ANTOLOGHIONUL DIN ANUL 1511

n anii 1881 1882, Emil Kaluzniacki a ntreprins o cltorie la Putna, n scopul

de a cerceta manuscrisele slave pstrate n biblioteca acestei mnstiri. Dup cum afirma
n studiul su publicat n anul 1883 la Viena, muzicologul a gsit inventariat sub nr. 576
un Irmologhion greco-slav scris de monahul Evstatie ntre anii 1510 1515, constnd n
patru volume inegale i care, la prima vedere, preau s nu prezinte nimic deosebit, n
afara notelor de cnt greceti folosite i azi nc n mnstirile romneti. La o examinare
mai atent, a ieit n eviden faptul c primul volum al acestui Irmologhion ( dup
inventar n mod eronat al VI-lea ) conine o serie de criptograme care, n cea mai mare
parte, nu au nimic n comun cu cele cunoscute pn acum i care, n msura n care ar
putea lrgi considerabil cunotintele noastre privind scrierea secret mai veche a slavilor,
mi s-au prut perfect adecvate pentru o examinare special 1. Cu toate acestea, Anne E.
Pennington2 i Gheorghe Ciobanu3 afirm c Evstatie a scris ase codice muzicale. Dintre
cele ase manuscrise, pn n zilele noastre au mai rmas doar dou, primul i ultimul din
grup ( Antologhionul scris i datat in anul 1511 i Antologhionul scris i datat in anul
1515 ). Ambele codice se pstreaz la Moscova, n Biblioteca Muzeului de Istorie. Se
poate constata o identitate grafic evident, cu un desen al neumelor muzicale de o
perfect claritate, corect, aerat, omogen, lectura textului putndu-se efectua cu destul
uurint. Fiecare pagin scris are un aspect elegant, datorit dimensiunii armonioase a
proportiilor grafice. Cerneala folosit de Evstatie i-a pstrat intensitatea, att n desenul
semnelor muzicale, ct i n initiale, n titluri i n ornamente. Frontispiciile, iniialele
ornate cu motive geometrice i ftorale, relev un admirabil gust artistic, pe care Evstatie
Protopsaltul Putnei l-a transmis i celorlali copiti i caligrafi ai colii muzicale de la
Putna. La fel de clare, precise i ingenios concepute sunt cele 87 de adnotri criptografice
din Manuscrisul 350, prin care Evstatie indic ehurile, srbtorile la care se execut
cntrile respective, numele autorilor i, nu n ultimul rnd, colofonul propriu-zis al
codicelui su. Toate acestea denot o pregtire excelent artistico-muzical a lui Evstatie,
o nelegere perfect a rolului i destinaiei codicelor sale, un gust artistic perfect
echilibrat i corect adaptat la cerinele unor codice muzicale specifice epocii sale.
n dorina de a crea la Putna un repertoriu ct mai variat, Evstatie a inclus n
codicele sale i unele cntri scrise de ali compozitori bizantini, a cror apartenen a
precizat-o uneori cu destul neclaritate n manuscrisele sale: Acest heruvic de Agathon a
fost scris de demesnicul Evstatie de la Putna ( M. 350, f. 45v ). Precizarea a fost scris
poate fi interpretat i n sensul de scriere propriu-zis, de caligrafiere, dar i de
prelucrare a respectivei cntri, fie prin concentrare, fie prin dezvoltare, fie prin adugire.
Manuscrisul din anul 1511, al lui Evstatie, cunoscut sub numele de M. 350, se
prezint astzi n dou pri inegale: 158 de foi se afl la Moscova, iar 14 foi la
Leningrad. Pentru unitatea celor dou fragmente pledeaz:

1
Titus Moisescu, Prolegomene Bizantine, vol. I, Ed. Muzical, Bucureti, 1985 apud Corneliu Buescu,
Scrieri i adnotri despre muzica romneasc veche, Ed. Muzical, Bucureti, 1985
2
Muzica in Moldova medievala / Music in medieval Moldavia, Anne E. Pennington, Ed. Muzicala, 1985,
Bucuresti, pg. 14;
3
Studii de etnomuzicologie si bizantinologie, vol. II, Gheorghe Ciobanu, Ed. Muzicala, Bucuresti, 1979, pg.
359;

1
 1. grafia, care aparine aceleiai persoane;
2. menionarea ca autor a lui Evstatie att ntr-un fragment ( M. 350, f. 158 ), ct i
n cellalt ( f. 14r );
3. folosirea n ambele codice a scrierii secrete, pe care nu o mai ntlnim n alte
manuscrise de la Putna;
4. faptul c unele cntri ncep ntr-un fragment, pentru a se continua n cellalt. De
pild, ncepe n M. 350, f. 11r, terminndu-se n L, f. 14r;
n ncepe in M. 350, f. 96r, i se termin n L., f. 8r;
n pl. 1, ncepe n L., f. 4r, pentru a se termina n M. 350, f. 36r;
heruvicele n eh 1 (L. f. 5v) i 2 ( L. f. 6r ), ambele creaii ale lui Evstatie, ncep
manuscrisul L., se continu n M. 350, pentru a se termina tot n L.
Pentru colationarea manuscrisului, A. E. Pennington s-a folosit de continutul celor
doua fragmente, de filigranul hartiei si de alcatuirea fasciculelor. Gheorghe Ciobanu s-a
folosit de paginatia facuta de E. Kaluzniacki si de criptogramele pe care acesta le-a
transcris sau le-a indicat locul si cifrul secret folosit4.
Gheorghe Ciobanu sustine ca cele 14 foi din manuscrisul L. ar fi fost smulse din
M. 350 in anul 1895, cand s-a lucrat la catalogarea bibliotecii Sciukin 5. Date concrete in
acest sens nu exista insa. Iata ce precizeaza A. I. Iaimirski cu privire la cele 14 file 6: Un
alt manuscris, cu texte i nsemnri analoae, aflat n colcia noastr, face parte din
Catalogul nr. 167. Din pcate, manuscrisul nu este complet. El are numai 14 file,
deteriorate probabil n timpul unui incendiu: filele sunt nnegrite de fum, iar marginile lor
arse. Acest fragment de manuscris l-am achiziionat de la anticarul romn evreu araga8
din Iai, n iarna anului 1893, cnd acesta a revenit la Moscova cu numeroase manuscrise
slave foarte preioase spre a le vinde. Din spusele celui care le-a vndut, el a achiziionat
aceste file de la un btrn de rit vechi din Bucovina, care afirma c mai posed cteva
manuscrise asemntoare, ntregi. Acest fapt ne face s presupunem c ambele
manuscrise nu numai c au fost scrise de una i aceeai persoana i n acelai timp, ci i
c, probabil, cndva au constituit un singur volum. Iar ntr-o not de subsol la studiul
menionat, A. I. Iaimirski precizeaz: Cumprnd aceste foi, ca pe nite curioziti, nu
mi-am dat seama de importana lor. Primul din oamenii de tiin care mi-a atras atenia
asupra valorii lor a fost rposatul prof. A. S. Pavlov, care a cunoscut colecia mea de
manuscrise la nceputul lunii martie 1894. n scrisoarea sa din 5 martie a aceluiai an,
colegul meu de Universitate, A. I. Weidenbach, prin intermediul cruia A. S. Pavlov mi-a
napoiat aceste manuscrise, mi scrie urmtoarele: << Dup prerea lui Pavol,
manuscrisul dvs., cu diferitele adnotri criptografice i semne pentru muzic , poate fi
atribuit secolului al XVII-lea i nu are numai cntri slave, ci i cntri greceti; nu a
putut s citeasc criptogramele. Regret c btrnul Buslaev a orbit i nu mai vede. El nu
a putut descifra dect un singur cuvnt pur glagolitic << la Bunvestire >>. V sftuiete
s v adresai unui oarecare Smolenski de la Institutul Sinodal, de la Nikitskaia. Acesta se
4
Idem, pg. 359;
5
Idem, pg. 360;
6
Titus Moisescu, Prolegomene Bizantine, vol. I, Ed. Muzical, Bucureti, 1985 apud ase articole asupra
scrierii slave si ruse, articolul Manuscrise chirilice cu note si cu nsemnari glagolitice, Moscova, 1901;
7
Catalogul nr. 16 al Coleciei A. I. Iaimirski din Biblioteca Academiei de tiinte din Leningrad, unde sunt
inventariate i pstrate pn n prezent cele 14 foi din Antologhionul lui Evstatie;
8
Probabil unul din fraii araga, colecionari, editori, anticari si librari n Iai; n Editura Fraii araga a
tiprit Vasile Morun, n 1890, un volum de Proz i versuri de Mihai Eminescu;

2
pricepe la citirea notelor vechi de tipul kriuki, mai bine dect toi ceilali din Rusia>>.
Cunoscnd, dup trei ani, manuscrisul lui ciukin, am putut deja s presupun c
fragmentele mele nu se refer la secolul al XVII-lea, ci la nceputul secolului al XVI-lea
sau, mai precis, la perioada din jurul anului 15119. n alt parte a studiului su, A. I.
Iaimirski noteaz: n august 1884, rposatul episcop Melchisedec de la Roman a vizitat
o serie de mnstiri din Bucovina, printre care i Mnstirea Putna. Dei vizita sa a fost
de scurt la Putna, prea sfinia sa Melchisedec a reuit s fac multe cercetri valoroase i
s descrie aproape toate antichitile, manuscrisele, vechile cri tiprite demult i
documentele din arhiva mnstirii, dar despre manuscrisul protopsaltului Evstatie, nu
face nici o meniune. Evident c pe atunci manuscrisul deja nu se mai afla n biblioteca
mnstirii. Prea Sfinia Sa Melchisedec a tiprit mrturiile sale despre aceast mnstire
n Analele Academiei Romne, seria II, volumul VII, sectiune II, p. 213 253, i n
revista domnului Tocilescu, intitulat <<Revista pentru istorie, arheologie i filologie>>,
vol. I, cu numeroase imagini litografiate10.
Pentru stabilirea autorului manuscrisului nu se intampina nici o dificultate, pentru
ca pe ultima pagina se gaseste urmatoarea specificatie: Protopsaltul Evstatie de la
Manastirea Putna a scris aceasta carte de cantari din creatia sa, in zilele
binecredinciosului si de Hristos iubitorului Domnului nostru Ioan Bogdan Voevod
stapanitor al tarii Moldovlahiei, in anul 7019, luna iunie, ziua 11 ( 7019 5508 = 1511 ).
Si mai inainte, la p. 28, Evstatie se automentioneaza, scriind in criptograma: Aici incepe
creatia lui Evstatie Protopsaltul din Manstirea Putna in zilele binecredinciosului si de
Hristos iubitorului Domnului nostru Ioan Bogdan Voevod. Totusi, Anne E. Pennington
este rezervata in ceea ce priveste datarea manuscrisului: Data de 1511 apare in Sciukin
pe f. 158, dar intrucat este o foaie separate, adaugata, aceasta data s-ar putea sa nu fie
valabila pentru aceasta carte. Totusi, marturia continutului, precum si filigranele
sugereaza aceasta perioada11.
In forma reconstruita de Gheorghe Ciobanu, manuscrisul numara 172 de foi. Este
scris pe hartie de provenienta italiana, in marea ei majoritate venetiana. Relatiile politice
si comerciale ale Tarilor Romane cu Venetia sunt cunoscute inca din a doua jumatate a
sec. al XIV-lea, hartia fiind adusa cel mai probabil prin intermediul Brasovului si al
Bistritei, centre comerciale transilvanene cu care Moldova avea stranse legaturi. A. E.
Pennington gaseste sase filigrane diferite, dar aproape o treime din cantitatea de hartie nu
prezinta nici o marca.
Scrierea clara, frumoasa este semiunciala 12 spre cursiva, avand intre 13 19
randuri pe pagina. Cerneala folosita este neagra pentru texte si pentru semnele fonetice, si
rosie pentru rubrici, initiale, insemnari tipiconale, semen hironomice si marturii. Textul,
fiind scris sub notatia muzicala, nu are semne de punctuatie. Din loc in loc apare totusi
punctual care, fiind legat mai degraba de frazarea muzicala, suplineste in buna masura
raritatea marturiilor.

9
Titus Moisescu, op. cit.;
10
Idem;
11
Muzica in Moldova medievala / Music in medieval Moldavia, Anne E. Pennington, Ed. Muzicala, 1985,
Bucuresti, pg. 15;
12
Scriere semiunciala = o scriere caligrafica ce se caracterizeaza prin apropierea literelor si prin o usoara
inclinare spre dreapta;

3
 Evstatie foloseste trei alfabete in manuscrisul sau: chirilic, grec influentat de cel
chirilic si glagolitic13 ( intr-un heruvic si in unele criptograme ). Limbile folosite sunt
greaca si medio-bulgara. Bilingvinismul greco-slavon, vechi de circa o jumatate de
mileniu in biserica romana, a dus la unele amestecuri ale alfabetelor, mai ales la textile
grecesti, dar si la unele modificari ale lexicului in greaca, ceea ce dovedeste ca aceasta se
transmitea mai mult prin traditie decat prin scoala. Se pare totusi, ca manuscrisele
putnene prezinta, cu privire la tratarea jerurilor14, o traditie ortografica diferita de cea din
alte tari15, iar aceasta inca de pe la inceputul secolului al XV-lea. Se observa in acelasi
timp ca Evstatie scrie textul asa cum il canta, suprimand uneori nu numai semnele tari si
moi, ci si unele consoane. de pilda, este scris , sau chiar
. In primul caz, din primul cuvant nu se pastreaza , iar semnul moale
de la sfarsitul cuvantului este suprimat regulat. In afara de aceasta, semnul
moale care inlocuieste pe cel tare la cuvantul se afla scris, cand sus, cand la sfarsit,
in locul celui tare, ceea ce reprezenta, poate, nuante in pronuntare si in cantare. In ceea ce
priveste scrierea limbii grecesti, se remarca in primul rand influenta alfabetului chirilic.
Aceasta a determinat pe unii muzicologi sa afirme ca textul grecesc este redat cu litere
slavone, ceea ce nu corespunde adevarului. In bibliotecile din tara exista, dupa grafie,
doua categorii de manuscrise musicale cu text grecesc: cele in care textile sunt correct
scrise ca limba si ca grafie, si cele in care s final este inlocuit prin chirilicul . La
Putna, amestecul este insa mult mai mare. Ceea ce surpinde mai ales este inlocuirea
diftongilor cu sau i; a vocalelor simple ca a lui prin (in loc de ).
Repetandu-se, acelasi cuvant capata vocale diferite. Astfel, S care
este repetat de trei ori, capata aspectele: Sub
melodie, sunt in asa fel combinate, incat deseori deruteaza. Poti gasi, de pilda,
in loc de trecand peste impartirea normala in silabe, ca si peste
cuvinte, Evstatie foloseste legaturi greu de acceptat daca nu admitem faptul ca el scrie
textul asa cum il canta, nu cum cere grafia si ortografia elina. Uneori schimba cuvintele,
sau chiar textul. Gasim, de pilda, S pentru Acestea sunt doar cateva
dovezi conform carora Evstatie folosea nu o limba invatata la o scoala greceasca, ci una
pastrata si practicata mai mult pe cale orala. Tocmai aceasta constatare ne indeamna san u
acceptam teoria lui N. Smochina conform careia Evstatie si-ar fi facut educatia la Athos.
La psaltii sarbi, care au trait la Muntele Athos, la Manastirea Zographos, sau chiar la alte
manastiri, nu se intalnesc asemenea inadvertente.
O problema dificila, pe care o ridica manuscrisul, este aceea a formei sale
originale, iar aceasta pentru ca un numar important de foi au fost introduse nu se stie
cand. A. E. Pennington presupune ca este vorba de un manuscris personal al lui Evstatie
in care, chiar dupa ce l-a terminat, a mai introdus din creatiile sale noi. Este posibil,
desigur, dar s-ar putea foarte bine ca multe foi sa provina din manuscrise mult mai uzate,
pe care cineva le-a ales si le-a inclus in acest manuscris. Se constata aceasta practica in
multe manuscrise.
Scrierea deosebit de frumoasa, atat a semnelor muzicale cat si a textelor,
presupune o grija si atentie deosebita din partea lui Evstatie. Cu toate acestea s-au

13
Alfabet glagolitic =
14
Jeruri =
15
Muzica in Moldova medievala / Music in medieval Moldavia, Anne. E. Pennington, Ed. Muzicala,
Bucuresti, 1985

4
strecurat si greseli, pe care in general le-a sesizat si le-a corectat. La p. 286, de pilda, s-au
strecurat greseli mai grave, probabil, la criptograma din josul paginii, de indata ce a fost
nevoit s-o acopere cu o fasie de hartie pe care a scris correct, lipind-o apoi peste cea
gresita. La ff. 50v, 66r si 114v a sarit cate un scurt fragment melodic, pe care le-a scris
apoi deasupra, indicand prin semnul locul unde trebuie introdus. Alte completari
marginale apar in ff. 91r, 94r si 94v. La f. 54r se afla, la criptogrma, o litera stearsa. Dar
daca greselile de mai sus au fost sesizate si corectate, la f. 119v a ramas o greseala
neobservata. Marturia pokoinei ce incepe in partea de jos a paginii este cea a pl. 2, dar
in criptograma sta scris: Pokoina, glas 7. Ehul este intr-adevar cel indicat de marturie,
nu de criptograma.
Manuscrisul este o antologie care cuprinde cantari de la vecernie, utrenie si de la
cele trei liturghii: a Sfantului Ioan, a Sfantului Vasile si a daruruilor mai inainte sfintite.
La sfarsit se afla un mic stihirar care cuprinde 26 de stihiri la unele praznice, toate cu
teretismata unele destul de ample iar intre acestea sunt incluse sase stihiri de la
inmormantare. Incheierea se face cu un 16incomplet. Cateva texte ( ff. 143r,
144v si 155r ) nu se mai gasesc in cantarile liturgice actuale, iar cele ale cantarilor
17 ( f. 11v ) si al pasapnoariilor 18 ( ff. 30v 33v ) sunt evident o
prelucrare destul de libera din versete ale psalmilor 149 si 150. textile unor cantari sunt
repetate pana la opt ori, pe cele opt ehuri, cum este cazul cu Aliluia, Heruvicul si cu
Prochimenul de duminica si de miercuri.
Manuscrisul contine in total 177 de cantari, inclusive repetarile care se fac de
obicei in alte ehuri sau difera clar ca melodii. Dintre acestea, 89 de cantari au textul in
limba slavona, iar 86 in limba greaca. Acestora se adauga un axion biling ( f. 63r ) si un
teretismos ( f. 155r ). Mentionam ca unul dintre heruvice este cu text slavon, dar scris o
veritabila rara avis19, din cate se stie cu alfabetul glagolitic ( f. 56r ) si ca versetele 23 si
24 ale psalmului 135 sunt scrise sub aceeasi melodie ( f. 80v ).
In ceea ce priveste autorii melodiilor cuprinse in manuscris, datele pe care ni le
ofera acesta sunt destul de sarace. Evstatie afirma in doua locuri ca este autorul
cantarilor: in cele 14 foi aflate la Leningrad, la f. 14v ( Aici incepe creatia lui Evstatie
protopsaltul de la Putna ), si in M. 350 de la Moscova, la f. 158r ( Protpsaltul
Evstatie de la Manastirea Putna a scris aceasta carte din creatia sa ). Prima insemnare
este plasata dupa 27 de pagini, ceea ce insemna ca nu isi revendica piesele cuprinse pana
aici. In afara de aceasta, la heruvicul de la f. 42v este mentionat ca autor Korones, la cel
din f. 46r Agathonos, la f. 47v Agallianos. Despre heruvicul din L. 6r aflam ca este ales
din asmatikon20, iar cu privire la cel din M. 350, f. 57, nu stim ce vrea sa spuna cand
afirma, in criptograma, ca este si in alte locuri. Dar chiar si din aceste exemple, rezulta
clar ca Evstatie nu este creatorul tuturor pieselor din manuscris. Totusi, chiar daca
atribuie unele heruvicuri anumitor compozitori bizantini, Evstatie intervine asupra
structurii melodice si ritmice a cantarilor. Variantele lui Evstatie sunt unice, relevand
personalitatea sa creatoare. El dorea ca aceste cantari vechi sa devina piese de repertoriu
viabil in desfasurarea serviciului liturgic la Putna. Evstatie nu urmarea latura

16

17

18
Pasapnoarie =
19
Rara avis =
20
Asmatikon =

5
istoriografica a creatiei bizantine, ci aspectul practic, ca aceste cantari sa fie
modernizate, sa fie puse in circulatie. Vom prezenta astfel, 4 heruvicuri:
Heruvicul in ehul 1 plagal de Xenos Korones este scris de Evstatie in Manuscrisul
350 la f. 42v 45v, iar intr-o versiune mai veche in Manuscrisul 2622/Athena, f. 350v
352. exista diferente vizibile intre cele doua variante mentionate, atat in ce priveste
structura melodica si ritmica a cantarii, cat si in prezenta marturiilor: unele lipsa, altele
modificate. In plus, in varianta lui Evstatie se pastreaza, in finalul acestui Heruvic, un
tererem de 10 randuri melodice, adaugat de protopsaltul putnean dupa alt codice. Dimitri
E. Conomos transcrie heruvicul lui Korones dupa Manuscrisul 2837/Athena, fata de care
varianta lui Evstatie este si mai indepartata. Evstatie a eliminat toate tereremurile
existente in manuscrisele atheniene, singurul adus in context fiind cel de la sfarsitul cartii,
care s-ar putea sa-i apartina. In mod sigur, Evstatie a avut ca model alte surse de
manuscrise, dupa care a prelucrat acest heruvic, dandu-i o forma cu mult mai accesibila,
mai clara, apta a fi interpretata de psaltii putneni la Liturghie. De altfel, acest Heruvic in
ehul 1 plagal de Korones, in varianta lui Evstatie, figureaza in opt manuscrise putnene.
Heruvicul in ehul 2 plagal de Agathon Korones, fratele lui XenosKorones, sta
scris, in varianta lui Evstatie la f. 46 47; in Manuscrisul 2622/Athena, el figureaza la f.
352 353. In ambele versiuni exista diferente vizibile in traseul melodic, insa nu
esentiale, cu unele modificari de marturii si cu un final diferit. Am putea spune ca acest
Heruvic, in varianta din Manuscrisul 2622, este destul de apropiata de varianta lui
Evstatie. La fel de apropiata este si varianta din Manuscrisul 2837, f. 160, dar si aici
finalul este diferit fata de varianta lui Evstatie, si aici lipseste tereremul adaugat de
Evstatie variantei sale. Acest Heruvic de Agathon este mult mai concentrat, mai apropiat
de conceptul de forma al lui Evstatie, care se indeparta de toate pasajele de virtuozitate ce
nu intrau in substanta tematica a cantarii. Varianta lui Evstatie a circulat in zece codice
muzicale putnene.
Heruvicul in ehul 2 de Manuel Agallianos, ce figureaza in Manuscrisul 350 la f.
45v, iar in Manuscrisul 2622/Athena la f. 349v 350v. Cele doua variante corespund, in
general, cu unele diferente vizibile in traseul melodic, dar nu pe suprafete mari; exista si
cateva marturii diferite sau lipsa. Finalul variantei lui Evstatie este altul decat cel din
Manuscrisul 2622. Apechema ( neanes ) ce precede heruvicul, sta scrisa in ambele
codice. Versiunea lui Evstatie difera si fata de cea din Manuscrisul 2837, protopsaltul
renuntand la tereremul din cea de-a doua parte a heruvicului; finalul este si aici usor
modificat. Aceasta varianta a lui Evstatie a circulat in zece manuscrise putnene.
Heruvicul luat din Asmatikon, dupa cum precizeaza Evstatie in Manuscrisul 350,
sta scris in diverse versiuni din secolele XIV-XV ( Manuscrisul 2622/Athena,
Manuscrisul 2456/Athena, Manuscrisul 2406/Athena ). Asmatikonul era un tip de codice
a carui structura apartinea secolelor XIII-XIV, intrunind in cuprinsul lui cantari vechi in
stil melismatic-vocalizant cu kratime si pasaje solistice de mare virtuozitate. Datorita
amplei dimensiuni si mai cu seama scrierii specifice destinate virtuozilor interpreti,
cantarile cuprinse in Asmatikon au un caracter festiv, fiind harazite slujbelor marilor
praznice imparatesti. Varianta lui Evstatie asupra acestui Heruvic in ehul 2 este mult
diferita fata de versiunile prezente in cele trei codice amintite mai sus. Protopsaltul
putnean a eliminat multe pasaje de virtuozitate, cu tereremuri, pastrand doar un scurt
tererem pentru inceputul celei de-a doua parti cantarii. Finalul heruvicului, cu refrenul
Aliluia, apare mult mai prescurtat fata de cel prezent in codicele atheniene. Multe

6
marturii sunt diferite sau lipsesc. Traseul melodic este, in general, asemanator
manuscriselor atheniene. Toate acestea arata ca Heruvicul luat din Asmatikon este o
varianta ce ii apartine lui Evstatie, o prelucrare realizata de protopsaltul putnean dupa un
original scris cu cateva secole inaintea epocii sale. Totusi, acest heruvic nu a mai circulat
si in celelalte codice putnene.
Din confruntarea cu celelalte manuscrise putnene, dar si cu altele, s-a putut ajunge
la determinarea precisa a 49 de creatii ale lui Evstatie, si la precizarea creatiilor altora ( I.
Kukuzeles, Ioan Diaconu, Dokeianos sau Dekeianos, Kir Foka, Kir Gheorghie, Kir Ioan,
Kir Manuil probabil Chrysaphes - , Kladas, Lampadarios ). Raman totusi peste 100 de
cantari ai caror autori nu sunt cunoscuti. Dintre acestea, foarte multe apartin probabil lui
Evstatie, pentru ca adesea sunt incadrate de cantari al caror autor cert este el.
Fat de alte manuscrise similare, cele ale lui Evstatie prezint cteva trasaturi
aparte. Prima dintre acestea, care nu mai este intalnita din cate se stie pana acum in
nici un alt manuscris musical, este folosirea unor scrieri secrete intrebuintate de el pentru
a indica:
1. paternitatea unei cantari;
2. sarbatoarea careia apartine o anumita cantare;
3. inceputul, ca si sfarsitul unei cantari sau grup de cantari;
4. ehul sau glasul in care este scrisa cantarea.
Cu cateva exceptii, Evstatie foloseste pentru scrierea acestor indicatii sase cifruri,
care apartin la trei tipuri:
1. chirilic cu doua variante: taraberic si cheia greaca;
2. glagolitic cu trei variante: glagolitic propriu-zis, pseudoglagolitic 1 si
pseudoglagolitic 2;
3. numeric sau cifric.
Pentru criptogramele mai lungi, Evstatie foloseste doua sau chiar trei dintre aceste
cifruri. Manuscrisul contine in total 85 de criptograme, la care se adauga alte doua figuri
care folosesc alfabetul chirilic, dar aranjate in asa fel in pagina ( mai ales figura din L. f.
14v ), incat este foarte greu de citit, daca nu stii de unde se incepe. Unele criptograme au
fost scrise de la inceput, altele adaugate ulterior, ca cea din f. 7r.
Asa cum am aratat mai sus, la f. 45v de afla insemnarea: Acest heruvic al lui
Agathon este scris de demesnicul Evstatie de la Putna. Problemele pe care le ridica
aceasta criptograma sunt:
1. ce trebuie sa intelegem prin este scris ( );
2. ce reprezinta calitatea de demesnicin jurul anului 1511 ( ).
Pentru prima intrebare, R. Pava ia termenul in sens de scris, notat, pus pe
note. Dupa ce arata ca numele lui Agathon, ca autor, este mentionat de trei ori in ff. 45v,
46r si 46v, Pava afirma ca intr-un pomelnic de la Bistrita se afla, printre cei inscrisi, si un
Evstatie si un Agathon. Dupa aceasta constatare, el continua: apropierea acestor nume,
atat in cartea de cantari cat si in pomelnic, nu credem ca se datoreaza hazardului. Prin
afirmatia lui Evstatie ca a scris cantecul lui Agathon, trebuie sa intelegem ca el a fixat pe
note compozitia colegului sau. In felul acesta nu este exclus ca si Agathon sa fi fost un al
doilea psalt de la Putna pe care l-a ispitit domeniul creatiei 21. Pentru lamurirea lucrurilor
se impune mai intai o observatie cu carcater general: aflarea numelor Evstatie si Agathon

21
Studii de etnomuzicologie si bizantinologie, vol. II, Gheorghe Ciobanu, Ed. Muzicala, Bucuresti, 1979,
pg. 368.

7
intr-un pomelnic manastiresc nu reprezinta dovada indiscutabila ca ar fi vorba chiar de
Evstatie, autorul manuscrisului, si de Agathon, autorul heruvicului din manuscris, mai
inati pentru considerentul ca in calugarie, un nume oarecare se transmite din generatie in
generatie si poate fi purtat de calugari de orice nationalitate. Apoi, dat fiind rolul pe care
Evstatie l-a jucat la Putna, nu exista nici un motiv care sa ne determine sa credem ca, la
batranete, si-at fi parasit chinovia retragandu-se la Bistrita, manastire care se afla aproape
de orasul Piatra Neamt, deci destul de departe de Putna. In afara de aceasta, nu se poate
trece cu vederea ca heruvicul lui Agathon circula prin diferite manuscrise grecesti, cu
specificarea clara: ( Kyr Agathon, fratele lui
Korones ). Din acestea rezulta ca Agathon, autorul heruvicului, nu este acelasi cu
Agathon din pomelnicul de la Bistrita., iar prin nu se poate intelege notat,
pus pe note. Evstatie a inclus acest heruvic in sistemul practicat de el, nu l-a copiat sau
l-a pus pe note dupa cum il canta Agathon.
In ceea ce priveste denumirea de , R. Pava ii da sensul de dirijor de cor,
dar are grija sa scrie mai departe: E insa putin probabil ca la Putna sa fi functionat si o
asemnea formatie muzicala, pentru a conchide ca in general acest titlu era sinonim cu
cel de protopsalt22. Stefan Brsnescu are in vedere sensul de domesticus consilier ,
Evstatie putand indeplini si rolul de consilier al Domnului, dar sip e acela de
domesticus scholarum, deci de persoana mai mare peste scolari. Daca avem in vedere
ca fiecare manastire cu atat mai mult cele importante aveau scoli, cel putin pentru
instruirea personalului deservent, se poate admite ca demesnicul, ca si protopsaltul,
indeplineau si functii didactice, dar titlurile de demesnic, protopsalt si lampadar
tiltlu pe care nu il intalnim la Putna, dar exista la Constantinopol si in alte centre
importante reprezentau trepte ierarhice in organizarea corpului cantaretilor bisericesti.
Criptograma ce a preocupat cel mai mult atentia muzicologilor si careia i s-au dat,
de multe ori, interpretari necorespunzatoare, este cea de la f. 140v. intr-un dreptunghi pe
intreaga pagina se afla inscrise patru dreptunghiuri mai mici, iar in mijlocul acestora sta
scris: . Kaluzniaki nu se pronunta aspura
sensului acestor termeni, cu exceptia primului, prin care s-ar intelege, dupa parerea lui,
ABC-ul muzical. In acelasi sens se vor pronunta toti cei care, dupa el, se vor referi la
aceasta criptograma. R. Pava traduce cei patru termeni prin: gramatica, muzica, oratoria
si filtele, toate reprezentand artele pe care le stapanea Evstatie. Prin gramatica, Pava
intelege teoria muzicii psaltice, vetija ar reprezenta arta interpretarii musicale,
ritorija ar insemna mestesugul de a nota cazanii la diferite praznice ( este greu de
inteles cum pot fi notate cazaniile ), iar filtele ar reprezenta scrierea cifrata 23. C.C.
Ghenea crede ca cei patru termeni ar reprezenta lista de lucrari a lui Evstatie si ca
gramatica poate dovedi inceputul existentei unui system de invatamant muzical
eclesiastic la raspantia dintre veacurile XV-XVI. Dar, pentru ca, intre altele, in
predoslavia Pravilei de la Targoviste, tiparita in anul 1652, termenul gramatica are
sensul de disciplina care studiaza limba unuia sau a mai multor popoare, trage
concluzia ca sensul titlului lucrarii inca necunoscute a lui Evstatie continua sa ramana
inca obscur, cu atat mai mult cu cat sensul de gramatica muzicala s-a incetatenit si
stabilit de abia pe la 1829, mai inati de catre T. Burada, apoi de Anton Pann24.

22
Idem, pg. 369;
23
Idem, pg. 371;
24
Idem, pg. 371;