1.

Încreștinarea ungurilor

În compoziția etnică a maghiarilor au intrat două ele-

mente principale: unul fino-ugric și altul altaic-turcic, datorate
zonei Uralilor în care acest popor a luat ființă. La acestea se vor
adăuga și alte, elemente în perioada celor aproximativ 1000 de
ani de viețuire în zona de obârșie: „Ca nomazi de stepă călăreți,
maghiarii au trăit într-un imperiu multilingvistic, multireligios și
multinațional, întemeiat pe o bază voluntară federativă”223.
Între celelalte elemente identificate de autori maghiari ca
influențând structura etnică a acestora le amintim pe cele
cumane, pecenege, germanice și slave224.
În mișcarea lor spre Apus, atrași de Imperiul Roman și
inspirați de curentul migrării popoarelor, maghiarii au făcut
parte timp de aproape trei secole din Imperiul Kazarilor care din
punct de vedere religios era mărginit de Bizanțul creștin și

222
P. Simic, op. cit., p. 77-78.
223
Al. Sándor Unghvary, A Glauce at Hungarian Religiosus History before the
Conquest of the Danube Basin, în The Hungarian Protestant Reformation in the
Sixteenth Century under the Ottoman Impact Essays and Profiles, Lewiston,
1989, p. 2. (Se va prescurta în continuare A Glauce at Hungarian Religiosus...).
224
Michaly Markus-Tata, Die Aufâge des Cristentums unter den Ungaru, în vol.
Die Aufâge des Cristentums unter den Volkeru ost-und Südostearopas Herausgegeb
von A. M. Ritter, Theologisches Sudostearopaseminar, Band IX, 1990, Heidelberg,
p. 62. (Se va prescurta în continuare Die Aufâge des Cristentums...).
de statul arab islamic. Dorind să neutralizeze ambele influențe
conducătorii kazari au acceptat iudaismul. Acest lucru n-a îm-
piedicat apariția unor grupuri de creștini în rândul kazarilor,
toate religii monoteiste225.
Cele mai timpurii contacte ale maghiarilor cu misionarii
creștini au avut loc în secolul al IV-lea, cei dintâi misionari
creștini activi între maghiari fiind armenii. Spre sfârșitul acelu-
iași secol (398) și la începutul celui următor (403), Sfântul Ioan
Hrisostom trimite misionari la triburile maghiare.
Între încercările de a-i atrage pe conducătorii unor po-
poare la Creștinism s-a înscris și botezarea în 528 a lui Gordos,
principe al maghiarilor, împăratul Iustinian fiind nașul său de
botez. Se inaugurează astfel și în ce-i privește pe maghiari, o
practică pe care o vom observa la bizantini în raporturile lor cu
popoarele învecinate.
Următoarea informație provine din timpul împăratului
Heracliu, care l-a îndemnat să primească botezul pe conducăto-
rul maghiar Kuvrat, căruia i-a dat apoi, demnitatea de patriciu.
Acesta a rămas legat de familia împăratului bizantin226.
A existat chiar, în secolul al IX-lea, o episcopie a ungurilor,
organizată pentru regiunea dintre Don și Kuban, care făcea parte
din Mitropolia Gotiei din Crimeea.
O altă informație prețioasă privind contactul ungurilor cu
Creștinismul răsăritean este cuprinsă în Viața Sfântului Chiril.
Acesta a fost trimis pe la 861 la kazari de către patriarhul Fotie
și împăratul Mihail al III-lea. Acest izvor relatează faptul că într-
o zi, aflat în rugăciune, Sfântul Chiril a fost înconjurat de unguri,
care au vrut să-l omoare. Continuându-și rugăciunea, el i-a
impresionat așa de profund pe cei care s-au apropiat de el cu
sentimente dușmănoase, încât l-au lăsat să plece. Și Viața Sfân-

225
A. S. Unghvary, op. cit., p. 2-3.
226
I. Rămureanu, Începuturile creștinării ungurilor în credința ortodoxă a
Răsăritului, „Studii Teologice”, 1957, nr. 1-2, p. 25. (Se va prescurta în
continuare Începuturile încreștinării ungurilor...).
tului Metodiu, fratele lui Chiril, conține date privitoare la ma-
ghiari. Potrivit acestei legende, pe când se afla în misiune la
moravi, Sfântul Metodiu a întâlnit un conducător maghiar, care
l-a primit amical și l-a îndemnat să se roage pentru el227.
Ungurii și-au făcut apariția în istoria europeană în seco-
lul al IX-lea, când sunt amintiți în regiunea Mării de Azov. În
jurul anului 860 se găseau în ținutul dintre Don și Nipru de un-
de, împinși de către pecenegi, s-au așezat mai întâi în părțile
Bugului și apoi în Panonia unde au ajuns în anul 896.
Popor nomad, crescător de vite și războinic, ungurii și-au
impus stăpânirea asupra populației romanice și slave pe care au
găsit-o în Panonia. Ei și-au extins stăpânirea prin cucerirea unor
teritorii ale statului Moraviei Mari. Ungurii au fost ultimul po-
por care s-a stabilit în Europa în cadrul migrării popoarelor228.
La data stabilirii lor în Panonia, aceasta era de mult în-
creștinată. În această provincie s-a născut în secolul al IV-lea
Sfântul Martin de Tours „cel mai vestit reprezentant și promo-
tor al monahismului” în Galia229.
La începutul secolului al IV-lea exista în localitatea
Sirmium un episcop.
Viața creștină a fost profund afectată aici de fenomenul
migrării popoarelor, regiunea fiind stăpânită de ostrogoți, lon-
gobarzi și gepizi230.
Așezați în Panonia, maghiarii au fost vizitați de misionari
creștini germani, cehi, moravi, polonezi și italieni. În incursiu-
nile lor ei au făcut cunoștință cu popoare creștine ortodoxe ve-
cine ca românii, rușii, sârbii, bulgarii și grecii. În vecinătatea lor se
afla puternicul centru ortodox de la Velehgrad din Moravia, unde
activaseră Sfinții Chiril și Metodiu și ucenicii acestora.

227
Fr. Dvornik, Les Legendes de Constantin et de Methode vuies de Byzan-
ce, Prague, 1933, p. 360; 392.
228
A. S. Unghvary, A Glauce at Hungarian Religiosus..., p. 2. 229
C. Bihlmeyer, H. Tuchle, Histoire des..., vol. I, 1969, p. 336. 230
M. Markus-Tata, Die Aufâge des Cristentums..., p. 60.
270
 Dar contactul cel mai direct cu Creștinismul l-au reali-
zat maghiarii prin intermediul populației băștinașe româno-
slave din Câmpia Tisei și al românilor din Transilvania, de la
care au împrumutat termeni și practici ale Bisericii de Răsă-
rit231. Astfel de elemente creștine latine au fost: Crăciun, sfânt,
păgân, sâmbătă, altar, cumătru, Ianuarie, Februarie, Iunie, Sep-
tembrie și practici ca săptămâna brânzei (pe care Apusul nu o
mai avea), Bobotează (cu apă – botează). La acestea se adaugă
noțiuni creștine de bază în haină slavă ca: cruce, creștin, înger,
Vecernie, milostenie, majoritatea zilelor săptămânii etc.
În urma uneia din incursiunile pe care le-au întreprins pe
teritoriul bizantin, în anul 943 împăratul Romanos I Lecapenos
a încheiat pace pe cinci ani cu ungurii. Succesorul lui Romanos,
împăratul Constantin al VI-lea Porfirogenetul l-a trimis la un-
guri pe clericul Gavriil cu misiunea de a-i îndemna pe aceștia să-
i atace pe pecenegi, lucru care nu s-a realizat. Nu este exclus ca
Gavriil să fi discutat cu interlocutorii săi și chestiuni de na- tură
religioasă.
În cadrul acordului de pace cu Bizanțul principele Termatzus,
nepot al lui Arpad, a plecat ca ostatic la Constantinopol, împreună
cu Bultzos (sau Bulcsu) tot demnitar ungur. Informații despre
sosirea celor doi la Constantinopol în 948-949 ne sunt furnizate
de către împăratul cărturar Constantin al VII-lea Porfirogenetul
(913-919); (944-959) în lucrarea sa De Administratio Imperio.
Aceste informații au fost completate un secol și jumătate mai
târziu de către G. Kedrinos (sec. XI-XII) și Ioan Zonaras (sec.
XII). Aceștia nu-l mai amintesc pe Termatzus dar adaugă că
după Bulcsu, numit de ei Bulosudes sau Bolosudes a sosit în
capitala bizantină și principele Gylas (Gyla), al doilea în rang în
statul maghiar, aceștia doi botezându-se în credința ortodo-
xă232. Kadrenos relatează faptul că, după ce s-a botezat și el ca și
Bolosudes, Gylas s-a întors acasă încărcat de daruri și onoruri.
231
I. Rămureanu, Începuturile încreștinării ungurilor..., p. 27.
232
I. Rămureanu, art. cit., p. 29.
271
El „a luat cu sine și pe un monah cu numele Ierotei, vestit pentru
evlavia sa, hirotonit episcop al Ungariei de către Teofilact (patriar-
hul Constantinopolului, 933-956), care ajungând acolo i-a întors pe
mulți de la rătăcirea barbară la Creștinism”. Aceasta reprezintă
prima mențiune despre trimiterea unui episcop la unguri. Termenul
folosit de Kadrenos a fost Turkia (prin care se înțelegea Ungaria).
Botezul lui Bulcsu a avut loc în 949 sau 950 iar cel al lui
Gyla (Gyula) și sosirea lui Ierotei în Ungaria probabil în anul
953. Se crede că în felul acesta a luat ființă o Mitropolie
Ortodoxă maghiară dependentă de Constantinopol233.
Nespecificându-se locul unde s-a stabilit episcopul Ierotei
au existat păreri conform cărora Gyula ar fi stăpânit pe la 950 în
Transilvania și că ar fi adus aici pe Ierotei, care ar fi organi- zat
prima eparhie ortodoxă la Alba-Iulia. Acest punct de vedere a
fost respins de preot profesor Ioan Rămureanu (art. cit, p. 35),
care socotește că ierarhul grec a locuit mai degrabă „unde- va
prin părțile Tisei sau ale Câmpiei Panoniei, fără să aibă o
reședință stabilă” (art. cit, p. 36).
Una din fiicele lui Gyula, Sarolta, s-a căsătorit cu Geyza,
conducătorul maghiarilor între 972-997, care i-a permis soției
sale să țină la curte preoți ortodocși. Mai mult chiar, o principesă
maghiară, care era fie fiica lui Geysa, fie o rudenie a sa, a fost
dată în căsătorie în 980 principelui moștenitor bulgar.
Maghiarii au venit de timpuriu în legătură și cu lumea
occidentală, ajungând până în nordul Germaniei, în Italia și în
Peninsula Iberică, incursiuni cărora le-a pus capăt înfrângerea lor la
Leclifeld (955) de către Otto I, viitorul împărat (din 962) al
Germaniei234. Această înfrângere ca și tendințele expansioniste
ale germanilor spre Europa Centrală l-au făcut pe Geyza să fa-
vorizeze de la început o politică bisericească care s-a caracteri-
zat printr-o opoziție față de misionarii germani. În consecință, el
a favorizat activitatea în teritoriile de sub stăpânirea sa a

233
I. Rămureanu, art. cit., p. 30.
234
M. Markus-Tata, Die Aufâge des Cristentums..., p. 63.
272
unor misionari ca cehul Sf. Adalbert, italianul Anastasius, bur-
gundul Sf. Astric, francezul Bonipart, venețianul Sf. Gerard și a
polonezilor Zoeard și Benedict235. N-au lipsit totuși misionari
germani în Ungaria, cel mai cunoscut fiind călugărul Wolfgang
din Einsiedeln, care mai târziu a ajuns episcop de Regensburg.
După moartea Saroltei, care a fost ortodoxă, Geyza s-a
căsătorit cu Adelaida, sora principelui polonez Meiczyslaw. Sub
influența Adelaidei, Geyza a intrat în tratative cu împăratul ger-
man Otto I, încheind o alianță prin care se obliga, între altele să
acorde o ocrotire misionarilor creștini apuseni. În urma acestei
alianțe a desfășurat activitate misionară printre maghiari Pilgrim de
Passau, care i-a scris papei Benedict al VI-lea informându-l că a
creștinat aproape cinci mii de unguri, mai ales din familiile nobile.
Anul 984 a marcat o nouă neînțelegere între maghiari și germani,
Geyza chemându-l în Ungaria pe episcopul Adalbert de Praga,
rudă a Adelaidei. Acesta ar fi botezat în ritul apusean pe Wajk, fiul
lui Geyza cu Sarolta, care primit numele de Ștefan. Alți
istorici susțin că Wajk ar fi fost botezat în ritul răsăritean236.
De numele lui Wajk-Ștefan se leagă orientarea definitivă a
maghiarilor spre credința creștină de tip apusean. A existat o tradi-
ție conform căreia regele Ștefan, numit de maghiari cel Sfânt, ar fi
primit din partea papei Silvestru al II-lea o coroană de aur și o bu-
lă solemnă prin care i s-ar fi acordat titlul de „rege apostolic”. Chiar
dacă această părere se mai bucură de credibilitate la unii autori din
vremea noastră (vezi de exemplu A. S. Unghvary, op. cit., p. 7) cei
mai mulți istorici socotesc aceasta o legendă care a apărut câteva
secole mai târziu. Ea reflectă orientarea Ungariei prin Ștefan cel
Sfânt spre Imperiul German și spre Roma.
Organizarea bisericească din timpul lui Ștefan cuprin-
dea două arhiepiscopii: la Esztergom și Kalocsa și opt episcopii
precum și o serie de mănăstiri237. Între mănăstirile din Ungaria

235
A. S. Unghvary, A Glauce at Hungarian Religiosus…, p. 6.
236
I. Rămureanu, Începuturile încreștinării ungurilor..., p. 47.
237
M. Markus-Tata, Die Aufâge des Cristentums..., p. 64.
273
din vremea aceea au existat și unele așezăminte ortodoxe ca cea a Sfintei Fecioare Maria de la
Wespremvölgy pentru călugărițe și Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul pentru călugări, de la
Mori- sena. Primele biserici construite în timpul lui Ștefan cel Sfânt au fost zidite în stil bizantin,
ceea ce arată continuarea legăturilor Creștinismului maghiar cu Bizanțul, de la care și-a luat
începutul.

274