Sunteți pe pagina 1din 1

Apartenența textului la un memorial de călătorie

Memorialul de călătorie este specia literară în care autorul consemnează retrospectiv


observații, amintiri ori impresii asupra evenimentelor sau faptelor la care a fost martor în viața
sa, descrieri de călătorie.
Fragmentul din opera „Metropole Paris” de Liviu Rebreanu este un memorial de
călătorie deoarece prezintă toate particularitățile acestuia.
O primă trăsătură a memorialului de călătorie prezentă în fragmentul dat este
consemnarea retrospectivă a unor observații, amintiri ori impresii de călătorie. Naratorul
coboară uluit din tren, îndreptându-se către un lung șir de taximetre, se urcă într-unul dintre
acestea și se îndreapta spre Bd. de Sebastopol. Observă un bulevard obișnuit, cu palate și
prăvălii. La răscrucea Rue de Rivoli zărește turnul St. Jacques și mai în față, teatrele Chatelet
și Sarah Bernhardt. Înainte de a trece Sena, naratorul-personaj vede Palatul de Justiție cu
turnul Orologiului și cu Conciergerie. De pe Bd. du Palais, el zărește turnul ascuțit al Capelei
Sfinte, iar de Pont St. Michel, Catedrala Notre-Dame.
A doua trăsătură o reprezintă modalitățile literare de expresie: metaforele „pete de
lumină și de zgomot” și „obelisc pare a indica respect și admirație”, imaginile vizuale „în cea
mai frumoasă, mai armonioasă și mai impresionantă piață, desigur, din lume, a Concordiei” și
„În zare, în stânga, apar câteva pâlpâiri de lumina și se sting îndată” și imaginea dinamică
„Mai aleargă grăbit câteva minute peste încrucișări de șine[…]”.
În concluzie, fragmentul din opera „Metropole Paris” de Liviu Rebreanu este un
memorial de călătorie.

S-ar putea să vă placă și