Biserica Ortodoxa Romana pe vremea lui Cuza-Voda

Alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei pe 5/17 ianuarie 1859 şi ca domn

al Tarii româneşti pe 24 ianuarie/5 februarie 1859 a deschis calea unor profunde
schimbări din punct de vedere politic şi bisericesc. La vremea respectiva
mitropolit al Moldovei era Sofronie Miclescu, iar episcopiile de Roman, Rădăuţi
şi Husi erau condues de loctiitori. In Tara românesca mitropolit era Nifon 1850-
1875, iar episcopi titulari erau Calinic de Râmnic, Filotei la Buzău şi Climent la
Arges. In 1860 Cuza propune ca episcop de Buzău pe Dionisie Romano in locul
lui Filotei, fapt ce l-a nemultumit pe mitropolitul Nifon.
In Moldova s-au luat masuri mult mai energice in ceea ce priveste viata
bisericeasca. In 1859 averile mai multor mănăstiri au fost trecute in admini-
stratia statului: mănăstirile Neamt, Secu, Varatec etc. Alte mănăstiri şi vreo 31 de
schituri au fost desfiintate şi transformate in biserici de mir, iar vietuitorii lor au
fost mutati la alte mănăstiri. Cladirile din jurul acestor mănăstiri au fost
transformate in scoli. La fel s-a procedat şi in Tara românească, dar la o scara
mai redusa. Mitroploitul Sofronie al Moldovei s-a ridicat impotriva acestor
masuri şi Cuza il inlatura numindu-l ca loctiitor pe Chesarie.
In ceea ce priveste invatamantul religios, tot in 1859 au fost desfiintate
scolili catehetice ramanand doar seminarele teologice ce îi pregateau pe viitorii
preoti. La Iaşi cu sprijinul lui Cuza s-au pus bazele unei facultati de teologie. In
Tara românească seminarele din Bucuresti, Râmnic, Buzău şi Arges au fost
trecute sub Ministerul Cultelor. Printr-un decret domnesc Cuza impune ca in cult
să se foloseasca numai limba romana.
O alta realizare a fost secularizarea averilor mănăstiresti in special a
mănăstirilor inchinate şi trecerea acestor proprietati in stapanirea statului. Se stie
ca inca din secole anterioare, atat in Moldova cât şi in Tara românească au
existat mănăstiri inchinate, fie mănăstirilor de la Muntele Athos, fie altor unitati
administrativ bisericesti. Acestor mănăstiri li s-a cerut ca un sfert din veniturile
lor să fie varsate in fondurile statului. Acest lucru nu s-a intamplat, datoriile
acestor mănăstiri către statele romane au devenit foarte insemnate. Rusia şi
Marile Puteri intervin pe lângă Guvernul român ca aceste mănăstiri să fie scutite
total de darea către stat.
Prin 1860 datoria acestor mănăstiri a ajuns la 21 de milioane piastri.
Pentru a se curma aceste abuzuri s-au luat tot felul de masuri, s-au purtat
dialoguri diplomatice, şi chiar s-a intervenit din afara tarii să nu se treaca la
secularizarea averilor. Pentru aceasta statul român propune, in 1860, ca să
plateasca locasurilor la care erau inchinate aceste mănăstiri suma de 90 milioa-
ne piastri, din care să scada datoria ce ajunsese la 29 de milioane de piastri.
Grecii refuza acesta oferta şi cer 200 milioane piastri. Marile puteri ale Euro-pei
din nou fac presiuni asupra Guvernului Roman dar ajung la concluzia ca grecii
exagereaza şi nu-i mai sprijina. In 1864 s-a realizat secularizarea tuturor averilor
mănăstiresti din cele doua tari fără să platească nimic grecilor. O patrime din cel
mai fertil teritoriu al tarii a intrat in patrimoniu statului român.
In acelasi an s-a trecut la improprietarirea taranilor şi a bisericilor de mir
prin asa numita Lege comunala in care se specifica faptul ca fiecare comuna este
datoare să isi sprijine cultul. Improprietarirea taranilor s-a facut din terenurile
redobandite de căttre stat.
Tot in 1864, spre a intra in rand cu tarile Europei, s-a incercat
introducerea in principatele romane a calendarului Gregorian. S-a convocat la
Bucuresti un asa zis Consiliu Bisericesc constituit din mai multi erarhi şi
egumeni. Consiliul a dat un raspuns negativ acestei initiative aratand ca ar fi un
pas spre catolicizare şi astfel Guvernul a trebuit să renunte.
Tot in 1864 s-a promulgat legea pentru inmormantare potrivit careia
fiecare confesiune trebuia să aiba cimitirul ei propriu. La 4 decembrie, acelaşi
an, s-a introdus codul civil prin care competenta divorturilor a fost luata din
atributiile Bisericii şi incredintate tribunalelor civile.
Prin toate aceste legi statul a incercat să sprijine Biserica Ortodoxa din
principate. Tot in perioada 1864-1865 s-au mai dat teri legi care priveau direct
Biserica Ortodoxa Romana.
Prima ar fi Legea călugăriei -1864, potrivit careia nu putea imbraca haina
monahala decat cel care a absolvit invatamantul monahal superior, urmand ca
din randurile lor să fie alesi viitorii episcopi. Pentru credinciosii de rand legea
stipula ca se pot calugării barbatii de peste 60 de ani, iar femeile după 50 de ani.
Tunderea in moanahism urma să se faca cu aprobarea ministrului cultelor in
sarcina caruia statea şi intretinerea călugărilor.
A doua lege – “Decretul Organic pentru infiintarea unor autoritati sinodale
centrale” -1864. Prin aceasta se urmarea unificarea celor doua mitropolii din
Moldova şi Tara românesca. In baza acestei legi Sinodul General era format din
mitropoliti şi episcopi eparhioti, iar presedentia sinodului urma să o detina
mitropolitul Ungrovlahiei, care in baza unei ordonanţe domnesti a primit titlul
de mitropolit primat, in iulie 1865. Acest sinod s-a intrunit oficial doar de trei
ori: 1865, 1867 şi 1869.
A treia lege ar fi cea pentru “numirea de mitropoliti şi episcopi eparhioti”
in Romania, emisa pe 11 mai 1865, lege care a starnit numai discutii întrucât
prevedea ca mitropolitul sau episcopul să fie numit de domn, să fie ales din
clerul monahal român şi să nu fie mai tineri de 40 de ani. candidati la scaunul
mitropolitan şi de 35 de ani la scaunul episcopal. Conform acestei legi doar doi
ierarhi au fost alesi canonic: Nifon al Ungrovlahiei şi Calinic al Râmnicului.
Celelalte scaune episcopale au fost ocupate de loctiitori numiti de Cuza. In
temeiul acestei legi au fost titularizati episcopi pentru toate scaunele vacante la
27 mai 1865. Ca mitropolit al Moldovei a fost numit Calinic Miclescu, Atanasie
episcop de Roman, Dionisie episcop de Buzău, Ghenadie la Arges, Melchisedec
Ştefănescu -episcop al Dunarii de Jos, episcopie nou infiintata prin decretul
domnesc din 7 noiembrie 1864, fiind o episcopie sufragana Mitropoliei
Moldovei.
Indata după acesta actiune a inceput o puternica ofensiva impotriva
legiuirilor lui Cuza cunoscuta sub numele de “lupta pentru canonicitate”.
Patriarhul ecumenic Sofronie al III-lea, socotind ca a venit momentul să îi
plateasca lui Cuza pt secularizarea averilor manastiesti, a convocat Sinodul
Patriarhal şi a condamnat toate legile bisericesti decretate de Cuza şi astfel
relatiile dintre Biserica Ortodoxa Romana şi Patriarhia Ecumenica au devenit
incordate.
Pe 11/23 februarie 1866 Cuza a fost inlaturat şi problemele dintre
Bisericile noastre şi Patriarhia Ecumenica s-au atenuat. după aceasta, in 1867, s-
a alcatuit proiectul de Lege organica a Bisericii Ortodoxe Romane, proiect ce a
devenit lege in 1872 prin intrmediul careia s-a revenit la vechea lege a
pamantului privitoare la alegerea ierarhului. Prin aparitia aceste legi a incetat şi
lupta pentru canonicitate.

Biserica Ortodoxa Romana după 1866

Legea organica votata in 14/26 decembrie 1872 a dat posibilitatea

alcatuirii Sfantului Sinod al Biserici Ortodoxe Romane menit să pastreze
unitatea dogmatica cu Patriarhia ecumenica. Presedentia sinodului o avea
mitropolitul primat al Ungrovlahiei, iat in lipsa lui o avea mitropolitul Moldovei
sau cel mai vechi episcop in hirotonie. Mitropolit primat era Nifon care a
anuntat Patriarhia ecumenica despre aceste legi dar nu a primit nici un raspuns.
Tot in legatura cu acest mitropolit amintim ca in toamna anului 1872 s-a
deschis la Bucuresti un nou seminar teologic. Mitropolitul Nifon a infiintat un
fond special din venitul unor mosii urmand ca jumatate din aceste venituri să fie
a studentilor de la facultatile laice, iar celalta parte să fie impartita saracilor.
Moare la 5 mai 1875 in varsta de 86 ani.
In locul sau pe scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei a trecut Calinic
Miclescu până in 1886. Pe vremea acestui mitropolit Biserica noastra a dobandit
din partea Patriarhiei ecumenice recunoasterea autocefaliei. Acest eveniment s-a
petrecut in noul context istoric, după dobandirea independentei de Stat a
Romaniei, la 9 mai 1877. Noul Stat a inceput să creasca in prestigiu şi odata cu
el şi Biserica Ortodoxa Romana.
Asa cum am vazut problema autocefaliei s-a pus destul de firav prin legea
din 1865 dar după respingerea ei problema a stagnat. La 9 martie 1882, in baza
Legi organice promulgata in 1872, a fost reluata discutia privitoare la autocefalie
cu Patriarhia Ecumenica. Cu acel prilej romanii si-au exprimat dorinta ca
episcopul primat să fie numit patriarh, iar in Oltenia să se infiinteze o mitropolie
cu resedinta la Craiova. Membrii sinodului au aprobat aceasta hotărâre pe 25
martie 1882. În acelaşi an s-a sfintit de către ierarhi Biserici noastre pentru
prima oara Sfantul Mir la noi in tara. Acest lucru s-a facut fără consimtamantul
Patriarhiei Ecumenice, mai ales ca vechile randuieli stabileau ca Sfantul Mir să
fie adus de la Constantinopol. Acest act al ierarhilor Biserici noastre a intrigat
Patriarhia Ecumenica condusa de Ioachim al III-lea. El trimite o scrisoare de
mustrare mitropolitului Calinic şi lucrurile au redevenit la normal in sensul ca s-
a renuntat la savarsirea altei sfintiri a mirului la noi.
Dupa retragera lui Ioachim al III-lea, ca patriarh este ales Ioachim al IV-
lea 1884-1886 ce avea sentimente mai bune faţă de Biserica româna. In acest
context s-au reluat discutiile privitoare la autocefalie până s-a ajuns la un
consens. A urmat o corespondenta oficiala in acest sens şi patriarhul a intrunit
sinodul patriarhal pe 25 aprilie 1885 recunoscandu-se autocefalia Bisericii
Ortodoxe Romane şi eliberandu-se un tomos de autocefalie fără a se acorda
mitropolitului primat titlul de patriarh. Acest act conferea Biserici Ortodoxe
Romane autonomie deplina urmand ca mitropolitul primat doar să il pome-
neasca la serviciile religioase pe Patriarh. Mitropolitul Calinic si-a exprimat
bucuria pentru această recunostere in sedinta sinodului de la 1 martie 1885.
Tot pe vremea acestui mitropolit a luat fiinta la Bucuresti Facultatea de
teologie care nu a functionat datorita lipsei de fonduri. Apoi, s-a infiintat
tipografia de cărţi bisericesti ce functioneaza până in zilele noastre. Calinic
moare la 14 august 1886.
După moartea lui, Partidul Liberal -atunci la putere, a reusit să impuna ca
mitropolit primat pe episcopul Dunarii de Jos, Iosif Gheorghian. Ca intai statator
la Bisericii româneşti din aceste principate, acesta nu s-a ridicat la masura
asteptarilor.
Pe vremea lui, ministrul Tache Ionescu a propus o lege a clerului mirean
şi a seminariilor teologice pe care mitropolitul n-a vrut să o treaca prin Sfantul
Sinod socotind-o necanonica. Astfel intra in conflict cu liberali şi este nevoit să
se retraga in 1893. Proiectul de lege a lui Tache Ionescu, care a propus
salarizarea preotilor de către stat, a intalnit şi opozitia Partidului Liberal
cunoscut şi astazi pentru atitudinile anticlericale ortodoxe. Mai semnalam ca pe
timpul guvernarii Liberalilor in Tara românească s-au savarsit numeroase
abuzuri in ceea ce priveste Biserica Ortodoxa facilitandu-le romano-catolicilor
să se intareasca. Asa se face ca in 1887 vicariatul catolic din Bucuresti a fost
ridicat la rang de episcopie şi apoi arhiepiscopie fără ca să se ceara acordul
oficial al Guvernului Roman. Acest lucru s-a facut la mica intelegere intre
liberali condusi de I. C. Brătianu şi reprezentantii papei Leon al XIII-lea. Legea
privind salarizarea preotilor a fost aprobata in 1893 pe fondul vacantei
mitropolitane şi aceasta lege prevedea salarizarea preotilor de către stat in fuctie
de studi şi după mediul activitatii.
Pentru parohiile de sat se lasa in plus şi folosirea averilor Biserici şi
folosirea terenurilor agricole. In baza acestei legi s-a facut reorganizarea
invatamantului teologic. In Bucuresti au ramas pe mai departe deschise doua
seminarii teologice: Veniamin şi Nifon, iar la Iaşi functiona un seminar superior
cu 8 clase de studiu, acestora alturanduli-se alte trei şcoli la Roman, Râmnic şi
Curtea de Arges cu trei ani de studiu. In 1902 seminariile inferioare au fost
desfiintate. Cu toate ca in timp salarile preotilor au crescut şi li s-au acordat
acestora diferite facilitati, în timpul rascoalei din 1907 pastorii au fost alturi de
rasculati. In urma demisionarii lui Iosif Gheorghian ca mitropolit primat, a fost
ales Ghenadie Petrescu de la Arges.
Acesta s-a nascut in 1836 şi de tanar s-a călugărit la Mănăstirea Cernica –
Bucuresti, a fost numit ecclesiarhul catedralei mitropolitane din Bucuresti iar in
1876 a fost ales episcop de Arges.
Ca mitropolit el si-a propus să sprijine preotimea ortodoxa şi a sprijint
legea pentru salarizarea preotilor, dar a avut mult de suferit din partea Liberalilor
care l-au acuzat de numaroase nelegiuiri. Sfantul Sinod l-a chemat la judecata şi
in mai 1896 a fost depus retragandu-se la mănăstirea Caldarusani.
In locul lui a fost readus in scaun Iosif Gheorghian. In timpul celei de a
doua pastorie amintim ca literatura teologica romana s-a imbogatit cu traduceri
din franceza şi engleza. Moare in 1909, pe 29 ianuarie. Pe vremea lui s-a
desfasurat rascoala din 1907.
La 5 februarie 1909, Colegiul Electoral alege pe Atanasie Mironescu.
Acesta a fost fiu de preot din localitatea Tohan Vaslui. S-a nascut in 1856,
studiile le-a desavarsit la facultatea de teologie din Cernauti după care a devenit
profesor de morala la facultatea de teologie din Bucuresti şi in 1858 a fost
hirotonit episcop de Râmnic. A fost cel mai cult ierarh de la inceputul veacului
20 intocmind lucrari de teologie morala şi istorie bisericeasca.
Pastoria lui n-a fost linistita datorita faptului ca pe vremea lui s-a votat
Legea consistoriului bisericesc ce prevedea ca pe lângă Sfantul Sinod să
functioneze consistoriul ca o punte de legatura intre preotii ortodocsi, preotii de
mir şi monahi. Aceasta lege n-a dobandit autoritatea scontata. Apoi
mitropolitului Atanasie i s-au facut cateva inscenari mai ales din partea
catolicilor care si-au intensificat propaganda şi, in 1911, se retrage din scaun.
Alegerea noului mitropolit s-a facut in 1912 când a fost ales episcopul
Conon Arămescu Donici de pe scaunul la Husi. Acesta, s-a nascut intr-o familie
preoteasca de lângă Roman, a studiat la Iaşi şi Cernauti, iar in 1902 este
hirotonit episcop de Husi. In timpul pastoriri sale ca mitropolit al Ungrovlahiei
s-a tipartit Biblia in 1914.
In timpul Pimului Razboi Mondial a ramas in Bucuresti unde autoritatile
germane l-au silit să semneze o proclamatie către ostasii romani prin care li se
cerea să nu ridice armele impotriva trupelor germane de ocupatie.
Dupa Primul Razboi Mondial, mitropolitul Conon a mai pastorit putin
până la 1 ianuarie 1919 când s-a retras din scaun.
Pe 1 decembrie 1918 stim ca s-a realizat unificarea nationala prin alipirea
Transilvaniei la România. Pe la sfarsitul anului 1919 s-a facut alegerea noului
mitropolit primat in persoana lui Miron Cristea ce va deveni primul patriarh al
României.
 In concluzie, pe vremea lui Cuza s-a inceput o reforma bisericeasca in
Ţările romane, că Biserica Ortodoxa Romana şi Statul Roman au colaborat şi ca
pe scaunul mitropolitan primat de la Bucuresti am avut ierarhi care si-au facut,
cu mici exceptii, datoria.

Mitropolia Moldovei in a doua jumatate a secolului al

XIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea

În 1860, ca mitropolit, ajunge Meletie Racovita 1860 – 1863. Apoi,

Chesarie şi Calinic Miclescu -în 1865. Acesta din urmă, a fost preocupat de
disciplina clerului. După 12 ani de pastorie (şi ca loctiitor) a ajuns mitropolit
primat in 1875.
Locul sau la Iaşi a fost luat de episcopul de Arges Iosif Naniescu. A fost
fiu de preot, a invatat la seminarul teologic din Buzău, apoi la Sf. Sava din
Bucuresti. Pe vremea lui s-au pus bazele noii catedrale şi a fost alaturata bisericii
Sfintii Trei Ierarhi. Seminarul teologic de la Socola a fost mutat la Iaşi. Timp de
patru ani 1883–1887 s-a tipărit o revista teologica. A scris lucrari de teologie şi
pe vremea lui s-au retiparit multe lucrari teologice. El este primul ierarh ce a
ingaduit femeilor să cante in biserica. A sprijinit studentii să invete pesete
hotare. Moare in 1902.
În locul său, ajunge Partenie Clinceni, care nu s-a ridicat la inaltimea
inaintasilor sai. In 1909 a trebuit să se retraga.
Apoi, ajunge Pimen Georgescu care n-a avut mari realizari. A izbucnit
primul razboi mondial şi el moare in 1934.

Infiintarea mitropoliei din Bucovina

In 1775 nordul Moldovei a fost cedat Austriei (Bucovina -de la generalul

Bukow care a administrat aceasta regiune). În 1918, când imperiul Austro-ungar
s-a destramat. Resedinta episcopiei de la Rădăuţi s-a mutat la Cernăuti. In 1783
episcopia de Rădăuţi a fost scoasa de sub jurisdictia mitropoliei Moldovei şi
trecuta sub cea de Karlowitz. Episcopii de Cernauti au fost numiti de împărat;
episcopul era ajutat de un vicar şi de un consitoriu (doi preoti şi doi mireni).
Primul episcop a fost Dosoftei Herescu iar acestuia i-a urmat Isaia Baloşescu. In
1873 episcopia de Cernauti a devenit mitropolie şi se urmarea dezbinarea
romanilor. Romanii din Bucovina au dorit să treaca sub jurisdictia mitropoliei
Transilvaniei reinfiintata in 1864. Primul mitropolit, Efghenie, moare in 1873.
Apoi, Teofil -moare in 1875; Teoctist -moare in 1879; Silvestru -moare in 1895,
Arcadie -moare in 1902, iar pe vremea lui Vladimir mitropolia s-a desfiintat.
Episcopia revine la Rădăuţi după primul Razboi Mondial. Pe vremea acestui
mitropolit rutenii din Ucraina au intrat in conflict cu romanii deoarece episcopii
numiti de împărat erau de neam strain. În Cernăuţi a funcţionat o Universitate în
cadrul căreia a funcţionat şi o Facultate de teologie care a avut mari profesori
cum ar fi Eusebiu Popovici, Vasile Gheorghiu, etc.

Biserica Ortodoxă după 1918

Actul de la 1 decembrie 1918 a adus schimbări atât din punct de vedere

politic cât şi bisricesc. După unificarea teritorială a Statului, se impunea de la
sine şi unificarea bisericească.
Biserica Ortodoxă din Transilvania avea o organizare corespunzătoare în
acest sens, ea fiind organizată prin Statutul Organic elaborat de mitropolitul
Andrei Şaguna.
Drept urmare, la 23 aprilie 1919, Sinodul episcopilor din Ardeal (alcătuit
atunci din episcopul Ioan Papp de la Arad şi episcopul (doctor în teologie)
Miron Cristea al Caransebeşului, a hotărât să intre în componenţa Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din Bucureşti, împreună cu întreg clerul şi
credincioşii.
La 17/30 decembrie 1919, toţi ierarhii români, s-au întrunit în şedinţă
comună, iar a doua zi s-a făcut alegerea de Mitropolit primat. În această
demnitate a fost ales episcopul Miron Cristea.
Sub conducerea lui s-au continuat pregătirile pentru unificarea
bisericească a tuturor ortodocşilor din Ţară. S-a alcătuit o comisie formată din
15 membri care să lucreze la alcătuirea unui proiect de Statut de Organizare şi
Funcţionare al B. O. R. Acest proiect, a fost mai întâi ratificat de Sfântul Sinod
apoi de către Parlamentul României, în anul 1925.
În 1923 s-a promulgat o nouă constituţie a ţării, prin care, printre altele, se
garanta Bisericii Ortodoxe “dominante”, autocefalia.
Un fapt de mare însemnătete s-a petrecut în 1925 când s-a aprobat
înfiinţarea Patriarhiei Române. Era necesar acest lucru întrucât, Biserica
Ortodoxă Română, avea aprox. 14. 000. 000 de credincioşi în 5 mitropolii
(Ungrovlahiei, Moldovei, Ardealului, Bucovinei şi Basarabiei), 18 episcopii şi
arhiepiscopii, 3 Institute teologice, 5 Academii Teologice şi mai multe Seminarii
teologice cu câte 8 clase de studiu. Pentru prima dată, acestă problemă, a fost
ridicată de către pr. Gheorghe Ciuhandu-consilier al episcopiei Aradului.
Ţinând cont de numeroasele propuneri, la începutul anului 1925, s-au
făcut formele necesare pentru realizarea acestui act. În şedinţa din 4 februarie
1925, mitropolitul Nectarie al Bucovinei a făcut propunerea de înfiinţare a
Patriarhiei Române, iar episcopul Vartolomeu al Rîmnicului a citit actul de
înfiinţare.
Propunerea de înfiinţare a Patriarhiei Române, a fost pusă în discuţie atât
în Senat cât şi în Camera Deputaţilor. Promulgarea Legii de înfiinţare a
Patriarhiei s-a făcut la 23 aprilie şi a fost publicată la 25 aprilie 1925.
Potrivit vechiului obicei, mitropolitul primat a fost ridicat la rangul de
Patriarh. Noul patriarh român, Miron Cristea, a trimis scrisori de înştiinţare către
toţi patriarhii răsăriteni, de la toţi primind scrisori de răspuns şi binecuvântări.
Patriarhul Ecumenic, Vasile II, a dat şi obişnuitul Tomos de recunoaştere la 30
iulie 1925. Noul patriarh a fost investit oficial la 1 noiembrie 1925.
Prin Legea şi Statutul de organizare din 1925 se consfinţea autocefalia
Bisericii noastre organizată în Patriarhie. În fruntea Bisericii se afla Sfântul
Sinod iar părţile constitutive ale Patriarhiei Române sunt: parohia, protopopiatul,
mănăstirea, episcopia (arhiepiscopia) şi mitropolia, fiecare unitate administrativ
bisericească fiind condusă de clerici şi mireni.
După acest act s-a aşteptat o înviorare a vieţii bisericeşti. Lucrurile nu au
mers prea uşor datorită obstrucţiilor provocate de partidele liberal şi naţional
ţărănesc care îşi disputau puterea. Biserica noastră a primit o grea lovitură prin
Concordatul încheiat cu Vaticanul la 10 mai 1927, act ce a fost votat de
Parlamentul Român la 23 mai 1929. Prin acest act s-a realizat întărirea Bisericii
Romano-catolice şi intensificarea prozelitismului catolic.
O altă lovitură s-a dat Bisericii noastre prin “Legea generală a cultelor”
din 1928, prin care Bisericii catolice I se creea un regim de favoare în raport cu
Biserica Ortodoxă-în ceea ce priveşte salarizarea clerului.

Biserica Unita din Ardeal in a doua jumatate a secolului

al XIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea

In 1848 la adunarea de la Alba Iulia s-a prpus reinfiintarea mitropoliei

ortodoxe. Episcopii uniti speriati ca se va realiza reunificarea bisericeasca au
condamnat hotărârile adunarii. Cu sprijinul mitropoliei de Esztergam s-a cerut
infiintarea unei mitropolii unite şi a doua episcopii unite. Episcopia de Blaj a
devenit mitropolie in 1850, a fost recunoscuta de papa in 1853 şi a fost pusa sub
ascultarea papei. S-a vrut să fie continuatoarei mitropoliei ortodoxe desfiintata
in 1701.
Primul mitropolit a fost Alexandru Şluţiu sub jursdictia caruia erau
episcopiile Oradiei, Gherlei şi Lugojului.
Lui Slutiu îi urmeaza Ioan Vancea care a participat la lucrările Conciliului
I Vatican unde a spijinit dogma despre infaibilitatea papei. Vancea a incercat o
catolicizare a Bisercii Unite. Moare in 1892.
Ajunge mitropolit Victor Mihali (1898-1918) a incercat catolicizarea
Bisericii Unite. Împotriva lui s-au ridicat multi intelectuali. In 1935 ajunge
mitropolit Vasile Suciu, apoi Alexandru Nicolescu -in 1941.
In 1912 a luat fiinta episcopia greco-catolica maghiara de la Haidorogh
(Ungaria); Sub jurisdictia acestei episcopii au fost trecuti şi unii romani uniti din
Satmar şi Maramures. Cu toate protestele romanilor papa Pius a aprobat
infiintarea acestei episcopii şi s-a inceput maghiarizarea romanilor. Era formata
din parohiile unite din episcopiile de Eperes (Ungaria), Muncaci (Ucraina),
Oradea, Gherla, Blaj şi unele parohii catolice care au ţinut de Esztergom
(Ungaria). Dupa 1918 o parte din aceste parohii fiind pe teritoriu românesc au
format un vicariat greco-catolic cu sediul la Carei.
In 1948 toate episcopiile greco-catolice din Romania, după exprimarea de
revenire la ortodoxie a 38 de protopopi, au fost desfiintate. Mulţi credinciosii
uniţi şi-au exprimat această dorinţă şi înainte de acest an. După 1990 Biserica
Greco Catolica a fost reactivata şi s-au reinfiintat: mitropolia Blajului,
episcopiile unite Cluj, Baia Mare, Oradea, Lugoj.
Biserica din Transilvania in timpul ocupaţiei hortiste

Prin diktatul de la Viena din 1940, Nordul Transilvaniei cu 2.667.000 de

oameni a fost anexat Ungariei. Timp de 4 ani de dominatie, populatia romana a
fost greu persecutata. 15. 000 de romani au fost ucisi, 280.000 au foat expulzati,
altii au fost dusi in lagare, s-au desfiintat scolile româneşti, a fost interzisa limba
romana şi s-au maghiarizat foarte multe nume.
Episcopul Vasile Stan de Maramures a trebuit să plece din Sighet,
episcopul Nicolae Popovici din Oradea a fost expulzat peste granita, astfel
singurul episcop român ramas in scaun a fost Nicolae Colan al Clujului. Multi
preoti au fost ucisi iar altii alungati. Episcopul de Hajdudorogh si-a intensificat
actiunea prozeritista, i-a trecut cu forta pe romanii ortodocsi la catolicism.
Guvernul Ungariei a dorit infiintarea unei mitropolii catolice pentru romani. S-a
infiintat o facultate de teologie in limba maghiara. Infrangerea Germaniei şi
Ungariei in 1944 a pus capat incercarilor de instrainare al romanilor din Nordul
Transilvaniei.

Ierarhii Biserici Ortodoxe în secolul XX

Numarul episcopilor a crescut şi configuratia mitropoliilor era astfel:
de mitropolia Ungurovlahiei apartinea arhiepiscopia Bucurestilor şi
episcopiile de Râmnic, Buzău, Arges.
De mitropolia Moldovei aparineau: arhiepiscopia de Iaşi şi episcopiile de
Roman, Husi şi Dunarii de Jos.
De mitropolia Ardealului apartineau: arhiepiscopia Sibiului şi episcopiile
de Arad şi Caransebes.
De mitropolia Bucovinei apartineau: arhiepiscopia de Chişinău şi doua
episcopii in Dalmatia.
La aceste episcopii s-au mai adaugat altele noi, cum ar fi: episcopia de
Oradea -1920, episcopia Vadului Feleacului şi Clujului -1921, episcopia armatei,
la Alba-Iulia -1921, episcopia Constanţei -1923, episcopia Cetăţii Albe -1923,
episcopia de Hotin -1923, episcopia Maramuresului -1937 (cu sediul la Sighet)
ca episcopie sufragană a mitropoliei Bucovinei şi episcopia Timisoarei -1940.

Patriarhul Miron Cristea

 A fost fiu de taran şi s-a nascut in 1868. A studiat la Nasaud, apoi la Sibiu.
La 25 aprilie 1910 ajunge episcop de Caransebes iar in 1919 ajunge mitopolit
primat şi in 1925 Patriarh la Bisercu Ortodoxe Romane. A pastorit in conditii
foarte grele fiind incurcat de partidele de atunci. A fost numit chiar prim
ministru în 1938. In 1939 pleca in Franta pentru a se vindeca de o boala dar a
murit şi este inmormantat in Catedrala Patriarhala.

Patriarhul Nicodim Munteanu

Ales pe 30 martie 1939 de pe scaunul Moldovei. S-a nascut in 1864 in

satul Pipirig intr-o familie de tarani. El a studiat la Iaşi şi Kiev, se călugăreste la
Neamt. Ajunge director la seminarul teologic din Neamt, apoi vicar al
Episcopiei Dunarii de Jos. Din 1912 este ales episcop de Husi. Din 1935
mitropolit al Mokdovei. Ca Patriarh al Biserici Ortodoxe Romane a pastorit în
vremuri grele (al doilea razboi mondial). A avut o activitate literara importanta
fiind un bun traducator, la initiativa lui fiind tipărita Mica Biblie 1913, Biblia
ilustrată 1936, Cuvantari în Postul Mare, Predici la sarbatori insemnate. Moare
la 27 februarie 1948 şi este ingropat in catedrala din Bucuresti.

Patriarhul Iustinian Marina

Nascut la 22 februarie 1901 in Suiesti Valcea; studiază la seminarul

teologic din Valcea -a obtinut şi diploma de invatator. A studiat, apoi, la
Facultatea de Teologie din Bucuresti, a fost profesor in Babeni, s-a casatorit şi a
fost hirotonit preot in 1924. La 1 decembrie 1932 este numit director la
Seminarul Teologic din Valcea. Murindu-i sotia in 1945 a fost numit vicar al
Mitropoliei Moldovei unde s-a ingrijit de asezamintele sociale organizand şi o
banca de credit. In 1947 pentru că mitropolitul Irineu s-a retras, a fost numit
loctiitor de mitropolit şi apoi ales mitropolit al Moldovei, in 1948 a fost ales
patriarh al Biserici Ortodoxe Romane pastorind până in 1977 când moare. In cei
22 de ani de patriarhat au avut loc mai multe evenimente, reusind să mentina
prestigiul Biserici Ortodoxe romane in intreaga lume. In 1948 s-a aprobat
statutul pentru organizare şi functionare a Biserici Ortodoxe Romane. A avut loc
revenirea la ortodoxie a preotilor şi credinciosilor uniti.
In 1950 se hotaraste trecerea în rândul sfintilor a unor clerici romani.
Canonizarea lor a fost facuta in 1955 (Ilie Iorest, Simion Stefan, Sava
Brancovici, Sofronie de la Cioara, Visarion Serai şi Oprea Miclăuş). A fost
reeditata in 1968 şi 1975 Biblia, s-au retiparit toate cărţile de cult, cărţi pentru
seminarii şi facultati teologice. A scris lucrarea Apostolatul Social. A avut grija
de preoti, a sustinut construirea de biserici. El poate fi considerat un vrednic
ierarh al Biserici Ortodoxe Romane.

Patriarhul Iustin Moisescu

 S-a nascut in 1910 in Cândesti -judetul Arges, a studiat la Seminarul
Teologic din Campulung Muscel; intre anii 1930-1937 a studiat la Atena
obtinand doctoratul in Teologie. A fost profesor la Seminarul Teologic Nifon din
Bucuresti şi profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie ortodoxă din
Varsovia, profesor la Facultatea de Teologie din Cernauti -1940-1946 şi la
Facultatea de Teologie din Bucuresti 1946-1956. Lucrari publicate: Sfanta
Scriptura şi interpretarea ei in lucrările lui Ioan Hrisostomul, Activitatea
Sfantului Apostol Pavel in Atena, Erarhia Bisericeasca in epoca apostolica,
studiu de specialitate. Intre 26 februarie 1955 şi ianuarie 1957 a fost mitropolit
al Transilvaniei, iar intre 1957-1967 mitropolit al Moldovei.
A participat la multe congrese interbisericesti, iar in 1967 ajunge patriarh
al Biserici Ortodoxe Romane. Este initiatorul traducerii P S B in 90 de volume.
Retipareste cărţile de cult şi tipareste cărţile pentru seminarele teologice. Moare
in 31 Iulie 1986.

Patriarhul Teoctist Arăpaşu

Nascut in Tocileni Botosani pe 7 februarie 1915 s-a călugărit trecand pe la

mănăstirile Voronet, Neamt şi Bistrita. A studiat la Cernica apoi la Facultatea de
Teologie din Bucuresti. A fost numit arhimandrit şi exarh al mănăstirilor din
Moldova -in 1946, vicar al arhiepiscopiei Iaşilor 1948-1950, episcop vicar
patriarhal 1950-1960, rector al Institutului Teologic din Bucureşti -1950-1954,
episcop al Aradului -1962-1973, arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei
1973-1977, arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei in 1977-1986. Este
reprezentantul ecumenismului româneşc. Intre lucrarile sale amintim:
Mitropolitul Iacob Putnianul, Pe treptele slujiri creştine 4 volume. A tipărit
lucrari pentru facultatile de teologie s-au restaorat monumente de arta, a avut
legaturi cu celelalte biserici surori. In timpul evenimentelor din 1989 s-a cerut
inlaturarea lui din scaunul patriarhal dar s-a revenit asupra acestei hotărâri. A
păstorit până în anul 2007. De amintit faptul că în 1999, în perioada 7-9 mai, a
avt loc vizita papei Ioan Paul II (prima într-o ţară ortodoxă).
Actualul patriarh este Daniel Ciobotea.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ales la 12 septembrie 2007,
Daniel, pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea, s-a născut la data de 22 iulie
1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia
învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.
Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar
gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, judeţul Timiş, între 1962-1966. În anul 1966
începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul
Lugoj, Liceul "Coriolan Brediceanu", între anii 1967-1970. Este absolvent al
Institutului Teologic Universitar din Sibiu, în perioada 1970-1974, unde obţine
diploma de licenţă în teologie (Noul Testament).
 În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul
Teologic Universitar din Bucureşti, apoi îşi continuă studiile în străinătate: doi
ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din
Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im
Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).
În 15 iunie 1979 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie
Protestantă din Strasbourg. Teza a primit calificativul maxim, devenind astfel
doctor al Universităţii din Strasbourg.
Din anul 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey -
Elveţia, unde între anii 1986-1988 a fost şi director adjunct. În acest timp a
deţinut şi funcţia de profesor asociat la Geneva şi Fribourg, în Elveţia.
A participat în calitate de profesor doctor în teologie la numeroase întruniri cu
caracter ecumenic peste hotare.
La 6 august 1987 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu
numele Daniel, unde a fost hirotonit preot-ieromonah. Ulterior, în octombrie
1988, este hirotesit protosinghel. În perioada 1 septembrie 1988 - 1 martie 1990,
este consilier patriarhal, director al Sectorului Teologie Contemporană şi Dialog
Ecumenic. În paralel, deţine funcţia de conferenţiar la Catedra de Misiune
Creştină a Institutului Teologic Universitar din Bucureşti. A făcut parte din
Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, înfiinţat în ianuarie 1990, a cărui
primă realizare a fost readucerea religiei în şcoli, cu concursul Ministerului
Învăţământului.
În martie 1990, a fost hirotonit episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei,
cu titlul 'Lugojanul'. După trei luni, în iunie 1990, a fost ales mitropolit al
Moldovei şi Bucovinei, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor
şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Printre realizările sale ca mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, se află
întemeierea mai multor instituţii teologice printre care Facultatea de Teologie
Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi Seminarele Teologice Ortodoxe de la
Mănăstirea Agapia, Botoşani, Dorohoi, Iaşi şi Piatra Neamţ. De asemenea, pe
plan social-caritativ, au fost înfiinţate sub îndrumarea sa o serie de aşezăminte şi
asociaţii creştine.
A fondat o serie de publicaţii religioase, la iniţiativa sa a fost înfiinţat
postul de Radio Trinitas al Mitropoliei Moldovei (1998), care a devenit repede
cel mai bun radio ortodox din ţară.
După moartea patriarhului Teoctist, la 30 iulie 2007, mitropolitul Daniel al
Moldovei a asigurat locotenenţa până la alegerea noului patriarh.
Mitropolitul Moldovei, Daniel, a fost desemnat pentru a candida pentru
funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, alături de Bartolomeu Anania,
mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi episcopul de Harghita
şi Covasna, Ioan, în şedinţa Sfântului Sinod desfăşurată la 12 septembrie 2007.
 În aceeaşi zi, Colegiul Electoral Bisericesc a ales cel de-al şaselea patriarh
al BOR, în persoana mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Daniel Ciobotea, în
al doilea tur de scrutin, cu 95 de voturi. A fost întronizat la 30 septembrie 2007.
După instalarea sa în scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române,
patriarhul Daniel a avut o activitate susţinută prin lărgirea proiectelor deja
începute, cum a fost proiectul Trinitas, la care postului de radio i s-au adăugat un
post de televiziune şi o agenţie de presă, toate alcătuind Centrul de presă
Basilica al Patriarhiei Române sau prin imprimarea unui ritm dinamic atât
lucrării pastoral-misionare a Bisericii, cât şi pe plan administrativ.
De asemenea, a fost definitivat Statutul pentru organizarea şi funcţionarea
Bisericii Ortodoxe Române, aprobat de Sfântul Sinod la 28 noiembrie 2007.
Proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, iniţiat de primul patriarh al
BOR, Miron Cristea, şi susţinut de patriarhul Teoctist, a fost preluat şi de
actualul patriarh, Daniel, care în 2007, la 29 noiembrie, a pus piatra de temelie a
catedralei cu hramurile Sfântul Apostol Andrei şi Înălţarea Domnului.
Între anii 2007 şi 2008, prin purtarea de grijă a patriarhului Daniel, la Catedrala
Patriarhală au fost executate ample lucrări de consolidare, restaurare şi
înfrumuseţare.
După alegerea sa ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul
Daniel a efectuat mai multe vizite în afara ţării. Astfel, în perioada 27 mai - 2
iunie 2009, însoţit de o delegaţie a BOR, a efectuat o vizită irenică frăţească la
Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. În perioada 12-16 iunie 2009, a
efectuat o vizită pastorală în Austria. În perioada 9-17 iulie 2009, patriarhul
Daniel, însoţit de o delegaţie a BOR, a efectuat o vizită canonică în Franţa,
prima vizită a unui patriarh român în această ţară în ultimii 70 de ani.
Patriarhul Daniel a efectuat o vizită canonică de cinci zile în Spania, în perioada
16-21 aprilie 2010, pe parcursul căreia a pus piatra de temelie pentru viitoarea
Catedrală episcopală din Madrid.
În perioada 9-13 aprilie 2011, a efectuat o vizită canonică la Strasbourg, la
invitaţia mitropolitului Europei Occidentale şi Meridionale, Iosif. Tot în anul
2011, a efectuat o vizită canonică în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a
Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, în perioada 9-12 septembrie, la invitaţia
arhiepiscopului Serafim, mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
Patriarhul Daniel a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul
Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce, la 30 septembrie 2007, dată la
care a fost întronizat în scaunul patriarhal.
De asemenea, a primit cu ocazia Zilei Naţionale a României, la 1
decembrie 2011, emblema "Onoarea Armatei României", conferită de ministrul
Apărării Naţionale, Gabriel Oprea. La 7 decembrie 2011 a primit titlul de Doctor
Honoris Causa al Universităţii ''Babeş-Bolyai'', în cadrul unei ceremonii
desfăşurate în Aula Magna a instituţiei din Cluj-Napoca.
La 1 iulie 2012, cu prilejul vizitei canonice pe care a făcut-o în Episcopia
Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, patriarhul Daniel a primit
titlul de cetăţean de onoare al oraşului Negreşti Oaş şi titlul de cetăţean de
onoare al municipiului Satu Mare.
Pe 29 octombrie 2012, patriarhul Daniel şi ministrul Dezvoltării
Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, au semnat un contract care prevedea
că lucrările de consolidare, reabilitare şi restaurare a Palatului Patriarhiei vor fi
finanţate din fonduri europene.