Personalități istorice
Epoca modernă
1. Constantin Mavrocordat (1711 – 1769) – a fost domnitor (1730-1769) de șase ori în
Țara Românească și de patru ori în Țara Moldovei .
Rolul personalității:
1. A promovat un amplu
program de reforme în
ambele țări (În Țara
Românească începând
cu 1735, în Moldova – cu
1741):
1. A lichidat serbia în Țările
Române:
2. A contribuit substanțial
la dezvoltarea
învăţămîntului:
Istoria românilor
Argumente:
Prin reforma fiscală - a desființat impozitile indirecte ca ”văcăritul” și
”pogonăritul” și introduce taxa generală de 10 lei pe an, care putea
fi plătită în patru rate.
Prin reforma administrativă, boierii (dregători) sînt împărțiți în trei
ranguri și sînt salarizați de vistierie în funcție de rang; s-au redus
dregătoriile, iar cele mai multe titluri boierești au rămas onorifice;
la conducerea ținuturilor au fost numiți ispravnici cu un rol
judecătoresc și administrativ foarte întins.
În urma reformei judecătorești au fost create instanțe de judecată
în ținuturi și s-a extins procedura scrisă în detrimentul celei orale.
Eliberează țăranii din șerbie în Țara Românească în 1746 și Țara
Moldovei în 1749. Eliberează țăranii dându-le dreptul să se mute de
pe o moșie pe alta, libertatea țăranii și-o puteau cumpăra cu 10 lei
care trebuiau plătiți boierului. Pe țăranii boieresti îi obligă la dijmă și
12 zile de lucru pe an în Muntenia și 24 în Moldova. Țăranii
deveneau liberi ca persoană dar nu au fost împroprietăriți și au
rămas dependenți economic de boieri.
Pentru a spori sursele de venit ale Academiei Domneşti din Iaşi, a
trecut întreţinerea ei pe seama vistieriei. Cronicarul Ion
Neculce scria că acest domn "Mai socotit-au... pentru şcoli de
învăţătură... şi au dat ştire tuturor mazililor în toată ţara ca să-şi
aducă copiii la învăţătură la şcoală, ca să-şi înveţe orice limbă le-ar fi
voia, pentru ca să se afle oameni învăţaţi în pămîntul nostru al
Moldovei, precum sînt şi prin alte ţări". Pentru a avea oameni
cărturari la curte, C. Mavrocordat a trimis 15 fii de boieri pe trei ani
la Veneţia. Din porunca domnului este tipărită prima colecţie de
documente istorice din Moldova (Ocolnica). Domnul i-a cerut lui Ion
Neculce să întocmească un tratat despre istoria fiscalităţii, pe care
bătrînul cronicar n-a reuşit să-l realizeze.: A sprijinit câteva școli și a
cerut preoților să știe româna. A obligat să fie tipărite cărți
bisericești în limba română.
2. Dimitrie Cantemir (1673 - 1723) - Domn al Moldovei (1693 şi 1710 - 1711), autor,
cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi
scriitor român.

Rolul personalității: Argumente:

1. Om politic: A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei

mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în
șerbi. A optat pentru instaurarea domniei ereditare a familiei
Cantemir. După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat
lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub
suzeranitate rusească. A participat alături de ruşi la lupta de la
Stănileşti (iulie 1711), unde aliaţii sunt învinşi şi este nevoit sa plece
în Rusia.

2. A fost cea mai distinsă A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În
personalitate culturală a opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii și de
epocii de la medieval la gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante
modern: probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la
sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Este
considerat până astăzi unul dintre marii umaniști ai Europei.

3. Cărturar: Posedând o erudiţie enciclopedică a scris lucrări cu conţinut istoric,

geograficul artistic, filosofic, teologic, muzicologic, etc : Divanul sau
gîlceava înțeleptului cu lumea , Metafizica, Fizica universală a lui Van
Helmont , Tratat de muzică turcească , Istoria ieroglifică , Studiu
asupra naturii monarhiilor ,Descriptio Moldaviae , Istoria creșterii şi
descreșterii Imperiului Otoman , Viața lui Constantin Cantemir ,
Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brîncovenilor , Despre conștiință ,
Sistema religiei mahomedane (, Hronicul vechimii româno-moldo-
vlahilor .

3. Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) - a fost primul Domn al Principatelor Unite (1859-
1866), intrând în istorie ca "Domnul Unirii".

Rolul personalității: Argumente:

1. A înfăptuit unirea La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24
Moldovei și a Țării ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor
Românești: doua țări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o amplă activitate
pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii
unității constituționale și administrative, care s-a realizat
în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un
stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și
formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură
adunare și un singur guvern.
 2. A pus bazele României După realizarea unirii, Cuza inițiază importante reforme interne:
moderne prin secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864),
înfăptuirea reformelor: reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au
fixat un cadru modern de dezvoltare al țării. A fondat Universitatea
din Iaşi (1860) şi cea din Bucureşti (1864).

3. A fost un militant aprig A.I.Cuza a dus o amplă activitate politică și diplomatică pentru
pentru cauza națională și recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea
pentru obținerea suzerană și Puterile Garante. Prin activitatea sa a pregătit condiții
independenei țării: obținerea independenței României la 1877 și pentru Unirea din
1918.

4. Carol I de Hohenzolerlern–Sigmaringen 1839-1914 - a fost domnitorul din 1866, apoi

regele României din 1881, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după
abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei
Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi
instituţii.În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor
româneşti), Carol I a obținut:

Rolul personalității: Argumente:

1. A adoptat prima Imediat după sosirea în țară, parlamentul României a adoptat la 29

Constituție regală a iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate
României: constituții ale timpului. Aceasta era liberală, însă nu și
democratică.Constituția a permis dezvoltarea și modernizarea țării.
S-a decis ca aceasta să ignore dependența curentă a țării de Imperiul
Otoman (în practică acest fapt a fost transpus în omiterea
constituționalizării obligațiilor față de Poartă), acțiune care s-a
constituit într-un prim pas spre independență.
Articolul 82 specifica: „Puterile conducătorului sunt ereditare,
pornind direct de la Majestatea Sa, prințul Carol I de Hohenzollern-
Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură
(primului-născut), excluzând femeile. Descendenții Majestății Sale
vor fi crescuți în spiritul religiei ortodoxe”.
Pentru consolidarea prestigiului personal și al țării, pe 9
septembrie 1878 a primit titlul de „Alteță regală”. Pe 15 martie
1881, Constituția a fost modificată pentru a specifica, printre altele,
faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege. Ceremonia
de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

2. A luptat personal pentru În timpul domniei sale, țara a obținut independența deplină față
obținerea independenței de Imperiul Otoman, după un război efectiv intens, modern și foarte
României: eficace (cunoscut în istorie ca Războiul de Independență, dar și
ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuția României a
fost decisivă.În timpul luptelor desfășurate pe teritoriul Bulgariei de
 azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv, regele fiind
prezent personal pe câmpul de luptă.

3. A contribuit la Consolidarea unirii Moldovei cu Țara Românească, precum și

recunoașterea intrarea țării în rândul națiunilor suverane, prin proclamarea
independenței Românie României ca regat, în anul 1881, au fost toate urmări directe
pe scară internațională ale Războiului de independență, confirmat de sus-numitul Tratat de
la Berlin. Prestigiul intern și internațional a fost consolidat și de
reglementarea la succesiunea tronului prin "pactul de familie"
înncheiat la data de 17 mai 1881 (nu existau succesori, singurul
descendent al familiei, Măriuca, a murit la 4 ani, probabil de
hemofilie, întrucât exista o legatură de rudenie Carol-Elisabetha de
Weid, sau Carmen Silva) prin care era declarat succesor Ferdinand,
nepotul după frate al lui Carol.
Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea
război balcanic, terminat prin Tratatul de la București, din 1913,
România obține partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de
la Bulgaria.

5. G. Bănulescu–Bodoni - a fost Mitropolit al Chişinăului şi Hotinului (1813-1821),

imprimând vieţii bisericeşti o direcţie naţională.

Rolul personalității: Argumente:

1. Profesor Universitar: În perioada 1781-1782 este profesor de limba greacă, ieromanah și

predicator la catedrala mitropolitană din Iași, iar între 1782-1784 –
este profesor la seminarul din Poltava, Rusia, unde între anii 1786-
1791 a fost rector.

2. A condus Mitropolia La 27 martie 1808, printr-un ucaz al țarului a fost numit exarh al
Moldovei: Bisericii din Moldova și Țara Românească – ambele țări fiind sub
ocupație rusească, conducând cu Mitropolia Moldovei până la
pacea de la București (16 mai 1812). La 21 august 1813, Țarul Rusiei
la numit în fruntea noii Arhiopiscopii a Basarabiei, create la cererea
sa, unde a păstorit până la moarte. A deschis Seminaru lteologic din
Chişinău (1813).

3. A fost un adevărat A înfiinţat o tipografie eparhială (1814), unde a tradus mai multe
patriot: cărți în limba română: Liturghierul -1815; Molitvenicul – 1815;
Ceaslovul -1817; Psaltirea – 1818; Evanghelia -1820 ș.a; A depus
eforturi pentru stopa emigrarea masivă a ţăranilor basarabeni peste
Prut (1812-1813); A luat apărarea nobilimii basarabene împotriva
tentativelor de rusificare întreprinse de guvernatorul Harting (1814).
Istoria universală
1. Petru I cel Mare (1672 – 1725) – Împărat al Rusiei din 1682 pînă la 1725.

Rolul personalității: Argumente:

1. A întrodus un șir de A schimbat vechiul calendar pe cel iulian și să schimbe anul nou de
reforme: la 1 septembrie la 1 ianuarie. Astfel de la 1 ianuarie 1700 toți rușii
sărbătoresc anul nou în stilul nou introdus de Petru I; În 1702,
femeilor li se îngăduie să ia parte la întrunirile de societate; A
înființat o Cameră de justiție și un Senat care are autoritate
legislativă, judecătorească și executivă. Senatul se supunea țarului;
În reforma administrativă, în 1719 marile gubernii au fost împărțite
în 45, mai târziu 50, de provincii. În 1721 s-a creat un sistem de
guvernare urbană locală; Înlesnește oamenilor din popor
pătrunderea în rândurile nobilimii. Prin ucazul din 16 ianuarie 1724,
un soldat, chiar dacă nu este de neam, poate ajunge ofițer, primind
totodată rang de nobil, pe care-l vor moșteni urmașii săi; Datorită
lui, industria rusă cunoaște un avânt nebănuit. Îi scutește de
serviciul la stat și de impozite pe cei ce construiesc fabrici și pe
rudele acestora, le acordă împrumuturi fără dobândă, precum și
privilegiul de a cumpara, începând din 1721, robi de la moșieri
pentru a-i folosi în întreprinderile proprii; Biserica, a fost supusă
unui control din ce în ce mai riguros. În 1716 episcopii au fost
obligați să depună un jurământ de cerdință față de țar. În 1721
Petru a plasat biserica sub controlul Sfântului Sinod, un organism
supus dreptului de veto al Procuratorului Șef, un demnitar mirean
propus de țar.

2. A susținut dezvoltarea A încurajat traducerea în rusă a unor manuale cu subiecte practice

știintei și ca aritmetica sau astronomia și a înființat școli de matematică și
învățământului, editura navigație, construcții civile, chirurgie, minerit. La sfârșitul domniei,
de carte: avea în plan înființarea Academiei de Științe. A introdus
obligativitatea educației pentru membrii nobilimii, care începând cu
1714 nu mai aveau voie să se căsătorească decât dacă dețineau
certificatul de absolvire a unei școli elementare. În 1703 apare
primul ziar rusesc - Știri din Moscova, care cuprinde patru pagini și o
mulțime de noutăți scurte despre ceea ce se petrece în Rusia și
Europa.

3. În urma războielor Luptă cu Suedia, Imperiul Otoman ș.a. Anexează Livonia,

purtate a lărgit Estonia, Ingria, o parte din Carelia, orașele Bacu și Derbent,
hotarele Imperiului provinciile Ghilan, Mazanderan și Astrabad.
Rus:
2. George Washington (1732 – 1799) - general şi om de stat american, militant şi factor
activ în obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord,
primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Rolul personalității: Argumente:

1. A fost liderul militar În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forţelor militare
învingător în razboiul ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în
american organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la
pentru independență: Saratoga (1777) şi Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obţinerea
independenţei Statelor Unite ale Americii.

2. Președintele C onvenției În 1787, Washington a fost preşedintele Convenţiei constituţionale.

constituționale: Deși ideile lui nu au jucat un rol major în formularea Constituției
Americane, sprijinul si prestigiul numelui sau au contribuit în mare
masură la ratificarea acelui document de catre guvernele statelor
implicate, în acel moment exista o considerabilă opozitie față de
noua Constituție și, fără influența lui Washington, nu e deloc sigur
ca ar fi fost adoptată.

3. Primul președinte al Ca preşedinte între 1789 şi 1797, Washington a dus o politică

Statelor Unite ale internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al
Americii: izolaţionismului.Cu ocazia discursului său de adio, în 1797,
recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puţin posibil în
afacerile politice ale lumii şi, mai ales, să nu se alieze cu nicio
naţiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

3. Otto von Bismarck - a fost prim-ministru al Prusiei intre 1862 şi 1890. În 1867, el a
devenit cancelar al Confederaţiei Germane de Nord. El a proiectat Imperiul German în
1871, devenind primul său cancelar al Imperiului şi dominând afacerile acestuia până la
demiterea sa în 1890. Diplomaţia lui, numită Realpolitik, şi modul autoritar în care
conducea statul i-au adus porecla de "Cancelarul de Fier".

Rolul personalității: Argumente:

1. Parlamentar și diplomat: Provenit din rândurile elitei proprietarilor prusaci de pământ,

Bismarck a studiat dreptul şi a fost ales în dieta prusacă
în 1849. În 1851, a fost desemnat reprezentantul Prusiei în dieta
federală din Frankfurt. După ce a servit ca ambasador în
Rusia (1859-1862) şi în Franţa(1862), a devenit prim-ministru şi
ministru de externe al Prusiei (22 septembrie 1862 - 1
ianuarie1871). Când a preluat această funcţie, Prusia era
 considerată de mulţi drept cea mai slabă dintre cele cinci puteri
europene.
2. A înfaptuit unificarea
Germaniei: Principalul său obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui
mai puternic stat al Confederaţiei Germane. Sub conducerea lui
Bismarck ţara a reuşit să câştige războiul împotriva Danemarcei,
în 1864, Războiul austro-prusac (1866) şi Războiul franco-
prusac (1870-1871). Prin aceste războaie, Bismark şi-a atins scopul
de a unifica statele germane sub dominaţie prusacă, constituind
Imperiul German. El a creat o nouă naţiune cu o politică socială
progresistă, un rezultat care a mers dincolo de obiectivele sale
iniţiale în calitate de practicant al politicii de forţa în Prusia.
3. „Cancelarul de fier":
Odată cu înfiinţarea Imperiului German, a devenit cancelarul
acestuia. „Cancelarul de fier", cum a mai fost numit, a menţinut cu
multă pricepere pacea în Europa, prin alianţe împotriva Franţei. El a
folosit balanţa puterii în diplomaţie pentru a menţine Europa
paşnică în anii 1870 şi anii 1880. Pe plan intern, a introdus reforme
administrative şi economice, dar a încercat să păstreze un status
quo, opunându-se Partidului Social Democrat şi Bisericii Catolice.
Când Bismarck a părăsit funcţia, în 1890, harta Europei fusese
fundamental schimbată.

4. Napoleon Bonaparte - Împărat al francezilor între 1804-1815, cel mai mare lider din
istoria Franței.

Rolul personalității: Argumente:

1. Împărat al francezilor: Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și

a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua
Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură
de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a
încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al
XIX-lea a opus armateleImperiului Francez împotriva fiecări puteri
majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de
victorii militare.

2. Militar de excepție, a Napoleon este recunoscut ca unul din cei mai mari generali ai lumii;
obținut succes militare A dominat Europa centrală printr-o serie de războae și victorii
remarcabile: militare, luptînd cu cele mai mari state europene și repurtînd victorii
răsunătoare;Acțiunile sale au influențat puternic politica franceză și
europeană la începutul sec.19.

3. A rămas în istorie și Codul Napoleonian a pus fundațiile legislației administrative și

datorită creării codului judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.În Franța
napoleonian: administrația a fost reorganizată, sistemul de justiție a fost
simplificat și toate școlile au fost puse sub control centralizat. Legea
 Franceză a fost standardizată sub forma Codului Napoleonian sau
codul civil și încă alte sașe coduri. Acestea garantau drepturile de
libertate cîștigate în Revoluție, incluzînd egalitatea în fața legii și
libertatea religiei.

Napoleon Bonaparte a fost un om exraordinar care, dupa ce a

fulgerat ca un meteor epoca sa, a căzut și s-a stins pe stîncile Sf.
Elena.

4. Regina Victoria sau Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819- d.22 ianuarie 1901) - a
fost regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă
a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice.

Rolul personalității: Argumente:

1. Regină, împărăteasă a
Indiilor:
A avut cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii - 63 de ani și 7
luni; Domnia Reginei Victoria a fost o perioadă de schimbări
industriale, politice, științifice și militare în cadrul Regatului Unit; A
fost foarte autoritară - pentru alegerea noului prim-ministru - după
lordul Melbourne - nu face uz de prerogativele sale. Își asumă rolul
de moderator și dreptul de a decide în caz că majoritatea nu este
clară. Servește de arbitru intru obținerea consensului, în cazul
mizelor importante; Ea a fost ultimul monarh britanic din Casa de
Hanovra.

2. "Bunica Europei":
Pe plan internațional , și-a cistigat influiența nu atît prin importanta
pe care a cîstigat-o Anglia , cit mai ales prin legăturile de familie,
prin aliantele matrimoniale pe care le avea cu majoritatea familiilor
regale din Europa. Cei nouă copii ai lor și cei 26 din cei 34 de nepoți
care au atins vârsta maturității, s-au căsătorit în interiorul altor case
regale sau familii nobile de-a lungul continentului, ea câștingându-și
astfel renumele de "bunica Europei”. Printre nepoții ei putem
menționa pe; Wilhelm al II-lea al Germaniei și Sofia, regină a
Grecii, regele George al V-lea ( M.Britanie) și Maud, regină a
Norvegiei, Alexandra, Împărăteasă a Rusiei, Maria, regină a
României, Victoria Eugenie, regină a Spaniei s.a; A avut un interes
deosebit în îmbunățirea relațiilor dintre Franța și Marea Britanie. În
1843 și 1845, ea și Albert au rămas cu regele Ludovic-Filip I, la
Château d'Eu în Normandia; ea a fost primul monarh britanic sau
englez care a vizitat un monarh francez de la întâlnirea dintre Henric
al VIII-lea al Angliei și Francisc I al Franței din 1520. În timpul
domniei sale Imperiul Britanic devine una din cele mai mari puteri
ale Europei.

3. A contribuit la Lunga domnie a reginei Victoria este numita si “Era victoriană”- era,
dezvoltarea economiei și care rămâne înscrisă cu majuscule în istoria Marii Britanii, epocă
culturii: înfloritoare atât din punct de vedere economic, cât și cultural. Din
 epoca victoriană, au rămas clădirile istorice construite în stil
victorian.

5. Aleksandru al II-lea - fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2
martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881. De asemenea, a fost și Mare
Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei.

Rolul personalității: Argumente:

1. Eleberatorul : La 19 februarie / 3 martie 1861 a fost promulgat ukazul împăratului

Alexandru al II-lea prin care ţăranii erau eliberaţi de dependenţa
personală a moşierului. Decretul prevedea că țăranii eliberati
puteau răscumpăra pămîntul de la proprietar, în acest scop statul
avansînd sumele necesare, rambursabile în termen de 49 de ani, cu
o dobîndă de 6 %. . În multe situații, țăranii au căpătat terenurile
mai puțin fertile. Toate pământurile oferite țăranilor au devenit
proprietatea obștilor sătești, care a a vegheat la împărțirea
echitabilă a proprietății între membrii comunităților rurale.
Emanciparea țaranilor a eliberat forța de muncă a țăranilor, care
aveau astfel posibilitatea să aleagă liber munca în întreprinderile
industriale de la orașe, a dat un imbold important economiei în
general și industriei în particular și a făcut să crească numărul celor
care făceau parte din așa zisă clasă de mijloc. Deși iobăgia a fost
desființată, tensiunile revoluționare nu au scăzut, în ciuda bunelor
intenții ale țarului.

2. Reformatorul: În 1864 a realizat reforma adminsitrativă prin care se inființau

provincii (gubernii) și districte (uezdî). Ele aveau drept scop
administrarea bugetului local și problemelor locale legate de
educație, sănătate, infrastructură, etc.
În anul 1870 a fost promulgată o altă lege, legată de organizarea
administrativă și anume referitoare la administrația urbană.
În anii 1863 și 1864 au fost inițiate reforme în învățământ. Legea
referitoare la funcționarea universităților din 18 iunie 1863 a
constituit un pas inainte din punct de vedere administrativ:
universităților li se acorda o largă autonomie.
Sub Alexandru al II-lea o atenție deosebită a fost acordată
reformelor financiare. Acestea nu au reușit decât în mica parte.
După Razboiul din Crimeea, Rusia se găsea într-o criză financiară și
economică. Pentru redresare au fost luate măsuri ca inființarea unei
Bănci de Stat (1860) care, nu a putut reforma sistemul de percepere
a impozitelor și nici să stabilizeze rubla. Alte încercari au constat în o
nouă așezare a impozitelor (1863), reorganizarea controlului statului
asupra finanțelor și trezoreriei (1864).

3. A promovat o politică de Pe timpul lui s-au lărgit hotarele Imperiului Rus: prin războaie sunt
razboie și cuceriri:
alipite Asia Centrală, Caucazul de Nord, Orientul Îndepărtat, partea
 de sud a Basarabiei.

Abraham Lincoln - a fost cel de-al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1861
- 1865) şi primul preşedinte republican. A fost asasinat la terminarea Războiului Civil.

Rolul personalității: Argumente:

1. S-a opus expansiunii La 1 ianuarie 1863, aşa cum promisese în compania electorală,
sclaviei şi a dorit Lincoln a semnat proclamaţia de emancipare a sclavilor. Aceasta se
abolirea acesteia: referea doar la statele sclavagiste ecesioniste, nu şi la cele fidele
Uniunii (Missouri, Maryland, Virginia Occidentală şi Delaware). Unii
istorici au văzut în acest fapt o dovadă de ipocrizie din partea lui
Lincoln, deoarece a eliberat doar sclavii din regiunile aflate în afara
cercului său de putere. Abolirea sclaviei va fi consfințită la 31
ianuarie 1865 printr-un amendament adus Constituției S.U.A. de
către Camera Reprezentanților din Congresul american.
2. A jucat un rol important
A condus statele din Nord in victoria din Razboiul Civil
în victoria Nordului în
A avut un rol major în cristalizarea eforturilor Uniunii în prin
cadrul Războiului Civil
selecţionarea generalilor şi aprobarea strategiilor lor, respectiv prin
American:
selecţionarea oficialilor superiori civili ai Nordului.

Mulți istorici îl consideră ca fiind cel mai bun Președinte al SUA. A

3. A fost în stare să fost membru al Partidului Republican, dar a fost și un naționalist, a
mențină unită o națiune militat pentru libertate și tradiție, și a fost devotat principiilor
divizată (statele din Părinților Fondatori ai SUA.
Nord si cele din Sud), A favorizat modernizarea economică, afacerile, băncile,
într-o perioadă foarte îmbunătățirile interne (mai ales căile ferate) și a încurajat
dificilă (după Razboiul urbanizarea.
de Secesiune): In 1864, la 55 de ani, Abraham Lincoln a fost ales Presedinte al SUA,
pentru al 2-lea mandat. In acest al doilea mandat, Abraham Lincoln
a inceput sa reconstruiasca Uniunea, sa “vindece ranile” natiunii si
sa instaureze pacea.
Din nefericire, Abraham Lincoln nu a mai apucat sa-si duca la bun
sfarsit planul de refacere a natiunii, deoarece, la doar 5 zile de la
capitularea definitiva a confederatilor, pe 14 aprilie 1865, a fost
asasinat - in timp ce participa la o piesa de teatru – de un actor
simpatizant al Confederatiei.