Cartea Treptelor – „Liber Graduum”

I. Mostre ale literaturii ascetice, au intrat în spațiul dominat de cultura elină, rezultând o
carte care conține o doctrină ascetică ce va circula în spațiul creștin de limbă greacă sub numele
Sfântului Macarie Egipteanul: „Omiliile”. În altă situație, ea are patru variante care uneori se
completează, alteori se disting. Dintre acestea, s-au vehiculat patru ediții care au circulat din
secolul al XIX-lea, pânâ în anul 1980. Seria nouă a apărut și la Iași, la editura „Doxologia” – este
un studio comparative, ediție unitară.
II. O altă carte , din zona siro-mesopotamiană, sunt Tratatele areopagitice retraduse de
Părintele Stăniloae.
III. Tot din zona siro-mesopotamiană avem „Cartea Treptelor” sau „Liber Graduum”
(L.G.), luată ca model de Sfântul Ioan Sinaitul, în secolul VII, când a scris „Scara” (tot o carte în
trepte, și tot cu 30 de capitole, ca și L.G.).
„Liber Graduum” este o carte al cărei autor nu se cunoaște; el pare a fi un interpret
harismatic al Sf. Scripturi, prezentat ca un fericit, ca un profet.
L.G. venea dintr-un mediu ascetic mai larg și vorbea despre cei desăvârșiți = fiii
Legământului. Autorul L.G. zice că trebuie să distingem poruncile date în Sf. Scriptură în funcție
de destinatar și de sancțiunile semnalate celor care au împlinit sumat poruncile divine. Autorul
împarte oamenii în diverse TREPTE:
Treapta 1) – este cea mai de jos, fiind reprezentată de cei slabi, păcătoși sau bolnavi
d.p.d.v. duhovnicesc. Aceștia sunt văzuți ca fiind duri, răpitori, răutăcioși.
Treapta 2) – aici sunt incluși copiii, începătorii în viața ascetică; aceștia trebuie hrăniți cu
lapte, dar cei care îi hrănesc trebuie să aibă grijă ca acești copii să nu intre în relații cu păcătoșii,
să nu mânânce altă mâncare decât cea pentru ei. (I Cor. 5 : 11)
Treapta 3) – cei drepți. Perceptele date celor drepți în L.G. sunt reprezentate de Decalog,
iar pe de altă parte, de Regula de aur a Moralei: „Ceea ce ție nu-ți place, aproapelui nu-i face!”.
Această regulă este inspirată din Cartea lui Tobit, care-i dă sfat fiului său, Tobie: „Comportă-te
cu alții așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine!”. Autorul treptelor se inspiră, de asemenea, din
cuvintele Mântuitorului: „Ceea ce voiți să vă facă vouă oamenii, face-ți-le voi lor !”. Acest lucru
arată iubirea creștină: subiectul care așteaptă iubire, trebuie mai întâi să investească iubire. Te
regăsești în cel în care ai investit iubire.
Treapta 4) – cei desăvâtșiți sau cei care tind spre desăvârșire. Ei practică marile porunci:
- întorc obrazul celalalt celor care îi lovesc;
- dau haina celor care o cer;
- iubesc pe cei care îi urăsc;
- nu judecă și nu condamnă pe nimeni.
Dragostea este nivelul superior nivelului la care se împlinesc poruncile Decalogului.
Dragostea devine un mod de a fi, superior eticii împlinirii poruncilor în mod formal, corect. Cei
desăvârșiți, care trăiesc în dragoste, duc o viață de predicatori, misionari, sunt săraci și itineranți,
precum a fost și Mântuitorul Hristos.
1
 Autorul „Liber Graduum” pune mare accent pe curățire (purificare) și pe non-violență.
L.G. specifică faptul că fraternitatea trebuie să îi includă și pe evrei, spre deosebire de Afraates și
Sf. Efrem Sirul, care erau foarte legați de bisericile locale, dar în dispută deosebită cu evreii.
Autorul L.G. are oroare de orice formă de violență. Ca și Sfântul Efrem Sirul, el denunță războiul
din vremea sa.
Originea răului, după L.G., este diavolul, identificat cu pomul cunoștinței binelui și răului.
Mântuitorul Hristos are ujn loc special în L.G.
Cât privește eclesiologia: Biserica este o instituție deodată văzută și nevăzută. Cel care
vrea să se mântuiască, nu poate face acest lucru decât în Biserică. Autorul L.G. susține că acela
care vrea să se mântuiască, nu poate fi prelat al Bisericii, pentru că această funcție presupune
uneori anumite libertăți nepermise rigorii ascetice.
În ceea ce privește programul ascetic, L.G. recomandă : ascultarea, smerenia, sărăcia,
refuzul oricărui fel de muncă fizică, în schimbul rugăciunii și al propovăduirii, idee regăsită mai
ales la mesalieni (= rugători), dar și la „fiii Legământului”.
L.G. prezintă o spiritualitate austeră, care uneori anunță ordinele monahale ale
Occidentului, mai ales ordinul Predicatorilor sau pe cel al Dominicanilor.
În ceea ce privește Istoria Mântuirii, L.G. consideră că omul a fost creat bun, iar răul se
găsește în satana, identificat cu pomul cunoștinței binelui și răului. El i-a învățat pe oameni răul,
prin șarpe, dorința lui fiind ca cei din casa lui Adam să dorească frumusețea trupească și bunurile
lumești, făcându-se infideli față de idealul duhovnicesc, la care Dumnezeu îi cheamă și pe care
El l-a fixat. L.G. spune că, după eșecul protopărinților, Dumnezeu a dat a doua Lege, a dreptății,
îngăduind oamenilor căsătoria și munca pe pământ. Fiecare are libertatea să se supună Legii, dar
unii renunță la căsătorie în favoarea ascezei, devenind sfinți ca pruncii.
După cum am amintit, Mântuitorul Hristos are un loc central în L.G., fiind socotit Pomul
Vieții, Arborele lumii. Prin patima Lui, El este model de asceză, iar cel care își impune suferințe,
va fi proslăvit de Hristos. Dacă noi nu acceptăm să suferim, Hristos suferă cu noi în taină (cartea
16, L.G.).
Ascetismul eroic siro-mesopotamian a influențat monahismul occidental și pec el
răsăritean. În Siria, rigorismul era mai respectat. Ascetul care avea privațiuni era mai mare decât
cel cu viață blândă, curată, înțeleaptă.
Biserica se prezintă, pentru autorul L.G., cu o triplă față, determinată de faptul că există
ceva văzut și nevăzut în toate aspectele Bisericii: în Biserică există două slujiri (o slujire a
drepților și una a asceților, a celor desăvârșiți), două alianțe, testamente, două Botezuri, două
altare, două tipuri de rugăciune, două harisme paralele (văzută și nevăzută). Tot ceea ce este
văzut, reprezintă umbra celor nevăzute. Nevăzutul se dedublează în omul interior și în spațiul
ceresc (= triplă față: umbra sau văzutul, nevăzutul ceresc și nevăzutul omului interior).
În Biserica văzută, prin Taina Botezului și Taina Euharistiei, se nasc oamenii ca niște
copii, iar aceasta nu trebuie părăsită pentru viața ascetică în pruncie. Copiii, când ajung maturi,
se vor hrăni cu o hrană mai dură, prin săvârșirea sfintelor porunci. Împlinirea poruncilor îi face

2
pe oameni desăvârșiți, iar în această stare de desăvârșire vom putea vedea Biserica cerească, cu
altar duhovnicesc, pe care vom putea aduce jertfele noastre prin asceză și rugăciunea inimii.
Sf. Ap. Pavel folosește termenul atlet, ci nu ascet. A fi atlet presupune o anumită
nevoință, repectarea anumitor rigori. Atletul trebuie să-și câștige cununa, pentru că nevoința nu-
și are scopul în ea însăși.
Biserica văzută și cea interioară, a minții, anunță biserica viitoare, din ceruri.
L.G. recomandă rugăciunea zilnică, ce trebuie prelungită în priveghere, însoțită de
strigăte, precum cele ale lui Hristos în Ghetsimani.
Progresul în desăvârșire presupune o luptă stăruitoare cu satana, care se manifestă nu
neapărat prin pofte, ci prin gânduri și prin imaginile pe care satana le seamănă în inimă.
Treptele dure în L.G. sunt reprezentate de treptele cele mai de sus, astfel încât ascetul să
se poată apropia încă de aici de Biserica cerească.
Există trei trepte dure (tari) care ne conduc spre cetatea Domnului Hristos:
1) Dacă cineva are dușmani, sau oameni care îl urăsc fără motiv, să meargă la ei și să
stăruie să se împace cu ei.
2) Omul să nu muncească pentru a se hrăni sau pentru a-și îmbrăca trupul, ci să renunțe
la tot ceea ce îi aparține (o posibilă influență hindusă).
3) Să se roage cu inimă curată, așa cum avea Adam înainte de încălcarea poruncii
dumnezeiești.
Cel care vrea să atingă cea mai de sus treaptă a desăvârșirii, va trebui să-și asume sărăcia
eroică, cel mai înalt grad de renunțare la el însuși, sărăcie pusă în slujba rugăciunii. Rugăciunea
ar trebui prelungită și extinsă până va veni în suflet bucuria, care va înlocui lacrimile, iar atunci
păcatul a fost eliminat.
Influențele orientale i-au ferit pe capadocieni de raționamentul elen, de scolastică.
Totodată, scolastica i-a ferit pe greci de exagerări din extremul Orient.
L.G. („Liber Graduum” = „Cartea treptelor”) este utilizată în spatial creștin.
Monahismul occidental este influențat de Siria, fapt determinat de relațiile strânse dintre
Siria și Franța.