Romania interbelica.

Comunitatea evreiilor din Romania.

Eleva:Vasile Oana-Catalina
Clasa a-VIII-a C
 Inceputul prezentei evreiesti.
• Este posibil ca evreii să fi avut reprezentanți în actualul spațiu geografic românesc cu aproape două milenii în
urmă.Începuturile prezenței evreiești au fost plasate de istoriografia mai veche, înainte de cucerirea Daciei de
către Traian, însă această opinie a fost revizuită de cercetările actuale, deoarece nu este confirmată de mărturii
arheologice. Existența evreilor în Dacia înainte de cucerirea romană nu este susținută de istoriografia actuală.
Chemarea evreilor de către Decebal după distrugerea celui de-al doilea Templu s-a dovedit a fi o legendă. Au
fost dezmințite și teoriile unor istorici ai secolului XIX cu privire la etimologia evreiască a numelor localităților 
Tălmaciu, Beclean și Aiud sau la contribuțiile evreiești la dezvoltarea mineritului pe teritoriul Transilvaniei
.Primii evrei au ajuns probabil în Dacia odată cu instalarea puterii romane. Pe la începutul erei noi majoritatea
poporului evreu locuia în afara Israelului antic. Răscoalele evreiești anti-romane, începute prin anii 60 d.Ch. (
Marea Revoltă a Evreilor) și terminate cu Revolta lui Bar Kohba (132-135 d.Ch.) care s-au încheiat prin victoria
armatei romane asupra evreilor au avut urmări tragice pentru învinși (vae victis): incendierea Ierusalimului și a
celui de al II-lea Templu, masacre, robie și exil pe tot teritoriul controlat de romani. Ponderea coloniștilor evrei
pe teritoriul Daciei rămâne și în acest caz, discutabilă. Studiul demografic al lui Solin din 1983 nu pomenește
nici un izvor arheologic cu privire la prezența unor astfel de populații pe teritoriul Daciei romane, dar există
unele mărturii, mai ales monede, care o confirmă.
 Perioada medievala.
• Când Roman I Mușat, domnul Moldovei între 1391-1394, a întemeiat orașul Roman au fost și evrei printre primii locuitori.
Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. În sec. XIV, în Principatele Române au venit evrei
din Europa Centrală (evrei așkenazi), iar în timpul dominației otomane, s-au stabilit aici în special evrei sefarzi, de origine
spaniolă. Jewish Encyclopedia amintește că la curtea lui Ștefan cel Mare a fost logofăt un evreu, Ițhak fiul lui Beniamin Șor.
Printre medicii lui Ștefan cel Mare era și un medic evreu . La București, în jurul anilor 1550, este pomenit un grup de evrei
condus de David Ibn Usa], probabil liderul religios al comunității; mai sunt pomeniți Isac Rufus și Habib Amato, care aveau
prăvălii în București, cei doi fiind prădați de o slugă, Iuda Gerson, care a murit, aparent prin spânzurare; la cercetarea
împrejurărilor morții sale au mai participat alți patru evrei ]. David Ibn Usa se afla în legătură cu rabinul Salonicului, puternicul
centru al sefarzilor din Balcani.
• În urma pogromurilor din Ucraina din secolul al XVI-lea a venit în România un val de evrei așkenazi, vorbitori de idiș. În anul
1694, la București, sub Brâncoveanu, evreii au plătit ca breaslă 100 ugh . Pe data de 28 ianuarie 1739 Constantin Mavrocordat
 l-a numit pe „Marco al lui Lazăr” să fie «staroste de jidovi» la Bârlad . În anul 1740 erau comunități evreiești în orașele 
Roman, Bacău și Galați. La Iași, la data de 24 septembrie 1741, „căpitanii breslei” semnează un act în numele acesteia .
• Din a doua jumătate a sec. XVIII și mai ales în prima parte a sec. XIX, din cauza înăspririi situației evreilor din Galiția, un
nou val de evrei se refugiază în Moldova și Transilvania, unde autoritățile erau mai tolerante.
 Emancitarea politica.
• Considerându-se parte integrantă a poporului Regatului României și solidară cu restul locuitorilor țării, minoritatea
evreiască a participat masiv, în cadrul armatei române, la Primul Război Mondial. Soldații și ofițerii evrei, până la
gradul de colonel (Mauriciu Brociner), s-au luptat cu eroism, au căzut, au fost răniți, au fost decorați, au fost citați
în ordine de zi etc. Războiul a fost încheiat prin semnarea mai multor tratate de pace — 
tratatul de pace de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919 cu Germania, urmat de tratatul cu Austria, la 
Saint-Germain-en-Laye, pe 10 septembrie; România, reprezentată de Alexandru Vaida-Voevod, ministru fără
portofoliu și Nicolae Mișu, ambasadorul României la Londra, a refuzat să adere la Tratatul de la Saint-Germain-en-
Laye, din cauză că i se impuneau, clauze referitoare la acordarea de drepturi cetățenești egalitare minorităților, care
au determinat demisiile succesive ale guvernelor conduse de Ion I. C. Brătianu și de generalul Artur Văitoianu. În
cele din urmă, la 9 decembrie 1919, guvernul român, condus de generalul Constantin Coandă a semnat cu Puterile
aliate și asociate „Tratatul asupra minorităților”. Prevederile acestui tratat au fost ulterior incorporate în Constituția
 din 29 martie 1923 și legea din 25 februarie 1924, prin care dobândeau cetățenia română, cu drepturi depline, toți
locuitorii foști cetățeni ai Imperiului Austro-Ungar sau Rus care aveau domiciliu administrativ în Transilvania, Banat
, Crișana și Maramureș la 1 decembrie 1918, în Bucovina la 28 noiembrie 1918 și în Basarabia la 9 aprilie 1918.
 Viata religioasa si reprezentarea politica.
• În România interbelică comunitatea evreiască nu era uniformă. Comunitățile din regiunile alipite după război fuseseră
influențate de împrejurările diverse din Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar și din Bulgaria. În fața cerințelor de organizare
formulate de autoritățile statului, comunitățile evreiești neologe din Banat și din Ardeal s-au unit cu o parte din comunitățile
statu quo ante și au format Uniunea Comunităților de rit occidental din Ardeal și Banat.Evreimea română adoptase un
pluralism religios. Curentul cel mai puternic, în special în Moldova și Basarabia, era hasidismul, dar curți hasidice erau
prezente și în Muntenia și în Transilvania. În toate orașele mari existau comunități de „iudaism modern”, care în Vechiul
Regat era reformist-conservator, dezvoltat în comunitățile „templelor corale”. Coexistența iudaismului ortodox cu iudaismul
modern se petrecea în toate orașele mari.În Bucovina, unde exista și curentul neo-ortodox („ortodoxia modernă”)
comunitatea a adoptat un modus vivendi special - coexistența a doi rabini comunitari, unul ortodox modern pentru evreii
reformiști și unul tradiționalist pentru evreii tradiționaliști. Acești rabini funcționau paralel și își împărțeau funcția, primul se
ocupa de probleme culturale și educative și al doilea de probleme rituale, divorțuri și căsătorii.
• În plan politic evreii liberali din Vechiul Regat, deschiși integrării în noua societate românească, au fost reprezentați de 
Uniunea Evreilor Români, formațiune parteneră a PNL. Pe de altă parte, evreii doritori de a-și păstra identitatea regională
specifică, cu fieful electoral în Transilvania, au fost reprezentați de Partidul Evreiesc din România, formațiune parteneră a 
PNȚ.
 Sarbatori si traditii evreiesti.
• Anul ebraic a fost marcat încă de la început de celebrarea marilor „sărbători în cinstea Domnului”. Unele dintre acestea
coincideau cu schimbarea anotimpurilor și aminteau poporului providența constantă a lui YHWH în favoarea poporului său.
Aceste timpuri speciale ofereau poporului ocazia de a restitui Domnului ceva în semn simbolic din tot ceea ce mâna sa
milostivă a dat „oamenilor asupra cărora El binevoiește”. Alte sărbători comemorau marile evenimente ale istoriei lui Israel,
ocaziile în care YHWH a intervenit cu puterea sa ca să elibereze poporul din diferite tipuri de sclavii. Ele puteau fi zile de mare
bucurie și de împărtășire: poporul se bucura de darurile pe care i le-a dat bunăvoința divină și, în același timp, zile în care
comunitatea de credință se aduna cu demnitate să ceară iertare și purificare de păcate.
• Nu era suficient ca poporul să observe aceste zile de sărbătoare pe plan pur formal și ritual. Profeții au avut cuvinte de foc
împotriva acelora care le reduceau la acest nivel. Marile sărbători urmăreau o finalitate spirituală (aveau un scop spiritual),
întrucât voiau să fie un moment de întâlnire solemnă și intensă între YHWH și poporul său.
• Foarte posibil să fi existat mul mai multe sărbători locale (cf. Judecători, 21,21); însă de trei ori pe an, toți fiii lui Israel trebuiau
să participe la marile celebrări naționale:
 Sarbatori si traditii evreiesti. (2)
• Paștele
• Paștele și Sărbătoarea Azimilor (Exod 12,1-20; 23,15). Aceste două sărbători,
care conțineau elemente pastorale și agricole, erau celebrate împreună în amintirea eliberării lui Moise din Egipt (Exod cap: 11-
12). Sărbătoarea începea în ziua a 14-a a „primei luni”: Nisan și durau o săptămână.
• Sărbătoarea Săptămânilor
• Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Recoltei (Exod 23,16; Levitic 23,15-21). Cunoscută mai mult cu numele de Șavuot, este celebrată 50
de zile după începutul Paștelui. În mod esențial, este o sărbătoare agricolă, în care sunt oferite Domnului primițiile recoltei.
• Sucot
• Sărbătoarea Corturilor (Exod 23,16; Levitic 23, 33-
43). Sărbătoare de toamnă, celebrată la sfârșitul recoltei. Poporul trăia 7 zile în corturi confecționate din ramuri. Și în cazul acestei celebrări este vorba 
de o sărbătoare esențial agricolă de mulțumire, dar ea mai amintea și zilele peregrinării și șederii poporului în corturi în timpul peregrinării în Pustiul 
Sinai (Levitic 23,43).
• Aceste trei sărbători erau sfinte, zile în care poporul se abținea de la activitățile obișnuite. Celelalte sărbători erau – într-
un fel sau altul – în legătură cu aceste trei mari și solemne sărbători: de remarcat și faptul că toate aceste sărbători sunt în număr de „7” (3+4).
 Sabatul
Sabatul. În cea de-a 7-a zi toate muncile erau absolut interzise iar oferta zilnică de sacrificii era dublată. Sabatul amintea desăvârșirea operei de creație făptuită de YHWH (cf. Exod
20,11), eliberarea din Egipt (Deuteronomiu 5,15) ca și trebuința naturală a omului de a se odihni și mai ales de a-și tempera relația cu ceea ce era doar creat (Exod 23,12). După exil
normele observării Sabatului au devenit și mai rigide (Nehemia 13,15-22) și au constituit una din trăsăturile caracteristice ale Iudaismului.
• Legea evreiască (halacha) acordă Sabatului (‫ )שבת‬statutul de sărbătoare, o zi de odihnă sărbătorită în a șaptea zi a fiecărei săptămâni. Legea evreiască definește o zi în care se
termină fie la apus, fie la seară, atunci când începe a doua zi. Prin urmare,
• Sabatul începe chiar înainte de apusul soarelui, vineri seara. Începerea sa este marcată de aprinderea lumânărilor Sabat și recitarea lui Kiddush deasupra unei cupe cu vin; și
• Sabatul se termină la cădere nopții în noaptea de sâmbătă. Încheierea sa este marcată de rugăciunea cunoscută sub numele de Havdalah.
• Ritualurile și obiceiurile fundamentale ale lui Shabbat includ:
• Citirea porțiunii Săptămânale Tora
• Abreviere la Amidah în cele trei servicii zilnice obișnuite pentru a elimina cererile pentru nevoile de zi cu zi
• Adăugarea unui serviciu musafa la serviciile de rugăciune zilnică
• Bucuria de trei mese, deseori pregătite sau ritualizate, pe parcursul zilei
• Reținere din efectuarea melachiei
Lumanari Sabat si cupa Kiddush
 Sarbatori si traditii evreiesti (3)
• Luna nouă
Luna nouă Deseori menționată împreună cu Sabatul (de exemplu: Isaia 1,13), era caracterizată de sacrificii specifice (cf. Numeri 28,11-15) și de sunetul trâmbițelor (cf. Numeri 10,10). În
timpurile mai vechi era însoțită și de banchete speciale și de sacrificii familiale (cf. 1 Samuel 20,5.24), uneori, pe timpul celebrării ei erau consultați și profeții (cf. 2 Regi 4,23). Cu ocazia
Lunii noi din luna a 7-a era celebrată o „sărbătoare a trâmbițelor” specială (cf. Numeri 29,1).
• Anul sabatic
Anul sabatic. Prin lege pământul era lăsat să „se odihnească”la fiecare 7 ani odată (cf. Levitic 25,1-7), dar odată la 50 de ani (7x7) era „Anul jubiliar” (cf. Levitic 25,8-34): în acel an
pământurile ipotecate erau restituite proprietarilor lor dinainte iar sclavii (cel puțin cei evrei) erau eliberați.
• Roș Hașaná (Anul Nou)
Roș HaȘaná (literal "Capul anului") este Anul Nou evreiesc.
• Iom Kipur
Ziua Ispășirii (Levitic 16). În cea de-a 10-a zi a celei de-a 7-a luni era celebrată o sărbătoare anuală specială, însoțită de mărturisirea și ispășirea păcatelor.Mai erau celebrate și alte sărbători,
care nu sunt menționate în legile din Pentateuh. Una dintre ele era Purim, care comemora eliberarea evreilor de planul ucigaș al lui Aman (cf. Estera cap. 9); o altă sărbătoare – instituită mulți
ani mai târziu – era Sărbătoarea dedicării, care celebra purificarea Templului după profanarea pe care a suferit-o din partea lui Antioh Epifanul în anul 168 î.e.c. (cf. Ioan 10,22).Yom Kippur
este considerată de evrei ca cea mai solemnă zi a anului. Tema sa centrală este ispășirea și reconcilierea. Posibilitățile de alimentație, de băut, de îmbăiere, de ungere cu ulei, sau relații sexuale
sunt interzise. Postul începe de la apusul de soare și se încheie după căderea nopții în ziua următoare. Serviciul divin de Yom Kippur începe cu rugăciunea cunoscută sub numele de "Kol
Nidrei", care trebuie să fie recitat înainte de apus. (Kol Nidrei, din arameică "toate jurămintele", este un act de anulare publică a jurămintelor religioase făcute de evrei în timpul anului
precedent. Aceasta se referă numai la nerealizarea jurămintelor făcute între o persoană și Dumnezeu, și nu anulează sau eliberează orice jurăminte făcute între oameni. )
• Lag B'Omer
• Este cea de-a 33-a zi de când se număra Omer. Este o sărbătoare veselă care povestește faptele rabinului 
Akiva, ale rabinului Shimon bar Yochai și Bar Kochba în încercarea lor de a câștiga independenta și
suveranitatea evreilor din Israel față de romani. Se obișnuiește sa se facă focuri de tabără și să se cânte.
• Yom Hashoa
• Yom Hashoa este Ziua Memorială a Holocaustului, când evreii își amintesc de milioanele de oameni
uciși în Holocaust. În Israel, o sirena suna timp de două minute la ora 11; atunci toată lumea se oprește
din lucru și păstrează un moment de liniște.
• Hanuka
• Hanuka, reprezintă "Sărbătoarea inaugurării" și mai este cunoscută ca Sărbătoarea luminilor. 
Menora de Hanuka
Multumesc pentru vizionare!
• Surse:
• -www.wikipedia.com
• -manual
• -internet/Google