O nouă versiune necunoscută a Apocalipsei lui Pseudo-Metodie din Patara, din ms.

sl. 741 de la Arhivele Naționale ale României.

Emil Dragnev

Prezența în ms. slav. 741 de la Arhivele Naționale ale României a unui text al
Apocalipsei lui Pseudo-Metodie din Patara a fost pentru prima dată depistată și
semnalată de către Alexandru Mareș1. Astfel, numărul manuscriselor ce conțin acest
text, pentru spațiul românesc, a crescut până la trei (toate provenind din Moldova).
Alături de cel mai vechi text de acest fel, cuprins în celebrul codice de la Tulcea
(BAR, ms. slav. 649)2, din prima jumătate a secolului al XVI-lea, A. Mareș, a mai
identificat această operă în ms. slav. 309 din colecția Bibliotecii Academiei Române 3.
De asemenea, A. Mareș a repudiat posibilitatea de a localiza sciera în Moldova a ms.
slav. 135 (BAR), datat cu secolul al XV-lea, care conține același text 4. Până în prezent,
însă, nu au fost stabilite redacțiile textelor Apocalipsei lui Ps.-Metodie, scrise în
Moldova, pe durata secolului al XVI-lea5, dacă ținem cont de fapul că această scriere,
în general, se prezintă destul de variat în diverse limbi în care au circulat.
Inițial, textul Apocalipsei lui Ps.-Metodie, pare să fi apărut în limba siriană, în
primele decenii ce au urmat cucerirea arabă a Siriei, fiind chemat la viață, anume de
aceste împrejurări6. Foarte curând, chiar spre sfârșitul secolului al VII-lea, a fost tradus
1
A. Mareș, Trei note despre apocrifele religioase, în In honorem Gabriel Ștrempel la 80 de ani. … o viață
închinată cărții, Satu-Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 2006, p. 410; Idem, Moldova şi cărţile populare în
secolele al XV-lea – al XVII-lea, în Violeta Barbu, Alexandru Mareş edd., Floarea darurilor. In memoriam Ion
Gheţie, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, p. 140.
2
I. Bogdan, Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, București, 1895, p. 11, reeditat în : I. Bogdan,
Scieri alese, ed. îngrijită de G. Mihăilă, București, Editura Academiei R.S. România, 1968, p. 380; P. P.
Panaitescu, Catalogul manuscriselor slave, vol. III, ms. BAR: ms. 649, Miscelaneu de scrieri religioase, apocrife
și istorice, Cronica lui Manasse, Letopisețul de la Bistrița; Liviu Pilat, Messianism şi escatologie în imaginarul
epocii lui Şteran cel Mare, în SMIM, XXII, 2004, p. 106; privind datarea Codicelui de la Tulcea a se vedea:
”Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei” – Letopisețul lui Ștefan cel Mare, ed. Îngrijită de G. Mihăilă,
București, Editura Academiei Române, 2005, p. 14-15.
3
A. Mareș, Trei note despre apocrifele religioase, p. 407. Anterior, P. P. Panaitescu în Catalogul manuscriselor
slavo-române din Biblioteca Academiei Române, vol. II, ed. îngrijită de Dalia-Lucia Aramă și revizuită de G.
Mihăilă, București, Editura Academiei Române, 2003, p. 53, nu a identificat acest text, acordând o descriere
sumară a conținutului : ”un cronograf despre împărățiile din antichitate: Egipt, Etiopia, Macedonia, Roma;
profeții despre turci(saraceni), care au cucerit țările creștinilor pentru păcatele acestora. Se termină cu profeții
despre soarta lumii și a păgânilor”, lucru care se explică prin faptul că începutul, cu întitualrea acestui text, nu s-
a păstrat. Textul conservat începe cu cuvintele (fol. 1 r): potrqbiti c]r(s)tvo sn]vq Xamovh(x), din a doua jumătate
a capitolului II, al redacției respective, la care ne vom reveni mai târziu.
4
A. Mareș în Addenda et corrigenda, în SMIM, XXII, 2004, p. 330; Idem, Trei note despre apocrifele
religioase, p. 410.
5
Putem menționa la acest capitol doar observația lui A. Mareș (Trei note despre apocrifele religioase, p. 407),
privind apropierea dintre textul codicelui BAR, ms. sl. 309 și manuscrisul din secolul al XVI-lea publicat în: Н.
Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы, vol. II, Москва, 1863, p. 226-248. Precizăm că
în ediția lui Tihonravov ; manuscrisil din Biblioteca Sinodală din Moscova, nr. 682, la care face referință A.
Mareș, este datat cu secolul XV, fiind de redacție rusească: В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского и
апокрифические Видения Даниила в византийской и славяно-русской литературах. Исследования и
тексты, vol. 1, Москва, Университетская типография, 1897 (=Чтения в Императорском Обществе
Истории и Древностей Российских при Московском Университете за 1897 г.), p. 156, 172.
6
Pentru istoricul afirmării opiniei privind sursa originară siriană a Apocalipsei lui Pseudo-Metodie a se vedea:
Paul J. Alexander, The Byzantine Apocalyptic Tradition, Berkeley/Los Angeles/London, 1985, p. 13-16, tot aici,
traducerea în engleză a versiunii siriene, după manuscrisul Codex Vaticanus Syrus 58 (copie realizată de către
călugărul Johannes de Gargar în 1584), p. 36-51. Pentru ediția critică a versiunii siriene, precum și a bibliografiei

1
în limba gracă, iar de pe un original grecesc – în limba latină 7. De asemenea, destul de
timpuriu, aproximativ la limita secolelor IX-X, apare și prima traducere slavă 8. Pe
parcursul timpului, textul a evoluat, prin numeroase transcrieri, interpolări și omisiuni,
intervenții redacționale etc., în funcție de timpul și locul unde fusese transcris de
fiecare dată. Faptul că această operă a beneficiat de o popularitate sporită pe parcursul
întregii istorii bizantine, a favorizat desele transcrieri, care la rândul său au generat și
multiple devieri de la textul original. Astfel, pentru textul grecesc, au fost determinate
patru redacții, prima și a treia fiind divizate în două grupe 9. Pe lângă aceasta, fiecare
manuscris conservat, conține elemente individualizante. Versiunea latină a avut un
prototip grecesc, comun cu maniscrisele din grupul 2 al primei redacții grecești, mai
vechi însă decât cel reflectat de versiunile conservate din acest grup. Același prototip l-
a avut și prima traducere slavă. Cea de a doua traducere slavă a avut un prototip comun
cu manuscrisele grecești din primul grup al primei redacții.10
Primele publicații ale textelor Apocalipsei lui Ps.-Metodie în traducerile slave
au fost realizate de către N. Tihonravov.11 Determinarea celor două traduceri slave a
privind problematica originalului sirian, a se vedea: G. J. Reinink, Die syrische Apokalypse des Pseudo-
Methodius, 2 vol., Louvain, 1993 ( = Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium, 540-541).
7
În limba latină, această scriere a circulat în două versiuni, extinsă (completă) și prescurtată. După cum a
demonstrat V. Istrin, cea de a doua provine din prima și nu prezintă o traducere separată: Откровение Мефодия
Патарского, I, p. 115-120. Traducerea latină a versiunii extinse a fost cunoscută de timpuriu, fiind publicată
încă la sfârșitul secolului al XV-lea, în Monumenta Patrum Orhodoxographia, și fiind reeditată de mai multe ori,
timp de secole a servit drept principal reper pentru cercetarea Apocaslipse lui Ps.-Metodie. Versiunea prescurtată
a fost editată pentru prima dată de V. Istrin în Откровение Мефодия Патарского, II, p. 75-83. Prima ediție
critică a versiunii latine a fost realizată în baza a patru dintre cele mai vechi manuscrise, datând de la limita
secolelor VII-VIII și din sec. VIII, de către Ernst Sackur, Sibyllinische Texte und Forschungen,
Pseudomethodius, Adso und die tiburtinische Sibylle, Halle, 1898 (reeditat: Ernst Sackur, Raoul Manselli,
Sibyllinische Texte und Forschungen, Torino, Bottega d’Erasmo, 1963, 1976).
8
Concluzie ce provine din confruntarea textelor manuscrisului slav Chilendari 24 (care conține versiunea primei
traduceri a Apocalipsei lui Ps.-Metodie) cu cele din Izbornicul lui Sviatoslav din 1073, care la rândul său a avut
ca prototip culegerea de texte traduse din greacă în vechea slavă, la curtea țarului Simeon al Bulgariei la limita
secolelor IX-X și care denotă apartenența la același ciclu de traduceri, în pofida diferențelor firești, determinate
de faptul că textele confruntate au fost transcrise, respectiv, în izvoadele șârbesc și rusesc: П. А. Лавров,
Апокрифические тексты, în Сборник Отделения Русского Языка и Словесности Императорской
Академии Наук, LXVII, № 3, Санкт-Петербург, Типография Императорской Академии Наук,1899, р. III și
urm.; Клементина Иванова, За Хилендарския препис на първия Симеонов сборник, în Старобългарска
литература, 5, 1979, р. 57-96; Василка Тъпкова-Заимова, Анисава Милтенова, Историко-
апокалиптичната книжнина във Византия и в средновековна България, София, Университетско
издателство «Св. Климент Охридски», 1996, р. 161.
9
Redacțiile respective au fost determinate de către V. Istrin și publicate în al II-lea volum al lucrării sale
Откровение Мефодия Патарского и апокрифические Видения Даниила в византийской и славяно-русской
литературах, în baza cercetării a 21 de manuscrise (reprezentând redacțiile în următoarea proporție: I/1 – 4
texte; I/2 – 4; II – 5 ; III – 6 ; IV - 2). Cu toate că numărul manuscriselor depistate, conținând textul (sau
fragmentele de text) din Apocalipsa lui Ps.-Metodie a fost în continuă creștere, această clasificare a fost
menținută și în edițiile critice ce au urmat: L. Lolos, Die Apokalypse des Ps. Methodios, Meisenheim am Glan,
1976 și Idem, Die dritte und die vierte Redaktion des Ps.-Methodius, Meisenheim am Glan, 1978 ( = Beiträge
zur klassischen Philologie, 83, 94). W. J. Aerts, G. A. A. Kortekaas, Die Apokalypse des Pseudo-Methodius. Die
ältesten griechischen und lateinischen Übersetzungen, 2 vol., Louvin, 1998 (= Corpus Scriptorum Christianorum
Orientalium, 569-570).
10
В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, p. 64.
11
Н. Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы: ms. de la Biblioteca Sinodală din Moscova,
nr. 38, de la 1345, scris de preotul Filip pentru țarul bulgar Ioan-Alexandru (p. 213-226); ms. din aceiași colecție,
nr. 682, de secol XV, de izvod rusesc (p. 226-248); Sbornicul de la Tula, sec. XVIII din colecția contelui A. S.
Uvarov, nr. 60 (p. 248-268) și ms. rusesc de la Biblioteca Sinodală din Moscova, nr. 591, datat cu secolele XV-
XVI (p. 268-281).

2
fost realizată de V. Istrin, la care se adaugă și așa-numita redacție interpolată, care s-a
constituit în Rusia moscovită, și se pare că a circulat doar acolo 12. V. Istrin a cercetat în
ediția sa 6 manuscrise cu textul Apocalipsei lui Ps.-Metodie (prima traducere): Athos,
Chilandari nr. 24, din secolele XIII-XIV, de redacție sârbească, ortografiere de
Rașca13; Berlin, Biblioteca Națională, fondul lui Vuk Karadžić nr. 48, secolul XIII, de
redacție bulgară14; Belgrad, Biblioteca națională, nr. 632, Sbornicul preotului Dragol,
al treilea pătrar al secolului al XIII-lea de redacție sârbească 15; Moscova, Biblioteca
Sinodală nr. 591, secolul XV, de redacție rusească 16, Belgrad, Biblioteca Națională nr.
305 (manuscrisul dispărut, fiind ars în timpul celui de-al Doilea război mondial), a
doua jumătate a secolului al XIII de redacție sârbească (fragment despre anticrist) 17 și
Belgrad, Biblioteca Națională nr. 40, al treilea pătrar al secolului al XVI-lea, de
redacție sârbească18. De la cercetarea lui V. Istrin, încoace, numărul manuscriselor din
prima traducere nu s-a mărit semnificativ, reperele principale rămânând aceleași 19.
Cea de a doua traducere slavonă, a fost efectuată în timpul celui de al Doilea
Țarat Bulgar, și a fost localizată între mijlocul secolului al XIII-lea – mijlocul
secolului al XIV, poate chiar în vremea domniei țarului Ioan Alexandru 20. Traducerea a
12
В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, pentru prima traducere, v. I, p. 121-155 (studiu), v. II, p. 84-
101 (text); pentru a doua traducere: v. I, p. 156-174 (studiu), v. II, p. 102-114 (text), pentru redacția interpolată:
v. I, p. 175-232 (studiu), v. II, p. 115-131 (text).
13
Editat în: В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, II, p. 84-101 și П. А. Лавров, Апокрифические
тексты, p. 6-22. Ultima ediție este mai exactă în privința accentelor și semnelor de punctuație.
14
Editat în: H. Miklas, V. Zagrebin edd., Berlinski sbornik, Graz, 1988; Х. Миклас, Л. Тасева, М. Йовчева
edd., Берлински сборник. Среднобългарски книжовен паметник от началото на XIV век с допълнения от
други ръкописи, София/Виена, 2006 (= Schriften der Balkan Komission 47, Fontes 3). Manuscrisul a fost
folosit ca reper comparativ de V. Istrin la la publicarea textului Apocalipsei lui Ps.-Metodie din manuscrisul
Chilandari 24.
15
Editat în: П. С. Срећковић, Зборник попа Драгольа. Садржина и пророштва, în Споменик Српске
кральевске академиjе, 5, 1890, р. 17-20; Василка Тъпкова-Заимова, Анисава Милтенова, Историко-
апокалиптичната книжнина във Византия и в средновековна България, p. 167-173 (textul original), p. 174-
179 (traducerea bulgară).
16
Editat în: Н. Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы, p. 268-281.
17
 В. Макушев, О некоторых рукописях Народной библиотеки в Белграде, în Русский Филологический
Вестник, Варшава,1882, кн. 1, р. 7-12, a datat manuscrisul cu secolul al XIV-lea, datare preluată și de V.
Istrin. Pentru datarea cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea a optat Kr. Stancev, care a introdus în circuiul
științific cea de-a doua parte a acestui manuscris, ce se păstrează la Biblioteca Universității din Atena (Seminarul
pentru filologie bizantină și neogracă, nr. 39):  Кр. Станчев, Един неизвестен фрагмент от апокрифен
сборник и някои проблеми на апокрифната литература, în Старобългарска литература, 15б 1984, р.
126-143; Idem, Към реконструкцията на един апокрифен сборник, în Медиевистика и культурна
антропология. Сборник в чест на 40-годишната творческа дейност на проф. Донка Петканова, София,
1998, р. 219-226. Această datare pare să fie cea acceptată până în prezent: Анисава Милтенова, «Низовата»
книжнина през XIII век: сборници, произведения и цикли в българската и в сръбската традиция, în
Зборник радова Византолошког института, XLVI, Београд, 2009, р. 366б 369.
18
Manuscrisul nu este publicat, există doar descrierea sa în: Љ. Штављанин-Ђорђевић, М. Гроздановић-
Паjић, Л. Цернић, Опис ћирилскиких рукописа Народне библиотеке Србиjе, Београд, 1986, р. 77-79. Textul
Apocalipsei lui Ps.-Metodie a fost însă folosit ca reper comparativ de V. Istrin (înregistrat cu cota veche – nr.
149 și datat cu secolul al XVII-lea), la publicarea textului respectiv din Chilandari 24.
19
Pentru un bilanț mai recent al manuscriselor slave a se vedea: F. Thomson, The Slavonic translations of
Pseudo-Methodius of Olympu' Apocalypsis, în Търновска книжовна школа, 4, София, 1985. Alte cercetări
arheografice au scos la evidență o copie tardivă (ultima treime a secolului al XIX-lea) a primei traduceri în
fondurile Institutului de literatură Rusă (”Casa Pușkin”) din Sanct-Petersburg, din colecția lui Bogoslovski, nr.
64: Е. В. Литвинова, Списки “Откровения Мефодия Патарского” в Древлехранилище ИРЛИ, în Труды
Отдела древнерусской литературы, XXXVII, Ленинград, Наука, Ленинградское отделение, 1983, p. 383
20
В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, I, p. 173-174.

3
fost realizată după un original grecesc, comun și pentru manuscrisele grecești din
primul grup al primei redacții. Textul celei de a doua traduceri slave este mai aproape
de textul original grecesc, decât manuscrisele grecești din grupul menționat. În același
timp, el denotă și unele tangențe cu manuscrisele grecești ale celui de al doilea grup al
primei redacții21, ceea ce ar însemna, că originalul său grecesc, conținea o lectură mai
veche decât cea conservată în manuscrisele celor două grupe ale primei redacții,
original, ce ocupa încă o poziție intermediară în procesul de distanțare ale celor două
grupe. Numărul manuscriselor conservate, aparținând celei de a doua traduceri este
mai mare în raport cu cele ce găzduiesc prima, la fel și distanța ce desparte cele mai
vechi manuscrise conservate din acest grup de originalul traducerii, este substanțial
mai mică. V. Istrin analizând conținutul celei de a doua traduceri slave, a utilizat 10
manuscrise: Moscova, Biblioteca Sinodală, nr. 38, de izvod bulgar, scris de preotul
Filip pentru țarul Ioan Alexandru la 1345 22; ms. din colecția lui Iațimirski, de izvod
bulgar, secolele XIV-XV; Moscova, Biblioteca Sinodală, nr. 682, ms. de izvod rusesc
din secolul al XV-lea23; Athos, Chilandari, nr. 179, de izvod sârbesc din secolul al
XVI-lea24; Lavra Troițe-Serghiev, nr. 770, de izvod rusesc din secolul al XVI-lea;
Kiev, Muzeul Istorico-Bisericesc al Academiei Teologice, v. 329 (1429), secolul XVI;
un manuscris ne datat, numit de Lescovo 25 și 3 manuscrise de redacție rusească din
secolul al XVIII-lea (Moscova, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, nr. 448/916;
Muzeul Istorico-Bisericesc al Academiei Teologice, nr. 410; ms. din colecția contelui
Uvarov, nr. 2054 conform descrierii arh. Leonid). Manuscrisele depistate posterior,
conținând această traducere, sunt de obicei tardive și de izvod rusesc26.
Anticipând un studiu special, consacrat acestei probleme, putem cu destulă
siguranță să adăugăm acestui registru al celei de a doua traduceri slave a Apocalipsei
lui Ps.-Metodie, două din cele trei manuscrise slavo-române, scrise în Moldova în
secolul al XVI-lea: BAR, ms. sl. 309 și BAR, ms. sl., 649 (Codicele de la Tulcea),
precum și manuscrisul copiat la Muntele Athos în secolul al XV-lea – BAR, ms. sl.
135.
Diferențele principale dintre cele două traduceri slave au fost generalizate de V.
Istrin. Pe lângă faptul că urmează prototipuri diferite, deși aparținând aceleiași prime
redacții grecești, și că au fost realizate în perioade de timp destul de distanțate (limita
secolelor IX-X și sec. XIII-XIV respectiv), deși ambele în Bulgaria, însăși modalitatea
de traducere diferă substanțial. Prima traducere are un caracter mai liber, cel al
tălmăcirii după sens și nu ad literam, care caracterizează a doua traducere. Bineânțeles,
prima modalitate de traducere denotă lucrul unui bun cunoscător al ambelor limbi, și a
celei grecești și a celei slavone. Primul traducător în slavă, spre difernță de al doilea,

21
Ibidem, p. 174.
22
Editat în: Н. Тихонравов, Памятники отреченной русской литературы, p. 213-226.
23
Editat în: Ibidem, p. 226-248.
24
Editat în: В. Истрин, Откровение Мефодия Патарского, II, p. 102-114.
25
V. Istrin menționează (p. 156), că a dispus de o copie a acestui manuscris pe care a primit-o de la Draganov,
care la rândul său a primit-o de la un elev de al său de la gimnaziul Chirilo-Metodian din Tesalonic, în care se
menționa că acest manuscris a aparținut mănăstirii Lescovo (poate mănăstirea Lescoeț din Macedonia ?)
26
În: Е. В. Литвинова, Списки “Откровения Мефодия Патарского” p. 383 și urm., sunt descrise 7
manuscrise ce conțin textul aparținând celei de a doua traduceri din fondurile Institutului de literatură Rusă
(”Casa Pușkin”) din Sanct-Petersburg, toate dispuse pe un segment cronologic cuprins de ultimul pătrar al
secolului al XVIII și începutul secolului XX.

4
aproape nu lasă ne traduse cuvinte grecești (grecismele pe care le conservă sau afirmat
deja în limba slavonă).
Studiul celui de-al treilea manuscris slavo-român de proveniență
moldovenească – ANR, nr. 741, denotă apartenența sa la o altă redacție decât
manuscrisele slavo-române menționate mai sus. Deja întitularea textului Apocalipsei
lui Ps.-Metodie: St]go w]ca Mefedia e]p(s)pa patarska, Ukazanñe istoe . w
c]r(s)tvh i w poslh(d)ne(x) lhte(x)27, ne orientează spre prima traducere slavă28.
Același lucru î-l confirmă și confruntarea incipiturile și desiniturile ale celor două
traduceri:

ANR 741 (1 traducere) BAR 649 (a 2-a traducere)

incipit:
Vhdomo da bôde(t) åko Unotoú bh
Ada(m). i †vva eg(d)a i(z)gnana bysta iz
raa, vq . l[ . eжe lh(t)
desinit:
slovo жivo(t)noe prðimaúòe . a grhšnici
wblièeni pomraèat(i)sä i wbratätðsä vq
mukU. ‡aжe byli goneznúli bl]gadatiú
èl]kolúbie(m) g]a našego º]æ x]a.
‡mU(жe) slava sq w]ce(m) i st]y(m)
d]xo(m) amin: ™
incipit:
†gda izydosta iz raå Ada(m) i †vva,
dv[estqvna bhsta. vq tridesätoe жe lhto
isxoda eú iz raå
desinit:
sl]o(v) жitvorno imäòi. ne]è(s)tivñi жe
poжenô(t)sä vo adq izgnani byvše.
bl]g(d)tiô i è]lko(m)b]ñim n]še(g) º]æ
x]a. sq nimжe wc]u kupno sq s]ty(m)
d]x(m). è(st) i sla(v) i drqжa(v).
velièñem жe i velikolhpñe. n]nh i
p]r(s)no i vv]ky vhko(m) amñn: ™

Confruntarea integrală a textelor, consolidează definitiv atribuția textului din

ANR 741 primei traduceri slavone. Urmează, însă, să încercăm să stabilim locul
acestul text în registrul manuscriselor ce fac parte din prima traducere, ținând cont
faptul, că fiind scrise în epoci și medii cultural-linvistice diferite, ele toate
înregistrează particularități individualizante. Pe lângă trăsături de afiliere la o redacție
sau alta din cadrul grupului manuscriselor primei traduceri, astfel de particularități,
urmează să fie evidențiate și pentru ms. ANR 741.

27
De remarcat că titlul acestei scrieri în ms. ANR 741 este foarte slab evidențiat, începând doar cu o majusculă,
de la mijlocul rândului, continuând textul precedent, la mijlocul fol. 33 v. Acest lucru contrastează puternic cu
întitularea scrierii Cuvânt despre ereziile armenești, ce urmează textul Apocalipsei lui Ps.-Metodie din acest
manuscris, redactat în majuscule pe toată lungimea primului rând.
28
Întitularea textelor primei traduceri variază, însă, cuvintele cheie care rămân în toate cazurile reativ stabile
sunt (în toate cazurile subl. n.): Ukazanñe istoe . w c]r(s)tvh i w poslh(d)ne(x) lhte(x) (ms. ANR 741). Pentru
comparație a se vedea: St]go wc]a našego ¾p]pa Patarskaago Meüdiå Ukazani¾ isto¾ w c]riix i w
poslhdnix lhthx (Chilandari 24); Meüodiå st]go ïc]ä naše(g) arxie]p(s)pa Paüarska(g) w c]r(s)tviixq i o
posledne(m) vhch. st]mq d]xomq Ukazanðe (Moscova, Biblioteca Sinodală nr. 591) În cea de a doua traducere,
de asemenea cu toate varietățile, este relativ stabil nucleul semantic subliniat de noi în textele de mai jos: St[go
ïc[a našego Meüodða ‡pº(s)kopa Patarskago slovo w cr(s)tvi äzy(k) poslhdnð(x) vrhmen, izvhstno skaznðe ï
prqvago è[e]l[ove]ka, do skonèanða vhka (Codicele de la Tulcea, fol. 64r); St]go wc]a našego Meüodða
e]p(s)kopa Patarska(g) slovo o c]r(s)tvi äzykq poslhdnð(x) vrhmenq, i izvhstno skazanðe ï prqvago èl]ka, do
skonèanða vh(k). (manuscrisul bulgar de la 1345); St[ogo ïc[a naše(g) Meüodða ‡p(s)kpa Patarskago slovo o
car(s)tvi ¾zyk poslhdnði(x) vrhmen i izvhstno skaznðe ï prvago èl]ka do skonèanða vhkð. (Chilandari
179).