LTDMC Saveni Bacalaureat istorie

“Labor omnia vincit improbus!”

SURSE DOCUMENTARE. Dictionar de termeni istorici.

Statul roman modern- de la proiect la realizare.
Tema 3. Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca.

1. Adunările Ad-Hoc, mai cunoscute sub numele neoficial de Divanuri Ad-Hoc, au

fost adunări consultative convocate în 7 octombrie 1857 în Moldova și în 8
octombrie 1857 în Valahia, cu scopul de a exprima voința populației cu privire
la organizarea definitivă a principatelor. Ele erau alcătuite din reprezentanți ai
bisericii, ai marii boierimi, ai burgheziei si ai țărănimii clăcașe.
Ad hoc este o expresie latină cu sensul de „pentru aceasta” („anume pentru acest scop”), folosită
printre altele pentru a caracteriza un organ înfiinţat spre a exercita o misiune cu caracter
temporar, de circumstanţă. Într-un sens foarte general, ad hoc semnifică o soluţie adoptată pentru
un scop precis, spre deosebire de o soluţie permanentă sau îndelung elaborată.
Contextul istoric intern (cauze interne)= existenta unui curent unionist puternic in cele
doua principate extracarpatice, reprezentat de “generatia pasoptista”- revolutionarii de la
1848, care formulasera acest deziderat national in programe precum PRICIPIILE NOASTRE
PENTRU REFORMAREA PATRIEI (Brasov, 12/24 mai 1848) si DORINTELE PARTIDEI
NATIONALE DIN MOLDOVA ( Cernauti, august 1848, autor Mihail Kogalniceanu)

Context istoric extern (cause externe) = Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie
1856) care pune capăt Războiului Crimeii_( razboi ruso-turc, desfasurat in contextual crizei/
chestiunii orientale), semnat de cele 7 puteri reunite in Congresul de la Paris (1856-1958)
Problema Principatelor a fost pusă în cadrul Congresului de contele Walewski, ministrul de
Externe al Franţei.
Principale măsuri care au vizat Principatele au fost:
 desfiinţarea protectoratului rusesc şi înlocuirea lui cu o garanţie colectivă a Marilor
Puteri. Prin acest fapt s-a reuşit eliminarea influenţei ruseşti şi asigurarea că trupele
ţariste nu vor mai putea străbate teritoriul Principatelor fără acordul puterilor garante.
Astfel, era se stopată posibila înaintare a Rusiei în Balcani.
 cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Această măsură a îndepărtat
Rusia de gurile Dunării.
 libera circulaţie pe Dunăre sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării.
Scoaterea Dunării de sub influenţa rusească era o prioritate strategică pentru puterile din
centrul Europei.
 suzeranitatea otomană era menţinută. Fiind sub suzeranitate otomană, Principatele nu
puteau avea propria politică externă, fapt ceea ce constituia o garanţie în plus că cele
două teritorii nu vor cădea sub sfera de influenţă rusească.
 armata naţională. Măsura dădea Principatelor posibilitatea de a-şi asigura ordinea
internă.
În ceea ce priveşte unirea principatelor Moldovei si Tarii Romanesti, opiniile Marilor Puteri au
fost împărţite în funcţie de interesele lor strategice de politică externă.
În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor
divanuri ad-hoc.
Consecinţe
Prin Congresul de la Paris Marile Puteri au reuşit să stopeze expansiunea Rusiei, să amâne
destabilizarea echilibrului european şi să menţină status quo-ul. De această situaţie pe plan

Prof. Florica Nechifor

LTDMC Saveni Bacalaureat istorie
“Labor omnia vincit improbus!”

internaţional au profitat Principatele care, în cele din urmă, în anul 1859 îşi vor îndeplini idealul
unificării.

2. REZOLUTIILE ADUNARILOR AD-HOC,

adoptate de deputatii pontasi ai Moldovei si ai Tarii Romanesti
În zilele de 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile celor două Adunări ad-hoc.
Hotărârile celor două adunări aveau, cu redactări ușor diferite, solicitări comune, prin care se
cereau::
- respectarea vechilor capitulații dintre țările române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513
și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente;
- unirea celor doua Principate r într-un singur stat, cu numele de România;
- prinț străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui
succesori să fie crescuți în religia țării;
- neutralitatea pământului Principatelor (Adunarea Ad-Hoc a Moldovei);
- o Adunare obștească pe bază electorală cât mai largă (ambele adunări) „după datinele
cele mai vechi ale țării” (Adunarea Ad-Hoc a Valahiei)
-Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris (13/25
februarie – 18/30 martie 1856)
3. CONVENTIA DE LA PARIS>
Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22
mai – 7/19 august 1858), cele 7 puteri europene au adoptat Convenția de la Paris:
Articolul 1 - prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea
„Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale
Sultanul” și sub protecția celor șapte puteri;
Articolul 2 - garanta autonomia Principatelor.
Articolul 3 - prevedea alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.
Articolele 4, 5 și 6 - explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și
cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.
Articolul 8 - stabilea valoarea tributului datorat Porții și anume 1.500.000 de piaștri pentru
Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.
Articolele 10 – 14 - stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.
Articolul 27 - stabilea formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri
pentru fiecare Principat.
Articolul 38 - stabilea înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor
Principate, cu sediul la Focșani.
Articolele 42 – 44 - stabileau formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să
fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.

– Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat,

desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini,
libertatea individuală);

– Dreptul de vot ramânea cenzitar.

Prof. Florica Nechifor

LTDMC Saveni Bacalaureat istorie
“Labor omnia vincit improbus!”

4. POLITICA “FAPTULUI IMPLINIT”

In istoria modernă a României, funcționând efectiv între anii 1857- 1859, adunările ad-hoc
ale celor două state românești, Țara Românească și Moldova, care au fost mandatate conform
actelor normative ale Congresului de pace de la Paris din 1856, au devenit celebre prin
folosirea cu eleganță a ceea ce nu fusese stipulat în condițiile inițiale ale Unirii Principatelor,
impuse de către Marile Puteri de atunci.

Profitând ingenios de o greșeală generată de frazeologia juridică a timpului, (era impusă

alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele țări),
adunările ad-hoc au ales în loc de doi domni, pe același, Alexandru Ioan Cuza, dar de
două ori, la 5 ianuarie, respectiv 24 ianuarie 1859. Prin aceasta dubla alegere, Moldova si
Tara Romaneasca au intrat de atunci într-o uniune personală.

Prin dubla alegere, clasa politică a pus marile puteri în faţa „faptului împlinit”, deşi soluţia
reprezenta o depăşire clară a Convenţiei. Imediat de la Iasi si de la Bucuresti se întreprind
primele demersuri pentru recunoaşterea dublei alegeri, fiind trimise misiuni diplomatice în
capitalele europene .Problema urma să fie dezbătută în cadrul unei Conferinţe deschisă la Paris
în ziua de 21 martie. Practic, opiniile marilor puteri erau aceleaşi ca cele exprimate la Congresul
din urmă cu trei ani, căci nu se schimbase nimic în privinţa intereselor strategice Se opuneau
vehement dublei alegeri Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman.
Contextul internaţional a ajutat din nou Principatele. În acele vremuri, atenţia puterilor europene
era îndreptată spre statele italiene, pe care Napoleon al III-lea dorea să le folosească pentru
alungarea austriecilor din nordul peninsulei, parte a planului ambiţios ce viza anihilarea ordinii
stabilite pe ruinele imperiului unchiului său, în 1815. La mijlocul lunii aprilie a izbucnit războiul
franco-austro-piemontez, iar, conform planului francez, Austria a părut ca agresor. În
inferioritate netă pe scena internaţională aceasta şi-a nuanţat rapid poziţiile. De asemenea, deşi
Turcia a tergiversat luarea unei decizii, în urma presiunilor celorlalte puteri, la 26 august cele
două au recunoscut dubla alegere

Prof. Florica Nechifor