Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari Sfinţi Părinţi ai
Bisericii noastre. S-a născut la anul 330 în Cezareea Capadociei; familia îi era
originară din provincia Pont. Bunica sa era o creştină evlavioasă. Ea a avut de
suferit pe vremea împăratului Diocleţian. După persecuţii s-a stabilit în Capadocia
şi a ajuns ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul. Vasile a mai avut 9 fraţi din
care doi au ajuns episcopi: Petru episcop de Sevasta şi Grigorie de Nyssa.
Una din surori (Macrina) a îmbrăţişat monahismul. Tatăl lor (Vasile) era un
retor distins. Bunica sa, Macrina, a crescut pe lângă Sfântul Grigorie Taumaturgul.
Mama lui Vasile se numea Emilia şi era o bună creştină. Ea a avut o influenţă
benefică educându-şi copii în spirit creştin.
Din Cezareea Capadociei Sfântul Vasile a plecat la studii în Constantinopol
şi apoi la Atena. Aici va lega o prietenie trainică cu Sfântul Grigorie de Nazians.
Din relatările lor cei doi erau animaţi de dragostea pentru studiu. Se spune despre
cei doi că „aveau doar două drumuri: al şcolii şi al bisericii.”
La Atena au avut parte de profesori renumiţi ca: Prohereziu şi Himeriu; aici
l-au cunoscut pe împăratul Iulian Apostatul.
În 350, îl regăsim pe Vasile în Capadocia unde preda retorica. Între timp
tatăl său murise şi este sfătuit de mama şi bunica lui să se consacre lui Dumnezeu.
În 357, este botezat de Episcopul Dianeos şi hirotonit citeţ. Sora lui l-a sfătuit să
îmbrace haină monahală. Vasile face o călătorie la mănăstirile din Egipt, Siria şi
Mesopotamia pentru a cunoaşte viaţa monahală. Rămâne uimit de ceea ce a văzut
în monahism şi, întors acasă, pune bazele unei mănăstiri. Se supune votului
sărăciei, vânzându-şi averea; o parte din aceasta o dă săracilor şi cu altă parte pune
bazele unei mănăstiri pe malul râului Iris din Pont. Aici l-a chemat şi pe Sfântul
Grigorie de Nazians. Cei doi studiază operele lui Origen şi alcătuiesc lucrarea
„Filocalia”. În ea cei doi vor extrage cele mai frumoase pasaje din lucrările
alexandrine.
În anul 360, Sfântul Vasile intră în viaţa publică, îl însoţeşte pe episcopul
Dianeos la Constantinopol pentru a participa la un sinod care trebuia să oficializeze
pentru formula ariană discutată la un sinod de la Rimini din 359. El nu a participat
la discuţii pentru că este un simplu citeţ. În 362, este hirotonit preot de Episcopul
Eusebiu al Cezareei. Acest episcop este dorit să-l ţină în apropierea sa. Sfântul
Vasile se retrage iar la mănăstirea din Pont de unde, în 365, este rechemat în
Cezareea Capadociei de Episcopul Eusebiu pe vremea împăratului Valens. Vreme
de trei ani este colaborator al Episcopului Eusebiu. În 368, Capadochia a fost
bântuită de foamete. În acel an, îi moare mama. În urma morţii mamei sale,
moşteneşte o avere considerabilă pe care o împarte din nou săracilor.
 În 370, murind arhiepiscopul Capadociei, Sfântul Vasile este ridicat la rang
de arhiepiscop. Această alegere nu a întâmpinat greutăţi. Tatăl lui Grigorie de
Nazianz (tot un Grigore) care era adevăratul episcop de Nazianz pare să fi
intervenit la alegerea lui Vasile.
După alegerea sa ca arhiepiscop de Cezareea, Sfântul Vasile devine un
apropiat al Sfântului Atanasie şi împreună luptă contra arienilor. Împăratul Valens,
adept al arienilor, se ştie că i-a exilat pe episcopii ortodocşi. De Sfântul Vasile nu
s-a atins pentru că îi purta o stimă deosebită, dar a împărţit episcopia în două
permiţând arienilor să-şi aleagă un episcop. Pentru a apăra Biserica de astfel de
diversiuni Sfântul Vasile înfiinţează noi episcopii în Capadocia numind ierarhi. Pe
prietenul său Grigorie îl numeşte episcop de Sasinia, iar pe fraţii săi la Nyssa şi
Sevasta.
Grigorie de Nazianz a refuzat să ocupe scaunul episcopiei, afirmând că
Sasina este un loc pentru barbari. Sfântul Vasile a luptat împotriva meletienilor şi
apolinariştilor ce atacau persoana Sfântului Duh. Atunci a scris cele mai multe
lucrări polemice, dar şi dogmatice.
Sfântul Vasile a murit pe 1 ianuarie 379 şi încă din anul următor este
pomenit în rândul sfinţilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe 1şi 30 ianuarie, iar
Biserica Apuseană pe 14 iunie.
Ca episcope, Sfântul Vasile s-a străduit a ridica nivelul cultural şi spiritual al
clerului şi astfel mănăstirea din Pont a devenit şcoală clericală. Apoi, a avut grijă
de năpăstuiţi societăţii. Este primul ierarh care a pus bazele unui aşezământ social
numit Vasiliada. Pentru toate acestea a dobândit apelativul de „cel Mare”. Un bun
orator, un scriitor de prim rang, plin de talent şi prin echilibrul vieţii sale a reuşit să
se impună în spiritul ortodoxiei.
OPERA
Opera sa este vastă. Lucrările lui se pot grupa în mai multe categorii:
Lucrări exegetice: „Nouă omilii la Hexaemeron”, omilii rostite în
săptămâna întâi a postului Mare din anul 362, când a fost hirotonit preot. S-a oprit
la a 5-ea zi a Creaţiei fără a vorbi de crearea omului (lucru continuat de fratele său
Grigorie de Nyssa). Explicarea celor 5 zile s-a realizat mai mult literar decât
teologic; ele au cunoscut o mare circulaţie, iar în Apus Sfântul Vasile l-a modelat
pe Sfântul Ambrozie al Mediolanului.
„Omilii la Psalmi”: aici Sfântul Vasile foloseşte alegoria. Omilii la diferite
subiecte, în număr de 24 (cea mai cunoscută este omilia 22 „Către tineri”),
„Comentarii la primele capitole din Isaia”

Lucrările ascetice sunt cele mai importante. Pentru ca monahismul să fie

unitary, Sfântul Vasile impune reguli generale ce sunt acceptate în Răsăritul
creştin.
 O lucrare reprezentativă este „Regulile dezvoltate”, scrisă între 359-362.
Sunt 55 de reguli aşezate sub formă de întrebări şi răspunsuri. El nu recomandă
existenţa izolată a monahului, socotindu-o periculoasă. El preferă mănăstirile mici
cu număr restrâns de vieţuitori ca ei să se cunoască. Recomandă munca împletită
cu rugăciunea. Monahii să se roage de cinci ori pe zi, în afară de slujbele
temporale.
„Regulile prescurtate” - lucrarea are 313 întrebări scurte la conţinut; sunt
luate în considerare problemele de conştiinţă ale monahilor.
„Precepte de morală” - sunt 80 de reguli ce nu-i privesc doar pe călugări, ci
şi pe preoţi şi credincioşi. Ele prezintă diferite etape în viaţa omului de rând, de la
botez până la moarte.
Mai amintim două cuvântări importante: „Judecata lui Dumnezeu” şi
„Despre credinţă”.

Lucrări dogmatice: amintim două tratate împotriva arienilor:

1) „Combatere a nelegiuitului Eunomiu” - Eunomiu de Cizic este socotit mult prea
raţional pentru că afirma asemenea gnosticilor că Dumnezeu poate fi cunoscut (şi
chiar în tainele Sale) cu mintea omului. Sfântul Vasile combate direct erezia lui
Eunomiu arătând că Fiul este consubstanţial cu Tatăl şi Duhul Sfânt.
2) „Despre Duhul Sfânt” este o lucrare de monumentală; a fost scrisă pentru a se
apăra dumnezeirea Sfântului Duh de atacurile pnevmatomahilor. Patriarhul
Macedoniu cu diaconul Maratoniu au atacat dumnezeirea Sfântului Duh şi a fost
nevoie de convocarea Sinodului al II-lea ecumenic pentru formularea unei noi
învăţături de credinţă. Ultimele două capitole din lucrare au valoare istorică pentru
că prezintă starea reală din Biserica de atunci.

Sfântul Vasile a intervenit asupra Sfintri Liturghii, restructurându-o.

Liturghia folosită la început a fost cea a Sfântului Iacob cel Mic ce dura şase ore,
Sfântul Vasile a restructurat-o, alcătuind rugăciuni Euharistice speciale. Azi, în
Biserica noastră, ea se săvârşeşte de zece ori pe an.
De la Sfântul Vasile ne-au rămas scrisori adresate fraţilor săi, precum şi
bunului său prieten Grigorie de Nazians.