AMFILOHIE DE ICONIU

A fost prieten apropiat a Sfântului Vasile cel Mare şi văr cu Sfântul

Grigorie de Nazianz. Deşi e mai puţin cunoscut, s-a bucurat de mare reputaţie
printre contemporani.
S-a născut în Capadocia în jurul anilor 340-345 oraş unde va primi o
bogată cultură elenistă. Tatăl său a fost rector şi a ajuns să studieze în Antiohia
sub îndrumarea lui Libanius.
La terminarea studiilor s-a decis să urmeze avocatura şi o vreme a stat
în Constantinopol. În 371 se produce o schimbare în viaţa sa după care se
dedică vieţii ascetice, iar în 373 e hirotonit episcop de Laodicea de Sfântul
Vasile cel Mare şi de Grigorie de Nazianz.
Prin 381 pe Amfilohie îl găsim la Constantinopol la Sinodul II
Ecumenic şi în 390 prezidează sinodul de la Side, în Pamfilia, unde s-a
condamnat secta encratiţilor (care afirmau că rugăciunea trebuie rostită cu glas
tare; ei refuzau munca fiind adepţi doar ai rugăciunii). Prin 394 participă la un
Sinod din Constantinopol.
Moare în jurul anului 403.
Din caracterizarea făcută de Sfântul Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz
rezultă că Amfilohie era un om bun, bun administrator, bun păstor de suflete,
bun teolog şi filozof.
De la el ne-au rămas puţine lucrări deşi s-a afirmat că a scris foarte mult.
-Avem o “Epistolă sinodală” unde vorbeşte de dumnezeirea Sfântului Duh.
-O lucrare în versuri „Iambi către Seleugos” are 333 de versete îndeamnă pe
Seleugos la muncă şi virtute.
-„8 Cuvântări” -îndemn de a ţine postul mare.
- “Tratat despre Sfântul Duh”- e o lucrare neautentică.
MARCEL DE ANCIRA

Este ales episcop de Ancira în prima perioadă a arianismului el a

îmbrăţişat erezia şi scris împotriva capadocienilor. Titlurile lucrărilor lui nu se
cunosc ceea ce ne-a rămas de la el e o “mărturisire de credinţă ariană” şi o
“epistolă despre Sinodul de la Sardica”. E o personalitate controversată;
sinodul din Sardica declarându-l eretic alţii considerând-l ortodox.

DIODOR DIN TARS

Acesta s-a născut în Antiohia (sau în Tarsul Ciliciei) dintr-o familie

distinsă, în jurul anului 330. Studiile şi le-a făcut în Antiohia şi Atena.
Împreună cu prietenul său Cartelius stă la o mănăstire din Antiohia timp de 10
ani. Luptă împotriva păgânilor şi a ereticilor apolinarişti combătându-l pe
Iulian Apostatul. I-a avut ca discipoli pe Teodor de Mopsuestia şi Sfântul Ioan
Gură de Aur. Arhiepiscop de Antiohia era Meletie ce a suferit diferite exiluri.
Diodor a avut meritul de a strânge pe ortodocşi în jurul său.
În 362 este exilat şi se întoarce în 372. După exil e numit episcop în
Tarsul Ciliciei. Participă la Sinodul II Ecumenic şi e socotit de patrologi stâlp
al ortodoxiei. A murit în jurul anilor 391-392.
Opera sa cuprinde lucrări exegetice, istorice, dogmatice şi morale :
- Comentarii la Vechiul Testament şi Noul Testament;
- o cronică ce îndreaptă cronica lui Eusebiu de Cezareea.
- Lucrări dogmatice: un fragment „Despre Sfântul Duh”, „Despre unitatea lui
Dumnezeu”- lucrare împotriva iudeilor, „Despre suflet”, „Despre învierea
morţilor”.
Doctrina sa :
Scrierile lui Diodor sunt mai puţin folosite de scriitorii vremii, fiind
contestată ortodoxia sa. În scrierile sale a exagerat în ceea ce priveşte
umanitatea Mântuitorului separând mult cele două firi, afirma că logosul a
locuit ca într-un templu în Omul Iisus; afirma că omul născut din Fecioara
Maria nu poate fi Fiul lui Dumnezeu, astfel mulţi l-au bănuit că ar fi părintele
nestorianismului.
El se pare că a întrezărit pericolul unei erezii, retrăgându-se din viaţa
publică. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte cu admiraţie despre el şi spune că
nu s-a împiedicat de aparentele greşelii a lui Diodor. Mai târziu Chiril al
Alexandriei a scris împotriva discipolilor lui Diodor şi Teodor de Mopsuestia.
În 448 Diodor, alături de Teodor, a fost condamnat de un sinod de la
Constantinopol, dar numele său nu apare în actele de condamnare a Sinodului
V Ecumenic. Diodor are meritul de a căuta sensul spiritual în evenimentele
istorice. Pentru că a fost condamnat în 448 multe dintre lucrările lui s-au
pierdut.