EVAGRIE PONTICUL

Este produsul şcolii Antiohiene. S-a născut în provincia Pont din Asia
Mică, locul naşterii fiind Iboa, pe la 345-346. Evagrie i-a cunoscut pe Vasile
cel Mare şi pe Grigorie de Nazianz. Cei doi au contribui la formarea sa. Sf.
Vasile cel Mare l-a făcut lector al Bisericii din Cezareea Capadochiei, iar Sf.
Grigorie l-a hirotonit diacon. Când în 380 Grigorie a ajuns la Constantinopol,
l-a luat cu sine pe Evagrie care a rămas acolo şi după demisia Sf. Grigorie. În
382 plecă în Egipt unde s-a călugărit, fiind unul din adepţii lui Origen, alături
de cei patru “fraţii lungi”. I s-a oferit scaunul episcopal însă a preferat să
rămână pentru toată viaţa în monahism. El a fost un teolog mistic şi printre
altele afirma că rugăciunea e fără cuvinte şi este un act pur mental ce se face
fără vreo închipuire fizică a lui Dumnezeu. Este condamnat alături de Origen
şi Didim cel Orb la Sinodul V Ecumenic din 553.
De la Evagrie ne-au rămas următoarele lucrări:
-“Lucrari antieretice” -8 cărţi ce combat cele 8 vicii capitale : lăcomia,
invidia, trândăvia, etc. ,
-“Patru culegeri de porunci”- I-Călugaria, II-Gnosticul, III-Maxime pentru
fecioare, IV-Maxime pentru călugări,
- “Despre liniştirea sufletului”
- 66 scrisori adresate mai multor episcopi.
El a fost tributar şcolii Alexandrine. Ca şi Origen a susţinut preexistenţa
sufletelor şi apocatastaza de aceea este condamnat la sinodul V Ecumenic.
Lucrările sale arată cum trebuie să fugă călugării de ispite. Această temă este
reluată şi de Sf. Ioan Casian.

TEODOR DE MOPSUESTIA

Acest ierarh a fost aşezat în rândul ereticilor de sinodul V Ecumenic

fiind mentorul ereticului Nestorie iar scrierile lui sunt controversate. S-a
născut la Antiohia în jurul anului 350 într-o familie bogată. Împreuna cu Sf.
Ioan Gura de Aur a studiat la şcoala catehetică de aici sub îndrumarea
profesorului Libanius.
Pentru scurt timp a fost avocat dar influenţat de Sf. Ioan Gura de Aur a intrat
în monahism în mănăstirea condusă de Diodor din Tars şi Cartelius, în anul
370. După o vreme părăseşte mănăstirea şi revine în Antiohia revenind la
avocatură deoarece nu voia să se călugărească. Ioan Gură de Aur reuşeste să-l
convingă pe Teodor să se întoarcă în mănăstire. El îşi va dedica viaţa
ascetismului. Studiază Sf. Scriptura sub îndrumarea lui Deodor care il va ajuta
să-şi însuşească metoda de interpretare istorico-literară.
În anul 383 a fost hirotonit preot in Antiohia de episcopul Flavian şi
până în 392 va dobândi faima de mare predicator şi luptător împotriva
origeniştilor, arienilor şi apolinariştilor. În această perioadă reuşeste să-şi
facă discipoli pe Teodoret al Cirului, Ioan viitor episcop de Antiohia, Rufin,
Nestorie-viitor patriarh al Constantonopolului.
În 392 este ales episcop de Mopsuestia în apropiere de Tars. Participă la
un Sinod din Constantinopol în anul 394 unde este remarcat de împaratul
Teodosie cel Mare. Împăratul îl cheamă să predice la curtea imperială
arătându-şi admiraţia faţă de ştiinţa sa de carte. În anul 404 îl întâlneşte pe
episcopul pelagian din apus Iulian de Eclanum, îl susţine pe Sf. Ioan Gura de
Aur la sinodul de la Stejari unde îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi aceeaşi
soartă cu Ioan.
În anul 428 Nestorie, ce primise învăţătura de la Teodor, ocupă scaunul
patriarhal de la Constantinopol, dar in acelasi an Teodor de Mopsuestia moare.
Teodor este condamnat ca eretic la Sinodul V ecumenic. Primul ce l- a
denunţat ca eretic a fost Chiril al Alexandriei, întrucât socotea că din cauza lui
s-au iscat disputele hristologice. Chiril începe campania împotriva lui Teodor.
În anul 553 atât opera cât şi persoana lui Teotor de Mopsuestia au fost
condamnate la Sinodul V ecumenic. Prin scrierile lăsate, Teodor e socotit
gloria şcolii antiohiene. El a admis autoritatea Sf. Parinţi şi a sinoadelor doar
cu vorba.

OPERA:

Teodor s-a remarcat ca un excelent exeget. “Comentariu la Vechiul

Testament, Geneză şi Psalmi”. În comentariile lui s-au strecurat păreri
personale dovedite a fi nefondate. “Comentarii la profetii mici, Ecleziast,
Cantarea Cantarilor, Cartea Regi, comentarii la Noul Testament, Evanghelii,
Faptele Apostolilor şi Epistolelel Pauline”.
Lucrari dogmatice:
“Despre mistere “, “Despre sfintele Taine”, “Despre credinta in
Dumnezeu” , “Intruparea Mantuitorului”, “Despre preotie”, şi “Împotriva
lui Eunomiu” etc.
De la el a rămas o culegere de epistole, “Cartea mărgăritarelor” ce este folosită
de Biserica nestoriană.
În exegeză a adoptat principiul şcolii antiohiene cunoscut ca fiind liberal
şi exagerat. Interpretarea istorico-literară a făcut din el un raţionalist. Meritul
său deosebit e că la fiecare carte biblică comentată face o introducere, prezintă
contextul istoric în care s-a scris, date despre autor, comentarii pe marginea
limbii şi stilului intrând în vocabularul cărţii. Face comentarii după
Septuagintă. În comentariile sale l-a avut model pe Origen. El a făcut câteva
greşeli scoţând din cărţile Vechiului Testament cărţile: Cronici, Ezdra, Iov şi
Cântarea Cântărilor, cărţile necanonice, iar din Noul Testament scoate:
Epistola Sf. Iacob, II Petru, I-II Ioan, Iuda şi Apocalipsa. Inspiraţia cărţilor
Sfintei Scripturi e socotită de doua feluri:: Inspiratie superioara şi Inspiratie
inferioara.
Doctrina
În lucrările lui vorbeşe despre distincţia dintre cele doua firi ale
Mântuitorului. Învaţă despre unitatea personală a celor doua firi-unirea morală
a celor două firi, Fecioara Maria nu o socoteşte a fi Theotocos. Ca şi Pelagie
neagă realitatea păcatului originar afirmând că Adam a fost creat muritor aşa
ca şi noi şi doar Dumnezeu, în voia Sa, ne poate mântui.

TEODORET AL CIRULUI

S-a născut în Antiohia în jurul anului 393 dintr-o familie înstărită.

Studiile le-a făcut la Antiohia fiind discipol a lui Teodor de Mopsuestia şi
coleg cu Ioan al Antiohiei. Atunci când Ioan a devenit arhiepiscop al Antiohiei
şi Nestorie arhiepiscop de Constantiopol, Teodoret se retrage la o mănăstire de
lângă Antiohia. De tânăr a fost ales episcop de Cir, oraş lângă Eufrat, aici
ducând o viaţă liniştită.
Ajunge să fie implicat şi el în controverse hristologice. Nu se poate
spune că Teodoret a împărtăşit ideile ereticului Nestorie. Când Sf Chiril al
Alexandriei face publice cele 12 anatematisme, Teodoret interevine împotriva
lor fiind convins că cele 12 anatematisme conţin idei apolinariste. Atacă cu
violenţă scrierile Sf. Chiril al Alexandriei. La Efes în anul 431 a fost de partea
lui Nestorie şi Ioan al Antiohiei refuzând semnarea actelor de depunere a lui
Nestorie din scaun.
Prin 433 a avut loc Sinodul de Unire prin care s-a încercat împăcarea
Orientului cu Egiptul (Ioan al Antiohiei cu Chiril al Alexandtiei).. Astfel s- a
cerut condamnarea lui Nestorie şi s-a alcătuit un simbol de credinţă din care au
fost scoase învaţăturile greşite ale lui Nestorie. El a refuzat să semneze actelor
sinodului.
În anul 435 acceptă actele acestui sinod şi astfel nu a fpst condamnat ca
şi Nestorie. În anul 438 îl apără pe Teodor de Mopsuestia ce era atacat de
Chiril al Alexandriei. Odată cu moartea lui Chiril (444) şi Ioan al Antiohei
(446) s-au pus capăt certurilor dintre Biserica Alexandrină şi Antiohiană.
Urmaşul lui Chiril a fost Dioscor ce a început să promoveze o nouă
învăţătură contrară şcolii antiohiene. A încercat distrugerea
nestorianismului promovând monofizitismul. Astfel Dioscor este
condamnat de Teodoret al Cirului care a denunţat monofizitismul ca erezie. La
sinodul tâlhăresc (449) Teodoret este înlăturat din scaun şi este închis la
Mănăstirea Nicerta din Antiohia. Situaţia s-a schimbat în jurul anului 451
când sinodul IV Ecumenic condamnă atât nestorianismul cât şi
monofizitismul şi Teodoret al Cirului s-a reîntors în scaun murind în 458
împăcat cu Biserica.
La sinodul V ecumenic (din 553) scrierile lui Teodoret împotriva lui
Chiril al Alexandriei au fost condamnate fiind soscot eretic.
OPERA
Avem lucrari exegetice şi apologetice.
Lucrări exegetice: “Comentarii la Jedecatori, Rut, Regi, Cronici, ‘’, explicând
locurile mai greu de înţeles, “Comentarii la epistolele pauline”. Lucrări
apologetice: “Vindecări de bolile păgâneşti”- ultima şi cea mai completă
apologie a Bisericii. Lucrarea are 12 cărţi fiind scrisă între 429-
437. Din ea rezultă că Teodoret era preopcupat de problem filozofice şi
teologice, explicând origionalitatea naturii omului şi existenţei lumii. Soluţiille
păgâne le supune soluţiilor creştine. Lucrarea “Despre proviodenta “ - este o
lucrare împotriva evreilor.
Lucrarile dogmatice – “Respingerea cele 12 anatematisme” (ale Sf. Chiril),
lucrare de frunte a şcolii Antiohiene scrisă în jurul anului 430 (păstrată în
răspunsul lui Chiril al Alexandriei):
“Cinci cuvântări despre întrupare “ - scrisă în 432 (o continuare a celei
menţionate mai sus);
”Cerşetorul“-lucrare ce combate eutihianismul socotitind monofiziţii
asemenea cerşetorilor ce încercară să-i ademenească pe aderenţii. O lucrare în
patru părţi; primele trei prezintă dialogul dintre un monofizit (cerşetorul) şi un
ortodox. Cartea a patra este un rezumat a soluţiilor tratate didactic.
Lucrările istorice - amintim “Istoria Bisericii “ – în 5 cărţi, lucrare apărută în
450, în care redă evenimentele petrecute în Biserică între anii 323-428; “O
istorie a călugărilor “ ce prezintă prin această lucrare viaţa monahală şi
Bisericească. Teodoret al Cirului este o mare personalitate a Bisericii chiar
dacă în unele lucrări întâlnim învăţături străine Bisericii. El a încercat să
împăcarea monofiziţilor cu Biserica. Sinodul V ecumenic l-a condamnat ca
eretic alături de Origen.

Lucrări exegetice: “Comentarii la Jedecatori, Rut, Regi, Cronici, ‘’, explicând

locurile mai greu de înţeles, “Comentarii la epistolele pauline”. Lucrări
apologetice: “Vindecări de bolile păgâneşti”- ultima şi cea mai completă
apologie a Bisericii. Lucrarea are 12 cărţi fiind scrisă între 429-
437. Din ea rezultă că Teodoret era preopcupat de problem filozofice şi
teologice, explicând origionalitatea naturii omului şi existenţei lumii. Soluţiille
păgâne le supune soluţiilor creştine. Lucrarea “Despre proviodenta “ - este o
lucrare împotriva evreilor.
Lucrarile dogmatice – “Respingerea cele 12 anatematisme” (ale Sf. Chiril),
lucrare de frunte a şcolii Antiohiene scrisă în jurul anului 430 (păstrată în
răspunsul lui Chiril al Alexandriei):
“Cinci cuvântări despre întrupare “ - scrisă în 432 (o continuare a celei
menţionate mai sus);
”Cerşetorul“-lucrare ce combate eutihianismul socotitind monofiziţii
asemenea cerşetorilor ce încercară să-i ademenească pe aderenţii. O lucrare în
patru părţi; primele trei prezintă dialogul dintre un monofizit (cerşetorul) şi un
ortodox. Cartea a patra este un rezumat a soluţiilor tratate didactic.
Lucrările istorice - amintim “Istoria Bisericii “ – în 5 cărţi, lucrare apărută în
450, în care redă evenimentele petrecute în Biserică între anii 323-428; “O
istorie a călugărilor “ ce prezintă prin această lucrare viaţa monahală şi
Bisericească. Teodoret al Cirului este o mare personalitate a Bisericii chiar
dacă în unele lucrări întâlnim învăţături străine Bisericii. El a încercat să
împăcarea monofiziţilor cu Biserica. Sinodul V ecumenic l-a condamnat ca
eretic alături de Origen.