Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari Sfinţi Părinţi ai
Bisericii noastre. S-a născut la anul 330 în Cezareea Capadociei; familia îi
era originară din provincia Pont. Bunica sa era o creştină evlavioasă. Ea a
avut de suferit pe vremea împăratului Diocleţian. După persecuţii s-a
stabilit în Capadochia şi a ajuns ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul.
Vasile a mai avut 9 fraţi din care doi au ajuns episcopi: Petru episcop de
Sevasta şi Grigorie de Nyssa.
Una din surori (Macrina) a îmbrăţişat monahismul. Tatăl lor (Vasile)
era un retor distins. Bunica sa Macrina a crescut pe lângă Sfântul Grigorie
Taumaturgul. Mama lui Vasile se numea Emilia şi era o bună creştină. Ea a
avut o influenţă benefică educându-şi copii în spirit creştin.
Din Cezareea Capadociei Sfântul Vasile a plecat la studii în
Constantinopol şi apoi la Atena. Aici va lega o prietenie trainică cu Sfântul
Grigorie zis de Nazians. Din relatările lor cei doi erau animaţi de dragostea
pentru studiu. Se spune despre cei doi că „aveau doar două drumuri: al
şcoalii şi al bisericii. ”
La Atena au avut parte de profesori renumiţi ca: Prohereziu şi
Himeriu; aici l-au cunoscut pe împăratul Iulian Apostatul.
În 350, îl regăsim pe Vasile în Capadocia unde preda retorica. Între
timp tatăl său murise şi e sfătuit de mama şi bunica lui să se consacre lui
Dumnezeu. În 357 e botezat de Episcopul Dianeos şi hirotonit citeţ. Sora
lui l-a sfătuit să îmbrace haină monahală. Vasile face o călătorie la
mănăstirile din Egipt, Siria şi Mesopotamia pentru a cunoaşte viaţa
monahală. Rămâne uimit de ceea ce a văzut în monahism şi, întors acasă,
pune bazele unei mănăstiri. Se supune votului sărăciei vânzându-şi averea;

o parte din aceasta o dă săracilor şi cu altă parte pune bazele unei mănăstiri
pe malul râului Iris din Pont. Aici l-a chemat şi pe Sfântul Grigorie de
Nazians. Cei doi studiază operele lui Origen şi alcătuiesc lucrarea
„Filocalia”. În ea cei doi vor extrage cele mai frumoase pasaje din lucrările
alexandrine.
În anul 360 Sfântul Vasile intră în viaţa publică, îl însoţeşte pe
episcopul Dianeos la Constantinopol pentru a participa la un sinod care
trebuia să oficializeze pentru formula ariană discutată la un sinod de la
Rimini din 359. El nu a participat la discuţii pentru că e un simplu citeţ. În
362 e hirotonit preot de Episcopul Eusebiu al Cezareei. Acest episcop e
dorit să-l ţină în apropierea sa. Sfântul Vasile se retrage iar la mănăstirea
din Pont de unde în 365 e rechemat în Cezareea Capadociei de Episcopul
Eusebiu pe vremea împăratului Valens. Vreme de trei ani e colaborator al
Episcopului Eusebiu. În 368 Capadochia a fost bântuită de foamete. În acel
an îi moare mama. În urma morţii mamei sale moşteneşte o avere
considerabilă pe care o împarte din nou săracilor.
 În 370 murind arhiepiscopul Capadociei, Sfântul Vasile e ridicat la
rang de arhiepiscop. Această alegere nu a întâmpinat greutăţi. Tatăl lui
Grigorie de Nazianz (tot un Grigore) ce era adevăratul episcop de Nazianz
pare să fi intervenit la alegerea lui Vasile.
După alegerea sa ca arhiepiscop de Cezareea, Sfântul Vasile devine
un apropiat al Sfântului Atanasie şi împreună luptă contra arienilor.
Împăratul Valens -adept al arienilor, se ştie că i-a exilat pe episcopii
ortodocşi. De Sfântul Vasile nu s-a atins pentru că îi purta o stimă
deosebită dar a împărţit episcopia în două permiţând arienilor să-şi aleagă
un episcop. Pentru a apăra Biserica de astfel de diversiuni Sfântul Vasile
înfiinţează noi episcopii în Capadochia numind ierarhi. Pe prietenul său
Grigorie îl numeşte episcop de Sasinia, iar pe fraţii săi la Nyssa şi Sevasta.
Grigorie de Nazianz a refuzat să ocupe scaunul episcopiei afirmând
că Sasina e un loc barbari. Sfântul Vasile a luptat împotriva meletienilor şi
apolinariştilor ce atacau persoana Sfântului Duh. Atunci a scris cele mai
multe lucrări polemice dar şi dogmatice.
Sfântul Vasile a murit pe 1 ianuarie 379 şi încă din anul următor este
pomenit în rândul sfinţilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe 1şi 30
ianuarie, iar Biserica Apuseană pe 14 iunie.
Ca episcop Sfântul Vasile s-a străduit a ridica nivelul cultural şi
spiritual al clerului şi astfel mănăstirea din Pont a devenit şcoală clericală.
Apoi, a avut grijă de năpăstuiţi societăţii. Este primul ierarh ce a pus bazele
unui aşezământ social numit Vasiliada. Dar a fost şi un spirit prolific.
Pentru toate acestea a dobândit apelativul de “cel Mare”. Un bun orator, un
scriitor de prim rang -plin de talent şi prin echilibrul vieţii sale a reuşit să se
impună în spiritul ortodoxiei.
OPERA
Opera sa este vastă. Lucrările lui se pot grupa în mai multe categorii
ca: Lucrări exegetice: „Nouă omilii la Hexaemeron” omilii rostite în

săptămâna întâi a postului Mare din anul 362 când a fost hirotonit preot. S-
a oprit la a 5-ea zi a Creaţiei fără a vorbi de crearea omului (lucru continuat
de fratele său Grigorie de Nyssa). Explicarea celor 5 zile s-a realizat mai
mult literar decât teologic; ele au cunoscut o mare circulaţie iar în Apus
Sfântul Vasile l-a modelat pe Sfântul Ambrozie al Mediolanului.
„Omilii la Psalmi” aici Sfântul Vasile foloseşte alegoria. Omilii la
diferite subiecte în număr de 24 (cea mai cunoscută este omilia 22 „Către
tineri”) „Comentarii la primele capitole din Isaia”

Lucrările ascetice sunt cele mai importante. Pentru ca monahismul să fie

unitar Sfântul Vasile impune reguli generale ce sunt acceptate în Răsăritul
creştin.
O lucrare reprezentativă este „Regulile dezvoltate” scrisă între 359-
362. Sunt 55 de reguli aşezate sub formă de întrebări şi răspunsuri. El nu
recomandă existenţa izolată a monahului socotindu-o periculoasă. El
preconizează mănăstiri mici cu număr restrâns de vieţuitori ca ei să se
cunoască. Recomandă munca împletită cu rugăciunea. Monahii să se roage
de cinci ori pe zi în afară de slujbele temporale.
“Regulile prescurtate” -lucrarea are 313 întrebări scurte la conţinut –
sunt luate în considerare problemele de conştiinţă ale monahilor.
„Precepte de morală” sunt 80 de reguli ce nu-i privesc doar pe
călugări ci şi pe preoţi şi credincioşi. Ele prezintă diferite etape în viaţa
omului de rând de la botez până la moarte.
Mai amintim două cuvântări importante „Judecata lui Dumnezeu” şi
„Despre credinţă”.
Lucrări dogmatice: -amintim două tratate împotriva arienilor:
1) “Combatere a nelegiuitului Eunomiu” -aici Eunomiu de Cizic este
socotit mult prea raţional pentru că afirmâ asemenea gnosticilor că
Dumnezeu poate fi cunoscut (şi chiar în tainele Sale) cu mintea omului.
Sfântul Vasile combate direct erezia lui Eunomiu arătând că Fiul e
consubstanţial cu Tatăl şi Duhul Sfânt.
2) „Despre Duhul Sfânt” e o lucrare de circumstanţă; a fost scrisă pentru a
se apăra dumnezeirea Sfântului Duh de atacurile pnevmatomahilor.
Patriarhul Macedoniu cu diaconul Maratoniu au atacat dumnezeirea
Sântului Duh şi a fost nevoie de convocare Sinodului II Ecumenic pentru
formularea unei noi învăţături de credinţă. Ultimele două capitole din
lucrare au valoare istorică pentru că prezintă starea reală din Biserica de
atunci.
Sfântul Vasile a intervenit în Sfânta Liturghie restructurându-o.
Liturghia folosită la început a fost cea a Sfântului Iacob cel Mic ce dura
şase ore, Sfântul Vasile a restructurat-o alcătuind rugăciuni Euharistice
speciale. Azi, în Biserica noastră, ea se săvârşeşte de zece ori pe an.
De la Sfântul Vasile ne-au rămas scrisori adresate fraţilor săi, precum
şi bunului său prieten Grigorie de Nazians.