O nouă versiune necunoscută a Apocalipsei lui Pseudo-Metodie din Patara,

din ms. sl. 741 de la Arhivele Naționale ale României.

Emil Dragnev

Prezența în ms. slav. 741 de la Arhivele Naționale ale României a unui

text al Apocalipsei lui Pseudo-Metodie din Patara a fost pentru prima dată
depistată și semnalată de către Alexandru Mareș1. Astfel, numărul manuscriselor
ce conțin acest text, pentru spațiul românesc, a crescut până la trei (toate
provenind din Moldova). Alături de cel mai vechi text de acest fel, cuprins în
celebrul codice de la Tulcea (BAR, ms. slav. 649)2, din prima jumătate a
secolului al XVI-lea, A. Mareș, a mai identificat această operă în ms. slav. 309
din colecția Bibliotecii Academiei Române3. De asemenea, A. Mareș a repudiat
posibilitatea de a localiza sciera în Moldova a ms. slav. 135 (BAR), datat cu
secolul al XV-lea, care conține același text4. Până în prezent, însă, nu au fost
stabilite redacțiile textelor Apocalipsei lui Ps.-Metodie, scrise în Moldova, pe
durata secolului al XVI-lea5, dacă ținem cont de fapul că această scriere, în
general, se prezintă destul de variat în diverse limbi în care au circulat.
Inițial, textul Apocalipsei lui Ps.-Metodie, pare să fi apărut în limba
siriană, în primele decenii ce au urmat cucerirea arabă a Siriei, fiind chemat la

1
A. Mareș, Trei note despre apocrifele religioase, în In honorem Gabriel Ștrempel la 80 de ani. … o viață
închinată cărții, Satu-Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 2006, p. 410; Idem, Moldova şi cărţile populare în
secolele al XV-lea – al XVII-lea, în Violeta Barbu, Alexandru Mareş edd., Floarea darurilor. In memoriam Ion
Gheţie, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, p. 140.
2
I. Bogdan, Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, București, 1895, p. 11, reeditat în : I. Bogdan,
Scieri alese, ed. îngrijită de G. Mihăilă, București, Editura Academiei R.S. România, 1968, p. 380; P. P.
Panaitescu, Catalogul manuscriselor slave, vol. III, ms. BAR: ms. 649, Miscelaneu de scrieri religioase, apocrife
și istorice, Cronica lui Manasse, Letopisețul de la Bistrița; Liviu Pilat, Messianism şi escatologie în imaginarul
epocii lui Şteran cel Mare, în SMIM, XXII, 2004, p. 106; privind datarea Codicelui de la Tulcea a se vedea:
”Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei” – Letopisețul lui Ștefan cel Mare, ed. Îngrijită de G. Mihăilă,
București, Editura Academiei Române, 2005, p. 14-15.
3
A. Mareș, Trei note despre apocrifele religioase, p. 407. Anterior, P. P. Panaitescu în Catalogul manuscriselor
slavo-române din Biblioteca Academiei Române, vol. II, ed. îngrijită de Dalia-Lucia Aramă și revizuită de G.
Mihăilă, București, Editura Academiei Române, 2003, p. 53, nu a identificat acest text, acordând o descriere
sumară a conținutului : ”un cronograf despre împărățiile din antichitate: Egipt, Etiopia, Macedonia, Roma;
profeții despre turci(saraceni), care au cucerit țările creștinilor pentru păcatele acestora. Se termină cu profeții
despre soarta lumii și a păgânilor”, lucru care se explică prin faptul că începutul, cu întitualrea acestui text, nu s-
a păstrat. Textul conservat începe cu cuvintele (fol. 1 r): potrqbiti c]r(s)tvo sn]vq Xamovh(x), din a doua jumătate
a capitolului II, al redacției respective, la care ne vom reveni mai târziu.
4
A. Mareș în Addenda et corrigenda, în SMIM, XXII, 2004, p. 330; Idem, Trei note despre apocrifele
religioase, p. 410.
5
Putem menționa la acest capitol doar observația lui A. Mareș (Trei note despre apocrifele religioase, p. 407),
privind apropierea dintre textul codicelui BAR, ms. sl. 309 și manuscrisul din secolul al XVI-lea publicat în: Н.
Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы, vol. II, Москва, 1863, p. 226-248. Precizăm că
în ediția lui Tihonravov ; manuscrisil din Biblioteca Sinodală din Moscova, nr. 682, la care face referință A.
Mareș, este datat cu secolul XV, fiind de redacție rusească: В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского и
апокрифические Видения Даниила в византийской и славяно-русской литературах. Исследования и
тексты, vol. 1, Москва, Университетская типография, 1897 (=Чтения в Императорском Обществе
Истории и Древностей Российских при Московском Университете за 1897 г.), p. 156, 172.
viață, anume de aceste împrejurări6. Foarte curând, chiar spre sfârșitul secolului
al VII-lea, a fost tradus în limba gracă, iar de pe un original grecesc – în limba
latină7. De asemenea, destul de timpuriu, aproximativ la limita secolelor IX-X,
apare și prima traducere slavă8. Pe parcursul timpului, textul a evoluat, prin
numeroase transcrieri, interpolări și omisiuni, intervenții redacționale etc., în
funcție de timpul și locul unde fusese transcris de fiecare dată. Faptul că această
operă a beneficiat de o popularitate sporită pe parcursul întregii istorii bizantine,
a favorizat desele transcrieri, care la rândul său au generat și multiple devieri de
la textul original. Astfel, pentru textul grecesc, au fost determinate patru redacții,
prima și a treia fiind divizate în două grupe 9. Pe lângă aceasta, fiecare manuscris
conservat, conține elemente individualizante. Versiunea latină a avut un prototip
grecesc, comun cu maniscrisele din grupul 2 al primei redacții grecești, mai
vechi însă decât cel reflectat de versiunile conservate din acest grup. Același

6
Pentru istoricul afirmării opiniei privind sursa originară siriană a Apocalipsei lui Pseudo-Metodie a se vedea:
Paul J. Alexander, The Byzantine Apocalyptic Tradition, Berkeley/Los Angeles/London, 1985, p. 13-16, tot aici,
traducerea în engleză a versiunii siriene, după manuscrisul Codex Vaticanus Syrus 58 (copie realizată de către
călugărul Johannes de Gargar în 1584), p. 36-51. Pentru ediția critică a versiunii siriene, precum și a bibliografiei
privind problematica originalului sirian, a se vedea: G. J. Reinink, Die syrische Apokalypse des Pseudo-
Methodius, 2 vol., Louvain, 1993 ( = Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium, 540-541).
7
În limba latină, această scriere a circulat în două versiuni, extinsă (completă) și prescurtată. După cum a
demonstrat V. Istrin, cea de a doua provine din prima și nu prezintă o traducere separată: Откровение Мефодия
Патарского, I, p. 115-120. Traducerea latină a versiunii extinse a fost cunoscută de timpuriu, fiind publicată
încă la sfârșitul secolului al XV-lea, în Monumenta Patrum Orhodoxographia, și fiind reeditată de mai multe ori,
timp de secole a servit drept principal reper pentru cercetarea Apocaslipse lui Ps.-Metodie. Versiunea prescurtată
a fost editată pentru prima dată de V. Istrin în Откровение Мефодия Патарского, II, p. 75-83. Prima ediție
critică a versiunii latine a fost realizată în baza a patru dintre cele mai vechi manuscrise, datând de la limita
secolelor VII-VIII și din sec. VIII, de către Ernst Sackur, Sibyllinische Texte und Forschungen,
Pseudomethodius, Adso und die tiburtinische Sibylle, Halle, 1898 (reeditat: Ernst Sackur, Raoul Manselli,
Sibyllinische Texte und Forschungen, Torino, Bottega d’Erasmo, 1963, 1976).
8
Concluzie ce provine din confruntarea textelor manuscrisului slav Chilendari 24 (care conține versiunea primei
traduceri a Apocalipsei lui Ps.-Metodie) cu cele din Izbornicul lui Sviatoslav din 1073, care la rândul său a avut
ca prototip culegerea de texte traduse din greacă în vechea slavă, la curtea țarului Simeon al Bulgariei la limita
secolelor IX-X și care denotă apartenența la același ciclu de traduceri, în pofida diferențelor firești, determinate
de faptul că textele confruntate au fost transcrise, respectiv, în izvoadele șârbesc și rusesc: П. А. Лавров,
Апокрифические тексты, în Сборник Отделения Русского Языка и Словесности Императорской
Академии Наук, LXVII, № 3, Санкт-Петербург, Типография Императорской Академии Наук,1899, р. III și
urm.; Клементина Иванова, За Хилендарския препис на първия Симеонов сборник, în Старобългарска
литература, 5, 1979, р. 57-96; Василка Тъпкова-Заимова, Анисава Милтенова, Историко-
апокалиптичната книжнина във Византия и в средновековна България, София, Университетско
издателство «Св. Климент Охридски», 1996, р. 161.
9
Redacțiile respective au fost determinate de către V. Istrin și publicate în al II-lea volum al lucrării sale
Откровение Мефодия Патарского и апокрифические Видения Даниила в византийской и славяно-русской
литературах, în baza cercetării a 21 de manuscrise (reprezentând redacțiile în următoarea proporție: I/1 – 4
texte; I/2 – 4; II – 5 ; III – 6 ; IV - 2). Cu toate că numărul manuscriselor depistate, conținând textul (sau
fragmentele de text) din Apocalipsa lui Ps.-Metodie a fost în continuă creștere, această clasificare a fost
menținută și în edițiile critice ce au urmat: L. Lolos, Die Apokalypse des Ps. Methodios, Meisenheim am Glan,
1976 și Idem, Die dritte und die vierte Redaktion des Ps.-Methodius, Meisenheim am Glan, 1978 ( = Beiträge
zur klassischen Philologie, 83, 94). W. J. Aerts, G. A. A. Kortekaas, Die Apokalypse des Pseudo-Methodius. Die
ältesten griechischen und lateinischen Übersetzungen, 2 vol., Louvin, 1998 (= Corpus Scriptorum Christianorum
Orientalium, 569-570).
prototip l-a avut și prima traducere slavă. Cea de a doua traducere slavă a avut
un prototip comun cu manuscrisele grecești din primul grup al primei redacții.10
Primele publicații ale textelor Apocalipsei lui Ps.-Metodie în traducerile
slave au fost realizate de către N. Tihonravov. 11 Determinarea celor două
traduceri slave a fost realizată de V. Istrin, la care se adaugă și așa-numita
redacție interpolată, care s-a constituit în Rusia moscovită, și se pare că a
circulat doar acolo12. V. Istrin a cercetat în ediția sa 6 manuscrise cu textul
Apocalipsei lui Ps.-Metodie (prima traducere): Athos, Chilandari nr. 24, din
secolele XIII-XIV, de redacție sârbească, ortografiere de Rașca 13; Berlin,
Biblioteca Națională, fondul lui Vuk Karadžić nr. 48, secolul XIII, de redacție
bulgară14; Belgrad, Biblioteca națională, nr. 632, Sbornicul preotului Dragol, al
treilea pătrar al secolului al XIII-lea de redacție sârbească 15; Moscova,
Biblioteca Sinodală nr. 591, secolul XV, de redacție rusească16, Belgrad,
Biblioteca Națională nr. 305 (manuscrisul dispărut, fiind ars în timpul celui de-al
Doilea război mondial), a doua jumătate a secolului al XIII de redacție sârbească
(fragment despre anticrist)17 și Belgrad, Biblioteca Națională nr. 40, al treilea
pătrar al secolului al XVI-lea, de redacție sârbească 18. De la cercetarea lui V.
10
В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, p. 64.
11
Н. Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы: ms. de la Biblioteca Sinodală din Moscova,
nr. 38, de la 1345, scris de preotul Filip pentru țarul bulgar Ioan-Alexandru (p. 213-226); ms. din aceiași colecție,
nr. 682, de secol XV, de izvod rusesc (p. 226-248); Sbornicul de la Tula, sec. XVIII din colecția contelui A. S.
Uvarov, nr. 60 (p. 248-268) și ms. rusesc de la Biblioteca Sinodală din Moscova, nr. 591, datat cu secolele XV-
XVI (p. 268-281).
12
В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, pentru prima traducere, v. I, p. 121-155 (studiu), v. II, p. 84-
101 (text); pentru a doua traducere: v. I, p. 156-174 (studiu), v. II, p. 102-114 (text), pentru redacția interpolată:
v. I, p. 175-232 (studiu), v. II, p. 115-131 (text).
13
Editat în: В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, II, p. 84-101 și П. А. Лавров, Апокрифические
тексты, p. 6-22. Ultima ediție este mai exactă în privința accentelor și semnelor de punctuație.
14
Editat în: H. Miklas, V. Zagrebin edd., Berlinski sbornik, Graz, 1988; Х. Миклас, Л. Тасева, М. Йовчева
edd., Берлински сборник. Среднобългарски книжовен паметник от началото на XIV век с допълнения от
други ръкописи, София/Виена, 2006 (= Schriften der Balkan Komission 47, Fontes 3). Manuscrisul a fost
folosit ca reper comparativ de V. Istrin la la publicarea textului Apocalipsei lui Ps.-Metodie din manuscrisul
Chilandari 24.
15
Editat în: П. С. Срећковић, Зборник попа Драгольа. Садржина и пророштва, în Споменик Српске
кральевске академиjе, 5, 1890, р. 17-20; Василка Тъпкова-Заимова, Анисава Милтенова, Историко-
апокалиптичната книжнина във Византия и в средновековна България, p. 167-173 (textul original), p. 174-
179 (traducerea bulgară).
16
Editat în: Н. Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы, p. 268-281.
17
 В. Макушев, О некоторых рукописях Народной библиотеки в Белграде, în Русский Филологический
Вестник, Варшава,1882, кн. 1, р. 7-12, a datat manuscrisul cu secolul al XIV-lea, datare preluată și de V.
Istrin. Pentru datarea cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea a optat Kr. Stancev, care a introdus în circuiul
științific cea de-a doua parte a acestui manuscris, ce se păstrează la Biblioteca Universității din Atena (Seminarul
pentru filologie bizantină și neogracă, nr. 39):  Кр. Станчев, Един неизвестен фрагмент от апокрифен
сборник и някои проблеми на апокрифната литература, în Старобългарска литература, 15б 1984, р.
126-143; Idem, Към реконструкцията на един апокрифен сборник, în Медиевистика и культурна
антропология. Сборник в чест на 40-годишната творческа дейност на проф. Донка Петканова, София,
1998, р. 219-226. Această datare pare să fie cea acceptată până în prezent: Анисава Милтенова, «Низовата»
книжнина през XIII век: сборници, произведения и цикли в българската и в сръбската традиция, în
Зборник радова Византолошког института, XLVI, Београд, 2009, р. 366б 369.
18
Manuscrisul nu este publicat, există doar descrierea sa în: Љ. Штављанин-Ђорђевић, М. Гроздановић-
Паjић, Л. Цернић, Опис ћирилскиких рукописа Народне библиотеке Србиjе, Београд, 1986, р. 77-79. Textul
Istrin, încoace, numărul manuscriselor din prima traducere nu s-a mărit
semnificativ, reperele principale rămânând aceleași19.
Cea de a doua traducere slavonă, a fost efectuată în timpul celui de al
Doilea Țarat Bulgar, și a fost localizată între mijlocul secolului al XIII-lea –
mijlocul secolului al XIV, poate chiar în vremea domniei țarului Ioan
Alexandru20. Traducerea a fost realizată după un original grecesc, comun și
pentru manuscrisele grecești din primul grup al primei redacții. Textul celei de a
doua traduceri slave este mai aproape de textul original grecesc, decât
manuscrisele grecești din grupul menționat. În același timp, el denotă și unele
tangențe cu manuscrisele grecești ale celui de al doilea grup al primei redacții 21,
ceea ce ar însemna, că originalul său grecesc, conținea o lectură mai veche decât
cea conservată în manuscrisele celor două grupe ale primei redacții, original, ce
ocupa încă o poziție intermediară în procesul de distanțare ale celor două grupe.
Numărul manuscriselor conservate, aparținând celei de a doua traduceri este mai
mare în raport cu cele ce găzduiesc prima, la fel și distanța ce desparte cele mai
vechi manuscrise conservate din acest grup de originalul traducerii, este
substanțial mai mică. V. Istrin analizând conținutul celei de a doua traduceri
slave, a utilizat 10 manuscrise: Moscova, Biblioteca Sinodală, nr. 38, de izvod
bulgar, scris de preotul Filip pentru țarul Ioan Alexandru la 1345 22; ms. din
colecția lui Iațimirski, de izvod bulgar, secolele XIV-XV; Moscova, Biblioteca
Sinodală, nr. 682, ms. de izvod rusesc din secolul al XV-lea 23; Athos,
Chilandari, nr. 179, de izvod sârbesc din secolul al XVI-lea24; Lavra Troițe-
Serghiev, nr. 770, de izvod rusesc din secolul al XVI-lea; Kiev, Muzeul Istorico-
Bisericesc al Academiei Teologice, v. 329 (1429), secolul XVI; un manuscris ne
datat, numit de Lescovo25 și 3 manuscrise de redacție rusească din secolul al
XVIII-lea (Moscova, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, nr. 448/916;
Muzeul Istorico-Bisericesc al Academiei Teologice, nr. 410; ms. din colecția
contelui Uvarov, nr. 2054 conform descrierii arh. Leonid). Manuscrisele

Apocalipsei lui Ps.-Metodie a fost însă folosit ca reper comparativ de V. Istrin (înregistrat cu cota veche – nr.
149 și datat cu secolul al XVII-lea), la publicarea textului respectiv din Chilandari 24.
19
Pentru un bilanț mai recent al manuscriselor slave a se vedea: F. Thomson, The Slavonic translations of
Pseudo-Methodius of Olympu' Apocalypsis, în Търновска книжовна школа, 4, София, 1985. Alte cercetări
arheografice au scos la evidență o copie tardivă (ultima treime a secolului al XIX-lea) a primei traduceri în
fondurile Institutului de literatură Rusă (”Casa Pușkin”) din Sanct-Petersburg, din colecția lui Bogoslovski, nr.
64: Е. В. Литвинова, Списки “Откровения Мефодия Патарского” в Древлехранилище ИРЛИ, în Труды
Отдела древнерусской литературы, XXXVII, Ленинград, Наука, Ленинградское отделение, 1983, p. 383
20
В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, I, p. 173-174.
21
Ibidem, p. 174.
22
Editat în: Н. Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы, p. 213-226.
23
Editat în: Ibidem, p. 226-248.
24
Editat în: В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, II, p. 102-114.
25
V. Istrin menționează (p. 156), că a dispus de o copie a acestui manuscris pe care a primit-o de la Draganov,
care la rândul său a primit-o de la un elev de al său de la gimnaziul Chirilo-Metodian din Tesalonic, în care se
menționa că acest manuscris a aparținut mănăstirii Lescovo (poate mănăstirea Lescoeț din Macedonia ?)
depistate posterior, conținând această traducere, sunt de obicei tardive și de
izvod rusesc26.
Anticipând un studiu special, consacrat acestei probleme, putem cu
destulă siguranță să adăugăm acestui registru al celei de a doua traduceri slave a
Apocalipsei lui Ps.-Metodie, două din cele trei manuscrise slavo-române, scrise
în Moldova în secolul al XVI-lea: BAR, ms. sl. 309 și BAR, ms. sl., 649
(Codicele de la Tulcea), precum și manuscrisul copiat la Muntele Athos în
secolul al XV-lea – BAR, ms. sl. 135.
Diferențele principale dintre cele două traduceri slave au fost generalizate
de V. Istrin. Pe lângă faptul că urmează prototipuri diferite, deși aparținând
aceleiași prime redacții grecești, și că au fost realizate în perioade de timp destul
de distanțate (limita secolelor IX-X și sec. XIII-XIV respectiv), deși ambele în
Bulgaria, însăși modalitatea de traducere diferă substanțial. Prima traducere are
un caracter mai liber, cel al tălmăcirii după sens și nu ad literam, care
caracterizează a doua traducere. Bineânțeles, prima modalitate de traducere
denotă lucrul unui bun cunoscător al ambelor limbi, și a celei grecești și a celei
slavone. Primul traducător în slavă, spre difernță de al doilea, aproape nu lasă ne
traduse cuvinte grecești (grecismele pe care le conservă sau afirmat deja în
limba slavonă).
Studiul celui de-al treilea manuscris slavo-român de proveniență
moldovenească – ANR, nr. 741, denotă apartenența sa la o altă redacție decât
manuscrisele slavo-române menționate mai sus. Deja întitularea textului
Apocalipsei lui Ps.-Metodie: St]go w]ca Mefedia e]p(s)pa patarska, Ukazanñe
istoe . w c]r(s)tvh i w poslh(d)ne(x) lhte(x) 27, ne orientează spre prima
traducere slavă28. Același lucru î-l confirmă și confruntarea incipiturile și
desiniturile ale celor două traduceri:

ANR 741 (1 traducere) BAR 649 (a 2-a traducere)

26
În: Е. В. Литвинова, Списки “Откровения Мефодия Патарского” p. 383 și urm., sunt descrise 7
manuscrise ce conțin textul aparținând celei de a doua traduceri din fondurile Institutului de literatură Rusă
(”Casa Pușkin”) din Sanct-Petersburg, toate dispuse pe un segment cronologic cuprins de ultimul pătrar al
secolului al XVIII și începutul secolului XX.
27
De remarcat că titlul acestei scrieri în ms. ANR 741 este foarte slab evidențiat, începând doar cu o majusculă,
de la mijlocul rândului, continuând textul precedent, la mijlocul fol. 33 v. Acest lucru contrastează puternic cu
întitularea scrierii Cuvânt despre ereziile armenești, ce urmează textul Apocalipsei lui Ps.-Metodie din acest
manuscris, redactat în majuscule pe toată lungimea primului rând.
28
Întitularea textelor primei traduceri variază, însă, cuvintele cheie care rămân în toate cazurile reativ stabile
sunt (în toate cazurile subl. n.): Ukazanñe istoe . w c]r(s)tvh i w poslh(d)ne(x) lhte(x) (ms. ANR 741). Pentru
comparație a se vedea: St]go wc]a našego ¾p]pa Patarskaago Meüdiå Ukazani¾ isto¾ w c]riix i w
poslhdnix lhthx (Chilandari 24); Meüodiå st]go ïc]ä naše(g) arxie]p(s)pa Paüarska(g) w c]r(s)tviixq i o
posledne(m) vhch. st]mq d]xomq Ukazanðe (Moscova, Biblioteca Sinodală nr. 591) În cea de a doua traducere,
de asemenea cu toate varietățile, este relativ stabil nucleul semantic subliniat de noi în textele de mai jos: St[go
ïc[a našego Meüodða ‡pº(s)kopa Patarskago slovo w cr(s)tvi äzy(k) poslhdnð(x) vrhmen, izvhstno skaznðe ï
prqvago è[e]l[ove]ka, do skonèanða vhka (Codicele de la Tulcea, fol. 64r); St]go wc]a našego Meüodða
e]p(s)kopa Patarska(g) slovo o c]r(s)tvi äzykq poslhdnð(x) vrhmenq, i izvhstno skazanðe ï prqvago èl]ka, do
skonèanða vh(k). (manuscrisul bulgar de la 1345); St[ogo ïc[a naše(g) Meüodða ‡p(s)kpa Patarskago slovo o
car(s)tvi ¾zyk poslhdnði(x) vrhmen i izvhstno skaznðe ï prvago èl]ka do skonèanða vhkð. (Chilandari 179).
incipit:
Vhdomo da bôde(t) åko Unotoú bh
Ada(m). i †vva eg(d)a i(z)gnana bysta
iz raa, vq . l[ . eжe lh(t)
desinit:
slovo жivo(t)noe prðimaúòe . a
grhšnici wblièeni pomraèat(i)sä i
wbratätðsä vq mukU. ‡aжe byli
goneznúli bl]gadatiú èl]kolúbie(m) g]a
našego º]æ x]a. ‡mU(жe) slava sq
w]ce(m) i st]y(m) d]xo(m) amin: ™
incipit:
†gda izydosta iz raå Ada(m) i †vva,
dv[estqvna bhsta. vq tridesätoe жe lhto
isxoda eú iz raå
desinit:
sl]o(v) жitvorno imäòi. ne]è(s)tivñi жe
poжenô(t)sä vo adq izgnani byvše.
bl]g(d)tiô i è]lko(m)b]ñim n]še(g)
º]æ x]a. sq nimжe wc]u kupno sq
s]ty(m) d]x(m). è(st) i sla(v) i
drqжa(v). velièñem жe i velikolhpñe.
n]nh i p]r(s)no i vv]ky vhko(m)
amñn: ™

Confruntarea integrală a textelor, consolidează definitiv atribuția textului

din ANR 741 primei traduceri slavone. Urmează, însă, să încercăm să stabilim
locul acestul text în registrul manuscriselor ce fac parte din prima traducere,
ținând cont faptul, că fiind scrise în epoci și medii cultural-linvistice diferite, ele
toate înregistrează particularități individualizante. Pe lângă trăsături de afiliere la
o redacție sau alta din cadrul grupului manuscriselor primei traduceri, astfel de
particularități, urmează să fie evidențiate și pentru ms. ANR 741.