Ultima

încercare de
refacere a
unității lumii
creștine
medievale.
CONCILIUL DE LA
FERRARA-FLORENȚA
1438-1439
Drumul spre Florența, drumul spre
dezastru
• Din 1054 până la 1438 au avut loc mai multe încercări de refacere a unităţii
bisericeşti între Roma şi Constantinopol.

• În secolul XV însă, situaţia Imperiului bizantin a devenit extreme de grea.

• Înaintarea rapidă a turcilor otomani care, în foarte scurt timp au cucerit

aproape întregul Imperiu Bizantin.

• Apusul, bântuit de luptele dintre papii din timpul aşa-zisei “mari schisme
papale” (1378-1417)

• Împăraţi ca: Ioan V Paleologul (1341-1391) sau Manuel II Paleologul (1391-

1425) au plecat la curţile împăraţilor apuseni după ajutoare. S-au întors
însă cu mână goală.

• Aflat în aceeaşi situaţie dificilă, împăratul Ioan VIII Paleologul (1425-1448)

a fost nevoit şi el să caute ajutoare la creştinii apuseni.
Cuceririle otomane în Balcani

Bătălia de la Râul
Marița, deschide poarta
balcanilor cuceririlor Sunt cucerite Înfrângerea cruciadei
otomane Sofia și Nișul târzii de la Nicopole

1371 1387 1385-1386 1389 1389

Tesalonicul cade în Bătălia de Kosovo Polje

mâinile turcilor a pus capăt Serbiei
independente
Atitudinea favorabilă a papilor față
de un sinod unionist
• Momentul prielnic şi pentru papa Eugeniu IV (1431-1447)

• Acesta era în conflict cu prelaţii aflaţi la conciliul de la Basel (deschis în

1431) şi care doreau reformarea sistemului papal, după principiul
Conciliarismului.

• O eventuală unire cu grecii i-ar întări puterea faţă de episcopii conciliariști

• Papa a invitat în mai multe rânduri pe greci să participe la sinod.

• După multe discuții, Ioan VIII Paleologul acceptă să participe

• la 27 noiembrie 1437 delegaţia bizantină alcătuită din împărat, patriarhul

Iosif II şi o seamă de mitropoliţi, călugări și cărturari greci.

• La 8 ianuarie 1438 papa Eugeniu a dat un decret prin care condamnă

întregul conciliu de la Basel și s-a îndreptat spre Ferrara unde a ajuns la 24
ianuarie.

• De la Basel a venit la Ferrara doar cardinalui Giuliano Cezarini și puțini

episcopi.
Conciliul se deschide la Ferrara
• La rândul lor, conciliarii de la Basel
l-au suspendat pe papă, așa încât, la
acea dată în Apus nu mai exista o
autoritate bisericească recunoscută
unanim.
• Cu toate acestea, la 15 februarie,
papa a deschis solemn sinodul de la
Ferrara, în Biserica „Sfântul
Gheorghe”, deși corăbiile grecilor au
sosit abia la 4 martie (împaratul) și
la 8 martie (patriarhul Iosif II).
• Delegaţia bizantină număra aproape
700 de persoane, având în frunte pe
împaratui Ioan VIII Paleologul și
patriarhul Iosif II.
 Personalități.
Discuții dificile
• Erau prezenţi și reprezentanţi ai patriarhiilor de
Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim, ai
Bisericii Ruse (mitropolitul grec Isidor al Kievului și
Moscovei), ai Bisericii din Georgia (mitropolitul
Grigorie) și ai Moldovei (mitropolitul Damian, grec de
origine), protopopul Constantin și logofătul Neagoe).
• La 9 aprilie 1438 va avea loc deschiderea lucrărilor,
însă abia în sedinţa a 3-a s-au pus în discuţie cele 4
puncte de discordie: filioque, azimele, purgatoriul și
primatul papal.
• În problema lui filioque care susţine că Sfântul Duh
purcede și de la Fiul, deși e contrar crezului de la Niceea
disputa ortodocșilor (Marcu Eugenicul, Gemistos
Plethon și Visarion al Niceei) cu latinii (Ioan de
Montenero și Cezarini) nu au dus la nici un rezultat
• Bizantinii doreau să plece acasă.
 Hotărâri luate în grabă
• Papa Eugeniu hotărăște însă mutarea sinodului la Florenţa, la 2 ianuarie 1439
și, întrucât împaratul Ioan VIII speră încă în ajutor apusean, i-a făcut și pe
bizantini să vină aici.

• La discuţiile ce au urmat, au mai luat parte și Gheorghe (Ghenadie) Scholarios,

Silvestru Syropoulos, Georgios Amiroutzes și alţii.

• Întrucât "patria era în pericol", după expresia împăratului, lucrările au fost

grăbite, la 20 mai propunându-se acceptarea unirii într-o formă oarecare.

• La 1 iunie 1439 a murit patriarhul Iosif II. Împaratul Ioan VIII "va lua în
mâinile sale conducerea afacerilor", voind să se încheie unirea în vederea
primirii ajutorului apusean.

• Întrucât Marcu Eugenicul se opunea în continuare unirii, împaratul îi interzice

să participe la unele ședințe.

• A ales însă dintre ierarhii greci pe cei favorabili unirii și care vor discuta cu
latinii.

• La 25 iunie 1439 basileenii l-au declarat pe papă "rebel, eretic și schismatic

îndărătnic" și l-au depus din scaun, anunţând și alegeri noi de papă.

• De aceea, papa se grăbea. Se grăbea și împaratul care și-a constrâns supușii să

recunoască tezele romane.
6 iulie 1439,
• Unirea a fost semnată de 115 latini și doar 33 de greci,
întrucât mulți dintre ei, că Marcu Eugenicul, Gh.
Scholarios, Ioan al Georgiei, Dimitrie Paleologul, fratele

documentul Unirii •
împăratului, au fugit acasă, nevoind să semneze.

La 6 iulie 1439 unirea era proclamată solemn în numele

papei, al împăratului și al patriarhiilor răsăritene.
Documentul prevedea:

• Se restabilește concordia dintre apuseni și răsăriteni.

• Se recunoaște filioque în explicarea că "Sfântul Duh

purcede din Tatăl și Fiul" (teză latină) , ca și că "Sfântul
Duh purcede din Tatăl prin Fiul (teză greacă). Siropoulos
adaugă că filioque nu a fost impus grecilor.

• În ceea ce privește azima, "fiecare să facă după obiceiul

bisericii sale”

• Învăţătura despre purgatoriu e corectă, dar nu este impusă

grecilor.

• Primatul papal derivă din cel petrin "precum au hotărât

sinoadele ecumenice și Sfintele canoane" (28 Trulan), iar
patriarhul Constantinopolului stă la locul doi, după cel
roman, respectându-se pentarhia din 451.
 O victorie nedeplină a Apusului
• Pentru a se evită discuiţiile nesfârșite, pentru a exprima acel "precum au
hotărât", latinii au folosit construcţia confirmativă, ocolind formularea
iniţială, cu sens restrictiv.
• Prin această, "se cumpăra ajutorul apusean pentru salvarea
Constantinopolului", cum zicea Manuil Bulatos.
• La 14 iulie papa mai pretindea grecilor să reglementeze divorţul după legile
latine, să aleagă la Roma pe urmașul patriarhului Iosif II și să-l pedepsească
pe Marcu Eugenicul ca pe un rebel.
• Grecii au răspuns însă că acestea erau probleme proprii pe care le vor rezolvă
acasă.
• Deși recunoscuseră primatul papal după cum am văzut, grecii își păstrau
ritul ortodox, obiceiurile vechi, căsătoria clerului, și altele.
• La 26 august 1439, grecii părăseau Florenţa, fără însă a primi ajutorul
promis. Suveranii apuseni nu se simţeau angajaţi de promisiunile papei .
• Era prima dezamăgire a împăratului Ioan VIII care-și constrânsese ierarhii
să semneze unirea.
Dezamăgirile bizantinilor
• Împăratul Ioan al VIII-lea ajuns la Constantinopol, împreună cu delegații semnatari
erau apostrofaţi ca azimiţi.
• Poporul, în frunte cu Marcu Eugenicul se ridica împotriva unirii, ceea ce i-a
determinat pe cei mai mulţi delegați să-și repudieze semnăturile.
• Silvestru Siropol va scrie chiar un referat intitulat "Istoria adevărată a unei uniri
neadevărate", arătând că acesteia i-au lipsit:
 principiile juridice fundamentale pentru a fi un tratat bilateral;
 condiţiile formale de hotărâre prin libertate și sinceritate.
În conștiința ortodocșilor, sinodul acesta va rămâne un "Sinod nereușit, o unire
inutilă, de tristă memorie, o trădare de neinţeles, un pseudosinod și chiar o farsă
istorică".
Definitorii sunt cuvintele papei Eugeniu IV, care, aflând că Marcu Eugenicul a plecat
fără să semneze, a spus: "Așadar, iarăși n-am realizat nimic".
Împaratul era dezamăgit față de unirea pe care o făcuse și care agravase și mai mult
raporturile dintre răsăriteni și apuseni.
Opoziția în fața Unirii florentine
• Amânarera proclamprii unirii până la
alegerea noului patriarh.
• Marcu Eugenicul, Antonie din Heracleea și
Dosoftei din Trapezunt au refuzat să semneze
unirea, iar Mitrofan II, noul patriarh ales la 4
mai 1440 a trebuit să fugă din faţa poporului,
fiindcă pomenise numele papei.
• Sindoul convocat pentru anunţarea unirii,
declara că credinţa ortodoxă rămânea
neatinsă și că nu se va rosti Filioque în crez.
• Întrucât reacţia ortodocșilor împotrivă unirii
era foarte mare, în aprilie 1443 s-au întrunit
în sinod la Ierusalim ceilalţi trei patriarhi
ortodocși, Filotei al Alexandriei, Dorotei al
Antiohiei și Ioachim al Ierusalimului. La
propunerea episcopului Arsenie din Cesareea
Capadochiei "unirea cea înșelătoare și
necanonic[" a fost refuzată, patriarhul
Mitrofan a fost depus și însuși imparatul Ioan
VIII a fost ameninţat cu excomunicarea dacă
va mai sprijini unirea.
• Opoziția ortodocșilor conduși de Marcu
Eugenicul și apoi Gheorghe Scholarios creștea
tot mai mult,
• Dezastrul de la Varna, din 1444 pune capăt
discuțiilor unioniste.
• Unirea a mai fost contestată într-un sinod din
Constantinopol în anul 1450, patriarhul
Grigorie III Melisenos Mamme fiind nevoit să
fugă la Roma.
• Ortodocșii erau atât de porniţi împotriva ei,
încât marele duce Luca Notarăs spunea: "Mai
bine să vedem turbanul turcesc decât
pălăria roșie de cardinal".
• Prevedea, de fapt, ceea ce avea să se
întâmple, știind că ajutoarele apusene
promise nu vor veni în ajutorul
Constantinopolului.
Mitropolitul Damian al Moldovei
• În actele Sinodului florentin se află și numele mitropolitului Damian al Moldovei.
• Era grec de neam, impus de patriarhul ecumenic la 1437 pe scaunul mitropolitan din
Suceava.
• Syropoulos aminteşte în câteva rânduri pe Damian, arătând că era împotriva
învăţăturii că Sfântul Duh purcede “şi de la Fiul” (Filioque).
• Silit însă de împărat, a semnat unirea ca şi ceilalţi greci. Însă, aşa cum spune Dimitrie
Cantemir în Descrierea Moldovei, Damian “nu a mai cutezat să se întoarcă în
Moldova”.
• Unii istorici cred că ar fi rămas la Constantinopol, pe lângă patriarhie, considerându-
se totuși "mitropolit al Moldovlahiei".
• Poporul însă era ortodox și nu dorea unirea.
• În timpul mitropolitului Ioachim (1447-1453) a izbucnit chiar o revoltă a moldovenilor
împotrivă unirii, fapt pentru care ierarhul moldovean a fost nevoit să fugă în Polonia.
Lui i-a urmat mitropolitul Teoctist (c. 1453-1477) , cel care l-a "uns domn pe Ștefan cel
Mare, amândoi mari susţinători ai Ortodoxiei.
• De acum înainte problema unirii cu Roma nici nu mai avea obiect.
Poziția Bisericii Ruse față de Unire
• În ceea ce privește Biserica rusă, încreștinată de Constantinopol, cu
care casă princiară se și înrudea, nu a vrut să primească unirea cu
Roma.
• Fostul arhiepiscop Isidor al Kievului, care a semnat unirea și a fost
numit cardinal roman, a fost socotit trădător.
• Cneazul Vasilie II Vasilievici l-a închis într-o mânăstire, iar în 1441
un sobor bisericesc, alcătuit din episcopi, egumeni, clerici, monahi și
boieri, a respins declararţia de unire a lui Isidor, l-a depus și a cerut
un nou mitropolit, pe Iona din Reazan.
• În septembrie 1442, Isidor a reușit să fugă la Roma.
• Considerând însă că patriarhul de la Constantinopol unindu-se cu
Roma a devenit schismatic, cea ce susțineau și ortodocșii, Biserica
Ortodoxă Rusă a început să-și aleagă mitropoliţii, fără să mai ceară
confirmarea de la Constantinopol.
• Prin căsătoria cu Zoe-Sofia Paleolog, nepoata împăratului Constantin
al XI-lea, ţarul rus Ivan III se socotea moștenitor al acvilei bizantine,
socotind Moscova "a treia Romă".
Concluzii
• "unirea florentină" a fost o târguială inegală între papă și împărat, purtată
într-o atmosferă nepotrivită pentru tratative trainice.

• De aceea, ortodocșii au și recuzat-o.

• Ceea ce a rezultat a fost un hibrid fără viabilitate și care, deși a fost invocat
de către catolici în unirile silnice de mai târziu, nu oferea și nu poate oferi
niciodată bază pentru unirea cu Roma.

• Și anume, invaţătura că Duhul purcede de la Tatăl și de la Fiul (filioque)

este o inovaţie papalistă care a fost introdusă ilegal în Crezul
Niceoconstantinopolitan. Grecilor, deși au subscris unirea, nu li s-a impus
introducerea lui Filioque în Crez.
Reafirmarea crezului ortodox
• Dintotdeauna Biserica a folosit la Euharistie painea dospita si a facut rugaciuni
pentru morţi, (azima si purgatoriul fiind invenţii târzii), ritul ortodox fiind şi el
la fel de vechi.
• Oare mai avea nevoie de recunoasterea papei Liturghia Sfântului Ioan Gură de
Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare?
• Şi tot aşa, mai trebuie recunoscut dreptul preoţilor ortodocşi de a se căsători,
cand încă la Sinodul I Ecumenic din anul 325 s-a stabilit că preoții se pot
căsatori?
• Oare ce este mai îndreptăţită, o practică veche, aprobată de un sinod ecumenic şi
care nu contravine deloc naturii omului, sau o invenţie cum este obligativitatea
clerului catolic de a trăi in celibat?
• Ortodoxia a recunoscut întotdeauna locul onorific al papei ca "primus inter
pares", ca cel dintai între egali, întrucât este episcopul vechii Rome.
• Primatul jurisdicţional pretins de papă este o reminiscenţă feudală care oferă
acestuia putere discreţionară.
• Ortodoxia a susţinut întotdeauna egalitatea episcopilor, aşa cum şi Sfinţii
Apostoli adunaţi la sinodul de la Ierusalim în anul 51 au fost egali între ei.
Vindecarea rănilor
• Cea mai mare instanţă este Sinodul ecumenic, nu un om, fie el papa de la Roma,
patriarhul de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim sau în altă parte.

• A recunoaşte suprema autoritate unui om care, pe deasupra se consideră şi

infailibil adică nu poate să greşească este o eroare

• Chemarea ca ortodocşii să se întoarcă la "sânul" Bisericii Romei este cu totul

anacronică faţă de încercarea de refacere a unităţii creştine în cadrul
ecumenismului contemporan.

• Adevărata unitate nu se va realiza prin mijloace sau acte unilaterale, ci numai în

urma discuţiilor purtate pe picior de egalitate şi prin rugăciunea tuturor ca prin
metanoia, prin smerenie, să împlinim porunca Mântuitorului "ca toţi să fie una" .

• Să ne gândim mai des la Patriarhul ecumenic Atetragora I şi la Papa Paul al IV-

lea, care au reuşit să facă gestul îmbrăţişării frăţeşti şi să luăm aminte.