PLANUL LUCRĂRII

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: CONTRIBUȚIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE LA

ORGANIZAREA MONAHISMULUI

CAPITOLUL II: REGULILE MONAHALE ALE SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

CAPITOLUL III: ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA REGULILOR MONAHALE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

Născut la 330 dintr-o familie evlavioasă în Cezareea Capadociei, familie

care a dat Bisericii creştine şase sfinţi, trei episcopi şi cinci monahi, Sfântul Vasile
şi-a făcut educaţia mai întâi în familie, apoi în şcolile din Cezareea Capadociei,
unde a cunoscut pe Sfântul Grigore de Nazianz, cu care a legat una dintre cele mai
frumoase prietenii cunoscute în lumea veche, apoi la Constantinopol, unde a
cunoscut pe Libaniu, şi mai apoi la Atena, studiind cu Himferiu şi Proheresiu,
dobândind o serioasă cultură clasică. Reîntors în patrie în 355, a profesat un timp
retorica, fiind câştigat pentru Biserică de sora sa, Macrina, botezându-se în anul
357 şi făcând călătorii pentru cunoaşterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt
şi Mesopotamia. Retras în Pont, a vieţuit aici câţiva ani, întemeind o mănăstire şi
organizând viaţa monahală după principiul comunitar, îmbinând munca cu
rugăciunea.1
În anul 364 este hirotonit preot de episcopul Eusebiu al Cezareei Capadociei,
remarcându-se în 368 prin organizarea asistenţei sociale cu ocazia unei mari
foamete, când îşi împarte averea săracilor.
În anul 370 a fost hirotonit episcop pentru scaunul din Cezareea Capadociei,
remarcându-se timp de nouă ani, ca un păstor destoinic, ca un organizator
desăvârşit al acţiunilor caritabile, ca un stâlp al Ortodoxiei în lupta contra
ereticilor.
Angajat până în ultima picătură de energie în lupta pentru triumful
Ortodoxiei, pentru organizarea asistenţei sociale, slăbit de anii de asceză, Sfântul
Vasile moare la 1 ianuarie 379, fiind prăznuit de întreaga Ortodoxie fie singur, la

1
Stelianos Papadopoulos, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, trad. Diac. Cornel Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti,
2003, p. 19

2
această dată, fie împreună cu Sfântul Grigore de Nazianz şi cu Sfântul Ioan Gură
de Aur, la 30 ianuarie2.
Necesitatea de a răspunde diferitelor întrebări ce i se puneau de către cei
dornici de desăvârşire a fost una dintre cauzele majore care au dat naştere
compunerii corpului de scrieri ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare, din care
cităm: Principii de ucenicie ascetică, Despre renunţarea la lume, Podoaba vieţii
călugăreşti, Regulile mari şi Regulile mici, Epitimiile şi Constituţiile ascetice.
Nu este cazul să discutăm nici problema autenticităţii acestor scrieri, pusă în
discuţie mai ales în legătură cu ultimele două lucrări sau cel puţin cu unele părţi ale
acestora, dar se cuvine să arătăm că scrierile care au adus Sfântului Vasile titlul de
adevărat legislator al vieţii monahale sunt cele două grupe de reguli, devenite
principii de bază ale vieţii de mănăstire.
Regulile mari, în număr de 55, au fost scrise, după cum se arată în
introducere, într-un loc ,,liniştit, îndepărtat de zgomotele lumii”, adică în timpul
retragerii autorului pe malul râului Iris. Cele 313 reguli mici au fost compuse mai
târziu, când Sfântul Vasile era angajat în viaţa publică a Bisericii. Aceste reguli
monahale, mari şi mici, stabilesc pe baza Sfintei Scripturi normele de conduită ale
călugărului şi prin aceea că ele recomandă nu numai viața de rugăciune, ci şi
munca în slujba obştei, potrivit cu aptitudinile fiecăruia, ele constituie ,,un
document preţios atât pentru istoria monahismului în general, cât şi pentru istoria
cultului îndeosebi”3.

2
Pr. Magistrand Ioan Chirvăsie, Despre spiritualitatea Sfântului Vasile cel Mare, în rev. Studii Teologice, nr. 7-
8/1958, p. 475
3
Magistrand Mihai Colibă, Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare în istoria vieții religioase monahale şi
a cultului creştin, în rev. Studii Teologice, nr. 3-4/1965, p. 253

3
 CAPITOLUL I
CONTRIBUȚIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE LA
ORGANIZAREA MONAHISMULUI

Vasile cel Mare († 379) a avut o contribuţie deosebită în ceea ce priveşte

organizarea vieţii monahale. Deoarece regulile de organizare variau de la o
manastore la alta, el s-a hotărât să formeze reguli de organizare valabile pentru
toate mănăstirile4.
Vasile cel Mare a vizitat asceţii din Egipt, Siria şi Mesopotamia. În urma
călătoriei sale rămâne cu o profundă impresie de admiraţie la adresa modului de
vieţuire a monahilor şi se hotărăşte să renunţe la avere împărţind-o săracilor şi
retrăgându-se pe o colină pe malurile răului Iris. El afirmă că: ,,admirând acele
fapte şi fericind pe acei bărbaţi pentru viaţa lor … am dorit să le fiu imitator pe
cât îmi va fi cu putinţă”5.
Vasile cel Mare a fost însoţit în Iris de prietenul său Grigorie, iar împreună
au redactat Filocalia-antologiile lui Origene. Apoi a fost hirotonit ca preot în 362.
,,Pe vremea persecuţiei ariene întreprinse de Valenus pleca spre Pont şi rămase în
linişte cu sfinţii pustnici. Însă chiar şi când a fost departe de Iris, Sfântul Vasile n-
a încetat nici un moment să ducă viaţa aspră ca un monah şi să urmărească
îndeaproape viaţa monahilor, să le dea noi principii de vieţuire. Acest lucru i-a
adus Sfântului Vasile renumele de întemeietor, organizator şi legiuitor al
monahismului oriental”6.

4
Ibidem, p. 255
5
Grigore Pătulesu, Viața monahală și rolul social al celor dintâi mănăstiri creștine, ȋn rev. Studii Teologice, nr. 1-
2/1980 , p. 221
6
Ibidem, p. 223

4
 Aflat în Pont, împreună cu prietenul său Grigorie, Vasile cel Mare a scris
multe lucrări despre asceza. ,,Aci, zice un biograf, petreceau împreună cultivând
virtutea şi formulând reguli de comportare pntru iubitorii de Dumnezeu asceţi, cei
ce s-au separat de lume, reguli mai paşnice decât ale lui Licurg, mai înţelepte
decât ale lui Solomon şi mai drepte dăcât ale lui Minos”7.
Un prim grup îl formează cele trei scrieri: Moralia, Regulile Mari şi
Regulile Mici. Al doilea grup este alcătuit din două discursuri mici intitulate
Despre Judecată lui Dumnezeu şi Despre Credinţă. Al treilea grup este alcătuit din
Trei Cuvântări ascetice. Un ultim grup de lucrări este alcătuit din două lucrări
intitulate Epitimii şi Constituţiile monahale8.
Moralia este o culegere de texte biblice cu 80 de norme pentru creştini.
Textele biblice sunt luate din Epistole şi Evanghelii.
Regulile mari tratează principiile organizării vieţii mănăstireşti din ţinuturile
Asiei Mici şi Capadociei. Sunt tratate teme despre probleme morale, despre Biblie,
despre administrarea şi organizarea vieţii monahale9.
Regulile mici sunt răspunsuri la probleme religioase.
În lucrarea Despre Judecată lui Dumnezeu, monahul Vasile a accentuat
apropiată judecata a lui Dumnezeu care va veni peste păcătoşi.
Despre Credinţa este cartea care conţine principii despre credinţa
argumentate cu texte din Scriptură.
În Cuvântări Ascetice sunt denunţate viciile şi sunt subliniate virtuţile:
renunţarea la sine, renunţarea la bogăţii, castitate.
Vasiliada: ,,În anul 368 bântuia o foamete cumplită care cuprinsese întreaga
Asie Mică. Sfântul Vasile, pe atunci preot în Cezareea, socoteşte că este de
datoria să să dea hrană şi acoperământ celor ce aveau nevoie de ele. Vinde mai
7
Ibidem, p. 224
8
Pr. Mag. Ioan Chirvasie, op. cit., p. 476
9
Diac. Conf. P. I. David, Învăţăturile Sf. Vasile cel Mare, ȋn rev. Studii Teologice, nr. 5-6/1984, p. 303

5
întâi bunurile pe care le deţinea şi cu banii obţinuţi cumpăra alimente pentru
săraci. Împărţindu-le hrana, el dă fiecăruia după trebuinţă fără a face deosebire
între oameni, după casă sau convingeri religioase”10.
Mănăstirile întemeiate de către Vasile cel Mare au organizat ample activităţi
de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor şi săracilor. Dar activitatea filantropica a lui
Vasile nu se rezumă la acest episod; ea va fi dusă mai departe, mai ales când va
dispune de mai multe resurse materiale. Astfel, el va întemeia pe lângă mănăstiri,
un complex de clădiri cu destinaţii multiple, cunoscut de obicei sub numele de
Vasiliada . Este vorba de spitale pe care le-a înzestrat cu personalul, confortul şi
medicamentele necesare, spitale în care se tratau cele mai felurite boli, chiar şi
lepră11.

10
Ibidem, p. 220
11
Ibidem

6
 CAPITOLUL II
REGULILE MONAHALE ALE SFÂNTULUI VASILE CEL
MARE

După terminarea studiilor, pentru Sfântul Vasile începe o viaţă nouă. Şi,
pentru ca să se orienteze bine asupra acestui ideal al ,,virtuoşilor de atunci”,
Sfântul Vasile călătoreşte în Siria, Palestina, Egipt, Mesopotamia. După doi ani, s-
a întors în patria sa, hotărât să înfiinţeze mănăstiri şiş a organizeze viaţa monahală
cu viaţă de obşte. În acest scop, însoţit de câţiva prieteni s-a stabilit la mănăstirea
înfiinţată de el în Pont, pe malul răului Iris, nu departe de satul Annesi. Stabilirea
Sfântului Vasile pe malul răului Iris va avea ca urmare alcătuirea, în bună parte, a
operelor sale ascetice, printre care de importanta mare atât pentru cultul creştin cât
mai ales pentru spiritualitatea monahala ortodoxă sunt regulile sale mari şi mici12.
Informaţii despre ,,regulile monahale mari şi mici” ale Sfântului Vasile. O
regulă, pravila sau rânduiala monahala este un ,,manual care are în vedere mai ales
formarea lăuntrică”, duhovnicească a monahului şi ,,apoi conduita sa exterioară”.
Tocmai acest lucru a urmărit autorul Regulilor, că monahul să devină curat
sufleteşte şi trupeste- să fie desăvârşit.
Fără o trăire duhovnicească, conform trăirilor Mântuitorului Hristos, viaţa
monahului este un non sens. De aceea, transformarea duhovnicească a vieţuitorilor
din mănăstire e preocuparea permanentă şi generală a Sfântului Vasile în Regulile
sale13.

12
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Importanța și sensul desăvârșirii ȋn monahism, ȋn rev. Studii Teologice, nr. 3-4/1955, p.
219
13
Pr. Constantin I. Băjău, Trăirea virtuoasă după Sfântul Vasile cel Mare, în rev. Mitropolia Olteniei, nr. 1-2/2000,
p. 94

7
 Regulile mari, compuse ȋntre anii 358-362, cuprind 55 de numere şi tratează
problemele cele mai importante ale vieţii monahale.
Regulile mici, cuprind 313 numere şi se prezintă ca răspunsuri scurte ale
Sfântului Vasile la anumite întrebări adresate de monahi asupra datoriilor stării lor.
Deci forma Regulilor este cea catehetica, constând în întrebări şi răspunsuri. Din
scrisoarea a cincea a Sfântului Grigorie de Nazianz rezultă că la alcătuirea lor a
luat parte şi acesta, când se afla impreuma cu Sfântul Vasile la mănăstirea din
Pont14.
Regulile sunt, în parte, proprietate spirituală a lui Eustatiu de Sevasta, care le
transmisese numai oral. Poate că şi Sfântul Vasile la început nu s-ar fi gândit să le
scrie ci s-ar fi mulţumit doar cu o promulgare verbală a lor, dar din convorbirile
dese ce le-a avut cu chivernisitorii mănăstirilor şi-a dat seama că ele trebuie fixate
în scris. Aceste Reguli sunt scrise într-un stil puţin deosebit de celelalte opera ale
Sfântului Vasile. Aici se afla mai puţină eleganta în stil. Aceasta se explica uşor
fiindcă simplitatea se potrivea cu o lucrare de acest fel şi deci trebuia ca Sfântul
Vasile să se coboare la nivelul monahilor, spre a face instrucţiunile sale mai
folositoare şi mai potrivite cu trebuinţele acestora15.
Se vede, de asemenea, din mai multe locuri care erau susceptibile
înfrumuseţării de stil, că nu neglija când găsea de cuviinţă să le aştearnă în scris. Se
mai observă un fond de elocinţa, care-i este proprie, abundenţă, alegerea şi
rânduiala termenilor, precum şi o vastă cunoştinţă a Sfinte Scripturi. Ambele
colecţii de Reguli au suferit mai multe remanieri până la forma lor definitive.
Rufin, care le-a cunoscut în timpul călătoriilor sale în orient, a făcut o traducere
Latină la cererea lui Urseus, abate, pe atunci, la o mănăstire din Italia meridionala.
Fără să redea exact textul iniţial, le reuneşte într-una singură sub următorul

14
IPS Nicolae Corneanu, Actualitatea Sfântului Vasile cel Mare, în rev. Mitropolia Banatului, nr. 4-6/1979, p. 249
15
Ibidem, p. 250

8
titlu:Regulae sancti Basilii episcope Cappadociae ad monahos, unde nu se găsesc
decât 203 întrebări.16
Regulile Sfântului Vasile şi-au avut, mai întâi, izvorul principal în Cuvântul
lui Dumnezeu. Iar ca dreptar la întocmirea lor au slujit Pravilele înaintaşilor săi, în
special, ale celor din Egipt. Aşadar, Regulile sale sunt fundamentate pe cuvântul
hotărâtor al Sfintei Scripturi dar neseparate de experienţă celor care s-au nevoit şi
au sporit în viaţa monahală.
Scriind către un stareţ despre primirea unui frate nou, Sfântul Vasile da sfat
ca acesta să fie întărit în rânduielile începătoare, cum s-au aşezat în scris de către
Sfinţii Părinţi, în cercetarea lor scrise de ei găsind dreptarul purtării; vieţile
bărbaţilor fericiţi sunt ca nişte icoane însufleţite. Acelaşi lucruri le-au făcut în
Regulile lor Sfântul Pahomie, Cuviosul Antonie şi alţii. ,,Aceste învăţături
dătătoare de viaţa ne sunt încredinţate de înaintaşii nostril”, scria Sfântul
Pahomie în una din Regulile sale. Deci cei ce s-au hotărât să aibă acelaşi suflet şi
aceeaşi inimă, să se supună îndemnurilor date de cei mai mari şi “ceea ce
izvorăşte din Sfatul Părinţilor, aceea să facă”17.
,,Să nu ignoreze consfătuire cu sfinţii, nici să fie orbi faţă de ştiinţă acelora”.
,,După aceştia să se orienteze, iar nu dup ace le vine lor prin minte”18. La fel vor
proceda toţi marii întemeietori, ctitorii şi organizatorii der mănăstiri sau de ale
obştii monahale de tip chinovitic, de mai târziu că: Sfântul Ioan Casian şi Cuviosul
Benedict de Nursia în Apus, Sfântul Sava, Sfinţii Teodor şi Iosif Studitul, Sfinţii
Petru şi Atanasie Atonitul în Răsărit. Cu toate că ucenicii Sfântului Vasile duceau
o viaţă foarte aspră, toturi Regulile sale sunt destul de blânde.

16
Pr. Mircea Cricovean, Aspecte ale vieţii monahale la Sfântul Vasile cel Mare, în rev. Orizonturi Teologice, nr.
2/2003, p. 94
17
Pr. Constantin I. Băjău, op. cit., p. 96
18
IPS Nicolae Corneanu, op. cit., p. 251

9
 Încercând să facem o comparative între Regulile Sfântului Vasile şi cele ale
Sfântului Pahomie şi Cuviosului Antonie, care i-au servit ca model, vom observa
că acestea diferă puţin după modelul formulării lor şi nu după duhul nevoinţelor
monahiceşti. În timp ce Regulile acestora au un caracter mai mult disciplinar, fiind
lipsite în mare măsură de temeiuri scripturistice, cele ale Sfântului Vasile având ca
baza textile biblice intra puţin în amănuntele vieţii din afară lămurind mai mult
partea lăuntrică a ei. La fel ca şi Regulile celorlalţi, dar bucurându-se de roade mult
mai mari, ele urmăresc punerea în aplicaţie a principiilor evanghelice despre
desăvârşire19.

19
Pr. Ioan Floca, Sfântul Vasile cel Mare, organizator al vieţii monahale, în vol. Sfântul Vasile cel Mare. Închinare
la 1600 de ani de la săvârşirea sa, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1980, p. 330

10
 CAPITOLUL III
ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA REGULILOR MONAHALE

Sfântul Vasile cel Mare stabileşte următoarele practici cultice pentru

monahi: rugăciunea, orele de rugăciune, postul, mărturisirea şi Sfânta
Împărtăşanie. Mijlocul cel mai sigur şi mai potrivit, prin care monahul urcă spre
piscurile desăvârşirii este rugăciunea. Rugăciunea, după cum se ştie, este o
convorbire cu Dumnezeu, prin care călugărul primeşte darurile trimise de El. Ceea
ce este respiraţia pentru natura fizică a călugărului, aceea este rugăciunea pentru
viaţa sa duhovnicească20.
Regula în care Sfântul Vasile se ocupă de rugăciune este XXXVII-a din cele
mari. Înainte de rugăciunea de dimineaţă – spune Sfântul Vasile – să avem o grijă
să nu luăm asupra noastră până ce mai întâi nu ridicăm cugetul în Dumnezeu,
precum zice psalmistul: „Cugetat-am la Dumnezeu şi m-am bucurat!” ( Ps. 76, 4).
Nici trupul să nu-l punem în mişcare mai înainte de a fi îndeplinit cuvintele: „Ţie
mă voi ruga Doamne, şi dimineaţa să auzi glasul meu, dimineaţa voi sta înaintea
Ta şi mă vei vedea” (Ps. 5, 4).21
Pentru rugăciunea la ora a şasea, Sfântul Vasile invocă exemplul Sfinţilor,
despre care stă scris: „Seara şi dimineaţa şi la amiază zi voi să spun şi să vestesc şi
va auzii glasul meu” (Ps. 54, 18). Iar pentru ca să scăpăm de atacul demonului de
amiază zi (Ps. 90, 6) să zicem tot în acest timp şi Psalmul XC.
Rugăciunea de la miezul nopţii, o fundamentează Sfântul Vasile pentru
strădania Sfinţilor Apostoli Pavel şi Sila, care în miez de noapte s-au rugat şi-au

20
Pr. Constantin I. Băjău, op. cit., p. 99
21
Pr. Mircea Cricovean, op. cit., p. 98

11
cântat lui Dumnezeu (Fapte XVI, 25)şi pe cuvintele psalmistului David: „În miezul
nopţii m-am sculat să Te laud pentru judecăţile dreptăţii Tale” (Ps. 118, 62).
Şi de asemenea, în zorii zilei să ne sculăm pentru a ne ruga ca să nu ne
surprindă ziua încă dormind: „Înainte de zori s-au deschis ochii mei, ca să meditez
cuvintele Tale” (Ps. 118, 148).22
Un alt mijloc care conduce pe monah spre culmea vieţii spirituale este
postul. Pentru el postul, nu înseamnă numai „renunţarea la anumite mâncăruri,
băuturi sau alte pofte, ci ceva mai mult, desprinderea din laţul gândurilor rele, al
ispitelor viclene, al faptelor urâte, al planurilor diavoleşti care pârjolesc de atâtea
ori în vremea postului”23.
Din Regulile Sfântului Vasile luăm cunoştinţă că în mânăstirile înfiinţate de
el, pe lângă postul obştesc, obligatoriu pentru toţi fraţii, se mai practica şi altul de
bunăvoie, aparte de celălalt. Acesta, deşi nu este interzis de Pravile, totuşi nu-i
recomandat, fiindcă „vremea postului este hotărâtă nu după voinţa fiecăruia, ci
atunci când o cer cele ce se ţin de cultul lui Dumnezeu”, precum istorisesc Faptele
Apostolilor (XIII, 2 – 2) şi învăţăm de la alesul David (Ps. 34, 13).
În regula CXXX Sfântul Vasile stabileşte că nu din constrângere trebuie să
se postească, ci din dorinţa fierbinte de a posti, căci acesta este postul cel adevărat
şi bine plăcut lui Dumnezeu24.
Regulile Sfântului Vasile mai vorbesc şi despre două Sfinte Taine prin care
monahul poate să progreseze pe calea virtuţii, spre desăvârşire. Acestea sunt:
Pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie.
Prin taina Pocăinţei monahul obţine iertarea păcatelor săvârşite după botez
şi-şi menţine totdeauna curăţia, făcând, în felul acesta, drum liber harului pentru a

22
Longhin Muntean, Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare – fundament al vieţii monahale în Biserica
Ortodoxă, în rev. Altarul Banatului, nr. 7-9/2005, p. 75
23
Ibidem, p. 76
24
Pr. Ioan Floca, op. cit., p. 334

12
conlucra cu el. Călugărului, mai mult ca oricărui alt credincios, i se cere să se
mărturisească des „pentru a-şi curăţa total fiinţa sa de orice întinăciune şi a o
prezenta mereu feciorelnică mirelui fără de pată, care este Hristos”.
În timpul Sfântului Vasile „exista o mărturie tainică, în stare să înlocuiască
mărturia publică, chiar atunci când aceasta ar fi fost de nevoie. „Părinţii noştri –
zice Sfântul Vasile – ne-au poruncit să nu dăm în vileag greşeala femeii care a
păcătuit şi s-a pocăit, îmbrăţişând un alt fel de trăire”25.
Această taină a întoarcerii fiului risipitor de la păcat la casa părintească a
virtuţii era destinată numai acelor monahi cărora li s-a încredinţat iconomia
tainelor lui Dumnezeu. Deci aceştia erau duhovnici în adevăratul înţeles al
cuvântului. Numai în faţa acestora şi nu oricui se va întâmpla, trebuie să se
deschidă secretele inimii.
Prin lucrarea ei curăţitoare, Pocăinţa este pregătitoare şi înaintemergătoare
Sfintei Împărtăşanii. Sfânta Împărtăşanie ajută monahului la potolirea patimilor de
înfrângerea tuturor ispitelor, la unirea reală cu Domnul Hristos, care susţine,
sporeşte şi desăvârşeşte întreaga sa viaţă duhovnicească. Prin această înfricoşătoare
Sfântă Taină, monahul primeşte, sub forma văzută a pâinii şi a vinului, în chip
nevăzut, însuşi Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos26.
Cât de des trebuia să se împărtăşească monahii, aceasta se hotăra ori după
Pravilele Sfântului Pahomie, care rânduiau ca Împărtăşania să fie în fiecare
duminică sau chiar în fiecare sâmbătă, ori se făcea, aşa cum citim într-o Scrisoare
a Sfântului Vasile trimisă nobilei Cezareea, în care spune că este bine şi de mare
folos să se primească în fiecare zi Sfântul Trup şi Sânge, potrivit cuvintelor
Mântuitorului Hristos: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă
veşnică” (Ioan VI, 54).
25
Pr. Mircea Cricovean, Epistolele Sfântului Vasile cel Mare, adresate osârduitorilor vieţii monahale, în rev.
Teologia, nr. 2/2007, p. 109
26
Ibidem, p. 111

13
 CONCLUZII

Din cele spuse până acum pentru prezentarea Regulilor privitor la cult şi
viaţa religioasă a monahilor, tragem concluzia că ele prezintă o mare însemnătate
mai alea pentru studiul istoriei cultului creştin. De altfel, Regulile monahale mari
şi mici ale Sfântului Vasile nu interesează numai liturgica, ci constituie un izvor de
mare preţ pentru aproape toate disciplinele teologiei creştine. Astfel, ele oferă un
bogat material moralei creştine, dreptului canonic, cateheticii, omileticii şi altor
discipline teologice. Dar din punctul nostru de vedere aceste scrieri ascetice ne
ajută să cunoaştem unele dintre cele mai însemnate practici cultice ce se oficiau în
timpul Sfântului Vasile.
Este adevărat că Sfântul Vasile nu descrie amănunţit rânduiala laudelor
bisericeşti, despre care vorbeşte. Lipsa informaţiilor de amănunt din Reguli,
referitor la riturile şi ceremoniile ce aveau loc în adunările de cult de pe atunci, este
completată de Sfântul Vasile sau de contemporanii săi prin alte scrieri.
Deși aplicate într-o epocă destul de îndepărtată de cea a noastră, Regulile
sale monahale rămân și azi izvor nesecat din care se adapă acei monahi care vor să
trăiască o viață desăvârșită. Fiind fundamentate pe Sfânta Scriptură și pe
experiență personală, erau cele mai indicate să stea la baza orânduirilor noastre
monahale.Ele au servit ca far călăuzitor la alcătuirea Regulamentului pentru
organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a
mânăstirilor, întocmit de Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian și aprobat de
Sfântul Sinod din anul 1950.
Într-un cuvânt, Regulile Monahale mari și mici ale Sfântului Vasile,
constituie un document prețios atât pentru istoria monahismului în general, cât și
pentru istoria cultului creștin și îndeosebi a laudelor bisericești zilnice.
14
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea P.F. Daniel, cu

aprobarea Sf. Sinod, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2008
2. Băjău, Pr., Constantin I., Trăirea virtuoasă după Sfântul Vasile cel Mare, în
rev. Mitropolia Olteniei, nr. 1-2/2000
3. Chirvăsie, Pr. Magistrand, Ioan, Despre spiritualitatea Sfântului Vasile cel
Mare, în rev. Studii Teologice, nr. 7-8/1958
4. Colibă, Magistrand, Mihai, Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare
în istoria vieții religioase monahale şi a cultului creştin, în rev. Studii Teologice,
nr. 3-4/1965
5. Coman, Pr. Prof., Ioan G., Importanța și sensul desăvârșirii ȋn monahism, ȋn
rev. Studii Teologice, nr. 3-4/1955
6. Corneanu, IPS, Nicolae, Actualitatea Sfântului Vasile cel Mare, în rev.
Mitropolia Banatului, nr. 4-6/1979
7. Cricovean, Pr., Mircea, Aspecte ale vieţii monahale la Sfântul Vasile cel
Mare, în rev. Orizonturi Teologice, nr. 2/2003
8. Idem, Epistolele Sfântului Vasile cel Mare, adresate osârduitorilor vieţii
monahale, în rev. Teologia, nr. 2/2007
9. David, Diac. Conf., P. I., Învăţăturile Sf. Vasile cel Mare, ȋn rev. Studii
Teologice, nr. 5-6/1984
10. Floca, Pr., Ioan, Sfântul Vasile cel Mare, organizator al vieţii monahale, în
vol. Sfântul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa, Ed.
I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1980

15
 11. Muntean, Longhin, Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare –
fundament al vieţii monahale în Biserica Ortodoxă, în rev. Altarul Banatului, nr. 7-
9/2005
12. Papadopoulos, Stelianos, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, trad. Diac.
Cornel Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2003
13. Patulesu, Grigore, Viața monahală și rolul social al celor dintâi mănăstiri
creștine, ȋn rev. Studii Teologice, nr. 1-2/1980

16