Monahismul în partea centrală a Europei

- În Noricum (Austria), Reția (Elveția) și Munții Galiei (Franței);

- În Noricum se leagă de primele roade misionare ale celor porniți din Aquileea. Nu avem
elemente și nume.
- Primele comunități sunt legate de Sf. Severin.
- Provincia Noricum este construită de Claudiu pe Dunărea de mijloc (Austria de azi), fără
ținuturile Tirol, Faralberg și cele de la Nord de Dunăre.
- Administrată de un procurator ecvestru.
- Frontiera: în Nord Dunărea, în Est Panonia, în Vest Reția, iar la Sud este separată de
Iliricum prin râul Saba.
- Populația pașnică, nu a creat probleme Romei, dar a fost foarte tulburată de barbari. Până
în secolul al IV-lea nu se cunoaște nimic despre creștinarea acestei regiuni.
- Primele referințe ne sunt oferite în documentul „Pasia bealissimi Florieni martiris” și din
martirologiul Fericitului Ieronim, care spune că Florian a fost martirizat pe 4 Mai, în
persecuția din 304 a lui Dioclețian, adusă la împlinire pe malurile Dunării. Din această
persecuția au rezultat mulți martiri, inclusiv Florian.
- Nu există informații despre creștinii din Noricum asociate cu alte progoane.
- După 313 se schimbă situația, datorită misiunilor, pornite din orașele creștine cu reședințe
imperiale (Aquilea, Panonia, Sirmium).
- La jumătatea secolului al IV-lea, are loc o luptă amplă contra păgânismului =) cultele
păgâne se vor refugia în practici oculte și magie.
- S-au construit foarte multe vestigii în Noricum din secolele IV-V: multe biserici
construite, în toate orașele și satele. Dar invaziile barbare le-au decimat; de aceea,
creștinii din această zonă se retrag în locuri izolate, unde își construiesc bisericile și apoi
le fortificau.
- Procesul de încreștinare a provinciei Noricum s-a încheiat când Sfântul Severin vine în
Maricum Riveranae (pe malul drept al Dunării), la începutul secolului al V-lea.
- Sf. Severin venea din Răsărit – el a avut un rol foarte important în organizarea
bisericească și în constuirea primelor mănăstiri.
- Încă din anul 343 exista o organizare bisericeacă deoarece în acest an, se vorbește despre
ea la Sinodul din Sardica (Sofia de astăzi).
- Sfântul Atanasie, episcop de Noricum, a fost prezent la Sinodul din Sardica. El este
cunoscut si datorită scrierii sale: „Apologie împotriva arienilor”.
- Eugippe (un ucenic al Sf. Severin și stareț al unei mănăstiri din Italia centrală, născut în
460, intră devreme în comunitatea Sfântului Severin, care a fondat două comunități
monahale în Noricum: Lauriacum și Tiburnia, și celebra mănăstire Favianae) a scris
viața Sfântului Severin. Eugippe lasă să se înțeleagă că el a fost călugăr la mănăstirea
Favianae. Eugippe aistă la scoaterea moaștelor Sf. Severin, în 488, când populația
romanizată se retrage în Italia. Apoi Eugippe se va muta în Mons Feletair, apoi în

1
 Castellum Lauriacum (Neapole) pe vremea papei Ghelasie (492-496). Eugippe devine
conducătorul comunității monahale, urmându-l pe Marcian.
- În anul 511, Eugippe scrie viața Sf. Severin. Atunci era stareț la Castellum Laurianum.
Din scrisoarea diaconului Ferant din Cartagina, un ucenic al Sf. Fulgențiu (episcop) din
Ruspe, reiese că, în 533, Eugippe trăia. Fulgențiu îi cerea căți din bogata mănăstire
Castellum Lauriacum.
- Casiodor zice că superiorul mănăstirii Castellum Lauriacum (C.L.) era foarte instruit în
scripturi.
- Eugippe cere Sfântului Dionisie Exiguul să traducă în latină „Despre constituția omului”,
scrisă de Sf. Grigorie de Nyssa.
- Isidor de Sevilla = autorul unei rânduieli monahale.
- Sf. Severin înființează mănăstiri în Mauterne, Favianae și Viotro (în Innstadt – Austria
de azi); vine din E, după moartea lui Atilla (453), între Panonia și Noricum Riveranae la
Astura. A avut o viață plină de evlavie și demnitate, a fost ortodox și a realizat fapte de
evlavie. A avut un comportamnet ireproșabil, iar când a ajuns la Noricum, a devenit preot.
- Preotul Severin proorocește o iminentă năvălire a barbarilor, apoi se retrage la
Comagenae. Îi îndeamnă pe ucenici să facă din post și rugăciune arme contra năvălirii
barbarilor, de care scapă în mod minunat.
- Era înzestrat cu darul înainte-vederii și proorocea năvălirile barbarilor (barbarii germanici
au dat mult de lucru cetăților dunărene).
- Avea relații bune cu regii Vujii, lucru care i-a permis să construiască mănăstiri acolo:
- În Noricum a construit mînăstirea Favianae, cu filialele, și Bistro, care aveau un program
precis de slujbe. Nu se cunoaște numărul călugărilor.
- Nu el este cel care aduce Creștinismul în Noricum. Vizitează Ivuarum (Salzburg azi),
unde întâlnește trei călugări.
- În Quantenae (unde există o fecioară consacrată) existau forme monahale masculine și
feminine.
- Comunități monastice: sanctae congregatio și sanctae societos, erau comunități monahale.
Sfântul Severin a construit un centru monahal în jurul căruia erau și altele.
- Comunitatea nu este o turmă de indivizi izolați, ci o comuniune frățească strânsă în jurul
întemeietorului sau în amintirea lui, având ca obiectiv desăvârșirea lor. Sf. Severin nu
lasă sau fondează o rânduială monahală, pentru că a preluat stilul celor din Orient.
- Educa prin exemplul său, prin îndeplinirea responsabilităților monastice, dorind „să calce
pe urmele Sfântului Petru”. Esența: instruirea prin cuvânt. Sf. Severin era o rânduială
monahală vie.
- Cultul divin + renunțarea la lume + asceză, având la bază smerenia, manifestată prin
ascultarea de duhovnic, slujirea fraților, atenție deosebită acordată aproapelui.
- Smerenia = forma de participare evidentă la patima și sacrificiul lui Hristos (în Occident)
– capacitatea de a-ți vedea propriile limite umane + acceptarea oricărei forme de violență
care ți se adresează, umilință (în Răsărit).

2
- Favianae și Biotra sunt mănăstiri construite de Sf. Severin, dar există și multe altele în
Noricum și Reția.
- Cele două mănăstiri amintite mai sus au fost construite lângă centre urbane – notă
caracteristică unui anumit tip de monahism occidental. Determină un stil de viață care se
remarcă prin iubirea activă pusă în slujba oamenilor.
- Intrarea în comunitățile monahale – nu se pune problema pronunțării publice a voturilor
monahale. La originea vocației monahale stătea convertirea și nevoințele de a te alătura
vieții lui Hristos.
- În Reția (Elveția de azi) se leagă primele forme monahale în Munții Jura și în zona
lacului Bien.
- În munții Jura, tradiția monahală îi are ca reprezentanți de seamă pe: Sf. Roman, Sf.
Lupicin (cei doi erau frați, Sf. Lupicin era mai mic cu 20 de ani), Sf. Oyens.
- În anul 435, Sf. Roman se retrage în munții Jura și începe să ducă o viață ascetică. În
vremea aceea, mănăstirile construite de Martin de Tour erau celebre, inclusic cele de la
Marsilia și Lyon.
- Din comunitățile provinciale au migrat spre Nord la Lyon, dar până în 435 monahismul
nu ajunsese la Séquanie (Jura). Roman pleacă din familie și se retrage stabilindu-se la
confluența dintre râurile Bienne și Talçon.
- Atrage aici și pe fratele său Lupicin, apoi și pe alții. Ei devin părinții eremiților din jurul
lor, formând o comunitate puternică.
- În 460 moare Sf. Roman, când mănăstirea sa avea 150 de monahi.
- Condadisco (Condat) = mănăstirea Sf. Roman, care va fi condusă apoi de Sf. Lupicin, iar
apoi de Sf. Oyend (care va fi superior = stareț între 490-510). Cel din urmă îi va oferi o
strălucire aparte: va stabili o rânduială pentru cei din Condat și va construi noi clădiri,
adaptate pentru mediul greu în care trăiau.
- Informații despre acestea găsim în „Vita Petrum Jeronsienes” și în „Mareita patrum”, la
Sf. Grigorie de Tours.
- Sfinții Roman și Lupicin au fondat și o viață monahală feminină în această zonă. Sora
lor va fi prima stareță în Balme. Această comunitate va crește repede, astfel încât, în scurt
timp se vor aduna 100 de călugărițe.
- Sf. Roman a trăit în mănăstirea Lyon, pe vremea cuviosului stareț Sabinus, iar în 444 este
preoți de Ilarie de Arles, succesorul lui Cezar de Arles. Sf. Roman trecuse și prin
comunitatea din Lerinus.
- Sf. Oyend a intrat în Condat la 7 ani, adus de tatăl său, preot în regiune. Oyend era un om
foarte învățat, lucru care demonstrează că în mănăstire exista un program de studiu. El a
refuzat hirotonia. Reclădește mănăstirea, o face chinoviu (o singură clădire pentru
monahi).
- În anul 515 în munții Jura, în localitatea Agaune, a luat ființă, la inițiativa regelui
Sigismund, un monahism care practica rugăciunea continuă, asemenea achimiților, care
începe în anul 420.Serviciile religioase continue erau în jurul martirilor din regiunile

3
 tebane – asigurate de comunități de monahi și monahii din comunitățile monahale vecine
(grupuri numite Turmae).
- Laus Perenis (slujbele realizate în mod continuu) era asigurată de obștile monahale;
această practică a fost instituită pe la anul 400 de Sf. Martin de Tours, apoi preluată în
Cartagina în Mănăstirea pe care Sf. Augustin a înființat-o, în apropierea catedralei
episcopale Hiporegion (model după cea a Fer. Augustin). Laus Perenis se extinde și în
alte mănăstiri din Estul Franței. Există și astăzi reminiscențe ale acestei practici,
concretizate în privegherile de la miezul nopții.
- În Munții Galiei (Franței): În Bretania și în Țările de Jos a fost o misiune fructuoasă.
- Sf. Germain d’Auxere i-a implicat pe călugări în misiunea din Irlanda, unde avea de-a
face cu prezența unor centre monastice celebre (pe vremea lui Carol cel Mare), de unde s-
a pornit recreștinarea Europei și creștinarea germanilor.
- Sf. Victrice de Rouen (de unde era Ioana d’Arc) a fost soldat roman, dar a hotărât să se
retragă din cariera militară; se prezintă la tribun, care ordonă ca el să fie bătut și crestat
(este pedepsit cu lovituri de baston și bici). Este reclamat și judecat pentru ofensă asupra
autorității militare (la jumătatea secolului al IV-lea).
- Sf. Victrice s-a născut în anul 326 (înainte de 340);
- La judecată mărturisește că armata lui Hristos este mai importantă decât cea lumească.
Pentru asta, va fi condamnat, dar scapă.
- Sf. Paulin de Nola scrie că, atunci când Sf. Victrice a fost adus la locul execuției, călăul a
orbit. Nu mai este executat, ci închis, ir în închisoare îi cad lanțurile în mod minunat și va
fi eliberat.
- În 390, Sf. Victrice devine episcop de Rouen (*Sf. Paulin îl vede în Vienne și îi cere să se
roage pentru el). Va întemeia o mănăstire celebră, Mănăstirea Ierusalim, care era de
maici. Astfel, Rouen devine un centru vestit până în cele mai îndepărtate provincii. De
aici pleacă foarte mulți misionari în Munții Franței și în Țările de Jos.
- Sf. Victrice a avut un rol important în răspândirea Creștinismului în munții Franței și în
construirea unor centre monahale de o excepțională valoare.
- Înițiază o călătorie misionară în Marea Britanie. În jurul lui s-au strâns monahi care au
construit și alte mănăstiri în jurul Rouen (zona aceasta, în secolul V, era o zonă în care
monahismul era în floare).
- Sf. Germain d’Auxere a activat în Munții Franței și în Bretania. El făcea parte dintr-o
familie din înalta societate și s-a născut în anul 418.
- Înainte de a fi episcop, a dus o viață ascetică foarte aspră, iar ca episcop devine un ctitor
de mănăstiri și o personalitate foarte puternică, încurajând viața monahală.
- Fondează o mănăstire în fața reședinței de lână râul Yenne, mănăstire de maici cu o
activitate cărturărească deosebită. Apoi construiește și alte mănăstiri, de călugări, dar
încurajează și pe misionari în inițiativa de reîncreștinare a Britaniei, Irlandei și Islandei.
- Sf. Benedict de Nursia – viața și activitatea (din carte).