Reformele religioase înfăptuite de domnitorul

Alexandru Ioan Cuza în Statul român modern

 În urma Tratatului de pace ruso-turc de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), Rusia a
cerut ca Turcia să îngăduie redactarea a două documente care se vor numi Regulamente
Organice care au conținut, pe lângă soluționarea problemelor de ordin administrativ şi
politic,și elaborarea unui cadru organizat pentru schimbarea , de natură ortodoxă, a celor două
Biserici, care au fost dezorganizate în perioada domniilor fanariote.. Aceste Regulamente vor
constitui baza pe care se va forma România modernă, precum şi viitoarele reforme religioase
din timpul guvernării lui Cuza. Prin aceste Regulamente Organice, se va reduce într-un mod
notabiș rolul ierarhilor în viaţa politică şi va creşte amestecul politicului în viaţa ecleziastică
Situația politică din timpul guvernării lui Alexandru Ioan Cuza nu a fost una lipsită de
obstacole. În primii săi ani de domnie (până în ianuarie 1862) , a existat o instabilitate politică
care a culminat cu schimbarea a cincisprezece guverne. Astfel de-a lungul domniei sale au
existat nouă guverne în Muntenia și șase în Moldova1, și s-au desfășurat alegeri pentru cinci
adunări legiuitoare. A doua etapă a domniei lui Cuza ,după ce a avut loc unificarea
administrativă a celor două țări , România a fost condusă de șase guverne . Guvernul prezidat
de Mihail Kogălniceanu fiind cel mai logeviv (11 octombrie 1863-26 ianuarie 1865).
În timpul domniei sale acesta a elaborat diferite legi cu scopul de a moderniza
Principatele . Una dintre cele mai importante probleme cu care s-a confruntat acesta pe durata
întregii sale domnii a reprezentat-o criza financiară care a stat la baza secularizării averii
bisericilor în anul 1863 .Cu precădere că primii trei ani ai domniei sale doar un singur buget
înaintat de Guvern a fost votat de forul legislativ2. Reformele din perioada lui Cuza Vodă cu
privire la biserică au avut un aport important în relațiile dintre Stat și Biserică
Putem distinge două categorii de averi bisericești, cele ale eparhiilor și ale mănăstirilor
neînchinate ( pământene)3. Sursele financiare ale celor două intrau în Casa Centrală numită și
a doua Vistierie. Existau însă și alte categorii ,prima cea a mănăstirilor închinate care profitau
de protecția țaristă nu mai plăteau contribuția lor către Vistierie. Altfel de mănăstiri erau cele
chinoviale, șase în total precum: Neamț, Secu, Văratic, Vorona, Adam și Agapia care au
făcut excepție de la legislație privind mănăstirile și Casa Centrală. Acestea aveau libertatea
proprie de a-și administra bunurile.

1
Paul Brusanowski , Stat și Biserică în Vechea Românie 1821-1925 , Ed. Presa Universitară Clujeană , Cluj –
Napoca, 2010 , p . 47
2
Ibidem , p. 48
3
Ibidem , p. 49

2
 Conform lui Paul Bruconwski4, secularizarea înfăptuită de Cuza este percepută ca
raportându-se la acele mănăstiri închinate. Trebuie să ținem cont că procesul a fost unul mai
complex și a avut loc în următoarele etape:
1. Înlăturarea autonomiei celor șase mănăstiri chinoviale
molodovenești și sechestrarea averilor acestora;
2. Desființarea Casei Centrale în sensul contopirii acestora în
Vistierie (mai întâi în Muntenia , apoi după unificarea administrativă și în
Moldova)
3. Secularizarea propriu zisă a mănăstirilor închinate
Autonomia financiară a celor șase mănăstiri chinoviale odată cu venirea la guvernare a
celui de al treilea guvern molodovean condus de Costache Epureanu a luat sfârșit. Veniturile
lor au trecut în patrimoniul Ministerului Cultelor mai precis a Casei Centrale. A fost numită și
o comisie care să se ocupe de bunurile acestor mănăstiri și să verifice cum acestea erau
administrate. Următorul pasaj va susține mai bine cele spuse anterior: Art. IV ,, Această
comisie în vederea legiuirii de la 1835, va alcătui bugetele cheltuielilor trebuincioase pe
fiecare an arătatelor chinovii cu toată îndestularea […]”5. În cele din urmă datorită unor
suspiciuni, averile celor șase mănăstiri au fost luate de Ministerul Cultelor ,a fost înființată o
comisie care a avut ca și scop redactarea și receptarea bugetului. O măsură care a fost
considerată anticonstituțională a fost următoarea : desființarea fabricilor mănăstirești,
confiscarea vitelor și a stupilor ,instituirea pe lângă egumeni a câte un comitet
administrativ,trecerea moșiilor acestor mănăstiri sub administrarea Ministerelor Cultelor Nu a
rămas fără consecințe această măsură ,care a declanșat nemulțuimirea Mitropolitului Moldovei
Sofronie Miclescu care considera că această măsură reprezintă o încălcare a dreptului
bisericesc. Așadar a început un conflict grav între Stat și Biserică,care a continuat pe parcursul
lunilor. Au fost desființate și două mănăstiri și 31 de schituri 6.
Introducerea taxei de 10% asupra veniturilor tututor mănăstirilor ,,pe seama guvernului
cu ocazia legii promulgate de Cuza în 19 octombrie 18607 a creat noi motive de nemulțumire a
a mitropolitului Sofronie Miclescu.. Efectul a fost suspendarea mitropolitului prin decretul din

4
Ibidem, p.49
5
Ibidem ,p .50
6
Ibidem, p.52
7
Ibidem p.53

3
7 noiembrie 1860 și trimiterea lui la mănăstirea Slatina. Acest caz a devenit și unul politic
,deoarece s-a creat și o comisie pentru a ancheta cazul Sofronie8. Acesta a demisionat în data
de 18 ianuarie 1861 ,la o zi distanță de demisia guvernului condus de Kogălniceanu.
Prin desființarea Caselor Centrale s-a produs așa numita secularizare a averilor
eparhiilor și ale mănăstirilor neînchinate, mai précis a tuturor averilor bisericești pământene.
Au rămas neatinse mănăstirile închinate. Totuși Consiliul de Ministri din Muntenia a hotărât în
aprilie 1859 ca egumenii mănăstirilor închinate ,, să depună în Casa statului veniturile moșiilor
lor”9. Situația în Moldova a fost mai complexă deoarece Consiliul de Miniștri de aici au pus
sechestru pe bugetul mănăstirilor închinate. Desigur ca aceste măsuri au stârnit la rândul lor
nemulțumiri dar guvernul continuat mai departe. Chiar marele vizir Ali Pașa i-a trimis o
telegramă lui Cuza pentru a renunța la aceste decizii privind mănăstirile închinate dar Cuza a
rămas ferm în decizii.
Paul Brusanowski vorbește despre o ,,secularizare deghizată”deoarece la 13/25
noiembrie 1862, Guvernul a decis strângerea în visteria a sumelor care veneau din închirierea
moșiilor mănăstirilor care erau închinate10iar forul legislativ a admis la în decembrie
1862/ianuarie 1863 intrarea sumei de 20.000.000 lei în proprietatea statului11. Banii care intrau
în bugetului statului puteau de altfel fiind cheltuiți oricum.
Consiliul de Miniștri a decis ca mănăstirile închinate să-și alcătuiască bugete proprii
doar de cheltuieli, fiindcă veniturile lor erau luate de Stat. Chiar dacă ierarhii greci nu erau de
acord cu secularizarea, Mihail Kogălniceanu a prezentat în Adunare acest proiect, care a fost
acceptat aproximativ cu unanimitate. Legea a conținut nouă articole. Contextul internațional a
fost unul propice deoarece Rusia era interesată de problema Poloniei, iar Cuza se bucura în
mod explicit de sprijinul lui Napoleon al -III-lea. Conducerea românească a avut în gând să
plătească despăgubirea Locurilor Sfinte, și acest lucru a fost real, lucru dovedit de împrumutul
luat.
Prin urmare, Puterile garante nu au mai putut să împiedice secularizarea și nici cele
care erau împotriva României ca și Rusia, Turcia și Anglia. Acestea au cerut întrunirea unei
conferințe prin care să hotărască cuantumul și plata efectivă a sumelor de către România,

8
Ibidem, p.54
9
Ibidem, p.59
10
Ibidem,p.60
11
Ibidem

4
grecilor. Conferința a avut loc în mai 1864. Un efect pozitiv al acestei legi a fost acela că un
sfert din teritoriul României a revenit în patrimoniul țării. Desigur că această măsură a avut și
critici considerându-se că prin secularizare biserica a fost adusă într-o criză materială cu
repercursiuni în privința vieții spirituale ale societății.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu s-a oprit doar la această reformă. Acesta s-a
implicat și în reformarea constituțională a bisericii .
Pe plan extern bisericile celor două Principate nu aveau nici o personalitate , erau
considerate doar simple dieceze. Au fost socotite ca exarhate ale Patriarhiei de la
Constantinopol, mitropoliții purtau numele de exarhi12. Nu exista o autoritate sinodală prin
care să se rezolve problemele celor două biserici,așa că patriarhul se amesteca în orice
chestiuni invocând dreptul de jurisidicție canonică asupra ierarhilor români. Chiar dacă
patriarhul de la Constantinopol s-a împotrivit, la 3 decembrie 1864 a fost emis și la 6
decembrie 1864 promulgat Decretul organic13. Acesta a fost completat cu două regulamente :
Regulamentul pentru alegerea membrilor Sinodului general al Bisericii Române și
Regulamentul interior al Sinodului general.
Decretul a avut 26 de articole14, împărțit în cinci capitole . Primul articolul capitol a
prevăzut unificarea Biserica Ortodoxă din cele două fost principate românești și atribuirea
statutului de autocefalie: ,,Biserica ortodoxă Română este și va rămâne independentă de orice
autoritate bisericească străină, întru tot ce privește organizarea și disciplina”15. Cel de al doilea
articol conținea înființarea unui Sinod central și a mai multor sinoade eparhiale . Articolul 3
cuprindea unitatea dogmatică a Bisericii Române cu Boserica ecumenică de la Constantinopol
. În capitolul II era vorba de alcătuirea Sinodului general . Capitolul III prevedea atribuțiile
Sinodului general ca putere legislativă. Capitolul IV –era pentru Sinoadele eparhiale și
îndatoririile lor.
Acest regulament pentru alegerea membrilor Sinodului general al Bisericii Române
avea 21 de articole, format din trei capitole în care era explicat cine putea fi ales în acest Sinod
general precum și modalitatea de alegere.

12
Laurențiu Stamatin, Stat și biserică în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Iași, Editura Junimea, 2011,
p.15
13
Paul Brusanowski,Stat și bierică în Vechea Românie 1821-1925,Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară
Clujeană, 2010, p.70
14
Ibidem p.71
15
Nicolae Isar, Alexandru Ioan Cuza- Domnul Unirii și al Reformelor, București, Editura Ars Docendi, p.229

5
 Sinodul general din 1865 pentru care la 15 noiembrie 1865 s-au desfășurat alegerile
pentru membrii Sinodului General ,fiind aleși 24 de deputați dintre care 22 de clerici și doi
laici16. Celor 24 li s-au adăgat ca membrii de drept , cei doi mitropoliți : Nifon al Ungro-
Vlahiei și Calinic Miclescu al Moldovei și al Sucevei,dar și șase episcopi: Atanasie de la
Roman , Calinic de la Râmnic ,Dionisie de la Buzău , Iosif Gheorghian de la Huși ,Ghenadie
de la Argeș și Melchisedec de la Dunărea de Jos precum și alți arhierei titulari.
La 30 noiembrie 1865, pe lângă indicațiile privind deschiderea Sinodului general
,rezultate din Decretul domnesc de convocare pentru perioada 1 decembrie 1865-1 ianuarie
1866, ministrul Justiției și ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice i-au dat de știre lui Nifon
că la deschiderea Sinodului aveau să ia parte toți minștrii,membrii Consiliului de Stat, ai Curții
de Casație și a celei de Conturi.
Conform Decretului, Sinodul general avea să se ocupe în sesiunea ordinară de
următoarele chestiuni17:
 Elaborarea unui regulament pentru lucrările sinodale eparhiale
 Rotunzirea eparhiilor
 Cercetarea,amendarea și tipărirea cărților bisericești
 Regulmentul bisericesc pentru ceremonialul înscănării marilor
demnitari ai Bisericii Române Ortodoxe
 Decizia asupra unui număr de petițiuni pentru călugări după
stipulațunile legei de călugărie
 Regularea și uniformizarea portului clerical în România
 Uniformizarea ierarhiei

Chiar dacă era un proiect ambițios , nu toate punctele au fost rezolvate ,

ci dor cinci si acestea parțial, chiar dacă durata Sinodului a fost mai îndelungată acest lucru s-a
datorat protestul arhiereului Neofit Scriban, invocând că legile după care funcționa Sinodul îi
se nega canonicitatea. Chiar mitropolitul Nifon, ca și alți sinodali au cerut ca acesta să fie
iertat, ministrul Cultelor a cerut ca Neofit să fie exclus din Sinod , iar acesta a dat ascultare.

16
Paul Brusanowski, op.,cit.,p.73
17
Ibidem , p.74

6
 Cu ocazia abdicării lui Cuza la 1 februarie 1866, mitropolitul Nifon a intervenit la
Guvernul provizoriu prin care cerea ca lucrurile hotărâte de Sinodul general să fie puse în
practică,însă răspunsul nu a fost favorbil, aceste autorități au criticat politica vechiului regim.
Astfel, documentul programatic al Guvernului ,, monstruoasei coaliții” , a specificat revenirea
la vechile obiceiuri clericale mai puțin grija pentru preoții de mir. De aceea, mitropolitul
Nifon a protestat pentru că nu s-a luat nici o măsură pentru remedierea stării bisericii.
Ca urmare în anul 1867, conform Decretului Organic , care era încă în funcțiune trebuia să se
întrunească Sinodul general pe data de 1 iulie 1867. În contextul politic și religios de la acea
dată, acest Sinod nu a mai avut aceeași însemnătate precum cel din 1865. În primul rând au
lipsit cei doi mitropoliți, iar ședințele au fost ținute de către episcopul Romanului, Athanasie .
Situația era haotică, clerul era împărțit în lupta pentru canonicitate.
Un alt sinod a fost cel din 1 iulie 1869 care la 2 ianuarie 1869 , când potrivit Decretului
Organic al lui Cuza care era încă valabil, au inceput demersurile pentru Sinodul general .
Chiar dacă mitropolitul Nifon nu a fost de acord, principele Carol a convocat Sinodul pe data
de 1 iulie 1869, dar au fost doar patru membri18. Chiar și în anul 1871 mai era valabil
Decretul lui Cuza, astfel ministrul Cultelor, Christian Tell, cere eparhiilor să trimită listele
preoților de mir, ale profesorilor de teologie și ale superiorilor mănăstirilor în vederea alegerii
membrilor sinodali. Nu s-a ajuns la reunirea Sinodului deoarece s-au opus cei doi mitropoliți.
Sinoadele au avut un caracter legislativ, ceea ce era chiar chiar necesar ,din moment ce
a fost înființată o Biserică Ortodoxă Română unificată care trebuia să fie administrată pe baza
unor legi clare.
S-a trecut la organizarea unităților bisericești așadar mitropoliile și eparhiile prin legea
de ,,rotunjire a eparhiilor” s-a legiferat vechea împărțire teritorială. În Moldova, Mitropolia
Moldovei deținea cinci județe și trei eparhii,în Țara Românească, Mitropolia Ungro-Vlahiei
avea cinci județe și trei episcopii sufragane. Mitropolitul Ungro-Vlahiei era de asemenea și
mitropolit primat iar cel al Moldovei îi succeda. Mitropoliții și episcopii eparhioți dețineau în
eparhiile lor autoritatea absolută din punct de vedere administrativ, disciplinar și material. În
ceea ce privește suspendarea clerului, luau măsuri de ordin canonic19.

18
Ibidem, p.77
19
Ibidem,p.78

7
Parohia devenea unitatea bisericească cea mai mică, și avea 100-300 de familii în mediul rural
și vreo 300-1000 de familii în mediul urban. Dacă se dorea construirea de noi biserici , ctitorii
trebuiau să asigure fonduri pentru ridicarea și întreținerea lor. Mănăstirile se puteau înființa
doar cu acordul Sinodului general.
În privința învățământului teologic s-a decis crearea de școli psaltice la Mitropolii și
eparhii, s-a mai votat și întemeierea unei Facultăți de Teologie . Clerul urma să fie împărțit în:
cler superior compus din arhiereu, preot și diacon și cel inferior: cântăreț,citeț,monah .
Preoții parohiilor rurale urmau să primească de la Stat un salariu lunar de 80-100 lei și
pământ pentru uz iar în parohiile urbane un salariu era de 200-300 de lei .p79
Sinodul general a avut și îndatoriri judecătorești cum a fost cazul lui Neofit Scriban
Cele două Sinoade generale din 1865-1867 au simbolizat baza de organizarea a vieții
ecleziastice. Totodată prin Sinoadele lui Cuza a fosr reluată vechea practică existentă la acea
dată în Biserica Ortodoxă ca și în cea universală de la Răsărit, de a avea o organizare mixtă, ca
for legislativ.
Biserica Ortodoxă Română din Moldova, dar si cea din Țara Românească, erau într-o
situație dificilă, majoriatea celor care slujeau biserica aveau o condiție materială precară dar
și una de carențe profesionale20, pregătirea fiind insuficientă ,o făceau în școlile catehetice sau
în seminariile de pe lângă eparhii. În biserici, majoritatea slujbelor erau în greacă, această
tradiție exista de mult timp în cele două Principate .
La 15 septembrie 1859, Ministrul cultelor și Instrucțiunii publice a avut o inițiativă
bine venită pentru clerul din Țara Românească . Legea din 1833 pentru seminarii , protopopi
și preoți era anacronică și nu era aplicată în viața bisericii . Acesta a venit cu un proiect de lege
-șase articole măsuri ferme ăentru asanarea vieții morale ale slujitorilor bisericii art I spunea ca
nici un preot să nu mai fie hirotonit fără ,,a fi în serviciul unei biserici” ,art II prevedea ca
bisericile să nu mai ai comisioane impunse de clerici pentru anumite serviciu. Statul trebuia să
asigure salarii cuprinse între 300-45021 de lei pe lună, un pas pentru remedierea stării
necorespunzătoare a vieții bisericești

20
Laurențiu Stamatin, op.,cit., p.15
21
Ibidem, p.18

8
 La 20 august 1860 era elaborat un proiect ,,pentru organizarea clerului român”, s-a
format o comisie, iar în cele din urmă a fost elaborat la 5 octombrie 1863 și dat forurilor
legiuitoare spre dezbatere .
După aceasta , a urmat o reformă a învățământului seminarial din cele două principate
la acea dată era o lipsa majoră de clerici iar cei care profesau aveu o pregătire insificentă,si
foarte puțini solicitau hirotonirea
La 15 decembrie 1859 în Moldova au fost desființate școliile catehetice ,care fuzionau
cu cele primare, seminariile au rămas singurele instituții de pregătire a clerului . O măsură în
sensul adevărat al cuvântului s-a făcut în timpul lui Mihail Kogălniceanu la începutul anului
1860, ministrul Cultelor și Instrucțiunilor fiind el. Această reformă prevedea că doar tinerii
care au absolvit cursurile scolilor primare și al seminariilor pentru a se putea hirotoni ca
preoți22. Seminarul de la Socola-Iași situația era extrem de critică ,datorită dotării insuficiente
La 8 noiembrie 1859 o comisie din care făceau parte și reprezentanți ai Bisericii din
Moldova având ca și sarcină alcătuirea unui proiect pentru reorganizarea seminariilor
Facultății de Teologie. Seminariile din Moldova aveau un curs inferior de 4 clase23 : Iași-
Socola, Roman și Huși Seminarul de la Iași avea și un curs superior de 8 clase. La Socola a
existat o Facultate de Teologie până când a luat naștere Facultatea de la Iași și a fost încadrată
acolo.
Alte măsuri de reformare au fost și în Țara Românească care să îmbunătățească
învățământul teologic. Au fost găsite nereguli care au luat măsuri imediate cu guvernul . Deși
nu a fost desființată școala de grămătici24 ,totuși Guvernul a decis ca în viitor , să nu mai fie
hirotoniți cei care nu erau absolvenți ai acestora. Nivelul de pregătire al celor patru seminarii
eparhiale era mai prejos decât acelora din Molova. S-a remarcat că programa nu era unitară. S-
a decis astfel ca la 3 aug 1860 Adunarea legislativă a Țării Românești să treacă seminariile
sub administrarea Ministerelor Cultelor și Instrucțiunii publice25.
În concluzie, chiar dacă ,,domnul Unirii”, nu a avut o domnie de lungă durată acesta a
avut un aport important în modernizarea statului român în toate sferele societății, dar mai ales
în sfera religioasă prin măsurile pe care acesta l-a luat.

22
Ibidem , p.19
23
Ibidem, , p.23
24
Ibidem
25
Ibidem , p.83

9
 Bibliografie

1. Brusanowski Paul , Stat și Biserică în Vechea Românie 1821-1925 ,Cluj-

Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.
2. Stamatin Laurențiu, Stat și biserică în timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza, Iași, Editura Junimea, 2011.
3. Isar Nicolae, Alexandru Ioan Cuza- Domnul Unirii și al Reformelor,
București, Editura Ars Docendi.

10