ARHIEPISCOPIA BUZĂULUI ȘI VRANCEI

PROTOIERIA BUZĂU II

JERTFA FĂURITORILOR UNIRII

ROMÂNILOR- TEMEI AL
PĂSTRĂRII UNITĂȚII DE
CREDINȚĂ ȘI DE NEAM

PREOT RADU MARIN

PAROHIA SCUTELNICI

BUZĂU
2018
 Introducere

România, potrivit majorității lucrărilor de specialitate, cât și din punctul de vedere al

încadrării politice, este poziționată în centrul sud-est european, având, totodată, și
particularitatea de a se afla la confluența Orientului cu Occidentul, ceea ce ce îi conferă o
geografie și o istorie aparte. Este formată din trei provincii istorice de bază, Moldova,
Muntenia și Transilvania și în acest format, de-a lungul timpului, a supraviețuit, în ciuda unui
destin sinuos și foarte zbuciumat.
Istoria României trebuie înțeleasă în strânsă legătură cu celelalte provincii românești,
iar ca moment de debut poate fi considerat momentul colonizării Daciei, prin marele Împărat
Traian, cu coloniști aduși din imperiul Roman (ex toto orbe Romano).
Situate la graniţa marilor imperii şi râvnite de toate, Ţara Românească, Moldova si
Transilvania au devenit, timp de mai bine de mai multe veacuri, teritorii de confruntare şi de
bătălii sângeroase, pe care armatele imperiilor le-au desfășurat. Teritoriile românești au fost
sub ocupaţie militară străină și au fost silite să îndure nu numai devastarea şi pierderile
irecuperabile, dar au trecut, de asemenea, şi prin dislocări de populaţie şi amputări de teritorii
dureroase. De exemplu, Austria, a anexat Oltenia temporar în urma păcii de la Pasarowitz
(1718-1793), iar Banatul a trecut sub dominaţia Imperiului habsburgic, pentru a-i asigura
Vienei o sursă de venituri cît mai rentabilă. Aceiași soartă o va avea și Nordul Moldovei,
numit Bucovina (1775-1918). După războiul ruso-turc din 1806-1812, Rusia a anexat, în baza
Tratatului de Pace de la București (28 mai 1812) partea de răsărit a Moldovei, teritoriul dintre
râurile Prut şi Nistru (numit mai târziu Basarabia), cea mai frumoasă și cea mai scumpă
provincie a Moldovei istorice1
Dorinice de libertate și independență, Principatele Române au protestat cu toată
puterea lor împotriva acestor nedrepți. În scopul apărării propriei lor naționalități, a
drepturilor si libertăților naționale și sociale, au consimțit că doar uniți vor izbutii împotriva
tăvăluguli ocupaționist.
Ideea de unitate naţională a existat de-a lungul celor peste două milenii de existenţă în
conştiinţa poporului român, ea manifestându-se în limba vorbită şi civilizaţia comună a
plugarilor, ori a păstorilor ce-şi purtau turmele în lungul şi latul plaiului românesc, a
meşteşugarilor, negustorilor şi târgoveţilor, a cărturarilor, preoţilor şi oamenilor politici, a
bravilor oşteni de pe câmpurile de luptă. "Eu privesc ca patria mea toată această întindere de
loc unde se vorbește românește și ca istorie națională, istoria Moldovei, a Valahiei și a

1
Prof. univ. dr. Stan Petrescu,Cele trei imperii s-au dus, România a rămas , https://geopoliticaestului.ro/cele-
trei-imperii-s-au-dus-romania-a-ramas-i/
Page | 2
frățiilor din Transilvania" – spunea marele Kogalniceanu.2Baza conştiinţei naţionale de la
Nistru şi până la Tisa, de la Dunăre, Mare şi până la Carpaţii Păduroşi, a stat limba, credinţa
strămoşească în Iisus Mântuitorul şi cultura. De la naşterea noastră ca popor, ne-am identificat
cu moştenirea fundamentală: DACIA, cu spaţiul în care ne-am zămislit ca neam, iar
continuitatea în acest areal, cu graiul, cu credinţa, cu tradiţiile şi cultura, au fost valorile ce ne-
au dat puterea de a nu fi dezrădăcinaţi de nici o furtună, din acest pământ sfânt.3

Scurtă prezentare a etapelor premergătoare Marii Uniri

În timpul domniei lui Mihai Viteazul la 27 mai 1600, s-a realizat pentru prima dată
unirea politică a celor trei țări românești cu un singur conducător. În punctul cel mai înalt al
destinului său Mihai Viteazul se întitula într-un hristov emis la 27 mai „Domn al Țării
Românești, Ardealului și Moldovei” și își confectiona bine cunoscuta pecete pe care figurează
cele 3 țări române surori. Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 – 1601),
Transilvania (1599 – 1600) şi Moldova (1600). Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată
unirea unui teritoriu apropiat ca întindere de cel al României de astăzi, fiind perceput de mulţi
români ca unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali. Din acest motiv, el este considerat de
istoriografia românească primul unificator al poporului român şi erou naţional.
Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii
(austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă,
Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta
ideea renunţării la Muntenia. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică,
capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne. În acest
context unireea nu a rezistat, dar a însămânțat și mai mult în inimile românilor această dorință.
La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor în Moldova. La 24 ianuarie
în același an, Cuza a fost ales ca domnitor în Țara Românească. Așa s-au unit Moldova și
Țara Românească și s-au născut Principatele Unite.
Deși Unirea din 1859 era recunoscută doar pentru perioada domniei lui Cuza, șirul de
reforme inițiate de acesta și venirea pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei a făcut
ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie,
Principatele Unite încep să se numească oficial România.După mai mulți ani în care pașii spre

Mihail Kogălniceanu, Scrieri Istorice Vol. 2, Editura Academiei, București 1976 pag. 396).
2

Prof. Teodor David, Împlinirea sufletului românilor, voința milioanelor de români - Unirea Principatelor
3

Române,

Page | 3
îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei,
aceasta a devenit realitate, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-
un stat modern.
De aici și până la unirea tuturor principatelor mai era un pas. Se aștepta doar contextul
favorabil pentru înfăptuirea acesteia.
În urmă cu o sută de ani, Regele Ferdinand I și Ion C. Brătianu, luau una dintre cele
mai riscante decizii din istoria României. Cei doi lideri au hotărât intrarea regatului în Primul
Război Mondial. La capătul drumului care începea în urmă cu un secol putea să fie ori
reîntregirea țării, ori dispariția ei ca stat independent. Istoria a demonstrat că Regele
Ferdinand I și Ion Brătianu au luat decizia corectă.La capătul războiului, România nu doar că
redobândise teritoriile românești din Austro-Ungaria, dar reușise să elibereze și Basarabia,
anexată de Rusia țaristă în anul 1812. Însă până atunci, monarhul, cât și Ion Brătianu, care era
prim-ministrul României în ceasul intrării în război, au trecut printr-un coșmar. În cele mai
grele momente, atunci când aliații României nu își onoraseră promisiunile asumate în august
1916, mai mult de jumătate din țară a ajuns să fie ocupată de armatele Puterilor Centrale,
inclusiv Bucureștiul, iar Moldova, rămasă liberă, a fost devastată de foame și tifos. Cei doi
lideri politici au fost abandonați de cei mai mulți dintre cei care salutaseră cu entuziasm
intrarea României în război.4
În data de 4/17 august 1916 – s-a semnat, la Bucureşti, de către Ion I.C. Brătianu,
primul-ministru al României, de Stanislas Poklevski-Koziell, contele de Saint-Aulaire, Sir
George Barclay şi baronul Carlo Fasciotti, miniştri plenipotenţiari la Bucureşti ai Rusiei,
Franţei, Marii Britanii şi Italiei, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa,
Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte. Printre condiţiile intrării României în război, de
partea Antantei, se stipula şi satisfacerea dezideratului unirii cu România a teritoriilor
româneşti: Bucovina, Transilvania, Crişan, Maramureş, Banat, aflate în stăpânirea Austro-
Ungariei. Tratatul de alianţă a fost completat cu o convenţie militară, prin care România se
obliga să-şi mobilizeze toate forţele militare terestre şi navale şi să intre în război cel mai
târziu până la 15/28 august 1916 şi numai împotriva Austro-Ungarie.
Din păcate aliații nu și-au respectat promisiunile, pentru că trupele române sunt
înfrânte și până la sfârșitul anului, țara noastră pierde Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar
regele, armata și o parte a populației s-au retras în Moldova, capitala stabilindu-se la Iași.La
începutul anului 1917, armata română a fost organizată și modernizată cu ajutorul unei
misiuni militare franceze condusă de generalul Henri Berthelot.În vara anului 1917, armata

Claudiu Padureanu, Ce a câștigat România din Primul Război

4

Mondialhttps://romanialibera.ro/aldine/history/ce-a-castigat-romania-din-primul-razboi-mondial-426305
Page | 4
română a obținut victorii importante la Mărăști, Mărășești și Oituz. În lupte s-au remarcat
generalii Eremia Grigorescu și Alexandru Averescu.
Situația de pe front se va schimba în toamna aceluiași an, pentru că Rusia va ieși din
război.Pe frontul de est România nu mai putea să lupte singură, astfel că la 7 mai 1918 se va
încheia pacea de la Buftea ( o localitate aflată lângă București), prin care țara noastră ieșea din
război, armata română era demobilizată, trebuia să plătim o despăgubire de război și pierdem
Dobrogea și Munții Carpați.
Tratatul a fost încheiat de prim-ministrul, Alexandru Marghiloman, un conservator cu
simpatii față de germani.Din fericire, tratatul nu a durat decât câteva luni, pentru că România
va reintra în conflict în toamna aceluiași an, tot de partea Antantei și armata română va fi
remobilizată.
Sfârșitul războiului va găsi România de partea Antantei, iar țara noastră va fi tratată că
țară învingătoare și va avea de câștigat, deoarece în anul 1918 va fi desăvârșită unitatea
națională prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu patria mamă.
După Revoluţia Rusă din februarie 1917 românii din Basarabia au început să lupte
pentru drepturi naţionale. În noiembrie 1917 a fost aleasă o adunare reprezentativă a
Basarabiei numită Sfatul Ţării. La începutul lui decembrie Sfatul Ţării a proclamat Basarabia
Republica Democratică Moldovenească, autonomă în interiorul Rusiei. După semnarea
armistiţiului dintre Rusia şi Puterile în decembrie 1917 sute de mii de soldaţi ruşi s-au retras
de pe frontul românesc în Rusia prin Basarabia. Mulţi s-au dedat la jafuri, violuri, distrugeri,
iar o parte dintre ei având convingeri comuniste au atacat Guvernul şi Sfatul Ţării din
Basarabia. Atunci conducătorii Basarabiei au cerut ajutor Guvernului României. Acesta a
trimis trupe româneşti care i-au alungat pe soldaţii ruşi şi au restabilit ordinea în Basarabia în
ianuarie 1918. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării a votat independenţa Republicii Democratice
Moldoveneşti. Au urmat două luni în care s-a făcut o propagandă intensă pentru unire şi la 27
martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România.5
În toamna lui 1918 Austro-Ungaria era pe punctul de a pierde războiul. Popoarele
asuprite din Austro-Ungaria, între care şi românii, începeau să revendice dreptul la
autodeterminare naţională. La 27 octombrie 1918 s-a ţinut la Cernăuţi o adunare a fruntaşilor
politici ai românilor care a revendicat unirea tuturor teritoriilor locuite de români din Austro-
Ungaria într-un singur stat şi au ales un Comitet Naţional Român care să-i conducă în lupta
naţională. Asupra Bucovinei ridicau pretenţii nu doar românii, ci şi ucrainenii care ar fi vrut să
includă într-o Ucraină independentă măcar nordul Bucovinei cu capitala la Cernăuţi.

5
https://www.istoriacontemporana.info/2012/06/marea-unire-de-la-1918-formarea.html

Page | 5
Comitetul Naţional Român considerând că ucrainenii sunt imigranţi de dată recentă revendica
pentru români întreaga Bucovină. De aceea, comitetul a cerut ajutorul Guvernului României şi
la începutul lui noiembrie trupe române le-au alungat pe cele ucrainene, eliberând întreaga
Bucovină. Astfel s-a putut organiza un Congres General al Bucovinei care la 28 noiembrie
1918 a votat unirea Bucovinei cu România.6
Dezmembrarea Austro-Ungariei în toamna anului 1918 – pe ruinele ei constituindu-se
state naţionale independente – operă a principiului naţionalităţilor, a conferit românilor şi
României un loc aparte în procesele istorice aflate în derulare rapidă. Lupta pentru
desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român intra în faza decisivă. În vara anului 1918,
fruntaşii din Arad ai Partidului Naţional Român, V. Goldiş, Şt. Cicio Pop, I. Suciu, împreună
cu alţi membri ai Comitetului Executiv al PNR, se pronunţă pentru reluarea activităţii politice
militante, având ca obiectiv exercitarea dreptului de autodeterminare. În Occident emigraţia
din Transilvania şi România a organizat comitete naţional-politice, a susţinut faţă de
guvernele Puterilor Antantei aspiraţiile naţionale ale poporului român aşa cum au fost ele
acceptate de către acestea prin Tratatul din 1916.La 6 oct. 1918 „Adunarea Naţională”
convocată de „Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria”, cu sediul la Iaşi,
adresa un manifest poporului român şi guvernelor aliate (cunoscut şi de guvernele Puterilor
Centrale), cerându-se în mod hotărât despărţirea Transilvaniei şi Bucovinei de monarhie şi ca
teritoriul „revendicat de statul român, recunoscut şi garantat prin tratatele de alianţă încheiate
de România cu puterile Antantei să fie eliberat şi unit cu patria-mamă.”
Declaraţia de la Oradea, din data de 12 octombrie, adoptată de Comitetul Executiv al
P.N.R., însemna proclamarea dreptului nestrămutat şi inalienabil al naţiunii române la deplină
libertate naţională şi echivala virtual cu o declaraţie de desprindere a Transilvaniei de
Ungaria. Se cuprindea, totodată, în Declaraţie ideea convocării Adunării Naţionale. Declaraţia
de la 12 octombrie a stat la baza întregului program de luptă a românilor din Transilvania,
până la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Ea a fost prezentată într-o atmosferă de
stupoare şi derută – în Parlamentul Ungariei de către Al. Vaida Voevod în 18 octombrie,
însoţită de un amplu discurs ce pretindea statutul de naţiune pentru popoarele nemaghiare şi
negermane şi afirma dreptul lor de a-şi hotărî singure soarta.
Evenimentele se desfăşurau într-un ritm ameţitor: la 3 nov. Austro-Ungaria, înfrântă
decisiv, încheia armistiţiul la Villa Giusti, Padova. La rândul ei, Ungaria care se pregătea să se
declare independentă şi să menţină integritatea teritorială a vechii Ungarii.În Transilvania,
Consiliul Naţional Român Central (CNRC), înainta, la 9 noiembrie, o notă diplomatică

6
https://www.istoriacontemporana.info/2012/06/marea-unire-de-la-1918-formarea.html
Page | 6
ultimativă Consiliului Naţional Maghiar, la Budapesta, solicitând guvernului ungar trecerea
sub puterea sa politică a întregii Transilvanii şi părţile româneşti din comitatele Bichiş, Cenad
şi Ugocea.
Pe 3/15 noiembrie 1918 CNRC a publicat manifestul Către popoarele lumii, prin care
a comunicat hotărârea de a convoca o Mare Adunare Naţională a românilor care să voteze
unirea tuturor teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de aceştia cu Regatul României.
Alegerile pentru desemnarea delegaţilor fiecărei circumscripţii la Marea Adunare
Naţională s-au desfăşurat pe parcursul a 10 zile, începând cu 15 noiembrie 1918. Lucrările
Marii Adunări Naţionale s-au desfăşurat în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918 în incinta
Casei Armatei (austro-ungare), viitoarea Sală a Unirii din Alba Iulia. Au fost aleşi drept
preşedinţi Gheorghe Pop de Băseşti şi episcopii Ioan I. Pap şi Demetriu Radu. Cei 1228 de
delegaţi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat o rezoluţie care
„decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.7
Unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul
principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor
vechii Dacii. Alba Iulia fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, pentru a
adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania, în cea mai
mare zi din istoria acestui popor, pentru două pricini. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul,
biruitor la Selimbăr, îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreţ. Ea a
fost Capitala strălucitului domn în timpul scurt cât el reuşise să săvârşească cea dintâi unire a
Ţărilor Române.Amândouă aceste date istorice erau adânc săpate în inimile românilor. Erau
două etape importante în drumul greu spre mântuire. Duhurile marilor înaintaşi şi mucenici ai
libertăţii şi unirii românilor vor lumina gândurile celor strânşi aici si-i vor face vrednici de
înalta lor chemare.

Rolul preoților în lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri

- Jertfă și dragoste de țară-

”Ce mari şi minunate sunt lucrurile lui Dumnezeu în împărăţia sufletului omenesc. În
momentele cele mai grele ale vieţii, dă acestui suflet energii neînchipuite. O linişte grozavă
mi-a cuprins sufletul în aceste momente, liniştea înspăimântătoare care, ca un preludiu,
cuprinde natura întreagă în preajma furtunii ce clocotea înnăbuşită în adâncime. Îmi făcusem

7
https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Transilvaniei_cu_România
Page | 7
repede seama cu mine. Dacă atâtea sute şi mii de mucenici au sângerat pentru înfăptuirea unui
ideal visat de veacuri, cu atât mai vârtos acum când înfăptuirea e în prag, reclamă acest ideal
jertfă şi mai multe de sânge. Iar dacă Dumnezeu mi-a scris ca şi eu să dau acest tribut glorios
şi sfânt, fie voia Domnului.
Acum înţeleg pe deplin de ce cei mai mari nevinovaţi ai istoriei au păşit pe treptele
eşafodului cu atâta linişte şi bărbăţie. Mă durea însă grozav soarta familiei mele, a soţiei
bolnăvicioase şi a celor trei copilaşi nevârstnici. Momentele grozave ale despărţirii de soţie şi
de copilaşii care îşi dormeau liniştea candidă a vârstei lor nevinovate, nu doresc nici celui mai
mare duşman. Împingându-mă de spate m-au luat între patru baionete, pe când nevasta mea a
căzut leşinată în mijlocul curţii.”8
Rândurile de mai sus îi aparţin preotului cărturar transilvănean Sebastian Stanca
(1878-1947), unul dintre sutele de preoţi români ardeleni, ortodocși și greco-catolici, care au
pătimit și au suferit abuzuri, umiliri, arestări, privări de libertate, deportări și internări forţate
în timpul Primului Război Mondial.
Veacuri de-a rândul Biserica,prin slujitorii ei, afost în fruntea acțiunii de afirmare şi
consolidare a unității spirituale şi culturale româneşti. Aşa se face că şi în anul 1918 Biserica a
fost alături de patrioții timpului, militând pentru unirea românilor de pe ambii versanți ai
Carpaților şi de pe ambele maluri ale Prutului într-o singură țară.Prin rugăciune, prin cuvânt
rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a
fost activă în lucrarea de unire, implicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari,
preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent
oratoric, putere de convingere şi de mobilizare. S-au remarcat de exemplu episcopul Aradului,
Ioan I. Papp, la Sibiu profesorii teologi Nicolae Bălan (viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir;
la Caransebeş, protoiereul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel
Corneanu; la Oradea, vicarul Roman Ciorogariu şi secretarul Aurelian Magieru (viitorul
episcop Andrei); la Lugoj, protoiereul Gheorghe Popovici.9
O altăpersonalitate complexa a epocii sale, ce s-a situat în prim-planul marilor
evenimente sociale, politice și naționale, valorificând la maximum condiţiile existente pentru
cauza poporului român a fost Preot dr. Vasile Lucaciu. A ştiut mai bine decât nimeni altul să
conceapă soluții realiste, specifice de la caz la caz, pe care le-a integrat în ansamblul strategiei
și tacticii generale, în vederea realizării obiectivelor propuse.Preotul și omul politic au făcut

8
idem, p. 46
9
Prof. Dr. Iulian Lalescu https://vestea.wordpress.com/istorie-prin-evenimente-si-chipuri/profdriulian-
lalescumarea-unire-si-biserica

Page | 8
casă bună în cadrul aceleeași persoane întrucât, nu de multe ori a folosit biserica pentru a-și
expune cu propriile argumente ideile mobilizatoare pentru pregătirea și înfăptuirea Marii
Uniri. Participant activ la realizarea și activarea Memorandumului (1892), alături de Ion Rațiu
și George Pop de Băsești, la activarea spiritului politic al românilor transilvăneni în cadrul
Conferinței de la Sibiu din anul 1905, Vasile Lucaciu va acționa ca nimeni altul pentru a sluji
interesele neamului în perioada în care a fost pregatită Marea Unire.10
Un alt militant pentru unitatea naţională a românilor a fost episcopul Miron Cristea,
fiind prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când s-a
înfăptuit visul de veacuri al poporului român: Unirea cea Mare; de asemenea, a făcut parte din
delegaţia care a prezentat la Bucureşti regelui Ferdinand „Declaraţia de unire a Transilvaniei
cu țara-mumă”.
La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Biserica românească a fost reprezentată de cei 5
episcopi în funcţiune, 4 vicari, 10 delegaţi ai Consistoriilor ortodoxe şi ai Capitlurilor greco-
catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al Institutelor teologice-pedagogice şi câte doi
reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare Institut teologic, la care s-au adăugat numeroşi preoţi
şi învăţători ai şcolilor confesionale, aleşi ca delegaţi oficiali.
Implicarea Bisericii și a preoților în actul făuritor al marii uniri, nu s-a făcut doar la
nivel oratoric și scripturistic.
Astfel,în timpul Războiului din perioada 1916-1918, peste 200 de călugări şi
călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la
datorie, din cauza tifosului exantematic. Șeful Misiunii călugărilor infirmieri a
fost arhimandritul Teoctist Stupcanu. În mănăstirile Bistriț a, Râș ca ș i Slatina au fost
organizate spitale ș i orfelinate.
Mai mult de 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe
câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. În acest sens la 18mai Sfântul Sinod
alBisericii Ortodoxe Române îl alege în unanimitate “ca Protopop sau supervizor al preotilor
de armata în caz de mobilizare, pe iconomul Constantin Nazarie, profesor la Facultatea de
Teologie din Bucuresti. În scopul unei organizari eficiente a Serviciului religios în campanie,
înca din timp de pace, Constantin Nazarie propune sefului Marelui Stat Major
permanentizarea functiei de Protopop al preotilor din armata, recunoașterea lui ca șef religios
în armată și emiterea ordinelor necesare în acest sens, numirea unui ajutor și accesul la
informațiile privind preoții mobilizabili, elaborarea unor instrucțiuni care săreglementeze
conduita din armatăîn vreme de pace și în caz de război și concentrarea preoților mobilizabili,

10
Adrian Ţineghe, https://renastereasisesteana.wordpress.com/2013/12/12/in-memoriam-preot-dr-vasile-lucaciu/
Page | 9
pe corpuri de armată, pentru instruire.În desfășurarea momentelor războiului, glorioase sau de
deznadejde, sublime sau tragice, preoțiimilitari s-au găsit la datorie. Prezența lor este
remarcatăîn fiecare structurămilitară,de la formațiuni pâna la unități mari și comandamente.
Acțiunea lor s-a concretizat pe douămari planuri, în cel religios și prin misiunile pastorale
îndeplinite.11Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați.La
sfârșitul războiului s-au înregistrat, ca pierderi de război, din rândul preoților de armată, un
număr de 30, din care: 5 morți, 6 răniți, 19 dispăruți (prizonieri, etc.).
Au fost situaţii când preoţii au luat arma în mână şi au luptat sau au strâns subunităţile
care erau în degringoladă şi i-au înapoiat pe soldaţi în linia întâi, la luptă. De exemplu, preotul
locotenent Ştefan Ionescu, zis Cazacu, a salvat Drapelele Regimentului nr. 3 Olt şi
Regimentului 66, iar Arhimandritul maior Iustin Şerbănescu, călugăr de la Cernica şi
confesorul Regimentului 21 Infanterie, a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul pentru faptele
sale de vitejie. Amândoi au murit pe front.Un alt exemplu de jertfelnicie este și acela al Pr.
Alexie Mateevici, un reprezentant al fraților basarabeni, care a luptat la Mărășești pentru
răscumpărarea întregirii. acesta a murit din cauza tifosului contactat pe front. Mama preotului
istorisește următoarele: „Într-o zi a spus familiei că batalionul lui a primit ordin de plecare pe
front și împreună cu batalionul va pleca si el. Aceasta a fost in 15 Decembrie 1915. Foarte
dureroasă era pentru toată familia această despărțire, însă am fost nevoiți a ne supune și el a
plecat. În scrisorile sale, o mare parte era destinată fiicei sale Nina, pe care o iubea foarte
mult. Ne ruga să vorbim cu ea moldovenește și s-o educăm în spiritul național. Scrisorile lui
mă mișcau până în cel mai superior grad și-mi aduceau multă neliniște: o neliniște
neexplicabilă și o presimțire grea apăsau asupra sufletului meu. Și presimțirea aceasta nu m-a
înșelat. În August 1917, el a venit de pe front acasă bolnav de tifos și la 13 August ora 3 d.a. a
încetat din viață la spitalul din Chișinău.”.Ca el au fost sute de preoți, care au îndurat cu
stoicism toate vitregiile războiului pentru a putea face împlinit visul unității noastre.12
Nici preoții care au rămas alături de comunitățile de credincioși și care sădeau în
inimile lor dorința unirii, nu au avut o soartă mai bună. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți
sau alungați din parohiile lor, alții au murit împușcați de către puterile ocupaționiste.13.
Părintele Sebastian Stanca ne oferă detalii prețioase despre jertfa preoților români în
lupta pentru infăurirea unirii Transilvaniei cu România în cartea sa intitulată Contribuţia
preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului (1916-1919) .

11
Gh. Nicolescu, Gh. Dobrescu, A. Nicolescu, preoți în lupta pentru făurirea României Mari 1916-1919, Ed.
Europa Nova, 2000, p. IV
12
Pr. Grigore N. Popescu, Preoțimea română si întregirea neamului- temnițe și lagăre-, Tipografia Vremea, 1940,
p.179
13
Pr. Grigore N. Popescu, Preoțimea română si întregirea neamului- temnițe și lagăre-, Tipografia Vremea, 1940
Page | 10
 El afirma, că a fi român în ţara ungurească era o crimă în faţa cârmuitorilor acestei
ţări, clădite, din veac, pe temelia fărădelegilor. Iar cel ce cuteza să dea glas credinţei sale
româneşti fără sfială, purta pecetea trădătorului de patrie şi era scris cu slove de osândă în
catastifele negre ale stăpânirii.Cu intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei,
furia stăpânirii ungureşti s-a dezlănţuit ca un puhoi sălbatic peste românii supuşi ei. Cu bici de
foc, cu baionete şi lanţuri în dreapta, cu pravila neagră în stânga, a pornit în largul ţării să
culeagă mucenicii. Şi în scurtă vreme, temniţele din Cluj, Târgu-Mureş, Odorheiu şi Seghedin
s-au umplut.
Osânda căzuse, în special, asupra umililor slujitori ai altarului. Stăpânirea ungurească
a înţeles prea bine că preoţii au fost vestalele care au ţinut pururea vie flacăra focului credinţei
naţionale în poporul românesc şi furia aceleia s-a năpustit mai ales asupra preoţilor, amăgită
de credinţa deşartă: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”.Au bătut păstorii, dar nu s-a
risipit turma, pentru că ei sădiseră în sufletul acestei turme o credinţă tare, oţelită în suferinţa
nădejdilor de dreptate dumnezeiască.14
Declaraţia de război a făcut o impresie atât de profundă şi produse în spiritele
ungurilor o deprimare atât de mare, cum n-a fost nici când ameninţau ruşii la graniţa de nord a
ţării cu marşul spre Budapesta. Raţionament nu mai exista la bărbaţii de stat maghiari. Toate
măsurile, ce le-au luat aceştia după Sfânta Marie din 1916 au izvorât din furie, din panică şi
din disperare. Este deci explicabil că ce a urmat de aici încolo întrece orice imaginaţie. Pe
puţinii ţărani de la graniţa de către România care mai scăpaseră de război sau fuseseră
concediaţi de pe front, îi internară pretutindenea pe unde încă nu fusese teritoriul ocupat de
armata română. Învăţători, preoţi, femei le urmară; era destul să te denunţe cineva pentru a fi
dus de jandarmi la baionete.
Ura cea mare concentrau ungurii împotriva preoţilor români. Pe aceştia îi făceau
răspunzători pentru dezastrul maghiar. Pretori, notari, jandarmi cu deosebită bucurie puneau
mâna pe preoţii noştrii, escortându-i între huiduielile mulţimii agitate, care-i pălmuia şi scuipa
în faţă.
Părintele Grigore N. Popescu, contemporan al acelor evenimente, în lucrarea sa
Preoțimea română si întregirea neamului- temnițe și lagăre prezintă modalitățile prin care
erau luați preoții, deportați și prigoniți: „Jandarmii se prezentau in miez de noapte la
locuințele celor suspecți ori trădători, pentru ca groaza să fie și mai mare și in bătăi, înjurături,
îi legau în lanțuri, pornindu-i pe drumurile necunoscutului, în plânsul soțiilor desnădăjduite și

Pr. Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului (1916-
14

1919, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015, p , p 42

Page | 11
al copiilor înspăimântați... Mare parte din preoții și intelectualii din Bucovina, Transilvania și
Banat au fost internați în lagăre de concentrare unde au îndurat mizerii de nedescris.”15
Ura și dorința de răzbunare nu s-au oprit doar la persoana preotului, ci s-a extins și
asupra familiilor acestora. Mulți au fost arestați sau deportați împreună cu cei apropiați,cum
au fost spre exemplupreotul Ştefan Morariu din Cunţa, preotul Nicolae Dorca din Loamnăş cu
soţia şi un copilaş de doi ani, care în urma multelor hărţuieli şi a mutărilor dintr-un loc într-
altul a şi murit; preoţii Ioan Maniţiu, Pavel Anna, Laurenţiu Iuga din dieceza Aradului şi pe
mulţi alţii.
Cei mai mulţi au luat drumul Şopronului (localitate din Ungaria aflată la granița cu
Austria), un drum plin de batjocură şi de mizerie, un adevărat calvar politic. Pe preoţii
internaţi din dieceza Caransebeşului, aduşi între baionete, i-au ţinut mai multe zile în temniţa
din Timişoara, unde au fost siliţi să doarmă pe jos în cea mai mare murdărie; abia după aceea
fiind trimiși în comitatul Şopronului.
Amintindu-și cu groază de momentele petrecute in exil, părintele Stanca mărturisește
că doar nădejdea și credința în Bunul Dumnezeu îi ținea in viață. „Bolnavi, flămânzi şi
încremeniţi de frig, pe sufletele noastre se înstăpânise o resemnare apatică şi în negura
deziluziilor zilnice doar o mică rază de nădejde ne mai lumina cărările, credinţa în Dumnezeu,
care şi din piatră poate face pâine şi din moarte poate naşte viaţă.”16
Referindu-se la perioada Primului Război, pr. Sebastian Stanca a realizat şi publicat în
anul 1925, pe baza informaţiilor colectate de la preoţii închişi, internaţi şi refugiaţi,
următoarea statistică: 16 preotese şi 252 preoţi, ortodocşi şi uniţi, din Transilvania şi Banat,
mai ales din vecinătatea graniţei cu România (Caraş-Severin, Haţeg, Hunedoara, Sibiu,
Făgăraş, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş) au fost internaţi în lagărele înfiinţate în oraşul
Şopron, în localităţile din jur şi în Voivodina (nordul Serbiei de astăzi); 3 preotese şi 111
preoţi ortodocşi şi uniţi au fost încarceraţi în închisorile din Cluj, Făgăraş, Târgu Mureş,
Odorhei, Timişoara, Seghedin şi Vaţ; 106 preoţi ortodocșişi uniţi au plecat în pribegie alături
de armata română dincolo de Carpaţi, retrăgându-se ulterior în Moldova şi în Basarabia, iar
unii ajungând până în Ucraina şi în Rusia; 15 preoţi şi-au pierdut viaţa în perioada arestului,
interogaţiilor, internărilor şi a pribegiei, alţi 28 au trecut la cele veşnice, în urma suferinţelor
şi a lipsurilor îndurate, la scurtă vreme după ce au revenit la casele lor.17

Pr. Grigore N. Popescu, Preoțimea română si întregirea neamului- temnițe și lagăre-, Tipografia Vremea,
15

1940
16
Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimei, p.
17
Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimei, p. 171.
Page | 12
 Situația preoților din Bucovina era una asemanatoarea cu cea a celor din Transilvania.
Preoții erau principalii „suspecţi” în ochii autorităţilor, aceştia fiind declaraţi iredentişti încă
dinainte de începerea războiului. Prin atitudinea lor, au stârnit ura şi neîncrederea mai marilor
provinciei care au încercat să-i compromită în ochii autorităţilor de la Viena şi ai locuitorilor
provinciei. Şi cum nu aveau de ce să-i acuze, vina care li se aducea era rusofilia sau
românofilia.Amintim aici unul dintre puţinele cazuri cu un final fericit. Este vorba de
părintele Brăileanu din Frumosu, acuzat să fi spus parohienilor săi că austriecii n-au nici un
drept asupra Bucovinei, pe care au răpit-o în mod nedrept de la Moldova. Românismul
părintelui Brăileanu era recunoscut în Bucovina, iar în România vestea despre executarea
acestui bătrân preot bucovinean, decorat de Regele Carol cu Steaua României, putea să
producă oarecari nemulţumiri, puteau deveni încurcături dăunicioase pentru propaganda
austrofilă de la noi. De rusofilie a fost acuzat şi părintele Prelici din Rarancea, care a fost
arestat că înainte cu câţiva ani se văzuse la el un calendar rusesc. Un alt caz întâlnim la
preotul Isopescu din Volcineţ ar fi suspect de simpatie cu ruşii, pentru că, pe când trecea o
patrulă rusă prin sat, părintele sta la fereastră şi zâmbea. Jidanii din Siret peste tot sunt
împotriva părintelui Isopescu, pentru că poartă pe piept o cruce după obiceiul rus, ceea ce
denotă simpatie.18
Biserica din Regat a avut o soartă mai dulce înainte de intrarea României în Primul
Război mondial, dar asta nu înseamna lipsa dorinței și implicării pentru înfăptuirea Marii
Uniri. Situația s-a schimbat în perioada 1916-1918, când armatele inamice ale Puterilor
Centrale au pătruns cu ură și au acționat cu cruzime asupra populației lipsite de apărare. Au
incendiat și au devastat case, au ucis și au maltratat oameni nevinovați, i-au arestat pe cei ce
nu manifestau simpatie față de Germania. Aceste prigoane s-au abătut și asupra slujitorilor
Bisericii noastre, deși ca argument pentru învinovățire le era adus, iubirea de țară, Biserică și
neam. Un caz impresionant este al tânărului preot Constantin Păunescu din Radomirești-Olt,
împușcat fără nicio vină, la Drăgășani, în prezența soției, a copiilor și a tatălui la 21 februarie
1917, după ce i se săpase groapa în prezența sa.19
S-a ordonat jefuirea celor mai de preț obiecte bisericești, îndeosebi cele de
argint,alamă, bronz, cupru și cositor. Scopul acestui jaf, a fost acela de a transforma odoarele
bisericești în tunuri sau proiectile, în vederea continuării războiului de cotropire. În timpul
ocupației germane, mitropolitul primat Konon a fost foarte expus. Cu câteva zile înainte de a

18
Dragoș Huțuleac, Situația preoților, intelectualilor și soldaților bucovineni în Primul Război
Mondial,https://suceavalive.ro/situatia-preotilor-intelectualilor-si-soldatilor-bucovineni-in-primul-razboi-
mondial/
19
Ionuţ Hens, Clerul român în timpul Primului Război Mondial, Editura online “SEMĂNĂTORUL TISMANA”
, 2012
Page | 13
intra în București, armatele germane au bombardat crunt capitala, bombele inamice lovind
catedrala și palatul mitropolitan, căruia i-a fost distrusă aripa dreaptă, iar bătrânul mitropolit
Konon abia scăpase cu viață. Mitropolitul Konon a fost neîncetat dușmănit de autoritățile de
ocupație și fiindcă nu-l puteau aresta din pricina rangului, l-au arestat pe secretarul său,
preotul Hrisant Popescu20
În Basarabia preoțimea se confrunta cu absolutismul şi naţionalismul rusesc ce a fost
impus consecvent.Angajarea preoţimii în mişcarea naţională nu era un lucru lesne de realizat
în primul rând datorită faptului că preoţimea basarabeană era departe de a fi omogenă din
punct de vedere naţional.21
Existau, însă, lucruri mai grave, cum ar fi odioasa practică de a deporta în inima Rusiei
preoţii care dădeau dovadă de un cîtuşi de puţin pronunţat sentiment naţional. Relevant în
această privinţă este cazul aceluiaşi Gurie Grosu, primul mitropolit al Basarabiei, arhimandrit
pe vremea aceea, fondator şi redactor al revistei bisericeşti Luminătorul. El, căzând în
dizgraţiile episcopului Serafim Ciciagov este silit să părăsească Basarabia şi să activeze timp
de circa 8 ani în gubernia Smolensc în calitate de stareţ de mănăstire, iar mai apoi director al
şcolilor pedagogice din Kruşevsc şi Samovka.”.
Dar la fel de adevărat este că preoţimea din Basarabia se opunea făţiş sau tacit acestei
stări de lucruri.Onisifor Ghibu sublinia că “încă din prima zi în care s-au pus bazele Partidului
Naţional, alături de democraţi şi de boieri, a luat loc şi preoţimea, în frunte cu arhimandritul
Gurie, cu igumenul Dionisie de la Suruceni, cu preoţii C.Parfeniev, A. Murafa, V. Gobşilă ş.a.
Revista Luminătorul deveni un fel de organ neoficial al Partidului Naţional, publicînd aproape
lună de lună, ştirile despre conferinţe, ţinute pe timpul congresului preoţesc din aprilie 1917;
întreaga preoţime prezentă s-a înscris nominal, cu o bucurie ce nu se poate spune, în rîndurile
Partidului naţional. Şi, în vreme ce boierimea basarabeană, după cîteva luni de activitate în
cadrele Partidului, s-a retras în mod irevocabil din politică, preoţimea a rămas pînă la sfîrşit
alături de cei ce au creat Basarabia de azi; ea a avut reprezentanţi nu numai în Sfatul Ţării, de
unde boierimea a absentat în permanenţă, ci şi în guvernul tinerei republici, unde
arhimandritul Gurie a fost “tovarăş al ministrului de justiţie22
Realizarea unității naționale a românilor într-un singur stat, la sfârșitul primei
conflagrații mondiale, trebuie înteleasă ca o aspirație legitimă și o urmare firească a evoluției
conștiinței de neam și a statului național. Sacrificiile ostașilor români pentru eliberarea

20
idem
21
ADRIAN IGNAT, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Editura Universitară, 2011, p 253
22
Preot Nicolae Jelihovschi,Contribuţia preoţimii basarabene la Actul Unirii Basarabiei cu România,
http://ortodox.md/contributia-preotimii-basarabene-la-actul-unirii-basarabiei-cu-romania/

Page | 14
provinciilor asuprite și pentru întregirea țării sunt tot expresia conștiinței unității de neam, de
credință și de limbă, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe și eroism pe
câmpurile de luptă din Transilvania și Dobrogea, de pe Valea Jiului și de pe Argeș, ca și pe
cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Sacrificiile națiunii române în campania anilor 1916 si
1917 au fost răsplătite de izbânda idealului național, în condițiile prăbușirii autocrației țariste
și a destrămării monarhiei austro-ungare, precum și în contextul afirmării dreptului popoarelor
la autodeterminare pe baza principiului naționalităților.
Rolul pe care l-a avut Biserica Ortodoxă Romană, implicit și slujitoriiei, în actul
Unirii de la 1 decembrie 1918 a fost unul substanțial. Prin slujitorii de la altare, aceasta a
indus și a păstrat mereu în inima românilor ideea de unitate națională și de credință.
Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvantul
susținut în cadrul sesiunii solemne cu tema: Marea Unire din 1918 – Începutul Primului
Război Mondial, 28 noiembrie 2016,întărește ideea de jertfă prin care poporul român și-a
obținut libertatea și unitatea, îndemnând la cinstirea înaintașilor dar și păstrarea testamentului
semnat cu propriul lor sânge: „Întrucât darul libertăţii şi al unităţii naţionale, simbol al
demnităţii poporului român, a fost obţinut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi
spirituale şi materiale, Biserica Ortodoxă Română pomeneşte la fiecare Sfântă Liturghie pe
„toţieroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit
pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe
strămoşeşti, pentru întregirea neamului românesc, pentru libertatea şi demnitatea poporului
român”. De asemenea, Biserica doreşte să contribuie, împreună cu instituţiile Statului român,
la păstrarea integrității României și a demnității poporului român, preţuind astfel jertfa celor
ce au luptat de-a lungul istoriei pentru realizarea acestor mari idealuri și totodată să
promoveze pacea și înțelegerea între popoare.
Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem
datoria să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității
poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi
materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.”23

† Daniel Patriarhul României,Biruinţă prin jertfă. Demnitate prin Unire, Cuvânt susținut la Academia
23

Română, în cadrul sesiunii solemne cu tema: Marea Unire din 1918 – Începutul Primului Război Mondial, luni,
28 noiembrie 2016
Page | 15
 Bibliografie

1. † Daniel Patriarhul României, Biruinţă prin jertfă. Demnitate prin Unire, Cuvânt
susținut la Academia Română, în cadrul sesiunii solemne cu tema: Marea Unire din
1918 – Începutul Primului Război Mondial, luni, 28 noiembrie 2016
2. Prof. David, Teodor, Împlinirea sufletului românilor, voința milioanelor de români -
Unirea Principatelor Române, https://crisana.ro/stiri/restituiri
3. Hens , Ionuţ, Clerul român în timpul Primului Război Mondial, Editura online
“SEMĂNĂTORUL TISMANA” , 2012
4. Huțuleac, Dragoș, Situația preoților, intelectualilor și soldaților bucovineni în Primul
Război Mondial,https://suceavalive.ro/situatia-preotilor-intelectualilor-si-soldatilor-
bucovineni-in-primul-razboi-mondial/
5. Ignat, Adrian, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Editura
Universitară, 2011
6. Preot Jelihovschi, Nicolae,Contribuţia preoţimii basarabene la Actul Unirii
Basarabiei cu România, http://ortodox.md/contributia-preotimii-basarabene-la-actul-
unirii-basarabiei-cu-romania/
7. Kogălniceanu , Mihail, Scrieri Istorice Vol. 2, Editura Academiei, București 1976
8. Prof. Dr. Lalescu, Iulianhttps://vestea.wordpress.com/istorie-prin-evenimente-si-
chipuri/profdriulian-lalescumarea-unire-si-biserica
9. Nicolescu, Gh., Dobrescu,Gh., Nicolescu,A., Preoți în lupta pentru făurirea
României Mari 1916-1919, Ed. Europa Nova, 2000
10.Pădureanu, Claudiu, Ce a câștigat România din Primul Război
Mondialhttps://romanialibera.ro/aldine/history/ce-a-castigat-romania-din-primul-
razboi-mondial-426305
11.Prof. univ. dr. Petrescu,Stan ,Cele trei imperii s-au dus, România a rămas ,
https://geopoliticaestului.ro/cele-trei-imperii-s-au-dus-romania-a-ramas
12.Pr. Popescu , Grigore N., Preoțimea română si întregirea neamului- temnițe și
lagăre-, Tipografia Vremea, 1940
13.Pr. Stanca,Sebastian, Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru
întregirea neamului (1916-1919, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015
14.Ţineghe, Adrian, https://renastereasisesteana.wordpress.com/2013/12/12/in-
memoriam-preot-dr-vasile-lucaciu/
15.https://www.istoriacontemporana.info/2012/06/marea-unire-de-la-1918-formarea.html
16.https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Transilvaniei_cu_România

Page | 16