Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

– purtătorul de biruință –

Nă scut din pă rinţi creştini, în

Capadochia, vestitul Mucenic Gheorghe a
tră it în vremea împă ră ţiei lui Diocleţian
(284-305). Sfâ ntul Gheorghe s-a nă scut în
Capadocia (Turcia de astă zi), într-o
familie creştină . Ră mâ ne orfan de tată , de
foarte tâ nă r, şi, împreună cu mama sa, se
mută în Palestina. Ajungâ nd la vâ rsta
desă vâ rşirii, tâ nă rul Gheorghe a devenit
preţuit de toţi, prin pricepere şi osteneală ,
în acelaşi timp fiind şi viteaz în luptă . La
un moment dat, ajunge conducă tor de
oaste în garda împă ratului. În anul 303,
Diocleţian a început o aprigă prigoană
împotriva creştinilor, aceştia fiind obligaţi
să aleagă între idolii pă gâ ni şi dreapta credinţă în Hristos. Prigoana a ţinut pâ nă în 313, câ nd
împă ratul Constantin cel Mare, prin edictul de la Milan, declară creştinismul religie de stat,
aducâ nd astfel pace creştinilor.
Sfâ ntul Gheorghe, fiind nă scut din pă rinţi creştini, a fost întemniţat de Diocleţian şi pus la
chinuri, ca să renunţe la credinţa sa. Mulţi pă gâ ni, vă zâ nd că Sf. Gheorghe a ră mas viu în urma
torturilor, s-au întors la credinţa în Iisus Hristos. Legenda spune că , acolo în temniţă , Sf.
Gheorghe, atingâ ndu-se de un mort, acesta a înviat, iar în momentul acela, împă ră teasa
Alexandra, soţia lui Diocleţian, vă zâ nd acestea, a mă rturisit credinţa ei în Hristos. Drept urmare,
Diocleţian a poruncit să li se taie capetele şi Mucenicului şi împă ră tesei Alexandra. În drumul
spre osâ ndă , împă ră teasa şi-a dat duhul, iar Sfâ ntul Gheorghe, mulţumind lui Dumnezeu, şi-a
plecat capul sub sabie şi a fost tă iat. Aceasta s-a întâ mplat în 23 aprilie 303. În credinţa populară ,
Sfâ ntul Gheorghe este asociat adesea cu omorâ rea balaurului. Această legendă datează din
secolul XII şi una din variantele sale este „Legenda Aurea". Se povesteşte cum un balaur imens şi
feroce a apă rut lâ ngă oraşul Silena din Lybia. Locuitorii trebuia să -i ofere zilnic oi pentru a-i
potoli foamea, iar câ nd nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împă ratului. Atunci a apă rut un
viteaz creştin care s-a oferit să ră pună balaurul. În unele icoane timpurii, faţa împă ratului este
înfă ţişată în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliţă se luptă cu acesta. După ce a stră puns
balaurul cu suliţa, tâ nă rul a dus-o pe prinţesă la palatul împă ratului, care i-a oferit mâ na ei şi
jumă tate din împă ră ţie. Viteazul a refuzat, spunâ nd că mai are multe alte lucruri de îndeplinit în
lupta sa pentru apă rarea bisericii şi ajutorul să racilor şi nedreptă ţiţilor; apoi le-a spus că numele
lui este Gheorghe şi a plecat.
Bibliografie
www.doxologia.ro