii importante privitoare
la trăsăturile crimelor săvârşite de femei.
În ultimii ani este tot mai evident interesul de a înţelege, de a reacţiona şi de a explica
delicvenţa feminină, iar o sistematizarea a încercărilor realizate în ultimul secol arată că orice
demersuri cu privire la cauzele şi condiţiile ce determină ori influenţează săvârşirea de
infracţiuni de către femei, trebuie să răspundă la întrebări precum:
 „sunt femeile şi bărbaţii la fel de predispuşi să comită infracţiuni?”,
 „sunt infracţiunile comise de femei distincte, mai ascunse şi mai greu de descoperit?”,
 „îşi asumă femeile mai degrabă rolul de instigator decât cel de autor în comiterea
infracţiunilor?”,
 „este sistemul justiţiei penale mai îngăduitor cu femeile, sunt autorităţile mai puţin
predispuse să le aresteze, să le sancţioneze şi să le priveze de libertate?”,
 „care sunt efectele încarcerării asupra femeii?”etc.
Studiile şi cercetările privind diversele aspecte etiologice şi predictive ale criminalităţii în
România până în anul 1989 au fost destul de rare, trăsăturile regimului totalitar nepermiţând
realizarea cercetărilor ştiinţifice cu privire la etiologia delicvenţei în societatea românească.
Preocupările pentru analiza delicvenţei feminine au fost puţine atât înainte de 1989, cât şi după,
fapt ce a contribuit la alegerea acestei teme, în cadrul prezentei teze.

Capitolul I. Justiţia pentru femei

1
Ana Bălan, Criminalitatea feminină, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p. XIII
2
1.1 Reglementări internaţionale privind sancţiunile aplicate femeilor

Ansamblul de norme minime pentru tratamentul deţinuţilor şi recomandările privitoare la

acesta2, precum şi Regulile europene pentru penitenciare3 prevăd că diferitele categorii de
deţinuţi trebuie să fie introduse în aşezăminte sau secţii separate, ţinându-se cont de sexul
acestora şi că bărbaţii şi femeile trebuie să fie ţinuţi, în măsura posibilităţilor, în aşezăminte
diferite.
Toate regulile trebuie să fie aplicate în mod imparţial, nu este permis să se facă diferenţieri
de tratament bazate pe prejudecăţi, mai ales din cauza rasei ori a sexului.
Având în vedere nevoile specifice ale femeilor, Consiliul Europei a ţinut să insereze în
Regulile Penitenciare Europene revizuite4 un articol care prevede că „în plus faţă de prevederile
specifice acestor norme, autorităţile trebuie să respecte trăsăturile deţinutelor femei, acordând o
deosebită atenţie necesităţilor fizice, profesionale, sociale, şi psihologice, în momentul luării
unor decizii ce afectează aspectele detenţiei lor”.
Totodată, se menţionează că administraţia penitenciarului trebuie să întreprindă deosebite
eforturi pentru a permite accesul la servicii speciale a deţinuţilor care au necesităţi speciale –
printre care şi femeile.
Copiii mici pot rămâne în penitenciar alături de un părinte deţinut, doar dacă este în interesul
lor, iar atunci acest lucru se întâmplă, în penitenciar trebuie să existe o creşă cu personal
calificat, unde copilul poate să rămână în timpul în care părintele participă la o activivtate la care
nu le este permis accesul.
Personalul ce urmează să lucreze cu anumite grupuri specifice de deţinuţi, cum sunt femeile,
minorii, deţinuţii cu afecţiuni psihice etc., trebuie să primească o formare corespunzătoare,
adaptată atribuţiilor specializate.
Recomandarea 1469 (2000) a Consiliului Europei, intitulată „Mame şi copii în închisoare” 5,
arată că, deşi Recomandarea 1257 (1995) a Adunării Parlamentare, referitoare la condiţiile de
detenţie în statele membre ale Consiliului Europei (inclusiv în România), preconizează o limitare
a recurgerii la pedepsele cu închisoarea, numărul de femei condamnate la pedeapsa cu
închisoarea ori aflate în detenţie provizorie este în creştere continuă în unele state membre ale
Consiliului Europei. Cea mai marea parte a femeilor încarceate sunt inculpate ori condamnate
pentru infraţciuni relativ minore, care nu constituie un pericol pentru comunitate.
2
Aprobat prin Rezoluţia nr. 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 a Consiliului Economic şi Social din cadrul
Organizaţiei Naţiunilor Unite
3
Adoptate prin Recomandarea nr. R(87) a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei la 12 februarie 1987
4
Consiliul Europei, Recomandarea R(2006) 2 referitoare la Regulile Penitenciare Europene, adoptată de Comitetul
de Miniştri la data de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 952 –a reuniune a Miniştrilor Delegaţi
5
Discutată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 30 iunie 2000
3
 De asemenea, se ignoră numărul sugarilor şi copiilor mici care sunt separaţi de mamele lor
din închisoare. Aproape 100000 de femei există în aşezămintele penitenciare din statele
europene, iar Liga Howard pentru reforma sistemului penitenciar 6, organizaţie britanică
neguvernamentală, estimează ca o consecinţă, că aproape 10000 sugari şi copii cu vârsta sub 2
ani sunt afectaţi de această situaţie.
Experţii au convenit că o separare precoce de mamă determinată, la copil, dificultăţi ce se
menţin în timp, printre care incapacitatea de a se ataşa de alte persoane, o inadaptare afectivă şi
tulburări de personalitate. În acelaşi timp, a fost recunoscut faptul că dezvoltarea sugarilor este
întârziată datorită accesului lor limitat la diverşi stimuli atunci când se află în aşezămintele
penitenciare închise.
Ţinând cont de nefastele efecte ale privării de libertate a mamelor asupra copiilor, Adunarea
a recomandat statelor membre: să instaureze şi să aplice mamelor care au copii mici pedepse în
comunitate, evitând pe cât posibil detenţia 7; să organizeze, pentru cei care lucrează în sistemul
penal, programe de formare în problemele mamelor şi copiilor, care să se bazeze şi pe Convenţia
Naţiunilor unite privitoare la drepturile copilului şi pe Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului; să recunoască faptul că nu este folosită detenţia în cazul femeilor gravide şi al mamelor
cu copii mici decât ca o ultimă soluţie, atunci când femeile sunt considerate vinovate de
infracţiuni foarte grave şi constituie un pericol pentru societate; să creeze mici unităţi închise sau
semiînchise, asistate de servicii sociale pentru puţinele mame care trebuie să rămână în detenţie,
unităţi în care copiii pot fi îngrijiţi întrun mediu primitor, în care se poate ţine cont de interesele
copilului, asigurându-se, în acelaşi timp, şi siguranţa publică; să se precocupe cu dreptul taţilor la
vizită să fie asigurat într-un mediu mai flexibil, în aşa fel încât copilul să îşi poată petrece o parte
din timp cu ambii părinţi; să se preocupe ca personalul să fie format corespunzător în domeniul
puericulturii.
Anasamblul de norme al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Pedepselor sau
Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) a consacrate unul dintre cel de-al X-lea raport
general al organizaţiei menţionate (2001) femeilor private de libertate, cu obiectivul de a indica
autorităţilor naţionale punctele sale de vedere privitor la modul în care acestea ar trebui tratate 8.
CPT s-a confruntat cu afirmaţiile făcute de femeile aflate în detenţie potrivit cărora au fost
supuse la rele tratamente de bărbaţi – în special hărţuire sexuală, inclusiv insulte ce au conotaţie
sexuală - , mult mai frecvente în statele în care nu sunt organizate secţii de detenţie diferite,
rezervate femeilor private de libertate, în care supravegherea să fie asigurată de personal
6
Howard League for Penal Reform
7
Ana Bălan, op.cit., pp. 168 - 169
8
Mirela Cristiana Nilă Stratone, Criminalitatea feminină în România, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2016,
pp. 57 - 59
4
preponderent feminin. În principiu, ar fi bine ca femeile încarcerate să fie deţinute în secţii care
să fie separate fizic de spaţiile ocupate de bărbaţii deţinuţi în acelaşi aşezământ. Este
fundamental ca femeile încarcerate să aibă acces la activităţi care să le motiveze întro măsură
egală cu omologii lor masculini. Aşa cum a menţionat CPT rapoartele sale, delegaţiile sale
întâlnesc mult prea des femei deţinute cărora le sunt propuse activităţi catalogate ca fiind
„corespunzătoare” – cusut şi artizanat - , în timp ce deţinuţilor de sex opus li se propune o
formare mult mai personalizată. După părerea CPT, o abordare de acest fel nu poate decât să
consolideze sterotipiile în privinţa rolului social al femeilor. Mai mult, în anumite împrejurări,
faptul că femeilor li se refuză accesul la activităţi în condiţii de egalitate se poate califica drept
tratament degradant.
Nenumărate femei aflate în închisoare sunt unicul sprijin pentru copiii lor sau pentru terţe
persoane a căror bunăstare poate fi compromisă prin închiderea lor. În acest context, o problemă
delicată este de a şti dacă se poate autoriza ca mamele şi copiii acestora cu vârstă mică să rămână
împreună în închisoare şi, în caz afirmativ, pentru cât timp.

1.2 Penitenciarele pentru femei

Pentru o mai bună comprehensiune a modului în care sunt organizate şi funcţionează

penitenciarele pentru femei din România, este necesară o prezentare a sistemului penitenciar în
general. Specificul acestuia se încadrează în specificul statelor din estul şi centrul continentului
european, care au devenit de curând ori sunt pe cale de a deveni membre ale Uniunii Europene şi
care, întro măsură mai mare sau mai mică, aşa cum reiese din literatura de specialitate 9, se
confruntă cu problemele următoare:
- Supraglomerarea locurilor de detenţie,
- Întârzieri în adoptarea adoptarea şi punerea în practică a noi legislaţii penale – Codul
penal10, Codul de procedură penală11, Legea de executare a pedepselor12,
- Insuficienţa măsurilor alternative la pedepsele privative de libertate;
- Starea fizică necorespunzătoare a penitenciarelor, care necesită reconstrucţie,
modernizare şi construirea de instituţii noi;
- Resursele limitate disponibile pentru viaţa de zi cu zi a penitenciarelor;
9
Roy Walsmley, Further Developments in the Prison Systems of Central an Eastern Europe, HEUNI, 2005,
disponibil la http://www.heuni.fi/material/attachments/heuni/papers/6KtmKAUit/HP22.pdf, accesat la 14 aprilie
2017
10
Legea nr. 286/2009, privind Noul Cod penal, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014
11
Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie
2010, în vigoare din 1 februarie 2014
12
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 514 din 14 august 2013 
5
 - Găsirea de locuri de muncă suficiente pentru deţinuţi în timpul executării pedepsei;
- Recrutarea şi instruirea unui suficient număr de personal bine pregătit;
- Convingerea întregului personal de importanţa îmbunătăţirii regimului penitenciar şi
pregătirea lui în folosirea unor metode se lucru pozitive, în concordanţă cu standardele
internaţionale.
Numărul ridicat al deţinuţilor este reflectat şi în statisticile Consiliului Europei. Potrivit
acestora, în anul 2016, în România erau circa 170 deţinuţi la 100000 locuitori, comparativ cu o
medie de 115 deţinuţi la 100000 locuitori în statele membre ale Uniunii Europene13.
Starea penitenciarelor nu poate fi considerată a fii una satisfăcătoare pentru că mult sunt
construcţii vechi, unele de peste 100 ani, compartimentate necorespunzător şi cu utilităţi
subdimensionate. Dacă avem în vedere şi supraaglomerarea, este evident de ce nu există spaţii
suficiente destinate activităţilor culturale, educative, sportive şi în care persoanele privative de
libertate petrec cea în camere cea mai parte a timpului.
Până la apariţia noii legislaţii execuţional – penale, reglementările naţionale cuprindeau
puţine referiri la consiţiile în care femeile execută pedepse privative de libertate, însă situaţia s-a
schimbat în mod vizibil odată cu intrarea în vigoare a actelor normative care reglementează
executarea pedepselor14, în cadrul cărora regăsim prevederi privitoare la: înfiinţarea
penitenciarelor speciale pentru femei sau a unor secţii separate în celelalte penitenciare, care
trebuie să ofere condiţii pentru menţinerea unei stări de sănătate şi igienă specifice acestei
categorii; regimul de executare al pedepselor aplicabil femeilor ce execută pedepse privative de
libertate, asistenţa medicală în cazuri speciale şi munca prestată în cazuri speciale.
Centralizarea locurilor de detenţie pentru femei, într-un singur penitenciar, este valabilă şi
pentru România. Există un penitenciar pentru femei situat în localitatea Târgşorul Nou, judeţul
Prahova, iar în alte 30 din cele 41 de unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor se află secţii ori câteva camere ocupate de femeile condamnate. Deşi Târgşor este
singurul penitenciar din ţară destinat exclusiv femeilor, numărul deţinutelor cazate în această
instituţie a scăzur contant, comparativ cu numărul total al femeilor condamnate. Potrivit
statisticilor oficiale, dacă în anul 2000 circa ½ din numărul total al deţinutelor executau pedeapsa
la Târgşor, în anul 2007 au rămas 1/3, iar în anul 2014 aici se aflau 600 din deţinute din cele
aproximativ 1900 de deţinute din întregul sistem penitenciar. Scăderea numărului locuitorilor s-a
datorat lucrărilor de reconstrucţie şi modernizare, menite a asigura condiţiile de detenţie în
conformitate cu standardele europene. Celelalte femei private de libertate erau cazate în

13
A se vedea http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=crim_pris_age&lang=en, accesat la 14 aprilie
2017
14
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 514 din 14 august 2013 
6
Penitenciarul Bucureşti – Rahova, unde există o secţie specializată destinată acestui scop, iar
restul erau răspândite în penitenciarele pentru bărbaţi din întreaga ţară15.
Penitenciarul Târgşor este o fostă mănăstire, transformată în anul 1948 în închisoare pentru
deţinuţi politici, iar din anul 1952, în loc de detenţie pentru femei 16. De atunci şi până în anul
1998, nu s-au realizat decât lucrări de reparaţii, iar în iunie 2004 au început lucrările de
modernizare, finalizate în 2007.
Penitenciarul are regim închis, dar se deosebeşte vizibil de penitenciarele cu acelaşi regim
pentru bărbaţi. Deşi, în conformitate cu dispoziţiile legale, se asigură separarea, în funcţie de
vârstă şi fapta comisă deţinutele aflate în penitenciar - recidiviste sau infractoare primare,
condamnate pe viaţă, cu pedepse de lungă sau mai scurtă durată, condamnate pentru omoruri
deosebit de grave, trafic şi/sau consum de droguri, furturi, prostituţie ori proxenetism -,
beneficiază de acelaşi regim de detenţie şi participă, împreună, la aceleaşi activităţi. Chiar şi
înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii de executare a pedepselor, deţinutelor de Târgşor
purtau îmbrăcăminte proprie şi nu uniforma penitenciară, petreceau cea mai mare parte a zilei în
afara camerelor de deţinere, în curţile de plimbare, nu erau pedepsite cu izolare severă şi nu
utilizau cătuşele în nicio situaţie. Camerele de deţinere sunt curate, aerisite, personalitate cu
obiecte create de deţinute, fotografii etc. Până la racordarea penitenciarului la reţeaua de gaze au
fost dificultăţi legate de încălzirea corespunzătoare a camerelor şi asigurarea zilnică a apei calde,
deficienţe remediate odată cu terminarea lucrărilor de modernizare17.
Pe durata executării pedepsei, femeia condamnată lucrează sa nu, în funcţie de calificarea pe
care o are, starea de sănătate şi posibilitatea penitenciarului de a asigura o activitatea retribuită.
Dacă este printre cele care au avut şansa de a desfăşura o activitate lucrativă, primeşte 30% din
salariu. Din aceşti bani, 90% pot fi cheltuiţi pe timpul detenţie, iar 10% se consemnează pe
numele femeii condamnate, urmând a fi încasaţi, împreună cu dobânda aferentă, în momentul
punerii în libertate. Este evident că, de multe ori, suma este suficientă doar pentru a achita biletul
de călătorie până în localitatea de reşedinţă.
În lisa oricărui ajutor, de multe ori, unica modlaitate de supravieţuire este comiterea unei noi
infracţiuni. Urmează arestarea, un nou proces, o nouă condamnare, mai mare de data aceasta,
deoarece ne aflăm în prezenţa recidivei, la care se adaugă şi restul de pedeapsă rămas de
executat.

15
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Raportul statistic al sistemului penitenciar din România, 2000, 2007,
2014, disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017
16
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, Sistemul penitenciar în România
1995 - 2004, Editura Blueprint Internaţional, 2005, pp. 87 - 95
17
Ana Bălan, op.cit., p. 192
7
 În vederea asigurării asistenţei post – penale, considerăm că România trebuie să se alinieze
prevederilor internaţionale în materie. Astfel, în majoritatea statelor europene, persoanele
consamnate care au fost eliberate condiţionat au obligaţia de a se conforma unor măsuri stabilite
de instanţa de judecată: urmarea unui curs de calificare, a unui tratament medical, interzicerea de
a vizita anumite locuri ori de a părăsi oraşul de rezidenţă, înregistrarea la serviciile de probaţiune
şi întâlnirea periodică cu un ofiţer de probaţiune etc.
În acest sens trebuiesc avute în vedere următoarele18:
- Extinderea prevederilor legislaţiei privind supravegherea şi reintegrarea infractorilor şi
asupra persoanelor liberate condiţionat19;
- Completarea Codului penal cu prevederi privitoare la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite
de persoanele liberate condiţionat, caracterizate în funcţie de natura infracţiunii comise şi
alte elemente legate de faptă, făptuitor, precum şi de victimă;
- Asigurarea asistenţei post – penale în cadrul sistemului naţional de asistenţă socială, prin
înfiinţarea unor instituţii publice specializate;
- Transferarea atribuţiilor şi asigurarea mijloacelor necesare către autorităţile publice
locale, servicii publice descentralizate şi organizaţii neguvernamentale.
Indiferent de varianta adoptată, ori poate o combinaţie între acestea, necesitatea ajutorării
fostelor femei încarcerate pentru a se integra în societate este incontestabilă şi imperativă, iar
comunitatea trebuie conştientizată şi implicată în oferirea unei a doua şanse pentru cele care au
încălcat prevederile legale şi au plătit odată pentru aceasta.

1.3 Trăsăturile femeilor condamnate aflate în penitenciarele din România

O comparaţie a infracţiunilor comise de femei cu situaţia generală a persoanelor condamnate

în anul 2016 indică următoarele20:
- În privinţa infracţiunilor contra persoanei, procentele sunt sensibil apropiate: circa 25%
din totalul persoanelor condamnate şi 25,1% din femeile private de libertate au comis
aceste tipuri de infracţiuni;
- Pentru infracţiuni contra patrimoniului au fost condamnate circa 45% din totalul
persoanelor, în cazul femeilor procentul fiind de 55%;

18
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 57 - 59
19
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a
infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobată şi completată prin Legea
nr. 129/2002 şi Hotărârea Guvernului nr. 1239/2000 pentru aprobarea Regulamentului pentru punerea în aplicare a
dispoziţiilor O.G. nr. 92/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
20
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Raportul statistic al sistemului penitenciar din România 2016,
disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017
8
 - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială au fost comise de
7% dintre femeile condamnate, în timp ce din totalul persoanelor condamnate doar 5% au
comis acest tip de infracţiuni;
- Infracţiuni contra autorităţii au fost comise de 2% din femeile condamante, din totalul
persoanelor condamnate doar 1,5% fiind sancţionate pentru acest tip de infracţiuni.
Cele mai multe din femeile condamnate 49%, sunt tinere, cu vârsta cuprinsă între 20 – 35
ani, urmate de cele aflate la deplina maturitate, cu vârsta cuprinsă între 36 – 45 ani (27%), şi cele
care au între 46 – 55 ani (16%). La mare distanţă (5%) urmează tinerele cu vârsta curpinsă între
15 – 19 ani, femeile care au peste 55 ani (2%) şi cele cu vârsta sub 15 ani, care reprezintă 1% din
totalul femeilor condamante.

Figura nr. 1.1 Structura femeilor condamnate în funcţie de vârstă

Sursa: prelucrare proprie potrivit datelor statistice din Raportul statistic al sistemului
penitenciar din România 2016, disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017

Majoritatea femeilor care au vârsta peste 55 ani (22% au comis infracţiuni de fals, dar
niciuna nu este condamnată pentru infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea
socială. Grupele de vârstă între 15 – 19 ani şi între 20 – 35 ani sunt cel mai bine reprezentate la
infracţiunile care aduc atingere unor relaţii cu privire la convieţuirea socială.
Din punct de vedere al stării civile, cele mai multe dintre femeile încarcerate (32%) trăiesc în
concubinaj, urmate de cele căsătorite (29%), necăsătorite (24%), de văduve (8%) şi de cele
divorţate (7%).

Figura nr. 1.2 Structura femeilor condamnate în funcţie de starea civilă

9
 Sursa: prelucrare proprie potrivit datelor statistice din Raportul statistic al sistemului
penitenciar din România 2016, disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017

Aşa cum reiese din datele statistice21, cele mai multe femei căsătorite au comis infracţiuni
contra autorităţii şi infracţiuni de fals, cele mai multe femei căsătorite sunt condamnate pentru
trafic de stupefiante, iar cele mai multe femei care trăiesc în concubinaj au comis infracţiuni
contra proprietăţii. Cele mai multe văduve se regăsesc în rândul femeilor condamnate pentru
infracţiuni contra persoanei, consecinţă directă a faptei comise, de regulă uciderea soţului.
Din totalul femeilor aflate în penitenciare, peste 70% aveau copii, din care aproximativ 2000
erau minori22.
Nivelul de instruire cel mai frecvent întâlnit în rândul femeilor aflate în penitenciare este cel
gimnazial (33%), urmat de cel liceal (30%). Analfabetele reprezintă 18% din totalul femeilor
condamnate, cele cu studii profesionale, 5%, iar absolventele unei instituţii de învăţământ
superior 2%.
Cele mai multe femei analfabete, circa 1/4 se regăsesc printre cele care au comis infraţciuni
contra proprietăţii, absolventele cursurilor liceale reprezintă ½ din femeile care au comis
infracţiuni contra autorităţii şi infracţiuni de fals şi peste ¼ din femeile cu studii superioare aflate
în penitenciare au comis infraţciuni contra autorităţii - în special trafic de influenţă, luare de
mită şi dare de mită.
În ceea ce priveşte ocupaţia femeilor aflate în penitenciare, caracteristic este faptul că marea
majoritate (83%) nu aveau nicio ocupaţie la începerea executării pedepsei, 5% erau muncitoare
calificate într-o meserie, 4% efectau diverse munci necalificate, 2% erau pensionare, 1% erau

21
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Raportul statistic al sistemului penitenciar din România 2016,
disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017
22
A se vedea Anexa nr. 1 – Situaţia femeilor condamante aflate în penitenciarele din România, care au copii şi
numărul acestora

10
administratore de firme şi 5% aveau alte meserii (avocat, judecător, informaticiene, medic,
contabil, consilier etc.).

Figura nr. 1.3 Structura femeilor condamnate în funcţie de ocupaţie

Sursa: prelucrare proprie potrivit datelor statistice din Raportul statistic al sistemului
penitenciar din România 2016, disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017

Cele mai multe dintre femeile fără ocupaţie se regăseau în rândul celor condamnate pentru
trafic de stupefiante, procent explicabil prin faptul că acestea erau şi consumatoare de droguri,
dependenţa fiind incompatibilă cu exercitarea unei profesii, cu excepţia prostituţiei. De altfel, în
clasamentul celor ce nu aveau o ocupaţie urmează femeile condamnate pentru infraţciuni care
aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială şi infracţiuni contra patrimoniului. La
polul opus se situează femeile condamnate pentru infracţiuni contra autorităţii şi infracţiuni de
fals, unde circa 1/3 aveau o ocupaţie înainte de condamnare23.
Mediul de rezidenţă era cel urban pentru 65% dintre femeile încarcerate, iar 35% aveau
reşedinţa în mediul rural. Variaţii semnificative se regăsesc în cazul femeilor condamante pentru
alte tipuri de infracţiuni, respectiv trafic de stupefiante, unde aproape toate deţinutele aveau
domiciliul în mediul urban, la cele condamnate pentru infracţiuni contra autorităţii şi pentru
infracţiuni care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială, unde circa 2/3 locuia în mediul
urban. O situaţie diametral opusă se poate constata în rândul femeilor condamnate pentru
infracţiuni contra persoanei, unde peste ½ din femeile care au comis acest tip de infracţiune
aveau domiciliul în mediul rural.

23
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Raportul statistic al sistemului penitenciar din România 2016,
disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017
11
 Figura nr. 1.4 Structura femeilor condamnate în funcţie de mediul de rezidenţă, pe tipuri de
infracţiuni

Sursa: prelucrare proprie potrivit datelor statistice din Raportul statistic al sistemului penitenciar
din România 2016, disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017

Analiza antecedentelor penale arată că 62% din femeile aflate în penitenciare sunt
infractoare primare, 13% au antecedente penale şi 25% sunt recidiviste. Cea mai mare variaţie la
aceste procente se constată în cazul femeilor care au comis infracţiuni contra persoanei, peste
90% fiind infractoare primare şi doar 4% recidiviste. Cele mai multe femei cu antecedente
penale fac parte din categoria celor care au comis infracţiuni de fals, iar cele mai multe
recidiviste au comis infracţiuni contra patrimoniului.
Din punct de vedere al duratei pedepsei de executat, doar 2% din totalul femeilor aflate în
penitenciare au de executat pedepse mai mici de 1 an închisoare, 27% au de executat între 1-3
ani închisoare, 28% au de executat între 3-5 ani închisoare, 25% între 5-10 ani închisoare, 9%
între 10 – 15 ani închisoare, 8% între 15-25 ani închisoare, şi 1% sunt condamnate la pedeapsa
detenţiunii pe viaţă.

Figura nr. 1.5 Structura femeilor condamnate în funcţie de durata pedepsei

12
 Sursa: prelucrare proprie potrivit datelor statistice din Raportul statistic al sistemului penitenciar
din România 2016, disponibil la www.anp-just.ro, accesat la 14 aprilie 2017

Îngrijorător este faptul că peste ½ dintre femeile condamnate au de executat pedepse

cuprinse între 3-10 ani închisoare, ceea ce semnifică o durată mai mare comparativ cu durata
medie de detenţie în penitenciarele europene, care este de 6 luni – 3 ani, iar efectele socio –
psihologice nu sunt neglijabile24.
În concluzie, femeia condamantă aflată în penitenciarele din România are vârsta cuprinsă
între 20 – 45 ani, trăieşte în concubinaj, şi are mai mulţi copii decât media naţională, are cel mult
8 clase şi este fără ocupaţie, domiciliază preponderent în mediul urban, o excepţie se
înregistrează în rândul femeilor condamnate pentru infracţiuni contra persoanei, este de regulă
infractoare primară, şi are de executat pedepse cu închisoarea cuprinsă între 3 -10 ani închisoare.
Multe dintre femeile condamnate s-au confruntat, înainte de condamnare cu serioase
dificultăţi sociale şi economice.
După cum reiese din cele prezentate anterior, factorii favorizanţi ai criminalităţii
feminine în România sunt:
a. Agresiunile fizice şi psihice la care multe dintre femeile condamnate au fost supuse
înainte de comiterea infracţiunilor de către persoane aflate în anturajul apropiat;
b. Disocierea legăturilor sociale şi fmailiale, agravate printr-o educaţie parentală
inadecvată, cu efect negativ asupra mediului de viaţă;
c. Sărăcia, şomajul, analfabetismul, absenţa locuinţelor bune şi ieftine, sistemul de
învăţământ, şi de formare inadaptat;
d. Numărul crescând de femei fără perspectivă de inserţie socială şi agravarea
inegalităţilor sociale;

24
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 121 - 122
13
 e. Condiţiile dificile pe care le întâmpină femeile care migrează de la sat la oraş sau care
îşi caută un loc de muncă în alte ţări;
f. Discriminarea, cae poate să creeze dezavantaje în planul social, al sănătăţii şi al
angajării în muncă;
g. Degradarea mediului urban, mai ales insuficienţa unor instituţii care să ofere diverse
servicii şi facilităţi în anumite comunităţii;
h. Dificultăţile create de societatea mdernă de a insera corect toate persoanele în
comunitate, în familie, în mediul de muncă, în şcoală şi de a se identifica cu o
anumită cultură;
i. Abuzul de alcool, de droguri şi alte substanţe, a căror dezvoltare este favorizată de
factori menţionaţi anterior;
j. Multiplicarea activităţilor legate de criminalitatea organizată, mai ales de traficul de
droguri şi traficul de persoane;
k. Promovarea, mai ales prin mass-media, a ideilor şi atitudinilor care sunt surse ale
violenţei, inegalităţii şi intoleranţei.

Capitolul II. Criminalitatea feminină în România

2.1 Forme de manifestare ale criminalității feminine în România

Analiza situației statistice a femeilor condamnate definitiv, aflate în penitenciarele din

România25, arată că, cele mai frecvente infracțiuni comise de femei sunt cele contra

25
Potrivit Dinamicii efectivelor Administrației Naționale a Penitenciarelor de la data de 30 decembrie 2016,
disponibil online la http://anp.gov.ro/web/anp/dinamica-efectivelor, accesat la 4 mai 2017
14
patrimoniului (furt, tâlhărie, înșelăciune) circa 37% din total, fiind urmate de infracțiunile contra
vieții (18%) și infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății (14%), infracțiunile
săvârșite asupra unui membru de familie (9%), infracțiunile legate de traficul de stupefiante (7%)
și cele care aduc atingere relațiilor de conviețuire socială (5%), infracțiuni contra autorității
(3%), infracțiunii de fals (1%), și alte infracțiuni (6%).

Figura nr. 2.1 Structura infracțiunilor comise de femeilor condamnate

Sursa: prelucrare proprie potrivit datelor Dinamicii efectivelor Administrației Naționale a

Penitenciarelor de la data de 30 decembrie 2016, disponibil online la
http://anp.gov.ro/web/anp/dinamica-efectivelor, accesat la 4 mai 2017

În cele ce urmează, vom realiza o analiză a infracțiunilor și a femeilor condamnate pentru

comiterea acestora. Ordinea prezentării respectă prevederile din partea specială a Codului
penal26.
a. Analiza criminologică a infracțiunilor contra persoanei
Cea mai frecventă infracțiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate
în penitenciare este cea de omor (peste 85%), în timp ce, din totalul populației penitenciare
masculine, doar 65% dintre cei care au comis infracțiuni contra persoanei, au fost condamnați
pentru omor. Reiese că, în general, femeile se hotărăsc mai greu să comită infracțiuni contra
persoanei, dar atunci când o fac, își duc intenția până la capăt, respective moartea victimei.
Urmează lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (4%), vătămările corporale (3%) și
uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă (2%).
Din totalul femeilor condamnate pentru comiterea de infracțiuni contra persoanei, aproape
½ au fost încadrate la omor calificat.
Vârsta. Peste 1/3 din totalul femeilor condamnate pentru comiterea de infracțiuni contra
persoanei au vârsta cuprinsă între 20 – 35 ani (29%), circa 25% au vârsta cuprinsă între 36 – 45
26
Legea penală nr. 286/2009, privind Noul Cod penal
15
ani, 7% au vârsta cuprinsă între 46 – 55 ani iar circa 2% au vârsta peste 55 ani, iar 1% au sub 20
de ani27. Analiza în funcție de tipul infracțiunii comise arată că tinerele sub 18 ani au comis
infracțiuni de omor, uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă și vătămare
corporal. Cele mai multe femei condamnate cuprinse în categoria de vârstă 20 – 35 ani au comis
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiuni de omor și vătămare corporală. Următoarea
categorie de femei, din grupa de vârstă 36 – 45 ani au comis infracțiuni de omor și vătămări
corporale, iar cele peste 55 ani, infracțiuni de omor și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În ceea ce privește uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, au comis
aceste tip de infracțiune atât minore sub 18 ani, cât și tinere cu vârste cuprinse între 18 – 22 ani și
femei trecute de prima tinere, cu vârste cuprinse între 35 – 47 ani. Putem concluziona în acest
sens cî vârsta nu influențează în mod deosebit comiterea acestui tip de infracțiune, o femeie
matură acționând, sub imperiul tulburării pricinuite de naștere, în același mod ca o minoră,
evident imatură și speriată de consecințele unui astfel de eveniment.
Din punct de vedere al stării civile, 33% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni
contra persoanei erau căsătorite, 22% necăsătorite, 21% trăiau în concubinaj, 16% erau văduve,
și 7% divorțate. Numărul copiilor era, în total, de 690, din care 417 erau minori. Analiza stării
civile a femeilor condamnate în funcție de tipul infracțiunii comise relevă unele aspect
interesante, astfel28:
- Niciuna dintre femeile condamnate pentru uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită
de către mamă nu era căsătorită, 67% erau necăsătorite și 33% trăiau în concubinaj;
- Cele mai multe femei căsătorite (60%) erau condamnate pentru vătămare corporal, loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte (46%) și omor (31%);
- Procentul cel mai ridicat al femeilor văduve se înregistrează în rândul femeilor ce au comis
infracțiuni de omor (20%) și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (8%);
- Femeile divorțate erau condamante pentru două tipuri de infracțiuni contra persoanei: omor
(7%) și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (15%);
- Femeile care trăiau în concubinaj au comis toate tipurile de infracțiuni contra persoanei:
34% uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, 20% omor, 20%
vătămare corporală și 15% loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Din analiza nivelului de instruire al femeilor condamnate pentru infracțiuni contra
persoanei rezultă cea mai numeroasă categorie este a femeilor care aveau ca studii școala

27
A se vedea Anexa nr. 1 – Structura femeilor condamnate aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție de
vârstă, pe tipuri de infracțiuni
28
A se vedea Anexa nr. 2 – Structura femeilor condamnate aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în de starea
civilă, pe tipuri de infracțiuni
16
generală (35%), fiind urmate de cele cu studii liceale (22%), și școală profesională (19%).
Analfabetele reprezentau 9%, cele cu școala primară 13%, iar 2% aveau studii superioare.

Figura nr. 2.2 Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei, în funcție de
ocupație

Sursa: prelucrare proprie

Trebuie menționat faptul că toate femeile condamnate care aveau studii superioare au
comis infracțiuni de omor, iar peste 15% dintre analfabete erau condamnate pentru omor sau
loviri și vătămări cauzatoare de moarte29. Trebuie subliniat faptul că peste 90% dintre femeile
condamnate pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și peste 80% din cele condamnate
pentru vătămări corporale nu aveau nicio ocupație în momentul comiterii infracțiunii. Distribuția
condamnatelor în funcție de statutul ocupațional relevă faptul că cele inactive (fără ocupație,
pensionare, casnice) sunt mai predispuse să comită acest gen de infracțiuni. Dintre cele active,
cele cu un statul ocupațional scăzut (muncitoare calificate și/sau necalificate) tind să soluționeze
conflictele prin folosirea forței.
După mediul de rezidență, 52% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
persoanei aveau domiciliul în mediul rural și 48% în mediul urban. Concentrarea acestui tip de
infracțiuni în mediul rural se poate explica prin faptul că, în prezent, mediul rural din România se

29
Anexa nr. 3– Structura femeilor condamnate aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție de studii, pe
tipuri de infracțiuni
17
confruntă cu modificări esențiale care au amplificat „hibridizarea” modelelor etice, normative și
cultural, cu unele consecințe negative asupra comportamentelor sociale și individuale. Variații
mari de la această medie sunt înregistrate în cazul infracțiunii de ucidere ori vătămare a nou-
născutului săvârșită de către mamă, unde toate femeile condamnate au domiciliul în mediul rural.
Este cunoscut tradiționalismul și conservatorismul omului simplu, de la țară, privitor la nașterea
unui copil din afara căsătoriei și faptul că femeile care comit un astfel de „păcat” sunt supuse
oprobriului și stigmatizate pentru întreaga viață. Mentalitatea, în acest caz, poate fi luată în
considerare ca un factor favorizant în comiterea infracțiunii de ucidere ori vătămare a nou-
născutului săvârșită de către mamă30.
Analiza fișelor criminologice ale femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei a
permis conturarea unor profiluri, în raport cu tipul infracțiunii comise, astfel:
 Femeia condamnată pentru comiterea infracțiunii de omor indică o persoană adultă, între
20 – 45 ani, căsătorită sau care trăia în concubinaj, cu 2 copii, care a absolvit școala
general, nu are o ocupație sau are o ocupație considerată feminină (croitoreasă,
bucătărească, vânzătoare), trăiește în mediul rural și nu a comis anterior infracțiuni;
 Profilul femeii care a comis infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului
săvârșită de către mamă este cel al unei femeii necăsătorite sau care trăia în concubinaj,
tânără sau matură, cu un nivel mediu de pregătire și fără ocupație, care mai are copii,
provine din mediul rural și nu avea antecedente penale.
 Femeia care a comis infracțiunea de vătămare corporală este de obicei o femeie matură,
care a trăit un număr de ani alături de un partener stabil, soț sau concubin, are minim 2
copii, o pregătire școlară medie (8 clase sau mai puțin), domiciliată în mediul urban și care
a comis pentru prima dată o faptă incriminată de legea penală.
 Profilul femeii care a comis infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte are
vârsta până în 35 ani, a fost căsătorită în momentul comiterii faptei, dar situația civilă
actual este cea de văduvă, are minim 2 copii, este absolventă a școlii generale, dar nu are
nicio ocupație și domiciliază în mediul rural.
b. Analiza criminologică a infracțiunilor contra patrimoniului
Cea mai frecventă infracțiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate
în penitenciare este cea de furt (50%), urmată de tâlhărie (29%), înșelăciune și delapidare (21%).
Majoritatea femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului (55%) era inclusă
în categoria de vârstă cuprinsă între 20 – 35 ani, 22% aveau între 36 – 45 ani, 11% aveau între
46 – 55 ani, 7% aveau între 18 – 20 ani, 3% erau minore și 1% aveau peste 55 ani (a se vedea
Anexa nr.1).
30
Ana Bălan, Criminalitatea feminină, Editura C.H.Beck, București, 2008, p. 140
18
 Din punct de vedere al stării civile, 41% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni
contra patrimoniului trăiau în concubinaj, 25% erau căsătorite, 23% necăsătorite, 3% văduve și
7% divorțate (a se vedea Anexa nr. 3). Analiza stării civile în raport cu infracțiunea comisă
indică variații semnificative, astfel: doar 22% dintre femeile condamnate pentru furt sunt
căsătorite, iar 51% trăiesc în concubinaj, peste 2/3 dintre femeile care au comis infracțiuni de
tâlhărie trăiesc în concubinaj sau sunt căsătorite, 49% dintre femeile condamnate pentru
înșelăciune sau delapidare sunt căsătorite; statutul marital mai bun, comparative cu cel al
femeilor condamnate pentru furt și tâlhărie se poate considera un factor favorizant în comiterea
infrațciunii, oferind mai mult prestigiu și credibilitate.
Nivelul de instruire al femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului este
redus: 24% erau analfabete, 11% au absolvit școala primară, 31% școala general, 29% au urmat
cursurile liceale, 3% școala profesională și 2% aveau studii superioare. Așa cum reiese din
Anexa nr. 4, peste ¼ dintre femeile care au comis infracțiuni de furt și tâlhărie sunt analfabete,
iar peste ½ dintre cele condamnate pentru furt au cel mult 8 clase. Cea mai bună instruire școlară
se întâlnește în rândul femeilor condamnate pentru înșelăciune și delapidare, peste 2/3 având
studii liceale și circa 10% studii superioare.
Cea mai mare parte a femeilor condamante pentru infracțiuni contra patrimoniului (85%)
nu aveau nicio ocupație în momentul comiterii faptei, 6% erau muncitoare, 1% erau patroane
și/sau pensionare și 8% aveau alte ocupații31.
După mediul de rezidență, 67% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
patrimoniului aveau domiciliul în mediul urban și 33% în mediul rural. Diferențe mari sunt
înregistrate însă la analiza în raport cu infracțiunea comisă: în timp ce în cazul infracțiunilor de
tâlhărie și furt se înregistrează o diferență de circa 20% în favoarea femeilor condamnate cu
domiciliul în mediul urban, comparative cu cele ce au domiciliul în mediul rural, diferența crește
la circa 75% în cazul infracțiunilor de înșelăciune și delapidare32.
Analizarea datelor prezentate a permis conturarea următoarelor profiluri ale femeilor care
au comis infracțiuni contra patrimoniului:
 Femeia condamnată pentru furt are vârsta între 20 – 35 ani, trăiește în concubinaj și are 2
sau mai mulți copii, este analfabetă ori a absolvit cel mult 4 clase, nu are o ocupație, este
recidivistă ori cunoscută cu antecendente penale, și are domiciliul cu preponderență în
mediul urban;

31
A se vedea Anexa nr. 4 – Structura femeilor condamnate, aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție
de ocupație, pe tipuri de infracțiuni
32
A se vedea Anexa nr. 5 – Structura femeilor condamnate, aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție
de domiciliu, pe tipuri de infracțiuni
19
  Femeia care a fost condamnată pentru tâlhărie este în general mai tânără decât femeia care
comite infracțiuni de furt (minorele condamnate pentru tâlhărie sunt de 5 ori mai multe
decât cele condamnate pentru furt), are un partener de viață stabil, are 2 sau mai mulți
copii, a urmat cursurile școlii generale, dar nu are o ocupație, este mai degrabă infractoare
primară și domiciliază în mediul urban,
 Femeia care a fost condamnată pentru înșelăciune și/sau delapidare este de obicei o femeie
trecută de prima tinerețe (36 – 55 ani), căsătorită, cu minim 2 copii, cu studii liceale ori
superioare, fără ocupație, ori administratoare de firme ( în cazul celor care au comis
delapidării), infractoare primare ori recidivistă, care domiciliază în mediul urban.
c. Analiza criminologică a infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială
Din totalul femeilor condamnate pentru infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea social, 2/3 au sub 35 ani, 30% se regăsesc în categorie de vârstă cuprinsă între 36 –
45 ani și 3% au peste 46 ani.
În privința stării civile, reiese că 28% dintre femeile care au fost condamnate pentru
infrațciuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială sunt căsătorite, 25% erau
necăsătorite, 21% erau văduve, 15% divorțate și 11% trăiau în concubinaj.
Nivelul de instruire al femeilor condamntate pentru infracțiuni care aduc atingere unor
relații privind conviețuirea socială era redus: 44% aveau maxim 8 clase, 42% aveau studii liceale
ori profesionale, iar 14% erau analfabete. Este de menționat că nicio femeie cu studii superioare
nu era condamnată pentru comiterea unor infracțiuni din această categorie, deși este cunoscut
faptul că multe tinere, absolvente ale unor instituții de învățământ superior sunt angrenate în
servicii de ”escortare” a unor oameni de afaceri, din țară ori străinătate.
Profilul femeii condamnate pentru infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea social, schițat în baza datelor analizate pune în evidență o tânără, cu vârsta medie de
25 – 27 ani, care are un partener stabil, a urmat cursurile școli generale pe care însă nu a
absolvit-o, nu are nicio ocupație, domiciliază în mediul urban, care are antecendente penale sau
este recidivistă.
d. Analiza criminologică a celorlalte tipuri de infracțiuni comise de femei
După cum reiese din cele analizate anterior, circa 83% dintre femeile aflate în penitenciare
sunt condamnate pentru comiterea unor infracțiuni contra persoanei, contra patrimoniului și care
aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială. Restul de 17% erau condamnate pentru
alte tipuri de infracțiuni, astfel:

20
 - Traficul de stupefiante, reprezintă 7% din totalul infracțiunilor pentru care femeile execută
pedepse privative de libertate, dar ceea ce este cu adevărat îngrijorător este creșterea din
ultimii ani: de la sub 1% în anii ′90, la circa 2% în anul 2010 și ajungând în 2016 la 7%.
- 3% au comis infracțiuni contra autorității, care aduc atingere unor activități de interes
public ori altor activități reglementate de lege ( dare de mită, luare de mită, traffic de
influență, mărturie mincinoasă etc.);
- 1% au comis infracțiuni de fals (falsificare de monedă, fals în înscrisuri oficiale, fals
intelectual, uz de fals etc.);
- 6% au comis alte tipuri de infracțiuni, dintre aceste 1% au comis infracțiuni sancționate de
unele legi special (evaziune fiscală, spălare de bani etc.)
Analiza în raport de tipul infrațciuni comise relevă caracteristicile următoare:
- Infracțiunile contra autorității și cele de fals au fost comise cu predilecție de femei care au
trecut de prima tinerețe, circa 80% dintre acestea aveau peste 36 ani;
- În schimb, peste 60% dintre femeile condamante pentru traffic de stupefiante au vârsta
cuprinsă între 18 – 35 ani.
Din punct de vedere al stării civile, 38% erau căsătorite, 28% necăsătorite, 8% văduve, 9%
divorțate și 17% trăiau în concubinaj ( a se vedea anexa nr. 2).
Nivelul de instruire al femeilor condamnate pentru aceste categorii de infracțiuni este cel
mai ridicat, comparative cu celelate femei aflate în penitenciare: peste 1/3 au absolvit liceul, 31%
aveau școala general, 12% școala primară, 3% școala profesională, 6% aveau studii superioare
iar 10% erau analfabete. Cea mai bună instruire școlară este înregistrată în rândul femeilor
condamnate pentru infracțiuni contra autorității (1/4 au studii superioare și ½ studii liceale), și a
celor condamnate pentru fals (1/2 cu studii liceale și 14% cu studii superioare). Totodată, circa ½
dintre femeile condamnate pentru traffic de stupefiante sunt absolvente de liceu, școala
profesională sau au studii superioare.
După mediul de rezidență, statistica arată că 79% din femeile condamnate pentru alte tipur
de infracțiuni aceau domiciliul în mediul urban și 21% în mediul rural.
În baza datelor analizate, se poate creiona profilul următor ale femei condamnate pentru
infracțiuni contra autorități: femeie cu vârsta de 40 – 50 ani, căsătorită sau divorțată, cu minim 2
copii, provenind din mediul urban, cu studii superioare sau absolventă de liceu, cu ocupație sau
cu o experiență acumulată de-a lungul carierei profesionale, fără antecendente penale.
Profilul femeii condamnate pentru trafic de stupefiante este cel al unei femei tinere, sub 35
ani, necăsătorite, absolventă de liceu, fără ocupație, cu domiciliul în mediul urban, fără
antecendente penale.

21
 Profilul femeii condamnate pentru infracțiuni de fals este cel al unei femei cu vârsta de
peste 35 ani, căsătorită, cu minim 2 copii, absolventă de liceu sau cu studii superioare, cu
domiciliul în mediul urban, care lucrează în meserii din sectorul public sau administrativ.

2.2 Dinamica criminalității feminine în România. Statistici privitoare la criminalitate

„Scopul oricărei societății este de a diminua cifra criminalității reale. Acțiunea desfășurată
în acest sens are la bază o serie de principia logice, dintre care cele mai importante sunt:
a. Crima constituie indicele conform căruia indivizii au sau nu siguranța că autoritățile de
drept le vor asigura dreptul la protecție;
b. Actele și fapte ce transgresează ordinea penală conduc la imposibilitatea funcționării
normale desirabile a societății, la anarhie și haos;
c. Costurile sociale și economice ale infracțiunilor și pedepselor sunt ridicate și suportate de
către indivizii noninfractori”33.
Criminalitatea aparentă și criminalitatea reală se regăsesc în statisticile judiciare realizate
de Ministerul Administrației și Internelor (infracțiuni cercetate de organele de poliție), Ministerul
Public (infracțiuni instrumentate de parchete), și Ministerul Justiției (infracțiuni pentru care
instanțele de judecate au fost sesizate). Statisticile poliției și justiției sunt publicate periodic,
începând din anul 1989, în „Anuarul statistic al României”, editat de Institutul Național de
Statistică34.
În perioada 2005 – 2015 potrivit datelor din „Anuarul Statistic al României” 35, numărul
total al persoanelor condamnate de instanțele judecătorești a cunoscut o dinamică descendentă
până în anul 2009, iar începând cu anul 2010 până în anul 2012 s-a înregistrat o dinamică
ascendenttă, iar în ultimii anii (2013 – 2015) înregistrându-se o descreștere lentă, dar constantă.
În ceea ce privește infracțiunile comise de femei se poate observa o dinamică descendentă
în perioadă 2005 – 2015, iar începând cu anul 2010, s-a înregistrat o creștere lentă dar constantă.

Tabelul nr. 2.1 Persoane condamnate definitiv de instanțele judecătorești

33
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, Tendințe actuale ale crimei și criminalității în România, Editura
Lumina Lex, București, 2002, p. 333
34
D. Banciu, Tendințe în evoluția crimei și criminalității în România, în Revista de Criminologie, Criminalistică și
Penologie, nr. 1/2005, pp. 21 - 22
35
http://www.insse.ro/cms/ro/content/arhiva-anuare-statistice ; accesat la data de 4 mai 2017
22
Infracțiuni 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
cercetate
Femei 5915 4605 3150 2387 1822 2113 2567 2818 2518 2581 2558
Bărbați 59767 52100 42977 34408 32404 39778 45010 46370 44525 44552 37474
Total 65682 56705 46127 36795 34226 41891 47577 49188 47043 47133 40032
Sursa: prelucrare proprie

Figura nr. 2.3 Dinamica femeilor condamnate definitiv de instanțele judecătorești

în perioada 2005 – 2015

Sursa: prelucrare proprie

Din 267 deținute arestate preventiv, între 14 – 18 ani, există 10, între 18 – 21 ani numărul
este de șase ori mai mare (69), cele mai multe, 95, fiind cuprinse între 21 – 30 ani, pentru ca la
categoria de vârstă 31 – 40 ani să scadă la 47, iar la categoria de vârstă 41 – 60 ani regăsim 39,
iar cu vârstă peste 60 ani, 7.
Din totalul de 578 deținute condamnate în primă instanță, cele mai multe (198), au vârsta
cuprinsă între 21 – 30 ani, iar cel mai puține sunt cele cu vârsta peste 60 ani.
În ceea ce privește numărul condamnatelor definitiv, regăsim un număr total de 1551, cele
mai multe regăsindu-se la grupa de vârstă 21 – 30 ani (540) și 31 – 40 ani (447), la polul opus
fiind cele cu vârsta peste 60 ani (25) sau minorele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani (30).

Tabelul nr. 2.2 Structura efectivelor de deținute după vârstă și categoria penală,
în România în anul 2015
Vârsta Arestate Condamnate Condamnate Contraveniente Total
(ani) preventiv în primă definitiv
instanță

23
 nr. % nr. % nr. % nr. % nr. %

14 - 18 10 0.4 13 0.5 30 1.2 5 0.2 58 2.3

18 - 21 69 2.7 78 3.0 88 3.4 35 1.4 270 10.6
21 - 30 95 3.7 198 7.7 540 21.1 67 2.6 900 35.2
31 - 40 47 1.8 177 6.9 447 17.5 29 1.1 700 27.4
41 - 60 39 1.5 107 4.2 421 16.5 11 0.4 578 22.6
>60 7 0.3 5 0.2 25 1.0 15 0.6 52 2.0
Total 267 10.4 578 22.6 1551 60.6 162 6.3 2558 100.0
Sursa: prelucrare proprie potrivit Anuar Statistic al Sistemului Penitenciar - 2015

Din totalul de 162 de contraveniente, la categoria de vârstă 14 – 18 ani statistica arată 5

cazuri, între 18 – 21 ani numărul acestora este de șapte ori mai mare, ajungându-se la 35 de
cazuri, continuând să crească odată cu vârsta, astfel încât între 21 – 30 ani, avem 67 de cazuri, iar
apoi scade la 29 cazuri, la categoria 31 – 40 ani, între 41 – 60 ani au fost declarate 11 cazuri, iar
peste 60 ani 15 cazuri.
Figura nr. 2.4 Structura efectivelor de deținute după vârstă și categoria penală, în România în anul
2015

Sursa:prelucrare proprie

2.3 Tratamentul penitenciar în diferitele etape ale custodiei penitenciare

Tratamentul în penitenciar este „utilizat în principal ca o armă în lipta împotriva ideii de

pedeapsă sau represiune, ceea ce duce la acceptarea unui nivel de colaborare superior între
condamnat/ă şi terapeut”36.

36
Mirela Cristiana Nilă Stratone, Criminalitatea feminină în România, Editura Pro Universitaria, București, pp. 253
- 259
24
 Prin intermediul tratamentului se urmăreşte „a se acorda condamnatului/ei încă o şansă
pentru a redeveni om liber. Este recunoaşterea dreptului la tratamentul de resocializare acordat
fiecărui deţinut”37.
Vom aborda în continuare tratamentul penitenciar strict din perspectiva aplicării acestuia
acupra femeilor custodiate.
Principiile etice ale tratamentului deţinutelor se bazează pe:
 reducerea la minimum a privaţiunilor inerente detenţiei
 ameliorarea diferenţei dintre viaţa din închisoare şi cea din exterior
 educarea pentru a duce o viaţă onestă şi autonomă după liberare
 oferirea sprijinului corespunzător nevoilor individuale
 ajutor pentru întoarcerea graduală la viaţa din societate
 accentul pe participarea continuă a deţinutelor la viaţa socială
Programele de tratament includ principiul nediscriminării. Acest lucru înseamnă
excluderea dezavantajării prin programe speciale, care să realizeze acordarea de atenţie şi ajutor
în egală măsură, în funcţie de situaţie.
Programele pentru deţinute se bazează pe recunoaşterea inerentă a demnităţii şi a
drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor aparţinând familiei umane.
Obiectivele activităţii cultural educative sunt materializate în programe care sunt
realizate de personalul de specialitate din penitenciare fiind implicaţi, de asemenea, personalul
de probaţiune, voluntarii comunitari şi reprezentanţii societăţii civile.
Regulile europene introduc noţiunea de tratament penitenciar individual, ceea ce
înseamnă individualizarea programelor pe fiecare deţinut în parte, în funcţie de caracteristicile
persoanei, fapta săvârşită, durata pedepsei aplicate, starea de recidivă, posibilităţile de reacţie în
procesul de reintegrare socială, sex, vârsta şi starea sănătăţii persoanei.
Tratamentul individual presupune programe privind: calificarea şi recalificarea
profesională, instruirea şcolară, activităţi de educaţie fizică şi sport, de insuşire a regulilor de
comportament în societate, activităţi terapeutice de specialitate, asistenţă socială specifică,
formarea şi stimularea capacităţii de comunicare, alte programe adecvate.
Potrivit principiului umanist, întregul sistem de executate a pedepsei este străbătut de
grija faţă de persoana condamnată, structura şi conţinutul sistemului penitenciar fiind relevante
în acest sens.
„Pedeapsa nu trebuie să cauzeze suferinţe şi nici să înjosească persoana condamnată. Prin
natura ei, pedeapsa închisorii presupune un anumit grad de suferinţă, inerentă pedepsei, dar

37
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
25
aceasta nu rezultă din supunerea condamnaţilor la rigorile de ordin fizic. Mai mult chiar,
excluzând cu desăvârşire izolarea celulară,regimul tăcerii şi alte măsuri inumane, legea nu
permite faţă de condamnaţi o atitudine de badjocură si acte de violenţă” 38.Noua lege de executare
a pedepselor cu închisoarea39 reprezintă un progres în materie de regim execuţional penal
românesc şi dă o reglementare unitară problematicii privitoare la executarea pedepsei cu
închisoarea în ţara noastră şi în acord cu normele internaţionale.
În practică, şi chiar în literatura de specialitate, există tendinţa de a confunda noţiunea de
regim penitenciar cu aceea de tratament penitenciar. Ele nu pot fi puse în discuţie şi nici aplicate
în practică una fără cealaltă, căci au atât elemente comune cât şi elemente care le deosebesc,
astfel40:
 regimul penitenciar abordează latura coercitivă a activităţii din penitenciar, în timp ce
tratamentul vizează latura sa educativă;
 regimul penitenciar creează cadrul organizatoric al desfăşurării tratamentului
condamnaţilor, dar nu se substituie acestuia;
 regimul penitenciar are ca obiectiv desfăşurarea tuturor acivităţilor intr-un climat de
ordine şi disciplină, în timp ce tratamentul penitenciar urmăreşte producerea unor
schimbări în educaţia şi conduita deţinuţilor;
 regimul penitenciar e aplică unor grupuri de deţinuţi, sau anumite elenmente ale sale
tuturor deţinuţilor aflaţi în penitenciar, pe când tratamentul se aplică individual în funcţie
de personalitatea fiecăruicondamnat cu toate că anumite activităţi cuprinse în aceasta se
desfăşoară în comun.
Prin noțiunea de carantină „se înțelege izolarea de colectivitate pe o anumită perioadă de
timp a unei persoane, în scopul prevenirii răspândirii unor boli contagioase” 41. În legătură cu
carantina din penitenciar, Legea nr. 254/2013 ne arată că „după primirea în penitenciar,
persoanele condamnate se repartizează în secţia de carantină şi observare, pentru o perioadă de
21 de zile; persoanele prevăzute la art. 44 alin. (1) sunt cazate separat pe camere, în funcţie de
sex şi vârstă, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă. În perioada
de carantină şi observare se desfăşoară activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se efectuează
examene medicale şi se dispun măsuri de informare şi documentare, sub pază şi supraveghere, în
condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi”42.

38
A se vedea art. 52 alin. (2) Codul penal
39
Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013
40
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 253 - 259
41
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
42
A se vedea art. 44 alin. (1) – (3) Legea nr. 254/2013
26
 Astfel, noțiunea de carantină penitenciară se referă la deținerea separată pe o perioadă de
21 de zile, a deținuților nou depuși, timp în care pe lângă efectuarea investigațiilor medicale, se
desfășoară un complex de acțiuni destinate adaptării lor la cerințele și exigențele vieții carcerale.
Ca instrument de tratament, liberarea înainte de termenul stabilit prin sentință (liberarea
condiționată) acționează pozitiv în sensul îmbinării duratei de detenție cu dezvoltarea social a
condamnatei. Totodată, liberarea înainte de termenul stabilit este un instrument important al
strategiei penale. Tratamentul sub toate formele sale tinde către pregătirea deținutelor pentru
liberare. Aceasta începe imediat ce au fost primite în închisoare. Multe deținute întâmpină
dificultăți legate de dorul de casă, izolare social, lipsă de ocupație, probleme de sănătate, droguri
sau alcool, acestea având nevoie de asistență socială43.
Tratamentul de pre-liberare nu reprezintă o parte separată de celelalte aranjamente
pentru liberare. Această etapă de tratament penitenciar este înțeleasă ca un regim relaxant în
timpul ultimei perioade a executării pedepsei, când deținuta a efectuat déjà cea mai mare parte a
sentinței sale de detenție și se pregătește de liberare în lunile ce urmează.
În cazurile în care sentința presupune o pedeapsă pe termen lung, tratamentul va fi
precedat la examinarea amănunțită a personalității condamnatei, încă din perioada de carantină.
Explorările psihiatrice și examinările psihologice au arătat că, după o perioadă de circa 5 ani de
închisoare poate apărea așa – numitul psihosindrom funcțional care este de fapt un sindrom al
separării și care este reversibil44 .
Caracteristicile principale ale deținutelor cu sentințe mari care suferă de acest sindrom
sunt perturbări emoționale, perturbări ale capacității de comprehensiune și gândire, regres
infantil, schimbări în modul de viață, dificultăți în stabilirea contactelor sociale, pierderea masivă
a simțului realității, declinul în mecanismele de reacție, un grad ridicat de neuroticism, o
semnificativă creștere a ostilității și agresivității împotriva propriei persoane și o scădere a
propriilor capacități de autoevaluare. Trebuie totuși să fie evidențiat faptul că privarea de
libertate este aplicată în diferite variante, pe deținute individual și că izolarea nu provoacă
aceleași efecte în fiecare caz. În cazul termenelor lungi, deținutelor le sunt atribuite munci
potrivite. Pentru a contracara acțiunea sindromului de separare în situațiile de pedepse mari, este
necesară menținerea legăturilor cu lumea exterioară și crearea condițiilor similare celor din afară.
Acest lucru se poate realiza în ateliere, clase de studiu, săli și spații pentru timpul liber45.
O altă etapă a tratamentului penitenciar, deseori întâlnită o reprezintă nașterea unui copil
în penitenciar. Nașterea unui copil penitenciar este un eveniment posibil, mai cu seamă când
copilul a fost conceput înainte de condamnare.
43
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
44
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 257 - 265
45
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
27
 În legătură cu nașterea unui copil apar câteva probleme importante și anume: declararea
copilului la oficiul de stare civilă, timpul cât copilul poate să rămână cu mama sa, îngrijirea lui
pe timpul cât se află în detenție, sau după caz, încredințarea copilului tatălui său sau unei alte
persoane, eventual rude, sau unei instituții de ocrotire.
De la primirea și carantinarea deținutelor, ofițerul de serviciu sau ajutorul sefului de tură,
va pune în vedere de fiecare dată condamnatelor gravide ori care au copii de până la un an, să
depună o cerere de întreruperea executării pedepsei46.

Capitolul III. Cercetarea efectivă

3.1 Obiectivele și ipotezele cercetării

46
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 257 - 265
28
 Prezenta cercetare are ca obiectiv identificarea nevoilor specifice cu care se confruntă
femeile private de libertate și cele care au fost private de libertate, în România, în vederea
dezvoltării de programe care să faciliteze inserția acestora în societate.
Ipotezele prezentei cercetării sunt următoarele:
a. identificarea dificultăților cu care se confruntă femeile private de libertate și cele post
– incarcerate, în vederea integrării lor în societate;
b. identificarea unor elemente cheie și direcții de acțiune pentru dezvoltarea de activități
în vederea integrării femeilor care au fost private de libertate în societate.

3.2 Metodologia cercetării

Metodologia cercetării a presupus, două chestionare: pentru persoanele private de

libertate și pentru cele care au fost private de libertate; și două ghiduri de interviu: pentru
specialiștii care lucrează în cadrul Autorității Naționale a Penitenciarelor și pentru specialiștii
care lucrează cu femeile care au fost private de libertate.
Pentru început am elaborate chestionarul pentru persoanele aflate în detenție, iar apoi
ghidul de interviu pentru specialiștii care lucrează în penitenciare. Aceste instumente au fost
testate în cadrul studiului pilot și ulterior ajustate în concordanță cu feedback-ul primit.
Instrumentele pentru fostele deținute și specialiștii care lucrează cu acestea au avut ca punct de
plecare chestionarele ajustate în urma studiului pilot, fiind elaborate ”în oglindă” cu acestea.

3.3 Rezultatele cercetării.............................................................Error: Reference source not found

Concluzii.....................................................................................Error: Reference source not found
Bibliografie................................................................................. Error: Reference source not found
Anexe.......................................................................................... Error: Reference source not found

29