Sunteți pe pagina 1din 2

<Picture><Picture>

<Picture>   Index > Arhiva > Familie


Violenta in familie

Se numeste "violenta in familie" orice act vatamator, fizic sau emotional care are loc intre
membrii unei familii. Abuzul in interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul
verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni si familie, amenintari si
atacuri care in unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Desi pana de
curand s-a presupus ca femeia este cel mai adesea victima violentei in familiei, in urma
unor cercetari s-a descoperit ca de fapt numarul barbatilor agresati este destul de mare.
Expertii care cerceteaza aceasta problema sunt de acord ca violenta este un fenomen larg
raspandit, mult mai raspandit decat arata sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu
sunt raportate politiei sau spitalelor.

Desi s-au cautat factori specifici care sa explice comportamentul violent in familie nu s-
au gasit altii decat cei de natura sociala: atunci cand sotii sunt foarte tineri, cand
veniturile familiei sunt foarte scazute, alcoolul si somajul, dificultatile sexuale si lipsa
satisfactiei la locul de munca. Unele persoane au probleme de personalitate
(comportamente antisociale), ele neavand sentimentul de vinovatie si cainta dupa o
intamplare violenta. Multe conflicte apar pe tema rolului femeii in societate. Exista state
care si acum se bazeaza pe un sistem "patriarhal" iar aici dependenta femeii este mare si
este destul de des victima violentei in familie, fara posibilitatea de a se apara in mod
legal.

Efectele violentei sunt atat pe termen scurt dar si pe termen lung. Ranile produse prin
lovire, taiere, zgariere etc. pot duce in unele cazuri la moartea victimei. In alte cazuri se
pot produce depresii, dereglarea ritmurilor firesti ale organismului, folosirea alcoolului in
mod exagerat sau a unor medicamente, toate acestea ducand la tentative de sinucidere.
Copii care sunt martori ai cazurilor de violenta in familie vor suferi si ei de depresii si
boli ale sistemului nervos si este foarte posibil sa devina si ei violenti. Exista situatii in
care victimele suporta violentele partenerului fara sa ia nici un fel de masura. Ele refuza
sa anunte politia, sa ia legatura cu asistentii sociali sau sa apeleze la institutii speciale de
ingrijire. Acest comportament este strict legat de dependenta financiara

Expertii sunt de acord ca factorii economici si culturali contribuie la perpetuarea


agresiunilor asupra femeilor. Pentru ca femeile, ca grup, au o putere mai mica in societate
este posibil ca ele sa fie principalele victime. Obiceiurile, traditiile si legile care
restrictioneaza rolul femeii, vor limita oportunitatile economice si vor contribui la
dependenta femeii fata de barbat. Unii tineri - baieti si fete - sunt educati in mod gresit ca
o femeie are, singura, responsabilitatea de a se ingriji de familie fara sa aiba posibilitatea
de a incheia prin divort o relatie care nu functioneaza. Femeile vor privi divortul ca pe un
esesc total al vietii lor, considerandu-se singurele vinovate, iar barbatii care au fost astfel
educati vor refuza sa respecte o femeie necasatorita sau divortata.

In urma unor programe organizate special pentru a ajuta victimele violentelor in familie
si nu numai, s-au construit in ultimii ani niste "adaposturi" (inclusiv in Romania) menite

1
sa acorde un loc sigur victimelor, mai ales acelora care au si copii in ingrijire. Aici
persoanele primesc asistenta si consiliere in domeniului legilor care le apara interesele si
in privinta tratamentelor care pot fi urmate. Durata unui astfel de tratament varieaza in
functie de gravitatea agresiunii la care a fost supusa victima. Exista terapii de grup prin
care se incearca educarea comportamentului barbatilor care si-au agresat partenerele. Ei
sunt incurajati sa-si examineze atitudinea despre ce inseamna sa fie barbat.

Autor: Reli Constantin

<Picture>Copyright © Redactia "Familia ta", 1998-2001.

S-ar putea să vă placă și