EVOLUȚIA LEGISLAȚIEI PRIVIND DOBÂNDA

PENTRU OBLIGAȚIILE BĂNEȘTI

Nora Andreea DAGHIE*
Abstract:
Considered a social phenomenon, interest has given rise to divergent debates along history. In the Romanian
private law, this institution is regulated in the Civil Code, which is supplemented, in principle, in a complementary
manner, by: the Government Ordinance no. 13/2011 on the legal remunerative interest rate and legal penalty
interest rate for financial obligations, and regulation of financial and fiscal measures in banking system and Law
72/2013 on measures to combat late payment of obligations in contracts concluded between professionals and
between professionals and contracting authorities. The latter piece of legislation transposes the European Directive
no. 2011/7/EU on combating late payment in commercial transactions and adds substantial changes in the legal
status of interest. We remind as examples: the obligation to pay the conventional penalty interest at a level at least
equal to the legal penalty interest; eliminating the possibility to condition penalty interest accrual on sending a
notice of default to the debtor; eliminating the possibility for contracting parties to set the date when the interest
starts accruing if this would delay the start of interest accrual.
The efficiency and clarity of legal rules, which are indispensable requirements for the rule of law, require
reformation of the current regulation in order to approach uniformly the institution of interest, in terms of concept
and terminology.
Keywords: interest, legal status, dispersed regulation, inconsistent concept
În general, dobânda reprezintă prețul banilor împrumutați, plasați ori datorați în virtutea unei
convenții, a legii sau a unei hotărâri judecătorești1.
În dicționarele de specialitate, dobânda este definită ca reprezentând „1. suma de bani stabilită în
contractul de împrumut cu dobândă, pe care debitorul împrumutat o datorează creditorului
împrumutător pentru folosința temporară a sumei de bani împrumutate; 2. suma de bani ce
reprezintă daunele-interese moratorii pe care le datorează debitorul pentru repararea prejudiciului
cauzat creditorului prin simpla întârziere în executarea obligației sale având ca obiect plata unei
sume de bani”2.
Din perspectivă istorică, cea dintâi reglementare în materia dobânzii legale privind neexecutarea
obligațiilor bănești este aceea din Codul civil de la 1864, în cuprinsul art. 1088-1089, art. 1589
C. civ. 1864 stabilind o dobândă legală de 10%, care din anul 1882 a devenit 5% în materie
civilă, respectiv 6% în materie comercială. Mai târziu, prin Legea din 19 mai 1925, rata dobânzii
legale a fost stabilită la 4% peste scontul B.N.R. în materie civilă, iar în materie comercială de
6% peste acest scont. Prin Legea contra cametei nr. 61 din 2 aprilie 1931, ca și prin Decretul-lege
nr. 1700/1938 pentru stabilirea dobânzilor și înlăturarea cametei, dobânda legală anuală se
stabilește la 1% în afaceri civile și 2% în afaceri comerciale, socotite peste scontul B.N.R.,
pentru dobânda convențională prevăzându-se un plafon de 4% peste taxa scontului Băncii
Naționale a României3.
* Conferențiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Un iversităţii
„Dunărea de Jos” Galaţie-mail: nora.daghie@ugal.ro
1 Băcanu I., Regimul juridic al dobânzii, Editura Lumina Lex, București, 2000, p. 15. Pentru o analiză detaliată a
problematicii regimului juridic al dobânzii, a se vedea Dumitru M., Regimul juridic al dobânzii moratorii, Editura
Universul Juridic, București, 2010.
2 Costin M.N., Costin C.M., Dicționar de drept civil de la A la Z, ed. a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2007, p.
331.
3 Dumitru M., Regimul juridic al dobânzii legale, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 59.

În conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale, în cazul
în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, o obligație este producătoare de
dobânzi, fără să se arate cuantumul acestora, se va plăti dobânda legală, care se stabilește la 6%,
iar dobânda convențională nu putea să depășească dobânda legală.
Obligația de a plăti o dobândă mai mare era nulă de drept și creditorul care pretindea o asemenea
dobândă pierdea și dreptul la dobânda legală, deosebit de aplicarea sancțiunilor prevăzute de
legea penală.
După anul 1989, având în vedere modificările economice apărute și inflația, în literatura de
specialitate și practica judecătorească s-a apreciat că nivelul dobânzii legale reglementat prin
dispozițiile Decretului nr. 311/1954 este căzut în desuetudine. Prin urmare, au început să fie
folosite alte criterii pentru determinarea prețului folosinței unei sume de bani. Astfel, până la
apariția O.G. nr.9/2000, în practică au fost luate în considerare: nivelul mediu al dobânzilor
practicate pe piața bancară pentru depozitele în lei ale persoanei fizice, respectiv taxa de scont a
Băncii Naționale a României4.
Prin O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, dobânda legală a
fost stabilită în mod diferit în raporturile juridice civile, față de cele comerciale. Astfel, dobânda
legală se stabilea, în materie comercială, la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale a României,
iar din anul 2002, potrivit Legii nr. 356/2002, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale
a României. În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabilea la nivelul taxei de scont/ dobânzii
de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%.
În prezent, în dreptul privat român, există o reglementare dispersată, fragmentată și cu
suprapuneri a instituției dobânzii5:
- reglementarea din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009 republicată);
- reglementarea din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare
pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în
domeniul bancar;
- reglementările cuprinse în Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în
executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între
profesioniști și între aceștia și autorități contractante.
Noul Cod civil, în art. 1535-1536, reglementează daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești
și în cazul obligațiilor de a face, iar în art. 1489, dobânzile sumelor de bani.
Dreptul comun în materia obligațiilor bănești purtătoare de dobânzi este reprezentat de
dispozițiile art. 1489 C. civ. și art. 1535 C. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 1489 alin. (1) C. civ., dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă,
cea stabilită de lege. În cel de-al doilea alineat al art. 1489 C. civ., legiuitorul admite de principiu
anatocismul, prevăzând trei modalități de implementare: pe cale legală, prin clauze contractuale
exprese sau printr-o hotărâre judecătorească („dobânzile scadente produc ele însele dobânzi
numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci
când sunt cerute în instanță”). Așadar, în primele două modalități-sursă ale anatocismului, acesta
se produce chiar de la scadență, pe când în ultimul caz, noile dobânzi curg la dobânzile scadente
numai din momentul cererii de chemare în judecată6.
4 Mateescu A.-M., Dobânda legală pentru obligațiile bănești, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 5.
5 VeressE., Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura C.H. Beck, București, 2015, pp. 170-171.
6 Zamșa C., în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Baias Fl.A., Chelaru E., Constantinovici
R., Macovei I. (coordonatori), ed. a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 1671.
Articolul 1535 alin. (1) C. civ. consacră dreptul creditorului la daune-interese moratorii – în
cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege – pentru ipoteza neexecutării la
scadență a unei obligații bănești.
Prejudiciul rezultând din întârzierea executării unei obligații bănești este supus unui regim juridic
special, fiind calculat ca sumă forfetară corespunzând dobânzilor acumulate între data scadenței
și momentul plății efective7.
Din dispozițiile art. 1535 C. civ. derivă următoarele reguli8:
- după scadența obligației bănești sunt datorate daune moratorii [art. 1535 alin. (1) C. civ.];
- dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele
moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență [art. 1535 alin. (2) C. civ.];
- dacă părțile nu au stabilit daune moratorii convenționale superioare dobânzii legale, atunci
dobânzile legale pot fi cumulate cu alte daune-interese în scopul reparării integrale a
prejudiciului [art. 1535 alin. (3) C. civ.].
Astfel cum am arătat, pe lângă prevederile legale din Codul civil referitoare la cuantumul legal al
daunelor-interese în materie de obligații pecuniare, există și norme speciale în materie. Avem în
vedere, în principal, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și
penalizatoare pentru obligațiile bănești9. Acest act normativ stabilește, în esență, următoarele
reguli suplimentare:
a) evaluarea daunelor-interese în materie de obligații pecuniare trebuie să țină seama de
clasificarea legală a acestora în dobândă legală remuneratorie [dobânda datorată de debitorul
obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară
împlinirii termenului scadenței obligației – art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/201110] și dobândă
legală penalizatoare [dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea
obligației respective la scadență – art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/201111];
b) dobânda legală (dobânda aplicabilă în toate situațiile în care părțile nu au prevăzut cuantumul
dobânzii) este stabilită de art. 3 din O.G. nr. 13/2011, astfel:
- rata dobânzii legale remuneratorii este egală cu nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii
Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a
Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.
- rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4
puncte procentuale. În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile
7 Ghinoiu D.-A., în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Baias Fl.A., Chelaru E.,
Constantinovici R., Macovei I. (coordonatori), ed. a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 1729.
8 Mateescu A.-M., op. cit., p. 8.
9 Reglementări privind instituția dobânzii mai regăsim în Codul de procedur ă civil ă (Legea nr. 134/2010,
republicată) și în Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plat ă
a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorit ăți contractante.
10 În această situație, dobânda este un preț al împrumutului, un preț contractual, un fruct civil, similar pre țului în
materie de vânzare, chiriei în caz de locațiune etc., o denumire specifică a prețului, adaptat unui contract special
(împrumutului de consumație cu titlu oneros). A se vedea E. Veress, Contractul de fideiusiune, Editura C.H. Beck,
București, 2015, p. 143.
11 Pentru denumirea acestei forme a dobânzii, Codul civil folosește termeni precum „daune moratorii” sau
„penalități”. Observăm însă că noțiunea de „daună moratorie” este mai cuprinzătoare întrucât acoperă și prejudiciile
cauzate prin întârzierea executării în materia tuturor obligațiilor, nu doar în privința celor care au ca obiect
îndatorirea de a da o sumă de bani.
contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus
8 puncte procentuale
12.
- în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în
sensul art. 3 alin. (3) C. civ., rata dobânzii legale se stabileşte potrivit celor două reguli
prezentate mai sus, diminuat cu 20%.
- în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi
când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.
c) părțile sunt libere să stabilească rata dobânzii pentru sumele datorate în baza contractului
dintre ele [art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/201113], cu anumite limite14:
- în cazul obligațiilor pecuniare izvorâte din orice alte raporturi, altele decât cele legate de
exploatarea unei întreprinderi în sensul art. 3 alin. (3) C. civ. (adică în raporturi civile și nu
comerciale), dobânda convențională nu poate depăși cu peste 50% dobânda legală – per a
contrario, în materie comercială, nivelul dobânzii este nelimitat. În cazul nerespectării acestei
limite, sancțiunea este drastică – ea presupune decăderea totală a creditorului din dreptul de a
pretinde dobânzi, deci chiar și din dreptul de a pretinde dobânda legală (art. 5 din O.G. nr.
13/2011).
În acest mod este protejat debitorul, având în vedere faptul că nici dobânda fruct civil
(remuneratorie), nici dobânda penalizatoare (clauză penală moratorie) nu pot depăși limitele
maximale, impuse de legiuitor prin norme imperative. În cazul dobânzilor penalizatoare, faptic
se interzic clauzele penale moratorii cămătărești, fiindcă posibilitatea evaluării convenționale a
prejudiciului nu este îngrădită.
O astfel de limitare nu există în cazul raporturilor juridice care decurg din exploatarea unei
întreprinderi cu scop lucrativ. Între profesioniști dispozițiile O.G. nr. 13/2011 nu impun limite,
libertatea contractuală se manifestă pe deplin, însă în armonie cu normele generale de drept civil,
precum buna-credință, ordinea publică, cauza licită și morală etc., care se apreciază de la caz la
caz15. Se poate astfel stabili validitatea unei dobânzi penalizatoare al cărei cuantum final,
solicitat de creditor, depășește de mai multe ori cuantumul creanței de bază, dacă prejudiciul
cauzat îl justifică. Aserțiunea finală este determinată de aplicabilitatea concomitentă, în cazul
dobânzii penalizatoare, și a dispozițiilor art. 1541 C. civ., care reglementează posibilitatea
reducerii cuantumului clauzei penale vădit excesive față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de
părți la încheierea contractului16.
12 Această dispoziție legală a fost introdusă de art. 20 din Legea nr. 72/2013, publicată în M.Of. nr. 182 din 2 aprilie
2013. Potrivit art. 22 din Legea nr. 72/2013, termenul profesionist va avea sensul prevăzut la art. 2 pct. 2: „orice
persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ”.
13 Articolul 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011: „părțile sunt libere să stabilească, în conven ții, rata dobânzii atât pentru
restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații b ănești”. Acest text
este în deplin acord cu dispozițiile art. 1169 C. civ. privind libertatea contractuală, potrivit căruia: „p ărțile sunt libere
să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora”. Și art. 1489 C. civ. prevede că dobânda este cea
convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege.
14 Limite generale ale libertății contractuale regăsim și în cuprinsul dispozi țiilor art. 1169 C. ci v.: libertatea de a
contracta se poate manifesta în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. Aceste limit ări se
aplică și în materie de dobânzi.
15 Ca urmare a abrogării Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru înt ărirea disciplinei contractuale prin Legea
nr. 246/2009, penalitățile de întârziere pot să depășească suma de bani datorată chiar și în lipsa unei stipulații
contractuale exprese în acest sens. A se vedea Veress E., Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, op. cit., p. 177.
16 Sub incidența dispozițiilor Codului civil de la 1864, într -o cauză soluționată irevocabil în anul 2006, s-a validat o
penalitate de 6% pe zi de întârziere. Instanța de fond a concluzionat că o astfel de penalitate conduce la o cert ă
disproporție între prejudiciul cauzat pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de plată de către reclamant ă
și reparația solicitată de pârâtă (penalitate de peste 1,9 miliarde lei pentru întârziere a unei pl ăți de 1,36 milioane lei),
situație care nu poate fi acceptată întrucât dezechilibrul raportului comercial între părți este vădit, iar o conven ție nu
poate fi transformată printr-o clauză abuzivă într-un instrument de cămătărie. Clauzele penale cămătărești sunt
interzise
- rata dobânzii convenționale trebuie stabilită prin act scris. În caz contrar, creditorul nu va avea
dreptul decât la dobânda legală (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);
- în principiu, este interzisă capitalizarea dobânzii sau anatocismul [art. 8 alin. (1) din O.G. nr.
13/2011]. Există însă și excepții: în ipoteza în care părțile au încheiat o convenție specială
privind capitalizarea [care trebuie să fie încheiată numai după scadență și numai pentru dobânzi
datorate de cel puțin un an - art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011] și în cazul dobânzilor
convenționale remuneratorii [care oricum se pot capitaliza fără restricții - art. 8 alin. (3) din O.G.
nr. 13/2011];
- plata anticipată a dobânzilor remuneratorii este permisă numai în condițiile art. 7 din O.G. nr.
13/2011, adică pentru cel mult 6 luni și nu este supusă restituirii indiferent de fluctuațiile
dobânzii legale survenite ulterior momentului plății.
De la regula stabilirii cuantumului daunelor-interese moratorii la nivelul convenit de părți sau, în
lipsă, la acela al dobânzii legale există două excepții:
- conform art. 1535 alin. (3) C. civ., „Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât
dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea
integrală a prejudiciului suferit”. Așadar, dacă părțile au evaluat convențional cuantumul
daunelor-interese moratorii (de exemplu, printr-o clauză penală), dar acesta este mai mic decât
nivelul dobânzii legale penalizatoare, creditorul este îndreptățit să pretindă daune-interese
suplimentare pe lângă dobânda legală, dacă poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de
întârzierea în executarea obligației17. În concepția legiuitorului, dobânda legală reprezintă nivelul
primar al despăgubirii la care creditorul are dreptul în cazul întârzierii în executarea obligațiilor
bănești și pe care acesta o poate pretinde fără să fie necesar să facă dovada existenței vreunui
prejudiciu18. Situația este însă diferită atunci când creditorul pretinde daune-interese
suplimentare pentru întârzierea în executarea obligației pecuniare. În acest caz, în vederea
reparării integrale a pagubei, creditorul trebuie să probeze prejudiciul suplimentar pretins a se fi
produs prin neexecutarea la timp a datoriei asumate de către debitor (de exemplu, devalorizarea
monedei de plată între momentul scadenței și cel al plății; cheltuielile suplimentare pe care
creditorul trebuie să le efectueze pentru achiziționarea unui produs și care ar fi putut fi evitate
dacă debitorul, conștient de destinația pe care creditorul urma să o aloce banilor, și-ar fi achitat
datoria la termen)19. Pentru identitate de rațiune, art. 1535 alin. (3) C. civ. se aplică și atunci când
părțile nu au evaluat convențional daunele-interese moratorii20.
prin norma legală, astfel că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau ilicită, nu poate avea niciun efect.
Clauza penală de 6% pe zi echivalează cu o dobândă enormă, de peste 15 ori obligația de plată. Înalta Curte de
Casație și Justiție, însă, a considerat că este nejustificată critica reclamantei potrivit căreia clauza penal ă inclus ă în
contract, aceea de a plăti o penalitate de întârziere de 6% pe zi, este o clauză penală cu caracter abuziv, ilicit, care
încalcă exigențele echității și bunelor moravuri. În materie comercială operează principiul executării cu bună-
credință a contractelor și a libertății părților de a stabili în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei
obligații bănești, toate acestea fiind guvernate de dispozițiile art. 969 C. civ. 1864, în conformitate cu care
convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. A se vedea I.C.C.J., s. com., dec. nr. 671/2006, în
RDC nr. 12/2006, pp. 157-162.
17 Textul nu își găsește aplicarea în raporturile dintre profesioni ști și în cele dintre profesioni ști și autorit ățile
contractante, în condițiile în care clauza prin care s-ar stabili o dobândă penalizatoare mai mică decât dobânda legală
penalizatoare este considerată abuzivă [art. 14 lit. a) din Legea nr. 72/2013] și sancționată cu nulitatea absolut ă [art.
15 alin. (1) din același act normativ].
18 Ghinoiu D.-A., loc. cit., p. 1631.
19 Sub influența proiectelor de codificare la nivel internațional [art. 9.508 alin. (2) din Principiile dreptului european
al contractelor; art. 7.4.9 alin. (3) din Principiile UNIDROIT], legiuitorul român a renunțat la monopolul de a fixa
imuabil cuantumul daunelor-interese moratorii. A se vedea Vidu S.I., Câteva aspecte privind evaluarea legală a
daunelor-interese moratorii, în RRDJ nr. 5/2015, pp. 144-145.
20 A se vedea, în acest sens Ghinoiu D.-A., loc. cit., p. 1631.

- potrivit art. 1535 alin. (2) C. civ., „Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari
decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență”.
Premisa incidenței textului este ca părțile să fi convenit în cuprinsul contractului asupra dobânzii
remuneratorii al cărei cuantum trebuie să fie mai mare decât cel al dobânzii legale penalizatoare
21.Rațiunea reglementării art. 1535 alin. (2) C. civ. se subsumează tendinței legiuitorului de a
asigura creditorului o despăgubire cât mai apropiată de nivelul prejudiciului suferit prin
neexecutarea la termen a obligației pecuniare. Între un cuantum al daunelor-interese stabilit
artificial la nivelul dobânzii legale și acela determinat prin raportare la o valoare superioară, mult
mai apropiată de pierderea efectiv suferită de către creditor și care exprimă consensul părților
asupra prețului folosinței banilor, legiuitorul a optat pentru cea din urmă formulă22.
Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de
plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și
autorități contractante constituie o transpunere a Directivei europene nr. 2011/7/UE privind
combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale (JO L 48 din 23 februarie
2011).
Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile
comerciale cuprinde în preambul justificări precum:
• În cadrul tranzacțiilor comerciale între operatori economici sau între operatori economici și
autorități publice, numeroase plăți sunt efectuate mai târziu decât a fost stabilit în contract sau
menționat în condițiile comerciale generale. Deși mărfurile sunt livrate sau serviciile sunt
prestate, numeroase facturi corespunzătoare acestora sunt achitate mult după scadență. Astfel de
întârzieri în efectuarea plăților afectează lichiditățile întreprinderilor și complică situația
financiară a acestora. Acestea afectează, de asemenea, competitivitatea și rentabilitatea
întreprinderilor, odată ce creditorul trebuie să obțină finanțări externe din cauza efectuării cu
întârziere a plăților. Riscul apariției acestor efecte negative crește în mod considerabil în
perioadele de încetinire a creșterii economice, când accesul la finanțare este mai dificil [pct. (3)
din preambulul Directivei]
• Întârzierea în efectuarea plăților constituie o încălcare a contractului care, în majoritatea statelor
membre, a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori, datorită dobânzilor
mici sau inexistente aplicate pentru întârzierea în efectuarea plăților și/sau a procedurilor greoaie
de acțiune. Pentru a inversa această tendință și pentru a descuraja întârzierile în efectuarea
plăților, se impune o schimbare decisivă în direcția creării unei culturi a efectuării prompte a
plăților, inclusiv aceea în care ar trebui să fie considerat, în toate situațiile, drept clauză sau
practică contractuală inechitabilă orice caz de excludere a dreptului de a percepe dobânzi.
Această schimbare ar trebui să includă, de asemenea, introducerea unor dispoziții specifice
referitoare la termenele de plată și la despăgubirea creditorilor pentru cheltuielile suportate și,
printre altele, dispoziții care să constate caracterul vădit inechitabil al excluderii dreptului la
despăgubire pentru cheltuielile suportate în vederea recuperării fondurilor [pct. (12) din
preambulul Directivei]
• Dobânzile legale datorate ca urmare a întârzierii în efectuarea plăților sunt calculate pe zile, sub
formă de dobânzi simple, în conformitate cu Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al
Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și
expirării termenelor [pct. (15) din preambulul Directivei]
21 Înacest sens, a se vedea Boroi G., Stănciulescu L., Instituții de drept civil în reglementarea Noului Cod civil,
Editura Hamangiu, București, 2012, p. 197.
22 Vidu S.I., loc. cit., p. 145.

• În cazul întârzierii în efectuarea plăților, prezenta directivă ar trebui să permită unui creditor să
perceapă dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăților fără a fi necesară o notificare
prealabilă referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale sau o altă notificare similară care
să reamintească debitorului obligația sa de a efectua plata [pct. (16) din preambulul Directivei]
• Efectuarea plății de către debitor ar trebui să fie considerată întârziată, în scopul stabilirii
dreptului de a percepe dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăților, în cazul în care
creditorul nu are la dispoziție suma datorată la scadență, cu condiția să-și fi îndeplinit obligațiile
contractuale și legale [pct. (17) din preambulul Directivei]
• Este necesară despăgubirea echitabilă a creditorilor pentru cheltuielile de recuperare în cazul
efectuării cu întârziere a plăților, astfel încât să fie descurajată efectuarea cu întârziere a plăților.
Cheltuielile de recuperare ar trebui să includă, de asemenea, recuperarea costurilor
administrative și compensarea costurilor interne suportate din cauza efectuării cu întârziere a
plăților, pentru care prezenta directivă ar trebui să stabilească o sumă fixă minimă care să poată
fi cumulată cu dobânda pentru întârzierea efectuării plăților. Acordarea de despăgubiri sub forma
unei sume fixe ar trebui să aibă drept scop limitarea costurilor administrative și interne legate de
recuperare. Despăgubirile pentru cheltuielile de recuperare ar trebui să fie stabilite fără a aduce
atingere dispozițiilor de drept intern conform cărora o instanță națională ar putea acorda
despăgubiri creditorului pentru orice prejudiciu suplimentar legat de efectuarea cu întârziere a
plății de către debitor [pct. (19) din preambulul Directivei]
• În general, autoritățile publice beneficiază de venituri mai sigure, mai previzibile și mai
continue decât întreprinderile. În plus, multe autorități publice pot obține finanțare în condiții
mai avantajoase decât întreprinderile. În același timp, în comparație cu întreprinderile,
autoritățile publice depind mai puțin de edificarea unor relații comerciale stabile pentru a-și
realiza obiectivele. Termenele de plată lungi și efectuarea cu întârziere a plăților de către
autoritățile publice pentru bunuri și servicii generează costuri nejustificate pentru întreprinderi
[pct. (23) din preambulul Directivei].
În expunerea de motive a Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în
executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între
profesioniști și între aceștia și autorități contractante regăsim printre schimbările preconizate:
stabilirea unor termene maximale de plată (contractuale și legale); reglementarea instituției
„daunelor-interese suplimentare” – 40 euro – despăgubire minimă, la care creditorul are dreptul
automat, din prima zi de întârziere la plată; prevederea unei liste neexhaustive de clauze abuzive
și de criterii de determinare a clauzelor și practicilor abuzive.
În concret, Legea nr. 72/2013 creează un nou regim juridic al dobânzilor, aplicabil contractelor
încheiate între profesioniști și celor încheiate între profesioniști și autorități contractante.
Astfel, Legea nr. 72/2013 stabilește termene de plată și de curgere a dobânzilor. Spre
exemplificare, în cazul contractelor încheiate între profesioniști (art. 3-5 din Legea nr. 72/2013),
dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda penalizatoare curge de la
următoarele termene:
a) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte
asemenea cereri echivalente de plată;
b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară
primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepția mărfurilor
sau prestarea serviciilor;
c) dacă legea sau contractul stabilește o procedură de recepție ori de verificare, permițând
certificarea conformității mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea
echivalentă de plată la data recepției sau verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile
calendaristice de la această dată.
Totodată, conform legii, în raporturile dintre profesioniști, termenul de plată nu poate fi mai
mare de 60 de zile calendaristice. În mod excepțional, părțile pot stipula în contract un termen de
plată mai mare, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă. Părțile pot conveni efectuarea
plății în mod eșalonat, în acest caz, dobânzile penalizatoare și celelalte despăgubiri prevăzute de
lege se calculează prin raportare la suma scadentă.
Prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 72/2013 sunt calificate ca abuzive clauzele contractuale
care:
a) exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare
inferioare dobânzii legale penalizatoare;
b) fixează o obligație de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;
c) prevăd un termen mai mare de la care creanța produce dobânzi decât cel prevăzut de lege;
d) fixează, în contractele dintre profesioniști și autorități contractante, un termen de plată mai
mare decât cel prevăzut de lege;
e) elimină posibilitatea plății de daune-interese suplimentare;
f) stabilesc un termen pentru emiterea/ primirea facturii.
În concluzie, în prezent, în dreptul privat român, dobânda sumelor de bani este reglementată
fragmentar în mai multe acte normative succesive, care conturează un regim juridic lipsit de
coerență, dezordonat, dificil de aplicat și respectat în practică. În consecință, este nevoie de o
regândire unitară, omogenă a instituției dobânzii, o corelare adecvată, unitate terminologică și de
concepție, mai ales ca urmare a obligației de transpunere a dispozițiilor Directivei 2011/7/UE
privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, care aduce
modificări semnificative în ceea ce privește ansamblul reglementărilor în materia dobânzilor.