CURSUL 8

FAMILIA CREȘTINĂ ASTĂZI – PROVOCĂRI ȘI PERSPECTIVE

1. Introducere
Familia creştină, în contextul secularizant şi consumist al societăţii postmoderne, se confruntă
cu provocări morale deosebite care afectează integritatea şi funcţionalitatea ei.
Familia dintotdeauna a reprezentat nu numai un sistem complex de viaţă socio-afectivă bazată
pe sentimente de iubire care au generat relaţionarea interumană, ci a exercitat o influenţă majoră
asupra dezvoltării omului şi a societăţii.
Ca formă socială, familia reprezintă celula de bază a oricărui tip de ierarhie. În contextul
fiecărei societăţi, familia umană a jucat un rol stabilizator, supusă schimbărilor continue sociale, de
mentalitate şi statut.
Este cunoscut faptul că organizarea speciei umane a avut ca fundament familia ca nucleu al
societăţii. În creştinism familia nu este doar o formă socială, un grup social, ci o realitate în care
iubirea lui Dumnezeu este activă.

Participarea Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli la nunta din Cana Galileii arătă de câtă cinste
se bucură căsătoria înaintea lui Dumnezeu şi cu ce zestre şi înălţare sufletească se cuvine să participe
la ea cei doi miri.
În timpul activităţii Sale propovăduitoare, ca semn al preţuirii pe care o avea faţă de familie,
Mântuitorul Hristos deseori s-a folosit de imagini şi aspecte legate de viaţa de familie:
 parabola fiului risipitor (Luca 15, 11-32);
 parabola celor doi fii trimişi de tatăl să lucreze în via sa (Matei 21, 28-31);
 parabola tatălui care dă daruri bune fiilor săi (Luca 11, 11-13);
 parabola despre lucrătorii tocmiţi la vie (Matei 20, 1-14) etc.

Şi pentru Sfântul Apostol Pavel, căsătoria este o instituţie de origine divină. El accentuează în
mod deosebit unitatea căsătoriei şi responsabilitatea soţilor în a păstra această unitate, considerând
căsătoria un act sacramental. În concepţia paulină, ca model al unirii dintre bărbat şi femeie este
observată comuniunea de iubire dintre Hristos şi Biserica Sa.

Familia se întemeiază prin Sfânta Taină a Cununiei, care face ca familia să devină altarul
sfânt în care se trăieşte dragostea şi se trăiesc deopotrivă, virtuţile creştine, prin care omul se apropie
de Împărăţia lui Dumnezeu.

1
 2. Familia creștină în societatea contemporană
2.1. Familia, mediul de coexistenţă şi relaţionare a omului
Familia, în primul rând, este o formă socială, care implică o viaţă socială. Încă din antichitate,
familia a fost unitatea socială ai cărei membri trăiau într-o anumită casă, supuși autorității
proprietarului, de obicei numit prin „pater familiae”. Membrii familiei aveau o identitate comună şi
aspiraţii comune, o religie comună, condusă de un cap care se îngrija de tot ceea ce ţine de bunul
mers al ei.
Prima familie a fost întemeiată în Rai având ca preot şi martor pe Însuşi Dumnezeu „Şi a zis
Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-I facem ajutor potrivit pentru el”(Facere 2, 18)
„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facere 1,28). Bărbatul şi femeia exprimă două modalităţi
de existenţă ale omului: omul a fost creat „ca dualitate pentru a exista în relaţie, luat individual el nu se
simte complet, îl caută pe celălalt pentru împlinire şi creaţie.”

Din punct de vedere creştin, familia este o instituţie dumnezeiască şi temelia vieţii
sociale, comunitare. Mântuitorul prin prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 2-11), unde a
săvârşit cea dintâi minune, a binecuvântat nunta ridicându-o la rang de taină.
Căsătoria sau nunta e „taina în care un bărbat şi o femeie, învoindu-se în mod liber să trăiască
împreună toată viaţa, pentru a naşte şi a creşte copii şi a se ajuta reciproc, primesc, prin preot, harul care
sfinţeşte legătura lor şi ajută la atingerea scopului ei”.
Principalul scop al căsătoriei este împlinirea celor doi, +
 ajutorarea reciprocă a soţilor pentru uşurarea vieţii;
 naşterea şi creşterea de copii şi formarea lor;
 înfrânarea poftelor în vederea ocrotirii moralităţii

Familia marchează profund destinul fiecărei persoane umane. Ca instituţie, familia conferă
stabilitate unei societăţi, de aceea este protejată prin legi scrise şi nescrise.
La originea vieţii se află „familia ca nucleu al societăţii, iar la temelia familiei stă
căsătoria”. Demnitatea şi responsabilitatea soţului şi a soţiei în cadrul familiei, îşi au temeiul în
creaţia divină a amândurora, în chipul dumnezeiesc cu care sunt înzestraţi ambii în aceeaşi măsură
pentru că „bărbat şi femeie i-a făcut pe ei” (Facere 1,27).

2.2. Problema familiei în societatea postmodernă

Dezinstituţionalizarea + individualizarea + democratizarea vieţii de familie au slăbit de-a
lungul timpului importanţa şi rolul familiei.
 Principale provocări aduse familiei de societatea contemporană, sunt o lezare şi negare a
scopurilor ei creştine.
 Societatea postmodernă pune accent pe beneficiul individul şi nu familial sau social (a scăzut
numărul căsătoriilor și a crescut numărul divorțurilor). Consecinţa: populaţie tânără scăzută,
şi un continent care îmbătrânește.
2
Principalele probleme care slăbesc viaţa familiei sunt:
A. Desfrâul ca plagă a vieţii conjugale
 Desfrâul sau satisfacerea poftelor trupeşti în afara căsătoriei, este considerat un păcat grav,
prin care trupul este redus la obiect al plăcerii păcătoase, şi nu mai e considerat templul
Duhului Sfânt (1 Corinteni 6).
 industria pornografică
 exploatarea femeii
 traficul de carne vie
B. Problema divorţului
 Întemeierea unei familii prin căsătorie este lucrare teandrică, pentru veşnicie.
 Astăzi se constată faptul că familia şi căsătoria sunt reduse la acte contractuale, din care
partenerii ies în mod consimţit şi confirmat de instituţiile civile de resort, oricând doresc.
C. Problema avortului
 Perpetuarea neamului este o misiune a omului în lume.
 Sufletul vine de la Dumnezeu deodată cu trupul, „viaţa începe chiar în momentul conceperii,
pentru că atunci începe reproducerea celulelor, specializarea şi funcţionarea lor”10. Biserica, cu
întreaga ei învăţătură revelată, este împotriva avortului ca teorie şi practică, calificându-l drept
crimă împotriva vieţii umane, în rândul păcatelor strigătoare la cer.
 Avortul, ca act legal, contribuie la depersonalizarea şi dezumanizarea omului, la destrămarea
familiei şi îmbolnăveşte societatea întreagă care se zbate în propria-i autosuficienţă.
D. Problema „familiilor” formate din persoane de acelaşi sex
 La nivel mondial se fac presiuni în vederea adoptării unei legislaţii care să permită căsătoriile
între persoane de acelaşi sex, pus pe seama drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
 Prezenţa lor în societate e o dovadă patologică a degringoladei şi a decadenţei în care se zbat
unii dintre oamenii postmoderni.
 Existenţa unor astfel de convieţuiri dăunează atât partenerilor implicaţi, cât mai ales copiilor
adoptaţi, care sunt crescuţi şi educaţi, într-um mediu ostil şi nociv vieţii şi omului.

2.3. Familia creştină, factor esenţial al educaţiei şi formarii omului

 Familia creştină are un rol însemnat în educarea caracterului religios-moral.
 Educaţia este necesară încă din sânul familiei, deoarece acolo începe, se stabileşte viitorul
temporar, viitor de care familia creştină este răspunzătoare în faţa oamenilor şi in faţa lui
Dumnezeu.
 Formarea primelor conduite + primele noţiuni religioase sunt primite de copil în familie,
deoarece părinţii sunt datori să-i înveţe pe copiii lor cuvântul lui Dumnezeu, dar mai ales să fie
modele prin fapte, viaţa şi virtuţile lor: milostenia, blândeţea, iertarea, evlavia faţă de sfinţi şi
faţă de Sfintele Taine ale Bisericii.

3
 2.4. Sfânta Taină a Cununiei ca început al familiei creştine - realităţi şi perspective
teologice şi pastorale

Familia este o instituţie divină întemeiată de Dumnezeu, tocmai de aceea ea are un caracter
sacru, subliniat de faptul că familia are drept prototip însăşi Familia Divină, Sfânta Treime, Care are
ca temelie a existenţei Ei:
 iubirea desăvârşită
 comuniunea
 unitatea şi egalitatea celor trei Persoane.
De aceea putem spune că familia este cea mai de seamă şi cea mai importantă instituţie
aşezată în slujba vieţii. Nu vrem să minimalizăm cumva, contribuţia celorlalte instituţii, în ceea ce
priveşte susţinerea şi promovarea vieţii, ci ne dorim să evidenţiem faptul că familia este evident
superioară lor, din perspectiva importanţei, al rolului şi al specificului ei, fiind locul unde se formează
cu precădere persoana umană.
Familia creştină, potrivit învăţăturii Bisericii Ortodoxe, este considerată ca fiind Biserica
de acasă, de ea depinzând nu numai viaţa şi existenţa a doi oamenii, ci chiar destinul unei
naţiuni şi al unei Biserici locale în general.
Având în vedere faptul că familia este o instituţie de origine divină pe care Dumnezeu o
stabileşte de la creaţie, familia are un caracter sacru, familia creştină reprezintă „chipul lui
Dumnezeu întors către umanitate” sau instituţia în care se reflectă chipul comunitar
al lui Dumnezeu.

După căderea în păcat a primilor oameni, căsătoria cunoaşte un proces de deteriorare, şi chiar
dacă „a pierdut harul legat de starea primordială, totuşi ea nu a fost desfiinţată în esenţă. Căci nici natura
umană n-a fost distrusă ” – afirmă Pr. D. Stăniloaie. Aşa se face că încă de la începutul activităţii Sale,
Mântuitorul Hristos întăreşte iarăşi legătura dintre bărbat şi femeie şi o înalţă din ordinea naturii în
ordinea harului, participând la nunta din Cana Galileii, acesta fiind de fapt momentul în care
căsătoria este ridicată la treapta de Sfântă Taină.
În vremea noastră putem constata că se vorbeşte din ce în ce mai puţin despre familie, cu
semnificaţia ei teologică şi spirituală, dar se vorbeşte din ce în ce mai mult despre cuplu, despre
relaţii libere dintre bărbat şi femeie. Aproape nimeni nu mai aduce în discuţie latura morală a vieţii
de familie şi cu atât mai puţin valorile autentice ale familiei, considerate astăzi ca fiind vechi,
devalorizate şi lipsite de actualitate.

4
 3.1. Familia creştină între sociologie şi teologie

Din punct de vedere sociologic cea dintâi operă a familiei = este transformarea unui individ
în persoană, familia fiind un adevărat leagăn al vieţii, este locul unde se plămădeşte, se naşte şi se
dezvoltă viaţa omului. Nu putem concepe viaţa în adevăratul ei sens, în afara familiei!

Numită sociologic „celula” societăţii, din punctul de vedere al învăţăturii creştine, familia
presupune un aspect biologic şi unul moral:
 sub aspect biologic, familia = „prima celulă” a societăţii, de care depinde viaţa în general.
 sub aspect moral, familia = spaţiul în care „ începe „dăltuirea” sufletului creştin.

Dumnezeu rânduieşte familia aşezând la temelia ei dragostea, tocmai pentru ca:

1. omul să fie ferit de egoism şi pentru a-l face capabil de dăruire către semenul său, pe care să-
l ajute şi de care, la nevoie, să fie ajutat.
2. a-l asocia pe om la opera de continuă creare a vieţii, operă pe care o binecuvintează în Rai:
„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere 1, 28).

3.2. Teologia familiei potrivit Sfintei Scripturi

Prima familie întemeiată în Rai, are ca preot şi martor pe Însuşi Dumnezeu, aici familia
cunoscând indiscutabil, cea mai frumoasă perioadă din existenţa ei. Înţelegerea, colaborarea şi
armonia caracterizau cea dintâi familie în starea paradisiacă, însă odată cu căderea în păcat, starea
familiei şi echilibrul sufletesc al omului se zdruncină, având urmări şi asupra vieţii de familie.

Cea dintâi schimbare ne este arătată chiar de Dumnezeu Creatorul, atunci când spune:
„Atrasă vei fi de bărbatul tău şi el te va stăpâni” (Facere 3, 16), ceea ce înseamnă că ordinea şi armonia pe
care Dumnezeu o aşezase la temelia familiei, cunoaşte modificări, femeia fiind pusă deja într-o stare
de oarecare dependenţă faţă de bărbat. Bărbatul nu mai vedea în femeie ajutorul dat de Dumnezeu, ci
o persoană care de multe ori era dispreţuită, iar copiii, care prin definiţie sunt consideraţi drept dar al
lui Dumnezeu, erau uneori consideraţi simple obiecte.
Această stare de fapt se menţine până la venirea Mântuitorului Hristos în lume, Care „întăreşte
din nou legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie şi o înalţă din ordinea naturii în ordinea harului”.
Mântuitorul restaurează caracterul religios al căsătoriei şi deloc întâmplător, El îşi începe lucrarea Sa
mântuitoare în lume, cinstind căsătoria cu prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 2-11).

Învăţătura cea nouă adusă de Hristos Domnul, ne prezintă bărbatul şi femeia ca fiind egali,
întrucât amândoi sunt purtători ai chipului lui Dumnezeu. creştinismul însuşi fiind „ religia
care a pornit de la leagănul unui copil şi de la sânul unei mame”30.

5
 3.3. Consideraţii liturgice în legătură cu Sfânta Taină a Cununiei

Taina Cununiei sau a Nunţii este „Taina prin care un bărbat şi o femeie care s-au hotărât în mod
liber să trăiască împreună întreaga lor viaţă, în scopul de a se ajuta reciproc, a naşte şi creşte copii şi a se feri de
desfrânare, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care sfinţeşte legătura lor şi îi ajută la împlinirea
scopului ei”31.

Săvârşitorul Tainei Cununiei este arhiereul sau preotul care înfăţişează în chip văzut pe
Hristos, Cel care pecetluieşte şi sfinţeşte legătura dintre cei doi soţi.
În ceea ce priveşte primitorii acestei Sfinte Taine trebuie să spunem că aceştia trebuie să fie de
sex opus, bărbat şi femeie, şi să fie de credinţă ortodoxă. Mai ales în situaţia de azi, când
credincioşii noştri intră tot mai des în contact cu persoane de alte credinţe, această regulă trebuie
cunoscută şi respectată.
Potrivit Bisericii Ortodoxe, atât la logodnă cât şi la cununie mirii trebuie să fie însoţiţi de naşi,
care au acelaşi rol ca şi la Botez, fiind martorii sau cei ce garantează sinceritatea şi seriozitatea
angajamentelor pe care şi le-au luat cei doi miri. Naşii trebuie să fie căsătoriţi, buni creştini şi
mai în vârstă decât cei ce se cunună.

Cât priveşte locul săvârşirii trebuie să spunem că Taina Cununiei are caracter eclesial,
săvârşindu-se numai în sfânta Biserică, nefiind îngăduită săvârşirea ei în case particulare,
decât numai în situaţii cu totul speciale şi deosebite, aceasta fiind observată ca o excepţie de la regulă.

 lumânările simbolizează pe de-o parte curăţia mirilor şi lumina darului dumnezeiesc, iar pe
de altă parte ele sunt expresia bucuriei nuntaşilor.
 inelele de la logodnă, ţinând cont de forma pe care acestea le au, cercuri închise fără început şi
fără de sfârşit, în Vechiul Testament ele reprezentau semne ale puterii şi încrederii care se
acorda cuiva, iar în creştinism, inelele sunt „simbolul iubirii nesfârşite şi a fidelităţii reciproce pe
care şi-au jurat-o logodnicii unul faţă de altul.
actul punerii cununiilor pe
 Rânduiala Tainei Cununiei are drept moment central
capetele celor doi miri, precedat de actul unirii mâinii drepte a
mirelui cu mâna dreaptă a miresei. Dacă actul ritual al punerii cununiilor
simbolizează şi pecetluieşte săvârşirea Tainei, actul unirii mâinilor celor doi este socotit ca o
epicleză a slujbei Cununiei, „echivalentă celei din rugăciunea pentru sfinţirea apei din slujba
Botezului”.
 cununiile sunt considerate, în cazul mirelui, semne ale puterii, ale stăpânirii şi ale biruinţei, iar
în cazul miresei ele simbolizau frumuseţea şi curăţia fecioarelor.
 Ritualul paharului cu vin simbolizează pe de-o parte bucuria şi veselia nunţii, iar pe de altă
parte, simbolizează soarta comună a celor doi soţi.
6
  Dansul ritual sau înconjurarea mesei nunţii reprezintă expresia firească a bucuriei prilejuite de
momentul nunţii. Acest ritual nu este propriu numai Cununiei, ci îl regăsim şi la Botez şi la
Hirotonie, reprezentând o extensie a dansului religios care era propriu cultului ebraic.
 cuvântul de învăţătură pe care preotul trebuie să-l rostească la sfârşitul slujbei. Chiar dacă
această Sfântă Taină este un moment al bucuriei, este necesar ca sobrietatea şi
responsabilitatea, atât a nuntaşilor şi a mirilor şi în egală măsură a slujitorului să nu lipsească.

3.4. Familia creştină şi provocările contemporaneităţii

Ajungând în contemporaneitate, ţinând seama de evidenţele vremurilor noastre, putem

constata că viaţa de familie se schimbă, se „modernizează”, mergând până într-acolo încât, cu anevoie
se mai raportează la principiile moralei creştine. Se încearcă modernizarea valorilor morale,
considerate depăşite şi lipsite de actualitate, căutându-se alte valori, neînvechite şi moderne, aceasta
ducând în cele din urmă la ceea ce se poate numi depersonalizarea omului.
În acest context, valorile morale şi bunul simţ sunt ignorate. Se poate spune fără teama de a
greşi, că trăim cumva într-o „dictatură a indecenţei”, în care cuminţenia creştină este considerată ca
slăbiciune sau o atitudine învechită, iar indecenţa de orice tip, fiind observată chiar ca o virtute.
Familia şi căsătoria încep să fie puse sub semnul întrebării prin promovarea de forme de „convieţuire
liberă”, considerate actuale şi moderne: „monogamie constrângătoare”, „o însuşire a trupului”, „o
ordine caracteristică Evului Mediu”, sau o „structură feudală”.
Anumite curente europene, propun această „convieţuire liberă”, drept o alternativă pentru
familie. Propunere legislativa: casatoria civila la notar pentru evitarea consecinţelor judecătoreşti şi a
costurile de divorţ, precum şi a dezamăgirilor cauzate de o căsătorie eşuată.
Aceste „convieţuiri libere” ca şi aşa numitele relaţii sau căsătorii de probă, dincolo de faptul că
sunt lipsite de un minim angajament social, ele sunt în contradicţie flagrantă cu învăţătura Bisericii şi
cu morala creştină în general. Ele nu pot avea decât „meritul” de a fi un fel de „căsătorie obiect”, în
cadrul căreia cei doi parteneri doar „se probează” reciproc, acest tip de relaţie excluzând orice fel de
comuniune personală, întrucât lipseşte dragostea şi responsabilitatea, iar acestea nu se probează, ele
sunt sau nu. Căsătoria şi implicit familia, sunt înţelese astfel, ca simple contracte de care omul
modern nu are nevoie, tocmai de aceea în ţările considerate dezvoltate, se renunţă tot mai des şi tot
mai uşor la căsătorie.

7
 Concluzii

Familia creştină are misiunea, de a deveni în primul rând, o comunitate autentică de viaţă şi
iubire, din care nu lipseşte nicidecum înţelepciunea şi responsabilitatea, şi care îşi va găsi împlinire
definitivă în Împărăţia lui Dumnezeu.
Totodată, familia creştină trebuie să păstreze, să descopere şi să comunice credinţa şi iubirea,
ca reflectare vie şi participare reală la iubirea lui Dumnezeu pentru umanitate. Familia creştină
normală este celula din care este alcătuită şi pe care se bazează o societate omenească în normalitate, dar şi
comunitatea bisericească. ridicată la treapta de Sfântă Taină, prin care cei doi formează o unitate
indestructibilă, după voinţa lui Dumnezeu dintru început65.

Familia este ,,biserica cea mică”, un așezământ dumnezeiesc, prima instituție întemeiată de
Însuși Dumnezeu, având o însemnătate deosebită din punct de vedere social, numită adeseori celula
mamă a societății, și este cea mai importantă instituție de care depinde dezvoltarea, stabilitatea și mai
ales existența întregii omeniri. Familia creştină este cu siguranță mediul formării conştiinţei și
demnităţii umane.