Capitolul II.

Criminalitatea feminină în România

2.1 Forme de manifestare ale criminalității feminine în România

Analiza situației statistice a femeilor condamnate definitiv, aflate în penitenciarele din

România1, arată că, cele mai frecvente infracțiuni comise de femei sunt cele contra patrimoniului (furt,
tâlhărie, înșelăciune) circa 37% din total, fiind urmate de infracțiunile contra vieții (18%) și
infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății (14%), infracțiunile săvârșite asupra unui
membru de familie (9%), infracțiunile legate de traficul de stupefiante (7%) și cele care aduc atingere
relațiilor de conviețuire socială (5%), infracțiuni contra autorității (3%), infracțiunii de fals (1%), și
alte infracțiuni (6%).

Figura nr. 2.1 Structura infracțiunilor comise de femeilor condamnate

Sursa: prelucrare proprie potrivit datelor Dinamicii efectivelor Administrației Naționale a

Penitenciarelor de la data de 30 decembrie 2016, disponibil online la http://anp.gov.ro/web/anp/dinamica-
efectivelor, accesat la 4 mai 2017

În cele ce urmează, vom realiza o analiză a infracțiunilor și a femeilor condamnate pentru

comiterea acestora. Ordinea prezentării respectă prevederile din partea specială a Codului penal2.
a. Analiza criminologică a infracțiunilor contra persoanei

1
Potrivit Dinamicii efectivelor Administrației Naționale a Penitenciarelor de la data de 30 decembrie 2016, disponibil
online la http://anp.gov.ro/web/anp/dinamica-efectivelor, accesat la 4 mai 2017
2
Legea penală nr. 286/2009, privind Noul Cod penal
1
 Cea mai frecventă infracțiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate în
penitenciare este cea de omor (peste 85%), în timp ce, din totalul populației penitenciare masculine,
doar 65% dintre cei care au comis infracțiuni contra persoanei, au fost condamnați pentru omor. Reiese
că, în general, femeile se hotărăsc mai greu să comită infracțiuni contra persoanei, dar atunci când o
fac, își duc intenția până la capăt, respective moartea victimei. Urmează lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte (4%), vătămările corporale (3%) și uciderea ori vătămarea nou-născutului
săvârșită de către mamă (2%).
Din totalul femeilor condamnate pentru comiterea de infracțiuni contra persoanei, aproape ½ au
fost încadrate la omor calificat.
Vârsta. Peste 1/3 din totalul femeilor condamnate pentru comiterea de infracțiuni contra
persoanei au vârsta cuprinsă între 20 – 35 ani (29%), circa 25% au vârsta cuprinsă între 36 – 45 ani,
7% au vârsta cuprinsă între 46 – 55 ani iar circa 2% au vârsta peste 55 ani, iar 1% au sub 20 de ani 3.
Analiza în funcție de tipul infracțiunii comise arată că tinerele sub 18 ani au comis infracțiuni de omor,
uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă și vătămare corporal. Cele mai multe
femei condamnate cuprinse în categoria de vârstă 20 – 35 ani au comis loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, infracțiuni de omor și vătămare corporală. Următoarea categorie de femei, din grupa de
vârstă 36 – 45 ani au comis infracțiuni de omor și vătămări corporale, iar cele peste 55 ani, infracțiuni
de omor și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În ceea ce privește uciderea ori vătămarea nou-
născutului săvârșită de către mamă, au comis aceste tip de infracțiune atât minore sub 18 ani, cât și
tinere cu vârste cuprinse între 18 – 22 ani și femei trecute de prima tinere, cu vârste cuprinse între 35 –
47 ani. Putem concluziona în acest sens cî vârsta nu influențează în mod deosebit comiterea acestui tip
de infracțiune, o femeie matură acționând, sub imperiul tulburării pricinuite de naștere, în același mod
ca o minoră, evident imatură și speriată de consecințele unui astfel de eveniment.
Din punct de vedere al stării civile, 33% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
persoanei erau căsătorite, 22% necăsătorite, 21% trăiau în concubinaj, 16% erau văduve, și 7%
divorțate. Numărul copiilor era, în total, de 690, din care 417 erau minori. Analiza stării civile a
femeilor condamnate în funcție de tipul infracțiunii comise relevă unele aspect interesante, astfel4:
- Niciuna dintre femeile condamnate pentru uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de
către mamă nu era căsătorită, 67% erau necăsătorite și 33% trăiau în concubinaj;
- Cele mai multe femei căsătorite (60%) erau condamnate pentru vătămare corporal, loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte (46%) și omor (31%);

3
A se vedea Anexa nr. 1 – Structura femeilor condamnate aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție de vârstă,
pe tipuri de infracțiuni
4
A se vedea Anexa nr. 2 – Structura femeilor condamnate aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în de starea civilă,
pe tipuri de infracțiuni
2
 - Procentul cel mai ridicat al femeilor văduve se înregistrează în rândul femeilor ce au comis
infracțiuni de omor (20%) și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (8%);
- Femeile divorțate erau condamante pentru două tipuri de infracțiuni contra persoanei: omor (7%)
și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (15%);
- Femeile care trăiau în concubinaj au comis toate tipurile de infracțiuni contra persoanei: 34%
uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, 20% omor, 20% vătămare
corporală și 15% loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Din analiza nivelului de instruire al femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei
rezultă cea mai numeroasă categorie este a femeilor care aveau ca studii școala generală (35%), fiind
urmate de cele cu studii liceale (22%), și școală profesională (19%). Analfabetele reprezentau 9%, cele
cu școala primară 13%, iar 2% aveau studii superioare.

Figura nr. 2.2 Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei, în funcție de ocupație

Sursa: prelucrare proprie

3
 Trebuie menționat faptul că toate femeile condamnate care aveau studii superioare au comis
infracțiuni de omor, iar peste 15% dintre analfabete erau condamnate pentru omor sau loviri și
vătămări cauzatoare de moarte5. Trebuie subliniat faptul că peste 90% dintre femeile condamnate
pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și peste 80% din cele condamnate pentru vătămări
corporale nu aveau nicio ocupație în momentul comiterii infracțiunii. Distribuția condamnatelor în
funcție de statutul ocupațional relevă faptul că cele inactive (fără ocupație, pensionare, casnice) sunt
mai predispuse să comită acest gen de infracțiuni. Dintre cele active, cele cu un statul ocupațional
scăzut (muncitoare calificate și/sau necalificate) tind să soluționeze conflictele prin folosirea forței.
După mediul de rezidență, 52% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra persoanei
aveau domiciliul în mediul rural și 48% în mediul urban. Concentrarea acestui tip de infracțiuni în
mediul rural se poate explica prin faptul că, în prezent, mediul rural din România se confruntă cu
modificări esențiale care au amplificat „hibridizarea” modelelor etice, normative și cultural, cu unele
consecințe negative asupra comportamentelor sociale și individuale. Variații mari de la această medie
sunt înregistrate în cazul infracțiunii de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă,
unde toate femeile condamnate au domiciliul în mediul rural. Este cunoscut tradiționalismul și
conservatorismul omului simplu, de la țară, privitor la nașterea unui copil din afara căsătoriei și faptul
că femeile care comit un astfel de „păcat” sunt supuse oprobriului și stigmatizate pentru întreaga viață.
Mentalitatea, în acest caz, poate fi luată în considerare ca un factor favorizant în comiterea infracțiunii
de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă6.
Analiza fișelor criminologice ale femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei a
permis conturarea unor profiluri, în raport cu tipul infracțiunii comise, astfel:
 Femeia condamnată pentru comiterea infracțiunii de omor indică o persoană adultă, între 20 – 45
ani, căsătorită sau care trăia în concubinaj, cu 2 copii, care a absolvit școala general, nu are o
ocupație sau are o ocupație considerată feminină (croitoreasă, bucătărească, vânzătoare), trăiește
în mediul rural și nu a comis anterior infracțiuni;
 Profilul femeii care a comis infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de
către mamă este cel al unei femeii necăsătorite sau care trăia în concubinaj, tânără sau matură, cu
un nivel mediu de pregătire și fără ocupație, care mai are copii, provine din mediul rural și nu
avea antecedente penale.
 Femeia care a comis infracțiunea de vătămare corporală este de obicei o femeie matură, care a
trăit un număr de ani alături de un partener stabil, soț sau concubin, are minim 2 copii, o

5
Anexa nr. 3– Structura femeilor condamnate aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție de studii, pe tipuri de
infracțiuni
6
Ana Bălan, Criminalitatea feminină, Editura C.H.Beck, București, 2008, p. 140
4
 pregătire școlară medie (8 clase sau mai puțin), domiciliată în mediul urban și care a comis
pentru prima dată o faptă incriminată de legea penală.
 Profilul femeii care a comis infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte are vârsta
până în 35 ani, a fost căsătorită în momentul comiterii faptei, dar situația civilă actual este cea de
văduvă, are minim 2 copii, este absolventă a școlii generale, dar nu are nicio ocupație și
domiciliază în mediul rural.
b. Analiza criminologică a infracțiunilor contra patrimoniului
Cea mai frecventă infracțiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate în
penitenciare este cea de furt (50%), urmată de tâlhărie (29%), înșelăciune și delapidare (21%).
Majoritatea femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului (55%) era inclusă în
categoria de vârstă cuprinsă între 20 – 35 ani, 22% aveau între 36 – 45 ani, 11% aveau între 46 – 55
ani, 7% aveau între 18 – 20 ani, 3% erau minore și 1% aveau peste 55 ani (a se vedea Anexa nr.1).
Din punct de vedere al stării civile, 41% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
patrimoniului trăiau în concubinaj, 25% erau căsătorite, 23% necăsătorite, 3% văduve și 7% divorțate
(a se vedea Anexa nr. 3). Analiza stării civile în raport cu infracțiunea comisă indică variații
semnificative, astfel: doar 22% dintre femeile condamnate pentru furt sunt căsătorite, iar 51% trăiesc
în concubinaj, peste 2/3 dintre femeile care au comis infracțiuni de tâlhărie trăiesc în concubinaj sau
sunt căsătorite, 49% dintre femeile condamnate pentru înșelăciune sau delapidare sunt căsătorite;
statutul marital mai bun, comparative cu cel al femeilor condamnate pentru furt și tâlhărie se poate
considera un factor favorizant în comiterea infrațciunii, oferind mai mult prestigiu și credibilitate.
Nivelul de instruire al femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului este redus:
24% erau analfabete, 11% au absolvit școala primară, 31% școala general, 29% au urmat cursurile
liceale, 3% școala profesională și 2% aveau studii superioare. Așa cum reiese din Anexa nr. 4, peste ¼
dintre femeile care au comis infracțiuni de furt și tâlhărie sunt analfabete, iar peste ½ dintre cele
condamnate pentru furt au cel mult 8 clase. Cea mai bună instruire școlară se întâlnește în rândul
femeilor condamnate pentru înșelăciune și delapidare, peste 2/3 având studii liceale și circa 10% studii
superioare.
Cea mai mare parte a femeilor condamante pentru infracțiuni contra patrimoniului (85%) nu
aveau nicio ocupație în momentul comiterii faptei, 6% erau muncitoare, 1% erau patroane și/sau
pensionare și 8% aveau alte ocupații7.
După mediul de rezidență, 67% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
patrimoniului aveau domiciliul în mediul urban și 33% în mediul rural. Diferențe mari sunt înregistrate
însă la analiza în raport cu infracțiunea comisă: în timp ce în cazul infracțiunilor de tâlhărie și furt se
7
A se vedea Anexa nr. 4 – Structura femeilor condamnate, aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție de
ocupație, pe tipuri de infracțiuni
5
înregistrează o diferență de circa 20% în favoarea femeilor condamnate cu domiciliul în mediul urban,
comparative cu cele ce au domiciliul în mediul rural, diferența crește la circa 75% în cazul
infracțiunilor de înșelăciune și delapidare8.
Analizarea datelor prezentate a permis conturarea următoarelor profiluri ale femeilor care au
comis infracțiuni contra patrimoniului:
 Femeia condamnată pentru furt are vârsta între 20 – 35 ani, trăiește în concubinaj și are 2 sau mai
mulți copii, este analfabetă ori a absolvit cel mult 4 clase, nu are o ocupație, este recidivistă ori
cunoscută cu antecendente penale, și are domiciliul cu preponderență în mediul urban;
 Femeia care a fost condamnată pentru tâlhărie este în general mai tânără decât femeia care
comite infracțiuni de furt (minorele condamnate pentru tâlhărie sunt de 5 ori mai multe decât
cele condamnate pentru furt), are un partener de viață stabil, are 2 sau mai mulți copii, a urmat
cursurile școlii generale, dar nu are o ocupație, este mai degrabă infractoare primară și
domiciliază în mediul urban,
 Femeia care a fost condamnată pentru înșelăciune și/sau delapidare este de obicei o femeie
trecută de prima tinerețe (36 – 55 ani), căsătorită, cu minim 2 copii, cu studii liceale ori
superioare, fără ocupație, ori administratoare de firme ( în cazul celor care au comis delapidării),
infractoare primare ori recidivistă, care domiciliază în mediul urban.
c. Analiza criminologică a infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea
socială
Din totalul femeilor condamnate pentru infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea social, 2/3 au sub 35 ani, 30% se regăsesc în categorie de vârstă cuprinsă între 36 – 45 ani
și 3% au peste 46 ani.
În privința stării civile, reiese că 28% dintre femeile care au fost condamnate pentru infrațciuni
care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială sunt căsătorite, 25% erau necăsătorite, 21%
erau văduve, 15% divorțate și 11% trăiau în concubinaj.
Nivelul de instruire al femeilor condamntate pentru infracțiuni care aduc atingere unor relații
privind conviețuirea socială era redus: 44% aveau maxim 8 clase, 42% aveau studii liceale ori
profesionale, iar 14% erau analfabete. Este de menționat că nicio femeie cu studii superioare nu era
condamnată pentru comiterea unor infracțiuni din această categorie, deși este cunoscut faptul că multe
tinere, absolvente ale unor instituții de învățământ superior sunt angrenate în servicii de ”escortare” a
unor oameni de afaceri, din țară ori străinătate.
Profilul femeii condamnate pentru infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea
social, schițat în baza datelor analizate pune în evidență o tânără, cu vârsta medie de 25 – 27 ani, care
8
A se vedea Anexa nr. 5 – Structura femeilor condamnate, aflate în penitenciare la 30 decembrie 2016, în funcție de
domiciliu, pe tipuri de infracțiuni
6
are un partener stabil, a urmat cursurile școli generale pe care însă nu a absolvit-o, nu are nicio
ocupație, domiciliază în mediul urban, care are antecendente penale sau este recidivistă.
d. Analiza criminologică a celorlalte tipuri de infracțiuni comise de femei
După cum reiese din cele analizate anterior, circa 83% dintre femeile aflate în penitenciare sunt
condamnate pentru comiterea unor infracțiuni contra persoanei, contra patrimoniului și care aduc
atingere unor relații privind conviețuirea socială. Restul de 17% erau condamnate pentru alte tipuri de
infracțiuni, astfel:
- Traficul de stupefiante, reprezintă 7% din totalul infracțiunilor pentru care femeile execută
pedepse privative de libertate, dar ceea ce este cu adevărat îngrijorător este creșterea din ultimii
ani: de la sub 1% în anii ′90, la circa 2% în anul 2010 și ajungând în 2016 la 7%.
- 3% au comis infracțiuni contra autorității, care aduc atingere unor activități de interes public ori
altor activități reglementate de lege ( dare de mită, luare de mită, traffic de influență, mărturie
mincinoasă etc.);
- 1% au comis infracțiuni de fals (falsificare de monedă, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual,
uz de fals etc.);
- 6% au comis alte tipuri de infracțiuni, dintre aceste 1% au comis infracțiuni sancționate de unele
legi special (evaziune fiscală, spălare de bani etc.)
Analiza în raport de tipul infrațciuni comise relevă caracteristicile următoare:
- Infracțiunile contra autorității și cele de fals au fost comise cu predilecție de femei care au trecut
de prima tinerețe, circa 80% dintre acestea aveau peste 36 ani;
- În schimb, peste 60% dintre femeile condamante pentru traffic de stupefiante au vârsta cuprinsă
între 18 – 35 ani.
Din punct de vedere al stării civile, 38% erau căsătorite, 28% necăsătorite, 8% văduve, 9%
divorțate și 17% trăiau în concubinaj ( a se vedea anexa nr. 2).
Nivelul de instruire al femeilor condamnate pentru aceste categorii de infracțiuni este cel mai
ridicat, comparative cu celelate femei aflate în penitenciare: peste 1/3 au absolvit liceul, 31% aveau
școala general, 12% școala primară, 3% școala profesională, 6% aveau studii superioare iar 10% erau
analfabete. Cea mai bună instruire școlară este înregistrată în rândul femeilor condamnate pentru
infracțiuni contra autorității (1/4 au studii superioare și ½ studii liceale), și a celor condamnate pentru
fals (1/2 cu studii liceale și 14% cu studii superioare). Totodată, circa ½ dintre femeile condamnate
pentru traffic de stupefiante sunt absolvente de liceu, școala profesională sau au studii superioare.
După mediul de rezidență, statistica arată că 79% din femeile condamnate pentru alte tipur de
infracțiuni aceau domiciliul în mediul urban și 21% în mediul rural.

7
 În baza datelor analizate, se poate creiona profilul următor ale femei condamnate pentru
infracțiuni contra autorități: femeie cu vârsta de 40 – 50 ani, căsătorită sau divorțată, cu minim 2 copii,
provenind din mediul urban, cu studii superioare sau absolventă de liceu, cu ocupație sau cu o
experiență acumulată de-a lungul carierei profesionale, fără antecendente penale.
Profilul femeii condamnate pentru trafic de stupefiante este cel al unei femei tinere, sub 35 ani,
necăsătorite, absolventă de liceu, fără ocupație, cu domiciliul în mediul urban, fără antecendente
penale.
Profilul femeii condamnate pentru infracțiuni de fals este cel al unei femei cu vârsta de peste 35
ani, căsătorită, cu minim 2 copii, absolventă de liceu sau cu studii superioare, cu domiciliul în mediul
urban, care lucrează în meserii din sectorul public sau administrativ.

2.2 Dinamica criminalității feminine în România. Statistici privitoare la criminalitate

„Scopul oricărei societății este de a diminua cifra criminalității reale. Acțiunea desfășurată în
acest sens are la bază o serie de principia logice, dintre care cele mai importante sunt:
a. Crima constituie indicele conform căruia indivizii au sau nu siguranța că autoritățile de drept le
vor asigura dreptul la protecție;
b. Actele și fapte ce transgresează ordinea penală conduc la imposibilitatea funcționării normale
desirabile a societății, la anarhie și haos;
c. Costurile sociale și economice ale infracțiunilor și pedepselor sunt ridicate și suportate de către
indivizii noninfractori”9.
Criminalitatea aparentă și criminalitatea reală se regăsesc în statisticile judiciare realizate de
Ministerul Administrației și Internelor (infracțiuni cercetate de organele de poliție), Ministerul Public
(infracțiuni instrumentate de parchete), și Ministerul Justiției (infracțiuni pentru care instanțele de
judecate au fost sesizate). Statisticile poliției și justiției sunt publicate periodic, începând din anul
1989, în „Anuarul statistic al României”, editat de Institutul Național de Statistică10.
În perioada 2005 – 2015 potrivit datelor din „Anuarul Statistic al României” 11, numărul total al
persoanelor condamnate de instanțele judecătorești a cunoscut o dinamică descendentă până în anul

9
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, Tendințe actuale ale crimei și criminalității în România, Editura Lumina Lex,
București, 2002, p. 333
10
D. Banciu, Tendințe în evoluția crimei și criminalității în România, în Revista de Criminologie, Criminalistică și
Penologie, nr. 1/2005, pp. 21 - 22
11
http://www.insse.ro/cms/ro/content/arhiva-anuare-statistice; accesat la data de 4 mai 2017
8
2009, iar începând cu anul 2010 până în anul 2012 s-a înregistrat o dinamică ascendenttă, iar în ultimii
anii (2013 – 2015) înregistrându-se o descreștere lentă, dar constantă.
În ceea ce privește infracțiunile comise de femei se poate observa o dinamică descendentă în
perioadă 2005 – 2015, iar începând cu anul 2010, s-a înregistrat o creștere lentă dar constantă.

Tabelul nr. 2.1 Persoane condamnate definitiv de instanțele judecătorești

Infracțiuni 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
cercetate
Femei 5915 4605 3150 2387 1822 2113 2567 2818 2518 2581 2558
Bărbați 59767 52100 42977 34408 32404 39778 45010 46370 44525 44552 37474
Total 65682 56705 46127 36795 34226 41891 47577 49188 47043 47133 40032
Sursa: prelucrare proprie

Figura nr. 2.3 Dinamica femeilor condamnate definitiv de instanțele judecătorești în perioada 2005 –
2015

Sursa: prelucrare proprie

Din 267 deținute arestate preventiv, între 14 – 18 ani, există 10, între 18 – 21 ani numărul este de
șase ori mai mare (69), cele mai multe, 95, fiind cuprinse între 21 – 30 ani, pentru ca la categoria de

9
vârstă 31 – 40 ani să scadă la 47, iar la categoria de vârstă 41 – 60 ani regăsim 39, iar cu vârstă peste
60 ani, 7.
Din totalul de 578 deținute condamnate în primă instanță, cele mai multe (198), au vârsta
cuprinsă între 21 – 30 ani, iar cel mai puține sunt cele cu vârsta peste 60 ani.
În ceea ce privește numărul condamnatelor definitiv, regăsim un număr total de 1551, cele mai
multe regăsindu-se la grupa de vârstă 21 – 30 ani (540) și 31 – 40 ani (447), la polul opus fiind cele cu
vârsta peste 60 ani (25) sau minorele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani (30).

Tabelul nr. 2.2 Structura efectivelor de deținute după vârstă și categoria penală, în România în anul 2015
Vârsta Arestate Condamnate Condamnate Contraveniente Total
(ani) preventiv în primă definitiv
instanță
nr. % nr. % nr. % nr. % nr. %
14 - 18 10 0.4 13 0.5 30 1.2 5 0.2 58 2.3
18 - 21 69 2.7 78 3.0 88 3.4 35 1.4 270 10.6
21 - 30 95 3.7 198 7.7 540 21.1 67 2.6 900 35.2
31 - 40 47 1.8 177 6.9 447 17.5 29 1.1 700 27.4
41 - 60 39 1.5 107 4.2 421 16.5 11 0.4 578 22.6
>60 7 0.3 5 0.2 25 1.0 15 0.6 52 2.0
Total 267 10.4 578 22.6 1551 60.6 162 6.3 2558 100.0
Sursa: prelucrare proprie potrivit Anuar Statistic al Sistemului Penitenciar - 2015

Din totalul de 162 de contraveniente, la categoria de vârstă 14 – 18 ani statistica arată 5 cazuri,
între 18 – 21 ani numărul acestora este de șapte ori mai mare, ajungându-se la 35 de cazuri, continuând
să crească odată cu vârsta, astfel încât între 21 – 30 ani, avem 67 de cazuri, iar apoi scade la 29 cazuri,
la categoria 31 – 40 ani, între 41 – 60 ani au fost declarate 11 cazuri, iar peste 60 ani 15 cazuri.

Figura nr. 2.4 Structura efectivelor de deținute după vârstă și categoria penală, în România în anul 2015

10
2.3 Tratamentul penitenciar în diferitele etape ale custodiei penitenciare

Tratamentul în penitenciar este „utilizat în principal ca o armă în lipta împotriva ideii de

pedeapsă sau represiune, ceea ce duce la acceptarea unui nivel de colaborare superior între
condamnat/ă şi terapeut”12.
Prin intermediul tratamentului se urmăreşte „a se acorda condamnatului/ei încă o şansă pentru
a redeveni om liber. Este recunoaşterea dreptului la tratamentul de resocializare acordat fiecărui
deţinut”13.
Vom aborda în continuare tratamentul penitenciar strict din perspectiva aplicării acestuia
acupra femeilor custodiate.
Principiile etice ale tratamentului deţinutelor se bazează pe:
 reducerea la minimum a privaţiunilor inerente detenţiei
 ameliorarea diferenţei dintre viaţa din închisoare şi cea din exterior
 educarea pentru a duce o viaţă onestă şi autonomă după liberare

12
Mirela Cristiana Nilă Stratone, Criminalitatea feminină în România, Editura Pro Universitaria, București, pp. 253 - 259
13
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
11
  oferirea sprijinului corespunzător nevoilor individuale
 ajutor pentru întoarcerea graduală la viaţa din societate
 accentul pe participarea continuă a deţinutelor la viaţa socială
Programele de tratament includ principiul nediscriminării. Acest lucru înseamnă excluderea
dezavantajării prin programe speciale, care să realizeze acordarea de atenţie şi ajutor în egală măsură,
în funcţie de situaţie.
Programele pentru deţinute se bazează pe recunoaşterea inerentă a demnităţii şi a drepturilor
egale şi inalienabile ale tuturor membrilor aparţinând familiei umane.
Obiectivele activităţii cultural educative sunt materializate în programe care sunt realizate de
personalul de specialitate din penitenciare fiind implicaţi, de asemenea, personalul de probaţiune,
voluntarii comunitari şi reprezentanţii societăţii civile.
Regulile europene introduc noţiunea de tratament penitenciar individual, ceea ce înseamnă
individualizarea programelor pe fiecare deţinut în parte, în funcţie de caracteristicile persoanei, fapta
săvârşită, durata pedepsei aplicate, starea de recidivă, posibilităţile de reacţie în procesul de reintegrare
socială, sex, vârsta şi starea sănătăţii persoanei.
Tratamentul individual presupune programe privind: calificarea şi recalificarea profesională,
instruirea şcolară, activităţi de educaţie fizică şi sport, de insuşire a regulilor de comportament în
societate, activităţi terapeutice de specialitate, asistenţă socială specifică, formarea şi stimularea
capacităţii de comunicare, alte programe adecvate.
Potrivit principiului umanist, întregul sistem de executate a pedepsei este străbătut de grija faţă
de persoana condamnată, structura şi conţinutul sistemului penitenciar fiind relevante în acest sens.
„Pedeapsa nu trebuie să cauzeze suferinţe şi nici să înjosească persoana condamnată. Prin
natura ei, pedeapsa închisorii presupune un anumit grad de suferinţă, inerentă pedepsei, dar aceasta nu
rezultă din supunerea condamnaţilor la rigorile de ordin fizic. Mai mult chiar, excluzând cu desăvârşire
izolarea celulară,regimul tăcerii şi alte măsuri inumane, legea nu permite faţă de condamnaţi o
atitudine de badjocură si acte de violenţă” 14.Noua lege de executare a pedepselor cu închisoarea 15
reprezintă un progres în materie de regim execuţional penal românesc şi dă o reglementare unitară
problematicii privitoare la executarea pedepsei cu închisoarea în ţara noastră şi în acord cu normele
internaţionale.

14
A se vedea art. 52 alin. (2) Codul penal
15
Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013
12
 În practică, şi chiar în literatura de specialitate, există tendinţa de a confunda noţiunea de regim
penitenciar cu aceea de tratament penitenciar. Ele nu pot fi puse în discuţie şi nici aplicate în practică
una fără cealaltă, căci au atât elemente comune cât şi elemente care le deosebesc, astfel16:
 regimul penitenciar abordează latura coercitivă a activităţii din penitenciar, în timp ce
tratamentul vizează latura sa educativă;
 regimul penitenciar creează cadrul organizatoric al desfăşurării tratamentului condamnaţilor,
dar nu se substituie acestuia;
 regimul penitenciar are ca obiectiv desfăşurarea tuturor acivităţilor intr-un climat de ordine şi
disciplină, în timp ce tratamentul penitenciar urmăreşte producerea unor schimbări în educaţia
şi conduita deţinuţilor;
 regimul penitenciar e aplică unor grupuri de deţinuţi, sau anumite elenmente ale sale tuturor
deţinuţilor aflaţi în penitenciar, pe când tratamentul se aplică individual în funcţie de
personalitatea fiecăruicondamnat cu toate că anumite activităţi cuprinse în aceasta se
desfăşoară în comun.
Prin noțiunea de carantină „se înțelege izolarea de colectivitate pe o anumită perioadă de timp a
unei persoane, în scopul prevenirii răspândirii unor boli contagioase” 17. În legătură cu carantina din
penitenciar, Legea nr. 254/2013 ne arată că „după primirea în penitenciar, persoanele condamnate se
repartizează în secţia de carantină şi observare, pentru o perioadă de 21 de zile; persoanele prevăzute la
art. 44 alin. (1) sunt cazate separat pe camere, în funcţie de sex şi vârstă, precum şi de alte cerinţe
legale, de ordine interioară sau de siguranţă. În perioada de carantină şi observare se desfăşoară
activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de
informare şi documentare, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de
aplicare a prezentei legi”18.
Astfel, noțiunea de carantină penitenciară se referă la deținerea separată pe o perioadă de 21 de
zile, a deținuților nou depuși, timp în care pe lângă efectuarea investigațiilor medicale, se desfășoară
un complex de acțiuni destinate adaptării lor la cerințele și exigențele vieții carcerale.
Ca instrument de tratament, liberarea înainte de termenul stabilit prin sentință (liberarea
condiționată) acționează pozitiv în sensul îmbinării duratei de detenție cu dezvoltarea social a
condamnatei. Totodată, liberarea înainte de termenul stabilit este un instrument important al strategiei
penale. Tratamentul sub toate formele sale tinde către pregătirea deținutelor pentru liberare. Aceasta
începe imediat ce au fost primite în închisoare. Multe deținute întâmpină dificultăți legate de dorul de

16
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 253 - 259
17
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
18
A se vedea art. 44 alin. (1) – (3) Legea nr. 254/2013
13
casă, izolare social, lipsă de ocupație, probleme de sănătate, droguri sau alcool, acestea având nevoie
de asistență socială19.
Tratamentul de pre-liberare nu reprezintă o parte separată de celelalte aranjamente pentru
liberare. Această etapă de tratament penitenciar este înțeleasă ca un regim relaxant în timpul ultimei
perioade a executării pedepsei, când deținuta a efectuat déjà cea mai mare parte a sentinței sale de
detenție și se pregătește de liberare în lunile ce urmează.
În cazurile în care sentința presupune o pedeapsă pe termen lung, tratamentul va fi precedat la
examinarea amănunțită a personalității condamnatei, încă din perioada de carantină. Explorările
psihiatrice și examinările psihologice au arătat că, după o perioadă de circa 5 ani de închisoare poate
apărea așa – numitul psihosindrom funcțional care este de fapt un sindrom al separării și care este
reversibil20 .
Caracteristicile principale ale deținutelor cu sentințe mari care suferă de acest sindrom sunt
perturbări emoționale, perturbări ale capacității de comprehensiune și gândire, regres infantil,
schimbări în modul de viață, dificultăți în stabilirea contactelor sociale, pierderea masivă a simțului
realității, declinul în mecanismele de reacție, un grad ridicat de neuroticism, o semnificativă creștere a
ostilității și agresivității împotriva propriei persoane și o scădere a propriilor capacități de
autoevaluare. Trebuie totuși să fie evidențiat faptul că privarea de libertate este aplicată în diferite
variante, pe deținute individual și că izolarea nu provoacă aceleași efecte în fiecare caz. În cazul
termenelor lungi, deținutelor le sunt atribuite munci potrivite. Pentru a contracara acțiunea sindromului
de separare în situațiile de pedepse mari, este necesară menținerea legăturilor cu lumea exterioară și
crearea condițiilor similare celor din afară. Acest lucru se poate realiza în ateliere, clase de studiu, săli
și spații pentru timpul liber21.
O altă etapă a tratamentului penitenciar, deseori întâlnită o reprezintă nașterea unui copil în
penitenciar. Nașterea unui copil penitenciar este un eveniment posibil, mai cu seamă când copilul a
fost conceput înainte de condamnare.
În legătură cu nașterea unui copil apar câteva probleme importante și anume: declararea
copilului la oficiul de stare civilă, timpul cât copilul poate să rămână cu mama sa, îngrijirea lui pe
timpul cât se află în detenție, sau după caz, încredințarea copilului tatălui său sau unei alte persoane,
eventual rude, sau unei instituții de ocrotire.
De la primirea și carantinarea deținutelor, ofițerul de serviciu sau ajutorul sefului de tură, va
pune în vedere de fiecare dată condamnatelor gravide ori care au copii de până la un an, să depună o
cerere de întreruperea executării pedepsei22.
19
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
20
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 257 - 265
21
D.Banciu, D. Rădulescu, S.M.Teodorescu, op.cit., p. 279 - 287
22
Mirela Cristiana Nilă Stratone, op.cit., pp. 257 - 265
14
15