MAREA UNIRE, UN VIS DEVENIT REALITATE

ȘERBĂNETE ANDREEA
COSTEA ANDREEA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 ”SFÂNTA MARIA” TIMIȘOARA

Suntem în anul 2018, an important pentru noi, românii, deoarece pe data de 1 decembrie, se vor
împlini o sută de ani de la ” Marea Unire ” care a avut ca și rezultat ” România Mare”.
În așteptarea importantului eveniment care va avea loc pe 1 decembrie, devenim mai curioși în
legătură cu trecutul istoric al țării noastre și mândri să folosim epitetul „ Mare”. Din totdeauna,
românii au fost preocupați de identitatea lor, dar pentru a defini identitatea trebuie studiate câteva
caracteristici ale acesteia: limba, originea, cultura și religia.
Limba română s-a format în două etape: în prima etapă, dacii din Dacia și Moesia au adoptat
limba latină populară, folosind și cuvinte traco-dacice, iar în cea de-a doua etapă, în secolele al VII-
lea și al XIX-lea, au fost incluse în limba latină cuvinte din limba slavă. Limba noastră a primit
numele de ”limba română” înaintea formării statului România. Cel mai vechi document scris în
limba română este ” Scrisoarea lui Neacșu” în anul 1521. În această scrisoare, scrisă în alfabetul
chirilic românesc, Neacșu îl informa pe judele brașovean despre invazia turcilor asupra Ardealului
și Țării Românești. Această scrisoare a fost descoperită de Nicolae Iorga. Domnitorul Alexandru
Ioan Cuza a declarat oficial în anul 1862 înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin.
Referitor la origine, putem spune că poporul român s-a format la nord și sud de Dunăre ( spațiul
carpato-danubiano-pontic și Peninsula Balcanica), în provinciile Dacia și Moesia, având la bază
dacii și romanii. La nordul Dunării, procesul de formare a pornit de la contopirea mai multor
popoare, astfel: dacii și romanii, rezultând daco-romanii, apoi contopirea dintre daco-romani și slavi
a avut ca rezultat românii. La sudul Dunării, tracii și romanii au format traco-romanii, iar din traco-
romani și slavi au rezultat aromâni, meglenoromâni și istroromâni. Poporul român se poate defini ca
un popor romanic format din trei elemente fundamentale: elementul vechi ( traco-daco-getii),
elementul cuceritor ( romanii) și elementul migrator ( slavii). El s-a format într-o perioadă
îndelungată, o dată cu limba româna.
Cultura României cuprinde toate valorile materiale și spirituale produse pe teritoriul țării, ea
situându-se la confluența a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est .În
antichitate, cele mai mari influențe asupra culturii au fost din partea popoarelor slave ( Bulgaria,
Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia). Astfel, cultura româneasca cunoaște o etapă în Evul Mediu
denumită slavonism care a fost apreciat îndeosebi de categoriile conducătoare. Deci, românii au fost
un popor romanic cu o cultură elitară slavonă, dar când au avut avut prilejul, au renunțat la
slavonism. Apoi, influențe au fost și din partea grecilor din Imperiul Bizantin, a turcilor, a
maghiarilor și a germanilor. Cultura modernă româna s-a dezvoltat în ultimii 250 de ani, ea fiind
influențată de cultura franceză și germană.
Religia a fost ortodoxă, românii fiind singurul popor romanic de credință răsăriteană numită, de
la o vreme, ortodoxă. De multe ori s-a spus că poporul român s-a născut creștin, dar această
afirmație are nevoie de întăriri. Creștinarea românilor nu a fost făcută la o anumită dată sau prin
decizia unei persoane, ci ea s-a realizat treptat începând cu secolul al II-lea după Hristos, atunci
când au venit la nord de Dunăre primii funcționari și militari romani, unii dintre ei fiind creștini. În
anul 312, în secolul al IV-lea, în Imperiul Roman, credința creștina este legalizată. Astfel,
creștinarea a devenit mai intensă. Mai târziu, biserica a fost organizată în formă canonică, modelul
fiind luat de la bulgari. În timp, au fost multe încercări de a-i atrage pe români spre alte religii, cum
ar fi religia catolică, dar acestea au eșuat până la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul
secolului al XVIII-lea. Atunci, românii din Transilvania, aflați sub asuprire austriacă, au recunoscut
autoritatea papei, dar și-au păstrat ritul bizantin și specificul credinței Ei nu au devenit catolici, ci au
adoptat un cult hibrid, păstrând ortodoxia în Biserica Catolică. Ortododocșii fiind numiți greci,
biserica hibridă rezultată a fost numită biserica greco-catolică.
Pentru a înțelege numele poporului român, este nevoie să studiem două substantive și anume,
român și vlah. Observăm că cele două substantive sunt sinonime și reprezintă același lucru: locuitor
al României, locuitor din stânga și din dreapta Dunării. Așadar, ”român” este numele pe care
românii și l-au dat singuri și ”vlah” este numele pe care străinii l-au dat românilor. Din ambele
nume se desprinde originea romana a românilor. Numele ”Țara Românească” provine din
substantivul ”român”. Tot așa a fost numită Moldova în Evul Mediu, iar Ștefan cel Mare vorbește
despre țara românilor de la sud de Carpați ca despre ”cealaltă țară româneasca”. Numele ”Țara
Româneasca” este echivalent cu România, în special România Mare rezultată în urma Marii Uniri,
eveniment petrecut acum o sută de ani la Alba-Iulia.
Unirea de la 1 decembrie 1918 a fost un eveniment așteptat cu nerăbdare de toți locuitorii
provinciilor românești, ele unindu-se sub un singur nume, România. Este cel mai important
eveniment din istoria României, ziua de 1 decembrie devenind ziua națională a țării noastre.
Un rol important în înfăptuirea Marii Uniri l-a avut Mica Unire din anul 1859 a Țării Moldovei cu
Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Bazele au fost
puse în anul 1848 când s-a realizat uniunea vamală dintre Moldova și Țara Românească, în timpul
domnitorilor Mihail Sturza și Gheorghe Bibescu. Pe 7 octombrie 1857 în Moldova și pe 8
octombrie 1857 au fost convocate adunările ad-hoc cu scopul ca populația să își exprime voința cu
privire la organizarea Principatelor. Aceste adunări erau alcătuite din reprezentanți ai marii boierimi,
ai bisericii, ai burgheziei și ai țărănimii clăcașe. Convocarea adunărilor ad-hoc a avut drept rezultat
votul favorabil unirii ambelor țări, ceea ce a dus la Convenția de la Paris din 1858, aceasta fiind o
înțelegere între Marile Puteri care a acceptat unirea dintre cele două țari. Procesul unirii s-a încheiat
prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5
ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Româneasca.
O altă etapă importantă în realizarea Marii Uniri a fost dobândirea independenței în urma
războiului din anii 1877-1878. Acest război numit Războiul de Independență al României a constat
în participarea Principatelor Unite la războiul ruso-turc. La finalul acestui război, România a obținut
independența față de Imperiul Otoman. Pe 4 aprilie 1877, Principatele Unite și Imperiul Rus au
semnat tratatul de la București prin care trupele ruse aveau dreptul să tranziteze teritoriul României
în drumul spre Balcani.
Pe 4 august 1916, România prin Ion I. C. Brătianu, semnează Convenția de la București cu
puterile Antantei ( Marea Britanie , Franța, Italia și Imperiul Rus ). În urma acestei convenții, țara
noastră are drepturi asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuit de români. Dacă România va intra
în Primul Război Mondial, Transilvania, Banatul, Bucovina, Crișana și Maramureșul vor face parte
din România. Era planificată o graniță cu 20-40 km mai la vest față de granița actuală între
România și Ungaria.
În august 1916, România ataca Austro-Ungaria și ocupă multe localități: Orșova, Miercurea Ciuc,
Brașov, Gheorgheni. Armata Română pierde bătălia cu forțele germane și bulgare, la Turtucaia.
Imperiul Otoman, Bulgaria, Germania și Austro-Ungaria invadează Muntenia.
România pierde bătălia pentru apărarea Bucureștiului față de germani și austro-ungari. Temporar,
capitala țării este mutată la Iași și se formează un guvern condus de I. C. Brătianu. În decembrie
1916, nemții sunt înfrânți la Mărășești-Galați. Guvernul decide să mute tezaurul în Rusia. Revoluția
rusă izbucnită în februarie 1917 va împiedica România să-și valorifice victoriile din vara acelui an.
În aprilie 1917, SUA intră în război, susținând Antanta.
Pe 24 aprilie 1918, România și puterile centrale semnează Tratatul de la București. România
revenea la granițele dinainte de război.
Comitetul Național Român se înființează la Paris pe 24 august 1918, Take Ionescu fiind
președinte. El reprezintă interesele românilor din Austro-Ungaria.
Consiliul Național Român Central se mută la Arad în casa lui Ștefan Cicio Pop, în noiembrie
1918. Guvernele de la Viena și Budapesta recunosc acest Consiliu. El a avut un rol important pentru
a impulsiona românii din Transilvania spre realizarea Unirii.
Consiliul Național Român Central alege Alba Iulia pentru a adăposti reprezentanții poporului
român din două motive: pe 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat triumfător în Alba Iulia și în
1784, în cetate, Horia și Cloșca erau condamnați și trași pe roată.
 Înainte de adunare, au avut loc ședințe în care reprezentanții discutau cu însuflețire despre Unire.
Vasile Goldiș a redactat textul Rezoluției Unirii. Unii vroiau ca Unirea să se bazeze pe proclamarea
autonomiei Ardealului. Tinerii erau entuziasmați și își doreau Unirea fără nicio condiție. Socialiștii
doreau republica. Iuliu Maniu a găsit o soluție, gândind că este necesară o perioadă de tranziție.
Adunarea de la Alba Iulia a avut loc într-o atmosfera de bucurie și sărbătoare. Au participat 1228
de delegați oficiali, episcopi, delegați ai consilierilor,ai școlilor și institutelor pedagogice, ai
reuniunilor de meseriași, toate paturile sociale fiind prezente. Prezența cea mai numeroasa era cea a
oamenilor din popor. Din toate colțurile țarii, poporul venea cu căruțe, pe jos, călare și fiecare cu ce
putea, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri, cântând bucuroși. S-au strâns peste o sută de
mii de oameni pentru a fi martori la cel mai măreț act din istoria românilor.
Mulțimea veselă a urcat drumul spre Cetate, pe porțile căreia fâlfâia steagul românesc. În sala
clubului militar din Alba Iulia, adunarea este ținută de cei 1228 de delegați. Gheorge Pop de Băsești
a fost președintele Marii Adunări Naționale. În mijlocul entuziasmului general, Ștefan Cicio Pop
vorbește despre factorii care au adus acea zi și Vasile Goldiș prezintă trecutul istoric al românilor și
necesitatea înfăptuirii Marii Uniri.
La ora 12, pe data de 1 decembrie, Marea Unire era înfăptuită și visul tuturor românilor era
împlinit.
Noi suntem mândri de țara noastră și de trecutul istoric glorios al poporului român.

Bibliografie:
Bărbulescu Mihai, 1997, Civilizația romană în Dacia, Editura Fundației Culturale Române, Cluj-
Napoca;
Dumitrescu Nicoleta, Manea Mihai, Niță Cristian, 2003, Istoria românilor. Manual pentru clasa a
XII-a, Editura Humanitas Educațional, București;
Pop Ioan-Gabriel, 2017, Identitatea românească, Editura Contemporanul, București;
Articol în ”Revista Economica” referitor la Marea Unire:
Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung: