Sunteți pe pagina 1din 35

MINISTERUL EDUCATIEI REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA


FACULTATEA DE RELATII INTERNATIONALE, STIINTE POLITICE SI
ADMINISTRATIVE
SPECIALITATEA POLITICI SI SERVICII PUBLICE

REFERAT
Obiectul de studiu : Serviciul diplomtic si
consular
TEMA: Serviciul diplomatic si consular din
Romania

Efectuat de: Dande Olga


Controlat de : Bor Vladimir
Confereniar universitar
Doctor tiine politice

Chiinu, 2013
2

SERVICIUL DIPLOMATIC SI CONSULAR ROMANESC


INTRODUCERE
Romnia este o ar situat n sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunrii, la
nord de peninsula Balcanic i la rmul nord-vestic al Mrii Negre. Pe teritoriul ei este situat
aproape toat suprafaa Deltei Dunrii i partea sudic i central a Munilor Carpai. Se
nvecineaz cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord i est i
Republica Moldova la est, iar rmul Mrii Negre se gsete la sud-est.
De-a lungul istoriei, diferite poriuni ale teritoriului de astzi al Romniei au fost n
componena sau sub administraia Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului
Rus i a celui Austro-Ungar.
Romnia a devenit stat suveran n 1859 prin unirea dintre Moldova i ara Romneasc
condus de Alexandru Ioan Cuza i a fost recunoscut ca ar independent 19 ani mai trziu. n
1918, Transilvania, Bucovina i Basarabia s-au unit cu Romnia formnd Romnia Mare sau
Romnia interbelic, care a avut extinderea teritorial maxim din istoria Romniei
(295.641 km2).
n ajunul celui de-al Doilea Rzboi Mondial (1940), Romnia Mare (ntregit), sub
presiunea Germaniei naziste condus de Hitler, a fost nevoit, n timpul guvernului pro-nazist
condus de Gigurtu, s cedeze teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) i
Uniunii Sovietice (Basarabia, Hera i Bucovina de nord). Dup abolirea regimului lui
Antonescu de la 23 august 1944 i ntoarcerea armelor contra Puterilor Axei, Romnia s-a
alturat Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Frana i Uniunea Sovietic) i a recuperat
Transilvania de Nord, fapt definitivat prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie
1947.
La momentul destrmrii Uniunii Sovietice i a nlturrii regimului comunist instalat n
Romnia (1989), ara a iniiat o serie de reforme economice i politice. Dup un deceniu de
probleme economice, Romnia a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota
unic de impozitare, n 2005) i a aderat la Uniunea European la 1 ianuarie 2007.
Romnia este o republic semi-prezidenial. Este a noua ar dup suprafaa teritoriului
(238 391 km) i a aptea dup numrul populaiei (peste 22 milioane locuitori)[5] dintre statele
membre ale Uniunii Europene. Capitala rii, Bucureti, este i cel mai mare ora al ei i al
aselea ora din UE dup populaie (1,9 milioane locuitori). n 2007, oraul Sibiu a fost ales
Capital European a Culturii. Romnia este membr a unor organizaii internaionale: ONU din
1955, CoE din 1993, Uniunea European de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie 2004,
OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latin din 1980 i unor instituii economice: Grupul Bncii
Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991, OCDE.
3

I. EVOLUTIA ISTORICA A SERVICIULUI DIPLOMATIC ROMANESC


I.1.Evolutia istorica a serviciului diplomatic si consular romanesc
coala diplomatic romneasc este sedimentat n decursul secolelor pe baza contactelor
cu cele mai mari coli, diplomaia romneasc constituie un aspect distinct n istoria diplomaiei
mondiale. Ca prim trastur a diplomaiei noastre putem avea n vedere vechimea, ntruct a
fost practicat pe teritoriul rii de peste dou milenii. n scrierile lui Herodot precum i n alte
izvoare sunt menionate tratativele nscute prin convieuirea coloniilor grecesti cu batinaii.
n statul geto-dac gsim o instituie diplomatic corespunztoare intinderii i rolului jucat
de aceast ar n perioada greco-roman.
n primele secole de consolidare a Moldovei ntlnim meniuni despre Moldova i
Muntenia n documentele diplomatice strine. n perioada cnd scolii lui tefan cel Mare sunt
primii cu cinste la curile Europei i cnd domnitorul Moldovei i urmaii si ncearc aplicarea
unor scheme politice externe deosebit de ingenioase, n ara Romneasc a aprut o carte despre
normele de bun conducere a politicii externe i despre practica diplomatic. nvturile lui
Neagoe ctre fiul su Teodosie reprezint un moment al colii diplomatice romneti care conine
n genere toate calitile ce au fost folosite n momentele de ncercare din epocile de mai trziu.
n perioada de dependen a Imperiului Otoman au avut loc nentrerupt contacte cu
Ungaria, Polonia, Rusia, Republicile Italiene, etc. Solii au desfurat o activitate intens, de
multe ori pe ascuns din cauza sanciunilor impuse de Imperiul Otoman.
Pentru Romnia, ar cu un potenial militar i economic mijlociu, diplomaia a fost ntotdeauna
unul din mijloacele cele mai importante de promovare a intereselor sale naionale fundamentale.
Situaia pe care a avut-o Romnia, ar aflat la ncruciarea unor mari interese ale imperiilor
vecine, a fcut ca diplomaia s fie unul dintre instrumentele cele mai necesare pentru realizarea
obiectivelor naionale. n nvturile lui Neagoe Basarab, n secolul al XVI-lea, exist
numeroase referiri la alegerea solilor, n capitolele VII i IX, att n ce privete alegerea lor, ct i
modul de comportament. Sunt incluse, de asemenea, reguli de protocol i comportament extrem
de avansate pentru epoca respectiv, demonstrnd o real influen a sistemului bizantin asupra
protocolului Curilor domneti. Pe lng solii ocazionale, rile romne au avut i misiuni cu
caracter permanent. Este vorba, mai ales de aa-zisele capuchehi, acreditate de domni pe lng
Poart, la Constantinopol. Sediul capuchehilor rii Romneti se numea Vlad-serai i se afla n
Fanar, n cartierul Tahtaminare, cel al capuchehilor Moldovei era Bogdan-serai i se gsea n
cartierul Duraman, iar sediul capuchehilor Transilvaniei era situat n cartierul Balata.
O perioada importanta in evolutia serviciului diplomatic si consular romanesc a fost
perioada imediata dupa unirea Principatelor.

Politica extern a Principatelor romne de la Unire i pn la instaurarea monarhiei


hohenzollerniene a urmat, n principal, dou mari direcii. n primul rnd, s-a cutat
recunoaterea dublei alegeri a colonelului Alexandru Ioan Cuza, alegere ce contravenea
Conveniei de la Paris din august 1858 i putea deveni factorul determinant pentru o intervenie
militar a Puterilor garante n spaiul romnesc. n al doilea rnd, diplomaia romneasc a dorit
ca Principatele Romne (mai trziu Romnia) s fie recunoscute ca stat naional unitar cu
instituii politico-administrative centrale, i nu separate, cum stipula Convenia parizian.
Dubla alegere a lui Cuza nclca articolele convenite la Convenia de la Paris din august
1858. Cu toate acestea, cinci din cele apte puteri suzerane Anglia, Frana, Rusia, Prusia i
Piemontul (Sardinia) susineau, incurajate i de diplomaia romneasc, unirea celor dou
principate romne, iar ultimele dou ri aveau i ele interese asemntoare ce vor fi finalizate n
urmtorii ani. n schimb, Imperiul Austriac i Imperiul otoman suzeranul Principatelor se
mpotriveau acestei uniri; Austria se temea de exarcerbarea sentimentelor naionale ale romnilor
din Transilvania, iar Imperiul Otoman considera c aceast unire putea determina nceputul
luptei pentru independen a popoarelor subjugate. De altfel, otomanii s-au purtat nu foarte
onorabil cu delegaii celor dou Principate, vizirul refuznd s-i primeasc. n schimb, delegaii
romni din care s-a detaat Costache Negri i-au vizitat pe reprezentanii puterilor garante,
putnd astfel s continue propaganda pro-Unire. Totui, noul stat naional nu i-a limitat
diplomaia doar la Constantinopol, ci a trimis reprezentani n tot vestul Europei Vasile
Alecsandri la Paris, Londra i Torino, Ludovic Steege la Berlin i Viena, tefan Golescu la
Berlin i Paris, dar i pe prinul Obolenski, un apropiat al domnitorului, la Petersburg.
Aceast situaie exploziv pentru Balcani a determinat constituirea unei noi Conferine
europene la 26 martie 1859 -ce s-a inut la Paris, i nu la Constantinopol. n cadrul celei de-a
doua edine, la 1 aprilie, cele cinci puteri garante vor sanciona istoricul act al dublei alegeri.
Obinerea nelegerii din partea celor dou imperii potrivnice era doar o chestiune de timp, dei
ntrziat de izbucnirea rzboiului franco-austro-sard. La 2 mai 1859, Austria recunoate
alegerea lui Cuza i restabilete legturile diplomatice cu guvernele romneti. Imperiul Otoman
va trgna n continuare recunoatere, ns odat cu sfritul ostilitilor din nordul Italiei,
acesta va recunoate Unirea la 25 august, celelalte puteri garante confirmnd nc o dat decizia
luat n lunile anterioare.
Aceasta recunoatere a Unirii nu fost, ns, deplin. Ea a fost condiionat de o uniune
personal a lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce nsemna c Unirea nu era valabil dect pe timpul
vieii sale. De asemenea se cerea meninerea separaiei politico-administrative. Ceremonia de
primire a firmamului prin care sultanul i ddea acordul pentru instaurarea lui Cuza pe tron, a
fost de scurt durat, domnitorul nu a srutat firmanul, iar sala de audiene a fost aproape goal.
5

Dei o soluie temporar, era clar c acest pas este doar o etap determinant a unui proces aflat
n desfurare i care nu mai putea fi oprit.
nc din 1859 apare un singur ministru de externe pentru ambele Principate, n persoana
lui Vasile Alecsandri, iar din 1860 avem un singur ministru de rzboi care s-a ocupat cu
unificarea total a celor dou armate ncepnd de la uniforme i pn la comandamentul unic.
De asemenea, s-a realizat o unificare a potelor i a vmilor, instituiile au renunat la
intermedierea ministerului de externe. Unificarea a aprut i n viaa politic la momentul
nceperii lucrrilor Comisiei Centrale muli oameni politici dintr-o ar se aflau alei deputai n
cealalt sau chiar n guvernul principatului vecin. n aceste privine, chiar i Imperiul Otoman a
acceptat anumite concesii, recunoscndu-i lui Costache Negri calitatea de agent al Moldovei i al
rii Romneti ca interimar i nu capuchehaie.
Odat cu recunoatere dublei alegeri, chiar daca una trunchiat, diplomaia romneasc i-a
ndreptat paii spre a dou problem stringent a Principatelor Unite recunoatere unirii
politico-administrative. n vara anului 1860, Cuza a pregtit un memoriu ctre puteri prin care
cerea recunoatere total a Unirii. Totui, evenmentele europene au fcut ca acest memoriu s nu
intre n atenie marilor puteri dect n decembrie 1860, rencepnd un lung ir de tergiversri din
partea Austriei i Turciei, exact cum se ntmplase n 1859. La 19 aprilie, Imperiul Otoman invita
marile puteri la o conferin pe tema problemelor pe care Principatele le puneau i n special a
Unirii. Tergiversrile vor continua i acum, Poarta va cere ca Unirea s rmn temporar pe
timpul vieii lui Cuza dar s primeasc i un drept de intervenie n Principate, ceea ce l va
face pe domnitorul romn s plnuiasc de dou ori proclamarea interna a Unirii totale,
documentele necesare fiind deja pregtite. Puterile au acceptat n principiu memoriul romn din
1860, n care diplomaia romneasc explica n mod concis nevoia urgent a recunoaterii pe
plan european a unirii politico-administrative. Astfel c domnitorul Cuza va trimite delegai
pentru susinerea cauzei romne n Europa n principal la Constantinopol pe Costache Negri si
Dimitrie Bolintineanu, ori la Paris pe fraii Alecsandri ajutai i de Baligot de Beyne. Delegaia
trimis n Rusia, la Livadia a va fi bine primit, iar acetia i vor exprima suportul total pentru
realizarea Unirii, dar vor face unele presiuni pentru ca guvernele sa fie formate, n majoritate, din
conservatori.
Conferina marilor puteri i va ncepe lucrrile la 13 septembrie 1861, iar pentru
simplificarea discuiilor Cuza va renuna la problema electoral prin care cerea lrgirea bazei
electorale. Totui, negocierile se prelungeau datorit dorinei Porii de a avea drept de intervenie
militar n Principate, iar puterile europene erau contiente c rezolvarea trebuie gsit ct mai
repede, temndu-se de eventuale micri revoluionare. ntr-un final, Turcia va prezenta un
firman cu nite prevederi total contradictorii cerinelor diplomaiei romneti, i care nsemnau
6

de fapt un mare pas napoi pentru Unirea Principatelor, cerndu-se frontier ntre cele dou ri,
numirea unui guvernator n Moldova i crearea de consilii provinciale. Opoziia puternica a
Principatelor a fcut ca marea majoritate a prevederilor restrictive s dispar din firman, iar
celelalte fiind minimalizate. La 24 noiembrie, Costache Negri trimite firmanul spre ar. La 11
decembrie 1861, Cuza prezint victoria Principatelor, considernd recunoaterea Unirii ca fiind
un succes al poporului romn, i nu un dar al marilor puteri.
Relaiile cu puterea suzeran Imperiul Otoman s-au schimbat foarte mult dup 1859.
Dac nainte de aceast dat, umilina caracteriza aciunile diplomatice ale Principatelor, agenii
fiind mai interesai de a nu supara puterea suzeran, dup 1859, diplomaia romneasc a fost
intransigent, s-a meninut pe poziii extrem de radicale n ceea ce privete relaiile cu Turcia i
a folosit un limbaj liber fa de puterea suzeran, criticnd existena, n continuare, a unor
cutume turceti ce sunt folosite la judecarea problemelor interne. Toate propunerile
Principatelor n materie de reforme introducerea paapoartelor de pild s-a soldat cu o lupta
acerb ntre diplomaia autohton i Turcia. Iniial, otomanii refuzaser dreptul Principatelor de a
emite paapoarte, astfel ca acestea au trecut rapid la ameninri, spunnd c nu vor mai permite
intrarea n ar a cltorilor ce folosesc paapoarte otomane. Aceast poziie radical a dus la
recunoaterea dreptului de emitere a paapoartelor n vara anului 1860.
Relaii strnse au existat cu o alt putere european Frana. Aceasta a sprijinit statul
romn n procesul su de consolidare, urmarind de altfel i extinderea influenei franceze. Dei a
existat un proiect de cedare a Principatelor ctre Austria, n schimbul primirii de ctre Italia a
Veneiei, lucru ce a suscitat ingrijorri continue printre patrioii romni, efectele relaiilor
romno-franceze au fost dintre cele mai benefice. S-au trimis misiuni de specialiti francezi n
domenii variate, precum cel militar, al construciilor publice, sau al administraiei i finanelor, i
s-a ncercat crearea i meninerea de legturi economice. Relaiile romno-franceze se vor
deteriora cu timpul, Alexandru Ioan Cuza fiind contient de acest lucru n ultimele sale luni de
domnie, n ciuda faptului ca Frana a sprijinit Romnia n toate aciunile externe ntreprinse
ncepnd de la recunoaterea Unirii si a unificrii politico-administrative i pn la modernizarea
rii i acceptarea de ctre puterile garante a legii de secularizare a averilor mnstireti.
n ceea ce privete relaiile cu Piemontul din 1861 Italia, legturile au fost favorizate
i de trecutul latin al poporului romn i de limba romn, mai apropiat de italian, dect de
francez ceea ce automat a condus la relaii mult mai apropiate cu Italia. Pe de alt parte, o
cauza a susinerii italiene fa de idealul romn a fost c i patrioii italieni doreau unificarea
teritorial sub conducerea dinastiei de Savoia. Aceasta este o situaie total opus cu relaiile
romno-prusace. Dei lupt i ea pentru unificarea teritorial a Germaniei, Prusia se arata nu

foarte ncntat de o posibil unificare a Principatelor Romne, avnd o atitudine pasiv i


indiferent, dac nu chiar ruvoitoare.
Cu marele imperiu arist aflat la est, relaiile au fost oarecum ciudate. Dac iniial Rusia a
susinut Unire, n principal pentru a cpta satisfacia Franei, odat cu procese de reform din
Principate, imperiul s-a transformat ntr-un contestatar al Unirii. Motivele pentru aceast brusc
schimbare de atitudine nu erau puine, dar cele mai importante au fost secularizarea averilor
mnstireti deoarece marea majoritate a averilor erau strine , dar i sprijinul acordat de
romni revoluionarilor poloni. Rusia va rmne pn n zilele noastre ameninarea de la est,
avnd n vedere c un imperiu absolutist nu putea vedea cu ochi buni emergena unui nou stat
naional la graniele sale, cu att mai mult cu ct Rusia stpnea o provincie romneasc
Basarabia.
Relaiile cu cellalt imperiu vecin Austria au fost tensionate pe durata ntregii domnii a
lui Cuza. Marile temeri ale austriecilor erau in acord cu cele ale ruilor. Un stat naional ce se
ridic pe principii democratice, n ciuda tuturor piedicilor puse, putea reprezenta un pol de
atracie irezistibil pentru populaia romneasc din Transilvania, Banat sau Bucovina. Alt
temere era c aceast reuit a romnilor putea determina i alte popoare aflate sub dominaia
austriac maghiarii n principal s se rscoale n cutarea independenei.
Diplomaia romneasc nu a ntreinut relaii doar cu puterile garante, ci i cu alte state
ale lumii, chiar din zone ndeprtate, cum ar fi Statele Unite ale Americii, pentru care exista un
proiect al unui tratat de prietenie, comer i navigaie. Alt direcie a politicii romneti au fost
statele sud-est europene. Cu Serbia, stat autonom ce era menit, la fel ca i Principatele Romne,
s devina un nucleu al unificrii srbilor, Romnia a ntreinut relaii foarte apropiate, n 1862,
nfruntnd marile puteri i permind unui convoi de 500 de care ruseti s ajung n sprijinul
srbilor. Aceste relaii cordiale vor ncununa deschiderea ageniilor diplomatice la Bucureti i
Belgrad.
Tnrul stat roman a ntreprins aciuni de stabilire a relaiilor diplomatice cu Grecia, i a
ajutat micrile de eliberare naionale ale bulgarilor i polonezilor, dei acest lucru putea
reprezenta o problem pentru politica extern a statului romn.
Diplomaia romneasc a dus o lupt acerb pentru ndeplinirea idealului romnesc
unirea Principatelor sub un singur domn, si recunoaterea lor de ctre marile puteri ce dictaser
soarta ambelor provincii pentru muli ani. O cauz a succesului diplomatic a fost pleiada de
oameni nvai care i-au asumat rolul de diplomai n diferite ri europene. Menionm doar
civa: Iancu i Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ludovic Steege sau tefan Golescu. Aceti
oameni mpreun cu politica extrem de sigur susinut de domnitorul Alexandru Ioan Cuza au
dus la recunoaterea internaional a Romniei i la modernizarea ei. n ciuda tuturor realizrilor,
8

Unirea va fi umbrit de modul total abject n care va fi ndeprtat Alexandru Ioan Cuza, la 11
februarie 1866.
Dei procesul de transformare a situaiei politico-juridice n relaiile internaionale a
statelor romneti extracarpatice va ncepe, cu o intensitate redus i n mod inconstant, nc din
secolul al XIV - lea, degradarea cea mai evident a calitii de subiect de drept internaional va
aprea n cursul secolului al XVIII - lea, o dat cu instaurarea domniilor fanariote, i va continua
pn la Convenia de la Paris din 1857, cnd statutul Principatelor cunoate o ameliorare
semnificativ, dar care nu nsemna i redobndirea calitii de subiect al relaiilor internaionale.
Pornindu-se de la analiza actelor internaionale (tratate, convenii etc) semnate de Marile
Puteri, dar i a actelor administrative interne otomane n perioda secolelor XVII - XIX, s-a
identificat o modificare constant a statutului juridic a Principatelor Romne n perioda de
referin.
n timpul domniilor fanariote, Principatele vor pierde atributul realizrii politice externe, n
sensul c domnitorii nu mai reprezentau interesele statelor romneti, ci aveau un rol bine
conturat n cadrul diplomaiei otomane.
Este momentul n care Principatele Romne vor cunoate cea mai mare ndeprtare de
statutul de entiti suverane, deoarece n aceast perioad ele nu vor reprezenta dect un element
de disput ntre subiecii de drept internaional - Marile Puteri - devenind vreme de un secol un
obiect n cadrul negocierilor i evoluiei relaiilor internaionale.
Pentru perioada sfritului secolului al XVIII - lea i nceputul secolului al XIX - lea,
exist autori care au considerat c recunoaterea autonomiei Principatelor prin acte de felul celor
de la Kuciuk-Kainargi (1774), Conveniei de la Akkerman (1826), Tratatului de la Adrianopol
(1828), precum i statutul domnitorilor fanarioi, care au desfurat unele activiti cu valene
diplomatice, a constituit un semnal al procesului de individualizare n faa Europei a entitii
romneti, care beneficia de un statut juridic aparte apropiat celui de suveranitate deplin.
Ctigndu-i indepedena, n urma rzboiului din 1877-1878, Romnia a ncetat a mai fi,
n sens strict juridic, un obiect n cadrul relaiilor internaionale, ns nu a devenit dintr-odat i
nu a rmas mereu un subiect al acestora.
Spre mijlocul secolului al XIX - lea, se observ unele ncercri de transformare a
statutului Principatelor, reflectat prin trimiterea de ctre guvernul revoluionar de la 1848 de
numeroi reprezentani/ageni diplomatici n principalele capitale europene. De asemenea, tot n
aceast perioad se nfiineaz organe de stat moderne care s se ocupe n mod organizat i
instituionalizat de reprezentarea extern a intereselor rii - sunt constituite primele ministere de
externe1.
1 Mircea Malia, Diplomaia - coli i instituii, ediia a doua, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1975, p.430.
9

Dup nfrngerea revoluiei, fotii reprezentani diplomatici continu s acioneze n


strintate, consacrndu-i activitatea pregtirii Unirii. Prin numrul de personaliti politice cu
care stabilesc relaii, prin campaniile de pres pe care le ntrein n favoarea Unirii, aceti
diplomai fr mputerniciri pun bazele informale ale aparatului modern al diplomaiei romne.
Dup realizarea Unirii, muli se ntorc ca oameni politici n Principate, urmnd s sprijine
aciunea de recunoatere a dublei alegeri a lui Al. I. Cuza i s fructifice relaiile stabilite prin
deplasri n misiuni speciale. Cuza trimite ali ageni diplomatici permaneni n locul
generoilor", devenii acum membri n guvern2.
n perioada 1859-1866, o dat cu stabilirea bazelor statului romn modern, Al. I. Cuza a
pus temeliile aparatului/serviciilor diplomatice romneti prin asigurarea cadrului instituional
care a permis - n 1862 -nlocuirea modului greoi de realizare a politicii externe a Principatelor
Unite de pn atunci: prin intermediul a dou ministere a afacerilor strine, a cror organizare era
nvechit i de multe ori ineficient din punct de vedere funcional i instituional, la care se
aduga i o frecvent schimbare a titularilor acestor ministere, ceea ce ngreuna i mai mult
desfurarea coerent a activitilor specifice.
Trebuie precizat totui c, n aceast etap, caracterul unitar i de eficien a activitii
diplomatice era dat de domnitorul Al. I. Cuza, care i-a asumat responsabilitatea politicii externe
a Principatelor Unite, iar mijlocul prin care a realizat acest lucru este Cancelaria Palatului
Domnesc.
Din 1862, cnd are loc constituirea i, ulterior, reorganizarea succesiv a Ministerului
Afacerilor Strine din Romnia, a fost vizat n principal realizarea unui aparat diplomatic mai
bine organizat, prin reunirea departamentului muntenesc cu cel moldovenesc i crearea unei
singure structuri care s asigure promovarea n mod unitar i eficient a intereselor noastre n
planul relaiilor internaionale.
Este o etap intermediar a organizrii aparatului diplomatic romnesc, cnd desfurarea
de activiti privind ameliorarea relaiunilor nostre politice i economice internaionale " le va
realiza n continuare domnitorul Al. I. Cuza, ns i cu ajutorul celor trei oficii diplomatice
romneti constituite la Constantinopol, Paris i Belgrad.
Permanenta lrgire a relaiilor diplomatice ale Romniei dup 1866 a dus la necesitatea
unor modificri structurale n organizarea Ministerului de Externe al rii, organul de stat care
nfptuia politica extern mpreun cu eful statului - aa cum prevedea Constituia de la 1866 - a
crei organizare nu mai corespundea noii situaii existente. Noii factori de decizie de la Bucureti
au dus o lupt tenace pentru afirmarea rii pe plan extern, pentru nlturarea piedicilor impuse

2 Dan Berindei, Din nceputurile diplomaiei romneti moderne, Editura Politic, Bucureti ,1965, p.138.
10

de suzeranitatea otoman i au acionat pentru organizarea modern a acestui minister, inndu-se


cont de sarcinile pe care acest organ le avea pe plan extern.
Este momentul cnd va fi creat cadrul instituional modern privind funcionarea i
organizarea aparatului diplomatic romnesc. Legea organic din 1873 privind atribuiile
Ministerului Afacerilor Strine (M.A.S.) fusese astfel ntocmit nct includea n competenele
M.A.S. pe acelea ale unui stat suveran, astfel nct dup proclamarea independenei rii noastre
nu a mai fost nevoie de nlocuirea imediat a legii, ci de introducerea unor modificri care s
permit Romniei independente s se afirme ca stat suveran i s stabileasc relaii diplomatice
oficiale i egale cu statele strine.
Recunoaterea independenei i stabilirea legturilor diplomatice cu majoritatea rilor
europene au necesitat i stabilirea ierarhiei i atribuiilor personalului din misiunile diplomatice
ale Romniei n strintate. Acestea sunt stabilite n legea din iunie 1880, conform creia
personalul legaiilor romne este organizat conform uzanelor internaionale de la acea vreme.
Cu aceast structur Ministerul Afacerilor Strine a fcut fa unor sarcini importante a
politicii externe n intervalul 1878-1914, reuind ca pe lng dezvoltarea relaiilor internaionale
s fac fa i unor probleme majore ale relaiilor internaionale care au aprut n perioada supus
analizei.
innd seama de gama larg a aspectelor subsumate unei teme precum cea a lucrrii de fa i
cuprins ntr-un cadru cronologic destul de amplu, am organizat prezenta lucrare n patru
capitole care ncearc s surprind corelaia normativ strns dintre funcionarea i dezvoltarea
serviciilor diplomatice romneti i evoluia statutului politico-juridic al Romniei n planul
relaiilor internaionale.
Aactivitatea consular, dar care a jucat un rol extrem de important n nchegarea
aparatului extern romnesc n perioada de referin, fiind chiar, dup 1900, n anumite situaii
mai activ dect activitatea diplomatic n sine.
Desigur acest aspect a avut i unele consecine negative, n sensul c dup retragerea
prinilor fondatori" ai diplomaiei romneti - aceiai uneori cu fondatorii statului romnesc
modern - activitatea diplomatic a intrat ntr-o anumit rutin, similar specificului activitii
consulare, ceea ce a condus la anumit lips de viziune diplomatic a personalului ce compunea
Ministerul Afacerilor Strine.
Au existat preri conform cror dup cristalizarea aparatului diplomatic romnesc, din
1885, rolul ministrului de externe romn era unul redus, deoarece diplomaia era aproape
exclusiv fcut de regele Carol i de ctre Brtianu...Nu se fcea diplomaie i de multe ori

11

minitrii notri i unii din cei mai distini erau inui n situaia de cel mult a semna i a da viza
pe paapoarte"3.
Aceast stare de lucruri a condus la imposibilitatea crerii unei tradiii diplomatice
romneti care s permit ulterior transformarea aparatului diplomatic romnesc ntr-un
mecanism capabil s promoveze n mod activ valorile i interesele romneti n strintate.
Aadar, la nceputul secolului al XX - lea, cnd activitatea diplomatic a Romniei, n
ceea ce privete latura ei organizaional i instituional, trecuse de faza de pionierat i
entuziasm existent la mijlocul secolului al XIX - lea, s-a putut constata o oarecare lips de
viziune diplomatic - e adevrat dictat i de relaiile internaionale existente la acea vreme - i
crearea unui regim funcionresc care executa doar ceea ce i se solicita, lipsit n majoritatea
cazurilor de iniiativ diplomatic.
n aceste condiii complexe ale relaiilor internaionale, Ministerul Afacerilor Strine din
Romnia i-a ndeplinit cu succes funciile pentru care a fost creat, fiind instrumentul prin care
hotrrile referitoare la politica extern a rii, luate la cele mai nalte nivele de decizie ale
Romniei, deveneau realitate i organismul care a asigurat prghiile necesare iniierii i
desfurrii negocierilor diplomatice, a tatonrii limitelor pn la care interesele romneti referitoare la idealul de unitate naional - puteau fi puse n agenda discuiilor internaionale.
De altfel, Ministerul Afacerilor Strine din Romnia a fost una din cele mai prestigioase
instituii ale statului romn, avnd la conducerea sa personaliti ale vieii politice romneti care
au adus echilibru i constan activitii M.A.S.
n forma sa nou, Ministerul Afacerilor Strine a fcut fa unor sarcini importante a
politicii externe n intervalul 1878 - 1914, reuind ca pe lng dezvoltarea relaiilor
internaionale, s fac fa i unor probleme majore ale relaiilor internaionale, i anume: poziia
fa de alianele politico-militare ale marilor puteri, criza balcanic din 1912-1913 i negocierile
privind intrarea Romniei n primul rzboi mondial 4 , momente asupra crora nu am insistat
deoarece pentru fiecare dintre ele exist o impresionant istoriografie.
Mai apoi urmeaza razboaiele balcanice si Primul Razboi Mondial. Cancelarul Bismarck
inaugurase un sistem de aliante, bazat pe semnarea unor acorduri secrete, ceea ce-i oferea o mai
mare libertate de miscare si impiedica Franta, principalul rival, sa realizeze o coalitie
antigermana. Aceste acorduri au stat la baza incheierii, in 1882, a primului sistem politicomilitar, Tripla Alianta sau Puterile Centrale. La sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul celui
urmator, Romania trebuia sa tina cont de raporturile dintre marile puteri. Teama de Rusia, care
ocupase sudul Basarabiei, in 1878, a determinat apropierea de Germania si de Austro-Ungaria,
3Gheorghe Buzatu, Discursuri i dezbateri parlamentare 1864-2004, Editura Mica Valahie, 2006, p. 341.
4 Malia M., op. cit., p. 437.
12

devenind membra a Triplei Aliante in anul 1883 printr-un tratat secret, care putea fi reinnoit.
Aceste mari puteri considerau Romania un avanpost in politica lor de consolidare a pozitiilor in
sud-estul Europei. Politica germana nu putea ramane insa fara o reactie din partea celorlalte
puteri europene. Echilibrul de forte a fost redimensionat la inceputul secolului al XX-lea.
Acordul anglo-francez din 1904, cunoscut si sub numele de Antanta Cordiala, a fost urmat, in
1907, de un acord anglo-rus. In felul acesta a aparut cel de-al doilea sistem politico-militar,
Antanta sau Tripla Intelegere.
Peninsula Balcanica a continuat sa ramana la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul
secolului al XX-lea un adevarat butoi cu pulbere. Statele nationale aparute dupa prabusirea
dominatiei otomane promovau si sustineau curente nationaliste ale caror manifestari erau de
multe ori violente. De asemenea, interesele strategice ale marilor puteri se intersectau in sudestul Europei si determinau complicarea unei situatii deloc simple. Primul Razboi Balcanic a
izbucnit in toamna anului 1912 si a adunat Bulgaria, Serbia, Grecia si Muntenegru impotriva
unei Turcii repede depasite de diferenta de forte. Tratatul de pace semnat la Londra parea ca a
rezolvat, cel putin deocamdata, problemele. Neintelegerile dintre aliati s-au manifestat insa
repede, mai ales datorita pretentiilor exagerate ale Bulgariei, ceea ce a determinat o actiune
comuna a fostilor aliati, la care s-au adaugat Turcia si Romania. Romania a fost un factor de
stabilitate in sud-estul Europei, implicandu-se in al doilea razboi balcanic, impotriva Bulgariei,
numai in momentul in care situatia de la sud de Dunare a devenit periculoasa pentru securitatea
tarii. Armata romana a fost desfasurata in Bulgaria, iar pacea semnata la Bucuresti in 1913
permitea Romaniei sa anexeze doua judete din sudul Dobrogei, Durostor si Caliacra, regiune
cunoscuta si sub numele de Cadrilater. Asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui
Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, a declansat o reactie in lant,
care a dus in cele din urma la izbucnirea Primului Razboi Mondial. In aceste conditii, Romania
si-a intensificat actiunile diplomatice pentru realizarea Marii Uniri. Prim-ministrul Ion I.C.
Bratianu a negociat, in secret, cu Antanta (Franta, Anglia, Italia si Rusia) participarea la Primul
Razboi Mondial alaturi de aceasta, obtinand, in 1916, recunoasterea drepturilor Romanei asupra
Transilvaniei, Banatului si Bucovinei. Intrata in razboi dupa doi ani de neutralitate, in 1916,
Romania si-a indeplinit obiectivul national. Pentru aceasta, diplomatia romana a actionat in
timpul razboiului si la Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). Romania a continuat razboiul
si dupa incheierea marii conflagratii mondiale. In Ungaria s-a instaurat un regim comunist
condus de Bela Kun, care urmarea sa pastreze granitele statului maghiar. In conditiile primejdiei
pe care ar fi constituit-o existenta a doua state comuniste la est (Rusia sovietica) si la vest
(Republica Ungara a Sfaturilor), care nu recunosteau alipirea la Romania a Basarabiei si a

13

Transilvaniei, armata romana a pornit la ofensiva, ocupand Budapesta (4 august 1919) si


lichidand regimul comunist din Ungaria.
Primul razboi mondial a determinat mari schimbari, cu consecinte deosebite asupra
Europei si lumii.
In ciuda faptului ca terminarea razboiului a gasit Romania de partea invingatorilor,
tratativele de pace au fost foarte dificile. Prim-ministrul Romaniei, Ion I. C. Bratianu, nu a dorit
sa semneze "tratatul minoritatilor" si Tratatul de pace cu Austria (de la Saint-Germain-en-Laye),
intrucat aceste tratate aduceau atingere suveranitatii Romaniei; sub pretextul asigurarii protectiei
minoritatilor de pe teritoriul statelor succesoare Austro-Ungariei, marile puteri (Anglia, Franta,
SUA, Italia) doreau sa supravegheze regimul la care erau supuse aceste minoritati. Succesorul lui
Bratianu la conducerea guvernului, Alexandru Vaida-Voevod, a fost silit sa semneze tratatele
respective (10 decembrie 1919). Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919,
semnat de Romania la 10 decembrie) a recunoscut apartenenta Bucovinei la Romania; Tratatul
de la Trianon (4 iunie 1920) recunostea unirea Transilvaniei cu Romania. Un alt tratat, semnat la
Paris (28 octombrie 1920), insemna recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania de catre Marea
Britanie, Franta, Italia si Japonia. Primele trei state au ratificat tratatul cu intarziere, in timp ce
Japonia nu l-a ratificat, din cauza unor intelegeri de natura economica incheiate cu Uniunea
Sovietica.
Politica externa in perioada interbelica a avut ca obiectiv de baza apararea independentei
si a granitelor intregite in anul 1918, in conditiile in care revizionismul era in ascensiune. Unele
state vecine, URSS, Ungaria si Bulgaria, revendicau teritorii romanesti. Sistemul defensiv al
Romaniei s-a construit pe convingerea ca Franta, si Marea Britanie, ca principale autoare ale
"sistemului de la Versailles" il vor apara iar Societatea Natiunilor isi va dovedi eficienta in
apararea pacii. Diplomatia romaneasca a actionat in directia cresterii rolului acestei organizatii in
viata internationala. In acest cadru, s-a militat pentru adoptarea unor masuri concrete de
dezarmare si de descurajare a fortelor revizioniste.
Dupa incheierea Tratatului de pace de la Paris (1919-1920), adevarat instrument de lucru
in relatiile internationale, Europa a fost pusa in fata unor noi raporturi de putere, care au
confirmat schimbarile teritoriale de pe harta politica a continentului. In acest nou cadru, Romania
a urmarit incheierea unor aliante politico-militare, reluarea relatiilor cu fostii adversari din
razboi, precum si o activizare a diplomatiei la scena europeana. Din initiativa ministrului de
externe roman, Take Ionescu, in anul 1921 s-au semnat o conventie politica si una militara intre
Romania si Polonia - in fapt, o alianta zonala cu caracter strict defensiv, prin care cele doua
diplomatii incercau fundamentarea unui sistem de securitate.

14

La 15 iulie 1926, a fost parafat Tratatul de alianta si amicitie intre Romania si Franta. Romania a
incercat sa compenseze lipsa unei intelegeri militare prin acordurile politice. Acordul dintre
Franta si Romania a putut constitui, un sprijin in mentinerea statu-quo-ului teritorial.
Concomitent cu negocierile romano-franceze, in vederea finalizarii tratatului, diplomatia de la
Bucuresti a demarat tratativele si cu Italia, urmarindu-se in principal atat obtinerea sprijinului
Romei pentru ratificarea Tratatului de la Paris (28 octombrie 1920), prin care era recunoscuta
apartenenta Basarabiei la Romania, cat si intarirea sistemului de garantii. Tratativele dintre cele
doua state au fost indelungate, Italia acceptand, in final, formula unui Tratat de amicitie si
colaborare cordiala, incheiat la Roma, la 16 septembrie 1926. Prin acest tratat, prelungit succesiv
din sase in sase luni, pana in 1934, ambele parti aveau obligatia sa-si acorde sprijin pentru
indeplinirea obligatiilor asumate.
La 9 februarie 1929, in capitala Rusiei Sovietice, Romania semna, impreuna cu ceilalti
vecini ai URSS, un protocol, in mare parte asemanator cu Pactul Briand-Kellogg, care propunea
eliminarea razboiului in relatiile dintre ele, fara insa a se mentiona explicit inviolabilitatea
granitelor. Aceasta problema a fost dezbatuta si in cadrul negocierilor romano-sovietice din
1932, de la Riga, fara ca delegatia noastra sa obtina vreun rezultat, datorita cramponarii
Moscovei de problema Basarabiei. Fara succes s-au soldat si convorbirile din 1934, dintre
ministrii de externe ai celor doua state, Nicolae Titulescu si Maxim Litvinov, chiar daca in urma
lor au fost restabilite raporturile diplomatice, iar doi ani mai tarziu s-a ajuns la negocierea unui
tratat de asistenta mutuala romano-sovietica. Din pacate, caracterul ambivalent al diplomatiei
Kremlinului a facut ca si aceasta actiune sa esueze. Cel mai cunoscut diplomat roman din
perioada interbelica, Nicolae Titulescu, fervent sustinator al politicii de securitate colectiva, a
fost ales de doua ori, in 1930 si 1931, presedintele Adunarii Generale a Societatii Natiunilor.
Cele doua mandate succesive ale sale s-au desfasurat intr-un context international incert, datorita
crizei economice, la nivel mondial, cat si tensionarii treptate a situatiei politice. In anul 1933,
Nicolae Titulescu a elaborat textul documentelor cu privire la definitia agresiunii in relatiile
internationale. La initiativa statului roman, la Atena, in 1934, Romania impreuna cu Iugoslavia,
Grecia si Turcia, au constituit Intelegerea Balcanica, prin care cele patru state semnatare isi
garantau reciproc frontierele si militau pentru o politica de pace, cooperare internationala si
mentinere a statu-quo-ului teritorial. In 1935, tot prin vocea lui Nicolae Titulescu, Romania a
condamnat agresiunea Italiei impotriva Abisiniei.
Acordul de la Munchen, din septembrie 1938 (prin care Germania ocupa regiunea sudeta
din Cehoslovacia), a reprezentat pentru Romania, in general, sfarsitul sistemului sau de aliante,
iar in particular, destramarea Micii Intelegeri. Ofensiva politico-militara a Germaniei pe
continent a facut ca Romania sa demareze negocierile pentru finalizarea unei intelegeri
15

economice bilaterale, semnate la 23 martie 1939, in termenii impusi de Berlin. Dupa parafarea
acordului economic romano-german, Romania a beneficiat de atentia sporita a Frantei si Angliei,
care, in contextul mai amplu al renuntarii la politica de conciliere, nu doreau sa-si piarda
influenta in zona de sud-est a Europei. Astfel, cele doua puteri au incheiat acorduri economice cu
Romania, urmarind, de fapt, o contrabalansare a tratatului cu Germania. Incheierea Pactului
Ribbentrop-Molotov, prin care Germania si apoi izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial,
la 1 septembrie 1939, au gasit diplomatia de la Bucuresti intr-o faza avansata de izolare. Semnat
la 23 august 1939, Pactul de neagresiune sovieto-german (Ribbentrop-Molotov) a impartit
Europa in sfere de influenta si a grabit izbucnirea celei de a doua conflagratii mondiale. Anexa
secreta a pactului a prevazut dreptul U.R.S.S. de a ocupa Basarabia. Astfel, in vara lui 1939,
esecul total al politicii de securitate colectiva si ascensiunea puterilor revizioniste au gasit
Romania prinsa intre doua mari puteri, cu care nu avea deloc relatii bune, si complet izolata de
aliatii traditionali care ii garantasera integritatea. La 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de
catre Germania, a inceput al doilea razboi mondial. Ramasa izolata si devenind o "tara pandita"
(expresie a lui Nicolae Iorga), Romania avea sa cunoasca marile pierderi teritoriale din vara
anului 1940. Mai mult, datorita evolutiei operatiilor militare in vestul Europei, Romania a fost
nevoita sa semneze cu Germania "Pactul petrolului", prin care Bucurestiul livra Berlinului mari
cantitati de titei, iar acesta Bucurestiului arme.
Anul 1940 a fost un an tragic in istoria Romaniei, deoarece au avut loc importante cedari
teritoriale, toate realizate in contextul pozitiilor de forta, adoptate de URSS, Germania si Italia.
In urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940, adresate de Moscova guvernului roman, acesta
a fost nevoit sa cedeze Basarabia, partea de nord a Bucovinei si tinutul Herta. In numai cateva
zile, Romania a cedat 50.762 kmp, cu o populatie de 3.776.309 locuitori. Pentru romanii din
teritoriile cedate a inceput o tragica experienta, care a cuprins, printre altele, ocupatia sovietica,
comunizare si prigoana Kremlinului, totul culminand cu deportarile masive in zone indepartate
din URSS. Din pacate, odata cu satisfacerea de catre Romania a doleantelor Kremlinului,
Ungaria si Bulgaria si-au accentuat demersul revizionist, ambele fiind puternic sustinute de
Germania, Italia si URSS. La 30 august 1940, Romaniei i s-a impus semnarea Arbitrajului de la
Viena, de fapt, un dictat si un act de forta in relatiile internationale, prin care s-a cedat Ungariei
partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentand 42.243 kmp, cu o populatie de 2.628.238
locuitori. La 7 septembrie 1940, era parafat Tratatul de la Craiova, in urma caruia Romania ceda
Bulgariei sudul Dobrogei (Cadrilaterul, cu judetele Durostor si Caliacra), cu o suprafata de 6.921
kmp si o populatie de circa 425.000 locuitori. Consecintele cedarilor teritoriale din 1940 au fost
numeroase si pe termen lung. In primul rand, a fost o lovitura morala, deoarece s-a prabusit
intregul sistem politico-diplomatic realizat in 1918. Romania a avut de suferit urmari imediate in
16

toate domeniile de activitate: politic, economic, social, invatamant, cultural etc. In urma
miscarilor de strada din Bucuresti si din provincie impotriva politicii de cedare teritoriala, regele
Carol al II-lea a abdicat in favoarea fiului sau Mihai, la 6 septembrie 1940. Imediat, acesta a
depus juramantul de credinta intr-o formula schimbata, impusa de generalul lon Antonescu, noul
presedinte al Consiliului de Ministri.
La 23 noiembrie 1940, cu ocazia vizitei lui lon Antonescu in Germania, Romania a aderat
la Pactul Tripartit, intrand astfel in sistemul de aliante al Axei Berlin-Roma-Tokyo. Alianta
romano-germana, in ciuda unor neintelegeri, a durat 4 ani si a reprezentat singura alternativa
pentru "diplomatia de razboi" a Bucurestiului de a recastiga teritoriile pierdute in vara anului
1940. In toata perioada colaborarii romano-germane (23 noiembrie 1940-23 august 1944),
problema statutului Romaniei s-a aflat in centrul atentiei diplomatiei de la Bucuresti, dezbaterea
ei survenind insa doar in momentele tensionate, in functie de evolutia ostilitatilor. La 22 iunie
1941, Romania intra in razboi, alaturi de Germania si aliatii sai, impotriva URSS, avand drept
unic scop recuperarea teritoriilor pierdute ca urmare a raptului teritorial din iunie 1940.
Continuarea razboiului antisovietic, dupa eliberarea provinciilor, a adus numeroase critici
maresalului lon Antonescu, mai ales odata cu infrangerile suferite de armata romana la Cotul
Donului si Stalingrad. Dupa 1943, cand situatia pe frontul de lupta devenise critica pentru aliatii
Germaniei, diplomatia de la Bucuresti a demarat tratative in vederea scoaterii tarii din razboiul
impotriva Natiunilor Unite. Un rol major in angajarea acestor tratative secrete cu tabara adversa
I-a avut ministrul de externe Mihai Antonescu; prin reprezentanti, acesta a actionat consecvent in
diversele intalniri avute la Istanbul, Ankara, Stockholm, Berna si Lisabona cu diplomatii angloamericani si sovietici. Desfasurate intr-o discretie maxima, aceste negocieri au ajuns insa si la
cunostinta Berlinului, motiv de sporire a tensiunilor deja acumulate. Continuarea de catre
Bucuresti a negocierilor secrete cu aliatii a demonstrat ineficacitatea presiunilor Berlinului in
privinta sistarii lor.
Continuarea razboiului in rasarit s-a dovedit a fi ruinatoare pentru Romania, deoarece, in
trei ani de lupte, armata romana a pierdut circa 625.000 de militari, morti si disparuti. In aceste
conditii, pe fondul continuarii tratativelor de iesire a Romaniei din razboi, regele Mihai, sprijinit
de principalele forte politice, a decis, la 23 august 1944, arestarea maresalului lon Antonescu si
alaturarea tarii la coalitia Natiunilor Unite. Acest act a marcat o cotitura evidenta in evolutia
militara pe Frontul de Est, armata romana aducandu-si o contributie insemnata la eliberarea
Transilvaniei si apoi la infrangerea Wehrmachtului, in luptele purtate in Ungaria, Cehoslovacia si
Austria. Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a gasit Romania in sfera de influenta
sovietica, ca urmare directa a ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Ceea ce a urmat a constituit
rezultatul unei evolutii pe care diplomatii de la Bucuresti nu au prevazut-o. Dupa 1945,
17

consecintele intrarii Romaniei in sfera de hegemonie a Moscovei devin din ce in ce mai evidente.
In cadrul Conferintei de pace de la Paris, dupa al Doilea Razboi Mondial, delegatia romana,
condusa de ministrul de externe Gheorghe Tatarescu, nu a ridicat deloc problema Basarabiei,
semn clar al interdictiei Kremlinului. Romania a semnat, la 10 februarie 1947, Tratatul de pace,
in urma caruia, nerecunoscandu-i-se cobeligeranta alaturi de Natiunile Unite, a avut de platit o
enorma despagubire de razboi catre URSS.
Gheorghe Tatarescu a fost conducatorul delegatiei oficiale a Romaniei la Conferinta de
pace de la Paris, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial (29 iulie - 15 octombrie 1946), fapt
intens utilizat de propaganda comunista in exterior pentru a incerca sa demonstreze legalitatea
guvernului Groza. Prin Tratatul de pace, semnat la 10 februarie 1947, s-a consfintit statutul
politico-juridic al Romaniei, ce cuprindea si partea de nord-vest a Transilvaniei, cedata Ungariei
in 1940. Cu toate acestea, delegatia oficiala a Romaniei nu a ridicat deloc, conform
instructiunilor primite de la Moscova, problema Basarabiei. Ca urmare, granita de est ramanea
cea impusa in iunie 1940 prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Temandu-se de expansiunea
comerciala si politica a SUA in sfera ei de influenta, Moscova a impus adoptarea unei linii
politice care nu tinea cont de interesele reale ale economiilor statelor din rasaritul european.
Kremlinul a reactionat asadar prompt si, in iulie 1947, respingea Planul Marshall, impunand
aceeasi linie politica si tarilor-satelit. La 9 iulie 1947, Romania denunta in termeni fermi acest
plan, ca de altfel toate tarile aflate in zona sovietica de influenta. Intr-un asemenea context de
ofensiva a comunismului, la 5 noiembrie 1947, Gheorghe Tatarescu era inlocuit din functia de
ministru de externe cu Ana Pauker, fapt ce marca preluarea de catre PCR a controlului total
asupra diplomatiei romanesti.
Raporturile romano-sovietice in perioada dintre moartea lui Stalin si retragerea Armatei
Rosii. Moartea lui Salin, la 5 martie 1953, nu a fost de natura sa genereze vreo modificare,
imediata si de substanta, a atitudinii liderilor romani, ca de altfel a tuturor celor din spatiul
sovietic. La 24 mai 1958, era anuntata decizia Kremlinului de retragere a trupelor sovietice din
Romania, retragere ce a fost incheiata, practic, in luna august. Plecarea Armatei Rosii a insemnat
pe plan extern primul pas al unei desprinderi relative de Moscova, in limitele acceptate de
aceasta, iar pe plan intern a prilejuit declansarea unui nou val de represiuni, avand ca scop
descurajarea oricaror tentative de opozitie la sistem.
Politica externa in ultimii ani ai regimului Gheorghiu-Dej. Pana in anul 1962,
conducerea PMR a continuat sa sustina neconditionat pozitia URSS in arena internationala,
liderii comunisti romani confirmand statutul lor de credinciosi ai Kremlinului. Disputa romanosovietica, in principal de natura economica, s-a acutizat din 1963, in urma controverselor privind
integrarea economiilor est-europene in cea sovietica si a dorintei Kremlinului de a transforma
18

Romania intr-o sursa agrara pentru statele mai dezvoltate din CAER. La presiunea Kremlinului,
CAER a lansat Planul Valev, care propunea o diviziune a muncii in cadrul blocului socialist, intre
anumite complexe economice supranationale, agrare sau industriale. Declaratia din aprilie,
considerata un adevarat manifest de iesire a tarii de sub influenta Moscovei, a relevat faptul ca
discutiile pe marginea Planului Valev, au convins conducerea PMR ca industrializarea se putea
face doar prin ruperea de Kremlin.
Politica externa in primii ani ai regimului Nicolae Ceausescu. La 19 martie 1965,
Gheorghe Gheorghiu-Dej a incetat din viata, lasand deschisa lupta pentru succesiune. Secretar
general al partidului a devenit Nicolae Ceausescu. Dupa 1965, politica de distantare a regimului
comunist din Romania fata de Moscova se mentine, fiind chiar accelerata, cel putin la nivel
propagandistic. Acest lucru este dovedit si de vizita facuta la Moscova, in septembrie 1965, de
Ceausescu, vizita care, cu toate ca s-a dorit a fi una de confirmare, a nemultumit in parte
conducerea sovietica, prin accentele programului sau de guvernare. Oricum, independenta
politicii lui Ceausescu se va manifesta doar in limitele concesiilor oferite de Moscova.
Daca pe plan intern perioada de inceput a regimului Nicolae Ceausescu s-a caracterizat
prin plasarea apropiatilor sai in posturi-cheie, pe plan extern asistam la continuarea politicii
externe din ultimii ani de viata ai lui Gheorghiu-Dej. Romania a fost primul stat din Estul
comunist care a stabilit relatii diplomatice cu RFG, in 1967, si care nu a rupt legaturile
diplomatice cu Israelul, dupa Razboiul de Sase Zile. In aprilie 1968, presedintele Frantei, Charles
de Gaulle, efectua o vizita in Romania, prilej de a-l felicita pe Nicolae Ceausescu, conform
uzantelor diplomatice, pentru pretinsa lui politica de independenta.
S-a fundamentat national-comunismul lui Nicolae Ceausescu, prin discursul de
condamnare a interventiei militare a Moscovei, tinut la 21 august 1968, in Bucuresti. Semnalele
trimise in lumea libera privind linia noua in politica externa promovata de Nicolae Ceausescu nu
au avut cum sa scape Washingtonului, care a incurajat aceasta politica, sperand intr-o largire a
bresei in blocul comunist. Vizita lui Richard Nixon la Bucuresti a prins contur odata cu
amplificarea politicii de distantare a Romaniei fata de Moscova, distantare care trebuia
accentuata in opinia SUA, cu toate ca Bucurestiul nu a cochetat niciodata cu ideea parasirii
blocului sovietic. Faptul ca Romania a fost folosita ca un ghimpe in coasta Moscovei reiesea si
din invitatia adresata lui Nicolae Ceausescu si acceptata de acesta de a efectua o vizita oficiala in
SUA, in octombrie 1970. Cinci ani mai tarziu, un al doilea presedinte SUA, Gerald Ford,
viziteaza Bucurestiul. Nu intamplator, Romania a beneficiat de o serie de favoruri economice:
este primita in GATT (Acordul General pentru Tarife si Comert), in 1971, iar in 1972 Romania
este acceptata in FMI (Fondul Monetar International) incheind ulterior acordul cu Banca
Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD).
19

Relatiile la cel mai inalt nivel cu Occidentul au fost reflectate si de vizita lui Nicolae
Ceausescu la Paris, unde, in cadrul intrevederilor cu presedintele francez Georges Pompidou, a
fost subliniat rolul jucat de Romania in progresul securitatii europene. Era insa vorba de limbajul
diplomatic, menit sa ascunda interese ambivalente. Intre 30 iulie si 1 august 1975, are loc la
Helsinki ultima reuniune a Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, unde au fost
prezenti sefii de stat sau de guvern din cele 35 de tari participante. Dincolo de starile conflictuale
latente existente, s-au gasit si cai de ameliorare a neintelegerilor. Pentru statele aflate sub
controlul Moscovei, deci si pentru Romania, conferinta a fost o reuniune cu rol propagandistic,
axata pe ideea intelegerii internationale. Pentru Occident, conferinta a reprezentat, pe langa
atingerea unor obiective imediate, si premisa liberalizarii progresive a regimurilor comuniste din
estul Europei.
Relatiile diplomatice ale Romaniei in ultimul deceniu al regimului Nicolae Ceausescu.
Dupa ce a devenit presedinte al Romaniei, in 1974, si mai ales dupa semnarea Actului final al
Conferintei de la Helsinki, Nicolae Ceausescu a urmarit obtinerea unei pozitii mai vizibile pe
arena internationala si inlaturarea oricarei posibilitatii a Kremlinului de a interveni in politica
PCR. Niciodata, dupa 1965, nu s-a pus problema parasirii Tratatului de la Varsovia sau CAER,
asa cum a fost pusa in timpul evenimentelor de la Budapesta, din 1956. A fost vorba strict de
manifestari de independenta, dar in limitele impuse de regimul comunist. Atat timp cat luarile de
pozitie ale lui Nicolae Ceausescu, in plan extern, nu au afectat sistemul, pozitia sa la conducerea
PCR nu era amenintata, chiar daca pe plan intern s-a trecut la un regim cu accente staliniste.
Dupa anul 1980, s-a observat o degradare continua a vietii, urmata desigur si de o
restrangere treptata a contactelor diplomatice de interes major pentru Romania. Nicolae
Ceausescu a incercat sa se implice in rezolvarea tensiunilor dintre Israel si statele arabe, precum
si in conflictul din Vietnam, fara prea mare succes insa. Am asistat astfel, in ultimii ani ai
dictaturii lui Ceausescu, la incheierea unor relatii diplomatice si economice aproape exclusiv cu
tari din Lumea a Treia si din Liga Araba, care le-au inlocuit treptat-treptat pe cele cu Occidentul.
Venirea lui Mihail Gorbaciov la putere in URSS si lansarea politicii sale de "glasnost" si
"perestroika" au zdruncinat din temelii regimurile comuniste din Europa. De acum inainte,
Nicolae Ceausescu nu a mai reprezentat un favorit al cancelariilor occidentale, ci a devenit o
simpla problema a Moscovei, fapt ce nu a fost sesizat de diplomatia romaneasca decat cu
intarziere. Impactul acestor reforme politico-economice asupra regimurilor din zona sovietica era
din ce in ce mai mare, pe masura accelerarii lor. In Romania insa, aceasta politica a avut un efect
contrar, deoarece au fost impuse noi reduceri la consumul de carburanti si electricitate, cu toate
ca in 1989 a fost anuntata, ca o victorie a regimului, plata integrala a datoriei externe. Mihail
Gorbaciov a vizitat Romania in luna mai a anului 1987 si a abordat, aluziv, in discutii tema
20

introducerii unor reforme. Intr-un discurs transmis in direct, in timpul vizitei sale la Bucuresti, la
26 mai 1987, Gorbaciov a prezentat noile concepte ale politicii sale, de reforma si deschidere,
criticand prin aceasta, implicit, si starea de lucruri din Romania. Vizita a ramas practic fara efect,
deoarece pana in 1989 nu s-a simtit o imbunatatire a vietii economice. Politica de destindere si
reconciliere promovata de liderii reformisti de la Kremlin in relatiile cu SUA a constituit factorul
primordial in prabusirea sistemului comunist din Europa si in disolutia URSS, fapt ce a marcat
sfarsitul Razboiului Rece.
I.2. Rolul diplomaiei romneti n momente importante din istoria Romniei.
1. Unirea Principatelor a fost realizat n mare msur prin intermediul diplomaiei. Dup
rzboaiele ruso-turce, Conferina de la Paris i Conferina de la Berlin, problema care se punea
pentru rile romne era aceea de recunoatere a dublei alegeri a domnitorului A.I.Cuza n
Moldova i ara Romneasc, la data de 5 i 24 ianuarie 1859, care a avut consecine deosebite
i pentru diplomaia romneasc. Pentru Romnia, singura modalitate de obinere a acestei
recunoateri pe plan internaional a fost folosirea instrumentului diplomatic. Una dintre primele
msuri care au fost adoptate de ctre A.I.Cuza a fost crearea Ministerului Afacerilor Externe, una
dintre primele instituii comune, care a fost folosit pentru promovarea ideii de uniune naional.
Prima aciune a acestui minister a fost nfiinarea unei ambasade la Constantinopol i
transformarea reprezentantului romn de aici n trimis diplomatic (1859), urmat de deschiderea
a trei oficii diplomatice ale Romniei n Frana, Rusia i Germania.
2. Dup primul rzboi mondial,n tratatele de pace ncheiate la Versailles, Romnia a avut n
aceast perioad o politic concentrat pe dou mari direcii de aciune: lupta mpotriva
revizionismului (schimbarea frontierelor create dup primul rzboi mondial) i crearea unor
sisteme colective de securitate. Combaterea revizionismului era combinat i cu organizarea
Balcanilor.
Diplomaia romneasc a fost reprezentat n aceast perioad de Nicolae Titulescu,
numit la 6 iulie 1927 ministrul afacerilor externe, care a avut un rol deosebit de important pentru
ambele obiective, att n combaterea revizionismului, ct i n crearea Micii Antante i a Antantei
Balcanice. Dou mari personaliti ale diplomaiei romneti, Tache Ionescu i I.G.Duca, care au
avut un rol nsemnat n evoluia Romniei i n promovarea unor interese fundamentale ale ei i
au contribuit la formarea marelui diplomat Nicolae Titulescu.
3. Un alt moment important n care diplomaia romneasc a avut un rol nsemnat l reprezint
istoria celui de-al doilea rzboi mondial, negocierile de pace de la Paris, ncheiate cu Tratatul de
pace cu Romnia din 1947, negocieri care au constituit un semieec pentru Romnia prin faptul
c nu i-a fost recunoscut statutul de ar beligerant, cu toate consecinele care au decurs din
aceast nerecunoatere, una dintre ele fiind obligaia Romniei de a plti reparaiile de rzboi,
21

ceea ce a nsemnat o lovitur important pentru economia rii noastre. n al doilea rnd, clauzele
Tratatului de pace de la Paris au fost nefavorabile i n ceea ce privea dezarmarea Romniei,
impunnd limitri extrem de stricte ale forelor armate.
4. n perioada cuprins ntre anii 1970-1980, diplomaia romneasc a nceput s aib un rol
activ din momentul n care s-a preluat ideea naionalismului comunist i cnd politica extern a
servit ca unul dintre mijloacele concrete pentru afirmarea acestui tip de politic.
Dup 1989, s-a produs o schimbare de reorientare profund a politicii externe promovate de
statul romn, o reorientare care a avut ca obiect revenirea la valorile tradiionale ale diplomaiei
romneti specifice perioadei de dinaintea celui de-al doilea rzboi mondial, respectiv, conceptul
de Romnie, ar central-european cu interese n Balcani. In al doilea rnd, asumarea rolului de
factor de securitate, de stabilitate, a responsabilitii pe care Romnia o are n aceast zon,
precum i ideea de Romnie ar care n mod tradiional este o punte de comunicare cu zona
Orientului Apropiat, Marea Neagr i Asia. Reorientarea politicii externe are drept urmare ca
obiectiv fundamental integrarea european i euro-atlantic - obiectiv a crui materializare va
duce la dobndirea de ctre Romnia a unui nou statut internaional important.
II. SERVICIUL DIPLOMATIC SI CONSULAR AL ROMANIEI IN PRESENT
II.1. Programul MAE, 150 ani de diplomaie
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlean, a participat la11 decembrie 2012, la
ceremonia de ncheiere a programului dedicat aniversrii a 150 de ani de diplomaie romneasc.
Cu ocazia ncheierii ciclului de manifestri dedicate marcrii a 150 de ani de diplomaie, au
fost evideniate momente cu ncrctur simbolic din istoria diplomaiei romneti i a fost adus
un omagiu diplomailor romni din toate epocile.
Invitatul special al evenimentului, academicianul Dinu C. Giurescu, a evocat principalele
repere ale formrii statului unitar i a naiunii romne, dar i ale istoriei diplomaiei romne: de
la Unirea Principatelor Romne din 1859; cucerirea Independenei de stat 1877; Marea Unire
de la 1 Decembrie 1918, urmat de negocierile diplomatice din 1919 1920 pentru ntregirea i
recunoaterea frontierelor statului naional unitar romn; demersurile puterii de la Bucureti din
anii 60 70, cnd diplomaia romn i-a manifestat individualitatea i prin realizrile ei a
reuit s atrag atenia cancelariilor strine, i ncheind cu eforturile neobosite ale diplomaiei
depuse n perioada aderrii la Uniunea European i Aliana Nord-Atlantic. Dispunem de un
corp de diplomai bine pregtii, tineri, dornici s se afirme. Romnia are atuuri prin care, n
cadrul Uniunii Europene i al NATO, poate s i duc mai departe aciunea diplomatic i s i
afirme individualitatea, a conchis academicianul.
Cu aceast ocazie aniversar, a avut loc ceremonia de oferire de ctre ministrul afacerilor
externe, Titus Corlean, a distinciilor Diplomatul anului 2012. Aceast distincie va fi
22

acordat anual unor diplomai care i-au legat activitatea de promovarea relaiilor externe ale
Romniei. Am ales, pentru acest an, s evideniez civa colegi de ai notri care aparin generaiei
de mijloc, generaiei devenite mature, care, trecnd prin varii experiene i situaii profesionale,
cred c merit distini n mod special, a subliniat eful diplomaiei romne, Titus Corlean.
Distinciile au fost oferite dup cum urmeaz:
Ambasadorului Romniei n Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord, Ion Jinga, pentru
abilitile n promovarea relaiilor bilaterale n plan politic, economic, cultural cu principalii
parteneri externi ai Romniei, precum i a intereselor comunitilor romneti din strintate.
Ambasadorului Stelian Stoian, reprezentantul permanent al Romniei la Consiliul Europei,
pentru susinerea i aprarea intereselor majore ale Romniei n instituiile multilaterale
europene.
Ambasadorului Sorin Ducaru, reprezentant permanent al Romniei la NATO, pentru susinerea i
aprarea intereselor majore de securitate i politico-militare ale Romniei n plan global i
regional.
Celulei de criz a MAE i serviciilor consulare, sub coordonarea secretarului general al MAE,
Robert Cazanciuc - ca o distincie colectiv, n mod deosebit n aceast ultim perioad cnd se
nregistreaz situaii acute de criz n regiuni apropiate de Romnia, pentru toi cei care i-au
adus contribuia la protecia cetenilor romni din strintate
Imaginea emblematic a programului dedicat anului aniversar MAE, 150 ani de
diplomaie a fost Palatul Sturdza, primul sediu al Ministerului Afacerilor Externe, care s-a aflat
n perimetrul n care acum este Palatul Victoria sediul Guvernului Romniei. Programul
MAE, 150 ani de diplomaie a debutat n luna aprilie i a inclus lansarea unei emisiuni
filatelice prezentnd Palatul Sturdza i inaugurarea, la sediul MAE, a expoziiei Alexandru Ioan
Cuza, primit cu mprumut prin bunvoina Muzeului Naional de Istorie a Romniei.
n luna iunie, prin colaborarea din MAE i Muzeul Naional de Istorie a Romniei, la
sediul muzeului, a avut loc vernisajul expoziiei foto-documentare, care a inclus decrete regale
de numire, fotografii, rapoarte, telegrame diplomatice i o serie de obiecte de patrimoniu care au
aparinut diplomailor romni, care au ilustrat sugestiv instrumentele de lucru specifice activitii
diplomatice, precum i atmosfera de epoc, n contextul istoric dat.
Reuniunea Anual a Diplomaiei Romne din 2012, la nceput de septembrie, a stat sub
semnul aniversrii celor 150 ani de istorie.
n luna noiembrie, MAE a reluat tradiia nceput n 1991, de organizare a Cursurilor
internaionale Nicolae Titulescu pentru tineri diplomai care au fost ntrerupte temporar, n
2010, de restriciile impuse de criza economic.

23

n 2012, conducerea MAE a avut o prim ntlnire cu bursierii MAE, cu studenii strini
care se afl la studii n Romnia datorit celor 85 de burse pe care Guvernul Romniei le acord,
anual, prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe.
Cu prilejul Zilei Naionale a Romniei, prin intermediul misiunilor romneti n
strintate, MAE a acordat diploma aniversar 150 de ani de diplomaie romneasc, semnat
de ministrul afacerilor externe, unor personaliti strine sau din diaspor pentru sprijinul acordat
Romniei n demersurile de realizare a obiectivelor de politic extern.
II.2. Instituiile interne din Romnia implicate n politica extena
Legea

intern

Romniei

stabilete

competentele

autoritilor

probleme

internaionale . Astfel Constituia Romniei prevede la art. 80 ca Preedintele reprezint statul


romn, ceea ce trebuie neles c reprezentarea este att fa de instituiile interne ct i n relatile
internaionale. Art. 1 al Legii nr. 4 din 11 ianuarie 1991 privind ncheierea i ratificarea tratatelor
atribuie preedintelui Romniei competenta de reprezentare a statului romn n relaiile
internaionale.
n calitate de reprezentant al statului, preedintele ncheie, n numele Romniei, tratate
internaionale, acrediteaz i fecheama reprezentanii diplomatici ai Romniei, aprob nfiinarea,
desfiinarea i schimbarea rangului misiunilor diplomatice( art91, al. 2 din COnstituie i Legea
nr.37 din 24 mai 1991 privind nfiinarea, desfiinarea i schimbarea rangului misiunilor
diplomatice i oficiilor consulare).
Reprezentanii diplomatici strini sunt acreditai pe lng preedinte, situaie ce trebuie
neleas c aceasta competenta se refer numai la efii misiunilor diplomatice, cci numai
acetia se acrediteaz, ceilali diplomai i consulii se numesc.
Preedintele Romniei da mputerniciri pentru ncheierea tratatelor internaionale
primului ministru, ministrului afacerilor externe, altor membri a Guvernului sau diplomailor
Romniei( art. 4 din Legea nr. 4/ 1991). De reinut c mputernicirea nu trebuie confundat cu
eliberarea deplinelor puteri.
Art. 8 din Legea privind ncheierea i ratificarea tratatelor nr. 4 din 11 ianuarie 1991
prevede c primul ministru al Guvernului i ministrul afacerilor externe nu au nevoie de depline
puteri pentru a negocia i semn tratate internaionale, ceea ce nu inseaman c ei nu au nevoie de
mputernicirea preedintelui, dac negociaz i ncheie acorduri n numele statului.
Este de la sine neles c preedintele, care de drept reprezint statul n relaiile
internaionale, nu are nevoie de depline puteri.
Parlamentul Romniei ratifica i denuna tratatele internaionale, semante n numele
Romniei. Parlamentul ratifica i denuna conveniile i nelegerile internaionale, semnalate i
la nivelul Guvernului Roman, dac acestea se refer la:
24

colaborarea politica i militar a Romniei cu alte state,

convenii i nelegeri care necesit adoptarea unor legi, revizuirea ori modificarea celor
existente,

angajamentele politice ori financiare,

nelegeri i acorduri internaionale care privesc regimul politic i teritorial al statului,


drepturile i libertile ceteneti,

participarea la organizaii internaionale.

Guvernul Romniei negociaz i semneaz acorduri i convenii la nivel guvernamental i


aprob ncheierea de nelegeri la nivel departamental. Din mputernicirea Preedintelui,
Guvernul ia msuri pentru iniierea i negocierea tratatelor internaionale care se ncheie n
numele Romniei.
Guvernul propune preedintelui acreditarea i rechemarea reprezentanilor dipolamatici ai
Romniei, care au grad de ambasador su ministru plenipotentiary i sunt numii efi de oficiu.
Ministerul Afacerilor Externe acioneaz n numele Preedintelui Romniei i al
Guvernului pentru iniierea, negocierea i semnarea tratatelor, att pentru cele care se ncheie n
numele Romniei, ct i pentru cele care se inheie n numele Guvernului. Conform art. 2
alineatul 8 din H. G. nr. 479/1994, privind organizarea i funcionarea sa, M.A.E. negociaz n
numele Romniei sau particip la negocierea de tratate i alte nelegeri internaionale.
Ministerul Afacerilor Externe prezint Guvernului, singur, sau , dup caz, mpreun cu
celelate ministere, porpuneri cu privire la semnarea, ratificarea aprobarea tratatelor, acordurilor,
conveniilor i celorlalte nelegeri sau aderarea la acestea ori pentru denentarea lor.
De menionat c, potrivit art. 6 din Legea privind ncheierea i ratificarea tratatelor nr. 4
din 1 ianuarie 1991, acordurile i nelegerile ncheiate de M.A.E. n form simplificata schimb
de note verbale, schimb de note ( scrisori), care sunt negociate, pe baza mputernicirilor date de
Preedintele Romniei sau de Guvern, nu mai trebuie s fie supuse ratificrii asu aprobri
ulterioare. M.A.E. nu are putere decizionala privind ncheierea tratatelor, ci face numai
propuneri, cum s-a menionat, el elibereaz documente certificnd deplinele puteri, pe care le
semneaz Ministrul Afacerilor Externe.
II.3. Functiile si structura intern a Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei.
Mandatul Ministerului Afacerilor Externe este de a asigura realizarea politicii externe a
statului romn n concordan cu interesele naionale i cu statutul Romniei de membru n
structurile europene i euroatlantice.
Conform actelor normative n vigoare, Ministerul Afacerilor Externe, denumit n
continuare MAE, asigur realizarea politicii externe a statului romn, inclusiv participarea la
25

procesul de integrare european i euroatlantic a Romniei, i colaboreaz la elaborarea,


fundamentarea i realizarea politicii economice a Romniei, n conformitate cu reglementrile
legale n vigoare i cu Programul de guvernare.
Prin atribuiile sale principale, MAE:

apr i promoveaz pe plan extern interesele naionale ale Romniei;

iniiaz activiti internaionale menite s duc la dezvoltarea de relaii panice i de


cooperare cu toate statele, ntemeiate pe principiile i pe normele general admise ale
dreptului internaional;

asigur promovarea intereselor Romniei n organizaii internaionale cu caracter


universal, european, euroatlantic, regional i subregional;

asigur conectarea rii la instituiile europene i euroatlantice cu caracter politic,


strategic i economic;

particip la coordonarea sistemului naional de gestionare a afacerilor europene;

punctul de contact al Uniunii este, respectiv punctul de contact cu instituiile Uniunii


Europene n Romnia Europene pentru sistemele de transmitere a informaiilor n format
electronic, n conformitate cu cerinele comunitare;

asigur, prin aciuni de politic extern, consolidarea statului de drept i a structurilor


democratice din societatea romneasc, precum i proiectarea unei imagini reale a
Romniei n lume;

urmrete evoluia vieii internaionale i semnaleaz tendinele care apar n contextul


internaional;

contribuie la asigurarea prezenei active i demne a Romniei i a cetenilor si pe plan


internaional;

promoveaz pe plan internaional valorile democraiei, respectarea drepturilor omului,


colaborarea panic i solidaritatea uman;

apr n strintate drepturile i interesele statului romn, ale cetenilor i ale


persoanelor juridice romne, pe baza legislaiei romne i n conformitate cu practica
internaional i cu acordurile bilaterale i multilaterale la care Romnia este parte;

elaboreaz i aplic politica statului romn n domeniul relaiilor cu comunitile


romneti din afara granielor i acioneaz pentru ntrirea legturilor cu romnii din
afara frontierelor Romniei i pentru pstrarea, dezvoltarea i exprimarea identitii lor
etnice, culturale, lingvistice i religioase, cu respectarea legislaiei statului ai crui
rezideni sunt;

26

iniiaz sau particip la negocierea tratatelor i a altor nelegeri internaionale pentru


Romnia;

prezint Guvernului, singur sau, dup caz, mpreun cu celelalte ministere, propuneri
privind semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea nelegerilor internaionale,
aderarea la acestea ori denunarea lor, efectueaz schimbul instrumentelor de ratificare,
depune instrumentele de ratificare sau de aderare, notific aprobarea ori acceptarea
nelegerilor internaionale i denunarea lor, elibereaz documente certificnd deplinele
puteri;

urmrete, direct sau n conlucrare cu ministerele i cu celelalte autoriti publice centrale


de specialitate, aplicarea prevederilor tratatelor i ale altor nelegeri internaionale la care
Romnia este parte i prezint propuneri pentru ndeplinirea ntocmai i cu bun-credin
a obligaiilor asumate;

exercit, n numele Guvernului Romniei, prerogativele de Agent guvernamental n


procedurile n faa Curii Europene a Drepturilor Omului i a Comitetului Minitrilor ale
Consiliului Europei, l informeaz constant pe primul-ministru cu privire la activitatea
Agentului guvernamental i formuleaz propuneri de aciune;

elaboreaz sau coopereaz cu ministerele i cu celelalte autoriti publice centrale de


specialitate la elaborarea proiectelor de acte normative care au legtur cu relaiile
externe i cu politica de comer exterior ale Romniei;

asigur asisten permanent i coordonare n domeniul relaiilor internaionale tuturor


ministerelor;

formuleaz norme i asigur sprijin instituiilor centrale de stat n materie de protocol i


curtoazie internaional;

contribuie la monitorizarea respectrii angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare la


UE;

colaboreaz la elaborarea politicii Romniei n domeniul relaiilor economice


internaionale;

promoveaz interesele economice ale Romniei n relaiile cu alte state, precum i cu


organizaiile economice cu vocaie universal, cu caracter regional i cu alte grupri
economice;

particip sau colaboreaz, dup caz, la negocierea i la ncheierea de tratate, acorduri i


alte nelegeri internaionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic
necesar, n vederea desfurrii relaiilor comerciale externe ale Romniei, potrivit legii;

27

pstreaz originalele tuturor nelegerilor internaionale bilaterale i copiile certificate de


pe nelegerile internaionale, originalele nelegerilor internaionale al cror depozitar
este Romnia i ndeplinete obligaiile ce decurg din aceast calitate;

pstreaz sigiliul de stat al Romniei;

supune spre aprobare scrisorile de acreditare, cererile de agrement i de exequatur; ine


legtura cu misiunile diplomatice i cu oficiile consulare din Romnia n conformitate cu
regulile i cu practica internaional;

organizeaz, ndrum i controleaz activitatea misiunilor diplomatice i a oficiilor


consulare ale Romniei;

organizeaz curierul diplomatic;

asigur aplicarea politicii naionale n domeniul relaiilor culturale, tiinifice i de


nvmnt cu alte state;

contribuie la cunoaterea i difuzarea valorilor culturii, tiinei i nvmntului


romnesc i sprijin participarea Romniei la manifestri internaionale de profil.

Pentru realizarea obiectivelor din domeniul su de activitate, MAE exercit urmtoarele


funcii:

funcia de strategie, prin care se asigur elaborarea strategiei de punere n aplicare a


Programului de guvernare n domeniul su de activitate;

funcia de reglementare, prin care se asigur elaborarea cadrului normativ i instituional


pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul su de activitate;

funcia de reprezentare, prin care se asigur, n numele statului sau al Guvernului


Romniei, reprezentarea pe plan intern i extern n domeniul su de activitate;

funcia de autoritate de stat, prin care se asigur urmrirea i controlul aplicrii i


respectrii reglementrilor legale din domeniul su de activitate i a celor privind
organizarea i funcionarea instituiilor care i desfoar activitatea n subordinea sau
sub autoritatea sa;

funcia de administrare, prin care se asigur administrarea patrimoniului su, potrivit


dispoziiilor legale.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) este organizat i funcioneaz n conformitate cu

Hotrrea Guvernului nr. 1040 din 19 octombrie 2011 privind organizarea i funcionarea
Ministerului Afacerilor Externe.
ntreaga activitate a ministerului este condus de ministrul Afacerilor Externe, care
totodat l reprezint n raporturile cu celelalte autoriti publice, cu persoanele juridice i fizice
din ar i din strintate, precum i n justiie. De asemenea, ministrul Afacerilor Externe
28

rspunde de ntreaga activitate a ministerului n faa Guvernului, precum i, n calitate de


membru al Guvernului, n faa Parlamentului.
Ministrul Afacerilor Externe este ajutat n activitatea sa de:
Secretarul de stat pentru afaceri europene;
Secretarul de stat pentru afaceri strategice;
Secretarul de stat pentru afaceri globale;
Secretarul de stat pentru relaia cu Parlamentul i diplomaie public;
Secretarul general;
Secretarul general adjunct.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul pentru controlul exporturilor ANCEX, funcioneaz ca autoritate naional n domeniul controlului exporturilor de produse cu
dubl utilizare, controlul exporturilor, importurilor i altor operaiuni cu produse militare.
Activitatea specific a ministerului este desfurat de personalul diplomatic i consular, ale
crui statut, drepturi i obligaii sunt stabilite de Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului
diplomatic i consular al Romniei. Personalul diplomatic i consular activeaz n administraia
central sau n serviciul exterior.
Numrul maxim de posturi n Ministerul Afacerilor Externe este de 742 n Centrala MAE
(exclusiv demnitarii i cabinetul ministrului) i 1317 pentru Serviciul exterior.
Serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe cuprinde misiunile diplomatice, oficiile
consulare i institutele culturale.
n subordinea MAE funcioneaz urmtoarele instituii:
Comisia Fulbright
Institutul Diplomatic Romn
Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru romnii de pretutindeni.
Din fondurile Ministerului Afacerilor Externe sunt finanate i secretariatele Asociaiei de Drept
Internaional i Relaii Internaionale, Asociaiei Internaionale de Studii Sud-Est Europene i
Casei Americii Latine.
II.4. Particularitile misiunilor diplomatice din cadrul spaiului roman
Activitatea diplomatic este reglementat de normele dreptului internaionale, care iniial
erau norme cutumiare, recunoscute ca obligatorii, devenite mai apoi norme juridice
internaionale n baza procesului de codificare a cutumelor existente.
n Romnia stabilirea posturilor consulare onorifice este independent de procedura
numirii i admiterii efului de post consular, de unde reiese c ntr-un post consular onorific,
odat nfiinat, va putea fi numit un alt ef de post consular, fr a relua ntreaga procedur de
nfiinare a postului consular onorific.
29

Corpul diplomatic ndeplinete acte juridice relevante n cazurile cnd exist necesitatea
unei intervenii la acest nivel. Drept exemplu ne poate servi cazul cnd sunt prezente note de
protes n legtur cu violarea normelor de drept internaional.
n cadrul spaiului roman, noiunea de corp diplomaticeste atribuit nu numai
agenilor strini, conform uzanelor internaionale, ci i diplomailor romani angajai n
Ministerul Afacerilor Externe pentru activitatea n administraia central sau la misiunile
diplomtice, acest fapt provocnd adesea diverse neclariti urmare a existenei a dou corpuri
diplomatice la Bucureti, cel strin ic el roman.
Reguli generale privind activitatea si conduita personalului din serviciul diplomatic al Romaniei.
Agentul diplomatic este reprezentantul oficial al statului si purtatorul intereselor sale
nationale, ca si ale cetatenilor lui, in strainatate. In acelasi timp, atat prin activitatea pe care o
desfasoara, cat si prin conduita sa generala in mediul cu care vine in contact, el contribuie la
formarea, in statul unde este acreditat, ca si in randul cetatenilor acestuia, a perceptiei asupra tarii
pe care o reprezinta.
Am dus, de fapt, tara - acolo unde ma aflam; a stii sa te faci iubit cand reprezinti tara ta,
inseamna a o servi' - spunea Nicolae Titulescu.
Prin forta lucrurilor, natura acestei misiuni impune profesionalism si competenta, loialitate
si corectitudine, aptitudini si pasiune. Ea ofera satisfactii, dar presupune si obligatii, precum si
unele privatiuni. In toate timpurile, diplomatii au fost considerati ca facand parte din elita
societatii.
II.5. Unele considerente privind componenta personalului serviciului exterior al Romaniei:
Potrivit organizarii, misiunile diplomatice, oficiile consulare si centrele culturale ale tarii
noastre sunt incadrate cu personal diplomatic si consular, precum si cu personal tehnicoadministrativ si de serviciu necesar.
In categoria personalului diplomatic sunt inclusi, de asemenea, atasatii militari si adjunctii
acestora, precum si referentii de specialitate (c 848g66i ifratorii).
Desi intr-o compozitie variata, personalul serviciului exterior proiecteaza imaginea unui
corpus unitar. Diferitelor sale componente le revin atributii, indatoriri si responsabilitati
specifice, dar, totodata, si o serie de obligatii comune, valabile pentru intregul personal.
Pozitia sefului misiunii diplomatice
Sefii oficiilor diplomatice ale Romaniei detin un loc aparte si au un rol primordial in
cadrul serviciului exterior al tarii.
Definind acest statut distinct, reglementarile privind organizarea, atributiile si modul de
functionare ale Ministerului Afacerilor Externe stipuleaza ca seful misiunii diplomatice este
'reprezentantul unic' al Romaniei in statul acreditar.
30

Seful misiunii diplomatice are, deci, in statul in care este acreditat, o competenta generala
de reprezentare a Romaniei si de aparare a intereselor statului roman, ale persoanelor juridice si
ale cetatenilor romani, in conformitate cu normele dreptului international.
In statul in care este acreditat, seful misiunii diplomatice reprezinta statul roman fata de
orice persoana fizica si juridica romana sau straina, trimis in misiune permanenta ori temporara
sau aflat in orice alta calitate in acel stat.
Calitatea de 'reprezentant unic' al Romaniei in statul acreditar comporta, pentru seful
misiunii diplomatice, obligatii si raspunderi care, impreuna cu atributele si competentele speciale
cu care este investit, configureaza dimensiunea reala a misiunii sale.
Seful misiunii asigura:
- reprezentarea statului roman in relatiile cu autoritatile tarii de resedinta, precum si cu sefii
oficiilor diplomatice ale celorlalte tari acreditati in capitala respectiva si asigura exercitarea
celorlalte functii ale diplomatiei;
- comunicarea cu autoritatile tarii de resedinta, prin transmiterea mesajelor primite din tara sau
preluarea mesajelor primite din partea acestora in vederea transmiterii lor in tara;
- purtarea de negocieri in probleme concrete;
- prezentarea realitatilor din Romania;
- informarea asupra tarii in care este acreditat si
- protejarea drepturilor statului si cetatenilor romani.
Activitatea sefului misiunii si priceperea sa de a avea acces si audienta la autoritatile tarii
de resedinta, la cercurile politice, economice, culturale, de presa si, in general, la opinia publica
sunt definitorii pentru nivelul si continutul relatiilor Romaniei cu statul acreditar. In acelasi
timp, seful misiunii este factorul decizional al organizarii si indrumarii intregii activitati a
misiunii diplomatice, coordonatorul intregului personal, in ceea ce priveste activitatea
profesionala si implicarea in rezolvarea obligatiilor de serviciu; cunoasterea realitatilor romanesti
pentru a le putea propaga; rigoarea si demnitatea cu care sunt sustinute interesele statului roman;
relatiile pe care le dezvolta cu autoritatile locale, partidele politice, cercurile economice,
academice, universitare, culturale si stiintifice si cu cetateni ai statului acreditar, relatiile in
cadrul corpului diplomatic si cu reprezentantii presei scrise si vorbite; raporturile cu cetatenii
romani din tara de resedinta si romani din diaspora.
Pozitia centrala pe care o detine seful misiunii diplomatice, autoritatea si prestigiul sau,
propria sa conduita, tactul si exigenta, cordialitatea, impartialitatea si solicitudinea in relatiile cu
personalul misiunii si familiile acestuia se constituie, totodata, in premise favorabile dezvoltarii
unor raporturi bazate pe colaborare si consideratie reciproca, inclusiv pentru modelarea

31

comportamentului membrilor misiunii, in vederea realizarii unei atmosfere propice desfasurarii


in mod optim a activitatii.
Intregul personal al oficiului diplomatic este subordonat sefului de misiune si are obligatia
sa respecte dispozitiile acestuia, sa indeplineasca sarcinile concrete pe care i le stabileste.
Personalul - diplomatic, tehnic, administrativ sau de serviciu - care nu se conformeaza acestei
exigente se descalifica pentru activitatea in serviciul exterior al Romaniei.
II.6. Norme si principii de conduita pentru intregul personal
Conduita si activitatea personalului din serviciul diplomatic trebuie sa fie conforme cu
normele stabilite de Statutul Corpului Diplomatic si Consular al Romaniei, precum si de
Conventiile privind relatiile diplomatice (Viena 1961) si consulare (Viena 1963).
In conformitate cu prevederile din Statut, personalul din serviciul diplomatic are obligatia
de a actiona pentru promovarea politicii externe a tarii 'astfel cum este stabilita de guvernul
roman', iar comportarea sa nu trebuie sa vina in conflict cu indatoririle si calitatea ce ii revin.
Nici un angajat din serviciul diplomatic nu are dreptul sa critice in public politica guvernului.
Responsabilitatea pentru orientarea politicii revine guvernului - confirmat in mod
democratic, iar personalul serviciului diplomatic are obligatia sa o aplice in mod riguros.
Eventualele divergente de convingeri sau opinii personale ce pot aparea se discuta cu ministrul
afacerilor externe, membru al guvernului. In cazul persistentei lor, solutia consta in demisia din
corpul diplomatic.
Statutul

Corpului

Diplomatic

si

Consular

al

Romaniei

prevede

obligatia

imperativa, potrivit careia membrii serviciului diplomatic 'nu pot face parte din partide politice
sau alte organizatii cu caracter politic, nu se vor implica in activitatile partidelor si organizatiilor
politice si nu se vor situa pe pozitiile acestora'.
In acest cadru legal si, totodata, pe baza regulilor rezultate din practica altor state,
personalul din serviciul diplomatic al Romaniei are urmatoarele obligatii concrete:
a)

sa dovedeasca loialitate neconditionata si onestitate fata de tara, Constitutie, Presedinte si

guvern si sa actioneze cu perseverenta si raspundere pentru realizarea politicii externe a statului


roman;
b)

sa apere interesele statului roman si ale cetatenilor romani in tara de resedinta;

c)

sa apere interesele statului roman si reglementarile specifice activitatii in serviciul extern,

sa pastreze confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau


cunostinta in exercitarea functiei;
d)

sa nu faca declaratii care ar putea prejudicia relatiile Romaniei cu tara de resedinta sau cu

alte state ori organizatii internationale sau care ar putea crea Guvernului Romaniei dificultati in
realizarea politicii sale externe;
32

e)

sa nu se angajeze, sa nu faca promisiuni si sa nu exprime pozitii neautorizate, care ar putea

implica sau angaja Guvernul Romaniei;


f)

sa nu se angajeze in activitati care ar intra in conflict cu indatoririle si responsabilitatile

oficiale;
g)

sa respecte legile statului pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea si sa nu se lase

implicat in activitati care ar reprezenta un amestec in treburile interne ale statului respectiv, fata
de organizatiile internationale la care Romania participa, sa aiba o comportare conforma cu
obligatiile care rezulta din statutul acestora pentru statele membre;
h)

sa actioneze impartial si sa nu aplice tratamente preferentiale unor institutii sau persoane

particulare din tara de resedinta;


i)

sa aiba, in toate imprejurarile, o comportare demna si corecta, o tinuta ireprosabila;

j)

sa nu foloseasca pozitia sa oficiala pentru a-si crea avantaje de ordin personal si sa nu

exercite in tara in care functioneaza activitati profesionale sau comerciale in vederea unui
beneficiu personal;
k)

sa protejeze si sa conserve bunurile misiunii si sa nu le foloseasca pentru alte activitati in

afara celor autorizate;


l)

sa-si indeplineasca cu buna credinta obligatiile cetatenesti (inclusiv toate obligatiile

financiare impuse prin lege);


m) sa pastreze, in contactele cu strainii, discretia necesara asupra vietii interne a oficiului
diplomatic, precum si cu privire la colegii de munca si relatiile dintre acestia, si sa semnaleze
sefului misiunii, respectiv conducerii ministerului, aspectele deosebite care ar rezulta din
contactele oficiale sau ocazionale.
Personalul roman aflat la post contribuie la imaginea tarii in strainatate. Aceasta
presupune ca, atat el cat si familiile, prin tinuta vestimentara, modul de comportare in public,
modul de a se adresa in contactele oficiale sau ocazionale, modul de a vorbi pe strada si in
societate, sa nu fie provocator fata de mediul in care traieste si sa nu afecteze negativ imaginea
tarii, aplicand principiul 'respecta-te pentru a fi respectat'. Pe de alta parte, este necesar sa se
evite zonele frecventate de categorii ale populatiei de conditie precara (talciocuri, magazine
periferice, localuri indoielnice din punctul de vedere al moralitatii etc.), sa se abtina de la
consumul de bauturi alcoolice, sa evite cu desavarsire consumul de droguri si orice contacte cu
persoane implicate in traficul de stupefiante.
II.7. Norme specifice, derivand din privilegiile si imunitatea diplomatica si consulara
Scopul privilegiilor si imunitatilor care se acorda personalului serviciului diplomatic este
de a asigura conditii corespunzatoare si protectia necesara pentru functionarea eficienta a
misiunilor diplomatice si consulare.
33

Personalul serviciului diplomatic are, de aceea, obligatia de a nu abuza de privilegiile si


imunitatile de care beneficiaza in virtutea calitatii sale oficiale. Totodata, trebuie sa manifeste
maximum de atentie si prudenta pentru a nu fi implicat in situatii care pot duce la compromiterea
sa.
Astfel:
- Este de cea mai mare importanta ca personalul serviciului diplomatic care se ocupa de
manuirea de fonduri financiare sa evite orice neregula ce ar putea rezulta din asemenea
operatiuni (acceptarea de recompense, nerespectarea unor reglementari financiare ale tarii de
resedinta, semnaturi pe acte ilegale, oferirea, solicitarea sau acceptarea de favoruri ori avantaje
personale);
- Greselile de circulatie rutiera comise de personalul diplomatic tind sa genereze publicitate
defavorabila si critici in toate tarile; este de aceea important ca personalul de la oficii sa respecte
regulile locale de circulatie si parcare.
- Detinerea de catre diplomati de date si informatii confidentiale provenind din diverse surse,
inclusiv de la alte guverne, reclama prudenta si o grija speciala pentru protejarea acestora si
respectarea reglementarilor in materie. Imunitatea diplomatica nu inlatura interesul organelor de
specialitate in orice tara de a incerca sa intre in posesia unor asemenea date si informatii.
Incalcarea legilor, neglijenta, implicarea in activitati care pot fi interpretate ca fiind ilegale sau
manifestari de indiscretie pot crea conditii favorizante pentru aceste autoritati.
- Membrii personalului misiunii au, de aceea, obligatia sa semnaleze imediat sefului oficiului
situatiile sau incidentele care ar putea afecta negativ persoana lor sau securitatea oficiului.
- Este important ca personalul din serviciul diplomatic sa nu aiba legaturi sau obligatii care l-ar
putea influenta in indeplinirea cu obiectivitate a misiunii sale. In acest scop, el nu poate accepta
bani, cadouri, bunuri sau orice alta forma de recompensa pentru servicii efectuate. Aceasta nu
exclude, totusi, in functie de practica locala, acceptarea unor mici atentii simbolice, care pot
constitui o expresie normala de politete - cu informarea sefului de misiune.
- Orice folosire, in alt scop decat cel legal, a curierului diplomatic si a altor facilitati privind
corespondenta constituie un abuz, care poate crea complicatii in relatiile cu statul acreditar.
- Personalul serviciului diplomatic are datoria sa respecte legile locale privind cumpararea,
respectiv, vinderea bunurilor procurate cu scutiri diplomatice, si daca statele respective percep
taxe pe comercializarea acestor bunuri, sa se asigure de plata lor inainte de a parasi postul.
- Se interzice cu desavarsire implicarea in operatiuni legate de 'bursa neagra' si 'piata valutara
paralela' sau alte activitati, cum sunt: vinderea de bunuri personale unor persoane neautorizate;
tranzactii personale, fara autorizatie oficiala; actionarea ca intermediar in transferul de fonduri
particulare ale unor persoane intr-o alta tara; trecerea de bani peste frontiera acolo unde legile
34

locale privind schimbul valutar interzic exportul de valuta nationala si/sau importul de valuta
straina; contractarea de imprumuturi de la banci sau de la persoane straine.
- Conventiile de la Viena (privind relatiile diplomatice - 1961 si relatiile consulare - 1963) contin
si alte reglementari ce trebuie respectate, inclusiv, interdictia pentru lucratorii din serviciul
diplomatic si consular de a se angaja, in scopul realizarii de profit personal, in orice alta
activitate profesionala sau comerciala (in caz contrar se iese de sub beneficiul privilegiilor si
imunitatilor diplomatice).
Regulamentul elaborat recent in Centrala MAE cuprinde, in detaliu, principii, reguli si
norme pe care personalul serviciului diplomatic are obligatia sa le respecte si sa le aplice - ca
reprezentanti ai Romaniei in strainatate - ele constituind precizari sau dezvoltari specifice ale
indatoririlor ce decurg din statutul functionarului public si reglementarile internationale - general
acceptate.
II.8. Profilul candidatului MAE
innd cont de complexitatea activitii diplomatice, calitile i abilitile pe care MAE
le ateapt de la un candidat in att de pregtirea profesional, ct i de abilitile personale i
profilul psio-comportamental.
Astfel, un viitor diplomat ar trebui s fie nzestrat cu o serie de caliti precum: precizie,
calm, rbdare, bun dispoziie, modestie i loialitate, la care se adaug caliti subnelese
precum inteligen, discernmnt, pruden, arm, curaj i tact. La aceste caliti personale, se
adaug competene profesionale: abiliti lingvistice i nclinaie ctre asimilarea cu uurin a
noi competene, cunotine generale privind relaiile internaionale, precum i cunotine
specializate pentru anumite domenii de activitate precum cel juridic, economic sau consular,
abiliti de scriere a unui discurs, capacitate de sintez i analiz, abiliti dezvoltate de
comunicare scris i verbal, abiliti de negociere, flexibilitate, creativitate i capacitate de
adaptabilitate n medii multiculturale, nvare activ.

35

BIBLIOGRAFIE:
Hotarire Nr. 1.040 din 19 octombrie 2011 privind organizarea i funcionarea Ministerului
Afacerilor Externe
LEGE Nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic i consular al Romniei
Anghel I., Draptul diplomatic i consular, Bucureti, 1996
Bonciog A., Drept diplomatic, Paideea, Bucureti, 1997
Berindei D., Din nceputurile diplomaiei romneti moderne, Editura Politic, Bucureti ,1965.
Buruian Al., Introducere n practic diplomatic i procedura internaional, Cartier juridic,
Bucureti, 2000.
Buzatu G., Discursuri i dezbateri parlamentare 1864-2004, Editura Mica Valahie, 2006.
Klebes H., Diplomaia parlamentara, Bucureti, 1998.
Malia M., Diplomaia - coli i instituii, ediia a doua, Editura Didactic i Pedagogic,
Bucureti, 1975.
Rizescu G., Diplomaia parlamentara si rolul ei n soluionarea problemelor internaionale ,
Lumaina Lex, Bucureti, 2000.
Resurse on-line
http://www.mae.ro/

36