DUMINICA A II-A DUPĂ PAȘTI

CREDINȚA ÎN HRISTOS - IZVOR DE VIATA VEȘNICA

Ioan 20, 19-31

,,În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau
adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi,
zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe
Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi
Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta
păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi.
Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit lisus.
Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în
mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi
pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit
lisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu
degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi
necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! lisus i-a
zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
lisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea
aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că lisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând,
viaţă să aveţi în numele Lui’’.

Evanghelia din duminica de după sărbătoarea Învierii Domnului este Evanghelia

Duminicii numite Duminica Tomii pentru cӑ al doilea personaj principal din aceastӑ Evanghelie,
după Mântuitorul Iisus Hristos, este Sfântul Apostol Toma. Evanghelia este plinӑ de înțelesuri
duhovnicești sau semnificații spirituale pentru viata Bisericii, în general, și pentru viața fiecărui
creștin, în special.
Evanghelia ne arata ca în seara zilei Învierii Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a intrat prin
ușile încuiate în casa în care se aflau ucenicii Săi, adunați de frica iudeilor, a stat în mijlocul lor
și le-a zis: ,,Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, va trimit și Eu pe voi. Şi zicând
acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfȃnt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi
iertate și cărora le veți tine, ținute vor fi’’. Toma însӑ, nefiind de fațӑ la prima arătare a
Mântuitorului în mijlocul ucenicilor Săi, a zis acestora: ,,Dacă nu voi vedea în mâinile Lui
semnele cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mana
mea în coasta Lui, nu voi crede’’.
De aceea, pentru a-l încredința pe Toma de adevărul sau realitatea Învierii Sale, ca și
pe ceilalți ucenici, după opt zile, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat încă o data ucenicilor Săi,
trecând, de asemenea, prin ușile încuiate, stand în mijlocul lor și zicând-le: ,,Pace vouă!’’. Însӑ
după aceea, imediat, S-a adresat în mod direct lui Toma, zicându-i: ,,Adu degetul tău încoace și
vezi mâinile Mele și adu mana ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios!’’
Hristos, Domnul vieții și Dumnezeu adevărat, voind sӑ-l vindece pe Toma de îndoialӑ,
pe un ton de mustrare, i-a arătat acestuia realitatea sau adevărul Învierii Sale din morți printr-o
dovadӑ palpabilӑ, fizicӑ, de atingere a trupului Sӑu înviat din morți. Îndată ce Sfântul
Apostol Toma a atins cu mâinile lui urmele cuielor din mâinile lui Iisus și urma rânii lăsate de
sulița care I-a strӑpuns coasta Lui, el nu a zis: cred ca ai înviat din morți, ci a exclamat: ,,Domnul
meu și Dumnezeul meu’’. Astfel, Toma a mărturisit cӑ Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul
vieții și Dumnezeu adevărat.
Cântările liturgice ale Bisericii, pe care le auzim cântându-se la stranӑ în aceastӑ
duminicӑ, mai ales la Utrenie, spun cӑ atunci când Toma a atins coasta lui Iisus Cel Înviat din
morți, el s-a atins de ,,osul dumnezeirii Sale’’. Deci, Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit
doar Învierea lui Hristos, ci și dumnezeirea Sa.
 Toma s-a atins de un trup văzut și L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut,
prezent în trupul Sӑu omenesc înviat;
 a atins trupul limitat și a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat;
 a atins trupul lui Hristos zămislit de la Duhul Sfȃnt și din Fecioara Maria și a mărturisit
pe Dumnezeu Creatorul Cel necreat.
 A atins coasta omului Iisus Cel Răstignit și a mărturisit pe Dumnezeu-Omul, Care a biruit
moartea.
 ÎNDOIALA POATE FI VINDECATӐ
Deși la început Sfântul Toma s-a îndoit de Învierea lui Hristos, după ce L-a întâlnit pe
Hristos, îndoiala lui a fost biruitӑ sau vindecatӑ încât a devenit un mărturisitor puternic al
adevӑrului Învierii lui Hristos și al dumnezeirii Sale. Apoi, Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui
Toma: ,,Pentru cӑ M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!’’, adică fericiți
sunt cei ce n-au văzut pe Hristos Cel Înviat cu ochii trupului, dar au crezut în El.
Prin urmare, credința nu este o vedere fizicӑ, trupeascӑ, prin simțuri, ci este o vedere
spiritualӑ, o cunoaștere a realităților spirituale nevăzute și netrecătoare. Mântuitorul Iisus
Hristos ȋi fericește pe cei ce au aceastӑ capacitate spiritualӑ de a cunoaște realitățile nevăzute, de
a vedea prezența lui Dumnezeu dincolo de vederea fizicӑ, corporalӑ. În acest sens, Sfântul
Apostol Pavel spune: ,,Cele ce se vӑd sunt trecătoare, iar cele ce nu se vӑd sunt veșnice’’ (II
Corinteni 4, 18). Deoarece, Dumnezeu este netrecător și nemӑrginit, El nu poate fi văzut cu ochii
trupești sau fizici limitați. Însӑ sufletul luminat de credințӑ poate vedea sau cunoaște prezența lui
Dumnezeu dincolo de vederea fizicӑ.
Evanghelia de astăzi se terminӑ cu o învățăturӑ sau o concluzie esențialӑ referitoare la
credințӑ: ,,Iar acestea s-au scris ca sӑ credeți cӑ Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și
crezând, sӑ aveți viațӑ în numele Lui’’ (Ioan 20, 31). Cel care crede în Hristos poate dobândi
viața veșnicӑ.
În finalul ei, Evanghelia nu se referă doar la credința și convingerea lui Toma, ci se referă
la toți cei care vor crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iar rodul credinței lor în Hristos

este viata veșnicӑ. Prin urmare, când mărturisim credința în Iisus Hristos și în
Învierea Lui, noi arătӑm cӑ dorim sӑ avem viața veșnicӑ. Credem în
Iisus Hristos Cel Înviat, pentru cӑ vrem sӑ trăim veșnic în iubirea Lui,
în lumina și bucuria Preasfintei Treimi.
Scopul scrierii Evangheliei este acela de a întări credința în Hristos și de a chema pe
oameni la mântuire, la viața veșnicӑ. Așadar, credința nu este o simplӑ convingere intelectualӑ,
de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o legăturӑ vie a omului credincios cu Dumnezeu,
iubitorul de oameni și Mântuitorul lumii. Credința cultivatӑ prin rugăciune devine o
pregustare spiritualӑ a bucuriei din Împărăția cerurilor. Acest adevăr este mărturisit de
Sfinții Apostoli. De pildӑ, Sfântul Apostol Pavel zice: ,,Credința este încredințarea celor
nădăjduite și dovedirea celor nevăzute’’ (Evrei 11, 1).
Deci, credința este o pregustare a unor realități promise sau dorite și o vedere spiritualӑ a
unor realități sfinte nevăzute cu ochii trupești. Prin urmare, credința este o relație sau o legăturӑ
vie cu Dumnezeu, Cel Care ne dăruiește arvuna bucuriei de a fi ȋn comuniune cu El: ,,Gustați și
vedeți cӑ bun este Domnul’’.
Toate Sfintele Taine ale Bisericii sunt o pregustare a bucuriei din Împărăția cerurilor,
bucurie din bucuria lui Hristos Cel Înviat din morți. De unde știm noi aceasta? De la Sfântul
Apostol Petru. Ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Petru? ,,Pe Iisus Hristos fără sӑ-L fi văzut Îl
iubiți; ȋntru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vӑ bucurați cu bucurie negrăitӑ și
preamăritӑ’’ (I Petru 1, 8). Îl iubiți, deși nu L-ați văzut, credeți în El deși acum nu-L vedeți, dar
crezând vӑ bucurați în El cu o bucurie negrăitӑ și preamăritӑ, adică bucurie mai presus de orice
exprimare în cuvinte și izvorâtӑ din lumina lui Hristos Cel Înviat din morți și înălțat ȋntru slava
cereascӑ. Aceastӑ bucurie negrăitӑ și preaslăvitӑ a creștinilor este bucuria mântuirii. De aceea,
Sfântul Apostol Petru adaugă imediat: ,,Dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea
sufletelor’’(I Petru 1, 9). Cu alte cuvinte: recompensa, răsplata sau rodul credinței vii este
mântuirea sufletului, adică unirea omului cu Dumnezeu. Deși nu Îl vedem pe Hristos cu
ochii trupești, prin credințӑ Îl simțim prezent în lume și în viata noastră.
Ca atare, când se intensificӑ legătura omului cu Hristos Domnul prin credințӑ, rugăciune
și fapte bune, prezenta lui Hristos în viața sa ȋi aduce multӑ bucurie negrăitӑ și preaslăvitӑ. De

aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul, în secolul al VII-lea, vorbea despre virtutea

credinței ca fiind puterea de legăturӑ spiritualӑ care înfăptuiește unirea
desăvârșitӑ, nemijlocitӑ și mai presus de înțelegere a credinciosului cu
Dumnezeu. În acest sens, credința ca legăturӑ vie dintre credincios și Dumnezeu, în Care el
crede, este lumina vieții Bisericii pe pământ și arvuna vieții celei veșnice sau pregustarea
bucuriei preaslăvite din Împărăția Preasfintei Treimi.

CREDINȚA ESTE UN DAR AL LUI DUMNEZEU CARE TREBUIE CULTIVAT

În Duminica Tomii aducem mulțumire lui Dumnezeu mai ales pentru darul credinței.
Dumnezeu dăruiește tuturor oamenilor acest dar, pentru cӑ ,,Dumnezeu dorește ca tot omul sӑ se
mântuiască și la cunoștința adevărului sӑ vina’’ (I Timotei 2, 4). Întrucât omul este creat după
chipul lui Dumnezeu, el poartӑ în sine începutul legăturii sale cu Dumnezeu, o legăturӑ
personalӑ, inteligentӑ și iubitoare sau afectivӑ. Totuși, nu toți oamenii cultivӑ acest dar al
legăturii lor personale cu Dumnezeu, Făcătorul cerului, al pământului și al omului. Mulți oameni
nu-și mai pun întrebarea: cine a făcut cerul și pământul, soarele și luna, aerul și apa, fără de care
oamenii nu ar putea trӑi, ci aceștia se comportӑ în lume, în creația lui Dumnezeu, ca și când
Dumnezeu nu ar exista. Dacă nu credem în Dumnezeu sau nu vrem sa comunicӑm cu Dumnezeu,
aceasta nu înseamnӑ cӑ Dumnezeu nu existӑ. Însӑ, cei care cred în Dumnezeu, Făcătorul cerului
și al pământului, și intrӑ în legătura cu El prin rugăciune și prin fapte bune, aceia primesc încă
din lumea aceasta, în arvunӑ, bucuria cea negrăitӑ și preaslăvitӑ a credinței lucrătoare prin iubire.
Totuși, plinătatea acestei bucurii o primește omul credincios numai după învierea de
obște, când și trupul sӑu va participa la bucuria veșnicӑ a sufletului sӑu unit cu Dumnezeu prin
har. Credința în Hristos se împlinește prin întâlnirea cu El.
Noi credem ca Hristos Domnul a înviat, mai ales pentru cӑ Sfinții Apostoli care ne-au
propovăduit Evanghelia lui Hristos au văzut cu ochii lor trupești pe Hristos Cel Răstignit și
Înviat. La început, credința vine din ascultarea cuvântului Evangheliei, iar apoi ea se confirmӑ și
se luminează prin bucuria prezenței lui Hristos Cel Înviat în sufletul celui care crede în El. Aici
vedem legătura tainicӑ dintre citirea Evangheliei ca binevestire a adevărului credinței și
răspunsul nostru ca mărturisire a credinței: ,,Cred, Doamne și mărturisesc’’. Mai întâi ascultӑm
Sfânta Evanghelie și apoi mărturisim Crezul. De la cine am învățat noi aceasta? De la femeile
mironosițe și de la Sfinții Apostoli. Femeile mironosițe au fost cele dintâi persoane care au crezut
în Învierea Mântuitorului. Când au crezut? După ce au ascultat vestea cea buna a Învierii Lui
adusӑ lor de către înger la mormântul lui Iisus. ,,Cӑutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A
înviat! Nu este aici (a spus îngerul femeilor mironosițe)… Mergeți și spuneți ucenicilor Lui…’’
(Marcu 16, 6-7). Ele însӑ n-au zis: noi nu credem, nici n-au întrebat ceva, ci au auzit și au crezut.
Apoi s-au întors spre casӑ cu bucurie și cu teamӑ. Teama de mister, de neobișnuit, iar bucurie
pentru cӑ au primit vestea cea bunӑ a Învierii lui Hristos, pe care auzind-o s-au întărit în credința
lor.
Deci, ele au crezut pentru cӑ li s-a vestit mai întâi Evanghelia Învierii de către înger. Iar
pe când se întorceau ele spre Ierusalim, pe neașteptate, L-au întâlnit pe Însuși Domnul Hristos
Cel Înviat, Care le-a zis: ,,Bucurați-vӑ, nu vӑ temeți’’. Prin urmare, credința lor izvorâtӑ din
ascultarea și primirea Evangheliei Învierii a fost confirmatӑ de întâlnirea lor cu Însuși Iisus
Hristos Cel Înviat. Evanghelia ne spune ca îndată ce ele L-au văzut pe Iisus I s-au închinat Lui, și
au cuprins picioarele Lui. Atingând picioarele lui Hristos Cel Înviat, pe când s-au închinat în fața
Lui, femeile mironosițe au simțit sau au trăit faptic adevărul împărtășit lor de către înger prin
cuvânt.
De atunci și pȃnӑ astăzi credința lor se cultivӑ în viața Bisericii: auzim Evanghelia
Învierii, credem în inima noastră adevărul ei, îl mărturisim prin rostirea Crezului, iar apoi ne
întâlnim cu Hristos împărtășindu-ne cu El în Sfânta Euharistie.

PRIN CREDINȚA VEDEM SAU SIMȚIM PE HRISTOS CEL ÎNVIAT,

PREZENT ÎN BISERICA SA
Când intrӑm duminica în bisericӑ, mai întâi ne întâlnim cu Hristos Cel Înviat, sărutând
icoana Învierii Lui, comunicӑm cu Hristos Cel Înviat prin rugăciune și prin ascultarea
Evangheliei Sale, iar apoi ne împărtășim cu Hristos Cel Înviat în Sfânta Euharistie, primind
Trupul și Sângele Lui, ca arvunӑ a vieții și iubirii Lui veșnice din Împărăția cerurilor.
Bucuria trăitӑ de femeile mironosițe și de ucenicii care L-au văzut pe Hristos Cel Înviat
se confirmӑ, se mărturisește și se transmite în lume de către Biserica lui Hristos. Credința
Sfinților Apostoli care L-au văzut cu ochii lor trupești pe Hristos Cel Înviat luminează credința
noastră, noi însӑ văzându-L acum pe Hristos duhovnicește cu ochii sufletului sau cu ochii
credinței. De aceea, putem rosti rugăciunea: ,,Învierea Lui Hristos văzând, sӑ ne închinӑm
Sfȃntului Domnului Iisus’’. Prin aceasta devenim și noi vestitori ai Învierii Mântuitorului Iisus
Hristos și mărturisitori ai iubirii Lui pentru oameni, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră
mântuire. Amin!