LI Drept Civil

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
PORTOFOLIU
PENTRU LUCRUL INDIVIDUAL
CLAUZE ABUSIVE ÎN CONTRACTELE CU CONSUMATORII
Dr., conf.univ. Tatiana Tabuncic
Prenumele şi numele studentului, Zgardan Aura

Nr.grupei, 2201
Data remiterii
CUPRINS
INTRODUCERE.................................................................................................................................3
Descrierea obiectului și părțile litigiului...........................................................................................4
Rezumatul circumstanțelor de fapt...................................................................................................7
Rezumatul soluțiilor instanțelor de judecată....................................................................................9
CONCLUZII......................................................................................................................................13
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................17
INTRODUCERE
Tema abordată de mine în cadrul acestui proiect „Clauze abuzive în contractele cu

consumatorii” rămâne foarte actuală și importantă în contextul actual al relațiilor comerciale și al
protecției consumatorilor. Clauzele abuzive sunt acele prevederi contractuale care, în detrimentul
consumatorului, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților
contractante.
Deși există legislație și regulamente care vizează protejarea consumatorilor împotriva acestor
practici, problema persistă din cauza adaptabilității și inovației continue în ceea ce privește formele
de contractare și comercializare. Din acest motiv, este important ca atât autoritățile de reglementare,
cât și organizațiile non-guvernamentale și consumatorii să fie vigilenți și să acționeze împreună
pentru a identifica și combate clauzele abuzive.
Republica Moldova se poate mândri la moment cu o legislație model pro-consumator, având
mai multe mecanisme de a proteja drepturile acestora. Protecția consumatorului a devenit un
principiu de reglementare a legislației civile în ansamblu. În cadrul adnotării pentru art. 1 din Codul
civil, dr. conf. Octavian Cazac menționează:
„Grija protecției consumatorului nu există în dreptul privat clasic, care pornește de la egalitatea în
poziție de negociere și de cunoștințe necesare pentru a intra într-un raport juridic contractual.
Filosofia clasică este că fiecare ar trebui să primească ceea ce poate negocia, iar contractul este legea
părților, indiferent de caracterul asimetric al conținutului său. Apariția marilor întreprinderi, a
contractării standardizate, creșterea complexității în condițiile contractuale, dar și complexității
legislației, înmulțirea tehnicilor de a induce în eroare consumatorii, toate împreună impun ca dreptul
privat să reglementeze raporturile juridice la care sunt parte consumatorii pentru a restabili asimetria
dintre profesionist și consumator.”1
În continuare, voi analiza decizia Curții Supreme de Justiție, Cauza nr. 2ra-632/20 din 26
august 2020, prin care explică regimul legal al clauzelor abuzive și condițiile de stabilire a unei
clauze ca abuzive. Decizia este în baza prevederilor legale de până la 1 martie 2019.
1
Adnotare la art.1, Cazac Octavian < https://animus.md/adnotari/1/>
Descrierea obiectului și părțile litigiului
Dosarul nr. 2ra-632/20

Prima instanţă: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud: E. Ciubotaru)
Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Budăi, I. Muruianu, E. Palanciuc)
Ultima instanță: Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de
Justiție
Părțile litigiului în cauză sunt Ginsari Ecaterina vs. OCN „Iute Credit” SRL. Astfel,
reclamanta Ginsari Ecaterina a depus o cerere de chemare în judecată împotriva unei organizații de
creditare nebancară (în continuare OCN) prin care a solicitat: constatarea ca fiind abuzive și nule
clauzele contractuale, obligarea recalculării sumei contractului de împrumut și repararea
prejudiciului moral. La baza litigiului este contractul de împrumut încheiat în martie 2018 care
conținea următoarele clauze:
Valoarea totală a împrumutului: 31 638,00 lei.
Data scadentă: martie 2020.
Valoarea totală platibilă de către împrumutat: 63 478,32 lei.
Dobânda anuală efectivă: 78,87%.
Taxa aferentă contractului: 24 044,88 lei.
Rata dobânzii aferente (8%) – 4 475,24 lei.
Comisionul de garanție – 3 037,20 de lei.
Potrivit pct. 3.1 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”, prevede
că, taxa aferentă contractului de împrumut se referea la taxa plătită sau ce trebuia plătită de către
împrumutat în contul împrumutătorului pentru examinarea și procesarea cererii
împrumutatului. Taxa aferentă contractului de împrumut urma să fie achitată în cazul acceptării
cererii de împrumut, în momentul încheierii/semnării contractului de împrumut. Împrumutatul poate
solicita, iar împrumutătorul poate accepta achitarea eșalonată de către împrumutat a taxei aferente
contractului de împrumut în conformitate cu graficul de achitare, ce a constituit suma de 24.044,88
de lei.
Potrivit pct. 3.5 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”, dobânda
anuală efectivă va constitui 78,87%, ceea ce reprezintă costul total al împrumutului exprimat ca
procentaj anual din valoarea totală a împrumutului.
Totodată, conform contractului de împrumut, la compartimentul „Dobânda de întârziere și
penalitatea contractuală”, la pct. (a), (e) și (g), dacă împrumutatul nu achită în termenul stabilit
sumele datorate, parțial sau total, împrumutătorul are dreptul să solicite de la acesta să
plătească dobânda de întârziere, aplicată la suma neplătită a împrumutului, a taxei aferente
contractului de împrumut eșalonate, a dobânzii aferente și altor comisioane sau plăți, dacă acestea au
fost agreate de către părți, calculată pentru fiecare zi calendaristică de întârziere în conformitate cu
următoare schemă: 0,6% din suma datorată, în cazul în care aceasta este mai mică sau egală cu 50 de
lei; 0,6% din suma datorată, dar nu mai puțin de 10 lei în cazul în care aceasta este mai mare de 50
de lei, dar mai mică de 100 de lei; 0,6% din suma datorată, dar nu mai puțin de 15 lei în cazul în
care aceasta este mai mare de 100 de lei dar mai mică de 150 de lei și de 0,6% din suma datorată,
dar nu mai puțin de 20 de lei, în cazul în care aceasta este mai mare de 150 de lei.
Dacă în termen de 10 zile calendaristice din data scadentă a plății, împrumutatul nu va achita
împrumutul și/sau alte plăți scadente stabilite în contract, împrumutătorul va calcul o penalitate fixă,
care a fost negociată în prealabil de părțile contractante, în mărime de 200 de lei, suplimentar la
dobânda de întârziere indicată la pct. a) și va notifica împrumutatul privind întârzierea plății,
indicând valoarea sumelor restante, calculul penalităților și altor prejudicii cauzate prin întârzierea
efectuării plății.
Dacă împrumutatul va întârzia în realizarea rambursării contractului de împrumut, o perioadă mai
mare de 40 de zile calendaristice, calculându-se scadentă realizării rambursării stipulate prin
contractul de împrumut, împrumutătorul declară scadente și plătibile imediat toate plățile conform
contractului de împrumut și reziliază în mod unilateral contractul de împrumut,
calculând suplimentar o penalitate în mărime de 30% din valoarea împrumutului neachitat, pentru
rezilierea anticipată a contractului. Împrumutătorul va trimite o notificare prin intermediul unei
scrisori despre rezilierea anticipată, unilaterală a contractului de împrumut și obligația
împrumutatului de a achita, în mod integral, în termen de 10 zile din momentul expedierii notificării:
(i) suma împrumutului neplătit; (ii) dobânda neplătită; (iii) taxa aferentă contractului de împrumut
neplătită și dobânda neplătită; (iv) alte comisioane dacă acestea au fost agreate de către părți; (v) în
cazurile prevăzute de contract, valoarea bănească a ratei inflației împrumutului; (vi) penalitățile
contractuale pentru expedierea notificărilor calculate și neplătite; (vii) o penalitate contractuală în
mărime de 30% din valoarea împrumutului neachitat pentru rezilierea anticipată a contractului de
împrumut și (viii) o dobândă de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la toate
componentele scadente ale graficului de rambursare, fără excepție și un nou calcul al penalităților
calculate și neplătite pentru fiecare zi de întârziere.
Concomitent, conform pct. 4.3 din „Informații standard privind împrumutul pentru
consumatori”, se vor percepe costuri în caz de întârziere la plata: dobânda de întârziere stabilită
conform art. 619 alin. (2) din Codul civil; penalitatea în mărime de 0,5% din plata restantă, pentru
fiecare zi de întârziere; penalități pentru expedierea notificărilor privind întârzierea plăților, în
mărime de 200 de lei pentru primele fiecare din primele trei notificări; penalitate pentru rezilierea
anticipată a contractului de împrumut în mărime de 30% din valoarea împrumutului neachitat
precum și alte plăți.
Rezumatul circumstanțelor de fapt
Reprezentanta reclamantei, avocatul Diana Munteanu, a depus o acțiune în judecată la data

de 22 ianuarie 2019 în numele Ecaterinei Gînsari împotriva OCN „Iute Credit” SRL. Acțiunea
vizează constatarea ca fiind abuzive și nule clauzele contractuale, recalcularea sumei contractului de
împrumut și repararea prejudiciului moral.
Potrivit argumentelor prezentate de avocatul Munteanu, clauzele contractuale contestate sunt
considerate abuzive și contravin cerințelor de bună-credință. Mai exact:
1. Taxa aferentă contractului de împrumut, în sumă de 24.044,88 de lei, este considerată excesivă și
abuzivă, având în vedere că aproape egalează suma împrumutului acordat.
2. Comisionul de garanție în sumă de 3.037,20 de lei este contestat ca fiind nejustificat și exagerat.
3. Penalitățile impuse pentru întârzieri în plată și expedierea notificărilor sunt considerate
disproporționate și abuzive, având în vedere că sunt mult mai mari decât cheltuielile reale.
4. Penalitatea pentru rezilierea anticipată a contractului, în mărime de 30% din valoarea
împrumutului, este considerată abuzivă și contrară legislației aplicabile.
5. Clauza referitoare la penalitatea fixă de 200 de lei/zi pentru întârzieri în plată, înscrisă în secțiunea
"Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală" (pct. e) a graficului de rambursare a
împrumutului.
6. Clauza care prevede penalitatea de 30% din valoarea împrumutului neachitat pentru rezilierea
anticipată a contractului, inclusă în secțiunea "Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală"
(pct. g) a graficului de rambursare a împrumutului și în pct. 4.3 (iv) din "Informațiile standard
privind împrumutul pentru consumatori".
7. Clauza care instituie o penalitate de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere în plată, consemnată în
pct. 4.3 (ii) din "Informațiile standard privind împrumutul pentru consumatori".
8. Clauza care stabilește penalitatea pentru primele trei notificări privind întârzierile în plată, în
valoare de 200 de lei fiecare, menționată în pct. 4.3 (iii) din "Informațiile standard privind
împrumutul pentru consumatori".
Avocatul Diana Munteanu susține că aceste clauze nu au fost negociate individual cu
consumatorul și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult,
reprezentanta reclamantei argumentează că consimțământul Ecaterinei Gînsari la momentul
încheierii contractului poate fi considerat inexistent, dat fiind că a fost exprimat în contextul unei
constrângeri financiare.
Solicitarea adresată OCN „Iute Credit” SRL este de a recalcula suma contractului de
împrumut, inclusiv de a lua în considerare sumele deja achitate cu titlu de taxă aferentă contractului
de împrumut și comision de garanție în contul stingerii datoriei de bază. De asemenea, se cere
încasarea sumei de 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielilor de judecată.
Rezumatul soluțiilor instanțelor de judecată
În acest caz, Ecaterina Gînsari a intentat acțiune împotriva OCN „Iute Credit” SRL,
contestând anumite clauze din contractul de împrumut considerate abuzive. În urma procesului,
Judecătoria Orhei a admis parțial acțiunea, declarând nule și abuzive unele dintre clauzele
contestate. De asemenea, a dispus compensarea pentru prejudiciul moral și cheltuielile de asistență
juridică în favoarea Ecaterinei Gînsari.
OCN „Iute Credit” a reacționat prin declararea unui apel împotriva hotărârii Judecătoriei
Orhei. Curtea de Apel Chișinău a respins însă apelul, menținând decizia instanței de fond. Ulterior,
OCN „Iute Credit” a făcut recurs împotriva hotărârii instanței de apel, susținând că clauzele
contestate nu sunt abuzive conform legislației în vigoare.
În motivarea recursului, OCN „Iute Credit” a argumentat că consumatorii sunt conștienți de
drepturile și obligațiile pe care le au în momentul încheierii contractelor de împrumut. Au susținut
că negocierile au avut loc în mod corespunzător și că consumatorul a avut la dispoziție opțiunea de a
accepta sau respinge clauzele contractuale propuse. Mai mult, au afirmat că nu a existat un
dezechilibru semnificativ între părți în momentul încheierii contractului și că acesta nu a fost în
detrimentul consumatorului.
De asemenea, au susținut că instanțele inferioare nu au luat în considerare toate aspectele
relevante în stabilirea caracterului abuziv al clauzelor contestate. Au subliniat că consumatorul a
avut posibilitatea de a se retrage din contract în termen de 14 zile conform legii și că semnarea
acestuia a constituit un acord în cunoștință de cauză din partea Ecaterinei Gînsari.
În ciuda argumentelor prezentate de OCN „Iute Credit”, instanța de recurs va trebui să
decidă dacă hotărârile instanțelor inferioare sunt conforme cu legea și dacă clauzele contestate din
contractul de împrumut sunt sau nu abuzive.
Deci, prima instanță a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii, constatând caracterul
abuziv și nulitatea absolută a clauzelor pct. 3.1, 3.4, 4.3 (iii), 4.3 (iv), paragraful „Informații
standard privind împrumutul pentru consumatori”, pct. (e) și (g), ale contractului de împrumut, cu
repunerea părților în situația inițială. Totodată, s-a încasat din contul OCN în beneficiul Ecaterina
Gînsari suma de 2.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5.000 de lei cheltuieli de asistență
juridică, în rest acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.
Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe ca fiind legală și întemeiată.
Totodată, în ceea ce privește Curtea Supremă, aceasta a admis recursul declarat de ONC, a
casat integral decizia Curții de Apel și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel, în alt
complet de judecată. Judecătorii au menționat următoarele:
Citând mai multe surse legale (în special Legea privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011), Curtea a ajuns la concluzia că pentru
existența unei clauze abuzive, trebuie să se țină cont de îndeplinirea următoarelor condiții generale:
clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin ea însăși creează un dezechilibru
semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul
consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Prin clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată se înțelege că contractele de
împrumut, încheiate cu consumatorii, sunt preformulate, standard, clauzele fiind prestabilite de către
creditor, fără să fi dat consumatorului posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze,
iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui
client în parte. Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost
redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența
conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, așa după cum sunt contractele
credit/împrumut.
Negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii
de către creditor și cu obligația de informare, negocierea presupunând, ca partea, consumatorul, să
aibă posibilitatea modificării clauzelor contractuale.
Pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și
obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se țină seama,
în special, de normele aplicabile în dreptul național, în lipsa unui acord între părți, în acest sens. Prin
intermediul unei asemenea analize comparative, se va ține cont în ce măsură contractul îl plasează
pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul
național în vigoare.
La aprecierea bunei-credințe trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de
negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru
clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a
consumatorului, întrucât condiția de bună-credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor
atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese
legitime trebuie să țină seama. Buna-credință presupune din această perspectivă, faptul că niciuna
dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea
contraprestației, la care s-a obligat cealaltă parte, respectând, astfel, un echilibru al prestațiilor
reciproce.
În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în contradicție
cu cerința de bună-credință”, urmează să se verifice dacă creditorul, acționând în mod corect și
echitabil față de consumator, se poate aștepta în mod rezonabil, ca acesta din urmă să accepte o
asemenea clauză, în urma unei negocieri individuale. La aprecierea bunei-credințe, deși aceasta nu
constituie o condiție în sine a stabilirii caracterului abuziv al unor clauze, trebuie acordată o atenție
deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, pentru a se putea constatat, dacă profesionistul a
acționat în mod corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină
seama.
La aprecierea bunei-credințe va trebuie să se țină cont de scopul esențial urmărit de
„comision, taxe și orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul”, care constituie
în mod vădit o obligație esențială care se impune consumatorului în schimbul punerii la dispoziție a
împrumutului. În acest context se va verifica dacă în contractul de împrumut s-a indicat în mod
transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare, în condițiile în care se contestă că
creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține comisionul menționat.
Mai mult ca atît, creditorul urmează să indice scopul pentru care a fost perceput comisionul
(alte taxe), destinația acestuia, astfel, încât să ofere consumatorului toate informațiile necesare în
raport de care ultimul alege să încheie sau nu contractul respectiv, urmează să se specifice care sunt
operațiunile concrete, pe care creditorul se obligă să le efectueze, în schimbul acestor comisioane.
Creditorul urmează să furnizeze servicii care constituie o contraprestație și care să justifice
perceperea acestui comision, în plus, redactarea acestor clauze să nu fie lipsită de claritate.
Cuprinsul contractului urmează să conțină precizări cu privire la fundamentul perceperii acestui
comision ori destinației acestuia, să conțină în mod transparent motivele care justifică remunerația
corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să
furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține comisionul menționat.
Din analiza contractelor de împrumut încheiate cu consumatorii se specifică faptul că în
cazul în care clauzele contractuale sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, instanța de judecată
nu este în drept de a aprecia caracterul abuziv al acestor clauze contractuale. Sintagma „exprimate
într-un limbaj ușor inteligibil” nu poate fi redusă la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de
vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în
cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită, astfel încât consumatorul
să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative, la conținutul clauzelor și efectelor
acestora asupra contractului în ansamblu.
CONCLUZII
Concluzionând, argumentele prezentate de OCN „Iute Credit” în recurs, acestea se

concentrează pe contestarea modului în care instanțele inferioare au evaluat legalitatea și temeinicia
clauzelor contestate. OCN susține că instanțele de apel nu au abordat în mod corespunzător
aspectele cheie care ar fi putut justifica validitatea clauzelor sau lipsa caracterului abuziv al acestora.
În primul rând, OCN contestă faptul că instanțele inferioare nu au analizat în detaliu fiecare clauză
contestată în parte, inclusiv lipsa negocierilor directe între părți, insuficienta informare cu privire la
clauzele esențiale ale contractului, lipsa capacitatii Ecaterinei Gînsari de a lua decizii libere și
informate și ambiguitatea limbajului clauzelor contractuale.
De asemenea, OCN consideră că instanța de apel nu a clarificat cum s-a manifestat
„dezechilibrul semnificativ” între drepturile și obligațiile părților contractuale, sau cum acest
dezechilibru a fost în detrimentul Ecaterinei Gînsari, cu nerespectarea cerinței de buna-credință.
OCN susține că Ecaterina Gînsari a avut posibilitatea să solicite și să primească gratuit un exemplar
al proiectului de contract de împrumut pentru a se familiariza cu clauzele acestuia înainte de
semnare. De asemenea, aceasta ar fi avut dreptul să se retragă din contract în termen de 14 zile,
conform legii, dar nu a exercitat acest drept, ceea ce indică acceptarea și înțelegerea condițiilor
contractuale.
În final, OCN susține că instanța de apel nu a examinat cu suficientă claritate declarația
inclusă în „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori” a contractului, în care
Ecaterina Gînsari a confirmat că a fost informată adecvat și că a avut suficient timp pentru a evalua
oferta de împrumut și pentru a o compara cu altele. Prin urmare, OCN solicită o analiză mai
detaliată a argumentelor sale și revizuirea deciziilor instanțelor inferioare în lumina acestora.
Argumentul menționat în concluzia nr. 2 a Curții și susținut și de prima instanță subliniază
faptul că clauzele contractuale standard sunt prestabilite de către creditor, fără ca consumatorul să
aibă posibilitatea de a le modifica sau elimina. Orice diferențe între aceste clauze nu se datorează
negocierilor cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.
Acest argument evidențiază o problemă fundamentală în relația dintre creditor și
consumator, și anume lipsa unei negocieri reale și a unei echivalențe a pozițiilor în momentul
încheierii contractului. Consumatorul este adesea pus în situația de a accepta sau a refuza condițiile
standard impuse de creditor, fără a avea posibilitatea reală de a influența sau a negocia termenii
contractuali.
Prin urmare, concluzia și argumentul primei instanțe subliniază faptul că consumatorul, în
acest caz Ecaterina Gînsari, nu a avut oportunitatea de a negocia clauzele contractuale în mod
individual, ci a fost limitată la a accepta sau a refuza termenii standard propuși de creditor. Acest
lucru subliniază caracterul unilateral al contractului și lipsa unei negocieri reale între părți, ceea ce
poate constitui o încălcare a drepturilor consumatorului și poate duce la invalidarea clauzelor
considerate abuzive.
Argumentul menționat în concluzia nr. 2 a Curții și susținut și de prima instanță subliniază
faptul că clauzele contractuale standard sunt prestabilite de către creditor, fără ca consumatorul să
aibă posibilitatea de a le modifica sau elimina. Orice diferențe între aceste clauze nu se datorează
negocierilor cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.
Acest argument evidențiază o problemă fundamentală în relația dintre creditor și
consumator, și anume lipsa unei negocieri reale și a unei echivalențe a pozițiilor în momentul
încheierii contractului. Consumatorul este adesea pus în situația de a accepta sau a refuza condițiile
standard impuse de creditor, fără a avea posibilitatea reală de a influența sau a negocia termenii
contractuali.
Prin urmare, concluzia și argumentul primei instanțe subliniază faptul că consumatorul, în
acest caz Ecaterina Gînsari, nu a avut oportunitatea de a negocia clauzele contractuale în mod
individual, ci a fost limitată la a accepta sau a refuza termenii standard propuși de creditor. Acest
lucru subliniază caracterul unilateral al contractului și lipsa unei negocieri reale între părți, ceea ce
poate constitui o încălcare a drepturilor consumatorului și poate duce la invalidarea clauzelor
considerate abuzive.
Pe lângă delimitarea doctrinară a clauzelor în esențiale și alte clauze, prof. rus Karapetov A.
delimitează clauzele contractuale în centrale și periferice. Cele centrale ar fi cu privire la obiectul
contractului (inclusiv și prețul). Cele periferice sunt clauzele cu privire la penalități, taxe aferente,
riscuri contractuale, forța majoră etc. Principalul criteriu de delimitare dintre acestea este gradul de
atenție din partea consumatorului la încheierea contractului. Aproape întotdeauna clauzele centrale
sunt negociate de către părți. Abuzul se răsfrânge în special în partea clauzelor periferice, ele fiind
cele care provoacă capcane unui homo–economicus.
Alegerea sumei de împrumut și termenul de rambursare se consideră unica parte a
contractului în care persoana poate acționa rațional, însă, atunci când se prevede o clauză privind
riscurile viitoare, oamenii neglijează probabilitatea survenirii acestora, considerând ușuratic că vor
trece peste ele.
Consider că Curtea corect a dat apreciere că negocierea valorii și obiectului actului juridic nu
înseamnă o negociere individuală a contractului în întregime.
Cu privire la determinarea dezechilibrului semnificativ. Conform concluziei 4 a Curții,
criteriul utilizat pentru determinarea dezechilibrului semnificativ este dat de normele aplicabile în
dreptul național, în absența unui acord între părți în acest sens. Mai mulți doctrinari susțin că un
pachet minim de drepturi și garanții pentru consumatori sunt stabilite de către legiuitor prin norme
supletive. Atunci când un contract conține mai multe derogări de la aceste dispoziții normative
supletive, iar majoritatea acestor derogări sunt în defavoarea consumatorului, se poate concluziona
că părțile se află într-un dezechilibru semnificativ.
Privind costurile aferente creditului. Este unanim acceptat că creditorul are obligația de a
specifica scopul pentru care percepe comisioanele (alte taxe) și destinația acestora, astfel încât să
ofere consumatorului toate informațiile necesare pentru ca acesta să decidă în cunoștință de cauză
dacă dorește să încheie sau nu contractul respectiv. În acest sens, creditorul trebuie să precizeze în
mod clar care sunt operațiunile concrete pe care se angajează să le efectueze în schimbul acestor
comisioane. În practica CJUE, cauza C-143/13, Matei Curtea a menționat:
în ceea ce privește clauzele care prevăd „comisionul de risc”, se pune problema dacă în
contractul de împrumut vizat se indică în mod transparent motivele care justifică remunerația
corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să
furnizeze o contraprestație reală pentru a obține comisionul menționat, în plus față de asumarea
riscului de nerambursare, despre care se susține că este deja garantat printr-o ipotecă. Curtea
consideră că lipsa de transparență privind menționarea, în contractele în discuție, a motivelor care
justifică aceste clauze pare a fi confirmată de aspectul că, în prezenta cauză, creditorul a propus
împrumutaților înlocuirea denumirii clauzelor menționate cu cea de „comision de administrare
credit” fără a modifica însă conținutul acestora.
În cazul analizat în prezentul articol, contractul avea următoarea mențiune: taxa aferentă
contractului de împrumut se referea la taxa plătită sau ce trebuia plătită de către împrumutat în
contul împrumutătorului pentru examinarea și procesarea cererii împrumutatului. Cu alte cuvinte,
suma de 24 044,88 lei este pentru examinarea și procesarea unei cereri de împrumut în valoare de 31
638,00 lei. Pentru a justifica această taxă aferentă, creditorul trebuia să descrie clar în ce constă
contraprestația acestuia în valoare de 24 044,88 lei. În cazul dat, în opinia mea, simpla invocare a
termenilor de examinare și procesare nu pot fi luate în considerație.
Cu privire la termenul de revocare a împrumutului. Nu este clar argumentul Curții privind
posibilitatea consumatorului de a revoca contractul de împrumut în raport cu declararea clauzelor ca
fiind abuzive. Revocarea contractului își are rațiunea în situația când consumatorul în condiții
obișnuite și fără nici o justificare poate să renunțe la raportul contractual fără a purta vreo
răspundere pentru aceasta. În cazul clauzelor abuzive consumatorul renunță la raportul contractual
având o justificare clară – abuzul profesionistului.
Trecerea perioadei de 14 zile de la încheierea contractului nu îl decade pe consumator de
drepturile sale împotriva clauzelor abuzive. Prin faptul că Curtea argumentează că consumatorul a
avut 14 zile pentru a analiza conținutul contractului, ar crea confuzii precum că termenul dat este și
unul de decădere pentru depistarea clauzelor abuzive, fapt inadmisibil.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative:
1. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107-XV din 06 iunie 2002, în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86 din 22 iunie 2002, intrat în vigoare la 1
ianuarie 2003, modernizat prin Lege nr.133 din 15 noiembrie 2018 privind modernizarea
Codului civil și modificarea unor acte legislative, în Monitorul Oficial nr. 467-479 din 14
decembrie 2018, pusă în aplicare 1 martie 2019.
2. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din
30.05.2003, în Monitorul Oficial nr. 285-294 din 03.08.2018, modernizată prin Legea nr.321
din 09.11.2023, în vigoare din 22.12.2023
Jurisprudență:
3. Decizia Colegiul civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de
Justiție din 26 august 2020, Dosarul nr. 2ra-632/20,
<https://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=57734>
Surse internet:
4. Adnotare la art.1, Cazac Octavian <https://animus.md/adnotari/1>

LI Drept Civil

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LI Drept Civil

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

PENTRU LUCRUL INDIVIDUAL

CLAUZE ABUSIVE ÎN CONTRACTELE CU CONSUMATORII

Dr., conf.univ. Tatiana Tabuncic

Prenumele şi numele studentului, Zgardan Aura

Tema abordată de mine în cadrul acestui proiect „Clauze abuzive în contractele cu

Dosarul nr. 2ra-632/20

Reprezentanta reclamantei, avocatul Diana Munteanu, a depus o acțiune în judecată la data

Concluzionând, argumentele prezentate de OCN „Iute Credit” în recurs, acestea se

S-ar putea să vă placă și