Universitatea națională “Iurii Fedkovici” din Cernăuți

PEFERAT
Pe tema: «Formarea statului român. Premisele istorice ale formării
arealului român. Procesul de romanizare.»

Profesorul:Chibac D.V.
Studenta din grupa 104: Gherman M.A.

Cernăuți
2022-2023
 Planul:
Întroducere.
1. Datele și procesul formării statului român.
2. Premisele istorice ale formării arealului român.
3. Procesul de romanizare.
Concluzie.
 Întroducere
În referatul acesta ne vom face cunoștință cu datele pricipale, care au avut
parte la formarea statului român, vom înțelege toate acțiunile și factorii,
care au influințat la unirea Moldovei și țării Românești, de asemenea vom
înțelege care au fost premisele istorice ale formării arealului român și cum
s-a petrecut procesul de romanizare.

Datele și procesul formării statului român

După înfrângerea revoluţiei de la 1848, revoluţionarii români refugiaţi în
Occident au încercat să obţină sprijinul marilor puteri pentru cauza
naţională românească.
În acest scop ei au alcătuit noi memorii, au publicat articole, broşuri şi cărţi
în care au prezentat unirea Moldovei cu Ţara Românească drept o soluţie
la problema echilibrului european.
Statele occidentale se temeau de creşterea prea mare a puterii Rusiei dacă
aceasta ar fi cucerit Imperiul Otoman. Românii au propus ca prin unirea
Moldovei cu Ţara Românească să se formeze un stat barieră a cărui
neutralitate să fie garantată de toate marile puteri. Astfel s-ar fi pus capăt
cuceririlor ruseşti în Peninsula Balcanică.
Rusia a atacat Imperiul Otoman în 1853, dar în ajutorul turcilor a venit
Franţa, Marea Britanie şi Sardinia pentru a apăra echilibrul european.
Rusia a fost înfrântă în Războiul Crimeei, desfăşurat între anii 1853 şi
1856, şi în 1856 a avut loc un congres de pace la Paris. Acolo
reprezentantul Franţei a propus unirea Moldovei cu Ţara Românească într-
un stat autonom şi neutru sub garanţia marilor puteri, dar pentru că unirii i
s-au opus Austria şi Imperiul Otoman s-a luat decizia ca românii să fie
consultaţi prin alegerea unor Adunări ad-hoc în care să fie reprezentate
toate stările sociale.
Tratatul de la Paris din 1856 prevedea pe lângă convocarea adunărilor ad-
hoc şi retrocedarea părţii de sud-est a Basarabiei de către Rusia Moldovei;
s-a decis şi desfiinţarea protectoratului Rusiei asupra principatelor şi
înlocuirea sa cu garanţia colectivă a marilor puteri şi menţinerea
suzeranităţii otomane asupra lor.

În 1857 alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova au fost falsificate

de caimacamul Nicolae Vogoride care fusese corupt de Austria şi Turcia.
Falsul a fost dovedit şi la presiunea Franţei sultanul a dictat repetarea
alegerilor. Ele au fost câştigate de unionişti.

În octombrie 1857 cele două adunări ad-hoc au cerut unirea

principatelor sub conducerea unui prinţ străin, un regim politic
reprezentativ, precum şi autonomia şi neutralitatea teritoriului lor sub
garanţia marilor puteri. Dorinţele românilor au fost dicutate la Conferinţa
de la Paris ce urma să aibă rol de constituţie pentru principate.
Convenţia nu prevedea o adevărată unire, ci creearea unei confederaţii
numită Principatele-Unite ale Moldovei şi Valahiei. Ele urmau să aibă
doar două instituţii comune: comisia centrală cu rol legislativ şi Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, cu rol judecătoresc, în rest aveau instituţii
separate: domn, guvern, armată, parlament propriu.
Convenţia prevedea şi desfiinţarea privilegiilor boiereşti şi reglementarea
în sens modern a relaţiilor dintre moşieri şi ţărani.
După adoptarea convenţiei au fost alese prin vot cenzitar două Adunări
elective care urmau să-i aleagă pe domnii celor două principate.

La Iaşi unioniştii l-au desemnat candidat unic pe colonelul Alexandru Ioan

Cuza care a fost ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859. După alegere o
delegaţie oficială a Moldovei a plecat spre Constantinopol pentru a-l
înştiinţa pe sultan despre numele noului domn. Membrii delegaţiei s-au
oprit şi la Bucureşti unde au discutat cu unioniştii din Ţara Românească.
Ei le-au propus să-l aleagă pe Cuza şi domn al Ţării Româneşti dat fiind că
în textul convenţiei exista o omisiune: nu se preciza că domnii celor două
principate trebuie să fie persoane diferite.
Unioniştii munteni au fost de acord şi la propunerea lor la 24 ianuarie
1859 Adunarea electivă a Ţării Româneşti l-a ales domn tot pe Cuza

Premisele istorice ale formării arealului român.

România este un stat național pentru că frontierele teritoriului României
corespund cu arealul în care locuiesc românii – o populația omogenă din
punct de vedere lingvistic, cultural și religios.

Crearea statului național a fost rezultatul unui efort etapizat, susținut pe

parcursul mai multor secole. Marea Unire din 1918, implicit Unirea de la
Alba Iulia din 1 decembrie 1918, reprezintă punctul final al
proiectului România, stat național. Pentru ca România să devină stat
național a avut nevoie de:

 formarea unei conștiinței naționale și afirmarea nevoii de unitate a

românilor (Revoluția de la 1848)
 formarea unei entități politice , o „patrie mamă”, care să
concentreze în jurul ei tot ce este românesc (Unirea principatelor
române)
 câștigarea independenței față de celelalte puteri (Războiul de
Independență din 1877)
 unirea tuturor teritoriilor românești aflate sub stăpânire străină
(Marea Unire din 1918:
unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei)

100 de ani de stat unitar

Pentru a fi stat unitar, România trebuia să fie o singură entitate statală, iar
administrația sa centrală să aibă autoritate asupra întregului teritoriu locuit
de români.

La începutul existenței sale ca stat, în perioada 1859-1862, România a fost

un stat dualist. După Convenția de la Paris, Moldova și Țara Românească
au format Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, un stat
dualist, cu două entități statale, cu două guverne, două parlamente și doi
domni. Dubla alegere ca domn a lui Cuza din 1859 a fost sprijinită de
masele de români și a confirmat dorința acestora de unitate. Prin
constituția din 1866, Principatele Unite Române se autointitulează
România și se proclamă un singur stat indivizibil.

Statul unitar se desăvârșește în 1918, odată cu înfăptuirea Marii Uniri.

Începând cu 1 decembrie 1918 (tehnic puțin mai târziu, în 20 aprilie 1920),
data la care ultimele provincii românești s-au unit cu patria-mamă,
România își exercită autoritatea de la București, asupra întregului teritoriu
locuit de români.

Procesul de romanizare
PROCESUL DE ROMANIZARE – un proces istoric ireversibil, de lunga
durata (a durat din anul 106 pana in 274) care a constat in
patrunderea
elementelor de cultura si civilizatie romana in toate
compartimentele vietii
sociale-politice-economice-religioase dacice. Elementele de cultura si
civilizatie
sunt preluate de populatia autohtona.
ROMANITATEA ROMANILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR -
Reprezinta o problema fundamentala a istoriei romanilor care a fost
dezbatuta de-a lungul timpului de catre istoricii romani si straini. Aceasta
sintagma reprezinta baza identitatii nationale si lingvistice a poporului
roman.
Poporul roman sa constituit in urma procesului de romanizare.
PROCESUL DE ROMANIZARE – un proces istoric ireversibil, de
lunga durata (a durat din anul 106 pana in 274) care a constat in
patrunderea elementelor de cultura si civilizatie romana in toate
compartimentele vietii sociale-politice-economice-religioase dacice.
Elementele de cultura si civilizatie sunt preluate de populatia autohtona.
Faza incipienta sa produs in sec. I in Hr.
Conform unei diplome militare din 11.aug.106, Dacia a fost
transformata in provincie a imperiului Roman, fiind condusa de catre un
legatus Augusti pro praetore (trimis al imparatului din ordinal
pretorienilor), (capitala Daciei impusa de Burebista la Sarmizegetusa).
Dacia avea statutul unei provincii imperiale.
Romanizarea populatiei autohtone a inlaturat diferentele dintre
localnici si romani pe planul culturii materiale, vietii spirituale, vietii
economice, politice si lingvistice.
Procesul de romanizare a fost deosebit de complex pentru ca sa
petrecut pe teritoriul intregii Dacii. Procesul cel mai important a fost
inserarea unei limbi comune LATINA.
Importanta romanizarii populatiei geto-dace sta la baza
etnogenezei romanesti care se incheie in sec VIII .
 Conceptul de romanizare, include 2 laturi fundamentale:
I.Colonizarea teritoriului geto-dacic cu populatie romanizata
latinofona, venita din toate colturile Imperiului Roman (informatia este
luata de la Eutropius – istoric latin)
II.Asimilarea populatiei geto-dace de catre romani in masura in care
geto-dacii au adoptat limba Latina si au schimbat mentalitatea si chiar
fiinta etnica.Romanizarea a fost urmata de colonizarea Daciei, prin care sa
urmarit crearea unei romanitati puternice N-dunarene.
ETAPELE PROCESULUI DE ROMANIZARE
A.Sec. II in Hr. – sec. I. in Hr. (anul 44 cand moare Burebista, perioada
in care aspectele vietii materiale si spirituale romane au patruns pe cale
pasnica neoficiala.
B.Anul 44 in Hr. – 69 d Hr. (in aceasta perioada relatiile dintre daci si
romani au fost pasnice de colaborare, iar contactele politico-militare nu
sunt violente.
C.Anul 96 d. Hr. – 106 d Hr. – perioada in care are loc romanizarea
oficiala a geto-dacilor din Dobrogea, zona care fusese inclusa in anul 46 d.
Hr. in asa numita Moesia. In aceasta perioada geto-dacii cunoscelemente
de cultura si civilizatie romana, iar din timpul lui Decebal este atestata
scrierea cu alfabet Latin. (Au fost descoperite in zona Apulum- Alba
Iulia si Potaisa-Turda dovezi).
D.Anul 109-271 / 275 retragerea aureliana 4 ani. Se produce romanizarea
propri-zisa, sistematica si organizata, ireversibila a spatiului Daco-
Moesian.
FACTORII ROMANIZARII (favorizarea procesului de romanizare)
1. Limba Latina – cel mai important factor al romanizarii- essential
2. Armata – are caracter oficial
3. Administratia – factor cu caracter permanent.
4. Colonistii – cu actiune importanta
5. Veteranii
6. Economia
7. Religia
 8. Scoala (instructia) factor cu importanta decisiva pentru ca foloseste
limba latina
9. Dreptul
10. Urbanizarea

Concluzii
Deci, formarea statului român modern a trecut prin așa etape:
 1853-1856: războiul Crimeii -> Imperiul Otoman învinge Rusia ->
are loc Congresul de Pace de la Paris (1856) unde este abordată și
problema românească
 1857: sunt convocate Adunările ad-hoc -> se cere unirea Moldovei
cu Țara Românească și aducerea unui prinț străin
 1858: Convenția de la Paris -> se realizează o uniune ”Principatele
Unite ale Moldovei și Valahiei”, cu domni, guverne și adunări
separate, dar cu două instituții comune (ambele la Focșani – Comisia
Centrală și Înalta Curte de Casație și Justiție)
 5 ianuarie 1859: Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei
 24 ianuarie 1859: Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Țării
Românești -> a luat naștere statul național român modern

Drobeta. Aceeasi politica de

dezv si de reinstaurare a
stapanirii romane este
practicata si in timpil
urmasilor:Anastasios, Justinianus
5. raspandirea crestinismului
in lb latina- cel mai important
factor care
demonstreaza continuitatea pt ca
este in latina. La N de Dunare
respandirea
cresinismului s-a facut in lb
latina si demonstreaza
romanizarea ireversibila,
continuitatea daco-romana si
convietuirea acestora cu gotii,
hunii, gepizii. In
perioada sec II-IV raspandirea
crestinismului s-a facut cu
greutate din cauza
persecutiilor. Exista numeroase
inscriptii cu numele martirilor:
Sava-Gotul –
martirizat pe valea Buzaului in
sec IV.
 In anul 313, pe terit Imp
Roman, imparatul C-tin cel Mare
oficializeaza
crestinismul prin Edictul de la
Milano.
In 395, imparatul Theodosius
interzice cultele pagane. Pe terit
daciei, un rol
important in propagarea
crestinismului l-au avut episcopii
de Tomis. Pt.
Comunitatile daco-romane
majoritatea izvoarelor istorice
confirma raspandirea
crestinismului in lb latina.
Izvoare istorice:-in sec III, la
Ulpia Traiana Sarmizegetusa
este emisa o
povestire cu numele ,,Deo
aeterno, et iunoni angelis”
-donariul din
bronz de la Biertan cu
inscriptia ,,Ego Zenovius
votum posuit”
-Izvorul epigrafic
in loc Histria - -sec VI d Hr.
Termenii de baza ai cultului
crestin sunt de origine latina,
ceeace reprezinta o
dovada a prezentei daco-romane
in saptiul Daciei. Ex:
christianus=crestin,
rogationem=rugaciune,
angelus=inger, crux=cruce,
baptisare=a boteza,
Deo=Dumneze,
domenica=duminica etc
CONCLUZIE: Toate acestea
reprezinta dovezi ale
continuitatii autohtonilor in
spatiul c-d-p iar sec Iv-VI
reprezinta o noua etapa in
procesul pop rom si al l