AIO - VII Anuarul de Istorie Orală

Florin STAN

MĂRTURII DESPRE O ISTORIE EROICĂ - ISTORIE TRAGICĂ.

REZISTENŢA ANTICOMUNISTĂ DIN MUNŢII APUSENI
(MUNTELE BĂIŞORII). GRUPUL „DIAMANDI IONESCU”

Fenomenul rezistenţei armate anticomuniste, subiect tabu în regimul

comunist, a stârnit, după 1989, numeroase dispute legate de amploarea
fenomenului, de importanţa lui în istoria noastră, de calitatea morală a
celor care s-au opus sovietizării etc. De la caracterizarea susţinătorilor
rezistenţei drept o mână de fugari, hoţi, dezertori animaţi de rusofobie,
până la hiperbolizarea figurilor şi acţiunilor rezistenţei considerată mai
importantă decât evenimentele din Ungaria anului 1956 sau cele din
Cehoslovacia din 1968, toată plaja analizei istorice a fost explorată.1
Acest bipolarism se explică, în cea mai mare parte, prin partizanatul
datorat participării directe sau prin misiunea asumată de descendenţi de a
apăra poziţiile şi memoria celor implicaţi – represaţi şi represori. Între cele
două extreme se plasează analizele istorice care au încercat să trateze
accesele de subiectivitate prin aplicarea unor metode moderne şi a unor
analize obiective.
Dintr-o astfel de perspectivă circumscrisă valorilor obiectivităţii se
doreşte a fi realizat şi prezentul studiu pe tema grupului de rezistenţă
anticomunistă condus de Diamandi Ionescu. În literatura de specialitate,
informaţiile referitoare la acest grup sunt cu totul lacunare şi uneori
imprecise.2 Puţinele menţiuni referitoare la acest grup se referă, de obicei, la
faptul că partizanii au reuşit să declare comuna Muntele Băişorii din judeţul
Cluj, „comună liberă de comunism” pentru o zi şi o noapte şi asta tocmai
când teroarea stalinistă se declanşase şi se generalizase. În aceste condiţii,
prin îmbinarea informaţiilor de arhivă cu cele din ancheta orală făcută pe

1
M. Bejenaru, Să lupţi pentru a muri, în „Dosarele istoriei”, an VII, nr. 12, (2002),
p. 19; Paula Ivan, Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Munţii Apuseni în
sursele arhivistice şi cele de istorie orală - comparaţie, în Anuarul Arhivelor
Mureşene, II, 2003, p. 294.
2
Noi nu am avut tinereţe, Alba-Iulia, 2001, pp. 59-60.
183
Florin Stan Grupul “Diamandi Ionescu“

teren, în „lumea celor mici”, printre posesorii istoriei trăite, am încercat să

conturăm o imagine cât mai detaliată a activităţii acestui grup.
Constituirea în zona Muntelui Băişorii (Munţii Apuseni) a grupului
condus de Diamandi Ionescu se produce, la fel ca şi în celelalte cazuri din
ţară, în condiţiile tulburi generate de măsurile guvernului Petru Groza:
desfiinţarea partidelor istorice, P.N.Ţ. şi P.N.L. (august 1947), înmulţirea
cazurilor de persoane dispărute, amplificarea, din 1947, a zvonurilor despre
viitoarele arestări în masă3, epurarea armatei, subordonarea justiţiei etc.
În ceea ce priveşte detaliile începuturilor poziţionării liderilor
grupului în conflict cu noul regim, acestea sunt, încă, neclare. Ion Cârja
afirma că Diamandi Ionescu a protestat faţă de falsificarea alegerilor din
noiembrie 1946, ceea ce a determinat arestarea şi încarcerarea sa în 1948 la
Siguranţa din Turda. De aici, spărgând uşa şi sărind gardul din scânduri
care împrejmuia curtea clădirii Siguranţei, împreună cu un alt coleg şi un
student au fugit pe Valea Arieşului în sus şi apoi pe Valea Ierii.4 Probabil
că, într-un fel sau altul, autorităţile l-au pus sub incidenţa legislaţiei
adoptate după 1945 în vederea urmăririi şi pedepsirii celor vinovaţi de
„dezastrul ţării” şi de crime de război sau împotriva păcii şi umanităţii.
Astfel, potrivit acestora, practic, orice ofiţer din armata română care a
luptat pe frontul de est putea fi acuzat că „s-a pus în slujba fascismului şi a
hitlerismului şi prin fapte proprii a contribuit la realizarea scopurilor lor
politice.5 De fapt, sentinţa pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în cazul
Diamandi Ionescu îl acuză pe acesta că „în 1944 a fugit împreună cu
armatele hitleriste şi apoi s-a reîntors în ţară trimis de agenţiile imperialiste
de spionaj pentru a organiza acte de sabotaj.6 Această acuză nu este
confirmată nici de alte surse scrise, nici de mărturiile celor care l-au
cunoscut, aşa că este foarte posibil - ca şi în alte cazuri - ca ea să fi fost
fabricată de procuratură pentru ca epurarea şi încarcerarea subiectului să
aibă o acoperire juridică.
Cât priveşte zona Văii Arieşului, credem că aceasta era cunoscută
pentru Diamandi Ionescu cel puţin din două motive: în primul rând pentru
că, fiind căpitan în flotila de aviaţie de la Turda, o survolase în mod sigur,

3
Ghiţă Ionescu, Comunismul în România, Bucureşti, Litera, 1995, p. 161.
4
Ion Cârja, Canalul morţii, Bucureşti, Cartea Românească, 1993, pp. 96-97.
5
Legea nr. 312/1945 publicată în Monitorul Oficial (M.O.), nr. 94, 24 aprilie 1945;
Decretul nr. 1716 din 15 august 1947 publicat în M.O., nr. 189, 18 august 1947.
6
NU, an III, nr. 67, 3-7 martie 1992, p. 12.
184
AIO - VII Anuarul de Istorie Orală

iar în al doilea rând pentru că se ştie că era foarte bun prieten cu preotul
greco-catolic din Moldoveneşti, Laurenţiu Pop, Iuliana Neagu, care este
născută în localitate, îşi aminteşte de prietenia dintre cei doi: „Io eram
tânără... el era domn şi era prieten cu preotul şi mai venea cu o familie din
Cluj şi se distrau acolo. Era un domn înalt, frumos... şi doamna lui
Diamandi era foarte frumoasă. Cred că locuiau în Turda.”
Aşadar, împreună cu alţi doi „fugari”, Iosif Codoreanu şi Simion
Gălbează, Diamandi Ionescu străbate satele din zona Arieşului Inferior -
Valea Ierii (Cheia, Moldoveneşti, Ocoliş, Cheile Runcului, Lunca Largă,
Agriş, Surduc, Iara, Cacova Ierii, Băişoara, Muntele Băişorii) şi creează
peste tot mici nuclee de sprijin. Era perioada anilor 1948-1949, când lumea
satului captase informaţiile aduse de pe front legate de realitatea sovietică,
de colhoz, de închiderea bisericilor şi de impunerea unor conducători fără
Dumnezeu etc. „Păi erau de acord cu ei, că veneau comuniştii pe ei şi le
luau tot ce aveau şi de asta erau cu ei. Ştiau despre comunism că erau care
fuseseră în război şi fusese prizonieri în Rusia. Şi spunea că era exact cum
o fost la noi. Că i-o luat omului orice... O luat găina, oaia, mielul, lâna,
laptele. Aşa o zis că o fost în Rusia şi aşe o fost şi la noi.” (Filon Cirebea)
După mai multe căutări, centrul activităţii grupului s-a stabilit în
zona comunei Muntele Băişorii din judeţul Cluj. Relieful montan, peisajul
forestier, spaţiile vaste greu de controlat de autorităţi reprezentau condiţii
favorabile desfăşurării unei acţiuni de rezistenţă armată. În plus, în
apropiere, pe Muntele Mare, în 1948 - începutul lui 1949, activa grupul
Dabija-Macavei. Conform lui Ion Cârja7, ambele grupuri au avut legături
cu „Liga Apuseană a Moţilor”, organizaţie condusă de Alexandru Lazăr,
care îşi propunea tocmai sprijinirea rezistenţei anticomuniste.
La Muntele Băişorii, puterea comunistă îl instalase ca primar pe
Rîştei, fost muncitor, zilier prin sat. El îi lua locul la Primărie lui Vasile
Felea, care fusese primar mai bine de zece ani. Impunerea unui primar din
straturile cele mai sărace precum şi corvezile şi cotele la care erau supuşi au
fost semnalele pe care sătenii le-au perceput ca fiind începutul procesului de
sovietizare. „Rîştei a fost primar. Înaintea lui a fost Felea Vasile. Pă ăsta
comuniştii l-o dat jos şi l-o pus pe Rîştei.” (Simion Marc) „Unii oameni au
suportat o mizerie... Nu puteai satisface pretenţiile pe care le aveau dregătorii
satului de la tine. În zua de Paşte te mâna să mături drumurile, numa’ să nu te
lase în pace. Te mâna la plug în zua de Paşti, te mâna să râneşti veceurile în

7
Ion Cârja, op. cit., p. 87.
185
Florin Stan Grupul “Diamandi Ionescu“

zua de Paşti.” (Vasile Iancu) „Oamenii trebuiau să dea tot felul de cote şi
vroiau să scape de comunism.” (Samson Herculea)
Bulversarea ordinii fireşti din lumea satului a dus şi la apariţia unor
fenomene psihologice hieratice, în acest sens, Ion Cârja amintindu-şi că
prin anii 1948-1949, moţii de la Muntele Mare vorbeau despre arătarea
unor minuni (Fecioara cu Pruncul, Mireasa) care-i îndemnau pe oameni să
se întoarcă la Dumnezeu pentru a scăpa ţara de sânge nevinovat.8
Starea de nemulţumire s-a concretizat în constituirea unui grup de
localnici care şi-a manifestat deschis ostilitatea fată de ordinea comunistă.
Principalul actor al acestui grup a fost Victor Marc, ginerele fostului primar
Vasile Felea. Din relatările subiecţilor anchetei orale reiese că au existat
mai multe episoade ale conflictului deschis dintre Victor Marc şi primarul
Rîştei. „Primaru’ s-o dus la crâşmă şi ăsta, ginerele fostului primar, om
prezentabil, zâce: Hai, măi primare, să-ţi dau un pahar de jinars. Şi
primarul zâce: Numai puţin. Ăsta vede că nu acţionează când l-o chemat,
mere la el şi-i puşcă una de l-o dărâmat.” (Iustin Vârtan) „Eram amândoi
cu căruţele într-o sară. Şi când am trecut pă lângă casa lui Râştei, Victor
Marc o vrut să-l bată pe Râştei. Zicea: Ăsta să ne conducă, prăpăditu’
ăsta? Şi o luat pietre, o dat şi o spart geamurile.” (Samson Herculea)
Prin intermediul pădurarului Vasile Marc, Victor Marc şi oamenii
care-l susţineau au intrat la începutul lui 1949 în contact cu Diamandi
Ionescu şi astfel s-a format grupul de partizani de la Muntele Băişorii. În
ceea ce priveşte componenţa grupului, aceasta era următoarea: Diamandi
Ionescu, fost căpitan de aviaţie la Turda, născut în 1921 la Galaţi9, Iosif
Codoreanu, născut în 1926, comerciant cu domiciliul în Cluj, Simion
Gălbează, Victor Marc, Vasile Marc, Samson Muntean, Victor Lădar
(acesta din urmă se pare că-i fusese subordonat în armată lui Diamandi
Ionescu - n. n.), Samson Cirebea, Vasile Giurgiu, Simion Grozav, Nicodim
Cirebea, Bugnea Obreja şi Puiu Miron Bota (ultimii doi erau din Cheile
Runcului - n. n.).
O primă acţiune a grupului a fost atacarea cooperativei (magazinul -
n. n.) din comună. Devenit proprietate de stat, magazinul simboliza şi el
noul regim. De aceea, probabil, partizanii au luat de aici tot ce aveau
nevoie (mâncare, bocanci etc.). Cei doi jandarmi din comună, însoţiţi de
pădurarul Vasile Vârtan au încercat să-i prindă, aşa cum îşi aminteşte

8
Ibidem, p. 66.
9
Conform adresei Tribunalului Militar Cluj nr. S/49/A/22. 07. 2003.
186
AIO - VII Anuarul de Istorie Orală

Iustin Vârtan, fratele pădurarului. „Avem un frate, Vasile Vârtan, era

pădurar. L-o luat cu ei ăştia din sat, jandarmii ăia doi şi să să ducă acolo, la
grajdu’ ăla să-i descopere. Când s-o dus să desfacă uşa, ăia o tras cu
pistoale, da’ nu prin uşă, da’ jos, la picioarele lor. Şi-atunci ăştia or fugit
de-acolo. Jandarmii o scăpat o fujit pă un pârâu în jos...”
Ulterior a fost atacată şi cabana de la Muntele Băişorii, precum şi un
autobuz cu turişti: „O mărs la cabană şi acolo Diamandi o luat dispozitivul
ăla de emis ce-l aveau acolo ca să nu poată să-i prindă. Şi Victor Marc l-o
descălţat pă nu ştiu ce om de bocanci, că avea bocanci de alpinist. Cu ăia l-
o împuşcat. Când am mărs io, era descălţat, îi rămăseseră numai obielele.
Erau bocanci alpini, cum se făceau la Mociorniţa.” (Vasile Iancu)
La scurtă vreme, partizanii au pus practic stăpânire pe comună.
Umblau cântând prin centrul comunei „Trăiască regele” şi „Să trăiască
partizanii, Anglia şi americanii”, au intrat în biserică, apoi în Primărie, de
unde au luat mai multe documente (tablouri, însemne ale partidului,
dosarele şi tabelele cu cote obligatorii) pe care le-au ars. Pentru a împiedica
informarea autorităţilor, au tăiat şi firele telefonice. O parte a subiecţilor
intervievaţi confirmă versiunea lui Ion Cârja conform căreia jandarmii şi
reprezentanţii autorităţilor au fost „arestaţi” de partizani.10 „Ştiţi că pă
vremea aia o fost preşedinte de consiliu şi se pare că l-o cam bătut ăştia, o
fost arestat.” (Vasile Iancu) „Şi l-o luat Victor Marc, l-o luat de la Primărie
să-i ducă cu ei... era şi un căpitan. Victor Marc l-o luat pă preşedinte şi l-o
băgat într-o pivniţă la o familie acasă şi i-o dat o palmă preşedintelui.”
(Samson Herculea)
La şcoală, luptătorii au organizat o adunare unde Diamandi Ionescu
le-a explicat oamenilor obiectivele activităţii partizanilor şi le-a cerut să se
ridice la luptă. „O zis că se va face o răscoală ca pă timpul lu’ Horea. Şi
cine nu va participa va fi aruncat în casă şi ars de viu. Răscoală împotriva
comunismului. Şi se vor face patru focuri pă munţi şi atunci lumea să
meargă la atac... Nu ştiu dacă s-o aprins focurile, da’ lumea nu o mers la
atac şi ei o fost prinşi şi condamnaţi la moarte.” (Vasile Iancu)
În urma acestor acţiuni, comuna Muntele Băişorii a fost declarată de
partizani, pentru o noapte şi o zi, „comună liberă anticomunistă, dependentă
doar de voinţa poporului”.11 În ziua următoare, Securitatea şi trupele armatei
au împânzit zona, încercând să lichideze grupul de rebeli. „Muierea mea o

10
Ion Cârja, op. cit., p. 98.
11
Ibidem, p. 97.
187
Florin Stan Grupul “Diamandi Ionescu“

născut un copil. Şi am mărs la Iara cu calul socrului, că o fost beteagă. Şi am

vinit până la Baie şi nu ne-o mai lăsat să venim noaptea, că venise
Securitatea aicea, era armată, ca să-i prindă pă ăştia...” (Simion Marc)
Partizanii s-au retras pe munte, iar armata a început să scotocească
în căutarea lor. „S-o organizat un fel de triere. Atâta o venit militari, că doi
versanţi, de la o porţiune de sat, de la capătul satului, sus spre munte, o luat
aşe persoană cu persoană. O triat pădurea... n-o găsit nimic, că ăia aveau
semnalizare...” (Iustin Vârtan)
La începutul lunii august 1949, Securitatea a încercat să-i prindă pe
conducătorii partizanilor. În timp ce aceştia se aflau ascunşi în grajdul de oi
al lui Victor Felea (cumnatul lui Victor Marc), securiştii le-au trimis prin
acesta o sticlă cu băutură (interlocutorii noştri susţin că era otrăvită - n. n.),
rugându-i să se predea. Numai Victor Marc a acceptat. În urma refuzului,
securiştii au tras cu trasoare în acoperişul de paie al grajdului şi l-au
incendiat, însă partizanii au reuşit să fugă în pădure. Victor Marc a fost dus
cu maşina mai jos de sat, la Lunca Morii şi acolo, la 6 august 1949, a fost
împuşcat de către celebra securistă din Turda, Margareta Hegheduş,
poreclită „Cap de cal”.
În cele din urmă, prin septembrie 1949, la Şesul Cald, a avut loc o
confruntare directă între partizani şi forţele de represiune. Atunci s-a
petrecut, probabil, episodul în care au fost aprinse focurile pe munţi pentru a-
i chema la luptă pe oameni. „Ne-o pus pă mine şi încă pă tri, ne-o trimis să
mergem într-un vârf de deal să facem foc şi să pornească lumea la atac. No,
ne-am dus, am aprins, că o fost rămasă frunziş din ăla an, am aprins şi ne-am
dus în treabă.” (Filon Cirebea) În confruntarea cu partizanii, Securitatea a
folosit femeile şi copiii pe post de zid uman. „De la Şesul Cald a luat aşe
nişte oameni în izmene, nişte copii: Felea Nicodim, Felea Vasile... i-o dus
Securitatea.” (Simion Marc) Ca urmare a acestui fapt, partizanii s-au retras
pe o vale împădurită, iar Diamandi Ionescu a dat drumul dintr-un ţarc vacilor
care, înnebunite de frică, se pare că alergau în toate părţile, iar el a reuşit să
fugă în pădure, călare pe un bou.12 În luptele de la Şesul Cald, unul dintre
jandarmii din Băişoara şi-a pierdut un ochi: „Am avut aici un maior de
jandarmi şi mi se pare că o rămas fără un ochi de acolo.” (Vasile Iancu)
Acţiunea de la Şesul Cald a însemnat practic momentul destrămării
grupului de partizani. Cei trei străini de sat: Diamandi Ionescu, Iosif
Codoreanu şi Simion Gălbează au plecat din Muntele Băişorii, iar în ceea

12
Noi nu am avut tinereţe, p. 60.
188
AIO - VII Anuarul de Istorie Orală

ce-l priveşte pe acesta din urmă, se pare că a încercat să treacă graniţa în

Iugoslavia şi a fost împuşcat. Iosif Codoreanu a dat curs ordinului de
încorporare pe care l-a găsit acasă când s-a întors la Cluj, iar Diamandi
Ionescu s-a ascuns o vreme pe la rudele sale din Galaţi şi Bucureşti.
După confruntarea de la Şesul Cald, în Muntele Băişorii Securitatea a
reuşit să-i aresteze pe doi dintre principalii componenţi ai grupului: Vasile
Marc, pădurarul care juca rolul de om de legătură între Diamandi Ionescu şi
alţi membri ai rezistenţei, inclusiv cu militari de la Turda, şi Samson
Muntean, în casa căruia, pe Valea Mămăligii, aveau loc întrunirile grupului.
„S-o dus la Munteanu, i-o înconjurat casa... şi nu ştiu... pă geam sau cum, o
intrat în casă. Da’ el n-avea armă... şi n-o avut vreme nici să acţioneze, că nu
era în vârstă, la 50 şi ceva de ani... L-o prins, l-o prins şi pă Vasile Marc, i-o
dus până... spre munte, mai sus de Băişoara, era o mănăstire, şi acolo i-o
executat pă amândoi. Acolo i-o şi înmormântat.” (Iustin Vârtan)
De fapt, cei doi luptători au fost anchetaţi la Securitatea din Turda şi
abia după aceea au fost executaţi. „Pă Marc Vasile şi Muntean Samson i-o
dus la Seguritate şi de la Seguritate i-o adus şi i-o împuşcat acolo unde-i
mănăstirea.” (Simion Marc)
Arestarea celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la rezistenţa
anticomunistă de la Muntele Băişorii (exceptându-i pe cei arestaţi în
august-septembrie 1949 şi executaţi pe loc) a început cu Diamandi Ionescu
şi Iosif Codoreanu. Amănuntele referitoare la aceste momente le avem de
la Vasile Iancu; cel care a vorbit cu aceştia în timpul procesului de la Cluj:
„Securitatea venea mereu la Muntele Băişorii ca să-i prindă. Dacă o văzut
că nu mai are rost să steie aici, Diamandi Ionescu s-o dus şi s-o angajat la
„Carbochim”, la Cluj. Pe vremea aia îi spunea „Electrocarbo”. Între timp,
soţia lui o fost funcţionar la Fabrica de Sticlă din Turda şi o intrat în
legătură amoroasă cu un ofiţer de Securitate şi i-o spus că bărbatu-so
lucrează la „Carbochim”. Şi s-o dus câţiva securişti în civil în cantina
„Carbochimului”, că mâncau de amiază, şi aveau fotografia de la soţie şi l-
o văzut şi l-o filat... Şi ăsta o scos un pistol de şold 636 şi o vrut să să-
mpuşte, da’ ăştia o sărit pă el. Asta ne-o povestit la proces chiar
Diamandi... Zice: Dacă reuşeam să mă împuşc nu eraţi aicea. Odată cu el
o fost arestat şi Iosif Codoreanu. Ăsta, cât timp o stat la Muntele Băişorii, i-
o vint chemare în armată. Şi când o vint acasă o găsit ordin de chemare
lipit pă uşă. S-o dus şi s-o prezentat la unitate. Într-o zi, un ofiţer i-o zis:
Gată-te şi te du în delegaţie. Ăsta şi-o dat sama. O zis că l-o scos afară şi
nu i-o dat nici puşcă nici nimic, cum îi în delegaţie în armată. Şi-o dat
seama că îi arestat şi o sărit din tren. Şi apoi l-o prins.” (Vasile Iancu)
189
Florin Stan Grupul “Diamandi Ionescu“

Martorii evenimentelor susţin că declanşarea valului de arestări în

zona Băişoara-Muntele Băişorii s-a făcut la 24 iunie 1950, în noaptea de
Sânziene. „N-o ştiut lumea că-s partizan până la Sânziene, când o vinit
Securitatea şi m-o arestat.” (Vasile Iancu)
Din registrele Penitenciarului Cluj13 reiese însă că internările în
penitenciar s-au făcut începând cu data de 15 iulie 1950. Este posibil ca
ambele variante să fie valabile, intervalul 24 iunie-15 iulie putând fi explicat
printr-o perioadă de anchetă la Securitatea din Turda şi din Cluj. Nu ştim
exact câţi oameni au fost arestaţi în acest dosar. Interlocutorii noştri afirmă că
peste 25 de persoane au fost arestate numai din Muntele Băişorii, dar în mod
cert acestora li se adaugă şi locuitorii celorlalte sate. Eugen Şahan vorbeşte
de 71 de luptători14, iar alte surse avansează cifra de 59 de ţărani arestaţi şi
torturaţi, în afara celor trei conducători şi a celor executaţi.15 În registrele
Penitenciarului Cluj am reuşit, deocamdată, să identificăm 53 de persoane
condamnate prin două sentinţe: 937/1.12.1950 şi 981/27.12.1950. În cazul
tuturor inculpaţilor, fapta incriminată este „crimă de uneltire contra securităţii
interne”.16 Dacă nu îi avem în vedere pe cei trei conducători, pedepsele au
fost între 1 an şi 20 de ani, iar cea mai mare condamnare a primit-o Simion
Grozav - 20 de ani, pedeapsă comutată apoi în 15 ani de muncă silnică.17
Acesta, împreună cu Victor Lădar, condamnat la 12 ani închisoare18, după
eliberare au fost trimişi cu domiciliul forţat în Bărăgan.
Între cei închişi se aflau şi Ştefan Vâtcă, cu o condamnare de 7 ani19
şi Vasile Vâtcă, cu o condamnare de 10 ani.20 Deşi aveau condamnări
limitate, ei au fost asasinaţi de Securitate după proces.
În ceea ce-i priveşte pe Diamandi Ionescu, Iosif Codoreanu şi
Simion Gălbează, ei au fost condamnaţi la moarte. Primii doi au fost

13
Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj (ANDJC), Fond Penitenciarul Cluj,
dosar 57/1950, ff. 54-136.
14
Eugen Şahan, Transporturile morţii în contextul rezistenţei naţionale. Unele
aspecte ale crimei politice în comunism (1945-1964), în „Analele Sighet 1.
Memoria ca formă de justiţie”, Bucureşti, Academia Civică, 1995, p. 141.
15
Remember for the Future. The Armed Anticommunist Resistance in Romania
During (1944-1962), Cluj-Napoca, Argonaut, 2004, p. 22.
16
ANDJC, Fond Penitenciarul Cluj, dosar 57/1950, ff. 54-136.
17
Ibidem, f. 104.
18
Ibidem, f. 101.
19
Ibidem, f. 88.
20
Ibidem, f. 86.
190
AIO - VII Anuarul de Istorie Orală

executaţi la Penitenciarul din Cluj la 17 mai 1951. Actele lor de deces cu

numerele 629/1951 respectiv 631/1951, fără a specifica nimic la cauza
morţii se găsesc la Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Rezistenţa armată anticomunistă din zona Muntele Băişorii s-a
conturat prin colaborarea grupului de străini cu numeroşii localnici
nemulţumiţi din zonă. La o analiză simplistă s-ar crede că a fost vorba doar
de un scandal iscat de membrii familiei Felea, care se vedea marginalizată
de noul curs pe care îl luase viaţa politică şi socială în România, însă, o
analiză de profunzime arată că a fost vorba de o acţiune de coagulare în
zonă a unui nucleu de rezistenţă armată anticomunistă.
Activitatea lui Victor Marc şi a lui Diamandi Ionescu se pare că a avut
un masiv sprijin din partea localnicilor, care le-au oferit arme, mâncare,
îmbrăcăminte, adăpost etc. Acest ajutor s-a datorat şi strădaniilor lui
Diamandi Ionescu de a se prezenta ca un pion dintr-un plan mai vast, care
beneficia de sprijinul armatei române şi al Occidentului, aşa cum îşi
aminteşte unul dintre martorii noştri. „O zâs că are legătură cu armata. Şi o
fost un locotenent de aviaţie la Turda, Gheorghe Spulbatu, pă care l-o rugat
să deie o tură cu avionul p-aici să vadă oamenii că nu-i singur. L-o arestat şi
pă ăla... L-am văzut la Securitate la Turda... era cu manta fără epoleţi. Şi o zis
că atunci când vom proceda la răscoală, se vor răscula şi alţii.” (Vasile Iancu)
Au fost, desigur, în zonă şi mulţi sceptici, care au preferat să nu se
amestece, fie pentru că ajunseseră la concluzia că în faţa sovietizării nu se
putea face nimic (cazul lui Iustin Vârtan - n. n.), fie pentru că aveau o
filosofie a autoconservării în raport cu autoritatea, de orice culoare era
aceasta (cazul lui Samson Herculea - n. n.). Aşadar, reacţia sătenilor nu a
fost una omogenă, de susţinere a grupului. Au existat, în mod cert, chiar şi
cazuri de colaborare cu Securitatea, aşa cum îşi amintesc unii dintre
interlocutorii noştri: „În sat erau diferiţi codoşi care pârau.” (Vasile Iancu);
„Cred că au fost informatori. De tri-patru ori o dat buzna Securitatea peste
partizani şi cred că numa’ trimişi de cineva, sau anunţaţi, sau aşa ceva.”
(Filon Cirebea) Practic, pentru a opera într-un teren necunoscut şi foarte
vast, Securitatea avea nevoie de aceste „unelte ale lucrătorului de
Securitate”, cum îi numea Gheorghe Pintilie pe informatori.21 De altfel, aşa
cum se poate vedea din toate lucrările care tratează subiectul rezistenţei
anticomuniste din România, reţelele informative au jucat peste tot un rol
decisiv în eliminarea partizanilor şi, probabil, că aşa s-a întâmplat şi aici.

21
L. Hriţcu, Reţeaua informativă în acţiune, în Dosarele istoriei, VII, nr. 12, 2002,
p. 31.
191
Florin Stan Grupul “Diamandi Ionescu“

Activitatea grupului desfăşurată pe parcursul anului 1949 considerăm

că se încadrează în tipul acţiunilor „de guerilă”, aşa cum fuseseră ele
definite în Conferinţa de la Geneva din 1949.22 Au avut un caracter militar,
scop politic, susţinere populară şi, încadrându-se în tipul de acţiuni încurajate
de CIA de la începutul lui 194923, aveau şi susţinere internaţională.
Hotărâtă să nu tolereze nici o tentativă de subminare a noii autorităţi
a statului, acest tip de acţiuni a determinat o reacţie foarte dură din partea
Securităţii care, pentru a-i speria pe localnici, a trecut la execuţii demonstra-
tive în Muntele Băişorii (Victor Marc, Vasile Marc, Samson Muntean,
Costică Vodă), în Cheile Runcului (Bugnea Obreja şi Puiu Miron Bota) şi
în Maşca (Gheorghe Ilea şi Ilie Ilea).
Efectele represiunii comuniste se mai pot vedea şi astăzi în zonă.
Sătenii din Muntele Băişorii sunt divizaţi în două grupuri în ceea ce
priveşte atitudinea lor faţă de evenimentele din 1949. În timp ce unii
continuă să creadă că rezistenţa anticomunistă a fost reală, ceilalţi sunt
convinşi că totul a fost doar un joc al Securităţii, iar cei trei „străini” -
Diamandi Ionescu, Iosif Codoreanu şi Simion Gălbează au fost oamenii
acestei structuri. Din prima categorie fac parte subiecţii care s-au implicat
conştient în lupta anticomunistă şi i-au cunoscut mai bine pe cei trei. A
doua categorie este formată din cei care au participat întâmplător la
rezistenţă şi din indivizi care, dintr-un motiv sau altul, au rămas în afara
confruntărilor din 1949. Judecăţile acestora sunt tranşante, dure şi nu
suportă contraargumente: „Mie de-asta mi-i ciudă că ăştia tri care o fost cu
unchiu’ Victor o fujit şi nu i-o ’puşcat, numa’ pă unchiu’ l-o puşcat.
Diamandi şi ăilalţi doi o fugit, că erau din Securitate... Ei o rămas
nepuşcaţi... Ştia tătă lumea şi le zâcea partizani, da’ nu o fost partizani.”
(Simion Marc) „Unchiu Victor, cât o stat cu ei, o trăbuit să-i puşte pă tustri
şi atunci nu murea... Doră o fost pă la mulţi oameni de o mâncat şi o băut şi
i-o scris pă tăţi bine...” (Gligor Marc) „În 1951 (sic!) au sosit la Muntele
Băişorii informatorii Securităţii care promiteau oamenilor o viaţă mai bună
şi funcţii importante.” (Liviu Cirebea)
Este foarte posibil ca varianta conform căreia cei trei partizani erau
oamenii Securităţii să fi fost lansată chiar de forţele de represiune pentru a
submina solidaritatea comunităţii cu partizanii, iar de aici încolo s-a

22
M. Bejenaru, op. cit., p. 18.
23
Ibidem, p. 25.
192
AIO - VII Anuarul de Istorie Orală

declanşat acel mecanism viclean al receptării şi transmiterii oricărui mit.24

Grupul a triat informaţiile în funcţie de interesele, de viaţa sa socială.
Versiunea „oferită” a răspuns aşteptărilor „auditoriului”, a fost considerată
verosimilă şi acceptată. Conştiinţa colectivă a acestui grup a cunoscut un
fenomen de alienare prin care încerca să evadeze din realitatea traumatizantă
în care unii ajunseseră să cunoască duritatea represiunii, deşi avuseseră
doar legături tangenţiale cu rezistenţa (oferiseră alimente, ţigări etc.), iar
ceilalţi trăiau sub teroarea psihică a unei posibile arestări datorate informaţii-
lor culese de autorităţi. Aşadar, varianta cu „oamenii Securităţii” a reprezen-
tat o formă de autojustificare a atitudinii adoptate în 1949 şi de traversare,
de depăşire a acestui moment biografic care exceda derularea liniară a
vieţii ţărăneşti. Pe unii i-a ajutat să creadă că suferinţa lor fusese provocată
de o forţă nefiresc de perfidă care îşi propusese, şi reuşise, să-i atragă într-o
capcană pentru a-i putea persecuta. Celorlalţi, ţăranilor care nu s-au
implicat, le-a confirmat înţelepciunea pe care o dovediseră atunci când ei
nu se lăsaseră ghidaţi de nici o idee, când pentru ei nu avea importanţă cine
şi cum conduce. „Io i-am spus, pentru mine conducă şi ţiganii, ce treabă
am io?” (Samson Herculea)
Aşadar, putem afirma că partizanii care au acţionat în zona Muntele
Băişorii din Munţii Apuseni au reprezentat un grup anticomunist, format din
persoane care aveau în comun idei antisovietice. „Eram în P.N.Ţ., că aicea,
în Moldoveneşti, tăţi erau ţărănişti. Şi popa era şi ăştia din Cheia, tăţi eram
ţărănişti.” (Neagu Dumitru) „Aici pă la Băişoara şi Muntele Băişorii tăţ cam
cu liberalii erau... Dincolo, la Agriş, acolo erau ţărăniştii.” (Vasile Iancu)
În ceea ce priveşte acuzele aduse de unii că mişcarea de rezistenţă s-
ar identifica, în parte, cu reprezentanţii fostei Mişcări Legionare, nu sunt
valabile aici, interlocutorii noştri susţinând că nu a fost nici un legionar în
grup. „La noi n-o fost legionari. Numai unul, Belea Ilie, ăla o fost director
la şcoală, ăla o fost legionar, da’ ăla n-o fost cu partea noastră, cu fugarii.”
(Filon Cirebea); „Diamandi nu o fost legionar şi din câte ştiu nici ceilalţi
doi.” (Vasile Iancu)
Partizanii au fost oameni care au crezut în ideea că pot salva valorile
societăţii interbelice româneşti în faţa tăvălugului roşu şi au suferit pentru
asta. Deşi le-ar fi mai la îndemână să-l învinovăţească pe Diamandi
Ionescu pentru tragedia lor, ei rămân totuşi lucizi şi analizează cu detaşare

24
Marcel Detienne, Inventarea mitologiei, Bucureşti, Symposion, 1997, pp. 52-57.
193
Florin Stan Grupul “Diamandi Ionescu“

trecutul, considerând regimul comunist ca fiind răspunzător de „istoria

tragică” pe care au trăit-o. Îi putem lua ca pe un reper?

Lista martorilor
1. Filon Cirebea - s-a născut în 1930 în Muntele Băişorii, naţionalitate: română,
religie: ortodoxă (fost greco-catolic). A sprijinit grupul şi a participant la
acţiunile acestuia. A fost arestat, condamnat şi a executat 8 ani de închisoare
(1950-1958). După 1958 a fost muncitor la Cariera de piatră de la Maşca şi la
IFET, fără carte de muncă pentru că era „reacţionar”. Interviul a fost realizat
de autor în 5 ianuarie 2005, în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj.
2. Samson Herculea - s-a născut în 29 mai 1916 în Muntele Băişorii, religie:
ortodoxă (fost greco-catolic), agricultor. Interviul a fost realizat de autor în 5
februarie 2005, în localitatea Muntele Băişorii, judeţul Cluj.
3. Vasile Iancu - s-a născut în 22 februarie 1923 în Băişoara, naţionalitate:
română, religie: ortodoxă (fost greco-catolic). A sprijinit grupul, a fost arestat,
condamnat şi a executat 6 ani de închisoare (1950-1956). Interviul a fost
realizat de autor în 5 februarie 2005, în localitatea Băişoara, judeţul Cluj.
4. Maria Lup - s-a născut în 21 noiembrie 1950 în Băişoara, naţionalitate:
română, religie: ortodoxă, pensionară. Este fiica lui Victor Lădar, component al
grupului şi condamnat la 12 ani închisoare. Interviul a fost realizat de autor în 12
ianuarie 2005, în satul Corneşti, comuna Mihai Viteazu, judeţul Cluj.
5. Gligor Marc - s-a născut în 7 martie 1923 în Băişoara, naţionalitate: română,
religie” ortodoxă (fost greco-catolic), agricultor. A sprijinit grupul, a fost arestat,
condamnat şi a executat 6 ani de închisoare (1950-1956). Interviul a fost realizat de
autor în 5 februarie 2005, în localitatea Muntele Băişorii, judeţul Cluj.
6. Ioan Marc - s-a născut în 16 martie 1936 în Băişoara, naţionalitate: română,
religie: ortodoxă (fost greco-catolic), agricultor. Este fiul lui Victor Marc,
membru al grupului. Interviul a fost realizat de autor în 5 februarie 2005, în
localitatea Muntele Băişorii, judeţul Cluj.
7. Simion Marc - s-a născut în 10 noiembrie 1922 în Băişoara, naţionalitate:
română, religie: ortodoxă (fost greco-catolic), miner, pensionar. Interviul a fost
realizat de autor în 5 februarie 2005, în localitatea Muntele Băişorii, judeţul Cluj.
8. Dumitru Neagu - s-a născut în 1920 în Cheia, judeţul Cluj, naţionalitate:
română, religie: greco-catolică, împletitor de coşuri şi mobilă din nuiele, pensionar.
A fost membru P.N.Ţ. A sprijinit grupul, a fost arestat şi condamnat la 9 ani
temniţă grea, pedeapsă comutată ulterior la 7 ani închisoare. Interviul a fost realizat
de autor în 5 ianuarie 2005, în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj.
9. Iuliana Neagu - s-a născut în 1928 în Moldoveneşti, judeţul Cluj,
naţionalitate: română, religie: greco-catolică. Este soţia lui Dumitru Neagu şi a
sprijinit şi ea grupul. Interviul a fost realizat de autor în 5 ianuarie 2005, în
localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj.

194
AIO - VII Anuarul de Istorie Orală

10. Iustin Vârtan - s-a născut în 13 octombrie 1926 în Muntele Băişorii,

naţionalitate: română, religie: ortodoxă (fost greco-catolic), contabil şi apoi secretar
la Primăria Muntele Băişorii, pensionar. Interviul a fost realizat de autor în 12
ianuarie 2005, în satul Corneşti, comuna Mihai Viteazu, judeţul Cluj.

TESTIMONIES OF A HEROIC HISTORY- TRAGIC HISTORY

THE ANTI-COMMUNIST RESISTANCE FROM THE APUSENI
MOUNTAINS (BAISORII MOUNTAIN)
THE „DIAMANDI IONESCU” GROUP

Between 1948-1949 a group of partisans led by aviation captain

Ionescu Diamandi operated in the region of the Lower Ariesului Valley
and Ierii Valley (the villages Cheia, Moldoveneşti, Ocoliş, Lungeşti, Lunca
Largă, Cheile Runcului, Agriş, Maşca, Iare, Băişoara, Muntele Băişorii).
According to the written as well as oral sources, the main operations were
conducted around the settlement of Mount Băişorii. They ranged from
attacking a store and the tourist lodge to capturing the authorities, locking
them in a cellar and declaring the township of Mount Băişorii as one that is
„liberated from communism and submitted only to the will of the people”.
Following the armed confrontations with the repression armies (summer of
1949), the group scattered and, soon after, the adherents together with their
followers were arrested and sentenced to hard years of prison. From those
that were captured by the State Police, 12 men were executed: 8 were
executed in public, in order to set an example, at Mount Baisorii, Cheile
Runcului and Maşca, and other 4 men were executed in prison.
Following these events, a myth emerged in the region of Mount
Baisorii (probably fabricated by the State Police), according to which the
leaders of the group of partisans were in fact members of the State Police
sent in the area to investigate the peasants’ position towards the communist
regime and to determine those hostile to it to act openly so that they could be
identified and arrested or eliminated. The idea lacks obviously consistency,
taking into account that these leaders were shot and there are no proofs in
this respect. That is why we have attempted to uncover the birth mechanism
of such a myth, its diffusion and endurance throughout time.
Another significant matter that we addressed was that of the
adhesiveness of the formula of anti communist resistance to the population

195
Florin Stan Grupul “Diamandi Ionescu“

of the investigated villages. It seems that, in the context of the soviet reality
that had reached the Transylvanian villages in the form of accounts of the
formers combatants on the eastern front, townsmen supported in great
numbers the anti communist activities.

196