Romania interbelica.

Comunitatea evreiilor din Romania.

Eleva:Vasile Oana-Catalina
Clasa a-VIII-a C
  Este posibil ca evreii să fi avut reprezentanți în actualul spațiu
geografic românesc cu aproape două milenii în urmă.Începuturile
prezenței evreiești au fost plasate înainte de cucerirea Daciei de
către Traian , însă această opinie nu este confirmată de mărturii
arheologice. Existența evreilor în Dacia nu este susținută de
istoriografia actuală. .Primii evrei au ajuns probabil în Dacia odată
cu instalarea puterii romane. Pe la începutul erei noi majoritatea
Inceputul poporului evreu locuia în afara Israelului antic. Răscoalele evreiești
anti-romane, începute prin anii 60 d.Ch. și terminate cu Revolta lui
prezentei Bar Kohba(132-135 d.Ch.)au avut urmări tragice pentru
evreiesti. învinși incendierea Ierusalimului și a celui de al II-lea Templu ,
masacre, robie și exil pe tot teritoriul controlat de romani.
Ponderea coloniștilor evrei pe teritoriul Daciei rămâne și în acest
caz, discutabilă. Studiul demografic al lui Solin din 1983 nu
pomenește nici un izvor arheologic cu privire la prezența unor
astfel de populații pe teritoriul Daciei romane, dar există unele
mărturii, mai ales monede, care o confirmă.
  Când Roman I Mușat, domnul Moldovei între 1391-1394, a
întemeiat orașul Roman au fost și evrei printre primii locuitori.
Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui
impozit. În sec. XIV, în Principatele Române au venit evrei
din Europa Centrală. La București, în jurul anilor 1550, este
pomenit un grup de evrei condus de David Ibn Usa, probabil
liderul religios al comunității; mai sunt pomeniți Isac Rufus și
Perioada Habib Amato, care aveau prăvălii în București, cei doi fiind
prădați de o slugă, Iuda Gerson, care a murit, aparent prin
medievala. spânzurare; la cercetarea împrejurărilor morții sale au mai
participat alți patru evrei. David Ibn Usa se afla în legătură cu
rabinul Salonicului, puternicul centru al sefarzilor din Balcani. În
anul 1740 erau comunități evreiești în
orașele Roman, Bacău și Galați. La Iași, la data de 24 septembrie
1741, „căpitanii breslei” semnează un act în numele acesteia .Din
a doua jumătate a sec. XVIII și mai ales în prima parte a sec. XIX,
din cauza situației evreilor din Galiția, un nou val de evrei se
refugiază în Moldova și Transilvania, unde autoritățile erau mai
tolerante.
  Considerându-se parte integrantă a poporului Regatului României și solidară cu
restul locuitorilor țării, minoritatea evreiască a participat masiv, în cadrul armatei
române, la Primul Război Mondial. Soldații și ofițerii evrei, până la gradul de colonel,
s-au luptat cu eroism, au căzut, au fost răniți,etc. Războiul a fost încheiat prin
semnarea mai multor tratate de pace — tratatul de pace de la Versailles, semnat
la 28 iunie 1919 cu Germania, urmat de tratatul cu Austria, la Saint-Germain-en-
Laye, pe 10 septembrie; România, reprezentată de Alexandru Vaida-Voevod,
ministru fără portofoliu și Nicolae Mișu, ambasadorul României la Londra, a refuzat
Emancitarea să adere la Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, din cauză că i se impuneau, clauze
referitoare la acordarea de drepturi cetățenești egalitare minorităților, care au
politica. determinat demisiile succesive ale guvernelor conduse de Ion I. C. Brătianu și de
generalul Artur Văitoianu. În cele din urmă, la 9 decembrie 1919, guvernul român,
condus de generalul Constantin Coandă a semnat cu Puterile aliate și
asociate „Tratatul asupra minorităților”. Prevederile acestui tratat au fost ulterior
incorporate în Constituția din 29 martie 1923 și legea din 25 februarie 1924, prin care
dobândeau cetățenia română, cu drepturi depline, toți locuitorii foști cetățeni ai
Imperiului Austro-Ungar sau Rus care aveau domiciliu administrativ
în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș la 1 decembrie 1918, în Bucovina la 28
noiembrie 1918 și în Basarabia la 9 aprilie 1918.
  În România interbelică,comunitatea evreiască nu era
uniformă. În fața cerințelor de organizare formulate de
autoritățile statului, comunitățile evreiești neologe din
Banat și din Ardeal s-au unit si au format Uniunea
Comunităților de rit occidental din Ardeal și
Banat.Evreimea română adoptase un pluralism religios.
Viata Curentul cel mai puternic, în special în Moldova și
Basarabia, era hasidismul, dar curți hasidice erau prezente
religioasa si și în Muntenia și în Transilvania. În toate orașele mari
reprezentarea existau comunități de „iudaism modern”, care în Vechiul
Regat era reformist-conservator, dezvoltat în comunitățile
politica. „templelor corale”. În plan politic evreii liberali din Vechiul
Regat, deschiși integrării în noua societate românească, au
fost reprezentați de Uniunea Evreilor Români, formațiune
parteneră a PNL. Pe de altă parte, evreii doritori de a-și
păstra identitatea regională specifică, cu fieful electoral în
Transilvania, au fost reprezentați de Partidul Evreiesc din
România, formațiune parteneră a PNȚ.
  Anul ebraic a fost marcat încă de la început de celebrarea marilor „sărbători în
cinstea Domnului”. Unele dintre acestea coincideau cu schimbarea
anotimpurilor și aminteau poporului providența constantă a lui YHWH în
favoarea poporului său. Aceste timpuri speciale ofereau poporului ocazia de a
restitui Domnului ceva în semn simbolic din tot ceea ce mâna sa milostivă a dat
„oamenilor asupra cărora El binevoiește”. Alte sărbători comemorau marile
Sarbatori si evenimente ale istoriei lui Israel, ocaziile în care YHWH a intervenit cu puterea
sa ca să elibereze poporul din diferite tipuri de sclavii. Ele puteau fi zile de mare
traditii bucurie și de împărtășire: poporul se bucura de darurile pe care i le-a dat
bunăvoința divină și, în același timp, zile în care comunitatea de credință se
evreiesti. aduna cu demnitate să ceară iertare și purificare de păcate.Nu era suficient ca
poporul să observe aceste zile de sărbătoare pe plan pur formal și ritual.
Profeții au avut cuvinte de foc împotriva acelora care le reduceau la acest nivel.
Marile sărbători urmăreau o finalitate spirituală (aveau un scop spiritual),
întrucât voiau să fie un moment de întâlnire solemnă și intensă între YHWH și
poporul său.Foarte posibil să fi existat mul mai multe sărbători locale (cf.
Judecători, 21,21); însă de trei ori pe an, toți fiii lui Israel trebuiau să participe la
marile celebrări naționale:
  Paștele si Sarbatoarea Amizilor
  Aceste două sărbători,
Sarbatori si care conțineau elemente pastorale și agricole, erau celebrate împreună în amintirea eli
traditii berării lui Moise din Egipt (Exod cap: 11-12). Sărbătoarea începea în ziua a 14-a a
„primei luni”.
evreiesti. (2)  Sărbătoarea Săptămânilor
     Cunoscută mai mult cu numele de Șavuot, este celebrată 50
de zile după începutul Paștelui.
 Sucot
 
Sărbătoare de toamnă, celebrată la sfârșitul recoltei. Poporul trăia 7 zile în corturi confecț
ionate din ramuri. Și în cazul acestei celebrări este vorba de
o sărbătoare esențial agricolă de mulțumire, dar ea mai amintea și zilele peregrinării și șe
derii poporului în corturi în timpul peregrinării în Pustiul Sinai (Levitic 23,43).
 Aceste trei sărbători erau sfinte, zile în care poporul se abținea de
la activitățile obișnuite. Celelalte sărbători erau – într-
un fel sau altul – în legătură cu aceste trei mari și solemne sărbători:
de remarcat și faptul că toate aceste sărbători sunt în număr de „7” (3+4).
 În cea de-a 7-a zi toate muncile erau absolut interzise iar oferta zilnică de sacrificii
era dublată. Sabatul amintea desăvârșirea operei de creație făptuită de YHWH (cf.
Exod 20,11), eliberarea din Egipt (Deuteronomiu 5,15) ca și trebuința naturală a
omului de a se odihni și mai ales de a-și tempera relația cu ceea ce era doar creat
(Exod 23,12). După exil normele observării Sabatului au devenit și mai rigide
(Nehemia 13,15-22) și au constituit una din trăsăturile caracteristice ale Iudaismului.
 Legea evreiască (halacha) acordă Sabatului (‫ )שבת‬statutul de sărbătoare, o zi de
odihnă sărbătorită în a șaptea zi a fiecărei săptămâni. Legea evreiască definește o
zi în care se termină fie la apus, fie la seară, atunci când începe a doua zi. Prin
urmare,
 Sabatul începe chiar înainte de apusul soarelui, vineri seara. Începerea sa este
Sabatul marcată de aprinderea lumânărilor Sabat și recitarea lui Kiddush deasupra unei
cupe cu vin; și
 Sabatul se termină la cădere nopții în noaptea de sâmbătă. Încheierea sa este
marcată de rugăciunea cunoscută sub numele de Havdalah.
 Ritualurile și obiceiurile fundamentale ale lui Shabbat includ:
 Citirea porțiunii Săptămânale Tora
 Abreviere la Amidah în cele trei servicii zilnice obișnuite pentru a elimina cererile
pentru nevoile de zi cu zi
 Adăugarea unui serviciu musafa la serviciile de rugăciune zilnică
 Bucuria de trei mese, deseori pregătite sau ritualizate, pe parcursul zilei
 Reținere din efectuarea melachiei
Lumanari
Sabat si
cupa Kiddush
  Luna noua

Deseori menționată împreună cu Sabatul (de exemplu: Isaia 1,13), era caracterizată de sacrificii specifice
(cf. Numeri 28,11-15) și de sunetul trâmbițelor (cf. Numeri 10,10). În timpurile mai vechi era însoțită și de
banchete speciale și de sacrificii familiale (cf. 1 Samuel 20,5.24), uneori, pe timpul celebrării ei erau
consultați și profeții (cf. 2 Regi 4,23). Cu ocazia Lunii noi din luna a 7-a era celebrată o „sărbătoare a
trâmbițelor” specială (cf. Numeri 29,1).
 Anul sabatic
Prin lege pământul era lăsat să „se odihnească”la fiecare 7 ani odată (cf. Levitic 25,1-7), dar odată la 50 de

Sarbatori si
ani (7x7) era „Anul jubiliar” (cf. Levitic 25,8-34): în acel an pământurile ipotecate erau restituite
proprietarilor lor dinainte iar sclavii (cel puțin cei evrei) erau eliberați.

traditii  Roș Hașaná (Anul Nou)

 Iom Kipur
evreiesti (3)  În cea de-a 10-a zi a celei de-a 7-a luni era celebrată o sărbătoare anuală specială, însoțită de mărturisirea
și ispășirea păcatelor.Mai erau celebrate și alte sărbători, care nu sunt menționate în legile din
Pentateuh. Una dintre ele era Purim, care comemora eliberarea evreilor de planul ucigaș al lui Aman (cf.
Estera cap. 9); o altă sărbătoare – instituită mulți ani mai târziu – era Sărbătoarea dedicării, care celebra
purificarea Templului după profanarea pe care a suferit-o din partea lui Antioh Epifanul în anul 168
î.e.c. (cf. Ioan 10,22).Yom Kippur este considerată de evrei ca cea mai solemnă zi a anului. Tema sa
centrală este ispășirea și reconcilierea. Posibilitățile de alimentație, de băut, de îmbăiere, de ungere cu
ulei, sau relații sexuale sunt interzise. Postul începe de la apusul de soare și se încheie după căderea
nopții în ziua următoare. Serviciul divin de Yom Kippur începe cu rugăciunea cunoscută sub numele de
"Kol Nidrei", care trebuie să fie recitat înainte de apus. (Kol Nidrei, din arameică "toate jurămintele", este
un act de anulare publică a jurămintelor religioase făcute de evrei în timpul anului precedent. Aceasta se
referă numai la nerealizarea jurămintelor făcute între o persoană și Dumnezeu, și nu anulează sau
eliberează orice jurăminte făcute între oameni. )
 Lag B'Omer
 Este cea de-a 33-a zi de când se număra Omer. Este o sărbătoare
veselă care povestește faptele rabinului Akiva, ale rabinului
Shimon bar Yochai și Bar Kochba în încercarea lor de a câștiga
independenta și suveranitatea evreilor din Israel față de romani.
Se obișnuiește sa se facă focuri de tabără și să se cânte.
 Yom Hashoa este Ziua Memorială a Holocaustului, când evreii își
amintesc de milioanele de oameni uciși în Holocaust. În Israel, o
sirena suna timp de două minute la ora 11; atunci toată lumea se
oprește din lucru și păstrează un moment de liniște.
 Hanuka reprezintă "Sărbătoarea inaugurării" și mai este cunoscută
ca Sărbătoarea luminilor. 
Menora de
Hanuka
Multumesc
pentru
vizionare!
 Surse:
 -www.wikipedia.com
 -manual
 -internet/Google