UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„DUMITRU STĂNILOAE”

LUCRARE DE SEMINAR
Sfântul Chiril al Alexandriei și
interpretarea sa teologică din
„Comentariu la evanghelia după Ioan”

Coordonator: Susținători:
Lect. Dr. Alexandru Prelipcean Gheorghe Radu - Ionuț
Glăvan Igor

2023
Cuprins

Bibliografie generală ............................................................................... 3

Introducere ...............................................................................................
5
Terminologia de bază în domeniul patristic:
Părinte ......................................................................................................
6
Scriitor bisericesc .................................................................................... 7
„Fericitul” ................................................................................................
8
Încheiere .................................................................................................. 9

2
3
Introducere

De-a lungul veacurilor, Biserica sfântă a Mîntuitorului Iisus Hristos a adunat în sânul său
nenumărate odoare de preț reprezentate de acele personalități ce și-au dedicat viața slujirii lui
Dumnezeu și a oamenilor, care s-au afirmat prin scrierile teologice sub inspirația Duhului Sfânt,
ca mari dascăli de asceză și spiritualitate sau mari păstori duhovnicești.
Unul dintre aceștia este și Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei, personalitate ce avea să
fie legată de a doua mare controversă hristologică în urma căreia el va aduce lămuriri dogmatice
învățăturii Bisericii, atacate de diferite erezii ale vremii.
Născut în jurul anului 370 în localitatea Teodosios, din Egipt, va rămâne în preajma
fratelui său, Teofil, ce avea să fie ridicat la importanta pozitie de Patriarh al Alexandriei și care
v-a supraveghea îndeaproape buna educație a lui, educație ce va fi reflectată în scrierile sale ce
dovedesc și cunoașterea scriitorilor creștini ai vremii, printre care Eusebiu de Cezareea, Origen,
Didim cel Orb și alți scriitori ai Bisericii din Alexandria.
A primit o educație specifică epocii sale prin studiile de limbă latină, gramatică, retorică
și studiile biblice de teologie creștină până la vârsta de 25 de ani (390 – 402).
În anul 403 este prezent alături de unchiul său la Sinodul de la Stejar, convocat împotriva
Sfântului Ioan Gură de Aur, asupra căruia va avea o atitudine dură deoarece nu dorea ca numele
său să fie trecut în dipticele Bisericii din Alexandria, lucru pe care l-a facut în cele din urmă la
intervenția Patriarhului Atticus al Constantinopolului.
După moartea Patriarhului Teofil, la 15 octombrie 412, Sfântul Chiril va fi proclamat
patriarh în data de 18 octombrie, în ciuda opoziției susținătorilor arhidiaconului Timotei.
Nu la mult timp după ce a devenit patriarh, Sfantul Chiril avea să fie prins în problemele
unor partide creștine, evreiești și păgânești ale unui oraș cosmopolit, probleme ce luau adesea
forme violente dar, mai problematică devenise suprapunerea lor cu rivalitatea dintre școala
alexandrină și cea antiohiană în privința gândirii ecleziale, a evlaviei și a discursului teologic.
Odată cu înscăunarea lui Nestorie ca Arhiepiscop al Constantinopolului, în 428, aceste probleme
aveau să se amplifice datorită faptului că acesta din urmă a susținut că termenul de Theotokos
(Născătoare de Dumnezeu) nu reflectă poziția adecvată a Fecioarei Maria în relația sa cu
Mântuitoul, Iisus Hristos dar și acea doctrină greșită care susținea că Hristos nu ar fi o singură
ființă compusă din om si Dumnezeu, ci două ființe separate: una de om și una de Dumnezeu.

4
 În urma acestor dispute a fost convocat un sinod local la Roma, în care a fost condamnată
învățătura lu Nestorie și aprobată cea a Sfântului Chiril. Cu toate acestea, părerile contradictorii
dintre cei doi patriarhi nu au fost soluționate pe cale oficială drept pentru care, în cele din urmă a
fost convocat al treilea Sinod Ecumenic din anul 431 de la Efes, prilej cu care Nestorie a fost
condamnat ca eretic și decazut din funcția de Patriarh al Constantinopoluli și sunținută
ănvățătura Sfîntului Chiril.
Ca urmare a nemulțumirii legate de neînțelegerile dintre tabăra antiohienilor și cea a
Sfântului Chiril, condamnat într-un sinod local de Patriarhul Ioan al Antiohiei, împăratul
Teodosie avea să îl înlăture din scaun pe Nesorie și să îl întemnițeze pe Sfântul Chiril. La scurt
timp cei doi au fost eliberați iar împăratul a confirmat hotărârile dogmatice si canoanele
Sinodului al treilea Ecumenic, fapt ce va duce la întelegerea dintre Sfântul Chiril al Alexandriei
și Patriarhul Ioan al Antiohiei, la semnarea, în aprilie 433, a Simbolului de Unire în care va fi
recunoscută calitatea Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu și în cele din urmă la
condamnarea lui Nestorie.
Sfântul Chiril trece la Domnul în data de 9 iunie 444.
Prin învățătura din opera sa, Sfântul Chiril îndreptează cuvântul adevărului spre Cuvântul
cel veșnic al lui Dumnezeu. Învățătura lui este biblică, bazându-se mai mult pe Evanghelia
Sfântului Ioan si pe epistolele Sfântului Apostol Pavel. Deasemenea este și patristică și
tradiționala deoarece se regăsește în cadrul tâlcuirilor marilor dascăli ai creștinătății și în cel al
hotărârilor soboarelor a toată lumea. Prin pronunțatul caracter iconomic și speculativ, scrierile
Sfântului Chiril permit teologilor o bogată exploatare, motiv pentru care, învățătura lui est
emereu actuală și poate fi folosită la lămurirea problemelor hristologice dar și la înstăpânirea
între creștini a unui duh de iubire, frățietate și pace care să sprijine năzuințele spre mai bine ale
omenirii. Sfântul Chiril realizează o dogmă vie care i-a asigurat un loc cu anevoie de egalat în
Biserica lui Iisus Hristos Domnul, de unde scrutează destinele ei în întreita calitate a misiunii
sale sacerdotale, de Arhiereu fidel Stăpânului său, de călăuzitor al credincioșilor pe calea
binelui și cu osebire, de dascăl al întrupării Fiului lui Dumnezeu1.

1
Timotei Serviciu în Literatura patrologică românească în secolul XX, Ed. Ep. Sălajului, Zalău, 2015, p. 195.

5
Oepra Sfântului Chiril al Alexandriei

Prezentare generală

Ca reprezentant important al Școlii teologice alexandrine din secolele IV – V, Sfântul

Chiril avea să lase Bisericii o impresionantă operă teologică, reprezentată de cele zece volume
din Patrologia greacă dar și de scrierile sale dogmatico-polemice. Permanent angajat în lupta
contra celor două erezii: arianismul și nestorianismul, print talentul său speculativ va reuși să
devină un mare ajutor pentru credincioși în deslușirea sensurilor corecte ale doctrinei creștine,
fapt ce a determinat și consolidarea autorității și a prestigiului său atât în fața auditorilor și a
cititorilor din timpul său cât și al cititorilor operelor sale ulerioare, până în zilele noastre.
Opera Sfântului Chiril se împarte astfel în: lucrări exegetice, dogmatico-polemice,
pastorale și corespondență.
Cele mai numeroase scrieri dintre cele păstrate sunt lucrarile exegetice dintre care, voi
aduce în prim plan lucrarea Despre închinarea și adorare în duh și adevăr, ce cuprinde 17 cărti
și în care se evidențiază faptul că Evanghelia înlătură puterea literei legii, dar nu și duhul.
Lucrarea Glaphyra cuprinde 13 cărți și vine ca o completare a celei precedente, autorul, printr-o
interpretare alegorică, punând aici accent pe faptul că taina lui Hristos este indicată în mod
enigmatic în scrierile lui Moise. Alte scrieri exegetice pastrate sunt: Comentarii la Isaia,
Comentarii la Profeții mici și Comentarii la Noul și Vechiul Testament.
Lucrarile dogmatico-polemice cuprind scrieri împotriva arianismului, pe de o parte, și
scrieri contra nestorianismului, pe de alta. Contra arianismului, lucrarea Tezaurul despre
Treimea Sfântă și de o ființă este rezultatul discuțiilor trinitare din veacul al IV-lea iar lucrarea
Despre Treimea Sfântă și de o ființă, este o lucrare „alcătuită cu multă scrupulozitate, (...) care
își propune și reușește să ne învedereze relația profundă existentă între dogma Sfintei Treimi –
așa cum a formulat-o și o propovăduiește Biserica – și consecințele ei soteriologice” 2 . Împotriva
nestorianismului, Sfantul Chiril a scris mai multe lucrari precum: 3 Memorii Despre Credința
dreaptă, 12 Anatematisme și 3 Apologii ale acestor anatematisme, Contra blasfemiilor lui
Nestorie, Apologie către împărat, Scolii despre întruparea Unului Născut, Că Hristos e Unul și

2
PSB, SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Scrieri, în Cuvânt înainte, Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, La
sărbătoarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, 11 aprilie 1994, p. 6.

6
Contra celor ce nu vor să mărturisească că Sf. Fecioară e Născătoare de Dumnezeu. Au mai
existat și alte scrieiri dogmatico-polemice scrise de Sfantul Chiril contra apolinariștilor,
antropomorfiților și origeniștilor care, din păcate s-au pierdut, rămânând din ele doar fragmente.
Cea mai importantă lucrare apologetică a Sfântului Chiril este numită Despre Sfânta
religie a creștinilor împotriva cărților ateului Iulian, ce avea 30 de cărți și din care s-au păstrat
doar primele 10 cărți și fragmente din celelalte în limba greacă și siriacă.
Printre lucrările pastorale se numără 20 de predici, unele doar fragmente, mai remarcante
fiind cele care combat părerile lui Nestorie, ținute in 431, la Efes.
Ultima categorie a operei Sfantului Chiril o reprezintă corespondența, reprezentată de
cele 29 de scrisori pascale cu cuprins practic-moral, 90 de scrisori cu cuprins dogmatic si altele
pentru dreptul canonic.
Poate cea mai importanta scrierea Sfântului Chiril este Comentariu la Evanghelia
Sfântului Ioan, scrisă, se pare, înainte de Sinodul al treilea Ecumenic, în care, deși afirmă
unitatea lui Hristosîn cele două firi, nu folosește expresiile „unire după ipostas” și „Născătoare
de Dumnezeu”, afirmate la Sinoadul din 431. Această scriere are prin excelență un caracter
dogmatic, scopul esențial al acestui comentariu fiind apărarea Dumnezeirii lui Hristos întrupat ca
om, împotriva nestorianismului și a arianismului.

7
8