UNIVERSITATEA BABEȘ - BOLYAI CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

REFERAT
ASCETICA ȘI MISTICA ORTODOXĂ

TREZVIA ÎN MONAHISM

Coordonator:
P.S. Irineu Pop Bistrițeanul
Student:
Nicoară Angela

1
 CAP.I IMPORTANȚA TREZVIEI
ÎN ASCETISMUL ORTODOX

Viaţa neptică este viaţă de luptă necontenită, de reculegere şi de

„întristare dătătoare de bucurie”, viaţă de război cu patimile, viaţă de
curăţire, iubire şi îndumnezeire.
După Sfântul Isihie Sinaitul, „trezvia este calea a toată virtutea şi
porunca lui Dumnezeu”. Cel care Îl iubeşte din inimă pe Dumnezeu se
străduieşte, cu mare grijă, a-şi păzi mintea şi inima, după învăţătura
Sfintei Scripturi, care zice:”Cei ce iubiţi pe Dumnezeu, urâţi cele
rele.”(Psalm 96,11), aşadar „Păzeşte-te şi îţi fereşte cu îngrijire sufletul
tău.”(Deuteronom 15,9)
„Iar cele rele” sunt toate gândurile rele, pătimaşe şi spurcate,
precum şi toate poftele şi faptele rele care ne despart de dragostea de
Dumnezeu. Toate aceste răutăţi, începând de la minte prin invoirea minţii
cu ele şi trecând prin imaginaţie, ajung la lucrarea păcatului cu fapta, dacă
nu ne vom trezi la vreme şi nu vom chema numele Domnului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Iisihie Sinaitul spune că „trezvia este fixarea stăruitoare a
gândului şi aşezarea lui în poarta inimii, ca să privească gândurile viclene
care vin şi să asculte ce zic şi ce fac ucigaşii şi care este chipul făurit şi
înălţat de cei care încearcă să amăgească mintea prin năluciri.”
Sfinţii Părinţi au numit trezvia „vederea şi ochiul sufletului.”
Trezvia sau paza minţii, simţurilor şi a inimii este”născătoare de
lumină şi purtătoare de foc, căci ea întrece nenumărate virtuţi trupeşti.
Podoaba lăuntrică a sufletelor noastre este mintea şi inima curată,
iar aceasta nu se poate realiza fără lucrarea trezviei. Iar din mintea şi
inima curate izvorăsc toate faptele bune.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune, despre importanţa trezviei:
„Să fiţi încredinţaţi că toată lucrarea din afară se socoteşte, înaintea lui
Dumnezeu, precum frunzele pomului fără rod, iar sufletul care nu are
paza minţii se osteneşte în zadar.”
Iar Avva Agaton, fiind întrebat de cineva care dintre osteneala
trupească şi păzirea cea dinăuntru este mai mare, a răspuns:”Asemenea
este omul cu un pom. Deci osteneala trupească este frunza, iar păzirea
dinăuntru este roada. Şi fiindcă este scris:”Tot pomul care nu face roadă
bună se taie şi se aruncă în foc (Matei7,19), atunci toată osteneala noastră
trebuie să fie pentru roadă, adică pentru păzirea minţii.”
Dumnezeiescul Părinte Filotei Sinaitul arată că trezvia unită cu
rugăciunea lui Iisus curăţă conştiinţa de întunericul păcatelor, iar
„aceasta, curăţită fiind, izbucneşte, îndată, ca o mare lumină.”

2
 CAP.II TREZVIA ÎN SFINTELE EVANGHELII

Domnul ne îndeamnă: „Privegheaţi, dar, în toată vremea,

rugându-vă.” (Luca 21,36) Această unitate dintre trezvie şi rugăciune
ne-o arată Domnul după cutremurătoarea, însângerata Sa rugăciune din
Grădina Ghetsimani, când i-a găsit pe ucenici dormind şi i-a atenţionat:
„Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.” (Matei 26,41)
Trezvia îmbracă pe luptător cu armura Duhului Sfânt, fără de care
nu poate birui în războiul cel nevăzut al minţii.
Trezvia şi rugăciunea minţii oferă nevoitorului harul Duhului
Sfânt, dăruind sufletului descoperirea lui Iisus, Care , fără rugăciune şi
trezvie, rămâne ascuns.
Întreaga Predică de pe Munte a Domnului este o cuvântare
neptică în care Mântuitorul, Dumnezeu-Omul, depistează rădăcina
patimilor dar, în acelaşi timp, sădeşte şi rădăcina vieţii cu adevărat
duhovniceşti. Lucrarea trezviei se împlineşte în locul celor mai fine
pulsaţii ale inimii, care le pun în mişcare pe toate celelalte: cugete,
raţiune, reamintire, simţuri şi fapte.
Inima omului este un laborator tăcut unde cele ce se fabrică au
putere nemăsurată, fie demonică şi distrugătoare, fie mântuitoare şi
sfântă.
Domnul vrea ca inima noastră să se curăţească de orice mişcare
împătimită.
Rolul neasemuit al trezviei este tocmai ordonarea laboratorului
inimii cu puterea Harului şi a numelui lui Iisus. Prin trezvie şi rugăciune,
inima primeşte Harul ca pe un oxigen, elimină patimile şi face din însăşi
viaţa noastră un izvor al Harului.
Iar acolo unde se cultivă trezvia, se naşte şi smerenia. Sufletul
treaz, smerit şi şi pocăit, aflat în rugăciune neântreruptă, devine purtător
de Dumnezeu.
Sfântul Isac Sirul spune: „Dacă păzim legea trezviei şi dreapta
socotinţă în cunoaşterea duhovnicească, din care rodeşte viaţa în Hristos,
atunci lupta pentru alungarea patimilor nu se mai apropie deloc de suflet.
Avuţia duhovnicească şi sănătatea sufletului constau în trezvie şi
sârguinţă, deoarece, cât trăieşte omul are nevoie de acestea pentru a-şi
păzi comoara. De le va părăsi, se va îmbolnăvi şi va deveni victimă a
hoţilor.”
„Nu poţi lucra duhovniceşte până nu vezi rod în sufletul tău; ai
nevoie să lupţi până la moarte. Pentru că, de multe ori, rodul copt este
distrus de grindină.”
Dumnezeiescul Părinte Pimen cel Mare Egipteanul
spune:”Pentru a ne mântui, nu avem nevoie de nimic, decât numai de
minte trează.”

3
 Toţi Sfinţii Părinţi neptici (trezvitori) arată că fără trezvie nu ne
putem mântui şi nici nu ne putem ruga cum se cuvine lui Dumnezeu.

CAP.III TREZVIA ÎN MONAHISM

Viaţa monahală şi împlinirea voturilor monahale se

fundamentează lăuntric tocmai pe temelia trezviei şi a rugăciunii
neâncetate.
Întreaga luptă a monahilor se desfăşoară în minte şi în cuget. Este
aşa-numita luptă a gândurilor. Aşadar, o obligaţie de bază a monahilor
este să-şi păzească cugetarea netulburată, pentru a putea desluşi
provenienţa şi calitatea gândurilor, de care depinde schimbarea
duhovnicească şi morală a omului.
Sfântul Diadoh al Foticeei, purtător al experienţei călugăreşti a
isihiei, spune: „Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi păstreze cugetarea pururea
netulburată, ca mintea, deosebind gândurile ce trec prin ea, pe cele bune
şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările amintirii, iar pe cele
întunecoase şi drăceşti să le arunce afară din jitniţele firii.”
Monahii participă cu întreaga lor fiinţă la lucrarea trezviei, atât cu
mintea şi cu inima, cât şi cu trupul, învingând moleşeala acestuia prin
privegheri.
Sfântul Ioan Scărarul spune: „Ochiul care priveghează, purifică
mintea. Somnul îndelungat învârtoşează sufletul. Privegherea este
curmare a înfocării şi izbăvire de visuri, izvor al lacrimilor, înmuiere a
inimii, păzitoare a gândurilor, mistuitoare a mâncărurilor, îmblânzirea
duhurilor, înfrânarea limbii, izgonitoarea nălucirilor.
Monahul priveghetor este un pescar al gândurilor care în liniştea
nopţii poate şi să le observe cu uşurinţă şi să le stăpânească.”
Sfântul Paisie Velicikovsky spune: „Privegherea curăţeşte mintea
de umblarea gândurilor şi o subţiază întru rugăciune. Că precum ochii
trupeşti luminează trupul şi străluceşte toate mădularele, aşa şi trezvia,
privegherea cea neadormită, luminează sufletul cu vederea cea cu mintea
şi îi aduce aminte omului de bunătăţile cele nespuse pe care le-a gătit
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul.”
Trezvia este o cale duhovnicească prin care omul se eliberează,
cu ajutorul lui Dumnezeu, de gândurile împătimite, de cuvinte şi lucrări
viclene. Pe măsură ce sporeşte, trezvia îi dăruieşte omului cunoaşterea
sigură a lui Dumnezeu Cel necuprins, atât cât este cu putinţă, precum şi
dezlegarea nepătrunselor Taine Dumnezeieşti.

4
 BIBLIOGRAFIE:

1.Filocalia, vol I-XII

2.Pagini filocalice 1-3, Ed.Bunavestire, Bacău, 2003
3.Tâlcuiri la Filocalie, vol.2: Teoclit Dionisiatul, Sfântul Diadoh al
Foticeii, capetele despre cunoştinţă, Ed.Sfântul Nectarie, Arad, 2008
3.Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, culese din scrisorile şi
omiliile Avvei Efrem, Ed.Bunavestire, Bacău, 2001
4.Sfântul Simeon Noul Teolog, Scrieri, vol.I - Discursuri teologice şi
etice, Ed.Deisis, Sibiu, 1998
5. Sfântul Simeon Noul Teolog, Scrieri, vol.II - Cateheze, Ed.Deisis,
Sibiu, 1999
6. Sfântul Simeon Noul Teolog, Ţelul vieţii creştine, Ed.Anastasia -
colecţia “Comorile pustiei”, Bucureşti, 1996
6.Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Ed.Anastasia -
colecţia “Comorile pustiei”, Bucureşti, 1999
7. Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Ed.Arta grafică, 1991
8.Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Ed.Amarcord, Timişoara, 1995
9.Sfântul Paisie Velicikovsky, Crinii ţarinii, Ed.Anastasia - colecţia
“Comorile pustiei”, Bucureşti, 1996
10.Sfântul Nil Sorsky, Carte pentru lucrarea minţii, Ed.Anastasia -
colecţia “Comorile pustiei”, Bucureşti, 1997
11.Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Înviere, Ed.Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei, Iaşi, 2007
12.Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare,
Ed.Bunavestire, Bacău, 1997
13.Constantine Carvanos, Căile Sfinţeniei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti,
2002
14.Pocăinţa sau întoarcerea la Dumnezeu, Ed.Bizantină, Bucureşti,
2001
15.Mica Filocalie a rugăciunii inimii, Ed.Herald, Bucureşti, fără an
16.Iosif Vatopedinul, Asceza, maica Sfinţeniei, Ed.Bizantină, Bucureşti,
2000